Xenia Karo

 
sus

Xenia Karo

 

Prin arhivele C.N.S.A.S. sau un exemplu despre cum
se pavează drumul spre infern cu cele mai bune intenții

 

Ioana Diaconescu – Scriitori în arhivele/arhiva* C.N.S.A.S. Intelectuali urmăriți informativ, arestați, condamnați, uciși în detenție 1946-1989. Studii însoțite de anexe selectate din arhivele CNSAS,  Fundația Academia Civică, Colecția Documente, București, 2012

coperta cartii

Că știm sau că nu știm, că simțim sau nu simțim, fiecare dintre noi am suferit și/sau suferim din cauza comunismului. Urmele așa-zisului absurd pulsează de viață în fiecare familie, în fiecare om. Chiar dacă în familia unuia sau altuia nu se simte mirosul putregaiului de dincolo de gratii, nu înseamnă că mintea sa nu sângerează din cauza celor 50 de ani (și numărătoarea continuă) în care am cunoscut direct sau prin bunicii noștri, prin rudele, prietenii, idolii noștri gheara grea și roșie. În fiecare ispravă sau năzbâtie, undeva, tainic sau nu, se vede legătura noduroasă cu trecutul. De aceea nici nu putem privi cu detașare ceea ce ni s-a întâmplat. De aceea, riscăm să ne compromitem (în cel mai bun caz) și noi, urmașii, devenind la rândul nostru torționari turbați.

Rușinea lașității și a lăcomiei nu se va șterge prea curând din structura conștiinței noastre. Rușinea și teama de adevăr sunt barierele cu scuza cărora ne ferim să înfruntăm condiția noastră, așa cum a fost răsucită în comunism. În loc de o acceptare (pare că acum ar fi momentul să fim resemnați) și de o înțeleaptă vindecare, continuăm să lovim și să strigăm în gol de cealaltă parte a celulei. Probabil va trece mult până vom avea forța necesară să acceptăm trecutul comunist așa cum a fost. Numai să nu adâncim nevroza care ne bântuie din 1989.

Mărturiile celor care au trecut în locul nostru prin închisorile comuniste zac captive în interiorul unor coperte, lipite la rândul lor, de rafturi obscure, inaccesibile pentru cei mai mulți. Cel din urmă urlet al celor prinși, bătuți, închiși (sau nu), zdrobiți s-a prins în plasa anomiei, a ignoranței noastre, a egocentrismului nostru.  

Am citit în zilele acestea cartea menționată în peritext. Nu pot să trec fără măcar să-mi exprim nedumerirea față de asumarea auctorială a rezumatului unor note informative scoase la lumină de pe rafturile CNSAS-ului. Asumate ca „studii”, prezentările pot fi luate cel mult ca un breviar, ca un compendiu al unor dosare găsite pe rafturile CNSAS. 

Fără îndoială (și trebuie să mă grăbesc să spun) este o carte care nu ar trebui să lipsească măcar din bibliotecile liceale și universitare, prin valoarea ușor documentară și prin curiozitatea de a cunoaște cu adevărat pe care cred că o poate trezi această carte. Copilul/tânărul va vedea un Vasile Voiculescu, căruia i s-a rupt la propriu șira spinării în închisoare prin bătăile sălbatice pe care le primise pentru că a scris poezii religioase și va avea o șansă de a înțelege gravitatea cenzurii. Va citi despre un Mircea Vulcănescu: „Se parafrazează minciuna legalizată cu adnotarea «Consultat și găsit sănătos». Mircea Vulcănescu era muribund...” (p. 108) și va avea o șansă de a pricepe greutatea abuzului. Pe lângă aceștia, va citi despre alți cunoscuți ai săi: Lucian Blaga, Constant Tonegaru, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Sandu Tudor, Alexandru Marcu, Ion Petrovici, Petre Țuțea, Petre Pandrea, Nicolae Carandino, Ștefan Baciu, Mircea Eliade, Emil Cioran, A.E. Baconsky, Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, Dan Deșliu. Va avea cea mai brutală întâlnire cu răul omenesc.

Dincolo de acest aspect cvasididactic, cartea prezintă pe scurt și extrem de selectiv ravagiile pe care le-au făcut comunismul și Securitatea în rândul scriitorilor. În fapt, Ioana Diaconescu intră în arhive și-i scoate la raport pe securiști, îi înfierează, îi ironizează, îi afurisește, îi... denunță. Resorturile interioare sunt de înțeles, dat fiind că face parte dintre cei cărora comunismul le-a smuls părinți, rude, profesori, viață. Logic și de înțeles, nu se poate detașa de propria biografie și nici nu trebuie atâta timp cât nu și-ar considera paginile acesta drept studii.

Scriitori în arhivele CNSAS este un plonjeu pe cont propriu și deci trunchiat, subiectiv, în mizeria umană. Afirm cele de mai sus în numele dreptului pe care cred că îl avem de a primi informații științifice atunci când ne sunt anunțate ca atare. Ioana Diaconescu ne propune o perspectivă subiectivă  pe care noi ar trebui s-o credităm drept nu doar document istoric, ci și unul epistemologic. Creditând-o însă renunțăm la a mai considera comunismul o întâmplare a firii umane. 

Emoția prea puternică îi crează probleme în ceea ce privește situarea în spațiul istoric: „Am vrut să  aflu, să înțeleg, să mărturisesc” (p. 7). Ioana Diaconescu nu mărturisește, ci descrie alternând stilul direct cu cel indirect (chiar liber) ceea ce a găsit în arhive.

Cercetătoarea ironizează, se închină, cade în limbaj de lemn. Izbucnește pătimaș și comic: „Ticăloșia nu are limite. Mințile bolnave ale organelor...” (p. 26). Fără îndoială încrâncenarea este de înțeles. De neînțeles este încrâncenarea cercetătorului, încrâncenare care-i virusează percepția și raționamentele. „Delațiunea ia forme apocaliptice. Exprimarea devine din ce în ce mai hilară” evalueză la un moment dat (p. 29) activitatea Securității, iar ca exemplu aduce fraze securistice precum: „În afară de cele menționate, s-a mai stabilit că Blaga Lucian are o mare popularite și influență în rândurile unor intelectuali din Cluj și chiar din alte regiuni” (idem).

Aceeași furie o determină să interpreteze fără a ne aduce și nouă, cititorilor, argumente. Primim chiar directive de lectură prin evaluări precum „conținut șocant” (p. 53). Mai departe, în cazul lui Steinhardt, de pildă, una dintre culpe este că a colaborat cu Alexandru Paleologu și a desfășurat „activitate contrarevoluționară”. Ioana Diaconescu se grăbește să ne spună cum să citim această sintagmă, anume „literară” (p. 82). Cu siguranță, are motive și argumente. Pe  care, însă, nu le prezintă. Pe Ernest Bernea, cercetătoarea îl găsește „în centrul unei citadele a represiunii” (p. 148), deși, după documente, toată lumea era în centrul unor/acestei citadele.  În cazul lui Mircea Eliade, Ioana Diaconescu se lansează chiar în polemici lingvistice: „Eu o numeam «învăluire». Ei o numeau mai complicat, mai pervers, «tactică de învăluire»” (p. 189).

Dincolo de aceste capcane întinse de sentimentul puterii asupra sensului, astfel de „studii” ne pot împiedica vindecarea.

Registrul stilistic major al cărții se construiește pe antiteză. De o parte sunt victimele evidente al comunismului, prezentate în nota mistică și intangibilă a martiriului. De cealaltă parte este dominația puterilor diabolice. Nimic mai fals. Fără să-și dea seama, probabil, Ioana Diaconescu absolvă umanul de ceea ce-i aparține. Lașitatea, lăcomia, frica sunt slăbiciuni care și azi ne fac, probabil, să băltim în mocirla corupției și a minciunii, cum în anii 50 ne-au făcut să întoarcem privirea de la închisori, de la abuzuri, de la brutele a căror cizmă zdrobea gâtul, șira spinării, viața, memoria.

Miasmele arhivelor pot deveni halucinogene și ajungem să confundăm imoralul cu supranaturalul, vindecarea cu exorcizarea: „Înaintăm prin desișul acestei reconstituiri ca printr-o pădure otrăvită. Documentele Securității sunt toxice! Ochii care le citesc, făptura care le trece prin filtrele sale biologice și psihice suportă trauma unor maladii trecătoare, dar totuși (sic!) maladii. Măcar de s-ar produce o astfel de exorcizare! A le scoate la iveală devine o obligație. Un legământ cu tine însuți. O cale ce trebuie străbătută  de unul singur. Poate că la capătul ei, dacă vom ajunge vreodată, toți cei ce ne-am asumat riscul și ne-am dăruit un fragment important din existența noastră pentru lumina adevărului, vom fi primit o lecție de viață” (p. 205).

Nici diavolul, și nici Dumnezeau au adus și menținut răul în noi. Ci oamenii.

 

*pe copertă este folosit pluralul, iar pe pagina de gardă singularul. Cum nu îmi imaginez că un subiect atât de grav poate fi tratat cu superficialitate de o editură, oricare ar fi ea, cred că ambiguitatea aceasta are un sens, pe care, însă, eu nu l-am decriptat. 

 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey