Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Mic tratat de combatere a fricii

 

teatrul si frica ostermeierNu întâmplător se intitulează Teatrul și frica volumul semnat Thomas Ostermeier, apărut la editura Nemira (2016), cuprinzând texte reunite de George Banu și Jitka Goriaux Pelechová - conferințe sau convorbiri cu marele regizor german. Încă din prefața - pe cât de pertinentă, pe atât de seducătoare – scrisă de George Banu, dar și pe parcursul derulării ideatice, înțelegem că Thomas Ostermeier, „fidel trecutului RDG” și „îndrăgostit de Est”, vede în jur o lume descumpănită, „o societate în decădere și plină de spaime”, cuprinsă de o deznădejde generalizată și stăpânită de o ordine implacabilă, „în fața căreia oamenii capitulează, suportându-i cruzimea”. „Apele reci ale capitalismului”, în care „economicul și-a impus supremația asupra politicului”, sunt pline de  amenințări și nicio perspectivă de mântuire nu mai există. Vremurile lui Brecht, cu utopii liniștitoare, au apus. „Realismul capitalist” – care, ca și realismul socialist, nu reprezintă niciun pericol pentru putere, ba dimpotrivă, o susține – are nevoie de personaje mereu disponibile și docile și nimănui nu-i pasă că oamenii se consideră „obiecte incapabile de acțiune și lipsite de identitate proprie”. Pentru că „nimeni nu e răspunzător, totul e atât de complex și de fragmentat, încât vinovat nu mai poate fi nimeni”. Ideile lui Diedrich Diedrichsen despre media, ca industrie a conștiinței, referirile la Fassbinder, „conștiința vinovată a Gemaniei”, completează acest tablou sumbru, în care „gândirea unei alternative a devenit imposibilă”, iar cei mai mulți nici măcar „nu-și dau seama de nefericirea și captivitatea în care sunt ținuți de lumea bogată și înghețată a capitalismului global și neoliberal”.

Am putea crede că această lume necruțătoare și atât de bine controlată nu permite spații de libertate. Dar ne-am înșela. Dacă „toate celelalte media se află în mâinile marilor case de producție”, teatrul a rămas „ultimul loc al unei adevărate libertăți”. Cu adevărat „teatrul subvenționat poate fi încă un loc în care poți să visezi și să fii liber”! Și pare surprinzător, dar unele dintre aceste insule de spirit independent, rupte de „realismul capitalist”, de creația artistică „pe linie”, sunt încredințate tocmai răzvrătiților gata de luptă, reacționarilor care aduc în lumină și cercetează „leziunile omului” produse de societatea modernă. Este și cazul „neîmblânzitului” Ostermeier, chemat, după succesul înnoitor de la Die Baracke, să dea sens nou unei instituții „ațipite”: Schaubühne. Pornit pe o traiectorie ciclică a ocolului, a revenirii acasă după ce a confirmat într-o cultură prestigioasă (Franța), regizorul este deopotrivă apreciat și contestat, tocmai Berlinul, „erijat în procuror”, dovedind „o extremă cruzime față de el”. Și asta pentru că „estetica deconstrucției” este prioritară în Germania, teatrul realist și dramatic fiind considerat de critici banal și expirat. „Sunt omul de teatru care sunt și nu pot să fac altceva. Fac ceea ce vreau și simt că trebuie să fac”, răspunde Ostermeier, mizând pe arta de atitudine, pe tragedia vieții obișnuite și continunând să spună „povești despre cruzimea lumii și victimele ei”, dintr-o poziție privilegiată. Privilegiată în proprii ochi, pentru că „a conduce un mare teatru reprezintă cea mai mare libertate cu putință”, după cum afirmă, contrazicându-i pe cei care simt administrarea unei instituții ca pe o povară. Privilegiată și în privirile celor din jur, admirative sau malițioase („Cum îi mai merge hoțului de subvenții care-o ține pe șampanie?”) - pentru că regizorul german nu poate scăpa de neajunsurile succesului, înscriindu-e în lista deja clasicizată a „neîmblânziților” artiști premiați și decorați de sistemul pe care îl critică.

Dincolo de poziții și dispute ideologice, cartea de față relevă și viziunea și atitudinea lui Ostermeier față de tot ce înseamnă o producție teatrală în lumea de astăzi, când omul este sufocat de informație, iar la teatru vin noile generații, crescute cu televiziune și jocuri pe calculator. O schimbare de ritm se impune, consideră regizorul german, iar „arta trebuie să răspundă prin propria ei «accelerare»”. Fie că vorbește, în diferite situații și momente, despre „dansul actorului” cu personajul său (Krystian Lupu), despre relație, ca temei al jocului, despre supremația regizorului și excluderea autorilor, sau despre teatrul independent, care oferă „mai multă artă pe mai puțini bani”, dar este constrâns, la rândul lui, să obțină succes, Ostermeier încearcă permanent să găsească răspunsuri și să descopere adevărul. „Dar adevărul este că noi, oamenii, suntem capabili de orice, de tot ce-i mai înalt și tot ce e mai josnic”, spune, căutând „acea poziție în care nu mai sunt sigur pe morala mea” și trăgând și arta sa în acest joc: „Teatrul trebuie să se elibereze de dorința de a fi mereu de partea cea bună, trebuie să înfrunte realitatea”. Consecvența sa în acest demers, luciditatea, captarea surselor de conflict din relațiile sociale sunt parte din talentul, dar și din cutezanța sa de a înfrunta frica. Atunci când afirmă că „toate metodele marilor regizori din istoria teatrului sunt, în fond, metode de combatere a fricii”, vorbește în cunoștință de cauză, iar marile sale spectacole își au filonul în această convingere și în confruntarea deschisă cu temerile ce sălășluiesc în adâncul omului. Adept al luptei, Ostermeier știe prea bine că înnoirea nu apare din senin și că izbânzile nu pică din cer, într-o așteptare apatică sau lașă. Doar întâlnirea cu demonul îți dă șansa să (te) cunoști.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey