Xenia Karo

 
sus

Xenia Karo


Din ce în ce mai aproape de cunoaștere
sau despre bucuria de a fi parte


In memoriam Dana Macovei, un reper

(Sorin Mărculescu, Partea din toate (Carte singură, VI), Cartea Românească, București, 2013)

 

carteÎl cunoaștem pe Sorin Mărculescu din traducerile pe care ni le-a oferit de-a lungul strălucitei sale cariere. Sau îl cunoaștem doar din momentul în care ni l-a redescris pe Don Quijote. Mie, una, atunci mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase exerciții de umilință sau una dintre cele mai surprinzătoare decantări de cuvinte și de sensuri. În momentele de lectură mai neîncrezătoare, chiar volumul de față îmi pare scris (și) ca ecou al întâlnirii cu această formă de răspuns la neputință, care este Don Quijote.
Niciunde nu mi s-a părut mai evident vie viața cuvintelor decât în dezbaterile traducătorilor. Mi s-a întâmplat de câteva ori să nu mă mai simt chiar atât de stăpână pe cuvinte, văzând cum scormonesc, cum găsesc, cum scot la lumină și leagă sensuri după sensuri, foarte firești de altfel, traducătorii aplecați asupra cutărui sau cutărui text. Nicicând și niciunde nu mi se par mai ele însele cuvintele și sensurile decât în clipa trecerii unui text dintr-o limbă într-alta prin mintea (și sufletul?) unui traducător.
Nu mi-am înfrânat, ci mi-am sporit curiozitatea când mi-a ajuns sub ochi volumul al șaselea din cartea lui Sorin Mărculescu, arborele reveriei poeticești pe care-l crește din 1982, când a publicat Carte singură. Poetul pare că acceptă lesne (poate chiar viața de traducător l-a învățat asta) că suntem una. O viață. O carte. Pe care datori suntem s-o sporim. Nu Cartea, ci cartea se scrie tăiată ici-colo de câte o pereche de coperte.
Această carte a VI-a adună lumina, sunetul și ritmul crepuscular al votex-ului baroc contemplat de un ochi atât de obișnuit al cuvântului suficient sieși, pe cât de însetat de cuvinte noi este. Sub semnul oximoronului, al strălucirii grele a perlei, cuvintele se adună în imnuri, cum le numește poetul, în incantații pătimașe, cum ne sună nouă. Poetul provoacă prin repetiții, prin cuvinte noi și metalice, prin îndelungi evocări, interogații, exclamații menite parcă să stârnească abisurile bănuite în colțurile întunecate ale catedralei universale. „Imnurile” sunt îndelungi stări prin care se poate intui cunoașterea la care numai într-un anumit fel avem acces, cunoașterea ultimă, de dinafara timpului, cunoașterea extatică a reîntoarcerii în Dumnezeu:

nu-i timp s-alegi: mereu ne-mparte
într-un netimp aceeași moarte:
cu El vom învia în semne
calzi putrezind pe-aceleași lemne
și vom uita minuni și-semne căci doar pieriți Îi suntem parte:
și nu-i târziu și nu-i devreme
când iar în El va să ne cheme
în lumi tăindu-ne mai noi
să fim tot El El tot în noi:
și-a totdeauna prea târziu
deși mereu e prea devreme:
când voi pleca nu te mai teme
când vei mai trece n-am să știu
(balada a 11-a)

Această intuiție îl apropie pe poet de extazul privirii. Speranța, și nu nostalgia că suntem capabili de Dumnezeu pare unul dintre izvoarele umbrite de cuvintele acestor „imnuri”. Îl redescoperim aici pe Dumitru Stăniloae, care, pe urmele Sfântului Maxim Mărturisitorul, ne releva că „Omul, fără să fie el însuși infinit, e capabil de infinit și tocmai de aceea e capabil de Dumnezeu, adevăratul și singurul infinit (homini capax divini)” (D. Stăniloae, Ascetică și mistică creștină sau teologia vieții spirituale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1993, p. 66).
Cu această speranță se deschide drumul către vorbirea morții, iubirii și a timpului, ca tiparniță de semne:

înomenește-mă Doamne din amănuntele Tale
pe drumuri neînrudite și șterse așa încât
peșterea morții din osul străpuns mângâiere să-mi
fie și gâlgâirile sângelui sub un vis pendular
pe catafalc de-mprumut Ție întreg să mi Te ducă
într-o menghină-a timpului:
(imnul 111)

Ieșirea din sine, uitarea, încredințarea în privirea Lui sunt răspunsurile care se pot aduna în cuvinte. În afara semnului și a minunilor, acolo unde este Învierea și, deci, sensul, acolo tac cuvintele care ne-au condus:

semnele-adorm și minunile și Te plâng
neașezatule: cât mai puține cuvinte cu sens
prin clipe albul popas nehrănit Ți-l scindează-n
cămările inimii noastre: cât oare
timp pentru tine și cântec mai sunt
maică-a durerii tu semn fără pată
puntea spre Atotcuprinsul jelindu-ți-o?
(imnul 129)

Versurile lui Sorin Mărculescu poartă cu ele urmele atâtor întâlniri cu cuvintele și asta, uneori, pare să tulbure limpezimea gândului. Dar versurile lui Sorin Mărculescu sunt șiruri negre melodice care urcă dinspre cuvânt spre sens. Și sensul e aproape când muzica vine după cuvânt, cum spune într-un rând Paul Evdokimov.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey