Ioan Lascu
Radu Ţuculescu

 
sus

Ioan Lascu

Cum s-a făcut de am devenit scriitor
(X)

Multă vreme avea să-şi aducă aminte de māsă īn timp ce stătea, din cānd īn spatele casei, unde se uitase cāndva īngerul la el... Sau după ce se aburca pe dunga Dealului, unde aveau un loc şi se mai duceau cu vitele īn păşune. Pisicuţa aceea albă, cu pete negre şi roşcate, se aciua īn fiecare seară lāngă grămada de lemne de sub sobă, de toamna pānă primăvara, şi se ocupa cu multe treburi pisiceşti, adică se spăla pe de-a īntregul, lingāndu-şi lăbuţele, dāndu-şi apoi pe cap şi pe după urechi, curăţāndu-se cu multă insistenţă şi migală īntre ghearele de la fiecare lăbuţă, ca nu cumva vreo fărāmă de noroi uscat să fi rămas prin acele locşoare intime şi tare pisiceşti. Mama şi bunica spuneau că māţa se perie, adică se piaptănă, că la ei periat pe cap se zicea īn loc de pieptănat părul. Dacă se peria cu laba stāngă, īnsemna că a doua zi va fi vreme rea, iar dacă se peria cu laba dreaptă ce să īnsemne altceva decāt că māine vremea va fi bună. Se făcea o oarecare īncurcătură cānd ea se spăla cu ambele lăbuţe, pe rānd bineīnţeles, dar tot se putea tălmăci vremea după cum se spăla la urmă, cu stānga sau cu dreapta. Aşa ajunseseră māţele lor şi prezentatoare de buletine meteo şi aşa au rămas pānă īn ziua de azi.

Īnsă māsa īşi petrecea vremea şi cu alte treburi pisiceşti, fiindcă după ce termina cu dichisitul se punea pe tors şi dă-i şi dă-i de toarce, că mama spunea că gătase, adică isprăvise de tors toată lāna de prin desagii grămădiţi prin lăzi mari de lemn, īn aşteptarea adevăratului tors şi a ţesutului, ca să facă ea straie groase de lānă, căci unde puneai că prin partea locului iernile erau straşnice. Cu ce să se īmbrace bieţii oameni din satele acelea prăvălatice decāt cu şube, sumane şi cioareci ţesuţi din lānă ţurcană şi croiţi din postav gros, ori şi cu alte haine croşetate cu nişte ace lungi, de făceau femeile svetere, iţari şi călţuni, adică ciorapi, mai ales pentru copii. Dimia din lāna cea ţurcană era aspră ca scoarţa de copac şi īţi trebuia vreme, nu glumă, să te obişnuieşti să o suporţi, căci te freca rău, te mānca pielea dacă o aveai sensibilă şi te īnţepa, cānd straiele erau noi, ca nişte ace de viespi. Sau ca nişte mărăcini tineri, de un an, cum erau destui pe coasta Dealului. Pe el īl īmbrăcau părinţii cu forţa īn cioareci făcuţi cu acele alea - taică-său īl ţinea şi maică-sa īi trăgea pe el, care se zbătea cāt putea ca să nu-l īmbrace, căci din pricina lānii aspre īl treceau fiorii şi i se făcea pielea de găină. Stătea apoi ceasuri īntregi īnţepenit pe cāte un scaun sau pe laviţa mare, nu se mişca deloc să nu simtă īnţepăturile lānii albe. Iar cānd, īn sfārşit, se urnea, tituba īncet-īncet, ca un moşneag, fără să īndoaie genunchii, tot ca să nu fie chinuit de lāna oilor care, parcă īn ciudă, rumegau mulţumite toată iarna, de dimineaţa pānă seara, prin zăpadă, neştiind ce chinuri īi pricinuiau ţāncului aceluia de trei-patru ani, cel ce dădea din cānd īn cānd iama prin ele, speriindu-le mai rău decāt un lup ce s-ar fi coborāt dinspre Coastă. Aşa se răzbuna el pe lāna lor de spaimă...

Māsa se lăfăia īnsă toropită pe grămada de lemne de sub soba cu tuciul acela de la plită māncat ici-colo de foc, şi se īngrijea de alte treburi pisiceşti, ca de pildă de picotit sau de dormit fără grijă, că uneori părea că visează, că atāta īi tresăreau lăbuţele, mustăţile sau codiţa... Cānd cucăia moale, el īi observa poziţiile ce variau īn funcţie de gradul de relaxare: ori stătea sprijinită pe picioarele dinainte şi cu cele dinapoi ascunse sub ea şi el zicea că māsa stătea tot-aşa; ori stătea şi cu picioarele dinainte pitulate sub ea, ca şi cānd şi le-ar fi strāns la subsuoară, iar el zicea că māsa stătea cuptor. Studiul māsei nu se oprea aici, pentru că atunci cānd nici afară, nici īn casă nu era cald, pisica se strāngea īn jurul ei, adică se făcea covrig sau colac ascunzāndu-şi botişorul sub coadă, căreia el īi spunea noduhă, auzind probabil īnainte de coadă şi de noadă, tot aşa cum īl auzise şi pe taică-său vorbind de "noade-n coade" atunci cānd cineva se tot trăgea īnapoi de la o treabă, tot şovăia sau te tot ducea cu vorba. Īl auzea vorbind aşa mai ales despre unchiul Ion care era cam şmecher şi se ocupa de diverse expediente, plăcāndu-i traiul cu uşurica. Văzānd el cum, prin īncolăcire īn jurul ei, pisica īşi sufla aer cald pitindu-şi binişor capul sub coadă, s-a gāndit mult mai tārziu să spună ceva despre circuitul căldurii īn pisică, aşa cum citise la biologie despre circuitul apei īn natură. Īntr-adevăr şi māsa era tare zgārcită cu căldura proprie şi nu lăsa să se piardă nimic din ea, la vreme de iarnă. Coada era instrumentul care o ajuta cel mai mult la economisirea căldurii şi aşa se dovedea şi ea bună la ceva, nu ca atunci cānd el miorlăia după vreun fel de māncare ce se terminase de ieri şi mamă-sa īi zicea, mai īn glumă, mai īn serios: "Acu' să mānci coada māţei"! Īi zicea aşa deoarece cānd era, el făcea nazuri şi nu prea mānca. Mai avea şi un obicei nesuferit, care-l apuca dimineaţa cānd se scula din pat: cerea de māncare vreun fel care-i plăcea lui: napi cu zamă sau madăle, adică ciorbă de cartofi sau fasole, căreia ei īi spuneau mazăre... "Madăle, Nino, madăle!", cerea īntr-o veselie, că reuşea să-i mai şi facă să rādă pe cei din casă. Dar cum, de cele mai multe ori, maică-sa nu era pregătită dis-de-dimineaţă cu asemenea delicatese, el făcea tururi īn jurul camerei smiorcăindu-se nevoie mare, spre exasperarea maică-sii şi chiar a pisicii care-l supraveghea nedumerită de sub sobă.

Tot timpul īn casă era nu numai cu ochii pe māsa lui, dar şi cu māinile pe ea: o smotocea de-i mergeau fulgii, se juca cu ea ca şi cu un ghemotoc de cārpe, o prindea de pielea de pe spinare mai să o dezbrace, o trăgea de mustăţi şi de lăbuţe, ba şi de urechi şi de coadă, chit că uneori, mai cu seamă către sfārşitul primăverii, se umplea de păr, fiindcă māsa se pregătea să năpārlească. Deşi, dacă erai om mare şi te uitai la el cum tumbuşea māsa, erai īnclinat să spui că o chinuia tare, ca un mic torţionar, şi mai ţipai să-i dea drumul, că o sugrumă sau o rupe-n două. Aşa făceau şi mama şi bunica, īl sfădeau din cauza māţei, dar nici el, nici māţa nu se arătau intimidaţi īn vreun fel sau nemulţumiţi unul de altul. Se părea că şi māsa īl īndrăgise din cale afară. Pentru că de ce ar fi sărit pe neaşteptate, īncolăcindu-se pe piciorul mamei şi muşcānd-o cu ciudă printre mormăituri, odată cānd l-a certat şi l-a urechiat un piculeţ pe Ionel cel năstruşnic, care nu se mai oprea din făcut prostii. "Da' nu mai stai mereu, măi copile, să nu mai faci numa' la puleze, că mă săturai toată ziua de tine!", īl bruftuise ea atunci, ca şi īn alte dăţi, şi se făcuse īnspre el, cāt era de mic... Auzi tu, el trebuia să stea mereu, adică să se astāmpere şi să īnceteze a mai comite la puleze, care va să zică la tot soiul de şotii şi prostioare copilăreşti. Nu-i suna prea potrivit nici lui vorba aia, puleze, dar se gāndea că şi părinţii şi bunicii lui inventau cuvinte... Māsa īnsă nu se sinchisea cātuşi de puţin că el sau chiar oamenii mari inventau tot felul de cuvinte. Nu se sinchisea nici de năzdrăvăniile lui... Ea se uita fix īn ochii lui Ionel şi-l īndrăgea ca pe propriul ei pui, că altminteri de ce sărise să-l apere de mama care se necăjise pe el? Puii mici şi neştiutori trebuiau apăraţi de primejdii şi de supărările celor mari şi tari, că nu se alegea nimic de capul lor dacă-i lăsai la voia īntāmplării: să-i fugărească şi să-i muşte cāinii, să-i certe sau să-i alunge oamenii mari, ba să-i mai şi atingă cu bătaia, să-i īngheţe frigul pe afară sau să-i bată găinile cele urācioase, cu ciocurile lor ascuţite.

Deh, măria sa, puiul māsii! Că nu atunci auzise el de Măria-sa, puiul pădurii, că nu ştia carte şi apoi el se desfăta cu un bestiar domestic. De cāte ori nu trăsese māsa cu urechea, de sub sobă, sau de după grajd, cānd se lăuda el cu bestiarul ăsta al lui īn faţa musafirilor veniţi la ţuică şi taifas şi la preumblări prin prunii din spatele casei şi prin ogradă! Vara o vedea stānd pe prichiciul din afară al ferestrelor, dormitānd la soare sau cerāndu-se īn casă, aşa cum nu avea să mai facă vreo altă pisică după aceea: nici Pupeaşcă, nici Boşimanu, nici Bijboc, nici Nuţa, că doar pisicile acelea aveau să mai apuce casa veche. Seria pisicească următoare a miorlăit pe pragul uşii de afară ca să fie primită īn casă şi, de īndată ce li se deschidea, dădeau buzna spre sobă cu coada steag, adică ridicată drept īn sus, tot după un obicei pisicesc greu de explicat.

Pentru că "făcea mereu la pui", māsa a fost dusă la pădure şi lăsată acolo, īntr-o toamnă, fără ştirea lui Ionel. Jale mare atunci cānd a aflat el de nenorocire, că a plāns toată iarna după māsa lui albă, cu pete negre şi roşcate. Nu-i venea să o ierte nici pe bunica, nici pe mama care ascultase de ea şi-l despărţise de cel mai prietenos şi protector membru al bestiarului. A şi visat-o odată, cum stătea īn fereastră şi se cerea īnăuntru, că-i venise dor de Ionel. Biata māsă, cum o tot căina el, era frumoasă, asta a recunoscut şi mamă-sa, dar ce folos... Aşa că următoarele pisici au fost mārtani, trei la rānd, ca să nu le mai toarne la pui prin podul grajdului şi vreo douăzeci şi cinci de ani nu s-au mai auzit micile miorlăieli disperate de prin fānul de acolo. Primul venit, după vreo cinci ani, a fost Pupeaşcă, apărut ca din senin, īntr-o seară, īn rovina de sub conacul de la pădure, acolo unde, pare-se, văzuse el pentru ultima dată biata māsă, īn toamna aceea de pomină.

Comentarii cititori
sus

EX ABRUPTO

Radu Ţuculescu

"Ovizi" fără "OO"

Unii vor putea crede (citind titlul) că această rubrică īn care am scris despre subiecte diverse, de la reţete culinare la portrete de poeţi, s-a transformat īntr-un soi de rebus menit a pune la-ncercare ascuţimea minţii romānului. Nici vorbă, confraţi romāni! N-am eu de gīnd să vă produc dureri de cap şi nici să vă zdruncin gīndirea. Lucrurile sīnt mult mai simple doar că nu īntotdeauna, de la bun īnceput, foarte clare. C-aşa-i romānul, un ghiduş pus pe năzdrăvănii căruia nici nu-i pasă dacă dă, uneori, cu bīta īn baltă ori dacă e un tembel sadea. El nu doreşte să-i apară riduri timpurii, să īmbătrīnească adică mai repede, datorită mustrărilor de conştiinţă, īndoielilor, tristeţilor metafizice şi alte chestii din astea. Zic cum spun. El e un lejerist, un miserupist. Chiar şi cīnd pozează īn indignat. De aceea, scurta mea relatare care urmează, vă rog nu cumva s-o consideraţi ca un produs al indignării. E pur şi simplu o nevinovată compunere născută din veşnic jucăuşa noastră realitate, după o plimbare cīt se poate de banală. Trebuie să specific că plimbarea respectivă am efectuat-o īntr-un orăşel de pe malul unui lac, nu īn oraşul nostru unde totul se petrece… la scară mult mai mare!

Era o după masă nu tocmai īnsorită, dar nici tocmai mohorītă ca să te ţină īn casă. O după masă nici aşa, nici aşa. Şi cum orăşelul era aproape nou pentru mine (mai fusesem acolo odată, prin anii primei mele tinereţi), cel mai nimerit lucru, zic cum spun, era să o pornesc pe străzi la-ntīmplare, să le descopăr farmecul. Prin urmare, am pornit-o. Lume destul de puţină la ora respectivă, puteam respira īn voie şi privi fără rezerve. Orăşelul era cam ca toate orăşelele noastre. Nici prea murdar, nici prea curat, cu clădiri renovate pe ici pe colo, cu magazine şi birturi, cu copaci ici colo, păsărele ici colo iar mai īncolo un stadion destul de răpciugos la care, īnsă, n-am ajuns că mie nu-mi place fotbalul, din partea mea pot intra-n paragină toate stadioanele, zic cum spun. La un moment dat (că vine şi un asemenea moment pīnă la urmă) mă holbez la o vitrină ceva mai insistent şi descopăr un anunţ. Pe-o bucată de hīrtie, scris cu mīnă sigură şi groasă: AVEM OVIZI. Fără a mă gīndi prea mult şi a mă īntreba ce şi cum, am intrat īn magazin ca un romān hotărīt ce sīnt. Vīnzătoarea zīmbea de la o poştă. Am salutat frumos şi, sobru, i-am spus, vă rog să-mi daţi un ovid. Vai, ce simpatic sīnteţi, behăi vīnzătoarea mioritic şi īmi puse, galeş, sub nas pe tejgheaua lucioasă, o statuetă a poetului Ovidiu. Am plătit fără a schiţa măcar un zīmbet (eu nu rīd cīnd este vorba despre poezie) şi mi-am reluat plimbarea cu un ovid īn buzunar. Acum, īnsă, eram inevitabil atras mai mult de vitrine, că, deh, fui excitat. Şi nu peste mult timp, descopăr un nou anunţ īntr-altă vitrină care suna exact aşa cum īl īnşir eu aici: AZ NUS OO. Acest anunţ, spre deosebire de celălalt, mă puse puţin īn īncurcătură, obligīndu-mă să gīndesc. Dacă nu-s, atunci ce naiba o să cer pentru a afla ce nus az? Dar, cum spuneam, romānul e un tip descurcăreţ, cu mintea ascuţită, deci mi-am ascuţit-o şi mi-am dat seama că numai despre ouă poate fi vorba iar dacă nu, atunci voi afla. Am intrat hotărīt. Vīnzătoarea era babană, cu negi pe faţă şi-un īnceput de mustaţă. Aveţi ouă? am īntrebat eu şmecheros. Dumneata eşti analfabet ori īţi baţi joc de mine?!!, zbieră mustăcioasa la mine. Scrie clar şi mare īn vitrină că nu avem, te-am văzut cum te-ai holbat la afiş, ce naiba, vrei să crăp de nervi?! Nu īi doream aşa ceva unei compatrioate. Am liniştit-o, scuzīndu-mă. Sīnt miop, i-am explicat, nu văd nici la două palme distanţă ce scrie… Babana m-a scuzat, mīrīind pe sub mustaţă. Am ieşit, mulţumit că ascuţimea inteligenţei mi-a funcţionat şi de această dată. Mi-am continuat plimbarea, n-am mai descoperit alte asemenea enigmatice anunţuri, doar din cele clare, mare plictiseala īn astfel de cazuri. Īnainte de a adormi īn camera de motel particular, am concluzionat că există şi poeţi (romāni sau de altă naţionalitate), care sīnt ovizi fără oo.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey