Academia Europeană de Poezie
TIFF - Sibiu 2007
Artmania Festival

 
sus

Veronica D. Niculescu

Academia Europeană de Poezie s-a reunit la Sibiu

Academia Europeană de Poezie se reuneşte anual într-unul dintre marile oraşe europene. Anul acesta, întrunirea s-a desfăşurat sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Uniunii Scriitorilor, în cadrul programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană".
Între 9-12 iunie, poeţii străini şi români au purtat discuţii şi au vizitat satele din Mărginimea Sibiului, iar în ultima seară a avut loc un recital de poezie susţinut de poeţii oaspeţi.

Poeţii participanţi la reuniune, nume mari din diferite ţări, au citit din propriile creaţii, moderator fiind Ana Blandiana, iar interpret în limba română Ion Caramitru. Sala de conferinţe de la Sala Thalia s-a dovedit neîncăpătoare pentru scriitorii şi spectatorii veniţi la eveniment. "Este bine când pentru poezie sunt prea puţine scaune", a glumit Ana Blandiana, cea care a dirijat întreaga desfăşurare a serii cu multă măiestrie. Zece poeţi au recitat câte două-trei poezii, în original sau în diferite traduceri, iar Ion Caramitru a completat fiecare recital cu versiunile româneşti. Printre cei prezenţi s-au numărat preşedintele academiei, poeta luxemburgheză Anise Koltz, "cea mai sensibilă poetă pe care o cunosc în acest moment", după cum a prezentat-o Ana Blandiana, şi irlandezul John F.Deane, secretar al academiei. Alături de aceştia, poeţi din Slovacia, Norvegia, Belgia, Franţa – Liliana Wouters, Lionel Ray, Veno Taufer, Knut Odegard, Alexandre Voisard, Milan Richter -, precum şi scriitorii români Ion Pop şi Lucian Vasiliu. Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de actorul Ion Caramitru, din spectacolul Eminescu, în limba engleză.

Academia Europeană de Poezie a fost înfiinţată din iniţiativa poetului francez Alain Bosquet şi cu sprijinul Marelui Ducat de Luxemburg, având 30 de membri, poeţi din diferite ţări europene, între care mulţi au fost laureaţi ai Premiilor Nobel, Goncourt, Herder. Preşedinte în exerciţiu este poeta luxemburgheză Anise Koltz, iar secretar poetul irlandez John F.Deane. Reprezentanta României în academie este Ana Blandiana.

Comentarii cititori
sus

Veronica D. Niculescu

TIFF - SIBIU 2007
Cristian Mungiu: "Nu o să scriu mai bine datorită succesului…"

Cu 70 de filme care au rulat timp de o săptămână, TIFF-ul a fost cel mai frumos dar făcut Sibiului în acest an, tocmai bun de pus pe raftul cu bunătăţi, alături de festivalurile consacrate, de jazz şi de teatru. În premieră, festivalul de film de la Cluj şi-a întins o aripă spre Sibiu, şi promite că va reveni anul viitor, cu o ediţie specială, derulată decalat faţă de Cluj.

Filmele au rulat la Cinema Arta, în Pavilionul 2007 şi pe terasa din Piaţa Mică. Cum era de aşteptat, apogeul interesului spectatorilor s-a atins la filmele de Cannes, ale lui Cristian Mungiu şi Cristian Nemescu, precum şi la Cocoşul decapitat, când biletele s-au vândut de la primele ore, iar la proiecţiile speciale din Pavilion s-a stat şi în picioare, s-a aplaudat minute în şir, iar realizatorii au urcat pe scenă şi au vorbit cu publicul.
De public numeros s-au bucurat şi proiecţiile din Piaţa Mică, sute de spectatori ocupând seară de seară terasa. Altfel au stat însă lucrurile la Cinema Arta, singurul cinematograf supravieţuitor din oraş. Deşi filmele au fost unul şi unul, lumea nu s-a prea înghesuit.

Directorul TIFF, Mihai Chirilov, a precizat că festivalul nu a sosit la Sibiu datorită statutului de Capitală Culturală Europeană. "Doream să facem asta de mult. Şi o să venim şi la anul, când cortul ăsta o să dispară. O să facem altul în loc", a spus Chirilov, punctând astfel şi el lipsa cinematografelor, aşa cum a făcut-o şi Cristi Puiu la Astra Film Fest.

Povestea saşilor din Transilvania

TIFF-ul sibian s-a deschis cu o premieră: Cocoşul decapitat, după romanul scriitorului Eginald Schlattner. Filmat în Sibiu, filmul a impresionat publicul, care reacţiona la momente în care putea regăsi istoria propriilor familii, dar şi când erau recunoscute zonele unde se filmase.

Armand Assante, venit la proiecţia filmului California Dreamin' (nesfârşit), a vorbit la superlativ despre regizorul Cristian Nemescu: "Cristi era extrem de talentat şi avea un simţ al umorului extraordinar. Iar filmul este nemaipomenit nu numai pentru România, dar e un film internaţional foarte valoros". Armand Assante a văzut la Sibiu pentru prima oară şi filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi două zile, câştigător al "Palme d'Or". Film la care înghesuiala a fost aşa de mare, încât s-a organizat o a doua proiecţie, gratuită, pentru care cozile s-au format din zori.

4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

Cristian Mungiu s-a arătat supărat pe faptul că filmul este deja piratat şi a declarat că va lupta, conform legilor, pentru ca acela care a postat filmul pe net să fie prins şi adus în instanţă.
Despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, regizorul a declarat la Sibiu că va grăbi difuzarea pe ecranele din cinematografele româneşti mai devreme de septembrie, mai ales că filmul a fost deja piratat.

"Legat de complimentul făcut la Cluj, că filmul e atât de cerut încât se tranzacţionează în cămin, vreau să vă spun că nu e un compliment. Găsesc lipsite de respect aceste încercări de a copia filmul în sală. O să fim cât mai combativi cu acest fenomen care este, până la urmă, furt. Nu e vorba de un film thailandez, pe care să nu poţi să îl vezi la cinema. E un film pe care îl vezi întâi la cinema, apoi la televizor, apoi îl primeşti cadou pe un CD gratuit cu vreo revistă. În această ordine merg lucrurile", a declarat regizorul premiat la Cannes.

Mungiu a mărturisit că încă nu a reuşit să simtă succesul, în linişte. "Aştept ziua în care să mă trezesc şi să nu am nimic de făcut", a spus regizorul, adăugând: "Am încercat foarte tare să nu mă las afectat de succes. O să trebuiască să încep să mă gândesc la alte filme, iar succesul acesta n-o să-mi mai folosească la nimic. Nu o să scriu mai bine datorită succesului…".
Mungiu a spus că nu a prevăzut deloc faptul că premierea filmului va fi preluată şi prezentată ca un eveniment naţional. Filmul va rula în Franţa în august, cu 150 de copii, iar în România, probabil, în 5-6 copii.

În America, "thriller social"

Despre felul în care alte naţionalităţi înţeleg realitatea din 4 luni, 3 săptămâni şi două zile, Mungiu a declarat: "Cel mai bine s-a înţeles această atmosferă de comunism târziu de cei care au trăit-o, din Bulgaria, Estonia. În Germania, Italia, nu o vor percepe la fel. Dar filmul nu e o poveste a comunismului, ci e pe mai multe nivele de înţelegere. La Cannes, filmul a fost văzut în mai multe feluri. S-a spus că ar fi un film despre singurătate, s-a spus că ar fi despre clasele sociale din comunism. Dincolo de toate acestea, cred că filmul are două valori care nu ţin de perioada în care se petrece acţiunea. Este vorba de un nivel uman şi, pe de altă parte, ţine de stil. De aceea a ajuns în atâtea teritorii", a explicat Mungiu, precizând şi că în America filmul e prezentat drept un "thriller social".

TIFF-ul sibian s-a încheiat pe 10 iunie cu o gală desfăşurată în Piaţa Mică, transmisă în direct de TVR1, în cadrul căreia actriţa Ioana Bulcă a primit Premiul de Excelenţă, iar Radu Gabrea un premiu special, pentru întreaga activitate. Festivalul şi-a luat la revedere de la Sibiu cu proiecţia în premieră a filmului Restul e tăcere, al lui Nae Caranfil, în prezenţa regizorului.

Comentarii cititori
sus

Veronica D. Niculescu

Artmania a făcut din Sibiu
Capitala Rock a Transilvaniei

Festivalul Artmania a crescut într-un an cât altele în zece, devenind cel mai important festival rock al Transilvaniei. Asta au simţit miile de rockeri veniţi de pretutindeni la concertele ce s-au ţinut lanţ, trei seri la rând, între 15-17 iunie 2007.

Prima zi de festival a adunat peste cinci mii de oameni în Piaţa Mare, iar atmosfera a fost incendiară mai ales la recitalul britanicilor de la Anathema, care au cântat mai mult de o oră şi jumătate. Altar, Celelalte Cuvinte şi Cargo au deschis festivalul, cu recitaluri de 40 de minute. Lângă scenă mii de tineri au dansat şi au cântat, în timp ce prin restul pieţei se stătea pe jos şi se bea bere.

Cei de la Anathema, care au fost în România şi acum 13 ani, au spus că sunt foarte fericiţi să revină şi să cânte în festival alături de prietenii lor de la The Gathering şi My Dying Bride. În schimb, trupele româneşti din deschidere le-au ascultat acum pentru prima oară. Foarte comunicativi cu publicul, britanicii au adresat o invitaţie locuitorilor Capitalei Culturale Europene: "La anul, puteţi să veniţi cu toţii la Liverpool, dar să vă păziţi maşinile!". Liverpool va fi Capitală Culturală Europeană în 2008.

Seara a doua a adus şi mai mulţi rockeri în Piaţa Mare, peste 8.000. În deschidere a cântat Tarot, avându-l ca vocalist pe basistul de la Nightwish, Marco Hietala, care a participat şi la lansarea biografiei Nightwish. Pletoşii blonzi au fost urmaţi de The Gathering, cu un recital de mare priză la public, mai ales ştiut fiind că solista Anneke van Giersbergen pleacă din trupă, acesta fiind unul din ultimele sale concerte. Frumoasa Anneke a înnebunit publicul cu vocea şi cu stilul său minunat, sălbatic dar extrem de feminin.

My Dying Bride a schimbat ritmul, cu un concert de doom-metal, la finalul căruia bateristul a aruncat beţele şi talgerele în public, făcând loc mult aşteptatei Within Temptation.

Olandezii de la Within Temptation au creat un spectacol total, cu o scenografie aparte: gargui uriaşi, imagini proiectând silueta unui oraş, plus flăcări la marginea scenei. Solista Sharon den Adel a venit îmbrăcată ca o prinţesă, cu rochie albă cu corset, însă desculţă. "Pentru prima oară de când cutreier Europa, în 11 ani, mi-am uitat cizmele. Şi iată-mă desculţă!", a spus ea.

Festivalul s-a încheiat cu un maraton al trupelor româneşti, Luna Amară, Viţa de Vie, Iris, dar şi cu trupa olandeză After Forever. Din păcate, cu mult mai puţini spectatori, fiindcă cei din alte oraşe plecaseră spre case, lăsând Sibiul fără miile de pletoşi cu tricouri negre şi domniţe cu rochii lungi, voaluri şi pleoape înnegrite…

Cărţi calde

Festivalul a inclus şi două duble lansări de carte. Editura Polirom a lansat, în prezenţa editorilor şi a jurnalistului sportiv Radu Naum, volumele Dincolo de scor, de Cristian Geambaşu şi Raport de cornere, de Alin Buzărin. Autorii au dat autografe la librăria Erasmus. Iar Editura Humanitas a lansat Manifestul fotbalist, de Traian Ungureanu şi Bazar bizar, de Radu Paraschivescu, în prezenţa autorilor.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey