Simona Cratel
Mihail Medrea

 
sus
Fotografie de Gilad Benari http://www.giladbenari.com/
Comentarii cititori
sus

Simona Cratel

Viaţa trece pe lângă mine

Conduc în linişte. Lena poartă o pereche de pantaloni bej şi pantofi sport albi. Nu are carnet. Aşa că mă văd nevoit să o conduc oricând apare o urgenţă. Iulia, sora ei, locuieşte în partea opusă a oraşului, într-o zonă frumoasă, dar traficul de sâmbătă este greu de suportat, mai ales pe ploaie. Dar măcar aş putea să mă folosesc de împrejurare să îi spun. Să-i spun ei, este la fel de greu ca în cazul copiilor. Mi-ar fi imposibil să spun care din cele două situaţii ar fi mai grea. Am fost acolo, ne-am promis unul altuia chestii. Am schimbat inele. Iar Iulia îngreunează şi mai tare situaţia, cu problemele ei recente. Aşteptând la un semafor, mă întorc spre ea şi o întreb: "Ce crezi despre noi? Adică despre noi doi". Întrebare stupidă, introducere stupidă, invitaţie nepotrivită în împrejurările actuale. Îmi aruncă o privire distrasă, măcinând în dinţi o şuviţă de păr. E obosită, nervoasă. Circulaţia este blocată, deoarece pe strada perpendiculară are loc o cursă pentru ciclişti. Până nu trece şi ultimul nu o putem lua din loc. Îmi aruncă o privire rece, aspră, dispreţuitoare. "De ce?! Ai de gând să mă părăseşti?" Tresar, simt că mă fac mic, sângele îmi îngheaţă în corp. "Nu, nu, nicidecum", zic înspăimântat de moarte. "Dumnezeule, ce idee!".

Privesc în partea opusă ei.
Când mă întorc din nou spre ea, faţa ei arată parcă şi mai obosită. Mâna pe care şi-o ţine pe picior, cu unghii tăiate în carne, expune verigheta, care încetul cu încetul, în timp, a devenit prea mică şi i-a deformat uşor degetul. Cu toate astea, ea a continuat s-o poarte. Îmi privesc propria mână. Inelarul meu n-arată mai bine. Umflat imediat deasupra verighetei, încheietura înroşită.

Pe marginea trotuarului, o femeie obeză cu doi câini, care încearcă să-l facă pe cel mare să nu mai latre. Urlă ca scoasă din minţi: "Încetează! Încetează!", dar Setter-ul latră mai departe la trecători. Ea este atât de grasă şi atât de inutil furioasă, încât îmi provoacă mila. Se apucă să-i strângă botul între palmele sale mari, câinele se zbate, o dezechilibrează, apoi ţâşneşte să muşte un bărbat care trece fără să bănuiască nimic, iar femeia cea grasă alunecă şi cade. Scapă acum şi lesa pechinezului, acesta fuge mârâind în direcţia unui câine. Femeia urlă neputincioasă "Timmy, vino înapoi!" Asta-i bună, pe căţel îl cheamă ca pe mine.

Poliţistul dă drumul din nou la circulaţie exact la momentul potrivit, când nu vreau să aflu cum se termină povestea cu câini. Îmi continui slalomul pe străduţele care duc până în faţa casei unde locuieşte Iulia.

"Aşteaptă aici", îmi porunceşte Lena. Deschide portiera şi iese, iar eu rămân în maşină. E o parte frumoasă a München-ului, cu case scunde, cochete şi grădini aranjate. Iulia a avut noroc cu apartamentul ăsta.

În lipsă de ocupaţie, privesc femeile care trec pe stradă, evaluez funduri, sâni şi chipuri. Nu trec femei într-un număr mulţumitor, încât să fie o preocupare care să mă absoarbă cu totul şi să mă salveze de la plictiseală. N-am nici cea mai mică idee ce face soţia mea acolo, de ce durează atât. Aveam alte planuri pe ziua de azi. Credeam că o să am ocazia să clarific situaţia, după îndelungi ezitări. Dacă tot m-a întrebat aşa direct dacă am de gând s-o părăsesc, de ce nu i-am răspuns "da"?! A trecut aproape o lună, iar eu n-am reuşit să scot un cuvânt. Laşitatea împinge totul într-un viitor şi mai îndepărtat. Ce-o să-i spun acum?! "Ştii, mai devreme, când m-ai întrebat dacă am de gând să te părăsesc?! Ei bine, e adevărat că am răspuns nu, dar adevărul e că..."

Bingo! Iat-o! Are părul ăsta lung negru, nevopsit, şi mersul unei femei conştiente că este frumoasă. Trece pe lângă maşina mea agale, mă vede, îmi zâmbeşte cu zâmbetul ăsta care spune "ştiu!", jucăuş, provocator, ambiguu, şi impulsul meu este să ies, să încerc orice, ce am de pierdut? Şi chiar sunt gata să ţâşnesc din maşină ca un nebun, când o voce de la mine din cap spune cu o răceală cinică "nu e Amalia", şi înlemnesc. O linişte amară şi dureroasă se instaurează în mine. Privesc în oglinda retrovizoare, şi într-adevăr, aduce cu Amalia într-o proporţie semnificativă. Probabil că sunt chiar şi de aceeaşi înălţime. Femeia se îndepărtează până ajunge la intersecţie, apoi face dreapta. Nu priveşte înapoi. Doar eu privesc, îndurerat, cum dispare din câmpul meu vizual.

Şi iată, în sfârşit, soţia mea coboară în compania surorii ei. Pentru că mă doare spatele îngrozitor, îmi compun un zâmbet fals. Iulia nu arată bine într-un mod izbitor şi neplăcut. În două luni a slăbit şase kilograme. Arată mult prea slabă şi mult prea obosită. Nici n-ar putea să arate altfel având în vedere că suferă de insomnie, varsă în continuu şi are în permanenţă diaree, uneori toate în acelaşi timp. Bluza de pe ea, neagră cu bretele, îi lasă umerii scheletici la vedere şi clavicula săpată adânc în pieptul plat. S-a tuns, şi nu îi stă bine. Probabil s-a tuns singură, la cum arată. Lena o ţine de braţ. Gestul său e protector, şi-i şopteşte ceva în timp ce merg una lângă alta. Iulia o ascultă cu ochii în jos, continuând să-şi ţină palma peste abdomen, de parcă ar durea-o.

Urcă amândouă în maşină, iar Iulia îmi adresează un salut cu o voce slabă, apoi îşi drege vocea şi rosteşte încă o dată formula de salut, de data asta cu o voce puternică, aşa cum îşi imaginează ea că se cere ca să nu observe nimeni că îi merge rău. Apoi: "A ce miroase aici? Ce-i cu mirosul ăsta?" Văd în oglinda retrovizoare că faţa ei s-a strâns dintr-o dată într-o mimică răutăcioasă, enervantă, meschină. Nici prin cap nu-mi trece să răspund. Poate că nu-i place aroma de fructe de pădure a parfumului pentru maşină, dar nu mi se pare frumos să-l declare duhoare. Îi arunc o privire plină de reproş Lenei, care stă lângă ea în spate, şi învârt de volan ca să ieşim din locul de parcare. "Şi ce zi e azi?" mai întreabă, de parcă ar exista o legătură între cele două subiecte. Lena îi răspunde calmă, e nouă septembrie, iar ca subiect de conversaţie, ca să destindă momentul, alege primul interviu cu Natascha Kampusch, fata care a trăit opt ani în pivniţa unui pedofil. Iulia nu a urmărit transmisia, iar soţia mea o dă înainte pe subiectul ăsta.

Apoi tăcem, aşteptând la semafoare. La radio se difuzează o piesă stupidă cântată de Paris Hilton, "Stars are blind". Caut alt post, enervat. Din maşina alăturată mi se cer informaţii, vor să ajungă la Hauptbahnhof, iar eu îi îndrum pe unde s-o ia. Sunt tineri, probabil un cuplu, ea e dulce şi blondă. Din maşina lor se aude prea tare piesa la care eu tocmai am renunţat. Din spatele meu aud deodată plânsul Iuliei, şi mă feresc să întreb de data asta ce mai e. Mă prefac că nu se întâmplă. "Mai avem mult?", aud vocea îngrijorată a soţiei mele. "Nu", spun şi bag viteză, jenat. Este un moment neplăcut pentru toată lumea, tăcerea inconfortabilă exacerbează totul până într-un punct insuportabil, sughiţurile Iuliei punctând din când în când, cu forţă. Prea multă linişte, prea nu spune nimeni nimic, mi-aş dori ca soţia mea să reia conversaţia despre Natascha, aş putea relua-o eu, spunându-mi părerea personală care nu diferă cu nimic de cea generală, dar aş putea spune naibii ceva. Lucrurile din jur, prea pregnante, prea reale, până în cel mai sinistru detaliu. Strada, zgomotele, oamenii care trec, mâinile mele pe volanul tare. Pe trotuar, când aştept la un semafor, văd un tânăr îmbrăcat într-un tricou bej, pe care scrie "Life is passing me by".

Viaţa trece pe lângă mine.
Totul acut, dureros. O să beau acasă ceva, obligatoriu. Mai rău, Iulia începe să vorbească. "Am citit un articol cu previziuni despre cum va evolua vremea în următoarea sută de ani. Cică ne îndreptăm spre dezastru. Germania se află în faţa unei schimbări climaterice dramatice. Pe coastă va ploua cu douăzeci şi cinci de procente mai puţin. În curând clima va deveni mediteraneană şi vom vedea stepă în loc de câmpuri cu iarbă. Copacii sunt bolnavi într-un procent şocant, ştiaţi?! Cu alte cuvinte pădurile mor." "Serios?!" întreabă Lena.

După ce o lăsăm pe Iulia la spital, ne îndreptăm spre casă. Lena intră direct în baie, cu o faţă obosită. Împing uşa să intru şi eu şi îi surâd. Copii dorm deja, şi noi avem toată casa doar pentru noi. Vecina care a stat cu ei îşi încalţă pantofii să plece. Ne strigă la revedere din hol. Lena mă pune să-i strig înapoi că o sună ea mâine. Fac câţiva paşi şi mă aşez pe capacul veceului. Ea se apleacă şi spală cada cu un burete. Apoi clăteşte cu duşul. Poartă o pereche de chiloţi roz, cu dantelă. Ţesătura e ciudată, foarte fină, uşor răcoroasă la pipăit, ca o a doua piele. Nu e momentul potrivit să-i spun ce mă roade pe mine, deşi cuvintele îmi stau în gât. Văzând-o aşa aplecată peste cadă, senzaţiile se ridică în mine, mă simt încurcat. E cam complicat să-i spui unei femei dezbrăcate "nu te mai iubesc, vreau să ne despărţim, am pe altcineva". "Ce film e azi?" mă întreabă. "Nu ştiu", răspund. Iar când este deja în cadă, scufundată în apă, mă apropii şi-mi bag mâinile în spumă să-i cuprind sânii. Ea nu pare fericită de intervenţie. "Lasă-mă să fac baie", zice. "Am nevoie să mă relaxez". Zâmbetul de pe buze îmi piere. "Nu fă faţa asta, mă ocup de tine mai târziu." Ea stă la fel, cu braţele pe marginea căzii şi faţa îi este roşie. Închide ochii.

Câteva clipe mai târziu, începe. "Avem o pereche de copii complicaţi", spune râzând. "Ar trebui să facem mâine ceva", propun fără să mă mişc de pe veceu. "Nu să stăm în casă, aşa e întotdeauna mai greu. Au nevoie de o preocupare". Îmi zâmbeşte fără să mă privească. Oglinda şi pereţii sunt aburiţi. Sânii ei plutesc uşor deasupra apei, ridicaţi. "Ar trebui să mergem la grădina zoologică", adaug. "Dacă nu plouă", zice ea cu simţul ei practic, şi îşi trece palmele peste faţă să-şi şteargă transpiraţia care îi curge în gură. Apoi îmi aruncă o privire. "Da, ştiu, astăzi ar trebui să fie ziua ta norocoasă. Filmul începe pe la opt, iar dacă vrei, te las să îmi faci ceva până atunci". Nu e cea mai aţâţătoare propunere, ori cea mai romantică, ori cea mai îmbietoare. "N-am chef", spun. Ea se uită la mine, analizându-mă sceptică. "Ce-i, eşti bolnav?". "Nu sunt, dar m-am săturat să accept invitaţii de genul ăsta". Ea râde, pare sincer amuzată. Apoi, pe o voce şoptită: "Hai, iubitule, încetează".
Mă ridic şi ies.

Când se urcă în pat, lângă mine, şi se lipeşte de spatele meu, îi simt respiraţia în ceafă. Dar eu mă simt furios şi deprimat. "Am glumit", minte ea. Nu răspund. Ea îşi trece mâna peste pieptul meu şi încearcă să ajungă mai jos, dar nu o las. Îmi menţin poziţia. Simt că e momentul să vorbesc. Acum. Aş putea să vărs totul afară, odată pentru totdeauna.

Şi când mă pregătesc să-i spun că nu o mai iubesc, începe să vorbească încet, calm: "Ţi-am povestit vreodată cum a fost cu primul meu iubit?". Îmi dreg vocea să pot răspunde, încercând să-mi opresc nodul de plâns din gât. "Nu", spun. "Ei bine, pe primul meu iubit l-am ţinut mai mult de doi ani la distanţă. Am vrut ca până la optsprezece ani să fiu virgină. Poate sună stupid, dar aşa am vrut. Apoi, după ce am făcut prima oară dragoste... sex..." se corectează soţia mea imediat "mi-a spus cu o mină foarte sobră că are HIV şi că acum am şi eu." Apoi tace. Mă lasă să procesez ce am auzit. Apoi continuă: "Mi s-a prăbuşit cerul în cap, m-am gândit instantaneu, dumnezeule, în ce fel oribil se sfârşeşte viaţa mea! Mi-am văzut practic viaţa fugind prin faţa ochilor, cu tot ce a fost bun şi rău, până când ăla să înceapă să râdă, spunându-mi că a fost doar o glumă".

Stăm pe întuneric, în linişte. Nu a deschis televizorul. Ştie ce aş crede despre asta. Vrea cu adevărat să mă împace. Ni se aud respiraţiile, iar ea continuă să mă mângâie pe piept.

O răstorn ca să ajung deasupra ei. Mişc uşor din şolduri, ca să-mi frec penisul erect de coapsele ei, în timp ce o sărut cu patimă, ceea ce ea de obicei ar categorisi drept sălbăticie şi ar protesta şi s-ar răţoi la mine şi m-ar întreba nervoasă dacă vreau cumva s-o omor sau să muşc bucăţi din ea. Dar acum nu spune nimic. Mă lasă s-o rănesc, să-i fac urme pe gât, apoi s-o muşc de braţ în timp ce o strâng cu o mână uşor de gât, delicat, ca să nu-i fac rău într-adevăr. "Vreau să te iubesc" îi şoptesc "în întregime, vreau să te devorez, te vreau toată ". Nu ştiu de ce spun asta, ar putea fi un soi de inerţie, dar în mine simt o uriaşă durere. Ea se supune, mă lasă şi n-am de gând să-i fac nici-o concesie. Geme. Dar deodată se aude un plâns din camera copiilor. Mă trag înapoi. Lena oftează, îşi trage poalele cămăşii de noapte înapoi peste pulpe şi se ridică pe marginea patului. Stă o clipă, apoi pleacă.

Eu rămân întins pe spate în întuneric. Spatele mă doare îngrozitor, probabil am făcut o mişcare greşită, nu e de mirare, în bâlbâiala de gesturi. Şi aşa, din întuneric, deodată îmi imaginez chipul Amaliei apărând de nicăieri, şi înclinându-se uşor spre mine. Privindu-mă cu intensitate cu ochii ei de femeie latină, zâmbind. Ştie că n-o să ne mai vedem niciodată, că şi-a ales foarte prost bărbatul de care să se îndrăgostească. Nu sunt destul de curajos pentru ea, nu sunt stăpânul propriei mele vieţi. Iau perna în braţe, imaginându-mi că e ea, şi că adormim aşa, îmbrăţişaţi.

 

Comentarii cititori
sus

Mihail Medrea

lumina ochilor mei

ştiu că veţi spune ce proastă a fost l-a iubit ca o nebună de parcă fustangiul ăla era începutul şi sfârşitul aici aţi nimerit-o eu nu contam pentru mine el merita orice m-am purtat de parcă i-aş fi fost sclavă de parcă ar fi avut drept de viaţă şi de moarte asupra mea era ca unul dintre acei eroi de epopee pe jumătate zeu pe jumătate demon pe jumătate armăsar degeaba râdeţi de mine că habar n-am de aritmetică habar n-aveţi el chiar era un om şi jumătate cum se spunea pe vremea bunicii şi mai era şi cool şi trendy şi mişto şi super şi-n stare de orice ne ştiam din liceu de pe vremea când imberb încă le sucea minţile colegelor dar înnebunite după el erau şi câteva profe îl reţineau la tot felul de cercuri şi activităţi extraşcolare ba una dintre ele divorţată l-a momit la ea acasă la meditaţii şi al naibii de bine l-a mai meditat i-a predat ars amandi curs intensiv în clasa a unşpea băiatul era tobă de kama sutra trecuse deja pe cont propriu dădea el lecţii puştoaicelor care zumzăiau în jurul lui ca muştele la miere nici nu se uita la una ca mine timidă şi ochelaristă pistruiată şi tocilara clasei ne-am reîntâlnit la facultate voia să deprindă engleza şi germana să aibe mai multe şanse când va pleca în occident a dispărut dintr-o dată eram în anul trei nu l-am mai văzut şapte ani a hoinărit numai el ştie pe unde s-a întors în ianuarie nouăzeci cu nişte olandezi a fost ghidul convoiului de tiruri i-a dus direct în satul bunicilor săi că nu era hain la suflet dorea să-şi dovedească recunoştinţa în vreun fel bătrânii nu aveau ce face cu secănd hendurile şi conservele expirate pe care le aduseseră ăia de întoarcerea nepotului s-au bucurat au tăiat viţelul cel gras nepotul lor mort a fost şi a înviat pierdut a fost şi l-au regăsit a fost o petrecere la cămin ca la o nuntă m-am nimerit şi eu pe acolo eram profă de engleză la şcoala din sat şi mi s-a părut o minune că m-a recunoscut eram pe punctul de a mă căsători şi giorgică nu m-a iertat nici până în ziua de azi că l-am lăsat cu ochii în soare bietul de el părea o sperietoare de ciori pe lângă semizeul meu tutelar pe care îl iubeam fără speranţă încă din adolescenţă nu am şovăit măcar o clipită l-am însoţit pe rătăcitor în scurtul sejur prin ardeal şi în olanda înfiinţaseră acolo un oenge era o adevărată mană cerească pentru unii am cărat în neştire xeroxuri în românia şi bulgaria poşta olandeză tocmai îşi reînnoise dotările copiatoarele vechi ocupau câteva hale imense a fost o afacere grasă pentru toţi cei implicaţi pe lângă copiatoare am putut aduce şi fel de fel de alte mărfuri pe atunci se vindeau în balcani ca pâinea caldă odată cu mineriadele a trecut valul de entuziasm al occidentalilor nu şi interesul lor pentru o zonă atât de ahtiată de mărfuri străine el se simţea ca peştele în apă s-a reprofilat pe maşini mergeam în coloană de cinci şase le plasam fratelui meu la care aveam cartierul general eram un adevărat club cu o componenţă foarte elastică el era un tip prietenos şi-şi făcea repede relaţii pretutindeni îi eram extrem de utilă nu puneam niciodată întrebări nici nu-mi băgam nasul în combinaţiile lui ascultam orbeşte de el nu doar până la capătul lumii l-aş fi urmat nici infernul nu m-ar fi speriat găsea el o soluţie să scăpăm şi de-acolo veţi zice că am ceva deranjat la cutiuţă nu aveţi dreptate aveţi perfectă dreptate el era pentru mine alfa şi omega aici am greşit şi pentru asta am plătit cu vârf şi îndesat l-am iubit mai mult decât viaţa decât lumina ochilor ori aşa ceva nu-i este îngăduit unui muritor era prea de tot l-am pierdut când mi-era lumea mai dragă tocmai ni se născuse al doilea copil şi ne frământam cine să-i fie naşii până la urmă chiar armand şi patricia au venit cu propunerea erau nişte vechi colegi din facultate se căsătoriseră în anul doi mi-au fost mai apropiaţi decât înşişi fraţii mei cel întunecat n-are odihnă şi-a băgat coada urât de tot între noi faunul i-a sucit minţile viitoarei naşe ce-i drept patricia era o femeie superbă au lăsat totul baltă au dispărut fără urme nu ştiam ce să credem am fost convinşi că i-au lichidat cei din clanul răşcanu de mult îi puseseră gând rău el nu se temea de nimeni şi de nimic şi îi râdea oricui în faţă făcea numai ce-i trecea lui prin cap trecea ca prin sabie inimile mai tuturor femeilor ce-i ieşeau în cale iar ele putorile înadins îi treceau pe dinainte ca mai apoi centaurul să galopeze în draci prin patul lor aveţi dreptate am fost ca o cârpă pentru el ca un preş pe care-şi ştergea picioarele de noroi şi de toate alea nu se putea altfel fără el viaţa mea nu mai avea nici un sens când ei doi au dispărut fără urme am rămas interzişi ce să fi făcut am suferit ca doi tâmpiţi după care din instinct ne-am combinat aveam fiecare copii de crescut ne-am unit deznădejdile şi ne-am simplificat problemele n-aş fi crezut că ne vom înţelege atât de bine fetiţele lui armand îi adoptaseră de mult pe copilaşii mei anii au trecut ca nouri lungi pe şesuri vorba poetului tocmai ne pregăteam de nuntă alice fiica cea mare a lui armand a întâlnit un băiat extraordinar apoi alice a câştigat la loteria vizelor se înţeleseseră să se căsătorească ca să poată emigra împreună în america cine credeţi că şi-a făcut apariţia exact ca în telenovele nu degeaba se spune că viaţa bate filmul el era grav bolnav patricia murise de cancer în urmă cu câţiva ani au ajuns-o blestemele noastre părinţii lui pieriseră unul după altul de inimă rea nu mai avea pe nimeni probabil credeţi că am fost pusă în dilemă ochi pentru ochi dinte pentru dinte sau să le fi iertat greşiţilor noştri de şapte ori câte şaptezeci şi şapte cum e scris în cărţile sfinte n-am şovăit o clipă l-am îngrijit cu devoţiune armand a fost un lord s-a resemnat şi a plecat în america la fratele său fiind mult mai aproape de copii semizeul a murit în braţele mele şi l-am îngropat creştineşte merg aproape zilnic la mormântul lui bucurându-mă în tihnă de el de-acum mi te mai poate lua nimeni sunt o proastă nu-i aşa habar n-aveţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva mai mult decât pe tine însăţi mai mult chiar decât lumina ochilor până dincolo de orice raţiune şi frontieră dintre viaţă şi viaţa de după viaţă

14 octombrie 2006

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey