Dinu Flămând
Zilele Administrației Arădene 2015
Festivalul de Poezie Patriotică 'România suntem noi!'- Aninoasa, 2015
Garden Party 2015

 
sus

 

 

O întâlnire cu Dinu Flămând

  

Dinu Flămând a fost, pe 7 iunie 2015, invitatul lui Nicolae Coande la „Duminici de poezie în teatru”. Agreabila întrevedere cu publicul craiovean a avut loc în sala „I. D. Sîrbu” a Teatrului Național „Marin Sorescu”, unde oaspetele a povestit mai ales despre poeții pe care i-a tradus – Vinicius de Moraes, Pablo Neruda, Antonio Gamoneda, Carlos Drummond de Andrade, Fernando Pessoa, a citit din creația lor, oprindu-se mai puțin și cu discreție asupra versurilor proprii. Redau mai jos câteva dintre ideile pe care Dinu Flămând le-a exprimat cu această ocazie, cu mențiunea că am păstrat, în general, oralitatea discursului, nu însă și integralitatea sau cronologia expunerii. Pentru cei care doresc și au răgaz, la capătul textului veți găsi un link către fidela înregistrare video a întâlnirii, care cuprinde și poemele ce au fost citite de Dinu Flămând, dar și prezentarea făcută acestuia și alte intervenții ale gazdei, poetul Nicolae Coande. (Cornel Mihai Ungureanu)

 

Despre poezie și cititor

Mi s-a spus că la Craiova vine publicul la poezie și, iată, optimismul meu funciar își găsește astăzi confirmare: nu, poezia nu moare și îl găsește pe cititor acolo unde se află el.

Niciodată nu se știe de unde pornește poezia și cum ajunge la cititor. Eu m-am întâlnit cu poezia la 17 ani, pe când citeam în biblioteca din Prundul Bârgăului - epurările din ’53, rugurile de cărți nu ajunseseră acolo și se mai puteau încă găsi volume bune. Citeam mai ales proză, când am dat peste o antologie a poeziei americane, scoasă în 1947, anul nașterii mele, de Margareta Sterian - mare pictoriță, mare traducătoare din engleză. Și am deschis la „Mestecenii” lui Robert Frost, poet din Tennessee, care povestea cum, în copilărie, urca pe un deal, se cocoța într-un mesteacăn și, agățat de vârful acestuia, își dădea drumul, se lăsa împreună cu mesteacănul, pentru că mesteacănul este elastic și iubește copiii și se lasă încălecat și încovoiat de copii. Poetul descrie bucuria unui băiat care conștientizează că este admis în intimitatea acestui monument de vitalitate care este un mesteacăn. Același joc cu mesteacănul îl făcusem și eu la Prundu Bârgăului, numai că atunci, citind, am descoperit că există cineva care știe să pună în cuvinte beția pe care o simțisem, dar care nu ajunsese să fie exprimată. Acel poem călătorise, dăduse peste mine și atunci am înțeles, intuitiv, ceea ce mai târziu am încercat să-mi aranjez în sertarele minții: că dacă scriu un poem de nivelul acesta și de sensibilitatea condensată cum reușise Robert Frost, acesta va ajunge cândva la un cititor, cine știe unde și un dialog asemănător, peste generații, poate chiar transoceanic, o întâlnire între text și o sensibilitate se vor realiza.

Poezia vine de foarte departe, ajunge sub pana mea în momentul maximei intensități și abia dacă reușesc să prind câteva scântei, apoi se epuizează. Este aceeași incapacitate a spiritului nostru de a trăi tot timpul la intensități maxime în propria noastră viață. Vine dintr-o proză foarte anodină viața noastră, vine din mersul la piață să cumpărăm roșii, vine din plictiseală, vine din revolta că vedem o anumită clasă politică la fel de imbecilă, dacă nu mai imbecilă de cum erau altele, vine din revolta că în timpul vieții noastre nu vom trăi în patria ideală, dar toate astea culminează uneori, pentru fiecare dintre noi, cu ceva feeric, ceva care ne absolvă de tot jegul care e în jurul nostru și ne simțim brusc iluminați, purificați, într-un anumit moment de sensibilitate. Pentru că poezia și noi, ca oameni, comunicăm prin sensibilitatea noastră, prin emoțiile noastre, nu prin ideile noastre, iar acest circuit nu știm mereu cum să-l realizăm, este ca-n vis, misterios și nepătruns. Fizicienii au această curiozitate, să aducă energii cumplite pentru a ajunge cât mai în profunzime, au descoperit, de exemplu, bozonul lui Higgs, „particula lui Dumnezeu”, probabil au să-l mai bombardeze și poate că o să spargă și miezul acela de nucă și o să găsească alt mister, care există și nu există, pentru că în același timp se contrazice cu teoria relativității generale și așa mai departe. Iar noi, într-un fel, suntem ca bozonul lui Higgs, sensibilitatea noastră este în text și nu este, îi simțim prezența în momentul în care o energie a curiozității noastre vine spre acel text și în momentul când textul însuși a captat o energie a sensibilității noastre. E nevoie de două sau trei, dacă nu de mai multe condiții, ca întâlnirea între o sensibilitate și sensibilitatea care există în text să se producă. Acesta este miracolul lecturii și aici nu știu cum se ajunge. Știu mai bine când nu e poezie. Și nici atunci când nu e poezie, nu știm exact de ce nu e poezie, dar avem această certitudine, fie că textul ne plictisește, că există ipocrizie a autorului, că, de fapt, este un mimetism sau un automatism al său, că se lasă dus de limbaj, pentru că limbajul are resursele lui de locomoție etc.

Despre Pablo Neruda

Neruda este un caz foarte bizar. Membru al Partidului Comunist din Chile, poet popular – dacă nu se retrăgea din cursă, ar fi fost ales președinte în locul lui Allende -, dar și poet de talie mondială, a fost curtat asiduu de sovietici, care au reușit să-l atragă în tabăra lor, în Internaționala a III-a, l-au pus membru permanent în comitetul pentru Premiul Stalin, în comitetul pentru Premiul pentru Pace. Moscova pompa bani serioși în lupta ideologică în timpul Războiului Rece și înainte chiar, pentru că Stalin era foarte activ cu Internaționala a III-a înainte de a ști că face pact cu Hitler. Pablo Neruda a fost ca o muscă picată în această capcană, numai că talentul lui uriaș a făcut că nu se vede mai nimic în poezia lui nici din doctrina marxist-leninistă, nici din toate sloganurile pe care le spunea pe la întâlnirile de pace planetară și nici măcar din ceea ce spunea când venea în România, pentru că a venit de trei-patru ori în România și chiar a cunoscut-o, într-o casă - la București probabil -, în casa lui Eugen Jebeleanu, pe această Matilde, care a devenit a treia lui nevastă și căreia îi dedică 100 de poeme de iubire.

M-a intrigat cazul lui Neruda. Îmi amintesc că eram copil și m-am repezit și eu să citesc „Strugurii și vântul” și „Odele elementare” – cele mai proaste cărți ale lui, singurele traduse atunci în românește. Dar el este un poet colosal, i-au dat Premiul Nobel pe dreptate și este interesant cum această ideologie a lui Stalin, realismul socialist n-a trecut în poezia lui, așa cum n-a trecut în poezia lui Cezar Vallejo, genialul poet care spunea: „A murit eternitatea mea și stau acum în priveghi”. Când scrii un vers din ăsta, ești rezolvat pe viață! E un mare mister cum, în cazul lor, a existat o membrană care nu a permis să treacă toxinele ideologiei spre corpul poeziei. Ei erau militanți de stânga, revoltați de nedreptățile din America Latină, dar și de marea nedreptate a istoriei: au fost cuceriți de o cultură care, în același timp, i-a distrus (Neruda are un poem întreg despre Machu Picchu, în care merge în căutarea celor care au clădit o civilizație uriașă, contemporană cu civilizația Egiptului, un poem în care se întreabă: „Cine a ridicat pietrele acestea, altarele în vârful unor munți, unde numai vulturii ajung? Unde sunteți voi, cei care ați creat operele acestea? De pe ce stâncă ați căzut, unde sunt mormintele voastre?”). Acești mari poeți au venit spre stânga comunistă, spre Internaționala a III-a, spre marele profitor Stalin, veneau ca niște muște atrase de hârtii și se lipeau, pentru că ei credeau într-un ideal care era deturnat de Internaționala a III-a și de ticăloșia lui Stalin - cel care, între altele, programase căderea republicanilor în Războiul Civil din Spania, cărora nu le-a furnizat arme, deși au plătit cu aurul incașilor. Vedeți câtă ironie există în istorie? O parte din aurul incașilor, confiscat de conquistadori, fusese luat de guvernul republican și dus la Valencia și cu acea parte din aurul incașilor au plătit puștile lui Stalin, care erau proaste, nu le-a dat gloanțe, i-a sabotat.

Neruda a scris „100 de sonete de iubire pentru Matilde”, el zicea că sunt sonete de lemn cioplite cu briceagul (era colecționar de rădăcini, mergea pe plajă și culegea rădăcini, era fascinat de vigoarea lor). „Sunt alții mai abili decât mine, n-o să găsiți rime, le scriu cum îmi vin”, spunea, și, într-adevăr sonetele acestea sunt fără rimă, dar de o frumusețe extraordinară. Înspre finalul unui sonet, are, de exemplu, un vers: „Acolo, în cerul ei, mama ta continuă încă să spele rufe împreună cu mama mea”. Această imagine a unirii, într-un poem de iubire, a celor două mame, în cer, care spală rufe ca două biete femei este un fel de a gândi care nu există decât în poezie. Un exemplu de text care își depășește propriile potențialități, se întrece pe sine, și este fabulos când o minte reușește să creeze acest tip de asociație de o frumusețe, de o eleganță și de o sensibilitate care depășesc expresivitatea pe care-o obținem prin folosirea tropilor, a figurilor de stil și așa mai departe. Poezia nu este nici iarba verde, nici stelele, cât puterea de a imagina o astfel de asociație între doi curenți de sensibilitate din care rezultă o expresie de insolit pe care nicio altă artă n-o poate exprima, iscusința de a pune împreună două banalități care dau o frumusețe cosmică.

Când era tânăr, Neruda a fost trimis consul în Bangladesh. Singura lui muncă era să pună o ștampilă consulară pe un transport de ceai - n-am știut nici eu că chilienii beau atâta ceai și importau din Indii. El avusese un debut spectaculos la Santiago de Chile și guvernul a zis: Hai să trimitem un poet în diplomație! (Latino-americanii au făcut deseori asemenea gesturi, au zis că numele poeților lor sunt cele care trebuie să-i reprezinte și așa se face că marii poeți, dar și marii romancieri au fost ambasadorii lor, lucru care s-a întâmplat uneori și la francezi, la români. Și eu am reprezentat țara la Organizația Internațională a Francofoniei și o spun cu mândrie: este un sentiment pe care nu poți să-l descrii decât dacă îl trăiești din interior, acela de a vorbi în numele țării tale. De dimineață, de când te îmbraci, nu ești tu, reprezinți țara ta și vă mărturisesc că simțeam o apăsare extraordinară pe umeri. De aceea îi simpatizez pe poeții care au avut și o carieră diplomatică. A mea a fost mediocră și cred că s-a și încheiat).

Neruda era în Bangladesh, n-avea contacte prea multe cu civilizația asiatică, exilul însă l-a ajutat să plonjeze în propriile sale dificultăți și atunci și-a descoperit energiile, ambiția de a fi un poet de talia lui Llorca - prietenul lui, de talia lui Whitman - pe care îl iubea, de talia marilor poeți ai lumii. Vedeți, pentru structurile puternice sau pentru talentele native, izolarea poate deveni un motor, un element dinamic care le duce la găsirea de sine. La un moment dat, marii poeți n-au nevoie de nimic exotic în jur, au nevoie doar să reușească să plonjeze în interiorul propriilor lor dificultăți, lucru valabil și pentru muritorii de rând care suntem. Am să vă citesc acum un poem din acea perioadă a lui Neruda, un poem foarte ironic și jucăuș, dar și foarte profund, intitulat „Flăcău singur”.

Despre Vinicius de Moraes

Vinicius de Moraes a inventat bosanova pe o plajă din Rio de Janeiro, după ce a văzut o fată, aproape imponderală, care mergea pe plajă, și ritmurile în care se mișcau șoldurile ei au iscat în el melodia, textul și legătura care este în interiorul textului și în interiorul melodiei și care, de fapt, este creația unui mic univers.. Și chiar dacă făptura fetei aceleia pierea definitiv din viața lui, ce frumoasă era această dâră a pierderii pe care a captat-o în poezie!

Despre Antonio Gamoneda

Pe Antonio Gamoneda l-am auzit citind. Era un om de stânga, dar  ajuns la marea poezie, ca și Pablo Neruda, ca și Cezar Vallejo. Un poet preocupat în special de tema bătrâneții, de tema morții. Și din această frământare, din acest uruit de roci, din această măcinare care se petrece undeva în interior iese o densitate a disperării extraordinară și, în momentul în care poezia degajă atâta autenticitate, disperarea este totuși o sete de viață. L-am tradus cu multă dificultate și foarte puternic influențat de pesimismul său negru, dar cu o bucurie imensă că treceam toate nuanțele limbii spaniole în românește. Iar limba română absoarbe tot, ca un burete, forța limbii este reală, acestea nu sunt vorbe, nu e propagandă, limba română nu e o disciplină de predat elevilor la liceu, unitatea unui teritoriu o dă limba, de aceea trebuie să o privim cu atenție, are potențial și energii extraordinare și e un noroc atunci când e ventilată de ceea ce numim creație.

Poezia lui Gamoneda este vie, reactivă, nu e de pus în vitrină, e o formă de viață extrem de misterioasă, în legitimă apărare față de ceea ce ni se întâmplă, de bancheri, de oameni politici, de conjurația concernelor. Nu știu de unde își ia energiile, dar sunt imense, pentru că sunt energiile din interiorul limbii, sunt precum particulele elementare din materie.

Despre Carlos Drummond de Andrade

Carlos Drummond de Andrade este unul dintre cei mai sofisticați poeți baroci. Poezia lui este infuzată de cultură, de cultură europeană, de cultură braziliană și totuși textele lui erau cântate la carnavalul de la Rio, deveniseră populare, lumea nu mai știa că sunt textele lui. Simplitatea este ceva greu de obținut, este cea mai elaborată muncă, iar Andrade are această disponibilitate în registrul lui și se gândește tot timpul să-l capteze pe cititor, să-l aducă spre el și să-l antreneze în acest mister care ne face să căutăm în cuvinte ceva care e confuz în noi. De fapt, aceasta este lectura: un fel de a reuși să meargă de mână un scriitor cu cititorul său. Contactul e foarte dificil și se destramă repede, însă nici nu poți suporta să-l asculți pe Chopin toată ziua sau pe Schubert – Die schöne Müllerin, cu fata aceea care merge la apă. Dar la un moment dat, dacă nu le-ai auzit, înseamnă că ai făcut degeaba umbră pământului.

Despre propria creație, la zi

Acum scriu sonete. Am intrat în sonet ca un fel de readaptare la patria mea. Locuiesc din decembrie într-un apartament din București și m-am apucat să scriu niște sonete bucureștene.

Sonetul este în sine un obiect care se izolează în interiorul limbii,  un obiect extrem de misterios care captează în jurul lui, ca obiectele perfecte ale lui Platon, care captează energia – tot ezoterismul antic și medieval a glosat pe tema acestor figuri geometrice aproape sacralizate. Sonetul te îndeamnă să fii mai bun și mai riguros decât ai fi când mai și somnolezi - poeții somnolează deseori. Am luat calea asta și pentru că îmi permite să degajez puțin din ironia din mine. Nu știu până unde o să merg.

Despre promovarea culturii române

Furia mea este reală, pentru că din cauza politicianismelor se pierd ocaziile unice de a merge cu ceea ce avem legitim să arătăm: cultura noastră. Nu știm să facem computere, le luăm de la alții - ce bine că știu ei să le facă, japonezii, americanii, de ce să le inventăm noi, să facem ceva ce ar fi sub calitatea lor? Dar cultura noastră n-are cine s-o facă altcineva! Cultura noastră trebuie să o facem noi și să ne ducem să o arătăm! În acest moment, în Franța nu se găsește o carte de istorie bazică despre România.

Despre poezie. Despre Sappho

Acolo unde a fost captată sensibilitatea, ea rămâne ca un zăcământ viu care va iradia spre tine când vei descoperi-o, în ciuda relativității contactului sau a faptului că, în momente diferite ale vieții facem o altă reacție chimică la aceeași poezie. Sunt poeme care reprezintă capsule de energie și de sensibilitate, care pot fi tezaurizate în anumite cărți, dar, pe măsură ce îmbătrânești – cazul meu – constați că toată povestea despre curente literare, manuale de poetică, figuri de stil, teorii lingvistice e, de fapt, inutilă, pentru că poezia e cam aceeași, s-a scris în toate timpurile. Brusc îți dai seama că a fost o mare solemnitate în Grecia. Tot ce era text important era rimat. Tot. Nu numai epopeile. În afara textelor comerciale și a atestatelor de troc sau de proprietate, totul era în vers, faptele de importanță ale societății, dar și ale vieții personale trebuiau să urce la acel nivel al solemnității textului. Dar în același timp, și asta este uluitor, când toată lumea știa pe de rost pasaje din Iliada și Odiseea, Sappho a fost prima care a scris despre o senzație care nu mai era solemnă, despre transpirația corpului ei din cauza geloziei. A văzut-o pe iubita ei în preajma unui tânăr și a început prin a-l elogia pe el, ca să ajungă la concluzia că e geloasă pentru că îi era teamă că iubita ei se va duce cu acel tânăr. Știm cu toții cine era Sappho, iubirea lesbiană de acolo vine, din insula Lesbos, dar nu trebuie să judecăm cu ochii de acum, pentru că n-am trăit în Mediterana în acele vremuri când oamenii și zeii umblau aproape goi, iar iubirea era ceva mai puțin riguros și mai puțin confiscat de instituții, inclusiv de biserici. Și atunci, a apărut ca din senin această poezie a transpirației, o femeie a început să spună: „Transpir, mă cuprind fiorii, îmi pierd suflarea când te văd lângă acel tânăr care este ca un zeu, ca Apollon”. Cum și-a imaginat că așa ceva poate fi transmis în scris, că trebuie pus într-un text și că de fapt devine o odă a reacției fiziologice? Îmi place să cred că este momentul în care poetul a somatizat pentru prima dată poezia, a intrat în corpul lui și a exprimat-o. Astăzi, toată lumea crede că numai poezia lirică există, poezia epică nu mai are rolul de atunci, istoria nu se mai transmite prin poeme, nici ritualurile publice - deși există o anumită poezie în liturghie, dar nu mai există solemnitatea din marile epopei. Ceea ce este bine, pentru că nici noi nu mai suntem odrizi de pe vremea lui Homer, nu mai avem zeii lor, nici nu mai avem convingerea că trăim sub stăpânirea aceluiași destin extraordinar care este și deasupra zeilor și deasupra noastră.

În același timp, există o anumită facilitate care a devenit propria noastră dificultate. Pentru că pare ușor să spui ce simți și constați că e nimic. Gottfried Benn, marele poet expresionist german (scria o poezie foarte crudă, are un poem despre Ofelia care plutește pe ape și este mâncată de șobolani – imaginea atroce a unei descompuneri, descompunea mitul, frumusețea era cruzimea celor care prin expresionism reacționau la ororile primului război mondial și aveau dreptate) spunea altceva: poetul modern trebuie să se apere în fața atacului inopinat care vine din partea unui sentiment mediocru.

Noi avem foarte multe sentimente, dar avem și multe sentimente mediocre, care ne parazitează și care nu ne exprimă și care de fapt ne micșorează și care de fapt nu sunt nimic. Trebuie să găsim ceea ce ne este specific și să ne deschidem, ori este greu să vorbești despre interioritatea ta, așa cum este la fel de greu să ți-o accepți. Acolo unde suntem cel mai vulnerabili nu ajungem nici cu gândul, nu ne încumetăm să ne acceptăm slăbiciunile, pentru că trăim ghidați de anumite prototipuri: bărbații trebuie să fie virili, întreprinzători, câștigători, tot timpul în competiție, femeia – delicată, seducătoare etc. Adevărata noastră sensibilitate este ceva care ne stânjenește, ne deranjează, este ceva cu care nu știm ce să facem. Poezia, când e bună, spre zona asta încearcă să prindă ceva, zona în care ne rușinăm de noi, de slăbiciunea noastră, zona unde ar trebui să învățăm să urlăm că nu suntem eterni, pentru că aceasta este marea nedreptate, inacceptabilul absolut, grăuntele de revoltă cu care vom muri fiecare dintre noi. Să nu-mi spuneți că sunteți resemnați! Nu există om resemnat cu gândul că nu este etern. Mintea și sensibilitatea care pot conștientiza, pot conceptualiza precaritatea și temporalitatea noastră, tot ele îți pun în față și varianta eternității care ți se refuză. Nu poți să trăiești toată viața decât cu revolta asta în tine, iar poezia bună trebuie să extragă și această revoltă. De aceea poetul este, în primul rând, revoltat împotriva tuturor sistemelor și împotriva propriului sistem care-l instituie ca om. Bineînțeles că, dacă este inteligent, citește, se cultivă, intră în dialog cu anticii, cu contemporanii lui mai înțelepți, și va găsi soluții provizorii și pentru aceste mari dileme.

Nicolae Coande: Cioran, pe care l-ai cunoscut, vorbea despre neajunsul de a te fi născut. El punea problema invers și foarte radical: de ce trebuie să ne plângem atât de mult că suntem efemeri, din moment ce am fost chemați la existență fără voia noastră? Neajunsul este de a te fi născut, nu acela de a muri.

Dinu Flămând: Seducătorul Cioran putea să spună orice și contrariul, în același timp, poate tocmai de aceea pesimismul lui negru i-a încurajat pe atâția să nu se sinucidă. Eu îl traduc pe Fernando Pessoa, care și-a inventat 140 de alter-ego-uri, și de la el am învățat că acela care-și imaginează că are o personalitate pe care și-o cunoaște se înșeală amarnic. Personalitatea, zicea cineva, este ceva ce se definește în conjuncție și în corelație cu tot ceea ce ne înconjoară și cu toate ideile care ne electrocutează și este o iluzie și nici n-ar fi bine dacă am avea o personalitate bine fixată, pentru că ar fi platitudinea însăși. Pessoa a avut intuiția genială a dispersiei lui în Univers, de altfel și spunea: „Fii plural ca Universul”. Voia, de exemplu, o dramă cu oameni. Ca și cum la teatru ai aduce oameni și nu personaje. Ca și cum oameni ar evolua în timpul normal, cât respiră și trăiesc, ar evolua pe o scenă, neintermediați însă de un personaj.

Despre un poem propriu

Vreau să vă citesc, înainte de a intra în dialog, un poem pe care l-am scris în Brazilia. Traduceam din Drummond și nu puteam să scriu, dar absolut nimic, pentru că eram cu capul în Transilvania. Eram acolo de două luni, dar încă nu ajunsesem. Și mi-a apărut acest poem, acest ghem necunoscut, ca o necesitate să-l scriu. E un fel de a spune că ești locuit de ceva ce nu cunoști și că ai șansa, uneori, să iasă din tine. Și de-aia iubesc poezia - dar nu o iubesc ca pe o formă a vanității mele în sfârșit rezolvată, încerc să fiu cât mai puțin vanitos - pentru acest mister care îți dă posibilitatea uneori să scoți din interior un ghem de câlți care te împiedică să respiri. Și pentru celălalt mister, că un poem poate să producă același efect și asupra altui suflet, ceea ce este deja un fel miraculos de a comunica. Se numește „Grădină tropicală” și este un poem din ultimul volum publicat în România.

Despre traduceri și felul de a citi poezia tradusă

Citesc așa, pentru că am umblat în nodurile textului, așa cum fac specialiștii aceia care ne vindecă apăsând anumite puncte sau încheieturile: dacă apăs pe o imagine poate că repercutează în ceafă, e un corp viu acolo și eu recit după modul cum am intrat în poem. Este vorba despre muzicalitatea secretă a textului pe care o acceptă limba română, o preia, e o sugativă, un burete imens. Și e dificil să aduci în română această muzică foarte fină, trebuie să fii foarte atent la nuanțe, la fiecare cuvânt ai cinci-șase nuanțe, trebuie să o alegi pe cea mai bună, să aduci textul în limba ta, să-l faci să stea acolo ca acasă, să-i arăți că e bine, să-l pui la masă. Citesc așa cum am intrat în text, oricum întâlnirea cu poezia e precară, totul se termină repede-repede, poetul pleacă acasă, noi mergem în proza noastră, în necazurile noastre, în televizoarele noastre, în politichia noastră... Vă mulțumesc foarte mult că ați venit aici!

 

 

 

Comentarii cititori
sus

Dr. Adriana Mihaela Macsut

 

Zilele Administrației Arădene 2015

                                                                                                             

În perioada 15 – 16 mai au avut loc la Zilele Administrației Arădene 2015, ediția a X-a, iar cu această ocazie guvernarea locală a fost celebrată și dezbătută. Comunicatul de presă transmis cu această ocazie menționează: ,,[...] prin Zilele Administrației 2015 se celebrează 65 de ani de administrație românească în Arad, dar mai mult decât atât, acest eveniment este dedicat susținerii și promovării valorilor democratice europene pe care le regăsim nu doar la nivel internațional și național, ci dorim să le implementăm și la nivel local”

arad1Cu acest prilej festiv Centrului de Studii în Istorie și Teorie Literară Ioan Slavici, Centrul Municipal de Cultură, Primăria Municipiului Arad, alături de universitățile locale și alte instituții publice ale municipiului au organizat Sesiunea națională de comunicări științifice Administrație Românească Arădeană – Astra Arădeană Rediviva, încadrul cărora au susținut prelegeri de înaltă ținută academică profesori universitari arădeni, timișoreni și clujeni precum și doctori, doctoranzi și masteranzi din întreaga țară. Latura academică a manifestării a avut ca scop ,,să revalorizeze importanța administraței publice în conturarea identității locale, propunând cu această ocazie un dialog cu comunitatea locală despre istoria orașului Arad și rolul administrației publice locale în soluționarea problemelor cetățenilor” (Ștefana Mladin, Zilele Administrației 2015, marcate la Arad, în 'Glasul Aradului', mai 14, 2015). În ansamblu, au fost puse în dezbatere teme cu care se confruntă societatea actuală cât și chestiuni istorice. Temele conferinței au fost împărțite pe trei secțiuni și s-au referit la:
• istorie;
• biserică, școală, societate și etnografie și medalioane;
• note și recenzii.

arad2Lucrările au fost prezentate în diferite locații și pe mai multe secțiuni:

Secțiunea I, Primăria Municipiului Arad, sala Ferdinand (consiliul științific: Cercetător științific I Dr. Ioan Hațegan, Academia Română, filiala Timișoara; Conf. Univ. Dr. Sorin Bulboacă, Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport; Lector Univ. Dr Stelean-Ioan Boia, Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative; moderatori: Conf. Univ. Dr. Eugen Gagea, Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport;  Dr. Vasile Dudaș, Muzeul Banatul, Timișoara);

Secțiunea a II-a, Sala Senatului Universității de Vest Vasile Goldiș Arad(consiliul științific: Prof. Univ. Dr. Teodor Pătrăuță, Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport; Conf. Univ. Dr. Elena Sandu, Universitatea din Szeged, Catedra de Limba Română; Lector Univ. Dr. Cosmin Panțuru, Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie; moderatori: arhivist Mirela Pachița, Șeful Serviciului Județean Arad al Arhivelor Naționale,  Dr.Augustin Mureșan, Complexul Muzeal Arad)

Secțiunea a III-a, Primăria Municipiului Arad, sala de ședințe Secretariat (consiliulștiințific: Prof. Univ. Dr. Corneliu Pădurean, Universitatea Aurel Vlaicu Arad; Prof. Dr. Dumitru Tomoni, Președintele Societății de Științe Istorice din România, filiala Lugoj; Dr. Oana  Tămaș, Academia Română, Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca; moderatori: Dr. Laurențiu Szemkovics, Arhivele Naționale București; Prof. Ioan Traia, Muzeul Satului Bănățean, Timișoara.

Alocuțiunile din deschiderea manifestării au fost rostite de:

• IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului;
• Ing. Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad;
• Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest Vasile Goldiș Arad;
• Prof. Univ. Dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest Vasile Goldiș  Arad,
• Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca,
• Arhiv. Mirela Pachița, șeful serviciu Arhivele Naționale Arad,
• Dr. Doru Sinaci, directorul Centrului de Studii de Istorie și Teorie Literară Ioan Slavici Arad.

arad3Tot în cadrul manifestării de deschidere Dr. Doru Sinaci a inaugurat oficial asociația culturală Asociația națională arădeană pentru cultura poporului român – 1863 (Dr. Doru Sinaci), iar sigiliul 'ASTRA arădeană – 1863' a fost prezentat de Dr. Laurențiu Ștefan-Szemkovics de la  Arhivele Naționale București. Demersul pentru constituirea acestei asociații culturale a fost rodul efortului sușinut de patru intelectuali arădeni:

• IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului;
• Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, președintele și fondatorul Universității de Vest Vasile Goldiș Arad;
• Ing. Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad;
• Dr. Doru Sinaci, Directorul Centrului de Studii în Istorie și Teorie Literară Ioan Slavici;
• Prof. Ioan Traia, muzeograf la Muzeul Satalui Bănăștean din Timișoara și coordonatorul colectivelor monografice din județele Timiș și Caraș-Severin.

Nu au lipsit nici lansările unor cărți de cercetare academică:

• Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan, Primul Război Mondial și realitățile demografice din Transilvania. Familie, moralitate și raporturi de gen, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015 (prezintă: Prof. Univ. Dr. Corneliu Pădurean; Dr. Doru Sinaci);

• Dr. Oana Mihaela Tămaș, Între uz și abuz de alcool în România (sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Editura Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015 (prezintare Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan);

• Dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics, Steme din emblemele unor matrice sigilare care au aparținut suveranilor României (1867-1947), Muzeul Brăilei Carol I, Editura Istros, 2015 (prezentare Dr. Augustin Mureșan);

• Groza Mihai-Octavian, Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena (31 octombrie – 27 noiembrie 1918), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015 (prezentare de Conf. Univ. Dr. Sorin Bulboacă);

• Petre Ugliș Delapecica, Scurtă monografie a sătulețului milenar Bodrogul Vechi, Editura Hoffman, Caracal, 2015 (prezintare Prof. Gheorghe Rancu Bodrog);

Administrație Românească Arădeană – studii și comunicări din Banat-Crișana, vol. X, Colecția Slaviciana – serie nouă, Editura Vasile Goldiș University Press, Arad, 2015 (prezintare Dr. Emil Arbonie)

Patrimonializarea Colecției Slaviciana – serie nouă  în sarcina Editurii Vasile Goldiș University Press și a Centrului de Studii de Istorie și Teorie Literară Ioan Slavici, cu ocazia apariției celui de-al zecelea volum, consecutiv.

Programul pe larg al manifestării se găsește în prea ardeană (,,În caz că interesează pe cineva: Zilele administrației arădene. Program”, în  Special Arad, 14 mai 2015, ).  

Lucrările prezentate în cadrul celor edițiilor precedente au fost publicate la Editura Vasile Goldiș University Press  și pot fi consultate pe siteul Centrului de Studii în Istorie și Teorie Literară Ioan Slavici 

 

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

Festivalul de Poezie Patriotică 'România suntem noi!'- Aninoasa, 2015

 Aninoșenii respectă și promovează patriotismul

 

La Aninoasa, o comună suburbană a Târgoviștei de 20 ani se prefigurează o nouă dimensiune a culturii, a artei. Dacă Craiova se luptă cu morile de vânt să devină Capitală Culturală, Aninoasa este port-drapelul în artă, în cultura dâmbovițeană. Fapt dovedit, parafat și de aplaudat. Merit incontestabil avându-l tandemul indestructibil: Primarul Constantin Miricescu & Art Manager Victor Mihalache (conducător al Școlii Micilor Vedete, al Teatrului Junior, și al Băncii de talente, jurnalist, poet, scenarist, dramaturg). Ce se suțin reciproc în promovarea și modelarea copiilor și tinerilor, care au nevoie de un suport moral în accederea lor în viața culturală și artistică.

Iar cei doi oferă cadrul, instruirea și motivarea celor ce-și doresc să fie în prim planul activității cultural-artistice. Astfel, impunând și cultivând dorința pentru frumos și nou.

aninoasa1O nouă provocare în viața urbei a constituit-o și sărbătoarea celor 20 de ani de parteneriat cultural artistic, numită generic:Sărbătoarea Aninoasei, care a venit cu o altă noutate: prima ediție a Festivalului de Poezie Patriotică “România suntem noi!”, care a aliniat la start 20 creatori de poezie și mai bine de 40 de recitatori din întreaga țară. 

La secțiunea de recitare/interpretare au participat concurenți din: Caransebeș, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Bezdead, Vulcana Băi, Pierșinari, Gura Ocniței, Băleni, comune vecine Aninoasei. Iar la creație s-au înscris poeți din Craiova, Târgoviște, București, Pitești, precum și din mai multe localități dâmbovițene și din Bulgaria, Serbia.

Juriul primei ediții a Festivalului de Poezie Patriotică "România suntem noi!", a fost compus din: poetul Constantin Voicu, scriitorul Vasile Lupașc, realizatoarea de televiziune Iulia Ghercă, actorul, scriitorul Marian Rățulescu (Craiova), Ștefan Rancu (redactor la Radio Antena Satelor și Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa.

A fost un festival care și-a dorit reinstaurarea conceptului de iubire de țară, de neam, insuflând tinerei generații dorința și ambiția de a fi un bun partiot, un bun român. Participarea în număr mare a celor dornici de a declama sau de a-și reafirma sentimentele față de patrie și origini a surprins prin calitatea actului artistic. Motivând prezența dar și noblețea sentimentelor lor.

Iar prezența lor a fost încununată cu premii, diplome, cărți, medalii și trofee. De notat la secțiunea creație succesul obținut de doi poeți ai Olteniei: Mircea Năstasie și Any Drăgoianu, care au obținut diplome de excelență. Cei doi poeți s-au distins în peisajul creatorilor de poezie cu mesaj patriotic prin sinceritate și prin credința lor în legăturile indestructibile ale nației române, născuți și crescuți în spirit de iubitori și continuatori ai gliei străbune.

Iată o exemplificare, versuri semnate de Mircea Năstasie:

 DE CE?

 Mă întreabă careva...

de ce îmi iubesc țara?

îl privesc năucit

niciodată nu m-am  gândit.

O iubesc pur și simplu

fiindcă e a mea,

fiindcă m-am născut  în ea.

Și atunci mă gândesc de ce îmi iubesc părinții?

Asta DA întrebare...

Un moment important cu care s-a deschis sărbătoarea în Aninoasa a fost inaugurarea noului sediu al bibliotecii comunale 'Constantin Manolescu', o bibliotecă pentru copii și pentru adulți, a iubitorilor de cultură. Fiind încă un pas spre normalitate, spre cultivarea gustului către cartea tipărită. Prietenă fidelă pe viață pentru cei ce se dedau la a buchisii slovele...

Nici copiii din Aninoasa nu au fost uitați, pentru ei desfășurându-se spectacolul de teatru 'Regatul fluturilor nestâmpărați', text și regie Victor Mihalache, conducător al Teatrului Junior, Din Târgoviște. Cu această ocazie a fost lansat și  filmul documentar Aninoasa – O grădină a lui Dumnezeu. O perlă specială, semnată tot Victor Mihalache.

aninoasa2De asemeni a fost vernisată expoziția de fotopamflețuri: Gândește, e la liber! a umoristului craiovean Radu Marini. Acesta fiind la cea de-a II-a sa prezență pe simezele din Aninoasa. Prima fiind în 2012.

Aninoasa, cu aceste fenomene cultural-artistice, a dat dovadă că omul sfințește locul. Concurând detașat la cultivarea și formarea tinerilor pentru celebrarea spiritului. Demonstrând fără drept de apel că o mână de oamnei dăruiți și cu spirit managerial știu, pot și arată lumii valoarea intrisecă a omului care vrea ca semeni lor să se adape într-un sat frumos al patriei cu concepte și idealuri perene. Pentru frumos... Deci se poate.

Comentarii cititori
sus

Adriana Macsut și Ștefan Grosu

 

A fost… Garden Party 2015

 

10 mai 1După stabilirea în România, Casa Regală de România a ales ziua de 10 mai pentru sărbătoarea Garden Party (după modelul Curții Regale britanice, de la Palatul Buckingham) care este considerată deja cea mai selectă petrecere a anului pentru că are un dress-code: rochie de după amiază și pălărie precum moarning coat sau costum închis la culoare și cravată pentru domni. Astfel, începând din 2010, Palatul Regal Elisabeta găzduiește în grădină în fiecare an de 10 mai evenimentul numit Garden Party.

Anul acesta, Alteța Sa Regală Principesa Margareta a ales să poarte  o rochie galbenă din shantung și voal de mătase, creată de Stephan Pelger precum și o pălărie semnată Kristina Dragomir. Alteța Sa Regală Principesa Maria a optat pentru o rochie roz și o pălărie creată de același Furnizor Oficial al Casei Regale.

De precizat că anul acesta Parlamentul României a redat acestui eveniment în luna aprilie demnitatea de sărbătoare oficială, așa cum se întâmpla înainte de 1947, iar în acest sens se arată în Comunicatul Biroului de Presă al Majetății Sale Regele Mihai că au fost necesari 67 de ani pentru Ziua de 10 Mai să redevină Sărbătoare Națională: „României i-au trebuit 67 de ani și 112 zile pentru a reveni la sărbătoarea națională de 10 Mai”.

De fapt această zi de 10 mai marchează trei evenimente care sunt legate de ziua când Regele Carol a depus jurământul de credință pentru România, declararea Independenței față de Imperiul Otoman și proclamarea României ca regat.

„La 10 Mai 1866 Principele Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit la București și a depus în fața Parlamentului României jurământul de credință fiind încoronat Principe al României. La 10 Mai 1877 Principele Carol I a proclamat Independența României, țara noastră devenind liberă, suverană și eliberată de vasalitatea formală a Imperiului Otoman. La 10 Mai 1881 a fost proclamat Regatul României, Principele Carol I devenind Regele României.” (Garden Party)

10mai 2Pe 10 mai 2015, Palatul Elisabeta din București a găzduit deja tradiționalul eveniment  care marchează Ziua Regalității în România și care este denumit Garden Party.  Anul acesta au participat peste 6000 de invitați din România, Republica Moldova precum membri ai corpului diplomatic.  În comunicatul de presă evocat anterior se precizează că evenimentul a reunit „șase mii de invitați, din toate județele țării și din Republica Moldova, printre care personalități ale autorității politice centrale și locale, personalități ale mediilor academic, cultural, știintific și politic, personalități ale soietății civile și mediului de afaceri, reprezentanți ai Corpului Diplomatic și ai clerului”. Evenimentul a fost imortalizat de Daniel Angelescu, fotograful oficial al Casei Regale de România (se poate vedea albumul  aici „Fotografiile Naționale de la Sărbătoarea de 10 mai - Garden Party 2015, Palatul Elisabeta,  Sărbătoare Națională, foto Daniel Angelescu, ©Casa Majestății Sale Regelui Mihai I).

Printre personalitățile prezente la eveniment s-au numărat: pianistul Dan Grigore, fotbalistul Gheorghe Hagi, artiști precum Marina Voica, Stela Enache, Grigore Leșe, Maia Morgenstern, Vasile Muraru, Bianca Brad, Alina Sorescu, dar și jurnaliști precum Andreea Esca și Oana Stancu, ministrul Eugen Teodorovici, tenorul basarabean Vasile Moldoveanu. Din Craiova au fost prezenți: jurnalistul Mihai Firică, omul de afaceri Horațiu Buzatu, psihologul Valentin Giurcă, colonelul Dr. Marius Turaiche.

În acest an, 2015 d. Hr., am fost însoțit la Garden Party 10 Mai 2015, de un grup de susținători ai Monarhiei Constituționale și membri ai Clubului Monarhist din Craiova. Dintre aceștia amintesc pe bunii mei prieteni jurnalistul și poetul Mihai Firică, arhitectul și omul de afaceri Horațiu Buzatu, pe camaradul meu de-o viață, psihologul Valentin Giurcă, managerul care a făcut minuni în normalizarea vieții bâtrânilor asistați la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova, pe vechiul meu prieten, Colonelul Dr. Turaiche Marius și nu în ultimul rând, pe Dr. Alin Stoica, unul dintre cei mai serioși și profesioniști medici din Secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean din Craiova, omul în care am descoperit un prieten bun.” (Marcel Răduț Seliște, Palatul Elisabeta - Garden Party 10 Mai 2015  

Evenimentul a fost deschis la ora 17 de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Maria și Principele Nicolae. Au lipsit de la eveniment Majestățile Lor Regale Regele Mihai și Regina Ana. Petrecerea a început cu intonarea imnului național în prezența la balcon a Altețelelor  Lor Regale după care a urmat un spectacol acrobatic susținut de yakerii acrobați. Programul artistic a fost susținut de orchestra Ministerului Apărării Naționale, dirijată de colonelul Aurel Gheorghiță și de fanfara Besaglierii din Italia.

10 mai 3Nu au lipsit nici spectacolul aerian și nici porumbeii.  Meniul a cuprins tartine, canapé și finger food. De precizat că după salutul de la balcon Altețele lor Regale au coborât în Grădina Palatului și au discutat timp de 45 de minute cu invitații. Evenimentul s-a încheiat la ora 18,45.

În încheiere se poate spune că deja Garden Party 2015 este un eveniment emoționant în memoria participanților care se pregătesc deja pentru Garden Party 2016, pentru că, așa cum arată Sandra Gătejanu-Gheorghe, Director de Protocol la Casa Regală de România, într-o lume debusolată și lipsită de valori eticheta de la evenimentele regale marchează cu rafinament o imagină senină care îmbină tradiția cu modernitatea dinamică a prezentului (a se vedea Sandra Gătejanu-Gheorghe, Protocolul și eticheta – expresie a valorilor societății românești, Editura Curtea Veche, București, 2014). În acest sens, Majestatea Sa, Regale Mihai precizează despre coroana regală că nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre”.

Au consemnat și fotografiat autorii articolului.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey