Primăvara poeţilor
Colocviul tinerilor scriitori - Cluj-Napoca
Gala Societăţii Civile - debut
Premiile UNITER
Premiile Radio Romania Cultural pe 2006
Festivalul Zilele Ortodoxiei - 2007
Gala Societăţii Civile - înscrieri
Primăvara poveştilor la Colibri
B-EST International Film Festival
Colecţie nouă la Univers Enciclopedic

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu

Seducătoarele propuneri ale domnului Cornişteanu

Primăvara poeţilor craioveni a avut loc vineri, 16 martie 2007, într-un spaţiu apropiat de underground: barul Magnolia (cu florile de rigoare în curte: "Afară, în briza călduţă a zilei, magnolia roşea la fiecare vers reuşit…", avea să scrie Nicolae Coande în Suplimentul de cultură). Aflasem dintr-un comunicat de presă că festivalul se va derula în acest an (între 12-18 martie) în 55 de oraşe din România, cu participarea a peste 300 de scriitori, şi în alte 64 de ţări, tema fiind Lettera amorosa.

După saluturi şi frugale conversaţii şi după ce domnişoara care servea ne-a adus berile, respectiv sucurile, au demarat lecturile. A spart gheaţa, numai la figurat, Mihai Firică. "Mă întrebam pe drum, venind încoace, de când nu am mai scris un poem, un vers de dragoste. Cred că au trecut câteva zile", m-a surprins el (nu ştiu de ce mă aşteptam să aud o diferenţă mai mare). Mihai a adăugat că, într-un fel, poezia l-a salvat şi a caracterizat atmosfera poetică din Craiova ca fiind "respirabilă". ("Poeţii sunt ca azotul în pământ", a intervenit Nicolae Coande). Mihai Firică a citit un poem intitulat Fără cuvinte, din ultimul său volum, Limba şarpelui călător (volum bilingv, apărut anul trecut la Editura Ramuri, în excelente condiţii grafice). Ioan Lascu a lecturat acelaşi poem, dar în varianta engleză (traducerea îi aparţine lui Victor Olaru).

Au urmat: Tiberiu Neacşu (mi-au atras atenţia "îngerii pietrificaţi în Photoshop" şi "www.câteodatămăbâlbâi.îngrozitor") şi George Popescu (poeme scrise în italiană, la Rio de Janeiro, în vara trecută, citite la cald – la figurat, poate şi la propriu, deşi în iulie, în tropicalul Rio e uşor mai rece decât în februarie – studenţilor cărora le preda italiana acolo şi însoţite acum de unele poveşti de la faţa locului). Nicolae Coande i-a înmânat poemul său, Casanova în Craiova, regizorului Mircea Cornişteanu, care l-a lecturat cu glas tare, optim, deşi "la prima vedere" (un poem care începe "Cînd a venit codrescu în craiova/ şi n-am ştiut că era păzit de firan" şi se încheie cu "Guns contra Dylan/ It was today ca-ntotdeauna/ s-a vorbit despre rumsfeld, burroughs şi despre/ cum războiul nu e treaba artistului/ generalii fac gloanţe şi noi/ le pictăm cu sîngele nostru/ ce-am rîs pe urmă/ îmi dă şi azi pe nas şi pe gură".

Horia Dulvac a fost de părere că poeţii găsesc în orice împrejurare resurse de spontaneitate şi, ca dovadă (pe urmele şi în spiritul lui Mark Twain care susţinea că are nevoie de cel puţin 7 zile pentru a-şi pregăti un discurs spontan), a scos din buzunarul de la piept al sacoului, o foaie de hârtie adusă de acasă şi i-a întins-o lui Coande, care a trecut şi el cu brio testul lecturii "la prima vedere".
Au mai citit, din creaţia proprie: Ioan Lascu (în română şi în engleză, dar tot despre Adulter), Ion Maria şi Mihai Ene.

"Emil Brumaru a primit recent premiul Mihai Eminescu. Juriul nu ştia ce face", a glumit, cu bonomia-i cunoscută, Nicolae Coande, invitându-l pe actorul Dragoş Măceşanu să citească din volumul Infernala Comedie. Dragoş a citit bine, cu ţigara aprinsă în mâna dreaptă, stârnind zâmbete, chicoteli, probabil şi aprecieri, dar şi oarece plictis (unuia ca mine, mai puţin sensibil la ghiduşia unor formule lirice din tagma: "Chiloţii tăi murdari mi-s dragi", "pişaturi blonde şi lălâie" etc).

A urmat o discuţie animată despre traducerea poeziei. Ioan Lascu a combătut interesant despre Baudelaire şi Corneliu M. Popescu ("a murit la 18 ani, la cutremur, şi a tradus Eminescu în engleză. Foarte bine, atât de bine, încât englezii au instituit şi un premiu care îi poartă numele. Eu mă lupt cu limba franceză"). ("Ni s-a părut nouă cam obosită, limba franceză, zilele astea", a zâmbit hâtru Coande). O intervenţie bine articulată, legată de comunicantele cu limba italiană a avut George Popescu.

Cu alură boemă, dar şi cu înclinaţia spre pragmatism specifică managerului, Mircea Cornişteanu – directorul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" – a părut pe tot parcursul întâlnirii că îşi dozează bine ironia şi energia. Domnia sa a mărturisit că de 34 de ani de când are o relaţie cu acest oraş, vine pentru prima dată la o întâlnire cu poeţi: "Nu am organ pentru poezie. Am citit cât a trebuit să citesc, la şcoală, dar acum nu citesc poezie decât cu totul accidental. Sunt absolut uimit că nu văd aici nici o poetesă".

Mircea Cornişteanu a lansat două idei instantaneu îmbrăţişate de cei prezenţi. Prima: "De ce nu faceţi voi o antologie? Nu pe criterii regionale, că nu sună bine când auzi o antologie a poeţilor din Sălaj" ("Sau «din poieţii buzoieni»", mi-a şoptit Corina, cu gândul la Simona Popescu). "Şi nu o antologie din 75 de poeţi craioveni, că aşa putem să facem o antologie a poeţilor din Craioviţa, una a celor din Valea Roşie…". Un interesant punct de vedere despre criteriile care pe care s-ar putea sprijini un asemenea demers a avut George Popescu, discuţia fiind condusă apoi de Nicolae Coande către posibilitatea exportului celor mai valoroase poeme produse în această zonă, prin realizarea unei antologii bilingve sau trilingve. S-a vorbit şi despre instituţiile care se ocupă de export, în special Institutul Cultural Român. Mihai Firică a spus că aşteptând să intrăm în graţiile acestora, s-ar putea ca peste 10 ani să vorbim încă despre un astfel de proiect, sugerând că e necesară iniţiativa individuală şi venind cu exemplul personal: cartea sa, Limba şarpelui călător, apărută în ediţie bilingvă (română-engleză), prin eforturi proprii (între care şi colaborarea cu traducătorul Victor Olaru, dar şi difuzarea), a ajuns în biblioteci sau la reviste din multe colţuri ale lumii. Nicolae Coande a susţinut că e nevoie ca o carte să fie reperată, să aibă parte de confruntarea critică, într-un spaţiu în care poţi să şi cumperi publicitate, şi a pus o întrebare directă: "Câte cronici are cartea ta?" (Chelneriţa ne privea şi părea plictisită).

Cea de-a doua propunere a domnului Cornişteanu a sunat cam aşa: "Vă ofer spaţiul teatrului, ca să vă faceţi damblaua, pentru spectacole de poezie" ("Dar noi, prozatorii?", i-am şoptit Corinei, cu oarecare autoironie). Am detectat oarece spirit participativ şi destul entuziasm în jurul acestei idei care, sunt aproape convins (mai lipseşte să văd cu ochii mei) – va fi pusă în practică.

Redactorul-şef al Mozaicului, criticul Constantin M. Popa (aflat pe picior de plecare în Canada) a semnalat absenţa solidarităţii intelectuale la unii confraţi ai săi din urbe, care nu scriu despre autorii locali (un adjectiv pe care îl folosesc cu încărcătură strict geografică). Au intervenit şi artistul plastic Marcel Voinea, Marius Dobrin (realizator al revistei electronice Pasager), Nicolae Marinescu, directorul revistei Mozaicul, iar eu şi Corina am tăcut mâlc.

Comentarii cititori
sus

Irina Petraş

Un spaţiu coerent de afirmare pentru tinerii scriitori

În 3 şi 4 mai 2007, are loc la Cluj-Napoca a doua ediţie a COLOCVIULUI NAŢIONAL AL TINERILOR SCRIITORI. Demarat de Uniunea Scriitorilor din România, în cadrul programului "Literatura tânără", Colocviul construieşte un spaţiu coerent de enunţare şi afirmare pentru tinerii scriitori. Temele de dezbatere: Noua literatură = literatură nouă? şi Tânărul scriitor în cetate, întâlnirile cu cititorii şi lecturile în direct la Radio Cluj, dar şi "reuniunea" ca atare a celor 90 de scriitori din toată ţara se anunţă promiţătoare. Ediţia va fi ilustrată de Caietele Colocviului, un mic dicţionar de literatură tânără, dar şi de Literatura tânără, o antologie a tinerilor scriitori (350 pag.) care va apărea după Colocviu. Un amănunt inedit: Premiile ediţiei clujene vor fi acordate în urma bursei de valori pe care tinerii înşişi au alimentat-o cu voturile lor.

Colocviul Naţional al Tinerilor Scriitori Cluj mai 2007

Invitaţi din ţară:
Şerban Axinte, Iulia Balcanaş, Linda Maria Baros, Dumitru Bădiţă , Constantin Virgil Bănescu, Lucian Bâgiu, Lavinia Branişte, Adrian Buz, Rita Chirian, Cosmin Ciotloş, Dan Mircea Cipariu, Ioana Cistelecan, Dan Coman, Luminiţa Corneanu, Bogdan Creţu, Tudor Creţu, Augustin Cupşa, Mihai Ene, Vasile Ernu, Cătălina George, Adrian Georgescu, Radu Pavel Gheo, Cătălin Ghiţă, Diana Giacăr, Silviu Gongonea, Mugur Grosu, Bogdan Nicolae Groza, Ovia Herbert, Marius Ianuş, Mihai Ignat, Mihai Iovănel, Cristina Ispas, Gabriela Jugănaru, Claudiu Komartin, Cătălin Lazurca, V. Leac, Marin Malaicu-Hondrari, Luminiţa Marcu, Daniel Marin, Alexandru Matei, Marius Miheţ, Petrişor Militaru , Bogdan Mureşanu, Alex Nichifor, Oana Cătălina Ninu, Florin Partene, Cosmin Perţa, Otilia Vanda Pop Ciuban, Alex Porc, Alex Potcoavă, Carmen Raluca Şerban, Robert Şerban, Olga Ştefan, Andrei Terian, Răzvan Ţupa, Un Cristian, Alexandru Vakulovski, Mihai Vakulovski , Radu Vancu, Dragoş Varga, George Vasilievici, Miruna Vlada, Gelu Vlaşin, Mihai Vieru.

Clujeni:
Ştefan Bolea, Constantina Raveca Buleu, Adrian Mihai Bumb, Alex Cistelecan, Lucia Dărămuş, Andrada Fătu-Tutoveanu, Lorin Ghiman, Alex Goldiş, Mihai Goţiu, Claudiu Groza, Laura Husti-Răduleţ, Ştefan Manasia, Iulia Micu, Vlad Moldovan, Dan Moşoiu, Ştefan Muller, m. chris. Nedeea, Dorin Mureşan, Horea Poenar, Oana Pughineanu, Andrei Simuţ, Flavia Teoc, Mihaela Ursa.

Comentarii cititori
sus

Florentina Loloiu

Debutul Galei Societăţii Civile

Seminarul desfăşurat luni, 12 martie, a marcat deschiderea ediţiei a V-a a Galei Societăţii Civile. Discuţia a fost centrată pe aspectele practice ale completării formularului de înscriere şi, în egală măsură, pe criteriile care vor fi aplicate de membrii juriului în analiza proiectelor înscrise, prezentate prin prisma unui evaluator de proiecte educaţionale şi programe de formare.

Eveniment inedit faţă de ediţiile precedente ale Galei, seminarul şi-a propus să prezinte principalele etape ale demersului de înscriere a proiectelor pe care actorii societăţii civile le-au dezvoltat în 2006. Reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale prezenţi la seminar au avut ocazia să afle şi alte detalii legate de ediţia din acest an a evenimentului. Simona Velea – cercetător ştiinţific principal III în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei – a prezentat punctual criteriile de evaluare ale proiectelor sociale. Primul criteriu - relevanţa – reprezintă echilibrul sau gradul ridicat de corespondenţă dintre nevoile identificate în comunitate şi obiectivele propuse prin implementarea proiectului social. Orice proiect social reprezintă un răspuns la o nevoie identificată prin studii, cercetări sau din propria experienţă.

Un alt criteriu este cel al eficienţei. Eficienţa înseamnă raportul dintre resursele consumate şi rezultatele obţinute. Înainte de a trece la prezentarea următorului principiu – eficacitatea, Simona Velea a precizat că, de cele mai multe ori, în limbajul comun, termenul "eficienţă" este folosit cu sensul de "eficacitate", deşi cei doi termeni au o semnificaţie diferită: "Eficacitatea se referă la măsura în care ne-am atins obiectivele… În general, acesta este principalul criteriu după care se evaluează un proiect".

Durabilitatea reprezintă măsura în care rezultatele, efectele, activităţile, acţiunile unui proiect rezistă în timp, chiar şi după epuizarea resurselor materiale. O problemă cu care se confruntă majoritatea proiectelor sociale este că acestea se termină odată cu finanţarea care le-a ajutat sa ia fiinţă. Un element pentru durabilitate îl constituie capacitatea de a atrage resurse şi din alte fonduri: comunitate locală, beneficiari sau sponsori. Ceea ce aduce un plus de valoare proiectului este originalitatea – modul în care el se diferenţiază de celelalte proiecte, ca model şi ca soluţie socială sau educaţională.

Simona Velea a ţinut să sublinieze semnificaţia şi importanţa pe care o are evaluarea impactului unui proiect, dincolo de rezultatele obţinute prin implementarea acestuia. Importante sunt, de asemenea, şi elementele prin care se constată necesitatea unei evaluări de impact (şi pentru proiectele de mare amploare, dar şi pentru acelea de mică amploare), dar şi elementele cheie cu care operează acest concept şi indicatorii prin care poate fi evaluat progresul unui program în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Prezentarea realizată de Simona Velea în cadrul seminarului şi mai multe detalii despre ediţia din acest an a Galei Societăţii Civile sunt disponibile pe site-ul evenimentului: www.galasocietatiicivile.ro

Seminariile şi dezbaterile care vor însoţi Festivitatea de premiere, vor avea loc în zilele de 30 şi 31 mai 2007 şi vor trata teme aduse în atenţia organizatorilor de către reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale. Festivitatea de acordare a premiilor se va desfăşura în seara zilei de 31 mai, în Sala mare a Teatrului Naţional Bucureşti.

Comentarii cititori
sus

Veronica D. Niculescu

Premiile UNITER, la cort

Festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru spectacolele din 2006 se va ţine pe 23 aprilie la Sibiu, în cadrul programului "Capitală Culturală Europeană 2007". Pentru prima dată în istoria sa, spectacolul televizat nu se va desfăşura într-o sală, ci într-un uriaş cort. Festivitatea urmează să se desfăşoare în pavilionul multifuncţional pe care municipalitatea l-a închiriat şi instalat în zona Cazarma 90.

Dintre spectacolele aflate în competiţie, Purificare, al lui Andrei Şerban, se bucură de cele mai multe nominalizări, şase la număr. Spectacolul jucat la Teatrul Naţional din Cluj concurează la categoriile "Cel mai bun spectacol" şi "Cea mai bună regie", iar patru actori concurează la alte trei categorii.

Şi Teatrul Naţional "Radu Stanca", din oraşul care găzduieşte festivitatea de premiere, a intrat în competiţie. Piesa Vremea dragostei, vremea morţii, de Fritz Kater, în regia lui Radu Alexandru Nica – a cărui cronică a fost publicată în numărul 1 al Prăvăliei culturale - a primit două nominalizări la premiile UNITER. La categoria "Cea mai bună actriţă într-un rol secundar", Florentina Ţilea este nominalizată pentru rolurile jucate în paralel - Coreut, Profesoara şi Ea - iar Andu Dumitrescu concurează la categoria "Cea mai bună scenografie", pentru realizările din acelaşi spectacol.

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

Ispita efectului Videle şi o încăpăţânare
care vine de la cuvântul "căpăţână"

În timp ce beam un suc cald, în Magnolia, la Primăvara poeţilor (de la Craiova), m-a sunat cineva de la Radio România Cultural şi mi-a spus că Prăvălia a fost nominalizată la premiile instituţiei radio, voi găsi, pe 19 martie, seara, o invitaţie la intrare (în Teatrul Odeon).

Ratasem, nu demult, un prilej de evadare din rutina cea nouă în care mă scald, de un an încoace. Ocazia care mă ispitise (deloc superficial) cu un drum în Bucureşti: o conferinţă a lui Teodor Paleologu, la care renunţasem în ultima clipă în favoarea unei alegeri ce nu îmi permitea să părăsesc oraşul.

Am plecat la prânz, cu trenul, şi am ajuns după-amiaza, tot cu trenul. A fost o călătorie amuzantă, Corina dovedindu-se un companion dinamic, la început. Avea însă de corectat o carte, iar eu i-am permis. "Şi nici n-am ajuns la Videle…", a zis, la un moment dat, căscând, după care a adăugat că, de fiecare dată când trenul cu care călătoreşte ajunge în orăşelul sondorilor, indiferent de oră, o apucă "un somn din ăla:…". Şi a luat o poziţie leşinată, cu capul căzut într-o parte, gura întredeschisă şi pleoapele lipite.

Nadia (tunsă băieţeşte şi la fel de slabă ca în liceu) ne-a aşteptat în gară, cu Mateea (bebeluşul ei - se pregăteşte să împlinească un an şi e o minune de fetiţă) în marsupiu şi ne-a însoţit prin câteva magazine în care Corina avea targeturi. Mi-am făcut griji pentru omuleaţa expusă curentului din staţiile de metrou, poluării din centrul Bucureştiului şi am privit înduioşat, în multe rânduri, fetiţa şi mămica, până când ne-am despărţit.

Spectacolul prilejuit de acordarea premiilor Radio România Cultural pe 2006 a fost lipsit de ostentaţie, nu şi de bun gust. Şi-au adus contribuţia actorii Cătălina Mustaţă şi Florin Zamfirescu, ei asigurând o prezentare fără stridenţe şi cu asumarea înţeleaptă a puţinelor bâlbe. Florin Zamfirescu a realizat şi un moment umoristic, iar Cătălina Mustaţă ne-a oferit o variantă inedită de Habar n-ai tu, muzica Ion Vasilescu, text Eugen Mirea, dacă bine îmi amintesc.

Pe tot parcursul Galei, Romanian Piano Trio (Horia Mihail – pian, Alexandru Tomescu – vioară şi Răzvan Suma – violoncel) au interpretat diverse lucrări (Schumann, Enescu) şi au creat un fundal sonor menit să crească tensiunea sau măcar suspansul înaintea anunţării câştigătorului la fiecare secţiune.

Şi-au mai dat concursul balerinii Răzvan Mazilu şi Monica Petrică. Ei au prezentat un fragment din spectacolul Un tango mas – pus în scenă la Teatrul Odeon, un spectacol care a participat anul trecut, în noiembrie, la Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet de la Braşov şi la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, iar în februarie acest an, a fost în turneu la Ierusalim, în cadrul Târgului Internaţional de Carte ce a avut loc în acest oraş.

Se cuvine amintit şi aportul regizorului Attila Vizauer la punerea în scenă a acestei ediţii a galei premiilor.

La secţiunea proză, nominalizaţi au fost: Petru Cimpoeşu (Christina Domestica şi Vânătorii de suflete), Răzvan Rădulescu (Teodosie cel Mic), Ion Manolescu (Derapaj) şi Radu Aldulescu (Mirii nemuririi), iar premiul i-a revenit lui Răzvan Rădulescu. Pe scenă au urcat, pentru a primi distincţia, mama şi fiica scriitorului, acesta fiind plecat din ţară. Răzvan Rădulescu a transmis un mesaj audio-video, povestind celor prezenţi, de pe un ecran de proiecţie o "amintire ascuţită": "Când eram foarte mic, de pe la 2 până la 5-6 ani, ascultam radioul, stând pe covor, în timp ce mama trăgea la maşină rochii, costume… făcea croitorie. Şi dacă e să îmi aduc aminte o chestiune dominantă a copilăriei mele, e sunetul radioului. Acum scriu pentru film şi radioul nu-l mai ascult deloc. Dar acest premiu mă motivează să acord o atenţie la fel de mare literaturii, după ce în ultimii ani am scris mai mult scenariu de film".

Nominalizaţii la secţiunea teatru: David Esrig (atelierul În căutarea teatrului existenţial), Ioana Vieru şi Alina Moldovan (Festivalul Poveşti pentru copii şi oameni mari), Dan Puric (Don Quijote – Made in Romania), Mihai Măniuţiu şi Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad (spectacolul Iubirea Fedrei, de Sarah Kane). Câştigător: David Esrig.

La secţiunea educaţie, juriul a avut de ales dintre: Wang Chunbao, Alexandru Crişan, Marian Stas şi Florin Bican. Ultimul a fost "cel dintâi" (fiind recompensat pentru coordonarea proiectului "Tineri traducători" al Institutului Cultural Român) şi ajuns pe scenă a mărturisit. Că nu mai luase un premiu din clasa a III-a.

Nominalizaţii secţiunii artă plastică: Cela Neamţu, Ştefan Câlţia şi Angela Tomaselli, premiul revenindu-i lui Ştefan Câlţia, pentru retrospectiva de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, expoziţia Voyages Transilvaniens şi pentru expoziţiile de la Galeria Posibilă.

La secţiunea muzică au fost nominalizaţi: Sherban Lupu, Harry Tavitian, Dana Borşan şi Irinel Anghel, pe scenă urcând, pentru a lua distincţia (acordată pentru promovarea muzicii lui George Enescu) şi a rosti un cuvânt de mulţumire, Sherban Lupu.

Nominalizările la poezie: Angela Marinescu (Întâmplări derizorii de sfârşit), Simona Popescu (Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie) şi Marta Petreu (Scara lui Iacob). Premiul a fost înmânat Simonei Popescu, care şi-a exprimat speranţa că glasul ei, obosit, după cursul de la care venea (şi în care predase, dacă ţin bine minte, Mateiu Caragiale), nu o va trăda. Am rătăcit foaia pe care îmi notasem prima parte a discursului ei, o voi găsi cine ştie când şi, mai ales, cine ştie unde. Era vorba însă despre fetiţa ei căreia, atunci când merge la un concurs de pian, îi spune că nu are importanţă dacă va câştiga sau nu un premiu, ei, părinţii, o vor iubi la fel de mult. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu o carte: nu premiile fac un scriitor, important este să fie iubită cartea lui. "Mă bucur pentru acest premiu cu un soi de detaşare cu intensitate şi din alt punct de vedere. Vocea mea în cartea asta – pe care am gândit-o ca pe un spectacol şi în care am pus pasiunea, disperarea, plăcerea şi intensitatea cu care îmi imaginez că un regizor lucrează pentru spectacolul lui – este una dintre multe altele. Participă la această carte, cu citate: scriitori, teoreticieni literari, compozitori, plasticieni, formaţii muzicale, personaje de desen animat, zeci de studenţi. Într-un fel este o carte colectivă şi eu spun aşa, ca un regizor, că mulţumesc echipei mele şi protagoniştilor care sunt în număr de 100. De aceea vorbesc despre detaşare.
Aş mai pune un PS: Eu nu sunt o fată cuminte. Plătesc pentru asta. La premiile revistei Cuvântul am spus că am adus tot felul de mulţumiri, în răspăr unele dintre ele. Şi am vorbit despre o emisiune despre poezie care se petrecea pe 15 ianuarie, legată de Mihai Eminescu. N-am văzut de mult o emisiune legată de poeţi la televiziunea română. Aceea însă fost o emisiune umilitoare pentru cineva care este poet în România. Citând-o pe Dubravka Ugresic, care nici ea nu este o fată cuminte, nici în cultura croată, nici în cultura lumii, aş spune tuturor celor care nu citesc poezie: "Thank you for not reading!"
Aş vrea însă să mulţumesc radioului, care face foarte mult pentru poeţi, cei în viaţă şi cei care au trecut în lumea cealaltă. Mulţumesc radioului pentru tot ce face pentru poeţi şi pentru acest premiu".

La secţiunea ştiinţă au fost nominalizaţi: Adrian Restian, Cristinel Diaconu şi Dan Farcaş. A câştigat Adrian Restian.

Suplimentele culturale nominalizate: Adevărul literar şi artistic, Ziarul de duminică, Media & Cultură şi Jurnalul de colecţie. Premiul a revenit Ziarului de duminică şi a fost înmânat domnului Stelian Ţurlea.

Emisiunile culturale de televiziune nominalizate: Cultura libre (Dragoş Bucurenci, TVR1), Lumea citeşte (Ioan T. Morar, TVR 1), Omul care aduce cartea (Dan C. Mihăilescu, Pro TV) şi Tema de vineri (Florin Iaru, TVR Cultural). Iar juriul a ales Omul care aduce cartea.
"Nu mă aşteptam, pentru că emisiunea mea este veche, s-a şi folosit aici termenul «longevitate». Ştiam că toată lumea e cu ochii pe cei care vin, mai ales că este vorba despre trei tauri formidabili care vin foarte tare din urmă. Pe de altă parte, nu mă aşteptam la premiu, contracandidaţii mei fiind toţi trei de la TVR. Cum sunt eu bolnav de conspirativită… Radio România, TVR… Apoi, erau în juriu oameni care m-au atacat frecvent în ziar: domnii Bîtfoi, Bogdan Ghiu şi Valentin Protopopescu. Bogdan Ghiu m-a numit în presă, citez, «o sarma metafizică». Sarma, am înţeles, dar metafizică…", a spus Dan C. Mihăilescu.

"Dedic acest premiu celor două mâini, de o parte mâna dreaptă, adică un mănunchi de copii extraordinari care fac emisiunea aceasta, care, de la şofer, până la conducători, îmi alintă ţicnelile, mă laudă, eu fiind foarte pretenţios, purtat în puf… Acolo, toată lumea, de 7 ani, mă dodolează.
Iar mâna cealaltă este mulţimea de oameni de pe stradă, din metrou, bodyguarzi de la spitalul de urgenţă, ţigănci vânzătoare de zmeură, pompieri, doctori, artişti – oamenii ăştia care îmi spun din senin: «Dom'ne, prea l-ai lăudat pe Marghiloman ăla! Era cam de dreapta!».
Eu sunt, într-un fel, capul dintre cele două mâini, un cap care arată cum arată şi se mai şi bâlbâie!", a continuat domnia sa, pentru a încheia: "Emisiunea aceasta are acum 7 ani, s-au împlinit 7 ani de când Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu m-au pus pe masă la Adrian Sîrbu şi având acum cei 7 ani de acasă, pot şi eu, în sfârşit – sunt obligat, de fapt – să pun mâna pe o carte! Mulţumesc!"

La Site-uri web culturale, au fost nominalizate: Feeder (www.feeder.ro), LiterNet (www.liternet.ro), Memoria (www.memoria.ro), Prăvălia culturală (www.pravaliaculturala.ro) şi Cinemagia (www.cinemagia.ro). A câştigat LiterNet, premiul fiind primit de Răzvan Penescu şi Delia Oprea.

La film, juriul a avut de ales între: Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost), Radu Muntean (Hârtia va fi albastră), Radu Jude (Lampa cu căciulă) şi Iulia Rugină (Vineri în jur de ora 11) şi a decis: A fost sau n-a fost.
"E foarte ciudat… Eu am făcut filmul ăsta într-un an şi de un an de zile de când l-am terminat, m-am tot plimbat pe la festivaluri şi am luat diferite premii. Mă onorează acest premiu şi sper ca el să mă determine să termin scenariul la care tocmai lucrez şi cu care am ceva probleme!", a declarat Corneliu Porumboiu.

La secţiunea reviste culturale au fost nominalizate: Observator cultural, Cultura, Vatra şi TimeOut. A câştigat Vatra. Reprezentantul ei, Alex Matei, părea să aibă o nevoie de terapia vorbirii - mult mai acută decât Dan C. Mihăilescu, de exemplu. (Spun asta cu toată simpatia şi sensibilitatea la farmecul distinct al discursurilor acestor domni).

Au fost acordate fără nominalizări trei distincţii. Premiul In Memoriam "Iosiv Sava" l-au primit membrii grupului Romanian Piano Trio.

Premiul Lux Mundi a revenit prozatorului Bujor Nedelcovici. "Se spune că ochii care nu se văd se uită. Nu este adevărat. Sunt despărţit de ţară, dar nu sunt despărţit", aşa a început cuvântul de mulţumire al scriitorului care trăieşte din 1987 la Paris. Nedelcovici a vorbit despre relaţia sa cu Guttenberg, Marconi şi Bill Gates (era vorba despre legătura cu uneltele tehnologice care li se datorează) şi a mărturisit că în copilărie şi în adolescenţă asculta teatru radiofonic. "Radioul m-a învăţat să lucrez pe imaginar şi poate lucrul ăsta m-a ajutat să scriu. Mereu, când călătoresc, am un radio mic la care ascult muzică. Muzică simfonică şi muzică de jazz. Lângă pat, am un radio. Nu pot să dorm decât ascultând muzică simfonică, dar şi Ray Charles. Aşa că seara pe care am petrecut-o cu dumneavoastră o să rămână în memoria mea".

În sfârşit, Ion Ianoşi a fost distins cu Premiul de Excelenţă (pentru întreaga activitate). "După atâtea personalităţi nominalizate şi premiate, deopotrivă de valoroase, în faţa unei săli atât de prestigioase cum e aceasta, trebuie să recunosc că şi eu am fost mirat că mi s-a decernat acest premiu.
Poate excelenţa vine şi de vârstă, de la faptul că în aceşti 50 de ani de când lucrez şi public, nu m-am senilizat. Este o performanţă!
Trebuie să mărturisesc că ceea ce scriu nu e în topul cărţilor, sunt cărţi mai rar remarcate.
Continui că lucrez, şi cu studenţii, şi la masa de lucru, şi am învăţat, cum a zis şi domnul Bujor Nedelcovici, computerul, dar la nivelul unei maşini de scris performante, unde încerc să introduc propriile mele cărţi şi pe acelea traduse de soţia mea.
Ce vă pot spune decât că sunt uluit de această alegere. Nu sunt răsfăţat de premii, nu am fost decât rareori – şi niciodată la acest nivel – lăudat, ca să spun aşa. Ce îmi pot revendica este o încăpăţânare – nu încetez să cred că vine de la cuvântul "căpăţână" – încăpăţânare pe care mi-am promis că o voi menţine şi de acum încolo, atât cât voi mai putea.
Mulţumesc!", a spus Ion Ianoşi.

La ieşire i-am felicitat pe colegii de la LiterNet, am evitat bufetul organizat sus, am ratat două întâlniri cu Simona Popescu, pe care am aşteptat-o câteva minute şi afară, lângă statuia lui Mustafa Kemal Atatürk, aruncând, noi, priviri către ceas şi către afişul spectacolului Sunt propria mea soţie.

Apoi am plecat la gară şi ajunşi acolo ne-am urcat în primul tren către Craiova. În compartiment, Corina a mai corectat, o vreme, la cartea ei, până când, între Roşiori de Vede şi Caracal, mi-a şoptit: "E Videle rău de tot… ".

I-am făcut un semn aprobator şi ea s-a aşezat confortabil.

P.S. Am găsit mai repede decât credeam – şi numai datorită uneia dintre acele atât de familiare aparente întâmplări – cuvintele Simonei Popescu. Erau pe aceeaşi hârtie, dar pe "partea cealaltă", cu I've Seen It All, Bjork (de pe "coloana sonoră" alcătuită de Kosmas Efremides pentru excelentul spectacol Medeea, pus în scenă la naţionalul craiovean de Yiannis Paraskevopoulos). Iată-le:

"Sper să reuşesc să vă spun ce am de spus, pentru că astăzi, la sfârşitul cursului meu despre Mateiu Caragiale, mi-am pierdut vocea.
Mă bucur pentru acest premiu cu un soi de detaşare, dar nu lipsită de intensitate. Dimpotrivă! Paul Valéry spunea cândva că o carte este fiul tatălui său. Le livre, cartea - în franceză, e de gen masculin, autorul era un bărbat. Nu am să spun despre cartea mea că este fiica mamei sale, dar am să spun despre cartea mea că este un copil al meu. Când un copil ia un premiu, te bucuri cu detaşare şi cu intensitate. În acelaşi timp, fiecare părinte ştie că nu premiile sunt importante pentru copilul lui. De câte ori fetiţa mea are concurs de pian, îi spun: «Dacă nu iei premiu, nu e nici o problemă, noi te iubim la fel de mult». Îi doresc cărţii mele, aşa cum îi doresc copilului meu, nu premii; premiile nu fac un scriitor, nu eşti mai important dacă iei un premiu, premiul acesta ar fi putut foarte bine fie luat de Marta Petreu sau de doamna Angela Marinescu, pe care eu le respect foarte mult ca poete şi ca intelectuali care au o atitudine în cultura română. Eu doresc cărţii mele să fie iubită şi să aibă o viaţă cât se poate de lungă".

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

Dan Puric, "nişte flăcăi" (ortodocşi)
şi un moment de toaletă creştină

În postul Sfintelor Paşti, Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din România (ASCOR) – filiala Craiova, a organizat tradiţionalul festival de conferinţe "Zilele Ortodoxiei". Ajuns la a VIII-a ediţie, festivalul a prilejuit întâlnirea publicului (alcătuit în majoritate din studenţi teologi şi seminarişti) cu: IPS Teofan - mitropolitul Olteniei, părintele Vasile Gavrilă - paroh al Bisericii studenţilor din Bucureşti (Biserica rusă), Dan Puric – regizor şi actor. Una dintre seri a fost rezervată proiecţiei filmului Ostrov de Pavel Lungin (toate aceste întâlniri au avut loc în Sala albastră a Universităţii din Craiova), iar în finalul săptămânii 12-18 martie în care a fost programat festivalul, era prevăzut un pelerinaj în Vâlcea, la mănăstirile Iezeru şi Pătrunsa.

În 12 martie, la deschiderea acestor conferinţe, Sala albastră a fost plină (în ciuda scaunelor suplimentare aduse, s-a stat şi în picioare) la întâlnirea cu IPS Teofan. "Aşa să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta"; "Necreştinii sunt fiinţe triste pe acest pământ, pentru că nu au şansa mântuirii"; "Energia cea binecuvântată a disperării despre care vorbea părintele Sofronie"; "Creştinismul nu este o sumă, un arsenal de învăţături, chiar dacă acestea sunt extraordinare. Viaţa creştinului este una în conformitate cu învăţăturile, dar şi o viaţă în Hristos, prin puterea Duhului Sfânt. Ritmul vieţii noastre bate în ritmul vieţii lui Hristos"; "Omul va fi în eternitate ceea ce este în ultima clipă a vieţii sale", au fost câteva dintre ideile amintite de IPS Teofan în conferinţa sa intitulată "Împreună pătimire şi înviere cu Hristos". Întâistătătorul bisericii ortodoxe din Oltenia a pomenit adesea în cuvântul său Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, a vorbit despre liturghie, despre deznădejde, despre deţinuţii care au reuşit nu numai să îi ierte pe cei care îi torturau, dar şi să îi iubească, despre cele 11 rugăciuni care îl pregătesc pe om pentru Sfânta Împărtăşanie – şi în special despre rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul. IPS Teofan a răspuns apoi întrebărilor scrise pe bileţele (în ultimii doi ani, la conferinţe, formulasem şi eu unele, niciodată selecţionate de fosta conducere a ASCOR Craiova, aflată la prezidiu, aşa că, de data asta, am refuzat să mă supun arbitrajului noii conduceri. Au fost şi vremuri - cele ale lui Liviu Marius Ilie, ca să fiu un pic nostalgic - în care de la vârful ASCOR-ului craiovean venea un discurs inteligent).

În răspunsurile către tineri, IPS Teofan a vorbit despre smerenie, despre clătinările vieţii, despre pătimirea şi Învierea lui Hristos, despre respectarea poruncilor, despre patimi şi siluirile de tot felul la care oamenii sunt supuşi în zilele noastre. Surprinzătoare mi s-a părut ideea că a trecut vremea când numai preotul propăvăduia, a venit vremea când şi un laic ortodox să bată la uşa oamenilor, să vină ca apărător şi propovăduitor al sfintei evanghelii.
Tot o surpriză, cât se poate de plăcută, a fost şi întâlnirea din ziua următoare cu filmul Ostrov.

A venit apoi "seara Dan Puric".
"Accesul în sală este permis pentru 100 de persoane. Suntem deja peste 300 de persoane", spunea unul dintre liderii ASCOR. Doar vreo 20 stăteau în picioare, ceea ce ar putea însemna că, după matematica tânărului teolog, erau ocupate 280 de locuri… Sau că, la fiecare conferinţă organizată aici, două treimi dintre locuri ar trebui să rămână libere. "Rezistenţa sălii este afectată, fiind o sală suspendată. Pe viitor să veniţi mai din timp şi să ascultaţi aceste anunţuri", continua junele ortodox, fără să fie limpede în ce fel sositul mai din timp şi ascultarea discursurilor sale ar fi rezolvat problema.

A fost rândul unei studente ortodoxe să facă prezentările: "Un ziar din Viena îi atribuie domnului Dan Puric trei atribute" (nu era să îi atribuie nişte complemente). "Inimitabil, irezistibil şi incomparabil. Eu astăzi l-am cunoscut personal şi aş mai adăuga faptul că este un om cu coloană vertebrală în adevăratul sens al cuvântului" ("Cu toracicele, lombarele, cervicalele şi, mai ales, sacralele la locul lor", mi-am zis, uitând parcă nişte vertebre, dar întrebându-mă ce o însemna "coloană vertebrală în adevăratul sens al cuvântului" şi cum poate fi ea detectată "din prima").

"Viu este Dumnezeu" – mărturisiri, se intitula, în program, conferinţa lui Dan Puric, pe care o reproduc mai jos, cu menţiunea că, la un moment dat, am obosit să redau şi "ăăăă"-urile.

"Eu sunt un Puric. Am aflat acum că sunt un Puric vertebrat, adică cu coloană vertebrală. Ce să spun? Ăăăăă… Sunt surprins, ăăăă, dar, de fapt, această surprindere bănuiesc că este materialul cel mai bun de dăinuire românească şi nu de rezistenţă, în sensul că astăzi a dăinui transcede ăăăă istoria. Prezenţa dumneavoastră aicea, în ciuda rezistenţei acestei săli, este prezenţa neamului românesc în ciuda istoriei la care suntem supuşi. Adică vom dăinui. Vă mulţumesc! (Aplauze).

Cum s-ar spune, istoria are o rezistenţă mai mult sau mai puţin plauzibilă, Dumnezeu are dăinuirea. Şi dacă ăăă statul român în istoria lui a făcut diferite volute, neamul n-a făcut niciodată. Dumneavoastră ca prezenţă a neamului românesc ăăă îmi mângâie sufletul creştin şi deopotrivă putem dăinui cu firească credinţă, cu inteligenţă christică, în faţa a celor care ni se pregătesc şi aş spune eu, de ce nu, şi pe deasupra lor, că eu personal m-am cam săturat să înfrunt istoria, cum spunea cineva, "teroarea istoriei", gândindu-mă că ceea ce a fost adevărat în neamul nostru nu numai că a înfruntat, a trecut peste, adică s-a transfigurat.

Am dorit să fie o întâlnire liberă, fără să am un subiect anume pe care eu să-l monopolizez aşa, ex catedra, pentru că nu îmi stă în fire şi nu cred că este cazul acestei întâlniri. Este o întâlnire creştină unde dimpreună putem nu dezbate, ci întări nişte poziţii. Din punctul meu de vedere, ca să arăt poate mai clar rostul unei asemenea întâlniri pot să spun că şi dumneavoastră pesemne ştiţi personal şi simţiţi lucrul acesta, ne confruntăm cu o situaţie veche declanşată vizavi de neamul nostru, dar atipică ca manifestare. Este veche pentru că este repetitivă, aproape ciclic istorică asupra acestui neam se repetă tot felul de "îndreptări". Una dintre "îndreptările" la care noi se pare că am rămas strâmbi este (râde) credinţa ortodoxă. Şi atunci ei trebuie să ne îndrepte, iar eu nu vreau să mă îndrept. Eu vreau să "rămân". Este un lucru atipic ca manifestare, pentru că dacă ne uităm în istorie, zonele de coerciţie asupra neamului s-au făcut politic, s-au făcut ideologic, s-au făcut brutal, s-au făcut criminal, s-au făcut cu forme incredibile de teroare psihică şi fizică. Chiar astăzi mă uitam, nu e prima dată când vin în Craiova, am venit de multe ori în calitatea mea de artist, şi ştiţi că un oraş are o anumită respiraţie. Prin clădirile vechi vezi cum a supravieţuit Craiova timpului, vezi şi clădirile noi, care cel puţin în Bucureşti au mutilat enorm de mult sufletul acestei ţări. Există şi o mutilare arhitectonică, nu există doar o mutilare cu alte dimensiuni. Vorbeam de curând că a apărut o hartă într-un ziar franţuzesc tradus în România, Le monde diplomatique, acum vreo câteva luni, şi pe harta aceea se arată şi harta României, care este o hartă care a intrat deja în modificările genetice, a OMG-urilor şi a PMG-urilor, a organismelor modificate genetic şi a plantelor modificate genetic. Adică ce a fost mai curat, mai pur, ca să zicem, pe lângă sufletul şi agricultura – şi pe-aia am modificat-o! Ceea ce mi se pare periculos, nu sunt OMG-urile şi PMG-urile, ci SMG-urile, sufletele modificate genetic… Ăăăă… Suntem pe cale să primim şi această infuzie de modificare genetică a sufletului românesc. Poate asta este încercarea cea mai parşivă pentru că de data asta dacă sesizăm, dacă punem diagnosticul, acel diagnosis, cum zice grecul, de a vedea prin, vedem că sunt forme mai parşive, mai subtile, în doze homeopatice în care prin ispite de tot felul, acest suflet se deformează. Şi, mai ales, asupra tinerei generaţii care nu mai are nici un fel de reper.

M-am gândit în timp ce veneam spre dumneavoastră că a distruge un neam, trebuie să-i distrugi în primul rând reperele. Am asistat în ultimii 17 ani la cea mai odioasă distrugere a reperelor culturale sub formă culturală, de reinterpretare critică. Adică brusc s-au sculat nişte flăcăi din cultura română, evident, formaţi cu anumite scopuri, în care spiritul ăăă revitalizării şi resuscitării ăăă critice se rediscută valorile identitare româneşti şi se încep cu cele din cultură. Şi astfel am văzut un Eminescu pus la zid, am văzut un Constantin Noica pus la zid, am văzut o întreagă generaţie interbelică de creştini ortodocşi stigmatizată, marginalizată, am văzut o politică de inhibare a poporului român din interior, nu mai vorbesc din afară, că cozile de topor cresc din interior. Un fel de… ştiţi ce am observat? Un fel de celulă cancerigenă care nu anunţă organismul. Te trezeşti brusc cu tumora.

Mie nu mi-a venit să cred în 1990, în 1991, când s-a făcut saltul de la un Eminescu fetişizat şi confiscat şi manipulat de comunişti într-un Eminescu distrus. Am văzut inchiziţii civile care judecă biserica, am văzut dosariade făcute de nişte flăcăi care vor să spună că acel catalog este tot la ei, am văzut că starea de spovedanie a întregii naţiuni e în altă parte, într-un sector civil. Am văzut Sfânta Biserică hăituită, am văzut mari creştini şi trăitori români marginalizaţi şi am văzut lucrurile excepţionale din România, de tip creştin, marginalizate. Şi am văzut generalizate şi intrate ca o stare de normalitate impostura, non-valoarea şi confuzia.

Am avut o conferinţă asemănătoare la Constanţa, zilele trecute şi am întrebat de noile concepte care se cer cum ar fi eurocredinţa, nu-i aşa, eurodragostea, europatriotismul, să ne ambalăm cu toţii într-un soi de administraţie stupidă, încât sufletul nostru nu corespunde şi nu numai, al oricărei naţiuni. Această dilatare nu merge decât în zona financiară, în zona euro. Dragostea de ţară este ca dragostea de mamă, drepturile omului ar fi trebuit să răspundă prezent în clipa în care cam toată intelectualitatea acestei ţări, când biserica românească era pe cale să fie trecută, trăia ameninţarea distrugerii cu buldozerele de tip sovietic, unde erau drepturile omului? Unde sunt drepturile omului de 17 ani în această ţară?

Joseph de Maistre spunea: "Nu cunosc nici un om. Eu ştiu francezi, italieni şi de la Montesquieu am aflat că poţi să fii persan, da' omu' ca atare nu l-am întâlnit". Spun şi citatul lui Ţuţea, când l-a întrebat o oarecare jurnalistă de la drepturile omului cum stă treaba cu drepturile omului şi i-a zis: «Cucoană, nu sunt om, eu sunt Petrică a lu' Marişica». Acest faţă către faţă creştin ne responsabilizează faţă de bunul Dumnezeu. Este un moment de toaletă creştină, pe care eu îl văd făcut cu nobleţe sufletească, cu inteligenţă românească, cu bună credinţă şi dacă nu vor reuşi să ne smintească, noi trebuie să ne întoarcem la identitatea şi autoritatea identităţii noastre, neavând pretenţia că putem să-i facem bine pe alţii, pentru că vorba lui Soljenîţin, cu sănătatea mea nu te pot face pe tine bine de boala ta. Avem istorii paralele, avem destine. Pe noi, creştinismul ne-a ajutat, ne-a mântuit să transcedem o zonă de mare dexteritate a istoriei şi noi nu ne putem lepăda, noi nu putem să îl marginalizăm pe Dumnezeu, să îl punem pe locul doi. Hristos a spus: «Eu sunt Calea». Noi nu facem parte din acea populaţie a globului care a zis: «Găsim noi alte căi». Pentru noi, credinţa ortodoxă nu este o chestie de decor, de alternativă politică, de democraţie. În sensul acesta putem avea nişte lămuriri sau puteţi să întrebaţi, pentru că sigur, eu personal sunt un scandal în lumea civilă românească, pentru că totuşi provin dintr-o profesie destul de puţin susceptibilă de credinţă care este cea a teatrului, dar care la o privire mai sensibilă şi mai inteligentă vom putea vedea că aşa face Dumnezeu, bănuiesc, că această artă şi, de fapt, în ultimă instanţă, ăsta e lucrul care cred că e de viitor, se poate transforma într-o artă mărturisitoare.

M-au rugat de la Bruxelles, se face un film cu 27 de personalităţi, fiecare să vorbească din partea ţării despre opera de artă care l-a marcat cel mai mult şi nu ştiu prin ce întâmplare m-au ales pe mine să vorbesc din partea României. Şi eu am spus: nu e nici o operă de artă a secolului 20 care m-a marcat şi mi-a spus: «Cum aşa, nu e nici un fel de operă?», mi-am pierdut şi vreo 20 de minute cu o secretară de acolo care săraca cred că s-a şi speriat aşa, eu spunându-i că Hegel, marele filosof german a spus că arta secolului 20 va muri sub suflul rece al conceptului. Şi zic: «A avut dreptate! Restu' a murit sub suflul rece al pornografiei, al violenţei, al marketingului şi al mercenariatului economic». Bineînţeles că n-a înţeles. Arta care te poate trezi, arta de tip mărturisitor eu n-am văzut-o în secolul 20. Eu în secolul 20 am văzut arta artistului autonom, foarte frumoasă, foarte interesantă, cu enorm de multe posibilităţi ale frumosului şi în zona esteticului, dar fără transcendenţă. Şi zic: «Nu m-a tulburat!». Eu chiar am făcut vreo 15 ani de arte plastice. Nu m-a tulburat. Pe mine mă tulbură arta mărturisitoare, cea care te poate lega de bunul Dumnezeu. Până la urmă am spus Brâncuşi, pentru că există acolo în ansamblul dedicat eroilor care au murit la 1916…
Şi n-am să vorbesc decât de coloana fără de sfârşit, care este romboidală, dacă aţi observat dumneavoastră aşa, e un romb. Şi ţăranul ăsta genial care a plecat de la Hobiţa, a târât cu el, vrând-nevrând, o genă creştină. Gena asta creştină s-a manifestat nu într-un mod direct, ci într-un mod indirect. Coloana infinitului văzută aşa în succesiunea aceea romboidală a fost comparată din punct de vedere estetic cu Quetzalcoatl… acel şarpe care se încolăceşte şi este baza culturii precolumbiene, s-au făcut foarte multe speculaţii. Adevărul este că acele romburi, din profil văzute, sunt profilele unor coşciuge puse unul peste altul, iar dacă ştiţi, coloana se termină fără… e ca un coşciug deschis. Şi mie mi se pare fundamentală şi tragică ca un strigăt al acestui neam această lucrare în care sicriu peste sicriu este pus şi rămâne un capac deschis de etern sacrificiu pe care acest neam l-a făcut în istorie. Poate în sensul acesta am fost tulburat. Şi premoniţia lui Brâncuşi şi faptul că şi-a asumat într-o operă de artă jertfa aceasta aproape continuă a neamului românesc.
Întrebaţi-mă… discutăm…"

Cu gândul la "Este o întâlnire creştină unde dimpreună putem nu dezbate, ci întări nişte poziţii", am ieşit din sală, dezamăgit de un discurs dezarticulat, care la început mi-a părut pregătit în laboratoarele de profil ("Prezenţa dumneavoastră aicea, în ciuda rezistenţei acestei săli, este prezenţa neamului românesc în ciuda istoriei la care suntem supuşi. Adică vom dăinui"; "Dragostea de ţară este ca dragostea de mamă"; "Dumneavoastră ca prezenţă a neamului românesc ăăă îmi mângâie sufletul creştin", afirmaţii urmate de crearea unui duşman – sau a mai multora, greu de spus, din moment ce lucrurile rămân în ambiguitate, nefiind precizat cine anume vrea să ne smintească, să ne îndrepte, cine a declanşat o situaţie "vizavi de neamul nostru", cine vrea să "modifice genetic sufletul românesc", cine constituie inchiziţiile - riscantă folosirea termenului - civile care judecă biserica? Şi cine sunt flăcăii care s-au sculat în cultura română, "formaţi cu anumite scopuri"?… "Trădare, trădare, da' să ştim şi noi!", vorba lui Caragiale, care ar putea fi gelos pe Dan Puric pentru o formulare ca aceasta: "Adică ce a fost mai curat, mai pur, ca să zicem, pe lângă sufletul şi agricultura – şi pe-aia am modificat-o!").

"Am plecat delectat. E savuros"; "E un geniu! Mai rar aşa ceva!"; "Păcat că nu suntem şi noi la acel nivel. Câte ştia, despre Hegel, despre…", au fost reacţiile colegilor mei. "Sunt pe punctul să renunţ la Adrian Cioroianu. Dan Puric e acum…", spunea cineva, la un botez. "Extraordinar a fost, un om venit din lumea laică şi să aibă un astfel de discurs…", iar un profesor universitar – teolog – era de acord, în principiu, cu un limbaj mai colorat ("Noi avem un discurs plat").

Platitudinea nu e de păstrat, dar ce se pune în loc? Un discurs articulat în genul Vianu Mureşan, rostit într-un limbaj extravagant şi liber (inclusiv la dezacorduri şi cacofonii) – permis, câtă vreme e pus în slujba neamului şi a Bisericii? Nu am nimic împotrivă, dar nici pentru (sunt sensibil la o anumită consistenţă).
În schimb, sunt mult mai reţinut în a eticheta drept "geniu" o persoană care susţine "că cozile de topor cresc din interior".

Programul nu mi-a permis să particip la întâlnirea cu părintele Vasile Gavrilă.

Comentarii cititori
sus

Florentina Loloiu

S-a dat startul înscrierilor la Gala Societăţii Civile

Înscrierile la cel mai important eveniment ce premiază excelenţa spiritului civic, se vor desfăşura în perioada 26 martie – 20 aprilie 2007. Ediţia din acest an aduce nou un juriu lărgit, în componenţa căruia intră şi specialişti în implementarea şi evaluarea proiectelor sociale.

Echipa organizatoare a folosit la fiecare nouă ediţie experienţa acumulată, făcând eforturi pentru o îmbunătăţire calitativă a competiţiei. Anul acesta, din juriu vor face parte atât reprezentanţi importanţi ai societăţii civile, cât şi specialişti ai sectorului neguvernamental, care au experienţa implementării şi evaluării proiectelor sociale.

"Experienţa acumulată în ediţiile trecute ale Galei Societăţii Civile, ne-a determinat să aducem câteva îmbunătăţiri care să conducă la o evoluţie cât mai firească a evenimentului. An de an, am fost puşi în faţa a tot mai multe proiecte, fiecare cu specificul, frumuseţea şi relevanţa lui. Odată cu invitarea în juriul Galei a unor experţi în evaluarea proiectelor, vrem să-i încurajăm pe participanţi să-şi dezvolte proiecte cu rezultate mai bune şi impact mai puternic", spune Andrei Borţun, Director General Millenium Communications, iniţiatorul Galei Societăţii Civile.

Înscrierea proiectelor în competiţie se face pe baza unui formular pe care participanţii îl pot descărca de pe site-ul oficial al evenimentului. Reprezentanţi ai sectorului nonprofit vor putea să-şi înscrie la Gala Societăţii Civile proiectele pe care le-au derulat în anul 2006. Ca în fiecare an, site-ul pune la dispoziţia potenţialilor participanţi un ghid de înscriere ce conţine regulamentul competiţiei, un set de întrebări frecvente şi mai multe detalii despre componenţa juriului.

Numărul de participanţi şi de proiecte înscrise la ediţiile precedente a fost în continuă creştere. Ediţia anterioară a atins un nou record de participare: peste 100 de organizaţii nonprofit din toate regiunile ţării au înscris în concurs 127 de proiecte sociale.

Juriul ediţiei a V-a este format din:

Categoria A
Secţiunea A.1 Educaţie şi cercetare
Secţiunea A.2 Artă şi cultură

Cătălin Ştefănescu - Realizator TVR 1
Dan C. Mihăilescu - Istoric literar, Realizator TV
Laura Grunberg - Asistent de program în cadrul UNESCO-CEPES
Simona Velea – Cercetător Ştiinţific Principal III, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

Categoria B
Secţiunea B.1 Apărarea drepturilor individuale/ colective
Secţiunea B.2 Comportament civic şi participare publică

Alexandru Lăzescu – Preşedinte Asociaţia eRomania Gateway
Victor Alistar – Director executiv Transparency International Romania
Liviu Mihaiu – Jurnalist, membru fondator al revistei Academia Caţavencu
Corina Gonteanu – Director Corporate Affairs ART Group

Categoria C
Secţiunea C.1 Sănătate
Secţiunea C.2 Servicii sociale pentru categorii defavorizate

Mihaela Rădulescu – Jurnalist, Realizator TV şi Ambasador pentru România al organizaţiei United Way
Dumitru Sandu – Profesor la Catedra de Sociologie a Universităţii Bucureşti
Raed Arafat – Medic Coordonator al Staţiei SMURD Târgu Mureş
Cătălin Zamfir – Director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii

Categoria D
Secţiunea D.1 Protecţia mediului
Secţiunea D.2 Dezvoltare economică şi socială

Anca Harasim - Director Executiv American Chamber of Commerce in Romania
Alina Inayeh – Director Centrul de Resurse pentru Participare Publică
Cristian Lascu – Preşedinte al Grupului de Explorări Speologice şi Subacvatice, Redactor Şef al revistei National Geographic Romania
Robert Turcescu – Jurnalist, Realizator emisiuni radio şi TV
Nicolae Gâldean – Decanul Facultăţii de Ecologie, Universitatea Ecologică Bucureşti

Mai multe informaţii legate de procedura de înscriere a proiectelor sociale şi componenţa juriului puteţi afla vizitând site-ul oficial al evenimentului www.galasocietatiicivile.ro

Pentru a arăta cât de importantă este pentru comunitate susţinerea iniţiativelor civice, Gala Societăţii Civile este sprijinită în demersurile ei de ApaNova Bucureşti, partener tradiţional.

Gala Societăţii Civile este un proiect Millenium Communications.

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

Făuritorii de poveşti şi desenul fetiţei Ungureanu

Primăvara poveştilor a început, la Teatrul "Colibri" Craiova, pe 21 martie 2007, de Ziua Internaţională a Marionetiştilor şi s-a încheiat pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului.

Pe 21 martie, la ora 11, în sala "I.D. Sîrbu" a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" a fost programată reprezentaţia spectacolului Răţuşca cea urâtă, după Hans Christian Andersen, în regia lui Todor Valov (Bulgaria). În deschidere, Doina Berceanu, director al Teatrului "Colibri", a citit un fragment din Mesajul internaţional pe care în fiecare an îl transmite, în această zi de sărbătoare a breslei, un marionetist reputat, cel desemnat fiind de această dată Sennosuke Takeda, preşedinte de onoare a UNIMA Japonia şi director al Muzeului Memorial Takeda al Marionetei.

"În urmă cu 40 de ani, asistând la un spectacol al Comediei Franceze la Paris, un copil de şcoală primară mă privea extrem de preocupat. Cum eu râdeam doar la gesturile actorilor, copilul ar fi vrut să reacţionez şi la dialoguri. Acest act de amabilitate al copilului preocupat de faptul că eu nu înţelegeam şi replicile m-a mişcat profund.

În loc să aşteptăm să crească mari, noi ar trebui să le prezentăm frumuseţea culturii încă de la cele mai fragede vârste. Eu îmi continui munca la muzeu în speranţa că într-o zi copiii vor umple din nou până la refuz sălile teatrelor de păpuşi din lumea întreagă", spunea Sennosuke Takeda în mesajul său.
Apoi a început spectacolul.

Stăteam pe ultimul rând, lângă Corina, într-o sală plină ochi. Fetiţe în saravane albastre şi cămăşi pepite, băieţei în bleumarin, fluturau steguleţele alb-albastre pe care la primiseră la intrare de la Adriana Teodorescu (secretarul literar al Teatrului "Colibri", care se ocupă, din câte mi-am dat seama, şi de relaţiile publice ale instituţiei). Imediat ce s-a ridicat cortina, au sărit şi junii spectatori în picioare, iar unii dintre ei (cei dotaţi cu telefoane mobile performante) au filmat/ fotografiat cu sârguinţă.

"N-am cu cine să mai măcănesc un pic"; "Asta e lumea?", "Nu. Lumea se întinde dincolo de bostănăria cu pepeni"; "Şi noi trebuie să clocim?" – s-a pornit hărmălaia, au apărut "alde" Răţuşcăcă şi Ga-ga-ga, dar şi curcani, cocoşi, balta cu trestii, vântul, vânătorii şi puştile lor, motanul priceput la arcuit şi găina care făcea ouă unul după altul (Inutil s-a scremut răţuşca să facă şi ea un ou, tot aşa cum inutile erau în ochii celorlalţi lucrurile pentru care avea ea pricepere: să înoate, de exemplu). "Tu încă n-ai înţeles că te afli între nişte personalităţi?", s-a mirat motanul (Atunci m-am gândit la mai mulţi scriitori). Şi s-a ajuns la "urâţenia mi-a salvat viaţa" (lebăda care se credea raţă era "numai cioc şi oase"), pedalându-se pe ideea: a fi diferit nu înseamnă a fi inferior. (O idee interesantă, oricât ar fi încercat cineaştii americani să o clişeizeze. În copilărie şi adolescenţă, mi se părea că nu e în ordine ceva cu mine. În anii când lâncezeam pe la margini de societate, strigându-mi neputinţa adaptării, s-a acutizat acest gând. Diferenţele le simt încă, în fiecare zi – a se vedea articolul despre Conferinţele ASCOR din această rubrică, numai că am în minte o altă diagramă a "normalităţii", nu mai simt nevoia să fiu "în rândul lumii", slavă Domnului!).

Spectacolul a fost o demonstraţie de virtuozitate pentru artiştii craioveni, efectele - excelent realizate (simularea celor meteo, de exemplu, m-a impresionat), iar cei care au construit decorurile şi păpuşile primesc şi ei ale mele felicitări. Muzica lui Grieg (Peer Gynt) a completat cum nu se poate mai bine ambianţa nordică. (Prilej să îmi amintesc promptitudinea pe care a dovedit-o Corina - după ce a citit, în numărul pe noiembrie, 2006, al Prăvăliei, în articolul despre Zilele Craiovei: "Aş fi vrut să văd cu ochii mei scrisoarea pe care Ibsen i-o scria, din Dresda, lui Grieg, în ianuarie 1874, întrebându-l dacă e dispus să compună «muzica necesară»" - ea mi-a trimis, pe 10 noiembrie, 2006, desigur, un cadou.

Tot pe 21 martie, de la ora 12.30 a avut loc în sala de conferinţe a SC Proiect SA o întâlnire cu tema "Teatrul «Colibri» - prezent şi viitor". Doina Berceanu şi Adriana Teodorescu au rostit cuvinte de întâmpinare şi de lămurire a rostului reuniunii (ieşirea din discreţie, comunicarea) la care au participat oameni de cultură, jurnalişti, educatori, învăţători, profesori şi mulţi dintre actorii de la "Colibri".

Una dintre temele către care discuţia s-a dus de la sine a fost lipsa unei săli proprii de spectacole, păpuşarii craioveni evoluând acum pe scena Teatrului Liric. "Una e să fii în casa altcuiva şi alta e să fii în casa ta", a spus Adriana Teodorescu, iar reputatul artist de la "Colibri", Mihai Brumă Uzeanu a vorbit şi el despre "spectacole făcute pentru o anumită geometrie. Ea nu se potriveşte cu sala de la Teatrul Liric". Horia Davidescu, fost director al Teatrului "Colibri" a susţinut ideea, nostalgică, dar şi nerealistă, a mutării în vechiul sediu: "E casa noastră!". Una care stă să cadă şi mai e şi revendicată! "Nu noi decidem asta, experţii au spus că trebuie demolată – că este o clădire veche, că există riscul să se prăbuşească. Ce director îşi asumă răspunderea pentru desfăşurarea activităţii acolo?", a răspuns Nicolae Marinescu, director al revistei Mozaicul şi consilier municipal.

S-a vorbit destul de mult (dar fără mari speranţe că ar putea constitui o soluţie) despre sălile de cinematograf, care vor ieşi în curând de sub tutela Ministerului Culturii. Se pare însă că ele vor fi vândute "la pachet" către un investitor, probabil privat.
Întrebată care este atitudinea autorităţilor locale faţă de această problemă a sălii de spectacol pentru "păpuşi", Doina Berceanu a dat un răspuns aparent liniştitor: "Am fost îndemnaţi să identificăm un sediu şi Primăria îl va cumpăra".
"Pe terasa blocului unde locuiesc am două rânduri de dale. Peste cel care era, am mai pus unul. Dar printre ele, încă mai ies tot felul de ierburi. O tenacitate de felul ăsta vă trebuie", a spus Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Naţional "Marin Sorescu", domnia sa sugerând chiar un marş cu pancarte, pentru a sensibiliza opinia publică şi autorităţile.

Într-o atmosferă caldă, destinsă, lipsită de contondenţe, dialogul a curs plăcut, cam în felul următor, de exemplu (se întâmpla după o intervenţie revendicativă pe care o avusese Mihai Brumă Uzeanu):
Nicolae Marinescu: - S-ar putea să nu vă placă ce vă spun…
Horia Davidescu: - Dar dumneavoastră vă place?
Nicolae Marinescu: - Am impresia că mai aveţi puţin şi intraţi în depresie... Câte oraşe din România au teatru de păpuşi? Şi câte din Europa, chiar? "Plătim chirie…". Păi, n-a plătit-o dom' Mihai din buzunar. A fost plătită, s-au găsit bani pentru asta. Eu sunt îngrijorat, ca şi cetăţean al oraşului… Craiova are filarmonică (300 de angajaţi), are Teatrul liric (300 de angajaţi) are Teatrul "Colibri" şi are economia pe care o are. Toate aceste instituţii sunt susţinute cu mulţi bani, sunt cheltuieli culturale importante pe care municipalitatea le face. Nu ştiu dacă vor rezista mult timp toate aceste instituţii culturale...
Doina Berceanu (zâmbind): - Dumneavoastră sunteţi, văd, mai depresiv decât noi! Am să spun că dintre instituţiile amintite, Teatrul "Colibri" se ţine cel mai bine, ca echilibru bugetar.

S-a vorbit şi despre salariile mici… ale artiştilor, ale unei părţi a "publicului" potenţial. "Într-o clasă cu 38 de copii, 12 primesc ajutor social, cum să îi mai ceri 50.000 de lei să îl duci la teatru?", a spus profesorul Nicolae Marinescu, propagarea actului de cultură printre tineri (şi cei din mediul rural) fiind o altă direcţie în care a apucat dialogul.
"Aş avea o remarcă pentru domnul Cornişteanu", a spus un tip de la Cultură, care nu s-a prezentat, iar eu n-am făcut vreun efort să îi aflu numele. "Şi dacă o să se supere pe mine, cu atât mai bine, e un lucru care poate naşte o ambiţie creativă", a adăugat.
"Nu la mine", a răspuns Mircea Cornişteanu.
"Ce ar fi dacă, măcar în oraşele din Dolj, ar merge câte doi actori…"
"Anul trecut am avut zece deplasări în Dolj."
"Este vorba despre creşterea şanselor copiilor de la sate. Unul singur dintre cei aflaţi acolo, dacă…"
"Pentru asta e nevoie de programe guvernamentale. Pot să merg o dată, de drag, la Sălcuţa, dar nu îmi permit să fac asta în mod constant prin satele doljene."
"Există un program de refacere a căminelor culturale. Am fost în unul, neîncălzit, am jucat acolo", a intervenit Doina Berceanu.
"Vă felicit!", a zis domnul de la Cultură.
"Pentru pneumoniile voastre", a adăugat, instantaneu, Mircea Cornişteanu.

În acelaşi spirit, s-a discutat şi despre oferta deplorabilă din punct de vedere educaţional a televiziunilor ("Tot mai puţini copii vin la şcoală cu poveştile ştiute", am reţinut replica unei doamne profesoare), dar şi despre anumite spectacole (caracterizate drept "adevărate orori", "încropeli", "şuşanele"), produse de fundaţii particulare. Aceste producţii, în titlul cărora apare numele unuia dintre scriitorii de bază din programa şcolară (Eminescu, Caragiale etc), circulă prin ţară, beneficiind, prin complicitatea, nu dezinteresată, a unor oameni din inspectoratele şcolare sau, alteori, a cadrelor didactice, de un public numeros şi plătitor din rândul elevilor. Instituţiile culturale bugetare nu pot merge pe aceeaşi cale, poate din motive etice sau poate pentru că nu ar putea justifica în contabilitate nişte cheltuieli de "convingere". Ideea unui aviz de circulaţie a unui spectacol nu mi s-a părut rea, atâta doar că ar fi o surpriză pentru mine ca aceia ce ar fi desemnaţi să dea aceste avize să nu fie dintre inspectorii sau profii pomeniţi mai sus.

O întrebare pentru păpuşari, pe care mi-am reţinut-o, viza "crearea evenimentului": în ce măsură se merge sau se poate ieşi în spaţii neconvenţionale cu spectacole "rezumat" prezentate în parcuri, pe stradă, în curtea şcolii, menite doar să işte curiozitatea copiilor şi părinţilor de a veni la poveştile din sală? Cât de dificilă sau de posibilă ar fi ieşirea (anticipând un spectacol în sală) cu păpuşile sau cu costumele, pe străzi, în parc – o formă (vie, dinamică, atractivă) ce pare a avea un impact mai mare decât un afiş sau un anunţ în presă.
Aş fi vrut de asemenea să fie mai participativi actorii prezenţi, în definitiv era ziua lor.

Peste câteva zile, în sala Teatrului Liric "Elena Teodorini" a avut loc un spectacol festiv avându-i drept sărbătoriţi pe Alexandra şi Horia Davidescu, doi pionieri ai teatrului de păpuşi craiovean. Dacă la nivel strict uman am simţit emoţia serii (au contribuit: proiecţia fotografiilor de tinereţe ale protagoniştilor, imagini din spectacolele de altădată, mărturisirile lor - şi referitoare la viaţa personală, dar, mai ales, la construirea teatrului de păpuşi craiovean), în minte mi-au venit tot timpul întrebări legate tocmai de această activitate desfăşurată în toate etapele comunismului şi ale războiului rece. Aş fi vrut să aud ce spunea Moş Glumici, prima păpuşă creată de Horia Davidescu, să vizionez şi să ascult primul spectacol jucat în 1948, pe 16 mai, la Şcoala Lumina, dar şi celelalte spectacole. Cât de tributare vor fi fost ele propagandei comunistă? Nu o fi vorba despre un efort din spiţa celui iliescian: "Am lucrat la Iaşi, la Timişoara"? Câte dintre punerile în scenă din acele zeci de ani, ar rezista astăzi? Da, erau premiate şi medaliate pe plan internaţional (ni se povestea despre "30 de ţări participante", dar nici o vorbă despre ţara care a găzduit întrecerea (socialistă?) la care "pe primul loc a ieşit Varşovia, pe 2 – Moscova şi pe 3 – Craiova"). Da, mergeau în turnee în Mongolia, în China ("conform acordurilor culturale"), mai apoi, prin anii '70, au început drumurile la Veneţia ("Ooooo, viaţă frumoasă!!", striga, într-un spontan acces de nostalgie sau doar de entuziasm, Gabriela Rusu Păsărin, experimentata prezentatoare a multor show-uri având în prim plan elefanţii fostei nomenclaturi de partid şi de stat). Da, Mircea Cornişteanu a rostit un speech interesant, început cu "M-am gândit cum să mă îmbrac…" ("Şi eu m-am gândit!", a intervenit doamna Păsărin, ca o 'Andreea Marin peste 25 de ani'); "Ne-am gândit separat, doamnă… Am preferat să mă îmbrac aşa cum mă vedeţi, în Făt-Frumos" şi încheiat cu o dorinţă: "Mai multe seri la o chiftea făcută de doamna Davidescu". Emil Boroghină, de asemenea, a reuşit să iasă din cleştii moderatoarei, lucru pe care am ales să îl fac şi eu, părăsind sala. "Dar cine sunt oamenii ăştia?", m-am întrebat în aerul răcoros de afară.

Pe 27 martie, a fost Ziua Mondială a teatrului (se serbează din 1962). Mesajul citit la toate spectacolele desfăşurate în această zi a fost transmis anul acesta de Înălţimea Sa Şeic Dr. Sultan Bin Mohammed Al Quasimi ("Trebuie să îi înfruntăm şi să îi provocăm pe cei care nu obosesc să işte furtuna (…) să ne ridicăm deasupra atmosferei contaminate rămase în urma furtunilor stârnite de ei", am reţinut).
În aceeaşi zi, începând cu ora 12, a avut loc la Galeria Bibliotecii "Alexandru şi Aristia Aman" vernisajul expoziţiei de desene "Cea mai frumoasă poveste", finalizarea concursului cu acelaşi titlu, desfăşurat în perioada 3-18 martie. Desenele au fost realizate de prichindei, iar Corina a fost printre ei. Cât pe-aci să fie deconspirată de criticul de artă care a remarcat pata neagră, ceasul şi relaţia lor din "desenul fetiţei Ungureanu". De-ar fi ştiut că e "în ojă"!

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

Corbiau şi Mihalkov, la Bucureşti

Între 14 şi 21 aprilie 2007, va avea loc la Bucureşti, cea de a III-a ediţie a festivalului internaţional de film B-EST. O noutate faţă de ediţiile anterioare este că vor fi aduse în sălile de proiecţie, alături de filme artistice, două noi categorii: documentare şi scurtmetraje, în competiţii distincte. Vor îmbogăţi agenda festivalului producţii prezentate în afară de concurs, grupate tematic: "Al şaptelea univers" – reuneşte filme de lungmetraj şi documentare premiate la festivaluri internaţionale de film în 2006; "Le Coup de foudre" – secţiune dedicată filmului francofon, organizată în colaborare cu Institutul Francez din Bucureşti; "Once We Were Birds, Rromani Cinema" – colecţie de scurt şi lungmetraje semnate de realizatori rromi; "The Russian Cut" – prezintă producţii ale şcolii ruse de film – inclusiv o retrospectivă Andrei Tarkovsky, în prezenţa fiului acestuia, Andrei Tarkovsky Jr.

Va veni pentru prima oară în România un alt reputat regizor şi scenarist rus, Andrei Konchalovsky (Siberiada, Runaway Train), care, la închiderea festivalului, va prezenta în premieră naţională filmul Casa de nebuni (Dom durakov – Marele premiu al juriului la Veneţia, în 2002).

Cele 9 lungmetraje selecţionate în competiţie la categoria lungmetraj sunt:

Shi gan / Time - regia Kim Ki-duk (2006, Japonia/ Coreea de Sud) - câştigător Chicago International Film Festival (97 min).

Invisible Waves - regia Pen-Ek Ratanarung (2006, coproducţie Olanda/ Thailanda/ Hong Kong/ Coreea de Sud) – prezent la Berlin 2006, Toronto 2006 (115 min).

Half Moon / Niwe mung - regia Bahman Ghobad (2006, coproducţie Austria/ Franţa/ Iran/ Iraq) - câştigător al Premiului FIPRESCI la San Sebastian 2006 (114 min).

Elementarteilchen / Elementary Particles - regia Oskar Roehler (2006, Germania) - nominalizat la Ursul de Aur, câştigător al Ursului de Argint pentru Cel Mai Bun Actor la Berlinale, în 2006 (105 min).

Sang sattawat / Syndromes and a Century - regia Apichatpong Weerasethakul (2006, coproducţie Thailanda/ Franţa/ Austria) - nominalizat la Leul de Aur, Festivalul de Film de la Veneţia, 2006 (105 min).

Derecho de Familia/ Family Law - regia Daniel Burman (2006, coproducţie Argentina/ Italia/ Spania/ Franţa) - câştigător al Premiului Publicului la Mar Del Plata Film Festival, Argentina, 2006; Premiul pentru Cel mai Bun Film Ibero-American, SIGNIS Award (102 min).

- O Céu de Suely / Suely in the Sky - regia Karim Ainouz (2006, Brazilia) (90 min).

- Donovan Slacks - regia Kivmars Bowling (2006, Marea Britanie/ SUA) (96 min).

- Küçük kiyamet / The Little Apocalypse - regia Durul Taylan & Yagmur Taylan (2006, Turcia) - nominalizat la Laleaua de Aur pentru Cel mai Bun Film, Istanbul International Film Festival 2007 (90 min).

Am avut curiozitatea să caut fiecare film pe www.imdb.com şi asta a potenţat-o pe aceea de a le şi vedea, cu aşteptări mai mari sau mai mici. În ce măsură ar fi ele înşelate, aş vrea să aflu, mai ales de dragul unor presupuse, potenţiale profunzimi ce s-ar găsi pe o listă de nume numai aparent exotică.

Mai multe detalii despre filmele participante în concurs puteţi găsi pe pagina de web a festivalului: http://b-estfilmfest.com/.

Din juriul competiţiei de lungmetraj va face parte regizorul şi scenaristul belgian Gérard Corbiau. Cariera sa cinematografică internaţională se întinde pe 20 de ani, în palmaresul său figurând câteva nominalizari prestigioase: Oscar pentru Cel mai Bun Film Străin, Globul de Aur, César.

Gérard Corbiau s-a născut la Bruxelles în 1941. În 1968, şi-a început cariera de documentarist la RTBF, realizând aproximativ 50 de filme pentru televiziunea naţională belgiană. În 1987, a debutat în cinema cu Le Maître de Musique, film nominalizat la Oscar. Urmează L'Année de l'éveil (1991), pentru care Corbiau a fost nominalizat la Golden Leopard (la Locarno), Farinelli (1994), distins cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, nominalizat la Oscar (la aceeaşi categorie). Farinelli a câştigat César-ul la 2 categorii (la care filmele lui Corbiau acoperă, în mod tradiţional, anumite exigenţe): cele mai bune decoruri şi cel mai bun sunet, obţinând şi un David di Donatello pentru cele mai bune costume. Filmul i-a adus o nominalizare şi lui Corbiau: Crystal Globe la Karlovy Vary.

Le Roi danse, realizat în 2000, este nominalizat de trei ori la premiile César (desigur şi cele mai bune costume, cel mai bun sunet) şi îi aduce lui Corbiau două nominalizări: cel mai bun regizor belgian şi cel mai bun scenarist belgian (alături de Čve de Castro şi Andrée Corbiau) la Joseph Plateau Award.

În 2002, semnează pentru televiziune Saint Germain ou la Négociation, care a avut premiera la Festivalul de Literatură şi Cinema de la Monte Carlo. Cea mai recentă producţie a sa, José van Dam, 25 ans aprčs, prezintă un portret filmat al bunului său prieten şi va fi proiectat şi în cadrul B-EST International Film Festival de la Bucureşti, în cadrul secţiunii speciale "Al şaptelea univers", împreună cu o altă creaţie a sa: Le Maître de Musique.

Alături de Gérard Corbiau, în juriul competiţiei de lungmetraj al B-EST International Film Festival, se vor afla: Martin J. Blaney, jurnalist pentru Screen International, actriţa Oana Pellea, Ludmila Cvikova - selecţioner al Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, actorul şi regizorul Florin Piersic jr.

8 filme au fost selecţionate în competiţie la secţiunea documentar. Interviuri cu kirghizii, scene amuzante despre interacţiunea dintre echipa de filmare şi comunitate, primul documentar din România care îşi propune să definească termenul de comunitate electro, incredibila călătorie a excentricului antreprenor Malcolm Bricklin în eforturile sale de a aduce maşina chinezească în America, povestea unui fost traficant de droguri care aprinde - prin intermediul hip-hop-ului, al muzicii străzii şi al dansului afro-brazilian - o revoluţie socială în cel mai nesigur cartier din Rio de Janeiro, iată câteva subiecte abordate de cineaştii nominalizaţi. Altele ţin de istoria comunismului, în stil Monty Python, o cronică a imigrării în Anglia anilor '60, văzuta prin ochii membrilor unei familii asiatice (şi a camerei lor de filmat), un documentar care prezintă câteva dintre cele mai importante nume ale scenei internaţionale a dansului, o situaţie ipotetică în care un grup de astronauţi, aflaţi într-o călătorie spaţială, află că nu se pot întoarce pe Pamânt deoarece planeta a devenit nelocuibilă. Secţiunea Documentar a B-EST International Film Festival cuprinde filme nominalizate şi premiate la importante manifestări de gen din lume, dar va programa şi o premieră mondială: On Point, realizat de Collatos Theodore. Filmul spune povestea a 5 dansatori aspiranţi şi a 13 "judecători" aflaţi la prestigioasa competiţie internaţională de dans din Brazilia.

Juriul Secţiunii Documentar al celei de a III-a ediţii a B-EST International Film Festival este format din Anca Grădinariu, Laurenţiu Damian şi Dragoş Bucurenci.

Iată şi filmele din competiţie:

- The Wild Blue Yonder - regia Werner Herzog (2005, coproducţie Marea Britanie/ SUA/ Franţa/ Germania); în 2006, nominalizat Mar del Plata Film Festival şi laureat al Premiului FIPRESCI, Festivalul de la Veneţia.

- Favela Rising - regia Matt Mochary & Jeff Zimbalist (2005, coproducţie Brazilia/ SUA); în 2005, câştigător al International Documentary Association Award, câştigător la Tribecca Film Festival; câştigător la Sidney International Film Festival.

- I For India - regia Sandya Suri (2005, UK); nominalizat la Marele Premiu al Juriului, Sundance Film Festival.

- 37 Uses For A Dead Sheep - regia Ben Hopkins (2006, UK); câştigător la Berlinala, 2006; nominalizat pentru Cel mai bun documentar la European Film Awards.

- Hammer & Tickle - regia Ben Lewis (2006, coproducţie Canada/ Franţa/ Germania/ UK/ SUA).

- The Entrepreneur - regia Frank Raharinosy (2007, SUA).

- Electro - regia Matei-Alexandru Mocanu (2006, România).

- On Point - regia Theodore Collatos (2007, SUA).

Un eveniment al B-EST International Film Festival îl va constitui master-class–ul susţinut de actorul, regizorul şi producătorul rus Nikita Mihalkov, duminică, 15 aprilie, de la ora 11.30, la Sala Amfiteatru a Teatrului National "I.L. Caragiale" Bucureşti.

Mihalkov va deschide, de altfel, ediţia din acest an a B-EST International Film Festival cu Soarele înşelător (OSCAR pentru Cel Mai Bun Film Străin, în 1994), urmând să fie prezent şi la proiecţiile filmelor Statski Sovetnik (2005, avându-l pe Mihalkov producător şi actor) şi Bărbierul din Siberia (1998), filme alese la sugestia regizorului.

Master-class-ul susţinut de Nikita Mihalkov se adresează jurnaliştilor, studenţilor la institutele de teatru şi film, oamenilor de cultură, cinefililor interesaţi. Înscrierile se fac on-line, la adresa master-class@b-estfilmfest.com, până pe 12 aprilie 2007. Taxa de participare la master-class este de 25 RON. Pentru studenţii instituţiilor cu profil cinematografic şi pentru jurnaliştii acreditaţi, nu se va percepe taxa de participare, la intrare prezentându-se legitimaţia de student sau acreditarea.

În funcţie de locurile disponibile, organizatorii vor anunţa pe 13 aprilie, la adresa www.b-estfilmfest.com lista finală a participanţilor la master-class.

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

Literatura Contemporană în Traducere

Colecţia Literatura Contemporană în Traducere, înfiinţată şi coordonată de Lidia Vianu la Editura Univers Enciclopedic a debutat recent cu două volume (traduse chiar de Lidia Vianu) din poezia cunoscutelor autoare britanice (chiar dacă sunt născute la New York şi, respectiv, Teheran) Ruth Fainlight şi Mimi Khalvati. Literatura Contemporană în Traducere porneşte cu dreptul, aducând publicului român două dintre poetele contemporane de primă mărime din Regatul Unit, despre personalităţile şi, desigur, despre cărţile lor, urmând să revenim într-un număr viitor al Prăvăliei.

Publicarea volumelor din colecţia mai sus amintită face parte din activitatea Centrului de Traducere şi Interpretare a Textului Contemporan (CTITC) înfiinţat şi condus de reputata traducătoare şi profesoară de literatură contemporană britanică de la Universitatea din Bucureşti. CTITC este un centru de studiu al textului / literaturii contemporane prin traducerea ei.

Să mai spunem că aceste prime cărţi din noua colecţie au fost în prealabil discutate în grupul http://groups.yahoo.com/group/translationcafe/ , moderat de Lidia Vianu şi având ca membri studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori din liceu şi învăţământul superior, poeţi britanici şi americani.
Grupul de discuţii, care îşi propune, conform iniţiatoarei şi moderatoarei sale, să fie un 'dicţionar pe viu', să ofere traducătorului literar român contactul atât de necesar cu scriitorii nativi, pregăteşte şi o revistă bilunară, care e revista de traduceri a CTITC, Translation Café, publicată de Lidia Vianu la http://www.e-scoala.ro/ctitc/translation_cafe.html.
Sunt bineveniţi toţi cei ce doresc să facă parte din grup, ca şi din CTITC.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey