Perforatorii
Canonul marginalului. The marginal dogma or about jokes

 
sus
Fotografie de Gilad Benari http://www.giladbenari.com/
Comentarii cititori
sus

Marius Neacşu

Credeţi că e prost? N-are cum...

Augustin Cupşa publică anul acesta Perforatorii (Ed. Cartea Românească) care urmează volumului de versuri publicat la editura Convorbiri Literare în 2005, Prezent compus/ recompus, debutul literar având loc în 2004, în revista Mozaicul.

Încă de la începutul romanului suntem avertizaţi că vom avea parte de o lectură solicitantă. Din primele fraze suntem aşezaţi între două tipuri de gândire şi, deci, a două feluri diferite de a scrie: "Tata a fost turnător – sudor. Lucra la un mare combinat în oraş, făcea naveta cu personalul. Vecinul său de compartiment era un profesor de filozofie cam scăpătat şi beţivan". Acestea se vor armoniza intr-un stil, cum subliniază Nicolae Manolescu (pe coperta a patra), realist, dar şi îmbibat cu "absurdităţi avangardiste, seriozitate şi ludic".

Romanul este împărţit în trei părţi. De-a lungul său legătura între capitole se face prin anumite scene dense. În primul capitol, "Rezumat", se observă aceasta cel mai uşor. El cuprinde în doar câteva fraze conţinutul părţii următoare, în rest aven de-a face cu un joc tensionat şi foarte bine condus între analepsă şi prolepsă. Tot aici ne este arătată şi linia pe care trebuie să o urmărim pe parcursul romanului şi sunt declanşate sensuri pe care numai ochiul exersat şi liber le poate bănui în cele ce vor urma. Perforatorii este creat pe un fond de vinovăţie neconştientizată, fiecare personaj îşi justifică acţiunile prin monologuri îndreptate spre un cititor virtual care, de fapt, este doar sinele lor. Toată această confesiune se materializează prin filtrul generos şi pare-se imbatabil al relaţiei literatură – artă.

O să risc întrebarea referitoare la ordinea mărturisirilor personajelor, este ea întâmplătoare sau se merge pe o direcţie anume (de la cel mai timid, interiorizat spre cel mai exteriorizat)? Naraţiunea alunecă din voce în voce: de la eul naratorial către Clara, tânăra - bătrână visătoare, cu o viaţă dublă, cea interioară manifestându-se prin scris, iar cea exterioară prin indiferenţă faţă de ce era în jur; de la Clara la Ta, artistul timid conştient de propria marginalizare; urmează Colonelul nostalgicul autoritar şi mucalit; vorbeşte apoi Robert, tipul superficial, ale cărui fraze încep, în măsură egală pozitiv şi negativ, este adică delegat să sprijine imaginea insului echilibrat, c’est ŕ dire ancorat în realitate (sic!), cu dorinţe mediocre. Cercul se închide cu doctorul meu, cel care a trăit prin alteritate, asupra căruia se ridică cele mai multe enigme.

Prin cele două interogaţii capcană: "Credeţi că sunt prost? N-are cum. Vă place literatura?" se face trecerea spre ambiguitatea care lasă un gust dulce - amar şi care trimite la o recitire necesară a romanului.

Prin omogenizarea stilurilor, prin personajele sale, relaţiile dintre ele, dar mai ales prin locurile în care călătoresc sau lucrează, Perforatorii îşi găseşte în (aproape) orice persoană cititorul pe care fiecare dintre personaje îl include în monologul propriu.

 

Comentarii cititori
sus

Xenia Karo

De la Shakespeare la Bulă

Ce studiu poate fi mai ingrat decât studiul bancurilor? Scurta mea viaţă (de până acum, vreau să zic) m-a purtat la un moment dat în faţa unor elevi de liceu cărora eu trebuia să le spun ce frumoasă este poezia, ce bine e să citeşti, ce complexe sunt poemele Văcăreştilor şi toate celelalte clişee care fac parte din fişa postului. Spre ruşinea mea, deşi cred că am avut o relaţie destul de bună cu acei copii, de foarte multe ori simţeam că în loc să le vorbesc, să-i învăţ carte adică, parcă îi... păcăleam. Şi cine predă sau a predat ştie foarte bine despre ce vorbesc. Şi atunci ca să-mi mai spăl obrazul în faţa mea, construiam analogii... şi, da, uneori, ajungeam şi la bancuri. Ideea mi-a dat-o un amic! Se cuvine să recunosc acest lucru! Bancul este canalul de comunicare accesibil tuturor (iată că putem să generalizăm fără a simţi câtuşi de puţin că exagerăm). Este licoarea lingvistică prin care se deschie absolut oricui pofta. De comunicare.

Acum am bucuria să semnalez o carte despre... bancuri. Nu! Semnalez un studiu serios, aplicat, făcut cu mijloacele dure ale stilisticii şi poeticii. Cristian Nedelcu face un salt (misterios) de la Shakespeare la... Bulă prin cartea Canonul marginalului. The marginal dogma or about jokes (Ed. Reprograf, Craiova, 2006, prefaţă de Cristiana-Nicola Teodorescu, traducere în limba engleză de Valentina Duţescu). Lucrarea aceasta despre bancuri a apărut în cadrul celei de-a doua Conferinţe Internaţionale de Antropologie ANTROPOEST, care a avut ca temă anul acesta "Poetici şi politici în antopologie" şi s-a desfăşurat la Craiova 2006 cu sprijinul Muzeului Olteniei Craiova.

Anul trecut, Cristian Nedelcu a debutat editorial cu o culegere de cronici dramatice la piesele shakespeariene, iar acum intră nici mai mult nici mai puţin în semnatica, semiologia bancului. Cartea este prefaţată de Cristiana-Nicola Teodorescu, care, în urmă cu ceva ani, a publicat un studiu cu un subiect cel puţin la fel de ingrat şi dificil prin cinism de data aceasta, este vorba de Patologia limbajului comunist totalitar (2000). În prefaţa cărţii lui Cristian Nedelcu ni se spune: Atrag atenţia de la bun început la acest studiu amplu limpezimea ipotezelor de lucru, rigoarea şi precizia argumentaţiei, dexteritatea cu care instrumentaţia teoretică, solidă şi bine stăpânită, sprijină ridicarea metodică a construcţiei. (p. 10). Şi chiar aşa este! Autorul se blindează teoretic (uneori creditând prea mult unele surse, în opinia noastră, în detrimentul opiniei personale), face excursuri enciclopedice de amploare, deconstruieşte, analizează, sistematizează cum n-am văzut cercetători cu patalama sau măcar cu pretenţii că o fac. Citează abundent atât bancuri, cât şi surse bibliografice, extrage firele tematice cu o fineţe de invidiat, cu atât mai mult cu cât are de-a face cu un obiect de cercetare atât de delicat.

Deşi exagerează, în opinia noastră, relaţia dintre banc şi politică, mai ales în privinţa licenţiozităţii (pe care o interpretează ca formă de reacţie la presiunea politicului), lui Cristian Nedelcu îi reuşeşte din plin în special un lucru: ne aminteşte (şi vai, este nevoie de fiecare dată să ni se amintească) faptul că suntem făcuţi şi depindem în primul rând de cuvinte.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey