Marius Dobrin
Toma Grigorie

 
sus

Marius Dobrin

Techergheli:
cu plecare din bibliotecă și întoarcere tot acolo

(Györfi-Deák György, Techergheli sălăjene, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2013, 194 pp.)

 

byuriCărțile se scriu din cărți... și nu numai. Gyuri este un alchimist măiastru. A reușit să îmbine cu meșteșug atât miez de carte cât și pulbere de drum. Borgesian de felul său, citește cărțile precum ascultă oamenii. Iar poveștile-l stârnesc la drum. Pe urmele celor aflate din cărți, pornește să vadă cu ochii săi, nu din postura de Toma ci pentru că încă nu s-a găsit cartea care să descrie la un loc toate câte ar fi de spus despre o țintă. Și de-ar fi acea carte, tot nu poate oferi aerul, mireasma, toate câte le simte omul pornit în călătorie și ajuns acolo unde pagina de carte i-a spus câte se pot spune într-o carte.

Dar și la întoarcerea dintr-o astfel de călătorie, ce sete de carte se desprinde, pentru o poveste o cere pe alta. Zicem călătorii, drumuri, hoinăreli... Până acum. De-acum înainte, ar fi să le numim techergheli.

Györfi-Deák György zice: „Veți umbla pe cărări necălcate de cauciucuri, în văi mocirloase și pe culmi înguste, accesibile numai la pas. Veți deveni un rătăcitor cu un coltuc de pâine și o sticlă de apă în traistă, ars de soare, bătut de vânturi, frate cu codrul, curgere din unda apei. Un vagabond cu pantofii năclăiți de noroi și haina agățată în spini, fără prea mulți bani în buzunar, lipsit cu totul de dorința de a-i înmulți fără de număr, fără de număr, fără de număr... Pentru că, cred eu, așa trebuie să arate un astfel de autor: un „techergheu” al cărui timp pierdut să fie câștigul dumneavoastră.”

Techergheul acesta ne-a mai încântat cu scrierile sale, de-ar fi să amintim numai pe cea din aceeași stirpe: Curiozități sălăjene (Editura Caiete Silvane, 2010). Acum poveștile din bibliotecă se deapănă pe drum și se amplifică la fața locului. Eticheta 'sălăjene' direcționează cititorul spre un spațiu anume, e ca un indicator, dacă tot vorbim de drumuri, pentru călătorul care vrea să știe încotro merge. Da, este vorba de o seamă de subiecte care țin de această zonă a țării. Pe de altă parte, e doar o exemplificare menită să spună că și alții o pot adapta altor spații.

Gyuri ne arată ce frumos este că dintr-o poveste sau alta să ajungi într-un sat sau altul, într-o pădure sau pe o culme stâncoasă. Cel mai adesea pe jos, de multe ori cu bicicleta și doar atunci când îi musai, cu mașina. De fiecare dată bine chibzuit. După cum explică într-una dintre povești.

„Prin urmare, mi-am propus să cinstesc eforturile tuturor preoților parohi din Jibou care au slujit în filia din Sâncraiu Silvaniei printr-o excursie dedicată lor. Până să primească mașini de la episcopie, ei au străbătut cei 12 km dintre cele două localități pe jos (per pedes apostolorum) sau pe două roți. Din două în două duminici (ori în oricare altă zi, în cazul urgențelor), preotul din Jibou pleca către credincioșii adunați în biserica aflată peste dealul cel mare, indiferent dacă era vară sau iarnă, caniculă sau ger, ploaie ori viscol. Am dorit să văd ceea ce au văzut ei, să simt ceea ce au simțit, să-i mulțumesc astfel Domnului că au împlinit ceea ce li s-a dat să împlinească.”

Era vorba de preoți romano-catolici dar Gyuri scrie cu drag și cu atenție și despre cei ortodocși, așa cum amintește și de franciscani și de iezuiți dar și de grădina de piatră în stilul budismului Zen sau despre I Ching. Scrie despre biserici de lemn și despre biserici de piatră. Impresionanta poveste a lui Gheorghe Doja, cu acribie pentru coroborarea informațiilor și limpezirea afirmațiilor dintr-o carte sau alta. Căutător de oameni și de povești, îndeamnă pe alții asemeni lui ca într-un sat să cerceteze în jurul bisericii, acolo fiind cele mai vechi mărturii despre oamenii ce s-au așezat în acel loc.

Apoi, chiar dacă își ia un toiag pentru urcuș sau pentru câte-un lătrat ciudat, este deschis întâlnirilor cu oameni ai locurilor prin care trece. De la câte un luntraș până la copiii care sar voioși în calea drumeților, întrecându-se care mai de care să arate un reper sau altul. Cum un umor blând, Gyuri vorbește despre cum oamenii au mai uitat din învățăturile vechi și au tăiat păduri sau au distrus acareturi. De altfel e de mare efect capitolul dedicat unei analogii dintre Provence și Sălaj, analogie pornită și din cărți dar și din observațiile atâtor techergheli prin județ.

„Pe parcursul savuroaselor lecturi [din creația lui Peter Mayle, n.m.M.D.], cititorul își va da seama că multe dintre „obiceiurile” provensalilor nu diferă simțitor de cele ale oamenilor din părțile noastre. E drept că în locul castelului din Ménerbes, legat de numele Marchizului de Sade, satele noastre sălăjene posedă mai multe foste reședințe nobiliare, transformate întâi în stații de mecanizare a tractoarelor („semeteuri”) și apoi în ruine (castelul Wesselényi din Jibou reprezintă un caz unic, atipic).”

Știe să stârnească interesul pentru magic, cunoscut fiind el și ca minuțios comentator al legendelor lui J.R.R. Tolkien). Se dovedește a fi un aplecat cercetător asupra toponimelor, într-o zonă de influențe diverse. Este și din acest punct de vedere un model de personalitate integratoare. Maghiari și români îl au ca prieten pentru că știe și face să apropie oamenii, să le explice sensul simplu al lucrurilor.

Grădina Zmeilor, Cetatea Aurită, Salcia Babei Blestemate sunt doar câteva repere dedicate nu doar adolescenților ci tuturor oamenilor pentru că dincolo de legende sunt fapte istorice, sunt înțelesuri sociale, sunt povești de viață. Poveștile acestei cărți acoperă veacuri de istorie și întreg continentul.

Cartea aceasta se încheie asa: „Sălajul este un colț de rai asemănător [zoneiProvence, n.m.M.D.], dar care încă nu și-a găsit geniul popularizator.”

Eu cred, ca totdeauna, că l-a găsit, mai rămâne ca noi, cititorii de pretutindeni să arătăm că ne-am găsit, fiecare, 'Sălajul' său.

Comentarii cititori
sus

Toma Grigorie

 

Poezia lui Gheorghe Grigurcu și refuzul căderii

 

Nimic n-ar trebui să cadă își intitulează cunoscutul scriitor monumentala antologie lirică, în două tomuri masive (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011), împrumutând titlul volumului său de poeme din 1997. Poezia ar trebui deci să constituie un sprijin moral sui generis împotriva căderii repetate a omului din toate timpurile, care este destinat și condamnat să înfrunte căderea primordială în neascultare și păcat a părinților omenirii, cădere pe care n-o putem evita din păcate nici în zilele noastre.

Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai prolifici scriitori ai literaturii române contemporane etalându-și creația literară de până la 75 de ani de viață în aproximativ 30 de volume de versuri și 40 de critică, istorie literară și publicistică. Chapeau bas în fața acestei prolificități debordante.

Antologia lirică înglobează poeme ale volumelor sale începând cu cel de debut, Un trandafir învață matematica (1968) și până la Portretul vântului (2011). Cele două impresionante volume ale antologiei însumează peste 1.200 de pagini și includ peste 3.000 de poeme, ceea ce înseamnă că poetul s-a dăruit poeziei cu toată ființa sa fizică și spirituală, considerând-o „respirația sufletului”, după sintagma lui Leopardi, pe când prestația critică este în concepția sa „compatibilă cu munca într-o redacție, cu colaborările la termen, ca bază a unui necesar trai material”, așa cum se exprimă în Însemnările de poet care prefațează volumul 1, după relevabila prefață a lui Ion Pop.

„Comentatorii acestei importante opere poetice (glosează criticul), împinse într-un soi de nedreaptă penumbră de reputația criticului „de întâmpinare”, foarte productiv, mereu prezent în vecinătatea cărților altora, au remarcat de timpuriu calitatea poeziei concentrate până la limita ermetismului, atente la esențial”.

Însemnările de poet cuprind reflecțiile inexorabile ale lui Gheorghe Grigurcu față de poezie care, după cum s-a exprimat, îi este mai aproape de suflet decât critica. Exemplare sunt definițiile personale (care apar și în numeroase poeme, de altfel), ale divinului act poetic: „Poezia: o tentativă de-a ne identifica cu Dumnezeu” sau „Poezia: o stare-limită a omului ce nu mai poate rămâne om, dar nici nu poate accede spre a răspunde chemării divine, la condiția de sfânt” sau „Evadarea din lume în spațiul poeziei e o evadare în esența prin sine mântuitoare” sau, în fine, pe ton specific, ironic și apodictic: „Poezia: o adâncime care ucide suprafața cu scopul de a-și însuși pielea.”

În pofida receptării prevalente a criticii literare în raport cu lirica sa, creația poetică a lui Gheorghe Grigurcu a fost apreciată de un mare număr de critici profesioniști, dar și de alți scriitori importanți din diferite generații, printre care: Nicolae Manolescu, Ion Negoițescu, Cornel Regman, Alex Ștefănescu, Al. Cistelecan, Marin Mincu, Mircea A. Diaconu, Nicolae Steinhardt, Ștefan Augustin Doinaș, Ana Blandiana, Șerban Foarță, Ioan Moldovan, Paul Artezu, Nicolae Coande, Aurel Pantea..., în număr de vreo 30, citați în secțiunea de Referințe critice (60 p.).

Iată cum îl fixează pertinent în cadru Ana Blandiana pe poetul-critic Gheorghe Grigurcu: „El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii, după cum este și va rămâne cu siguranță unul dintre cei mai fini autori de aforisme din literatura română.”. Chiar și Nicolae Manolescu, puțin mai rezervat față de poezia distinsului critic literar, îi descoperă unele izbânzi poetice indeniabile: „Însă aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică; instantaneele și cotidienele poetului sunt momente autobiografice, amintiri, impresii pe care le întrevedem pe neașteptate, când le-am crezut uitate, în fundul paharului de ceai unde am muiat madlena lui Proust (...) În definitiv, poezia lui Gheorghe Grigurcu este înrudită cu haiku-urile orientale, având o mare simplitate aparentă, dar vădindu-și, la o privire mai atentă, întregul rafinament”.

Una dintre particularitățile ușor decelabile în poezia sa este aceea a definirii alegorice a lucrurilor și a ființelor, a concretelor și abstractelor, prin transferarea însușirilor de la o categorie la alta, încălcând legile firii cu nonșalanță.  Astfel, pendulul este posesorul de „planete prizoniere” care „bat orele nepăsătoare / în trupul și sufletul nostru”, niște larve metalice pe care le înalță în cer „numai căldura cărnii noastre.” (Pendulul). Iar alicele „se zbat în memoria pajerei. / Cum se-mprăștie monezile roșii, / monezile de sânge ce răsplătesc pământul.” (Alicele se zbat în memoria pajerei). Glonțul a ucis pasărea ca să rămână „ în carnea vântului / în sângele norului, din tine ne tragem cu toții, / aspru părinte”. (Glonț). Unele similarități apar ușor criptice la prima vedere, dar odată decodate își impun profunditatea și expresivitatea. Chiar și întunericul este personificat și umanizat. După ce acesta agresează ordinea cosmică a lumii este capabil să se metamorfozeze în iubire: „Întinse fructelor o capcană și le zdrobii dinții, găuri cu gloanțe ouăle râzând (...) Puse vântul în talger și-l prețui / mai puțin decât nemișcarea, / scoase ochii privighetorilor, apoi se / prefăcu-n iubire. (Întunericul).

Ion Pop le definește ca pe niște concetti „rafinate combinații imagistice în tradiția manieristă «a jocului intelectului cu fantezia» mizând pe asociațiile insolite, pe strălucirea artificiului, pe subtilitățile caligrafiei imaginii.” Cărora însă nu le lipsește lirismul.

Pentru edificare, să mai adăugăm câteva mostre relevabile: distanțele „cuibărite ca viperele în cuibare”; vulturul „răsucit în sine ca un melc”; „un poet mort / ca o capră / de / tăiat lemne”; „Neprihănită orgolioasa încăpere / cum o candelă / afumată cu fulgere”; parfumul „e visul cel mai liber / căci nu-l robește încă / nicio artă”; poezia: „cuvinte jucându-se / cu alte cuvinte / cum pisica cu șoarecele”; sinele: „cum un fascicol de vase / care trecând printr-o lupă / incendiază hârtia”; „Brusc cerul țâșnea / cum un strop de sânge / dintr-un deget înțepat”... Oricât s-ar înălța în sfera abstracțiunii, imaginile poetice nu abandonează relaționarea cu concretul, realul implozând în  sensuri apotefgmatice.

Sub ochiul vederii obiective și al rațiunii imaginative, eul creator transformă totul în poezie: un gând, o întâmplare, o amintire, o lampă, o după-amiază, amarul târg, pisica, toamna, iarna, casa, trecutul, zeul, cimitirul, lumina, oglinda, bufnița. ceapa, țăranul etc. Chiar și termenii legați de sfera creației ficționale devin motive de poetizare: poezia în primul rând, poetul, dar și literatura sau speciile literare: elegia, idila, madrigalul, balada, ca și mijloacele poetice; hiperbolele, metaforele, comparațiile... Câteva poeme poartă titlul de Ars poetica. Dintr-unul dintre acestea,  devoalăm configurația stilului original de concentrație acută al poeziei lui Gheorghe Grigurcu: „Unul după altul capitulează cuvintele de prisos / se desprind cum frunza de pe ram cum fluturele de pe frunză / cum spiritul de pe buză.”. În maniera meșteșugului său,  ușor recognoscibilă, este frecventat adesea, ca și aici, comparativul cum, care-l înlocuiește pe clasicul ca.

Parcimonia spațiului poetic pe care construiește poetul sfidând tautologia este ușor de observat și de evidențiat de către scriitorii care i-au cercetat generoasa poezie în cuprinsul ei ideatic și formal, ancorată cu toată fibra ei în realitate. „În poeme de obicei scurte - notează Paul Aretzu - împărțit între ascetism și voluptate, Gheorghe Grigurcu întruchipează, în literatura de azi, cel mai convingător, imaginea autorului care creează, explorându-și cu toată luciditatea arta sa. El este unul dintre cei mai rafinați utilizatori de limbaj. Fluxul poeziei sale pare nesfârșit ca o rugăciune a inimii, producând o extindere poetică a realului”.

Legătura poetului cu existența obiectivă transpare și din poetizarea și portretizarea, în numeroase poeme, a orașelor în care a viețuit, unde și-a făcut studiile, unde a lucrat ca redactor sau unde și-a ruminat amarul vieții de „exilat intern”. Acestea fiind Clujul, Oradea, Târgu-Cărbunești și cel mai „amar târg”: Târgu-Jiu. Iată Clujul: „Clujul trufaș / Clujul Jugendstil / ca un demon / de Vrubel / în veci așezat / între tine / și tine.”(Clujul) sau Oradea: „Un râs primăvăratic foarte de demult / de fată ce s-a năpustit năvalnic / spre capătul străzii ca o bicicletă sclipitoare / brusc spre capătul vieții.” (Oradea). Câteva ilustrate trimite poetul din Târgu-Cărbunești : „Dis-de-dimineață deasupra / vilelor nou- nouțe de pe coastă // o boare ca un lucru de mântuială.”(Ilustrată din Târgu Cărbunești), dar cele mai multe portrete și ilustrate le creionează/le trimite Gheorghe Grigurcu despre/din Târgu-Jiu, unde locuiește și este „uitat”de peste 30 de ani: „Un Soare mic mirosind a petrol / un nor cum o grămadă de gunoi menajer / la colțul străzii înțelepți cu gânduri înnodate / cum cravate neasortate / sufletul Amarului Târg atât cât mai este / s-a retras în sărmanii câini vagabonzi.” (Ilustrată din Amarul Târg).

În general, poemele lui Gheorghe Grigurcu, așa cum s-a mai consemnat, sunt scurte, tip haiku sau într-un vers, fulgurații poetice cât o respirație, dar și unele, ceva mai extinse sau chiar lungi cum este Album tomitan care cuprinde peste douăzeci de secvențe schițând într-un amplu peisaj marin viața tumultuoasă de pe plajă dar și din spațiul Pontului Euxin încărcat de legende.

În final, o comprimată sinteză a impresiilor numeroșilor interpreți ai poeziei importantului scriitor cuprinse în segmentul de Referințe critice al antologiei, o parte enunțați mai sus. Am excerptat esențialele aserțiuni despre discursul său poetic parafrazându-le. Generoasei creații lirice îi sunt conturate principalele coordonate, unele transcrise anterior, printre care în primul rând propensiunea spre concentrare, spre dimensiunile reduse ale poemelor care sfidează retorismul și impun limpezimea expresiei frizând profunzimea interioară, care conduc spre rafinament personalizat, evitând vasalitatea literară de orice fel, spre intelectualitatea și cerebralitatea poeziei definită de un stil modern și lapidar, într-o formulă de apoftegme lirice. A fost revelată de asemenea căutarea esenței prin metoda notației preferând autoscopia poemului care naște întrebări grave și experimente de compoziție puse pe seama diferiților alter-ego, dar și modul atent la calitatea expresiei prin care dă girul unei exultanțe imaginative și intelective de excepție.

Un anumit proteism al energiei creatoare îi prilejuiește prodigiosului și inspiratului poet Ghoerghe Grigurcu revelația profunzimilor prin cercetarea suprafețelor aparent insignifiante, a lucrurilor mici de mare importanță existențială. Totul într-un echilibru al invenției poetice contrabalansat de suavitate și de hieratica ideală a realului, al variilor conflicte umane tensionate, al micilor și marilor cosmogonii, ca într-o compoziție muzicală bine încordată și acordată, culminând cu percutanța sarcastică a scriiturii aforistice consacrându-i personalitatea inconfundabilă în spațiul poeziei române contemporane.  

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey