Sorin Delaskela - Abisex
Alina Nelega - Ultim@ vrăjitoare
Rene Guenon - Metafizică şi cosmologie orientală

 
sus

Xenia Karo

Cānd, īn sfārşit, nimic nu e
sau
cānd goliciunea e seacă

Sorin Delaskela, Abisex, Editura Brumar, Timişoara, 2007

Cum īncerc să mă specializez pe poezie, foarte rar am scris pānă acum despre proză. Cānd s-a īntāmplat, am scris din entuziasm, deci mai degrabă ca simplu cititor. Acum, am găsit, din nou, o carte pe care vreau să o anunţ – cu siguranţă nu va avea promovarea pe care o merită. Este vorba despre Abisex de Sorin Delaskela (respect pseudonimul) apărută la Brumar, anul acesta. Replică (īn interpretarea mea) la De ce iubim femeile a lui Mircea Cărtărescu, cartea aceasta mizează pe confesiunea dură. Sub alibiul pornografiei, naratorul se aruncă (cu elanul unui sinucigaş, dar doar atāt) īn abisul sterp al unui cotidian care este al nostru, al prezentului nostru. Poveştile (sau povestirile) sunt prinse īn rama concluziei cu care se deschide volumul: "Există deci o lume care crapă şi pute şi se duce lent şi fără īntoarcere la fund. Iar īn acest univers căcăcios şi dement funcţionez şi eu. Şi, ca urmare, mă duc lent şi fără īntoarcere la fund. Nici măcar nu mă īmpotrivesc. Nici măcar nu protestez." (p. 7-8). Am extras doar acest citat, deşi tentaţia de a posta īn paginile Prăvăliei culturale īntreg prim capitol este mare.

Rama aceasta este apoi umplută argumentativ cu dejecţiile senzoriale (numite eufemistic, īn viaţa de zi cu zi, libertate de expresie, dezinvoltură lingvistică etc.), care converg īn starea permanentizată de scārbă, de sfārşit de lume, de inutilitate. Numele aduse să-i fie partenere povestitorului, Viola, Flores, Ramirez, Jojo, Tania şi altele sunt, ca să zic aşa, tastele, prin care acesta īşi transmite "flacăra de oţel incandescent a singurătăţii" (p. 69).

Sunt sute, mii de voci revuistice sau nu care deplāng melodramatic pudibonderia, ipocrizia şi alte asemenea tare fără a sufla īnsă o vorbă despre utilitatea/ inutilitatea, sau, altfel spus, despre rolul semnificativ pe care o atare libertate – să acceptăm de dragul demonstraţiei – l-ar avea īn text, pentru că, nu-i aşa?, pīnă la urmă ceea ce contează e textul, nu sexul. Īn bătălia aceasta a educării boborului īntru libera exprimare a pulsiunilor, s-au aruncat tone de maculatură. Au apărut excrescenţe textuale care nu aveau alt merit īn afara aceluia de a "spune pe bune". Sunt şi victime – de teama de a nu fi băgat īn categoria pudibonzilor, mulţi, după exerciţii īn oglindă, şi-au dezvoltat peste noapte organul rostirii "fără perdea". Nu o dată te īmpiedici de domnişoare maestre īn arta pornolingvistică sau de octogenari care "rup audienţa" cu nonşalanţa lor, de asemenea, lingvistică. Ce poate fi mai grotesc decāt un bătrānel răutăcios care a īnvăţat ca pe apă o retorică īn care nu se mai regăseşte de cel puţin 40 de ani, dar pe care o expune bāţāindu-se frisonat de minciună şi micime? După fluviile de literatură... demistificatoare, o carte precum Abisex nu se mai vede. Suntem prea obosiţi... după ce atāta vreme ne-am chinuit să fim īn trend! Suntem prea obosiţi să mimăm blazarea, sictirul, mitocănia, ca să-l mai vedem pe cel care chiar cunoaşte greutatea unei īnjurături. Abisul nu se vindecă nici măcar cu sex, pentru că, īn viziunea autorului, atunci cānd nu ai nimic şi ceea ce ai este tot nimic, diferenţa este că atunci ai timp să-ţi spui: "Cad! Uite-mă cum cad!". Ai timp să priveşti fără nici un fel de panică viaţa ta previzibilă: "Īntr-o zi, o să am şi eu 50 de ani, ca el. O să-mi plimb nepoţii cu bicicleta. Asta după ce o să mă īnsor cu Tania şi o să ne mutăm īn apartamentul părinţilor mei. Ei o să se mute īn casa de la ţară, la vreo 20 de kilometri de oraş." (p. 162). O existenţă care se tārăşte lucid spre non-existenţă se scrie īntr-o carte care taie pur şi simplu respiraţia.

Comentarii cititori
sus

Mihaela Butnaru

Heaven is like internet

Nu cred că exagerez cīnd spun că una din marile nenorociri ale zilelor noastre este virusarea computerului. Īndeajuns cīt să ne dea viaţa peste cap. Ce s-ar īntīmpla īnsă dacă īn marele computer s-ar strecura un virus? Īntrebarea asta m-a urmărit īn timp ce citeam volumul Alinei Nelega - Ultim@ vrăjitoare. Aşa cum naratorul romanului, īngerul-scamator, suferă de anamnesis destrudo, astfel pare şi lumea lui - care uneori e şi a noastră - să sufere, nu de uitare, ci de uzură, oboseală, surmenare. Ca urmare, omenirea trebuie să treacă printr-un program sever de devirusare, iar fiinţele cereşti printr-unul de vitaminizare.

Īn ce priveşte aceste fiinţe cereşti, mitul apare aici sub alte īnfăţişări, aiuritoare, comice, absurde sau direct de la periferia internetului; zeii coboară īn lume sau īşi arată alt chip īn această metaficţiune care pendulează īntre umor cool şi disperare. Pe Dumnezeu īl aflăm numit God sau bosu', raiul este pavat cu ambalaje de bomboane, iar Mr. Tawn, īngerul căzut īn subnet, pare a fi diavolul milos şi complexat. Pe această scară fabuloasă a evoluţiei, grifon şi moonlight, două personaje-hibrid, percepute doar ca nicknames, sunt pe cale de a găsi poarta către o treaptă superioară. Īn acelaşi timp, soluţia pentru boala naratorului (pe care el o explică prin dureroasa "desprindere a sufletului de trup") īnseamnă să coboare o treaptă, adică să locuiască īntr-un muritor, să īnlocuiască un suflet.

Aici apare Martina, ultima vrăjitoare din Transilvania, o fiinţă stranie şi suferindă, contradictorie şi nu atīt de vrăjitorească pe cīt ne-am aştepta. Aduce volumului nu doar substanţa lirică, ci şi pretextul narativ pentru prezentarea fleacurilor din lume: jocurile dintr-o redacţie de revistă, un portret savuros al ziaristei Mimi, amănuntele vieţii teatrale, īn care irealul joacă pe scenă la fel de natural ca şi actorii īn culise. Dar prin amănunte - căci suntem avertizaţi: "Credeţi ce vreţi, băieţi, dreptu' vostru. Ca de obicei, totul porneşte de la un detaliu, ceva nesemnificativ…" - apar descrierea afectivă a unui oraş - poate Sighişoara, relaţii de familie nedesluşite, fragmente de gīnduri şi evocări, toate aparţinīnd Martinei. Ea este misteriosul trup, prietenă fidelă a īngerului povestitor, dar şi fiinţa care nu-şi găseşte locul īn lume.

Iar īngerul, capabil de a percepe lumea aproape īn īntregime, de la pavajele raiului la străzile din Soho, s-a hotărīt să spună adevărul despre trăirea angelică, despre lumile cereşti, pămīntene, subpămīntene şi mai ales sufleteşti. Adevărul lui este derutant, un şir imposibil de ordonat, compus din: miresmele de ceai şi cafea de pe străzi, īntīmplări cu măşti, actori şi regizor, poeme suprarealiste, remodelarea şi reciclarea sufletelor, şi mai ales chatul atotputernic. Canalele undernet sunt cele prin care se poate ajunge, cu abilitate şi intuiţie, chiar la esenţa fiinţei. Cu acest simbol, chatul, pe care nu mi l-aş fi īnchipuit īntr-o carte despre suflet, legătura dintre Dumnezeu-God şi creaţia sa apare īntr-o altă lumină, primul fiind tăcere totală, iar creaţia judecīnd ironic: "…şi să-ţi mai spun un secret, Doamne, sufletul, sufleţelele adică, micuţele cărămizi pe care ţi-ai construit edificiul, moneda de schimb cea mai eficace īn lumea ta, atīt de vīnate şi disputate, şi ele sunt tot o creaţie a Cuvīntului. Ai ajuns să locuieşti īn Cuvīnt, vai de capul tău…".

Glosarul de termeni (pentru uşurarea aducerii aminte) din ultimele pagini ale cărţii se referă la o serie de cuvinte definite cu o ironie mai puţin binevoitoare decīt īn diferite pasaje anterioare. De altfel, volumul este inegal, amestecul genurilor şi uneori obositoarea īmbinare romīnă-engleză ducīnd la pierderea din vedere a temei esenţiale: sufletul. Aceste două neajunsuri nu sunt īnsă relevante īn comparaţie cu experimentul-carte, o repovestire a lumii. Totuşi, această repovestire īn termeni prietenoşi pare mai degrabă un "adio" pentru lumea care trece şi un entuziasm adresat celei care vine, fie ea virtuală, cyber sau angelică.

Alina Nelega - Ultim@ vrăjitoare, Editura Liternet, 2007

Comentarii cititori
sus

A.A. Marin

Metafizica oriental㠖 un refugiu
pentru nedumeririle noastre

(RENE GUENON, Metafizică şi cosmologie orientală, traducere de Daniel Hoblea, cuvānt introductiv de Mircea A.Tămaş, Bucureşti, Editura Herald, 2005, 256p., 13 / 20 cm, ISBN 973-7970-30-6)

Prezentul volum ne īnlesneşte o īntālnire salutară cu gāndirea unuia din cei mai riguroşi metafizicieni perennialişti ai secolului XX, Rene Guenon. Să nu uităm, trăim timpuri īn care, cu excepţia orientaliştilor, tot ceea ce ţine de Orient este privit fie cu mefienţă, fie cu un suspect entuziasm. Se impune precizarea că metafizica profesată de autorii perennialişti (R. Guenon, Fr. Schuon, A. K. Coomaraswamy, S. H. Nasr sau, la noi, V. Lovinescu) nu suportă acea anemiere a Cuvāntului divin, a Logos-ului, īntālnită īn metafizica ultimului secol, suferindă de maladii ale spiritului precum scepticismul, nihilismul, angoasa, relativismul. Pentru o persoană confruntată cu actualul pluralism religios (mai multe date īn Europa şi īntālnirea religiilor, de Anca Manolescu, Polirom, 2005), viziunea perennialistă, asimilarea ideii că există o Theosophia Perennis, o īnţelepciune ce transcende şi īnglobează toate tradiţiile existente, ar funcţiona ca o lumină ajutătoare, recuperatoare a orizontului de interioritate divină potenţial prezent īn fiecare individ. Că studiile perennialiste, mai ales cele de factură guenoniană, au avut un evident succes printre intelectualii din Romānia o certifică un studiu precum cel al lui L. Bordaş (Secretul doctorului Eliade, īn Origini Caiete Silvane, Nr.1/2002, p.72-76) sau volumul lui C. Mutti (a se vedea Guenon īn Romānia, Vremea, 2003). Dovadă şi numeroasele traduceri īn limba romānă, īn jur de zece, doar cărţile italianului Julius Evola concurāndu-le.

Deşi ancorat fugitiv studiilor ezoterice occidentale de către Antoine Faivre, titular al unei catedre la Sorbona dedicată unui asemenea domeniu (īn cartea sa introductivă Ezoterismul, Paideia, 2001), metabolismul corpului perennialist este destul de departe, prin intenţiile practice şi iniţiatice, de frugala definiţie a lui Faivre: "ezoterismul este īn primul rānd o formă de gāndire"(p.19,ed. cit.).

Practic, volumul aici prezentat nu a apărut niciodată īn franceză sub acest titlu, el fiind rodul iniţiativei editorului şi a celorlalţi doi protagonişti, traducătorul şi prefaţatorul. O iniţiativă foarte bună, de altfel. Structurat īn patru părţi, opusul ne aduce īn prima parte o conferinţă a lui Guenon susţinută la Sorbona īn 1925 despre Metafizica orientală. Următoarele două părţi dezvoltă anumite aspecte metafizice, respectiv cosmologice, ţinānd de tradiţia hindusă, ca īn ultima parte să īntālnim o suită de recenzii publicate īn revistele care au asigurat perpetuitatea tradiţionismului, Le Voile d’Isis, ulterior devenită Etudes Traditionnelles.

Textul conferinţei despre Metafizica orientală cheamă, iar mesajul acestuia nu-i deloc lipsit de actualitate, la adāncirea izvoarelor vii ale īnţelepciunii, ale Theosophiei Perennis, aşa cum strălucesc acestea īn tradiţiile Răsăritului. Şi dacă īntālnirea, īnsoţită de o conştiinţă sensibilă pe măsură, cu, de exemplu, Djalal-ud-Din Rumi, Kabir, Shankaracarya ori Nagarjuna nu seduce cātuşi de puţin, atunci doar opţiunea pentru frivolitatea scepticului lipsit de Centru, de Principiu mai rămāne. Īn economia volumului, acest text propedeutic despre metafizica orientală īşi doreşte a recupla discursul filozofic occidental la anumite idei metafizice perene, a căror fineţe şi sensibilitate aproape religioase impun o redimensionare a culturii occidentale pānă la o adevărata īnţelegere de sine din perspectiva eternităţii. Deşi e prea bine cunoscută lipsa de clemenţă faţă de Occidentul modern (sunt salvate doar Antichitatea şi Evul Mediu) a lui Guenon, printre consideraţiile acestuia găsim una susceptibilă de a ne atrage atenţia asupra lipsei noastre de familiaritate cu acea formă de cunoaştere care este de esenţă non-umană (a nu se īnţelege extraterestră!), şi e de dorit să fie aşa, tocmai pentru a arăta caracterul de "revelaţie"(şruti) al adevărurilor metafizice. Există astfel şansa de a obţine acea cunoaştere metafizică supraraţională, intuitivă şi imediată, īnţeleasă totodată şi ca realizare metafizică. Realizarea metafizică presupunānd o depăşire a individului ca manifestare tranzitorie şi contingentă a adevăratei fiinţe şi "dobāndirea conştiinţei a ceea ce este, īntr-un mod permanent şi imuabil, īn afara oricărei succesiuni temporale"(p.51). Căci, ceea ce īnţeleg perennialiştii prin metafizică pură, integrală şi originară este consecinţa plonjonului, fericit asumat, īn textele clasice ale literaturii orientale sapienţiale, mistice aparţinānd (există o anumită libertate de alegere, plus discernămāntul necesar) islamului, hinduismului, buddhismului ori taoismului. Evident, şi tradiţia creştină (īn special cea patristică) īşi are importanţa sa, trecāndu-se chiar pe celălalt versant al īnţelepciunii primordiale, precum īn cazul īntālnirii lui Fr. Schuon cu tradiţiile amerindiene.

Abordānd condiţia umană, se consideră că aceasta ar trebui să se sustragă unei īnţelegeri curente a propriei prezenţe īn lume şi să sufere acea metanoia, acea transfigurare de natură intelectuală, īnţeleasă din punct de vedere tradiţionist: o deschidere, o comunicare cu adevărata sa formă interioară, asemănarea cu divinul. Ceea ce presupune o restaurare a omului veritabil, a omului care, recunoscāndu-şi condiţia divină originară, va obţine astfel şi simţul eternităţii. Or, tocmai acesta din urma este rezultatul īnţelegerii metafizice. Chiar dacă de pe o poziţie oarecum diferită şi decalată temporal, dar nu īngrijorător, īn atitudinea critică comună faţa de omul modern (sau post-modern!) resimţim un aer de familie cu cele spuse mai recent de H. R. Patapievici īn al său opus Omul recent (Humanitas, 2006).

Partea a doua a ediţiei romāneşti este constituită dintr-o suită de studii, toate dedicate unor termeni sau probleme demult īnscrise īn scenariile indologiei. Doar perspectiva perennialistă asumată de Guenon īi permitea, la vremea respectivă, să aducă unele rectificări. Astfel, ni se reaminteşte că organizarea socială a Indiei īn caste ar fi o aplicaţie a doctrinei metafizice īn ordinul uman. Şi, crede autorul tradiţionist, e lipsa acelei afinităţi a occidentalilor moderni pentru metafizica perenă care-i privează totodată de o organizare socială "naturală", īn caste, inerentă unei civilizaţii īn care predomină puterea spirituală, fiecare individ "ocupāndu-şi locul şi funcţiunea corespunzător naturii sale"(p.73). Oricum, pentru Guenon, India persistă prin a fi arhetipul, spaţiul dimensiunii metafizicii depline a umanităţii, dintotdeauna. Ne rămāne, de asemenea, şi aversiunea tradiţionistului francez faţa de cuvāntul filozofie, mai degrabă faţa de ceea ce acesta defineşte actualmente, cu configuraţiile sale alterate, īndepărtate demult de orizontul metafizico-religios perennialist. De preferat e anticul sophia, căci doar cu "iubirea de īnţelepciune" nu ajungi prea departe atunci cānd ai īn vedere atingerea acelei "stări" de Eliberare, de stingere īntru Principiu (Brahman, Allah…), cu diversele ei denumiri: mokşa, nirvana, fana'. Evident, vom īntālni aceleaşi formule ţinānd de doctrinele tradiţionale şi regăsirea lor īn Tradiţia Primordială, acea Lex Perennis, Sanatana Dharma, precizāndu-se că nu putem vorbi decāt de perpetuitatea unei doctrine metafizice integrale şi nu de eternitatea ei, atāta timp cāt eternul presupune atemporalul. Or, Tradiţia fiind "prinsă" oarecum īn timp, are rolul de conduce tocmai la depăşirea temporalului!

Mai aflăm că un termen precum cel de maya, la o lectură fugitivă prin tradiţia hindusă rămānānd doar cu semnificaţia acestuia de "iluzie" (lumea ca iluzie), īşi recapătă, prin precizările lui A. K. Coomaraswamy (şi ale lui H. Zimmer, la nivel mitic - n.n.), adevărata sa semnificaţie de "artă divină", lumea īnsăşi nefiind mai reală sau ireală decāt operele de artă, dezvăluindu-se, la o privire atentă, ca un "joc al Divinităţii"(lila). Deşi, consultānd un dicţionar sanskrit, vom īntālni o varietate de alte semnificaţii, ce se pot reduce totuşi, din perspectivă metafizică, la cea precizată de Coomaraswamy: şiretlic, īnşelăciune, fantomă, magie (cf. Vaman Shivram Apte, Sanskrit-English Dictionary, Delhi,1993, p.436, col.2). Problemă vitală a vechilor metafizici, distincţia dintre esenţă şi substanţă īn spaţiul hindus va fi tratată īn cap. IV Nama-rupa, aceşti doi termeni semnificānd numele şi forma adică, aşa cum interpretează Guenon, distincţia dintre Idee(arhetipul platonician) şi lumea sensibilă, manifestarea.

Este reluată şi tema metafizică din Bhagavad-Gita (aici interpretată ca Atma-Gita), renunţarea la fructele acţiunilor īn favoarea Divinităţii, īnsă merită de asemenea atenţie comentariile asupra Tantrismului, considerat ca a V-a Veda. Spiritul permisiv al Tantrismului va fi interpreta, īn acord chiar cu tradiţia acestuia, din perspectiva doctrinei ciclice (ne aflăm īn kali-yuga, epoca īntunecată), doar slaba lipsă de īnţelegere a intelectualităţii actuale făcānd necesară mulţimea de practici spirituale şi de comentarii la textele clasice hinduse.

Īn cea de-a treia parte sunt explicate anumite aplicaţii cosmologice la doctrinele hinduse, termenii fiind deja consacraţi īn domeniu, precum dharma, varna sau kundalini-yoga. Din nou, Guenon se opreşte, īn două capitole, asupra Tantrismului descriind rolul fiecărei cakra īn fiziologia mistică a corpului uman. Nu īntāmplător, Guenon are o atitudine binevoitoare faţă de magie, aceasta fiind considerată o "ştiinţă tradiţională autentică". Pe de altă parte, este de nedorit a o cultiva pentru ea īnsăşi, aceasta fiind o mai gravă īnchidere īn iluzie, īn loc de a se īncerca eliberarea de ea.

Fie doar şi pentru recenziile conţinute (aproape cincizeci), acest volum poate fi fructificat pozitiv. Dată fiind situaţia traducerilor din opera lui Ananda Kentish Coomaraswamy (două volume: Hinduism şi Budism, Timpul, 1997 şi Nimicirea de sine, Herald, 2005, plus trei prezenţe īn revista lui Eliade, Zalmoxis I-III, Polirom, 2000), recenziile lui R. Guenon suplinesc, atāt cat se poate, o orientare mai adecvată īn peisajul operei perennialistului singhalez. Să nu uităm şi faptul că era cel mai apreciat de către Mircea Eliade, dintre adepţii Theosophia Perennis, cu atāt mai mult că o face la o distanţă diferită īn timp: īn Insula lui Euthanasius, Humanitas,1993(1938), p.218-226, şi-n Briser le toit de la maison, Gallimard,1986, p.281-287. Studii precum Elements of Buddhist Iconography ori Asiatic Art se impun a fi traduse şi oferite culturii romāne.

Cāt priveşte arta sacră, singura care are cu adevărat ceva de spus īn ordinul metafizicului, recenziile lui Guenon poartă un şoc de īnţelegere proaspătă pentru cititorul neavizat. Contrar opiniei larg īntālnite īn diverse istorii ale religiilor indiene, cum ca buddhismul ar fi o religie heterodoxă, ca şi jainismul, ruptă de corpul tradiţiei vedice, Coomaraswamy arată că, dimpotrivă, principalele simboluri folosite de buddhişti (arborele, vajra, lotusul, roata, amprentele tălpilor lui Buddha, tronul) sunt īn realitate de origine vedică. Rămāne doar artei simbolice să perpetueze acel limbaj hieratic şi metafizic ce poartă cu sine tăcerea Principiului, a Absolutului. Şi dacă mai există ceva care distinge arta sacră de cea modernă, deşi ambele ţin de domeniul aparenţei, "aparenţele prezentate de o artă tradiţională nu sunt simpla amintire a percepţiilor vizuale, ci expresia sau realizarea sensibilă a unei contemplaţii (dhyana), care este cea prin care lucrează artistul şi fără de care produsul muncii sale n-ar fi cu adevărat o operă de artă" (p.198).

Deşi Mircea Eliade este recenzat favorabil cu un număr redus de titluri (Techniques du yoga şi Zalmoxis), sesizăm speranţa lui Guenon de a-l fi atras īnspre tărāmul studiilor tradiţioniste, ceea ce nu s-a īntāmplat. Aceasta īnsă nu i-a īmpiedicat pe unii anti-eliadieni precum Daniel Dubuisson (īn Mitologii ale secolului XX, Polirom, 2003) sau Steven M. Wasserstrom (īn Religion after Religion, Princeton University Press, 1999) să-l "anexeze" forţat domeniului ezoterismului.

Cu toate că nu foarte actuală, conform criteriilor erudiţiei recente, volumul tocmai recenzat, alături de Simboluri ale ştiinţei sacre (Humanitas,1997), Simbolismul Crucii (Aion, 2003) şi Marea Triadă (Herald, 2005), principalele sale lucrări de simbolistică, constituie un moment oportun (kairos) pentru cititorul "recent" de a nu-i lăsa să-i scape īnţelesurile īnalte, şi nu chiar atāt de ezoterice, pe care cartea le poartă cu sine.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey