Xenia Karo-Negrea

 
sus

Xenia Karo-Negrea

 

Adevărul despre Peneș Curcanul și alții ca el

 

Adrian Buz, 1989, Editura Polirom, Iași, 2014

karoFuga din minciună. Că spunem demitizare, că spunem, vai!, „setea de adevăr”, intelectualitatea română a zbughit-o (sau a nimerit, după caz) imediat după 1989 pe câmpiile adevărului. Cutremurătoarele adevăruri din închisorile comuniste, cele de dincolo de sinistrele minciuni din manualele școlare sau de groteștile încondeieri instituționale au năvălit în mințile bulversate, amețite, gata să accepte orice, gata să nege orice. Au venit apoi evocările amuzate, înțelegătoare, explicative.

În cele din urmă vine/va veni literatura.

Iată-l pe Adrian Buz cum literaturizează soldatul român în timpul comunismului în limitele unui pact autobiografic.

Un copil de 18 ani care-și trăiește tinerețea prin versurile pop și/sau rock – atât cât poate să zărească prin ceața comunistă – ratează intrarea la facultate și, drept consecință, este recrutat chiar în 1989. Îl așteaptă un an și patru luni (cum își tot repetă, că poate-poate asimilează informația) de viață cazonă, de trai în jurul efector personale, adică de rezistat cu „trusa omului anonim” (19). Un an și patru luni, statul comunist îl avea la cherem pe soldatul român. Soldatul român care bătea pasul de defilare și urla „Drum bun, drum bun, dragi români” era un biet copil pedepsit de sistem că nu fusese pe fază, că nu intrase la facultate (nu vorbim aici de ceilalți, norocoșii care aveau un stagiu de doar 9 luni – așteptăm și romanul lor), că nu învățase suficient de bine.

Așa era în timpul comunismului. Dacă elevul român a mai avut o șansă – firavă - firavă – să facă față minciunii care-i stăpânea mintea, tovarășul său de ogor, soldatul român, a rămas tânărul care a trebuit să-și încaseze porția de umilință, pedeapsa, cum spune într-un rând romancierul, și să-și continue viața acoperit de rușine în fața propriei conștiințe.

„mucul unui mugure care crește la piciorul unui munte” (p. 89)

Captură în ghearele ofițerilor care aduc mai mult a gardieni, tânărul soldat caută să reziste fizic cât mai mult; „locotenentul, un tip scund și palid, palid parcă cineva i-ar stinge lumina dinăuntru (...) își dă silința să ne facă atenți la vechile direcții ale societății noastre socialiste și la țelurile omului nou care se întâmplă să fim, dar, așa cum e obișnuit, vorbește mai mult la pereți, are în față o turmă de animale mute, cîteva zeci de trupuri țepene parcate regulamentar pe băncuțe sau valize de lemn” (p. 25)

Aspirațiile autorului și ale cărții sale sunt și mari și nobile. Cartea este un soi de continuare, de epilog al orwellianului 1984. Supravegherea atotcuprinzătoare și-a găsit, iată, răspuns în ignorare: „Și, oricît de tare ar zbiera la noi din televizor această realitate dementă, toți, dar absolut toți o ignoră” (p. 128).

Cartea este și o poză a ceea ce a rămas din istoria eroizantă a neamului: din Peneș Curcanul, Apostol Bologa, Ion al lui Coșbuc, Tudor Șoimaru ș.cl (cu cinematografie cu tot). Foamea, frigul, bătăile încasate îl transformă pe soldatul român într-un animal hămesit, hăituit, năucit de un stăpân de neînțeles, de neurmărit: „JURĂM... răcnim noi, deși e limpede că am fi în stare să spunem orice, cu mintea la hrana gătită de mame” (p. 118). Nepotul fugit de acasă al acestor „sfinți” eroi ai literaturii (și ai neamului) dă vălul la o parte și de pe măicuța cu brâul de lână, de pe mama eroină. Din legătura sfântă, rămâne o entitate sâcâitoare, furnizoare de alimente și de zile de adăpost în cearșafurile spitalelor militare să mai scadă din iadul de un an și patru luni.

Altfel, faptele nu sar din meschinul sistemului. Ici-colo grotescul își arată coarnele, din cauza lăcomiei chitului numit „armată comunistă”. O turnătorie (ridicolă, așa cum au fost atât de multe) îl aruncă pe soldatul nostru în Bărăgan, de unde, nu se știe cum, ajunge la o oră de casă, la Deveselu, înfruntând privirile invidioase ale colegilor săi aflați la sute de kilometri distanță de case. Trupele sunt populate cu tot ce a căzut în arcanul populării – de la spiritele boeme incapabile să intre în sistem, până la fel de fel de suferinzi mintal sau alte infirmități invizibile ochiului liber.

„De acum înainte, televizorul este lumea noastră” (p. 224)

Nici măcar evenimentele din decembrie 1989 nu perturbă ritmul subzistenței militare. Pe 16, 17 decembrie se aud zvonuri, se stabilesc diverse coduri de alamă, dar totul rămâne la nivel epidermic. Inerția, ignoranța, resemnarea sunt insurmontabile. Altfel, nimic eroizant. Dimpotrivă, anti-eroul nostru este prins în capcana simulărilor și a simulacrelor. Un accident stupid în unitate îl cam face erou al Revoluției române, iar marele eveniment al renașterii neamului (cu alegerile libere cu tot) îl petrece prin spitalele în care mama sa are cunoștințe. Soldatul devine scriitor, adică un martor atent și inspirat, un (tele)spectactor lucid și (auto)ironic, un erou postmodern, în toată regula.

Este plimbat prin „realitatea simplă” (p. 53) comunistă, adică din paradox în paradox: „Un marinar artilerist pe un... aeroport? Încep să mi se explice dimensiunile locului, pare o treabă serioasă. Zilele trecute mi s-a părut că aud un zgomot de motoare de undeva de la răsărit. Dar, pe de altă parte, toată această cacofonie militară nu-mi risipește teama, o adunătură numai bună de trimis în agricultură” (p. 97).

1989 este un non-bildungsroman, o poveste bine spusă a rezistenței. Sub pretextul reveriei și al confesiunii,  ne este livrată biografia unor generații de „soldați”, dresați să suporte și să râdă, dar și a generațiilor de civili, care-și acceptă existența ca pe o pedeapsă, ca pe o escală în purgatoriu, în care, în loc de rugăciuni, se scandează refrene: „...uraaaa... uraaa... Ceaușescu și Poporul... Ceaușescu reales... uraaaa... uraaa...” (p. 128). Atât. Doar atât. În afară de conducătorul iubit și de partidul său nu se mai tolerează nimic altceva: „Nu ne ajunge Ceaușescu?” (p. 193).

Obsedat de onestitate: „Nu, în nici un caz nu sînt un personaj din ecranizarea propriei mele vieți. Ci sînt chiar eu, prins într-o realitate sordidă, care nu poate fi ecranizată onest, fără mici înflorituri cinematografice” (p. 179)  sau http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Interviu/9486

Buz țese diegeza nașterii României noi din limitele suportabilității ante- și post- 1989.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey