Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

În jocul magic și deloc facil al poeziei

(George Vulturescu, Grota și literele, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013)

 

george vulturescu - grota si litereleDoi sunt pilonii pe care își întemeiază George Vulturescu volumul Grota și literele, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013: credința și profesia de credință - scrisul. Vizibili din primul poem, Numele Tău este în siguranță - „Îngropat adânc în gura mea e numele Tău / precum într-un buncăr din care soldații / încercuiți / nu mai pot ieși”, „Numele Tău este în siguranță / sub calota craniului meu e cald și bine / literele cresc când e cald și e bine / precum cresc dinții din gingia crudă” (p. 13) - ei au rădăcini adânci în ființa poetului și susțin construcția cărții, alcătuită și ea din două părți: Scaunul gol de lângă foc și Viespe pe grotă. 

Poemele ce alcătuiesc întâiul ciclu ar putea părea, la prima vedere, mai eterogene, dacă nu ar fi legate pe dedesubt de același fir obsesiv: scrisul. Și, implicit, de un altul, însoțitor: condiția de destin a creatorului, într-o lume căreia nu-i (mai) arde de poezie. Interogația, meditația, contemplația, privirea din afară și dinlăuntru sunt uneltele de care George Vulturescu nu se desparte nicio clipă.  „Prejudecata că picăturile de ploaie se aud doar / Pe acoperișurile de tablă / A făcut să se înmulțească oamenii cu urechi de tablă // Oare o coală de hârtie cu poeme-răsucită / Făcută sul, poate fi o trâmbiță? / Pot cuvintele scrise pe ea să se facă de os / Precum solzii reptilelor, pot să se facă de alamă?”, se întreabă în Poem pentru oamenii cu urechi de tablă (p. 14)

În ochiul exterior, ochiul din pahar, ochiul orb, ochiul lucid al poetului se reflectă o lume mitică, tradițională, cu vechi hotare și repere precise: valea Homorodului, Dealul Toboșarilor, cu Someșul care trece huruind, „ai impresia că târăște lanțuri prin nămoluri”, cu prieteni dispăruți - prezența înseamnă absență când e vorba despre scaunul gol de lângă foc, dar și cu nostalgia copilăriei, întotdeauna un moment de forță: „Paracelsus râde din atelierul lui: / «Cine vrea mai mult de la o roză: / Cine vrea mai mult de la casa copilăriei / Decât momentul când mama îți întinde o felie / De pâine și un pahar de lapte aburind»?” - Felia de pâine din mâna mamei (p. 17).

Punctul de Nord - că tot vorbim de un poet al Nordului, cum îl numește Irina Petraș în prefața volumul, elocvent intitulată „Elogiul literei” - către care George Vulturescu se întoarce cu obstinație este scrisul: „... Acum stau la masă și scriu / câini tineri întind între dinți coala de hârtie / ca o halcă de carne / nu te poți ascunde nici într-un tufiș când scrii / huo, potăilor” sau „pagina albă - câmpia ta de nervi / un cuvânt e o pojghiță de argilă sub care / năclăiesc nămoluri” - Chipul călărețului (p. 17-18). Truda benedectină asupra cuvintelor este doar parte dintr-o dragoste totală, dedicată, pe care autorul o mărturisește necontenit: „(...) precum omizile ghiftuite de/  frunze atârnând pe crengile uscate:/ am stat lângă cărți mai mult decât lângă / arborii din ograda casei. mai mult decât lângă / mormintele părinților mei din Tireac, Gheorghe și / Irina// am rotunjit fiecare literă precum mă îmbrăca frumos mama/  pentru a intra în biserică (...) / nu prin cărți vii, Doamne: sub rândurile Bibliilor / ești precum cârtița prin lut / nu-i literă pe sub care să nu fi scormonit, pe care să/ n-o cred fir de porumb sau de smochin,  nu-i literă pe/ care să n-o fi copiat de mii de ori precum rândunicile/  copiază pe cer spiralele peștilor din lacuri” - Precum cârtița prin lut (p.21).

George Vulturescu știe că „un poem bun se scrie greu”, dar și că „unde a fost o literă cineva a văzut” și, fără să-i pese de „nepăsarea” lumii, are credința că semnul său va fi observat și va rămâne, așa că își exersează meșteșugul în atelierul ambulant pe care îl poartă cu sine, atinge cuvintele, le șlefuiește și le ordonează, în jocul magic și deloc facil al poeziei: „când trece norul peste hârtia ta de scris / cuvintele nu intră în porii hârtiei / ca broaștele pe lacuri stau la suprafață și / orăcăie (...) pe coala de hârtie umbra cuvintelor intră și ea / în albul hârtiei / ca o urmă de copită în luturi” - Norii (p. 28).

Gândurile, frământările, întrebările poetului legate de rostul acțiunii sale modelatoare continuă în partea a doua a cărții, Viespe pe grotă: „Eu fac ceea ce știu să fac, Misail: / scriu litere pe pagini/ poetul nu are nici o apărare în afara versului / nici Ochiul de Cucuvea nu are nici o apărare / în afara Nopții / și golește în Dumnezeu tot ce vede (p.104), „Sunt în grota mea zilnică, în cavernele / literelor mele” (p. 65), “stau aplecat asupra literelor precum ochiul deasupra unei fântâni”, “Continui să scriu și să văd totul”, „Năpârlesc de la o literă la alta: / scrisul e noua mea piele” (p. 102), „Nu le-am zis literelor să mă urmeze, Misail, /  ca și cum aș fi o literă mai amre/  și demnă de urmat; / nu le-am cerut nici să se urce la cer în lipsa mea/ precum niște fecioare neprihănite” (p. 86), „Ce crezi că e miere: ceea ce rămâne pe buze/ sau ceea ce se topește? Sunetul cuvântului sau tăcerea / lui? Lasă-te uimit de golul din litere/  de vaierul lui / în care-l vei primi pe celălalt din litera alăturată” (p. 69)”, „Am ca și tine, Misail, ochii pironiți pe / peretele firidei: țes cu ei brâie de cuvinte”, „Tu ai rugăciunea, Misail, / eu am pus totul în versuri” (p. 90), „O procesiune neagră este scrisul:/ literele trec dintr-un cuvânt în altul - / lampada vitae - hăuie ca niște coji goale. / Precum eremitul, trecând din chilia sa/ în grota lumii, este Scribul” (p. 91), „saltul meu mortal e de la literă la literă, Misail, / sau de la literă la cruce?” (p. 102).

Viespe de grotă este un miez tare. George Vulturescu are de partea sa puterea, maturitatea, experiența poetică necesare pentru a obține dintr-o sihăstrie asumată, „nu există drumuri până la grotă și nici mai departe”, o meditație de adâncime, care îmi amintește „tăietura subțire, «diafană» și foarte adâncă (cel puțin cinci minute nu curge deloc sânge) din unele romane japoneze foarte bune”, despre care vorbea Ion Buzera. Nu întâmplător reapare motivul cuțitului - „numai cuțitul poate sparge bubele cărnii; / numai cuțitul sprijinit pe muchie de cuțit/ poate susține echilibrul lumii”, cuțitul care „nu-i decât adevărata distanță dintre om și om” și trece din mână în mână: „crescuseră cuțite peste noapte / lame de cuțite alb-vineții pe / toate holdele”, „o oaie s-a apropiat încet și a intrat între lamele/ cuțitelor de pe holdă, apoi altă mogâldeață, și altă/ oaie. «Nu intrați, proastelor», le-am strigat, / dar ele aveau deja buzele zdrobite, sfâșiate. /Scame de lână atârnau pe tăișurile metalice/ dar oile se afundau mai departe, mai departe/ și moartea trecea în spatele lor grijulie”.

Dialogul cu sihastrul Misail, la Turnu, sub munții Coziei, este o privire în adâncul oglinzii, o întâlnire anticipată, pregătitoare, cu propriul mormânt, „o scară înlăuntrul meu / către morții mei cu care mă îngrop tot mai adânc”. Grota exterioară o include pe cea din propria țeastă, „care s-a săpat singură în noaptea creierului sau în amiaza cărnii”, sălaș al nostalgiei, „lupanar al amintirilor” - „În grota de la Turnu te scufunzi în / cealaltă vâltoare: a amintirilor” (p. 84). Poetul nu se ferește să își înfrunte condiția: „dar sub calota craniului / În cealaltă grotă / Șuierul / Vuietul / Burnița spaimelor”, și ajunge pe un drum firesc: se „pierde în Dumnezeu”, ochiul său este acum „ațintit spre Evanghelii”, spre rugăciunile care atârnă pe pereți „ca niște omizi slabe”, spre icoane sub care zac „rugăciunile noastre / Ca niște snopi / Pregătiți pentru treierat”, iar lumina mântuirii calmează teama de moarte - „în razele grotei ochiul meu, Doamne, / e un viespe de grotă /care te extrage ca pe-o scânteie din cremenea stâncii” (p. 97) În același timp însă, poetul, însingurat și împăcat nu doar cu această însingurare, dar și cu gândul sfârșitului, se întoarce mereu la poezie, fără de care nimic nu există sau nu are sens. Spre meritul său, această explorare intimă stă mereu la umbra unei conștiințe scriitoricești mai rar întâlnite și a unei responsabilități dusă până pânzele albe. Nicio urmă de fală, niciun surplus de orgoliu, niciun țipăt de disperare. Doar aplecare tenace, sisifică, asupra cuvintelor și, sub veghea îngerilor și a lui Dumnezeu, transformarea acestora în versuri intense, uneori incandescente ca pietrele zvârlite de vulcan. În Grota și literele, titlu inspirat și edificator, George Vulturescu arde pentru poezie ca și cum ea ar fi totul, chinul și leacul - miraculos și izbăvitor.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey