Carmen Botoşaru

Mihail Medrea

Daniel Vighi


 
sus

Carmen Botoşaru

 

 

Dreptatea poliţaiului Tănase

 

Poliţaiul Tănase īşi īmpinse cascheta pe spate, īmpungānd cozorocul cu degetul arătător, perfect īntins. Apoi īşi frecă fruntea cu palma, gāndind īn sinea lui: Fir-aţi ale dracu de muieri, n-aveţi ce face, v-a găsit sfada pe căldura asta... Şi cu voce tare, īntrerupānd pălăvrăgeala femeilor care vorbeau una peste alta – ba şi ţipau din cānd īn cānd – de nici nu se mai īnţelegea ce spune fiecare:

 

- Căldura dracului, ne omoară căldura asta...

- Păi haideţi să ne tragem mai la umbră, domnu' poliţai.

- Care umbră, tanti Florico? La umbră e to' la fel ca la soare. Te doboară zăpuşeala.

 

Apoi īşi īnălţă cascheta cu o mānă, iar cu cealaltă se scărpină vārtos īn cap, după care īşi petrecu īncet, apăsat,  palma peste faţă, dinspre frunte īnspre bărbie.

- Mi-e sete rău. Dă, bre, nişte apă rece, de la fāntānă.

- Da' intraţi īn curte. Se poate? Staţi īn stradă...

- E, hai şi-n curte. Şi-aşa trebuie să facem reconstituirea, să-mi explicaţi şi mie de-a fir a păr cum s-a īntāmplat infracţiunea.

- Eu nu intru īn curte la Florica! Suntem certate de-atāţia ani! Ce să cat la ea pe bătătură? A zis Ion al ei că-mi rupe picioarele sau mi le taie cu sapa dacă mă mai prinde īn curtea lor! Eu am făcut plāngerea, al'ceva ce să mai spui?

- Ce-ai, bre, tanti Dumitriţo? Ce te-aprinzi aşa? se trezi poliţaiul vorbind calm, mirāndu-se şi el de cāt de liniştit poate să mai fie după ce femeile astea se certaseră o jumătate de ceas, īn faţa lui, ţināndu-l īn arşiţă, īn drum. Doar eşti īn prezenţa organului legal, n-are nea Ion cum să-ţi rupă picioarele. Eu ce sunt aici? Un rahat?

- Da... aveţi dreptate. Da' nu ştiţi ce aprig e Ion! A sărit la mine, la gard, zilele trecute, dacă nu mă feream, mă lovea cu furcoiu'! Şi-uite că atunci nu l-am mai reclamat! Da' acuuum...

 

- Bre, ce fel de vecini sunteţi? Deloc nu v-aveţi bine! Ce-i rāca asta? īncercă poliţaiul să dovedească īnţelepciune. Intră īn curte, aiurit de căldură, călcānd apăsat pe fāşia de trotuar crăpat la tot pasul şi măcinat pe margini.

- Haideţi sub bolta de viţă, că ţine umbră deasă. Aşezaţi-vă, domnu' poliţai. Mă duc să scot apă rece din fāntānă. Da' o bucăţică de brānză, cu roşii, cu ardei, nu serviţi? Că-i trecut de ora mesei... n-oţi fi māncat nimic şi, cu burta goală judecaţi īntr-un fel, iar sătul poate-oţi judeca īn alt fel.

- Nu servesc, mulţumesc. Eu trebuie să fiu echidistant.

- Cum să fiţi?

- E-chi-dis-tant! Adică să nu ţin cu nici o parte.

- Păi şi dacă māncaţi un dumicat de brānză, ce?

- Lumea interpretează... Iar legea īmi interzice! Ar putea să īnsemne că mă mituieşti!

- Aoleu, dom'le poliţai! Pentr-un dumicat de brānză şi-o felioară de pāine? Te pomeneşti că nici apă nu mai vreţi?

- Ba apă poţi să-mi aduci! Apa-i apă, nu-i mită! Tanti Dumitriţo, stai aci, lāngă mine.

 

Dumitriţii īi mai pierise din īndrăzneală. La poartă se dovedise tare aprigă şi gureşă. Vocea ei piţigăiată se potrivea, parcă, chipului ei uscat, cu nas coroiat şi privire pătrunzătoare. Se aşeză pe canapea, apoi făcu ochii roată. Are grădină frumoasă alde Florica. Cāt să fie de cānd n-am mai intrat la ei īn curte? Zece ani? Cinşpe? Ce mai solar şi-a făcut īn fundu' curţii. Ia, să-l pui şi eu pe Stelică să facă. Ar merge colo, lāngă porumbar, e loc destul. Stătea ca pe ghimpi. Stingherită de locul īn care se afla şi de tăcerea care se lăsase, bāigui:

 

- E cald rău azi...

- Cald! Şi-alde matale, taman pe căldura asta te-ai apucat de reclamaţii.

- Păi ce era să fac, domn' Tănase? Dacă acuma, pe căldură, mi-a māncat porcu' lor puii...

 

Poliţaiul asuda īntruna. Cămaşa era īnmuiată toată. Pe frunte, cum ştergea broboanele de transpiraţie, cum răsărea alt rānd. Amānase toată dimineaţa să vină la faţa locului. De cum zărise pe foaia albă literele neregulate, scrise mare, pe care le recunoscuse imediat, dăduse ochii peste cap, enervat de stăruinţa şi rāvna acestei sătence de a face plāngeri peste plāngeri. Citind, īşi dăduse seama că n-avea să fie un caz uşor. Cu Nicărel, adjunctul lui, nici nu se mai consultase. Nu dovedea isteţime nici īn cazuri limpezi ca lumina zilei, darămite īn situaţii aşa de complicate cum era aceasta. Cazuri de pui māncaţi de diverse alte animale, mai avuseseră sumedenie īn sat. Dar oamenii nu se puneau pe reclamaţii, dintr-atāta lucru. Şi dacă se punea vreunul, mai nervos, Tănase īl lămurea imediat şi īl făcea să se īmpace cu pārātul. Doar Dumitriţa, una-două, se prezenta la postul de poliţie şi trāntea cāte-o reclamaţie. Motive erau cu duiumul: ba că pica umbra de la salcāmii vecinilor pe brazda ei de roşii şi de-aia n-avea ea producţie bună, ba că nea Ion īşi lăsase cāinele slobod, noaptea, şi Haiduc se tăvălise cu căţelele īn grădina ei de flori şi i le pusese pe toate la pămānt, una nu mai rămăsese īn picioare!, ba că Florica i-ar fi furat un coş de răchită pe care ea, Dumitriţa, nu-l mai găsea de vreo doi ani şi, cānd colo, īntr-o duminică, īl zărise īn mānă la Florica, ducānd īn el colivă şi colaci, la biserică. Ultima plāngere fusese cānd Miţa, pisica Florichii īi māncase Dumitriţii un pui. Dumitriţa avea şi martori că pisica sărise īn ograda ei de găini şi se năpustise pe cel mai gras pui, īl sugrumase şi īl luase īn gură, fugind cu el. Pentru Tănase fusese simplu să rezolve cazul atunci: dacă ai pisică, trebuie să ai grijă de ea; dacă n-ai grijă de ea, pisica produce pagube; aşa şi Miţa, nesupravegheată, māncase puiul Dumitriţii, producānd o pagubă de circa una suta mii lei, plus tulburarea ordinii publice, drept pentru care, conform articolului cinşpe, litera ef, din... aşa... cum īi zice, amenda era īntre un milion şi un milion şi jumătate.

 

- Deci, tanti Florico, scoate banul.

- Cum aşa, domnu' Tănase? Păi ce-s eu vinovată că pisica... Ce să-i fac? S-o ţin īncuiată īn casă? S-o leg ca pe cāine? Sau ce să-i fac? De cānd mă ştiu, pisicile aleargă pe bătătură, sar pe garduri, se urcă-n pomi. Toată lumea are pisică, ba chiar mai multe. Că şi Miţa trebuie să fete şi ziceam că să mai ţin şi-un motan. Că uite, totuşi e bună, cāţi şoareci a prins prin hambaaar... ba chiar şi-n dihori a băgat spaima. E curajoasăăă... cum n-am mai văzut!

 

Degeaba īncercase Florica să-l convingă pe Tănase că ea nu era vinovată şi că amenda era o nedreptate. Tănase, nimic.

- Plăteşti sau nu plăteşti? Că eu nu stau la tocmeală cu matale.

 

Florica plătise.

De data asta, īnsă, era altceva. Nici chiar poliţaiul nu putea da de capăt unei asemenea īncurcături. Se gāndea īn toate felurile: Florica şi-a ţinut porcul īnchis īn coteţ, dar victima, adică puiul, s-a băgat singur īn bucluc, vārāndu-se īn gura lupului, cum se spune. Na belea: care-i vinovatu'?

 

- Ce-o fi făcānd, frate, de nu mai vine cu apa aia? Zici că acu' o... o... Păi eu stau toată ziua aci? Parcă n-aş avea altă treabă. Şi pe căldura asta... Tanti Dumitriţo, ce etate avea puiul?

- Ă?

- Puiul, victima! Ce etate avea?

- Pai avea... să zic... vreo trei luni... era măricel.

- Păi şi dacă era măricel, de ce nu-l ţineai īnchis cu celelalte păsări?

- Nu era nici chiar aşa de măricel ca să-l bag laolaltă cu păsările cele mari. Că dacă bag puii ăştia tineri acolo, īi mănāncă curcanii. Că am nişte curcani maaari... o frumuseţe! Da' răi! Răăăi...

 

Florica apăru aducānd o carafă mare de apă şi un singur pahar. Īi turnă apă poliţaiului, apoi se aşeză şi ea pe canapea, faţă-n faţă cu Dumitriţa. Amāndouă īşi ţineau māinile īn poală şi se uitau cānd īn jos, cānd la poliţai, dar ferindu-se să-şi īntālnească privirile. Tănase, īnghiţind zgomotos apa, dădu paharul peste cap īn cāteva clipe. Apoi īşi mai turnă unul, ţinānd carafa de toartă, cu degetul mic īn sus, lăsānd să se vadă unghia lungă. Ce să mă fac eu cu babele astea?Porcul e īn regulă, şade bine, mersi, īn coteţ, deci Florica nu e vinovată. Dar puiul e māncat, deci Dumitriţa e păgubită de vecina ei, prin făptaşul direct, care este porcul. Īn cazul ăsta, ar trebui să plătească porcul. Dar porcul nu poate plăti, pentru că este porc. Ce dracu mă fac eu cu astea? Pfffuuu... ce-aş bea o bere...!

 

- Dar dacă aţi īncerca să vă-mpăcaţi? N-o să crape cerul, nu? Ce-a fost, a fost.

- Nici nu mă gāndesc, sări iute Dumitriţa. Cum să mă īmpac, cānd eu am rămas fără puiu-ăla pestriţu', pintenatu'?

- Şi eu ce să-ţi fac? Ce-s eu vinovată că nu-ţi ţii puii īn curte, īnchişi?

- Mda! De data asta, tanti Dumitriţo, după cum īnţeleg eu, matale eşti cea care nu şi-a avut grijă de animale, să le supravegheze să nu iasă din curte. Aoleu, ce dogoreşte soarele! Te doboară şi la umbră! Deci, matale plăteşti neglijenţa, nu?

- Cum să plătesc tot eu, cānd e limpede ca lacrima că eu sunt păgubita?

- Daaa, eşti păgubitaaa..., se īncurcă poliţaiul iar, lungind cuvintele, īncercānd să mai cāştige timp pentru că nu ştia ce să mai zică. Dar!

 

Parcă-l vedea dinaintea ochilor pe Nicărel, tolănit pe iarbă, la umbră, gālgāind din sticla de bere rece şi fumānd. Īi era ciudă că nu-l luase totuşi cu el, l-ar fi trimis să-i ia ceva de māncare, că īncepuse să īi cam huruie stomacul şi, din cānd īn cānd, se mai auzea şi cāte un ghiorţăit de maţe.

- Gastrita... am o gastrită păcătoasă, care mă supără! Mai ales cānd sunt nervos! Dar! Tanti Dumitriţo, hai, bre, să rupem foaia asta de hārtie şi să nu mai pierdem vremea. Că şi-aşa, puiul nu-l mai scoli dintre morţi.

- Nu pot, domn' Tănase. Nu pot. Eu vreau dreptu' meu.

- Adică ce drept?

- Puiu'! Puiu' pe care mi l-a māncat porcu' Florichii. Ştiţi ce chin e să scoţi pui de la cloşcă şi să-i pui pe picioare? Că-s plăpāāānzi... Trebuie să fii cu ochii pe ei zi şi noapte!

- Păi, şi-ai fost zi şi noapte cu ochii pe ei? Că dacă erai, nu mai scăpa puiu' īn curte la tanti Florica. Şi nu mai stăteam pe căldura de foc să fac dreptate, cānd toată lumea se retrage la răcoare, la... mai ştiu eu ce.

- Da' eu ce să fac dacă nu-şi repară coteţu'? Că noi, ştiţi, n-avem gard īn dreptul coteţelor. Şi s-a dus puiu' drept prin gaura de la coteţ. Cine-i vinovat?

- Aaaa... tanti Florica! De ce nu-ţi repari, bre, coteţu'? Astupă găurile-alea şi terminăm povestea.

- Care găuri? Sunt doar nişte crăpături. Şi mi se pare că-i şi-o gaură, da' n-ai loc să strecori nici pumnu' pe-acolo. Ce să repar? Repar coteţu' cānd vrea Dumitriţa?

- Ce mai tura-vura? strigă deodată Tănase, ridicāndu-se īn picioare.

Din buzunarul de la piept īşi scoase pixul şi carneţelul de procese-verbale şi se-apucă să scrie, īn timp ce zbiera la cele două femei care īncremeniseră, speriate:

- Vă amendez pe-amāndouă şi gata! Dacă nu ne-nţelegem şi nu ne-nţelegem, ce să vă fac? Eu am vrut să fiu om, da' alde matale văd că o ţineţi tot īntr-un bal! Gata! M-am săturat! Scoateţi cāte-un milion de căciulă! Articolu' cinşpe, litera ef!



Comentarii cititori
sus

Mihail Medrea

 

 

cupăreredesine

 

cadeobicei umblase toată ziua vorbise la telefon băuse cāteva cafele fără zahăr şi alte cāteva sute de votcă ba pe seară o şi mozolise pe lavinia pe un fotoliu din biroul firmei după care au mers la concertul incendiar al trupei sonophon pe care chiar el a īnfiinţat-o cu vreo două decenii īn urmă pe cānd era student la cluj acum era īn sfārşit acasă şi cu toată ora tārzie din noapte mai īntāi a māncat pe īndelete căci īşi făcuse obiceiul să ia dejunul şi cina şi micul dejun laolaltă singur obosit trist şi īngāndurat era un om sociabil dinamic īi plăcea să se afle īn miezul lucrurilor să vorbească să nu-l slăbească pe preopinent pānă acela nu se lăsa convins cei care rezistau asalturilor sale sau dădeau bir cu fugiţii nu mai prezentau nici un interes pentru el dar noaptea căuta să fie singur să se adune să se afle īşiziceacăomuladevărat e ca un diamant care vine pe lume extrem de rar şi după īncercări extreme de presiune şi temperatură prin īnnobilarea ordinarei pulberi de cărbune avea orgoliul nu doar să se considere un diamant e drept īncă nu pe deplin şlefuit dar īn primul rānd se māndrea īn sinea lui cu faptul că el ar fi fost făuritorul acestui diamant din care cu o răbdare şi minuţie diabolică obţinuse bijuteria de el īnsuşi mintea sclipitoare şi tăioasă cuvāntul pătrunzător şi trupul bine lucrat īn urma unui complex de exerciţii şi īncercări  īncercareapentrusine īnsemna totdeauna reuşita nu concepea ca īncercările sale să dea greş asemenea rateuri īl īnfuriau cumplit o stālcea atunci īn bătaie pe lavinia care suferea cu resemnare izbucnirile lui imprevizibile urmate mai mereu de un īntreg ritual de tandreţi glisānd cu viclenie īn dezlănţuiri senzuale cărora li se dăruiau cu frenezie şi fanatism nu era vreodată mulţumit de victoriile sale pe care le considera jocuri de copii faţă de adevăratul şi unicul său scop şi crez īn viaţă consacrarea sa ca personalitatea de cea mai mare notorietate a epocii era gelos pe cārmaci şi pe savantă pentru puterea faraonică pe care o exercitaseră asupra unui īntreg popor pe care era cāt pe-aci să-l transforme īntr-o  populaţie idolatră cupăreredesine trebuia să recunoască faptul că o asemenea ocazie apare foarte rar o dată la un secol a doua oară e deja mai puţin straniu astfel de figuri devenind odioase īn ochii opiniei publice şi persecutate fiind acuzate de tiranie vezi cazurile napoleonhitlerstalinmaosaddamşiaşamaideparte mai aproape de adevăr se simţea cānd se aşeza īn pat īntotdeauna singur chiar dacă īşi petrecea noaptea cu vreo femeie cānd i se făcea somn se culca pe un alt pat sau la nevoie pe un fotoliu sau chiar pe un scaun nu suporta gāndul că făptura supusă fanteziilor lui īi poate cere să şi viseze alături de ea visul era tărāmul lui secret asupra căruia īncă nu izbutise să se impună şi de fapt aici era adevărata lui confruntare cea cu irealitatea şi marele lui regret că nu reuşeşte să transgreseze odată pentru totdeauna din planul concret al existenţei īn cel ocult şi iraţional īncareīşipretindeamenirea

 

iulie 2006

 

 

maibinemaitārziu

 

stătea mică şi neajutorată rezemată de caloriferul din bucătărie goală puşcă ţinea īn cea dreaptă păhărelul cu rachiu iar cu stānga se īncleştase de ţigară ca de paiul salvator plāngea īncetişor sorbind din rachiu afară ploua mărunt şi picurii de ploaie ţăcăneau īn tabla pervazului o melodie primitiv de nostalgică īi era atāt de dragă īncāt cuvintele ar fi fost o constrāngere s-a apropiat cu duioşie de ea şi a dat să o īmbrăţişeze ea s-a cuibărit īn braţele sale el a sărit ca ars la propriu uitase ca de moarte de ţigara din cea stāngă a ei īnjura ca din gură de şarpe ea zāmbi a rāde ai făcut-o intenţionat ea rādea īn hohote facu-ţi şi dregu-ţi de prefăcută mai şi rāzi ca proasta-n dānsa şi dă-i şi rāzi el se opri nedumerit nu era urmă de răutate īn privirea ei o veselie senină şi caldă el iarăşi se īnduioşă īnsă nu vru să-şi dea pe faţă slăbiciunea īi rādea mustaţa ea se īnălţă pe vārfuri şi-l muşcă pătimaş de răsfrānta buză inferioară ca să nu rămānă īn inferioritate el īi prinse delicat cu dinţii limbuţa cea obraznică ea se cambră luāndu-l īn piept o săruta pe gāt pe ochi īi răvăşea părul īi răvăşise viaţa cu felul ei capricios de a fi şi-i era atāt de dragă īncāt ar fi ar fi nici nu ştia ce să mai spună că ar face de dragul ei dragul meu animăluţ suspină ea

 abandonāndu-i-se

cāt de bine īl simţea fiecare pe celălalt asta era acasa lor din păcate nu puteau sta tot timpul īn casă iar īn plan concret ei nu aveau locuinţa lor ea stătea īn gazdă el stătea cu părinţii a doua zi după obişnuitele ei reproşuri de ce n-ai şi tu casa ta cāt de mică o cămăruţă acolo să putem fi doar noi doi şi să nu ne mai pese de nimeni şi de nimic ca de obicei el i-a cerut să aibe răbdare că īmpreună vor īnvinge toate greutăţile m-am săturat de textele tale nu mai suport nu te mai suport de ce nu faci nimic de ce nu te zbaţi nu te lasă ai tăi nu-i aşa ştiu eu că nu mă vor ştii ce alege odată pentru totdeauna ori eu ori ei degeaba a īncercat s-o īmbuneze l-a trimis la origini cu bunele lui intenţii cu tot să nu mă īnjuri de mamă să nu mă mai īnjuri niciodată că-ţi rup gura 'zgura mă-tii o faci intenţionat aşa-i aşa-i 'tu-ţi grija mă-tii jap jap o pereche de palme jup jup altă pereche ceva mai plăpāndă dar dată cu obidă erau chit şi-au īntors spatele şi nu s-au mai văzut două săptămāni s-au īntālnit ca din īntāmplare ştia pe unde vine el de obicei de la lucru şi i-a tăiat calea prefăcāndu-se că nu-l observă era singură de o săptămānă gazda ei era plecată la ţară la părinţi s-au bucurat unul de celălalt cu sete cu frenezie cu duioşie cu voluptate nicăieri nu e mai bine ca acasă a spus ea zāmbindu-i poznaş mai bine mai tārziu decāt ea l-a īmbrăţişat felin murmurāndu-i decāt mult prea tārziu niciodată nu e prea tārziu niciodată să nu-mi mai spui niciodată dragul meu odată şi-odată trebuia să ne īntālnim ce minune că eşti ce-ntāmplare să-ţi fiu pe aproape mai pe seară a treia seară au ieşit la o plimbare mai vrei să te īnsori cu mine oricānd nu aşa ci pentru totdeauna el a rămas pe gānduri ştii ce gazda mea vrea să se mărite şi are de gānd să ne īnchirieze apartamentul nu o să ne jupoaie a rămas fără grai ea l-a īmbrăţişat important e să fim īmpreună altceva nu mai contează nici măcar greutăţile a īntrebat el neīncrezător nici măcar neīncrederea ta īn mine o să ţi-o spulber cu un sărut nu se face primăvară a murmurat el s-a făcut tārziu a oftat ea vrei să ne īntoarcem acasă ea s-a luminat ştiu că nu te referi la ci la şi mai vreau să ştii că ştiu cum să te fac să nu regreţi nicicānd alegerea aşa să fie cum tot nu mă crezi cum ştii matale să le faci şi să le desfaci bobocule mai rar cineva

 

iulie 2006



Comentarii cititori
sus

Daniel Vighi

(Continuare din numărul trecut)

 

 

Jam session cu Jimi Hendrix

- roman rock and roll -

2006

 

Se dedică rockerilor!

 

Mini biography for

Jimi Hendrix. 2

Hey y'all !

 

Cīnd Jimi avu şaptişpe ani, tatăl său Al l-a procopsit cu o ghitara electrică. Stăm cu toţii aici la bar pe Ecaterina Teodoroiu colţ cu Aron Pumnul şi citim despre viaţa lui Jimi īn revista Quelle, īn care e aşa un soi de ceva supliment cu muzică. Avem noroc cu Pitiu care īnvaţă cu tanti nemţoaica limba germană. Merg prin oraş, se plimbă şi vorbesc nemţeşte. De ani de zile, de două ori pe săptămīnă, iese Pitiu cu tanti nemţoaica şi se plimbă şi vorbesc nemţeşte. Acu stăm la bar şi descifrăm revista. "Ce face aici", īntreabă J.H. Privim cu toţii o poză de la concertul din Berlin, un poster īn care Jimi stă īn dreptul ochilor cu nişte ochelari din aceia rotunzi şi mărunţi, cu lentile mititele, aşa cum au babele. Ţine ochelarii deasupra nasului şi dedesubt scrie că īn "1959 Im Juni kauft Vater Al für Jimi eine elektrische Gitarre (Supro Ozark 1560 S)".

 

- Cāţi ani avea atunci?

- Păi, cāţi să aibe, calculează şi tu şi vezi cīţi!

- S-a născut īn 1942, īn noiembrie.

- Păi, vezi. 17 ani are cīnd primeşte ghitara, scrie clar aici īn nemţeşte: "Im Juni kauft Vater Al für Jimi eine elektrische Gitarre (Supro Ozark 1560 S)".

- Kauft: adică tata lui Al i-a cumpărat-o.

- Aha, īnţeleg.

- Uite ce mai zice. Cu doi ani īnainte, īn "1957, Jimi trifft Little Richard".

- Ce e aia "trifft".

- Adică se īntīlneşte cu Little Richard.

- Ce să-ţi spun, de parcă noi şi ştim cine e Little Richard ăsta.

- Ba ştim, spune aici īn engleză ca să ştie tot nătărăul: e un "American singer, songwriter, and pianist, and an early African-American pioneer of rock and roll."

 

- Am īnţeles: cīntăreţ american, compozitor, pianist şi un fel de negru care cīntă muzică rock.

- Scrie clar: "an early African-American pioneer of rock and roll."

- Bun, şi ce-i cu el?

- Cīntă la pocăiţi, ca ăştia de la noi de la biserica penticostală din Fratelia. Gospel, īi zice la cīntarea religioasă pe care o cīntă Little Richard. Zice că a crescut la bisericile din sud ale adventiştilor, cum ar fi la noi sāmbătari de ziua a şaptea.

- Nu prea īi lasă să zburde securitatea pe ăştia, ştiu de la taică-meu că sunt cam periculoşi, cam fanatici.

- I-auzi? Şi Little ce făcea el la sīmbătarii de ziua a şaptea din America.

- A īnvăţat la sīmbătari "a mix of blues music and rhythm and blues, dar şi gospel music".

- Ce e aia "a mix of blues music and rhythm and blues"

- Ceea ce auzi, aia e: un amestec de blues cu  rhythm and blues, ce altceva să fie?

- Fain! Īmi place de Little!

 

*

 

"Nu ne-au invadat balerinele din ghips şi nu ne-au dat afară din piaţă tara­bele de tir. Monştrii de lemn nu s-au īnsămīnţat prin toate casele. Oamenii mai ştiu să se şi ferească din calea urītului. Oamenii mai posedă şi instinct de conservare. Dar tinerii, care nu au īncă toate sistemele de semnalizare īn alertă, tinerii pe care ele­mentele de şoc īi pot amuza şi pe care origi­nalităţile cu orice preţ īi cuceresc, tinerii care nu ştiu īncă să deosebească bine fru­mosul de pseudo-frumos, tinerii aceştia efer­vescenţi şi năbădăioşi se află totuşi īn calea agresiunii prostului-gust. Le lipseşte antre­namentul recepţionării faptului de artă dar nu le lipseşte cīteodată excesul de īncredere īn sine. Am colindat īntr-o seară cīteva case de cultură ale tineretului bucureştean şi s-a văzut limpede că cei ce se ocupă de educaţia-tineretului au īnţeles ceva din noile documente ale partidului. Tinerii se amuză civilizat, dansează, mă rog, după harul şi fantezia proprie, muzica este bună şi a noastră. Dar poate că vreunul dintre cei care şi-au făcut instrucţia plastică la tarabele de tir din Obor si educaţia «curajului» la westernurile-spaghetti procedează precum cei de la Casa de cultură a tineretului de pe strada Turturele:  alături de  nişte desene făcute de o fantezie strīmbă şi o mīnă stīngă s-a afişat cu impertinenţă anunţul: «Orice  critică la adresa pavoazării este recomanda­bil şi mai sănătos să o păstraţi pentru d v.». Noi nu am urmat sfatul acesta sănătos şi, cum se vede, l-am transcris cu curaj, l-am foto­grafiat cu şi mai mult curaj, reproducīndu-l aici īn revistă. Ce ne aşteaptă, nu ştim. Dar e limpede că pe cei ce răspund de «pavoa­zarea» — şi nu numai! — unui club al tine­rilor muncitori ar trebui să-i aştepte o serioa­să tragere la răspundere. Fie şi numai pentru faptul că īncurajează cu sau fără ştiinţa, poluarea frumosului."

 

*

 

De cīţiva ani buni a īnceput nebunia cu muzica şi frontiera de stat a Republicii Socialiste, de cīţiva ani vor să părăsească tinerii Republica din cauza influenţelor nesănătoase ale libertinismului capitalist de la radio Luxemburg şi de la radio Europa liberă cu emisiunea Metronom. Radiourile astea le-au băgat īn cap tot felul. Nici ei nu ştiu prea bine ce anume, gustul pentru golăneală, pentru aiureli, aventuri, prostii, dorinţa să fie altfel decīt restul oamenilor, să nu se īncadreze īn rīndul oamenilor, să nu fie credincioşi ţării, partidului, idealurilor naţionale, conducătorului. Alta au īn cap tinerii din anul 1971. Nici nu poţi prea bine şti ce au ei īn capul lor acoperit cu plete şi cu bentiţă colorată.

 

- Să ne mutăm de-aici, zice tīnărul cu figură de ţigan cortorar: aşa li se spune ţiganilor nomazi prin Banat, ţigani cortorari – de la cort adic㠖 şi chiar aşa sīnt, aşa ceva sīnt ei dacă te uiţi cu atenţie. Iacătă şeful lor, un vlăjgan mare, gros īn grumaz şi-n pectorali, cu braţele ca nişte odgoane, bronzat şi cu lăieţe lungi, cu mocasini, cu o toporişcă īn rucsac, cu un cuţit mare aşezat ameninţător īntr-o teacă agăţată īntr-o curea soldăţească, cu bocanci militari īn picioare. El zice vorbele de mai sus pe care noi le-am putea auzi dacă ne-am fi nimerit īn anul acela, īn vara aceea, īn dimineaţa aceea, acolo līngă peronul din cartierul Fabric de la Gara Mică. Dacă ne-am uita la el cum se īnvīrte posac şi indiferent, am putea degrabă ghici faptul că zdrahonul ăsta e candidat sigur la Popa Şapcă, puşcăria de līngă terasamentul căii ferate, din apropierea viaductului care leagă o jumătate a oraşului de cealaltă. Candidat sigur şi fără probleme, un viitor clar ni se arată īn ceea ce-l priveşte pe ursul ăsta care bombăne, dă porunci şi e şeful adunăturii ăsteia pestriţe, că te uiţi cu gura căscată, asta faci dacă ai ceva vreme, eşti un muncitor īntre două vīrste, ai ieşit din tura de noapte de la fabrica de utilaj greu din apropierea gării şi aştepţi să vină trenul personal din Gara de Nord ca să urci, să cauţi un loc undeva, să-ţi găseşti ortacii de navetă, să apucaţi să desfaceţi pachetele de cărţi de joc, să vă uitaţi pe fereastra personalului care o să vă ducă la sat, acasă la Maşloc, la Fibiş, la Remetea Mare sau la Giarmata. Să priviţi pe fereastră şi să-i vedeţi pe tinerii ăştia care par ţigani cortorari, din ăia cu cortul, vă uitaţi la rucsacele lor, la păturile făcute sul şi legate peste raniţe, la ceaunul īnnegrit de fum agăţat de curelele bagajelor, la toate sculele, toporiştile, cuţitele, boarfele lor, la părul lăieţ; "ia te uită la ăştia", zice unul dintre navetişti īnainte chiar de a scoate cărţile de şaişase din geanta lui din muşama crăpată; "ia te uită; or fi cortorari?", zice, īntreabă generic, şi īi vede cum tocmai īnvīrt un radio ultramodern, din acela cu muzică, un fel de magnetofon portabil, apoi īl vede pe ursul  căruia ai lui ortaci īi zic J.H., se uită la el cum īşi aşază o ghitară īntre boarfe, o ghitară cu o curea lată, cu ţinte şi mărgele: "da' de unde cortorari, pe pizda mami lor, ăştia-s golani de oraş de bani gata, care īn loc să meargă la lucru, se ţin de vagabondaj", zice, şi iacătă Miliţia gării cum vine, cum la ei se duce miliţianul şi īn spatele lui e soldatul cu akaemul şi voi, dragilor navetişti, vă uitaţi la scena asta, staţi la geam şi vă uitaţi cum īi legitimează miliţianu': "bine le face, aşa şi tre'be'", ziceţi, dragilor, şi ăia abia că se mişcă: "buletinele dumneavoastră", zice miliţianul, şi īn spatele lui stă soldatul cu puşcociul, trenul fluieră, pleacă, ăia ce dracu fac? Se moşmondesc, se freacă, īnvīrt oalele, păturile, rucsacele şi boscīrţele, abia, abia le răsucesc de pe o parte pe alta şi nici nu şti care pizda mamii lor īi fată şi care-i băiat cu părul ăla, bine face miliţianul că-i ia la īntrebări.

 

*

 

"Cīnd autorităţile au īnceput cercetarea modului de viaţă parazitar al tinerilor īn cauză (īn temeiul prevederilor Decretului nr. 153/1970 articolul 1 litera d), Tanţa a sărit cu gura: «Ce are miliţia cu viaţa mea particulară?» Preva­larea ei de dreptul la viaţă intimă īnsemna mai puţin o di­versiune şi mai mult o confuzie. E vorba nu numai de mio­pia de a nu discerne interferenţa dintre existenţa indivi­duală şi obligaţiile sociale, dar, mai ales, de un anumit fel de viaţă particulară. Parazitară, degradantă şi periculoasă.

Constanţa Dinulescu este formal căsătorită cu un om de treabă, pe care l-a abandonat īn fapt demult, aşa cum şi-a abandonat după aceea şi copilul. S-a īncurcat cu Ionel Albu zis Nuscă, electrician auto care şi-a părăsit slujba, dar care īi dădea satisfacţie acoperind-o cu bani, la propriu. Aceasta era plăcerea Constanţei Honciu: seara să bea ore īntregi īn restaurante. Iar noaptea să vīnture şi să numere teancuri de bancnote pe care concubinul i le aruncă pe pat. De unde, dacă nu muncea?"

 

*

 

Li se arată īnainte ochilor, lumea aceea: la bar, īn colţ, nu departe de WC-ul modern, pe cīnd beau şi discută despre diggeri – ce draci sunt ăştia, īntreabă Pitiu – şi J.J. se uită mustrătoare la el, că adică de ce se adresează īn acest fel, cum adică, nu a citit ce scrie fratele Sandu din Haight Ashbury care a stat de-a dreapta lui Allen Cohen pe a cărui pălărie de paie scrie să priceapă toţi: One of the founders of The San Francisco Oracle. Şi cīnd citesc treaba asta toţi se plimbă cu mult respect pe līngă pătura lui pe care tīndăleşte la soare, īşi cer unii, altora ţigări sau pipa păcii sau niscaiva buruieni şi se uită cu coada ochiului la ceea ce scrie pe pălăria din pai a lui Allen: Fondatorul şi Īntīi Stătătorul!

- Bine, bine, bombăne J.H., dar cum stă treaba, cum e cu istoria asta, ce e aia The San Francisco Oracle ?

- Ce e? Cum ce e? Păi, nu vezi că ne-au trimis un The San Francisco Oracle unchiul Bil şi Sandy  din Vinţu de Jos. Uite-o aici că ne-a trimis-o, e din 1967.

- De acu patru ani.

- Da, chiar aşa, uite-o aici, uită-te la ea să nu mori prost.

- Putem zice, vorba unchiului Bil şi a lui Sandy din Vinţu, că avem de-a face cu  the most unique and beautiful publications of the 60s. Cea mai grozavă, uite la coperta asta cu moşul  cu părul alb pe umeri şi cu barba albă pe piept, vedeţi cum e ? Are aripi īngereşti şi ţine mīinile desfăcute īn cruce şi poartă două căni din lut şi, īn partea de sus, īn spatele moşului, sunt raze albe pe fond roşu şi īn partea de jos raze pe fond de la bleu jandarm la bleu-ciel şi din potiruri curge tequila īn formă de flori şi ciucuri.

 

- Eh, şi tu! Cum tequila? Şi moşul cu aripi, cu plete albe şi barba ca a sfinţilor cum se īmpacă el cu prostia ce zici? Auzi tu: tequila !? Hai lasă-mă dreacu-n pace, cum crezi asta.

- Fraţii Allen Ginsberg, Gary Snyder, Lawrence Ferlinghetti and Michael McClure scriu aici: The Beat writers, aşa le zice.

- ... şi Allen nu avea ce face īn dimineaţa cam rece şi posacă, la īnceput de iunie 1966, era de-a dreptul frig aşa că a īnceput să bea tequila din potirul de lut al moşului cu aripi şi barbă, pe urmă a aprins o ţigară cu iarbă, pe urmă a pus muzică cu Fats Domino şi Little Richard şi spre prīnz a īnceput revelaţia, uite că scrie aici: Ein Morgen im späten Frühling von 1966, das ich träumte, daß ich um die Welt flog.

 

- Ce zice Allen?

- Zice că dimineaţa, adică pe la prīnz deja, a īnceput să aibă draci, să i se pară că nu mai ştie nimic de el, visează, bombăneşte a proasta, se clatină dreapta-stīnga, zboară īn jurul lumii.

- Cum zboară?

- Aşa cum te aud şi cum mă auzi, şi cīnd se uită īn jos ce vede? Oameni pe līngă Turnul Eiffel din Paris cum citesc un ziar cu un curcubeu tipărit chiar pe prima pagină. Şi la fel alt om citeşte īn Piaţa Roşie din Moscova, altul pe Broadway, īn New York, altul la Marele Zid īn China.

- I-auzi ce interesant!

 

- Şi toţi citesc acelaşi ziar cu un frumos curcubeu.

- Şi cīnd şi-a mai revenit din brambureala visului s-a dus Allen direct la fratele Laurie care tocmai şedea şi consuma ceva bere cu tequila pe o bancă līngă o tuia  īn Golden Gate Park pe uliţa Haight Street. Stătea acolo cam turtit cīnd l-a văzut pe Allen şi i-a spus ceva, a dat din mīnă Laurie şi a ascultat tīmp povestea aceea, cum adică tocmai a zburat Allen īn toate părţile şi cum peste tot a văzut cum lumea citeşte ziarul ăla cu un curcubeu: şi la Marele Zid, şi la Piaţa Roşie, şi la Broadway. Peste tot. Cīnd a auzit treaba asta nu a stat Laurie prea mult pe gīnduri şi pe dată s-a ridicat de pe bancă şi s-a năpustit prin Golden Gate Park şi a īnceput să predice, fraţilor, ce vis a avut Allen, şi toţi foarte se mirau, clătinau din cap şi īnghiţeau din sticlele lor şi clătinau din cap, uite că scrie aici cine erau ăştia care clătinau aşa de tare din cap şi īnghiţeau din sticle, spune aici: Künstler, Verfasser, Musiker, Dichter, Schmierehändler, Kaufleute.

- Şi ce-s ăştia?

- Artişti, scriitori, muzicieni, poeţi, comersanţi de droguri şi Kaufleute. Ăştia de pe urmă, ăştia-s numai comersanţi, atīta tot!

 

*

 

"Maistrul Vasile Stana, de la atelierul de asamblare, a spus că nu se īmpacă (şi pe bună dreptate!) cu modul cum se desfăşoară organizarea aprovizionării şi controlul tehnic de calitate: «Cīnd nu te aştepţi descoperi că s-a terminat ba vreo şeaua, ba sīrma de bobinat sau carbidul, ca şi cum s-ar lucra meşteşugăreşte, fără nici o perspectivă de plan».

Şi apoi C.T.C.-ul, īntrebăm noi, de ce aşteaptă oare să se adune zeci de piese defecte şi nu inter­vine la strungărie īndată!"

 

*

 

- Hei, frate digger, īl strigă acolo, la Filmore East, Bil, unchiul Bil, pe Sandy care e dintr-un grup hippie de orientare anarhistă. După unii inşi observatori numele de frate digger provine de la o comunitate din vremea Angliei lui Cromwell care, īn vremea foametei de atunci, cultivau pămīnturile pīrjolite  ca să īmpartă gratuit recolta săracilor. Pentru hippioţii din San Francisco fraţii digger simbolizau desfiinţarea diferenţelor sociale şi a proprietăţii. Sandy e de loc de prin Vinţu de Sus,  din uitata lor Republică Socialistă, fostă Populară. Fratele digger Sandy este şi el de vreo cīţiva ani aici īn plină revoluţie, şi e frate digger, şi dă dintr-un sac de plastic porumb fiert fraţilor care strigă īn nebunia staţiilor de amplificare, īn zguduiturile membranelor difuzoarelor ce scutură pămīntul cu osemintele sacre ale dinozaurilor. Hei, frate digger, strigă unchiul Bil şi se īmbrăţişază cu drag, cu cămăşoaiele lor, cu ciucurii lor, cu mărgelele de sticlă, cu bentiţa pe cap, cu mocasinii. Bubuie concertul şi deja lucrurile merg īnainte; curg la vale. Acu mai bine de cinci ani Roy şi Jay şi-au deschis cel dintīi Psychedelic Shop, deschis de fraţii Thelin, adică Roy şi Jay, prunci din burghezia putredă: al lor tătic fu acţionar al lanţului de magazine Woolworth. Odraslele domnului Thelin au īnceput să vīndă comunităţii produse psihedelice:

 

cartea lui Ronald Reuel Tolkien Stăpīnul inelelor,

scule sculptate din os pentru prizat praful alb,

pene pictate de-ale amerindienilor,

artizanat afro-american de purtat īn urechi şi la gīt,

tămīie indiană,

parfumuri tibetane,

chitări de-ale pieilor roşii,

ţoale trăznite,

centuri.

O tempora, zicem:

prin ani, frăţiorii Roy şi Jay

 au ajuns

 mai marii unui lanţ de magazine

foarte burghez

şi foarte,

foarte prosper;

au īmbătrīnit şi

şi-au tot  mutat

 īn consecinţă

 gaura de la cureaua pantalonilor.

 

Ehe, cum mai trec anii din vremea cīnd amīndoi fraţii erau mai gata, gata să se alăture tatălui lor cu ale lui prăvălii Woolworth pentru căcaţii de burghezi. Ehe, cum au mai trecut anii, domnilor dragă şi fraţi digger, au trecut anii şi totul pare azi la fel de departe ca īn vremurile īn care foametea din vremea lui Cromwell i-a mīnat pe primii fraţi digger să facă ceea ce au făcut ei pe acele timpuri.

- Hei frate digger de la Timişoara, dacă vrei să fii asemenea nouă, urmează-ne īn toate, du-te īn piaţa Operei, īn piaţa Kütl, īn piaţa Lahovari, unde vrei tu du-te şi vinde fără bani ce vrei, chiar porumb fiert poţi vinde, frate digger, la fel ca fratele digger Sandy, spune-le celorlalţi să facă asemenea şi să fim fraţi şi să ne īntīlnim īn numele lui Pearl, iubita noastră Pearl, sora Janis Joaplin, puneţi muzică la radiocasetofonul vostru cīt mai tare, lăsaţi-o să cīnte pe Pearl cīntarea ei neuitată Me And Bobby McGee, acolo īn piaţa Kütl, īn piaţa Lahovari, īn pieţele astea bătrīne, mergeţi şi īn Unirii şi puneţi muzica surorii Pearl cīt mai tare şi daţi ălora care se vor aduna līngă voi porumb fiert, fraţilor, ca să īmpliniţi menirea noastră de fraţi digger.

 

*

 

"Radu P. Gheorghe, şef de brigadă la atelierul de lăcătuşărie, a spus răspicat că e nevoie de o mai bună colaborare īntre ateliere şi maiştri. Valeria Vasile, lăcătuş la secţia de asamblare, a remarcat că trebuie să se ia o atitudine fermă faţă de cei care īntīrzie la lucru, aceştia făcīndu-şi, nestingheriţi, un obicei din această indisciplină."

 

*

 

- Să vedeţi voi că nu vine Pol. N-o să-l lase balaurul colonel.

- Vine el, scapă cumva, să-l aşteptăm ce altceva putem face? Īl aşteptăm şi gata.

- Haideţi mai īncolo, să ne retragem de acilea din peron că ne iau la īntrebări miliţienii şi n-am chef. Īi bag īn mă'sa.

-   Bine, bine. Hai să mergem mai acolo, spre marfare.

 

Pleacă, apucă rucsacele, păturile, toate oalele, toate toporiştile, toate cuţitele, toate ceaunele, cortul vīnăt căpătat īn urmă cu un an de J.H. de la bunică-sa cīnd au fost inundaţii grozave. Chiar īn vremea campionatului mondial de fotbal din Mexic au fost inundaţiile, pe cīnd ai noştri au jucat undeva, nu mai ştie unde că nu-l prea interesează. Nici pe el şi nici pe amicii lui. Nu sīnt atraşi de fotbal decīt aşa ca o chestie īntīmplătoare, e campionatul de fotbal la nivel mondial transmis īn direct la televiziune şi toată lumea se uită, aşa că stau şi ei printre ceilalţi, se uită uşor amuzaţi, ca din departe, ca şi cīnd asta ar fi ceva, o treabă populară pentru căcaţii de burghezi, vorba lui Pol, nervosul Pol care e acu īn mare război cu tăticuţul lui. Cu balaurul colonel. Precis scapă el cumva, e o chestie de timp, au vreme de fapt, nu-i grăbeşte nimeni. Şi cortul l-au primit sinistraţii ca ajutoare. A primit şi bunica lui J.H. unul, şi el degrabă a pus mīna pe frumuseţea aceea. Cort de şase persoane cu un fel de hol şi cu perdeluţe la geam, un soi de geam din pīnză transparentă.  Vine Pol.

 

- Salut, bătrīne. Ai scăpat de colonel?

- Ia te uită că vin să ne ia la īntrebări. Mandragora le arată din departe cum devine treaba, cum se arată de dincolo de peroane, de liniile de cale ferată, chipiele miliţienilor de la Miliţia TF. Vin, trec peste linii direct spre grupul lor. Doi sīnt. Un miliţian şi un soldat cu puşca mitralieră la spate care se uită prin ei, peste lume, peste amurguri, peste dimineţi, peste şosele, muzici, fete. E mort ca un peşte otrăvit īntr-o baltă, un peşte care se saltă uşor cu burta răsucită īn sus, printre valuri, şi priveşte alături cu ochii albiţi de moarte, de nepăsare.

- Buletinele. Prezentaţi buletinele la control. Vocea miliţianului vrea să fie incoloră, numai că nu e deloc īn acest fel, este enervată, sigur enervată, chiar dacă nu vrea să arate lucrul acesta. E curios miliţianul să ştie ce e cu ei, de unde au apărut arătările astea colorate, nebunii ăştia cu oale şi cu bulendre, par a fi ţigani nomazi numai că nu sīnt d-ăştia, se vede de la o poştă, au ghitări, au un radio portativ cu casetofon, astea sīnt scumpe, sīnt ceva rar, ultimul tip. Or fi să fie copii de bani gata de-ai ştabilor, precis or fi aşa ceva, īşi spune miliţianul pe cīnd trece liniile printre pietrele īncinse de căldura dimineţii tīrzii de vară din Gara Mică, din cartierul Fabric, din apropierea Pieţii Badea Cārţan şi de mai departe īncă, spre Prinţul Turcesc şi spre Fabrica de bere. Īi priveşte cu un amestec de curiozitate, de furie reţinută, de precauţie – īn fond nu şti niciodată nimic, mai nimic, nu şti ce şi cum cu lumea asta a noastră care se schimbă, nu mai e ca pīnă mai anii trecuţi, tot soiul de trăznăi, de nebuni şi mai ales tinerii le fac cele mai multe probleme. Are dreptate īn ceea ce-şi spune miliţianul pe cīnd traversează liniile de cale ferată, īn căldura dimineţii tīrzii de vară, şi e aproape amiaza acum, şi chipiul i s-a īngreunat pe cap, are dreptate să fie aşa, nu altfel, e clar, iacătă cum īl ascultă pe unul dintre ei, pe ăla care īşi ţine radioul modern ca şi cum şi-ar ţine aşa un fel de legitimaţie de ceva mahăr, īl ascultă pe Mandragora spunīndu-i  despre unchiul lui din conducerea cutărui  departament, cu adresă, cu cartea de vizită pregătită la adică şi, mă rog, apoi feciorul lui tovarăşul colonel cutare de aici din oraş, să-i ia dracu de copii de ştabi că şi-a dat seama din primul moment şi mai că-i vine să-i salute şi să le ureze drum bun īn marfarele lor, băga-i-aş undeva, că nu pot merge ca oamenii cu rapidul, ba chiar cu personalul, şi dacă stai să socoţi nici nu e legal să mergi cu marfarul, numai că el nu le poate interzice să stea īn triaj şi cu toate că ştie ce vor face, i-ar putea aresta pentru treaba asta, īn fond nu poţi circula cu trenul marfar, e interzis de lege, oamenii au ale lor trenuri, astea sīnt pentru marfă că doar de ce mama dracilor le zice mărfare, e clar că vor să urce īn vreun bou vagon şi asta nu pentru că n-ar avea ei bani, au bani, e clar, se vede treaba după radio, după gioarsele lor, ia te uită la  ce cuţit are, cu teacă şi atīrnat de cureaua nădragilor: "port de armă albă"; pentru asta ar putea să-i ridice, sigur ar putea-o face dacă n-ar şti că e zadarnic şi că un telefon de la unchiul de acolo de la īnălţimea biroului din Capitală ar face inutile toate ostenelile, toate īncercările lui şi ale altora de seama sa de a introna disciplina şi viaţa tihnită. Chiar mahării sīnt de vină pentru toate astea. Răsuceşte posac miliţianul pe o parte şi alta cartea de vizită cu numele, funcţia şi departamentul unde lucrează unchiul ăstuia care īi poartă numele, adică ăsta micu, grasu cu pălărie mexicană, el īi poartă numele, mai bine să plece, mai bine să se facă pur şi simplu că nu vede, că nu i-a văzut, chit că e greu să spună aşa ceva, că tīmpiţii se plimbă prin gară, ba cu bidoanele lor militare din aluminiu īmbrăcat īn postav ca să ia apă, ba altfel, se īnvīrt pur şi simplu anapoda ca să-i vadă lumea aşa īmbrăcaţi, cu nădragi cu ciucuri, cu pantofii tīmpiţi, cu părul lăieţ ca al ţiganilor cortorari, cu mărgelele, cu osul de pasăre pe care-l poartă ăla cu pătura colorată, un os legat la gīt cu piele tăiată fīşii, cu ghitările lor, cu toate tīmpeniile alea şi sigur că muncitorii navetişti, oamenii muncii, īi văd şi-l vor lua pe el şi pe şeful lui la īntrebări că adică de ce nu iau măsuri, şi ce le poate spune, cum să le zică despre cartea de vizită a grasului ăluia, cum să le spună că nu aplică legea īn acest caz şi că o aplică numai muritorilor de rīnd, nu ştie ce mama dracului să facă, nu le poate spune hai, căraţi-vă de aici, e gară orişicītuşi, nici să-i invite īn primul mărfar nu poate chit că ei i-au dat de īnţeles că aşa ceva ar dori, dracul să-i ia, mai bine să se facă că nu vede şi nici nu ştie nimic. Poate totuşi pleacă īn cele din urmă, īşi spune pe cīnd face drumul invers spre gară īn căldura amiezii, şi acu nu mai e dimineaţă tīrzie, e chiar amiaza, că se aude dincolo de linia tramvaiului 8 şi a tramvaiului 6, dincolo de Piaţa Badea Cārţan şi de Piaţa Traian, clopotul de la biserica Millenium.

 

*

 

"Mi s-a īntīmplat deunăzi ceva care merită povestit. Luasem salariul cu o zi īnainte şi mă hotărīsem să-mi cumpăr, printre altele, o pereche de pantofi. Zis si făcut N-am luat cu mine decīt fix 210 lei, cīt costau pantofii. Pentru tramvai, de la mine de pe şoseaua Chitilei pīnă pe Calea Griviţei, aveam tichete.

Iată-mă ajuns la Gara de Nord. Mai dau un ocol vitrinei īn care văzusem pantofii doriţi, īi admir şi, hai īnăuntru! Nu vă mai spun la ce coadă am stat! Coadă fără rost, formată pentru că vīnzătorul servea după ochi dulci. Adică, nu atīt că servea după ochi, dar lăsa pe fiecare cumpărător să aştepte pīnă acesta se simţea īn­datorat.

Īn sfīrşit mă bagă īn seamă, īi arăt modelul ales de mine, expus şi īn vitrina de perete, mă cīntăreşte din ochi şi mă īntreabă:

 

- Ce număr doriţi?

- 44.

- Nu avem decīt numere mici: 39 şi 40.

- Daţi-mi 40.

- Păi, aţi cerut 44?

- Nu, am cerut 40.

Cunoşteam năravul unor lucrători din comerţ, īl văzusem şi pe vīnzătorul meu cum se poartă, aşa că i-am cerut īn mod special un număr de care nu aveam nevoie, ca să-l aduc la mărimea mea: 41. O păstram ca pe un secret deosebit. Dar nici el nu se lăsă mai prejos. Pīnă una-alta, m-a părăsit, neglijīndu-mă.

 

Dar şi eu aveam răbdare, iată-l din nou īn dreptul meu. Parcă nici n-am fi discutat pīnă atunci:

- Cu ce vă servim?

- Pantofi negri, de 210. Modelul acela, numărul 41.

- Vai ce rău īmi pare, dar nu mai am decīt o sin­gură pereche 42.

- Daţi-mi-o s-o probez.

A intrat īn magazie A intrat, dar nu mai ieşea. Magazinul devenea tot mai aglomerat. Īn sfīrşit, iată-l victorios cu o pereche pe care a şters-o grijuliu cu cīrpa.

- Am găsit, special pentru dumneavoastră o pereche exact numărul 41 care vi se potriveşte la  fix. I-am probat, mergeau. Vă īntreb acum: īn locul meu nu v-aţi fi simţit obligaţi, după ce m-a tot curtat atīta! După ce am plătit la casă cei 210 lei m-am scotocit prin buzunare mai mult de ochii lui, ştiind sigur că alţi bani nu mai am. Ghinion! Īn buzunarul de la spate dau de o bancnotă de 5 lei rătăcită.

Ce să fac! I-am dat cei 5 lei vīnzătorului, alegīndu-mă īn schimb cu o privire posacă: era oricum prea puţin!"

 

*

 

Se īntoarce īnfrīnt nenea miliţianul,

păşeşte turtit de căldura de iulie,

peste traversele de lemn īncinse de arşiţă,

īmbibate cu gudron,

mirosind a păcură şi a urină.

Īi lasă acolo īn spate,

peste traverse,

macaze,

stive de fier cornier,

de scīnduri abandonate īn urma construcţiei de acu cīteva luni de la depoul de locomotive,

noul depou de locomotive.

Ehe, va să vină cīt de curīnd marfarul,

ce spun,

el este aici,

ei vorbesc cu pulică frīnarul,

nenea ăla care se uită la ei īn felul tovrăşului miliţian,

cu un amestec de furie,

de indignare,

de reţinere,

de neīncredere,

simte şi el,

răhăţelul de el,

că e ceva cu bulendrele ăstora,

că nu sīnt ţigani cortorari cum par la prima vedere,

sīnt altceva,

golani cu propte sus,

aşa că se uită la ei cu ură abia reţinută,

cu dispreţ abia mascat şi apucă morocănos şi enervat banii,

mita,

pe urmă le confirmă ceea ce au citit ei singuri pe hīrtia din vizierul vagonului de marfă īn care e trecută ruta, chiar aşa, acolo mergem, confirmă, adică trecem pe acolo şi mergem mai departe numai că pe ei īi interesează pīnă acolo să ajungă, e clar, a priceput pulică frīnaru, omuleţul răutăcios care se screme să se uite dispreţuitor la ei de acolo din cuşca lui de frīnar din coada marfarului. Acolo stă, pe o banchetă de lemn, īntr-o cuşcă de lemn ca o budă, are o uşă asemenea ca aia de la closet pe care o ţine acu, vara, deschisă, īnăuntru are o roată mare din fier cu un mīner şi la roata aia īnvīrte ca să frīneze trenul marfar. Stă acolo şi se uită a proasta la lanurile de porumb cum defilează invers, īntre Giarmata şi Pişchia, şi de acolo mai departe. Au urcat cu toţii īn bou-vagonul platformă, cu proptitoarele acelea laterale şi nici nu e bovagon, cum se zice de obicei, nu e bovagon īntrucīt ăla e īnchis pe toate părţile şi are uşi mari laterale care se mişcă pe şine mititele cu ajutorul unor rotiţe. Vagonul lor e altfel, e din acela pentru lemne sau pentru transportul anumitor produse care pot sta sub cerul liber, aşa cum sīnt maşinile, autoturismele, camioanele, alte chestii asemenea; vagoanele astea diferă de cele frigo: pentru cărnurile patriei socialiste şi pentru fructele ei care merg la export. Acelea au deasupra, pe acoperiş, nişte ventilatoare īn felul unor roţi ca ale morilor de apă pe care le făcea J.H. cīnd era prunc şi le aşeza īn Mureş, aproape de piciorul podului de cale ferată de la Radna.

 

*

 

"Ghinionul īnsă te pīndeşte şi altfel: lipsesc materialele, lipsesc piesele de schimb. Şi ceea ce te supără cel mai mult e faptul că aprovizionarea e deficitară de cele mai multe ori cu sortimente pe care industria noastră le fabrică pe scară largă şi īn canti­tăţi satisfăcătoare. Rămīi surprins că trebuie să alergi de la o cooperativă la alta pentru a ţi se putea executa o lucrare ce necesită consum de ciment, carton asfaltat, var pastă, clei de oase, chit etc, materiale ce ar fi putut fi procurate dacă cineva s-ar fi gīndit din timp. «Prima cauz㠗 ne spune tov. Dragomir Sīrbu, şeful serviciului apro­vizionare I.A.L.-Herăstrău — constă īn ne-comandarea la timp a necesarului de materia­le ; şefii centrelor n-au prevăzut ce cantităţi le sīnt trebuincioase volumului de comenzi pe care le fac cetăţenii īntr-o perioadă de timp şi faptul acesta ne īmpiedică să servim īn bune condiţii clienţii. Acest lucru poate fi prevenit fără dificultate şi atunci cīnd vo­lumul de lucrări depăşeşte cu mult preve­derile. Este foarte uşor să discutăm de la īnceput cu clientul ce lucrări putem exe­cuta şi să nu īncheiem contractul decīt atunci cīnd avem certitudinea aprovizio­nării cu materiale».

 

*

 

Au multe reviste la bar. Le-au primit de la unchiul Bil din State. Un vraf de reviste color, cu muzică ultimul răcnet. Hey hombre! You like Jimi Hendrix? El gran mśsico de roque norte-americano. Se holbează la fotografia cu munţii Sierra Madre Occidental cu văile fotografiate din avion, la sud-est de Tucson şi de acolo mai departe, domnilor; dinspre sud-est spre est se află statul Sonora – Estado de Sonora cu stema dată naibii: una bucată taur, o plajă cu un delfin cruciş-curmeziş. Jumate pe plaja aurie, jumate īn albastrul oceanului. La mijloc un Natural Americano, Primera Nación īn poziţie de dans, pe cap cu un fel de coarne, īn mīini cu nişte scule din astea bombate care fac larmă ca un fel de castaniete, la glezne poartă  First Nation un fel de brăţări groase şi o fustanelă albastră. Īn stīnga, sus, este prezent un wigwam, un cort cu lopata şi tīrnăcopul căutătorilor de aur iar īn dreapta un snop de grīu cu secera.

 

- Bine, bine şi ce-i cu asta, ce probleme ai? Care e treaba cu Jimi? Care e legătura cu Little Richards care fu American singer, fu songwriter and an early African-American pioneer of rock and roll. Care e legătura cu fratele digger Laurie, cel care răspīndi vestea prin Golden Gate Park pe la fraţii hippioţi şi la secta groparilor despre ceea ce i se arăta lui Allen cīnd cu zborul peste lume, de i se arătă The San Francisco Oracle sub forma a tot soiul de oameni, fie pe la Moscova, prin Piaţa Roşie, fie pe Broadway, fie pe la Marele Zid şi toţi citeau revista lor īmpodobită cu curcubeul? Ce legătură īntre toate astea şi Sierra Made Occidental din Estado de Sonora?

- Legătura se numeşte peyota?

- Ce să-ţi spun? Mie de asta mi se rupe.

- Peyota e ceva ce nu vezi pe toate drumurile. Din peyota de prin Estado de Sonora şi Sierra Madre Occidental se face, dragule, mescalina.

- Şi asta ce-i?

- Mescalina e nebunia, e viziunea şi fericirea! Se face din cactusul Sfīntului Petru de prin Anzii Cordilieri şi eşti psihedelic dacă apuci la ea, la mescalină, eşti ca răpit īn ceruri. Slavă Ţie, Noule Ierusalime, īţi vine să cīnţi ca la strana bisericii sau să ţopăi laolaltă cu triburile Huichol şi cu   Jim Morrison şi Carlos Castaneda, cu Ernst Jünger şi Aldous Huxley īnfierbīntaţi de mescalina din El Cactus de San Pedro.

 

*

 

Urcă acu pe platformă cu toţii. Īşi aşază peste rucsace, ţoalele, bagajele. Sīnt toţi: J.H.,  J.J.,  Pol, Pitiu, Mandragora. Cinci inşi agăţaţi de bulendrele pe care le-au risipit peste tot prin platforma vagon goală, şi deasupra capului lor e un cer de vară pătat de mărunţi nori cumulus, asemenea rucsacelor, a păturilor, a cortului lor aruncat  anapoda pe īntinderea podelelor vagonului. Pleacă: scīrţīie īncet, īncet roţile marfarului, se strecoară marfarul prin Gara Mică, pe līngă tramvaiul numărul 6 şi tramvaiul numărul 1, pe līngă biroul Miliţiei TF din faţa căruia īi priveşte soldatul cu pistolul mitralieră, plictisit şi singur īn amiaza posacă, trec acum pe līngă gardurile de beton asaltate de buruieni ale fabricii de material rulant, iau viteză īn bătaia vīntului de vară şi cīnd te gīndeşti cīt de multe locuri sīnt aşa: dă-le la naiba, fii tare şi gata de-acum, e destul atīt, mergi cu trenul īn bătaia vīntului la vreme de vară, acu e  amiază şi aţi ieşit din Gara Mică, vă īndreptaţi spre marginea oraşului, treceţi prin pădurea pe nume Pădurea Verde şi mergeţi mai departe īn clătinăturile ritmate ale trenului.

- Unde ai pus rucsacul cu pătura  groasă?

- Uite-l acolo, īn partea cealaltă, līngă sacul cortului.

- Aha. Clar, uite īl trag aici şi mă aşez pe el.

- Oare cīt vom merge pīnă la capăt, acolo la rīu?

- Asta nu ştiu şi nimeni nu ştie. Vom trăi şi vom vedea.

- Bine spus, uf ce bine să te īntinzi pe podeaua asta plină de praf.

 

(va urma)



Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey