Scara lui Iacob


 
sus

Xenia Karo

 

Īnapoi īn sus

 

Marta Petreu, Scara lui Iacob, Cartea Romānească, Bucureşti,  2006

 

 

Cānd a apărut volumul antologic Apocalipsa după Marta critica i-a atribuit implicaţii conclusive. A fost evidenţiată monotonia universului sau chiar atingerea "unei limite a exasperării şi un fel de concluzie" (Ion Pop). Īn general, discursul liric al Martei Petreu a derutat discursul critic care nu a depăşit observaţiile (legitime, de altfel) īn legătură cu luciditatea eului, cu livrescul aproape implicit, cu citadinul şi definitoriul conflict religios. Senzaţia era de fiecare dată că texul liric al Martei Petru permitea (permite) doar o scrijelire a suprafeţei. De altfel, evoluţia īnsăşi a universului imaginar al poetei este una problematică, dacă ne gāndim că Aduceţi verbele sau Dimineaţa tinerelor doamne culminează īn Poeme neruşinate sau Cartea māniei, cărţi destul de lejer expediate de critică īn expresionism (ca formă, deşi după cum ştim, a vorbi despre formă şi despre conţinut īn paragrafe diferite este o negare a esteticii expresioniste, o neīnţelegere prin care este derutată perdant atāt opera cāt şi receptarea). Monotonia (observată de Ioan Bogdan Lefter) s-a dovedit a fi "lacul adānc" (apud Angela Marinescu) al Martei Petreu. Expansivitatea, aproprierea, evoluţia, goana spre pozitivare sunt complet străine structurii sale. Fiecare volum aducea o nouă treaptă a interiorizării.

 

Marta Petreu nu s-a īndepărtat niciodată de relaţia cu propriul sine, niciodată nu a speriat-o cadavrul Celuilalt, ci doar al sinelui. Īncrāncenarea sa individualizantă nu are nimic (şi nu īnţelegem de ce poezia sa a fost expediată īn zona beţiei absolute) din elanurile individualizante ca reacţie la exterior ale expresioniştilor. Pentru aceştia, lumea īntreagă, am putea spune, este o problemă personală, īn timp ce la Marta Petreu sinele faţă cu sinele este īn general singura problemă, este prăpastia care o angoasează, sinele cu amintirile sale, cu neīnţelesurile imediate şi personale, şi īn cazul său scriitura nu are rol de mediere īntre eu şi lume, ci rol de explicitare a eului īn faţa lui sine īnsăşi.

 

Īn recentul volum Scara lui Iacob, tipul problematicii este acelaşi: eul se confruntă cu sinele, cu propria carnalitate, cu un anumit stadiu al datelor biografice. Am citit īn acest volum, una dintre cele mai tulburătoare confesiuni din lirica noastră contemporană. Acum, timpul devine problema personală. Acesta apare īn manieră similikantiană, reprezintă "crima perfectă", uciderea lentă, aproape imperceptibilă. S-a scris astfel un volum īn care pānă şi ambivalenţa scării (cu īngeri a lui Iacob) este abolită: "Cobor. Nu mai am nimic de aşteptat- īmi spun:/scara care duce la cer pentru mine coboară" (Scara), după cum tot ce īnseamnă īnainte, īn faţă, īn sus este strangulat. Mobilul enunţiativ pare a fi schimbarea de paradigmă...existenţială, momentul īn care privirile se aruncă mai mult īnapoi şi īn jos, decāt īnainte şi īn sus, momentul singurătăţii, "perfecte" (Arcul de triumf), al singurătăţii "smintite" (Pot să ascult), o singurătate de sfārşit de lume, cānd īntre smoală şi mure, la prima vedere nu mai este nici o diferenţă (cf. Scara). Din conflictul/angoasa īn faţa timpului se desenează apoi axa individuală a volumului: "timpul, spaima, viaţa/sfīnta treime a morţii", cuplul indestructibil singurătate- moarte, axa ideatică putānd fi rezumată ca un complex infinit, angoasant, demenţial de presimţiri, īn aşa fel īncāt eul apare ca un Oedip hölderlinian angajat pe traseul morţii lente, un Oedip căzut īn sine, capabil să privească, dar să nu se uite. Īn acelaşi sens, al retezării ambiguităţilor, şi linia orizontului este destabilizată, mutată din maximalitatea exteriorului, a transcendentului īn culmea interiorităţii, īn amintire (după distincţia kierkegaardiană), aceasta rămānānd singurul spaţiu "deschis" accesibil şi, mai ales, decriptat ca valid.

 

Carnalul ca suprafaţă de comunicare, existentul material reprezintă canalul unic de corespondenţă cu sinele angoasat; pe de altă parte īnsă, interacţiile de acest tip pot fi doar dureroase: am carne, mă doare, deci exist. Perceptibilul vieţii/ cotidianului īnseamnă o nesfārşită durere, totul funcţionānd sub implacabila sinonimie: viu egal durere, cāntecul de leagăn egal bocet (cf. Bunavestire). Refuzul atingerii străine, invarianţă a liricii Martei Petreu, refuzul contaminării, adică, al savurării estetice a celuilalt (Ortega y Gasset) definitivează resorbirea īn propriul circuit īnchis, īn tenebrele personale. Din această stare se desprind celelalte nuclee ale cărţii, obsesii ale poetei: legea paternă, umilinţa filială, revolta surdă faţă de artificialul şi de predefinitul existenţial.

 

Singurătatea atrage după sine percepţia nimicului, a pustiului şi, logic, a deşertăciunii şi fatalităţii (cf. Miezul nopţii şi Viaţa ei - nu tocmai reală) şi a transcendenţei goale: "Ce triumf Domine ce voluptate trufaşă/să ajung faţă īn faţă cu golul cu nimicul/da- cu tine/.../Īmi sīnt mormīntul īmi sīnt sicriul de carne aţoasă/dură ca fagul" (Pot să ascult). Īn viziunea īnspăimāntată, angoasată (informează eul) iadul nu pare suficient pentru a cuprinde īn sine senzaţia vidului, īn aşa fel īncāt recunoaştem aici paritatea observată/ enunţată de Picard īntre "voracitatea chtoniană" şi "aviditatea marină" (Picard, 1995). Prin prisma singurătăţii şi "nemaiubirii" imaginile proiectate ţin de decrepit şi de coşmaresc, pentru că la īnceputul sfārşitului este nemaiubirea: "Amuţite sīnt marile lucrări ale facerii/tăcute- lucrurile/nimic nu mai vorbeşte/Un soare alb ca o lună de carton/Un sare de doi bani luminează peisajul/Īntinderea aceasta prăbuşită īn sine//Un lucru de nimic este şi inima mea nemaiiubitoare//Pentru beznă pentru rău se deschide ea la căderea/Morţii" (Nemaiiubitoare inima).

 

Singurătatea, nemaiubirea, previzibilul devin lent gratiile perfecte pentru cuşca zilnică. Astfel, prizonieratul īn cotidian şi īn propria materie: "mă īnvīrt īn viaţa mea vrīnd să fiu fericită/ca un pui de lup īn capcană" (Vine ziua) aduc īn carte o culme a claustrării īn propriul camuflaj de carne şi oase. Iar interiorizarea ajunge să semnifice  o īnchidere īn bezna fiinţei, īntr-o verticalitate care transpare ca un premiu de consolare, ca o aşezare īn fidelitate-totuşi faţă de scara cu īngeri: "Īntunecată sīnt/ca un cărbune sīnt/O lună bătrīnă de metal/se ridică-n mine/pīnă la lumina neagră a pupilei/şi mă sfīşie" (Luna), o linişte grotescă: "picotesc īn mine ca o şopīrlă la soare" (Sfīnta treime a morţii), o īnstrăinare de propriul sine (īncă necondusă pānă la dezicerea de sine): "Caut īn mine ca īntr-o vizuină străină" (Ora patru). Īnstrăinarea ia īn cāteva rānduri forma desconsiderării, demitizării eului: "Ca un vreasc īnnegrit mă las aruncată/pe celălalt mal" (Pe celălalt mal) sau "el se uită la mine ca la o picătură de apă/intrată /īn circuitul naturii" (Circuitul apei īn natură), dar aici īntālnim mai degrabă un discurs amoros, decāt unul care să anuleze propria existenţă.

 

Prăbuşirea personală aduce cu sine prăbuşirea universului personal, "Cade cerul ca tencuiala -şi doare" (Zeiţa cu cīini), "sīngele stă să crape/se crapă celulele crapă nucleii" (Ora patru), imaginile cosntruite sunt terifiante şi par a se ordona īncet īncet īntr-un soi de epitaf pentru autenticitatea fiinţei. Īntre tristeţea absolută: "Ajunge. Īmi ajunge. Este destul/Există īn mine tristeţea/opacă fără cusur" (Era o tristeţe) şi agresivitatea absolută: "Aripi şi gheare. Ceva mare cu pene şi gheare/vine din beznă la mine-n fereastră" (Bunavestire), resemnări precum "...Īmi accept mutilările/ca un măr merele de pe creangă" (Sub stelele moarte) apar ca o ultimă festă jucată implacabilului. Din această perpectivă, viaţa are cu totul alte atribute, este viaţa făcută exclusiv pentru moarte, chiar pentru o moarte agonică, şi nu este, cum tradiţia ne īnvaţă, continuată īn moarte: viaţa este acelaşi lucru moartea, este Totul īn care jocul nu mai este retragerea din mundan ci este chiar climaxul cinic al mundanului, "Viaţamoartea are o artă vicleană:/m-a dat afară din pīntec/m-a crescut cu lapte mi-a arătat iarba verde-a /Grădinii/m-a jupuit şi m-a tăvălit ca pe un şniţel prin sare/acum mă trage pe roată şi mă umple de sīnge/Şi-o să mă ia īnapoi//Sīnt o ficţiune umană/adultă/Viaţamoartea īmi dă lecţii de artă brutală:/ca pe toţi/ea mă sculptează mă şlefuieşte mă cīntă mă scrie/şi apoi mă boceşte ca o ţărancă/Amin" (Vīrsta senină).

 

Obsesiile, temerile (sau, poate, ar fi mai potrivit să spun, fricile) sunt puse īn claritatea repetiţiei: "Singură. Singură. Singură" (Ca o coloană), "Mă doare mă doare mă doare" (Sīnt vie), reluānd obsesia repetabilităţii cinice (şi nu retorice) pe care o regăsim de la nivelul microsegmental pānă la forma mai violentă (prin evidenţă) a ritmicităţii sacadate tematic, a circularităţii bezmetice şi inutile a nesemnificativului īn natură. Cānd "Domine" şi "Dumnezeule" sunt nume care conduc la acelaşi nimic, cānd nu mai există nici iertare, nici uitare, nici iubire, "Viaţa-i o pīine rotundă frămīntată cu sodă caustică" (Vīrsta senină), adică iadul personal.



Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey