Xenia Karo

 
sus

Xenia Karo-Negrea

 

Despre fericirile și plăcerile celui ce vede și pare că înțelege

 

Eugen Negrici, Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelității,
Editura Cartea Românească, București, 2014

 

karoDin nou Eugen Negrici lasă bouche bée vesela suflare literară contemporană românească. Zâmbete (complice), hohote de râs (complice), uluire, iritare - din nou. După ce a enervat pre mulți cu devoalarea Iluziilor..., sau, ca să mergem și mai înapoi, cu „poate perfecta” (cum o numea Mihai Iovănel) Sistematica poeziei, își continuă impasibil reflecțiile din Expresivitatea involuntară și le duce mai departe până la „binefacerile infidelității”, ca un „cel mai profund exeget al fenomenului românesc literar” ce este, după cum bine spune Doina Ruști. Cine nu l-a citit pe Negrici, poate crede că a căzut în păcatul comercialului prin „glumița” aceasta. Fals! Eugen Negrici nu este dintre acei majoritari intelectuali români blocați în propria morgă, în „solemnitatea neghioabă” (ca să folosim o expresie negriciană cum nu se poate mai nimerită, p. 41). El nu stabilește, nu fixează, nu învestește, nu postulează. Nu spune. Propune. Se amuză, se enervează, se miră, se gândește și se răzgândește (semn de mare deschidere spirituală, nu doar intelectuală), se mărturisește, se îndrăgostește. Se bucură.

Libertate și numai libertate. În numele lui Nietzsche

Venind dinspre Eco, Barthes, Iser, Arasse, și dinspre sanctitatea sa Valéry, teoreticianul creează o continuare nu doar a Expresivității..., ci și a Sistematicii... Identitatea tradițională a autorului (așa cum o fixează comod în insectar istoriile și dicționarele literare) primește în câmpul său și pe co-autor, adică pe receptor.

Lucrarea este un adevărat tratat al privirii, al lecturii, al înțelegerii, nu doar a lumii literare, ci a lumii textului, în general. Privirea înseamnă aici lumea interioară a receptorului, unde „oceanul care scaldă pământul este albul ochiului, pământul, irisul, Ierusalimul, pupila. Și templul este imaginea reflectată de pupilă” (Derek ̍Ereș R.). Privirea e legătura dintre mână și ochi, dintre mâna artistului și ochiul iscoditor al receptorului.

Bineînțeles, Nietzsche îi pulsează în cele mai intime fibre cerebrale, pentru că Nietzsche stabilește o dată pentru totdeauna că „doar cel ce înnoiește rămâne fidel” (citat în Expresivitatea involuntară, p. 4, dar și în Emanciparea..., p. 31). Infidelitatea, adică înnoirea este reluarea, resemantizarea, și nu abandonul: „În ceea ce ne privește, a înnoi înseamnă a schimba percepția, a face expresiv ceva, a expresiviza, a crea expresivitate” (p. 29).

Teoreticianul trece dincolo de intentio auctoris. Miza este privirea lectorului care poate cuprinde sau nu opera. Intentio operis este legătura capricioasă cu altceva, respectiv cu imaginația, i.e. ilimitatul/infinitul: „Viața obiectului artistic depinde de puterea interpretului-coautor de a descoperi elemente din afara intenției, de a scoate obiectul din limitele lui obiectuale, temporale, de specie, de curent, reclasându-l, nălucindu-l altfel” (p. 29). Lectorul trebuie să-și abandoneze intențiile, să se lase în voia rătăcirii, a reveriei, a hipovigilei (p. 60 ș.a.). Ca și autorul, lectorul trebuie să-și abandoneze determinările. Nu există extaz, desfătare, plăcere, respectiv conectare la ilimitat decât în afara normei, decât în luminișurile adânci și irepetabile ale pădurilor dionisiace: „Nu călătoria pe trasee jalonate spre un anume punct de interes, ci hoinăreala prin pădurea vrăjită a unei cărți e semnul conviețuirii fericite cu aceasta” (p. 86). „Voluptatea nesiguranței” (p. 102), „libertatea indeterminării” (p. 103), „freamătul intuiției” (p. 361) sunt promisiunile care pândesc după colțurile labirintului percepției imaginative.

Unde se întâlnesc marii cititori

Receptorul lui Eugen Negrici - febril, îndrăgostit, concentrat până la ieșirea din sine - este o replică (elitistă?) la „cititorul devotat” al lui Harold Bloom, pentru care „Poezia bună e prea dificilă cognitiv și imaginativ pentru a putea fi înțeleasă de mai mulți din fiecare clasă socială, sex, rasă, etnie (Canonul occidental, 2007, p. 515). Plăcerilor sale dificile teoreticianul român le contra-propune cititorul fascinat, iar sinelui care, „în încercarea de a fi liber și solitar, citește cu un singur scop: confruntarea cu măreția” (p. 519) îi propune „Rătăcirea, ca formă superioară a lecturii, se constituie într-o metaforă epistemologică. Ea trimite la trăirea autentică a vieții, în toată măreția ei inepuizabilă și inconștientă” (p. 86). La fel, lui H. Bloom însuși, care crede că măreția operei vine din recontextualizare, îi propune varianta operei (re)create de receptorul entuziasmat, care trece dincolo de prejudecata că opera este un provizoriu „beau désordre” (W. Iser), ci este un continuum modus legendi et cogitandi. Cititorul infidel nu creează (așa cum credea Barthes), ci re-creează, sporește, descoperă, relevă.

Pe lângă poietica receptării, un al doilea câștig la fel de important este poetica fragmentului, a hazardului, a ciornei, a ruinei, a detaliului, apoi a naivității și kitch-ului. Fragmentul aici este semnul melancoliei fecunde (cf. Sousini-Anastopoulos, 1997, 57). Fragmentul-vestigiu (cum îl identifică Negrici, p. 94), „golul care stingherește (s.a)” (p. 105) este semn al dialogului, al sporirii și atrage după sine și furia împotriva previzibilului (aproape ritualic afirmată de teoretician) - „rareori sfârșitul unei proze sau al unei poezii nu reprezintă un abuz” (p. 101) - pentru că previzibilul ne interzice privilegiul și desfătarea recitirii și a revelațiilor cu totul neașteptate.

Excentricul Alpha (cum îl numea Ion Buzera) își consolidează statutul și prin exercițiul de luciditate pe care-l propune cititorilor așa-zicând profesioniști. Astfel, un al treilea spor al cărții este invitația la reinventarea criticii („Scriituri narative «imprecise». Scriitura dificilă”), o eliberare a acesteia de prejudecățile inamovibilității: „Constituirea unei discipline care să dea caracter sistematic înnoirii, revitalizării obiectului artistic ar merita un interes mai mare, poate, decât cel suscitat de răsuflatele discipline tradiționale (istoriile literare, istoriile artelor plastice etc.) care nu fac decât să instituționalizeze câteva scheme perceptive, imobilizând muzeistic operele în piramide de ierarhii eterne” (p. 356).

Lucrarea în sine este nietzscheeană, așa construită cum este pe și pentru frenezie, cu o scriitură barthesiană constelată, cu formulări tari, care redefinesc ceea ce numesc (vz., printre altele, și capitolul „Paradoxul arabescului”), care ironizează până la sarcasm (să luăm spre exemplu doar exclamația „Suntem postmoderni, ce mama dracului!”, p. 245), care taie până la adevăr așa cum numai în cărțile lui Eugen Negrici găsim.

*

Poate și pentru că e început de an și euforia începutului poate să hrănească voința de cunoaștere, iluzia de auto-stăpânire și entuziasmul recunoștinței, îmi depășesc astăzi (cel puțin formal) un prag: am scris public despre cartea unuia dintre profesorii cărora le datorez cel mai mult și le mulțumesc cel mai mult. Dar statusul profesoral nu face decât să-i sporească valoarea, chiar dacă am zice că n-ar mai avea cum.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey