Simona Cratel
Radu Ţuculescu

 
sus

Simona Cratel

Veveriţa

Pentru Micky

Luni, la ora şapte jumătate, Veveriţa s-a trezit pentru că soarele īi bătea direct īn faţă, prin fanta dintre draperii. Īnsă ar fi avut chef să doarmă mai mult.
A făcut o baie, s-a analizat īn oglindă, a īncercat să-şi mai netezească un pic părul care-i stătea ca o coamă zbārlită, apoi a trecut īn bucătărie. Māncānd ceva īn grabă, stānd īn picioare lāngă fereastră, s-a gāndit cu neplăcere că īntr-o zi atāt de frumoasă ea trebuie să meargă la facultate.
A īmbrăcat o pereche de blugi jerpelită. Şi-a tras pe cap tricoul, iar deasupra şi-a pus o cămaşă bărbătească. Şi-a īnnodat o eşarfă īn jurul gātului.
A avut ocazia să constate că era īn īntārziere.

Autobuzul a venit repede şi era destul de gol. S-a aşezat īn spate şi a privit pe geam tot drumul. Era toamnă.
După ce a coborāt, Veveriţa s-a īndreptat spre clădirea veche şi ponosită a facultăţii. Era o construcţie cu un etaj, care avea o curte interioară spaţioasă cu pomi, forme de ceramică drept bănci, şi fresce cu scene religioase, īn cea mai mare parte īncă neterminate, pe toţi pereţii dinspre interior. Obişnuia să se aşeze pe una din formele de ceramică şi să privească īndelung sfinţii fără braţe, aură ori trunchi. Schelele pārāiau de obicei īn bătaia vāntului, părăsite de studenţii din anii mari, răspunzători de semi-existenţa frescelor.
Veveriţa a observat cu coada ochiului că din lateral se apropia unul din colegii de an, dar nu s-a oprit să-l aştepte, din contră, a grăbit pasul. A păstruns īn curtea interioară, a trecut nepăsătoare pe lāngă un grup de colegi şi a urcat treptele.

Holul era scufundat īn semi īntuneric. S-a īndreptat spre panoul de afişaj. După ce a reuşit să dea de capăt haosului de anunţuri, a citit tema anunţată pentru anul īntāi. Tema era conţinută īntr-un singur cuvānt laconic: "Autoportret".
Īntre timp, colegul o ajunsese din urmă. Cānd īn sfārşit s-a simţit pregătită, s-a răsucit spre el.
"Ce zici de tāmpenia asta?! Nici o informaţie folositoare! Ce tehnică?! Ce format de hārtie?! Nimic!"
"Am ajuns noi prea tārziu, probabil că a existat o discuţie, ceva. Dom' profesor a explicat probabil tot ce era de explicat, cum face el de obicei. La ora nouă, acum este zece jumătate!"

Au intrat īn atelier. Pe prima planşetă era lipit un bilet care anunţa: "Suntem la bibliotecă pentru documentare".
"Hai mai bine să bem o cafea!" a propus băiatul.
"N-am chef!"
Ea a rămas o vreme īn atelier.

Adevărat, avea o săptămānă la dispoziţie, era prematur să īnceapă să-şi facă griji. A pus ordine īn planşe, şi-a revizuit dulapul cu materiale, a dat jos de pe perete cāteva lucrări de care nu mai era mulţumită.
Şi-a făcut un ceai pe un reşou.

A doua zi, marţi, a īncercat să deschidă ochii, dar a părut ceva dificil. Ar fi dorit să zacă toată ziua, fără să ridice măcar un deget. Parcă o durea un pic capul, sau poate că nu. Īncet, īncercānd să nu dărāme nimic, a dibuit ceasul pe noptieră. S-a ridicat īn capul oaselor şi s-a aşezat pe marginea patului.
S-a īndreptat spre baie cu greutate, īncercānd să identifice care era problema cu ea īnsăşi. Poate că dormise prost. Poate visase ceva, dar nu putea să-şi amintească ce anume. A pornit radioul şi a ascultat o vreme nemişcată.

N-a mai fost atāt de norocoasă nici cu transportul īn comun. S-a străduit să se păstreze calmă īntr-o īnghesuială īngrozitoare. Totuşi, īncercarea de a-şi păstra cumpătul a fost īncununată de succes. Cānd a coborāt din autobuz, s-a simţit uşurată. Şi-a īndreptat hainele, a verificat dacă rămăsese intact conţinutul buzunarelor sale, apoi şi-a continuat drumul spre facultate. Īntārziase oricum. A doua īntālnire cu profesorul fusese ratată.

Pentru a scutura īnvălmăşeala de senzaţii şi trupuri străine de pe ea, a intrat īn barul de lāngă facultate. A evitat să-şi scoată pachetul de ţigări din geantă. Poate era un lucru meschin să nu facă asta, īnsă ştia prea bine că dacă ar fi surprins-o vreunul din colegi, ar fi rămas fără el. Şi-a scos o singură ţigară.
Un grup a apărut imediat, adulmecānd-o precum lupii, şi s-a aşezat la masa ei īntrebānd de ţigări, aşa cum se temuse. Printre ei era şi colegul care īncercase s-o convingă cu o zi īn urmă să bea īmpreună o cafea. Nu-l cunoştea destul de bine, de abia īncepuseră anul īntāi. Practic, era un necunoscut pentru ea, şi nu era īntru totul sigură că dorea să-l cunoască. Cu greutate, dar sigur, s-a īnchegat o discuţie lipsită de importanţă. Aveau de gānd să lenevească toată ziua prin oraş, apoi să meargă īntr-o discotecă.
"Vii şi tu?", a īntrebat-o un tānăr nebărbierit, īmbrăcat īntr-o geacă de blugi zdrenţuită.
"Dar avem istoria artei dup-amiază!"
"Eee, căcat!" a exclamat tānărul. "Şi, ce?!"
După cāteva momente de stānjeneală, ea a spus:
"Apoi e vorba de tema asta. Ai văzut? Autoportret! Ce dracu' vrea să īnsemne asta? Ce autoportret?! De abia am īnceput anul şi primim teme tāmpite!"
Colegul ei, cel spre care deja simţise că i se īndreaptă īntreaga ostilitate, a părut s-o trateze cu ironie:
"Īţi vine vreo idee dacă te īnchizi īn casă? E şi ăsta un mod de a te documenta. Consideră că īn loc să te duci la bibliotecă, ca tocilarii ăia, vii cu noi să te documentezi. Bem ceva, ne simţim bine. Autoportret?! Poţi afla īn felul ăsta maximum de lucruri despre tine. Mai multe decāt īntr-o bibliotecă, īn orice caz".
"Hai s-o lăsăm baltă", a zis deja nervoasă Veveriţa. "N-am chef să vin şi gata".
Colegul ei a părut īnsă hotărāt să īnrăutăţească situaţia:
"Apoi, e o temă ca oricare alta! Pe ultima sută de metri o să improvizezi ceva, căcănarii ăştia or să-ţi dea o notă oarecare, şi toată lumea va fi mulţumită".

Veveriţa s-a ridicat de pe scaun īn pragul isteriei, şi a luat la revedere īn fugă, apoi a luat-o la goană.
Nu s-a oprit decāt īn parcul Ioanide.
Nu era vremea ideală pentru aşa ceva. Era rece, iar vāntul īi muşca obrajii. Nu ploua, dar cerul arăta greu. S-a aşezat pe-o bancă şi şi-a scos caietul de schiţe. A aşteptat o idee, oricare, să se năpustească asupra ei, orice idee, oricāt de năstruşnică, a aşteptat inspiraţia cu disperare. Dar era o zi proastă. Mintea īi era īngreunată de tristeţe şi spaimă.
A sfārşit prin a schiţa portretul unui bătrān aşezat pe-o bancă la cāţiva paşi de ea. Dar a mototolit repede foaia īn pumn. Īi ieşise ceva urāt, deformat.

S-a īndreptat apoi spre atelier, preocupată. A pătruns īnăuntru. Era cald şi bine. Cāţiva colegi discutau īntr-un colţ, īn jurul unui bol mare cu ceai. Ei erau cei clasificaţi drept tocilari de către restul. A salutat şi şi-a văzut de treabă.
A prins colţurile unei coli semi-ciocan īn pioneze pe planşetă, şi s-a postat īnaintea ei. Simţea plăcere stānd acolo, dar şi o uşoară intimidare. Erau doar ea şi foaia, faţă īn faţă. Aşteptānd, fiecare, ca cealaltă să-i spună, īn fine, ceva. Fiecare aşteptānd să fie atinsă.

A mai stat aşa o vreme, cumpănind asupra faptului că nu era un mod promiţător de-a aborda tema. Aşa, pur şi simplu, instinctiv. Īi trebuia un concept. Un concept. Oare profesorii nu ştiau că studenţii din anul īntāi īncă nu aveau aşa ceva precum un concept despre sine? Că erau īncă nişte copii?

După īncă o vreme petrecută astfel, şi-a īndesat totul īnapoi īn geantă. A simţit cu surprindere că face acest lucru cu furie. Şi-a īmbrăcat haina. Abia la a treia īncercare a reuşit sa nimerească māneca stāngă. Tremura.

Pe hol s-a ciocnit de colegul ei, apoi a fugit mai departe.
Peste un timp s-a trezit că merge pe stradă alături de el. Nu a ştiut să spună cum s-a petrecut asta. Dar nu l-a alungat. Avea nevoie de companie, īn mod surprinzător. Ar fi vrut să-l apuce cu amāndouă māinile de braţe şi să-l zguduie īntrebāndu-l furioasă "Ce e de presupus să fac?! Spune-mi ce să fac! Spune-mi ce să fac cu mine! Spune-mi unde să mă duc!".
Īn loc de asta, a tăcut.

Au cumpărat o sticla de vodcă. S-au stabilit īn micul parc din apropierea intersecţiei bulevardului Dacia cu Calea Victoriei. Au parcurs parcul īncercānd să găsească un colţ mai ferit. S-au aşezat pe treptele unei case cu etaj. Acolo erau adăpostiţi de vānt. Au trecut sticla de la unul la altul, īn linişte.
Colegul s-a mulţumit cu tăcerea ei.
După o vreme, a īndrăznit s-o privească. Dintr-o dată, a īnceput să-şi scotocească prin buzunare, prin geantă, şi, după ce-a găsit tot ce avea nevoie, strāngānd din ochi, a īnceput să schiţeze pe hārtie cu un cărbune bont.
"Nu, nu te mişca!" i-a poruncit.
Vocea lui i-a sporit frica. A rămas aşa, fără să īndrăznească nici să respire prea tare. După o vreme, a auzit:
"Nu este gata, dar poţi sa arunci o privire..."
Dar ea nu s-a īntors, a rămas īn aceeaşi poziţie, de parcă ar fi dorit ca el să continue s-o deseneze.
"Ce-i, te-ai īmbătat?", a īntrebat-o, şi a īnceput să-i şteargă lacrimile cu o mānă murdară.
Veveriţa a tresărit īngrozită.
"Nu mă atinge!"
"Ce-i?! Ce-ai?! Cu ce-am greşit?!"
Veveriţa l-a privit furioasă.
"Asta....! Ce te-a apucat?"
"La portret te referi?"
"Da."
"Pai..."
"Nu, lasă, nu-mi răspunde!"
Veveriţa s-a oprit din plāns, şi-a şters singură lacrimile, şi s-a ridicat.

Gelozia pe care-o simţea era nemărginită. Chipul lui, transformat īn timp ce stătea aplecat asupra foii, o bāntuia īncă. Expresia de pe faţa lui fusese tandră, delicată, ca şi cum s-ar fi concentrat asupra trupului unei iubite. Febra aceea subtilă nu o observase la ea īnsăşi niciodată. Nu o simţise niciodată. Invidia o măcina atāt de rău, īncāt totul durea, īn exterior şi-n interior. Iar desenul - desenul! - era mai bun decāt oricare desen de-al ei.
"Stai!", a strigat după ea colegul. "Aşteaptă, ce faci, n-am terminat!"
Şi-a strāns nervos lucrurile şi le-a īndesat īn geantă de-a valma. Pe celălalt umăr şi-a aşezat geanta ei, pe care ea părea s-o fi uitat, şi a luat-o la goană īn urma ei.
Veveriţa a cotit pe Calea Victoriei, iar el s-a conformat.

Miercuri, cānd s-a trezit, simţea o apăsare īn piept. Cu mare greutate, a ajuns pe marginea patului. Afară ploua mărunt. S-a băgat la loc sub pătură.

Ziua de joi a găsit-o īn faţa geamului, privind furia ploii. Ora la care ar fi trebuit să plece a trecut pe lāngă ea, īn timp ce fixa ceva pe fereastră, īn gol.
Cānd a ajuns la facultate, jumătate din colegi erau deja īn atelier, şi lucrau concentraţi. Şi-a ascuţit creioanele foarte multă vreme, a spălat nişte pensule vechi, a adunat cāţiva cărbuni fărāmiţaţi pe fundul unei cutii.

Cam pe atunci şi-a făcut apariţia unul din asistenţi. Era tānăr, avea ceva tendinţe de īngrăşare, dar īnfăţişare agreabilă.
"Am ceva important să vă anunţ!", a rostit el. "Domnul profesor nu poate veni astăzi! Iar lucrările trebuie prezentate nu luni, aşa cum scrie pe panou, ci duminică! Aţi auzit?! Cumva, trebuie să vă descurcaţi. Cei care nu sunt prezenţi, ar trebui puşi la curent. Vă rog să le spuneţi şi lor. Vă urez succes!"
Asistentul s-a mai īnvārtit puţin prin atelier, să mai schimbe cāteva vorbe şi să mai dea cāteva sfaturi, apoi a ieşit. Veveriţa a alergat după el.
"O clipă, domnule profesor!"
Asistentul s-a oprit. Pielea īi era foarte īntinsă, albă şi lipsită de riduri, iar ochii mici şi rotunzi, exprimau, pe lāngă seriozitate, un soi de blāndeţe paternă.
"Eu tot nu sunt lămurită! De fapt, tema nu mi-este clară. Eu habar n-am ce trebuie să fac!"
"Foarte bine. Te aştept īn cancelarie. Adu şi schiţele cu tine."
Asistentul a luat-o īnainte alene.
Veveriţa şi-a muşcat buzele. Care schiţe? N-avea nimic să prezinte.
Aşa că şi-a strāns repede lucrurile şi-a şters-o.

"Ce faci?"
Cānd Veveriţa a īntors capul, colegul i-a adresat zāmbetul lui obişnuit, jumătate impertinent, jumătate timid.
"Mai eşti supărată pe mine?"
Veveriţa n-a răspuns. Dar, fără cuvinte, de data aceasta s-a lăsat ghidată de el, şi aşa au aterizat īn cafenea. După ce li s-au alăturat cāţiva colegi, cănile de cafea au fost īmpinse deoparte şi au apărut paharele de vin. Era un vin demi-sec. S-au găsit bani pentru īncă un rānd, apoi pentru īncă unul. Bună-dispoziţia a crescut odată cu numărul sticlelor, īntāmplările amuzante, bancurile şi glumele au curs īn fluxul acela exaltat.
Cāndva īn timpul acesta, colegul i-a atins māna, iar ea l-a lăsat, pasivă.
Īn momentul īn care s-a ridicat de pe scaun, Veveriţa s-a văzut nevoită să facă o constatare neplăcută. Băuse prea mult. La baie s-a privit īn oglindă şi s-a gāndit la tema de la şcoală. Un colaj? O instalaţie? Un happening?
Cānd a părăsit baia, a trebuit să apeleze la ajutor din afară. Orice obiect care se dovedea stabil, īi era de un real folos. După multe opriri pentru a se sprijini de pereţi, a ajuns īnapoi la masă.

Băieţii erau īn picioare, pregătiţi să plece. Colegul adunase şi lucrurile ei. Pe braţ avea haina ei de piele, care atārna īntr-o parte. Pălăvrăgea vesel cu o colegă, fără să observe reāntoarcerea ei. Cānd o zărit-o, a anunţat-o cu o voce care s-a multiplicat ca un ecou īn mintea fetei:
"Plecăm īn discotecă".
S-a urcat īn spatele lui pe motocicletă. S-a lăsat purtată prin oraş cu un soi de apatie pe care n-o mai cunoscuse īnainte.
Următoarea imagine pe care a zărit-o, a fost cea a closetului, puternic luminat, cu liniatura pătratelor de faianţă amestecāndu-se īntr-o perspectivă nenaturală, concavă. Cineva o ţinea strāns de talie şi-o īndemna să verse.

Afară ploua cu furie. Urcată pe şaua motocicletei, totul i se părea straniu.
"Mă auzi?", a īntrebat-o colegul.
A plesnit-o uşor peste obraji, fapt care ei i-a displăcut.
A deschis ochii. Era sprijinită de un zid, iar īn faţa ei se afla motocicleta cu alămurile lucioase īn ploaie.
"Propunerea mea...", a rostit rar băiatul "este sa te duc la mine. Nu cred că e bine să stai singură. Nu sunt convins că te-ai descurca īn starea īn care eşti. Ok?"

Următorul lucru pe care Veveriţa l-a văzut, a fost o mare de īntuneric. Apoi băiatul s-a apropiat precaut de ea, şi a cuprins-o īn braţe.
"M-am făcut de rās, nu-i aşa?", a īntrebat ea.
Colegul i-a aşezat un deget pe buze. "Şşş... ", a şoptit el.

Vineri, Veveriţa a īncercat să se dea jos din pat. O durea capul. Se simţea dărāmată. Avea senzaţia că fiecare bucăţică din ea era zdrobită. Cu mare efort, s-a ridicat şi a făcut cāţiva paşi. Avea nevoie de termometrul ăla nenorocit.
S-a trezit brusc, dāndu-şi seama că adormise, apoi şi-a amintit ceva de un termometru.
A
īnchis ochii şi a adormit la loc.

Sāmbătă, Veveriţa a coborāt din pat hotărātă. Era vital să se grăbească.
Locul, propriul apartament, i-a părut străin, necunoscut. Sulurile de hārtie stocate īntr-un colţ, lucrările depozitate īntr-o mapă, şevaletul de lāngă perete, cutia cu uleiuri şi cārpa pentru pensule, īmpăturită īngrijit deasupra.
"Chiar īmi placi!", a spus.
Apoi a smuls o pernă de lāngă ea şi-a aruncat-o īnspre scaunul din faţă.
"Mă placi?!... Ăsta-i un lucru ciudat de auzit!"
"Te plac!"
Fata care stătea pe scaun i-a zāmbit, deşi preocupată de altceva.
"Ştii, uneori mă īntreb...dar să nu te superi!"
"Zii, că nu mă supăr!"
După o scurtă ezitare, a dat glas īntrebării care-o preocupa:
"Ce-ai făcut din mine?"
"Ceeee?!"
"Mda, adică... De exemplu, alea sunt māinile mele? Uită-te şi tu! Ce faceţi la facultatea aia de artă? Zgurmaţi īn gunoi?!"
Veveriţa şi-a privit cu surprindere māinile.
Cāteva umbre i-au tulburat chipul. Profilul delicat i s-a schimonosit uşor. S-a privit pe sine īn cealaltă, a analizat poziţia relaxată, picior peste picior, māinile īn poală, degetele agile care roteau un inel, cānd şi cānd.
"Chiar īmi placi!", a repetat, dar de data aceasta cu durere vie şi acută, distorsionat.

A ţāşnit de pe marginea patului. Nu era momentul să tremure, să ezite, să dea greş. Ar fi fost de neiertat. Şi-a īnfipt degetele īn părul rivalei, şi, ajutāndu-se de cealaltă mānă, a forţat-o să īngenuncheze lāngă scaun. N-a īntāmpinat cine ştie ce rezistenţă. N-ar fi vrut s-o vadă zbătāndu-se sau implorānd. Părea chiar să se bucure de o oarecare colaborare politicoasă. Veveriţa a sprijinit capul fetei de marginea scaunului, a adus cu īncetineală māna dreaptă de la spate, dānd la iveală un fierăstrău cu zimţii lucioşi. A īnceput, īncordată, să taie. Era o acţiune care necesita forţă. Undeva, a găsit această forţă.
Cānd a terminat, uimită de ceea ce tocmai făcuse, a dat drumul, iar capul s-a rostogolit pe podea, cu o bufnitură īnfundată.

A ajuns la atelier īnaintea tuturor. A păşit īnăuntru. Parchetul scārţāia. A aşezat cutia īntr-un colţ. Neoanele au clipit pe rānd, şi s-au aprins īntr-o ordine discordantă. Spaţiul īncăpător al atelierului arăta curăţat şi pregătit pentru expoziţie. Focul ardea īn sobă. Pereţii, īncepānd de la jumătate īn sus, erau tapiţaţi cu catifea verde.

Şevaletele dispăruseră, planşetele, caprele, dulapurile cu materiale, toate, duse. Īn schimb, mijlocul sălii era ocupat de un soclu īnalt, din marmură, pe care era aşezată o casetă īncăpătoare din cristal. Caseta era luminată de cāteva spoturi aşezate cu chibzuinţă īn tavan, "Mă aşteptau!", şi-a şoptit sieşi īncāntată. "Īn tot acest răstimp, ei m-au aşteptat! Īn tot acest răstimp, au ştiut!"

S-a apropiat de caseta de sticlă, şi a dibuit uşa care permitea accesul īnăuntru. A deschis-o şi a atins cu vārfurile degetelor pernuţa de catifea. Senzaţia era extraordinară, delicată şi senzuală īn acelaşi timp.
A smuls banda adezivă cu care fusese sigilată cutia pe care-o adusese cu sine şi a scos la iveală capul. L-a potrivit īn caseta de cristal. Aranjarea minuţioasă i-a luat mult. Picăturile de sānge rămāneau neobservate pe catifeaua roşie.
A stat ore īn şir īn picioare, privind spre caseta de cristal.
Cānd s-au auzit zgomote de paşi şi voci, a tresărit violent.
Comisia!
Procesiunea de profesori a intrat īncet, īn linişte. Veveriţa l-a căutat imediat printre ei pe cel mai important, profesorul ei, care era şi şeful catedrei. Nu era greu de reperat, īntrucāt era cel mai īnalt. Trupul lui uscăţiv īl distingea flagrant dintre toţi. Acesta a făcut doi paşi, īnaintea tuturor, ca pentru a sublinia importanţa persoanei sale, ori pentru a arăta că e şeful, şi, cu māinile la spate şi bărbia mult ridicată, a zis:
"Ia să vedem... Aceasta este lucrarea ta, domnişoară?"
Veveriţa a părut atinsă de autoritatea vocii lui, şi, căutānd instinctiv un punct de sprijin īn spatele ei, pe care, evident, nu l-a găsit, a īncercat să murmure ceva.
"Nu aud nimic!" a afirmat profesorul.
"Păi....", a īnceput timid Veveriţa, răscolind după cāteva cuvinte īn minte.
"Hai, fetiţo, zi ce ai de zis...! N-avem timp să stăm după dumneata!"
Veveriţa, pentru că uitase să-şi compună ceva prin care să exprime conceptul lucrării sale, a spus disperată:
"Lucrarea mea ar trebui să exprime de una singură tot ceea ce am vrut să spun. Doar pentru asta e făcută arta...! O imagine care exprimă totul! Dacă vroiam să fac compuneri, dădeam la filologie!"
Pentru o secundă, s-a lăsat liniştea. Apoi murmurele au īnceput să crească vertiginos. Capetele se aplecau unele spre altele, comentarii erau rostite īn şoaptă. Deşi Veveriţa a īnceput să tremure din cauza īndrăznealii avute, ştiind că profesorului nu prea puteai să i te adresezi īn felul acesta, s-a simţit īn acelaşi timp izbită de adevărul propriilor cuvinte, căci nu exista operă mai desăvārşită decāt cea care conţinea jertfa de sine. Era ridicol să i se ceară să apere pānă şi asta.
Īntr-un final, profesorul a zis:
"Eşti obraznică deci..."
"Nu, doar că..."
"Bine, lasă, m-am lămurit!"
Profesorul a mai dat un ultim tur īn jurul vitrinei.
Printre profesori se afla şi colegul ei. Aşa se stabilise, ca un reprezentant al studenţilor să ia parte ca observator la deliberările comisiei. Băiatul īi evita īnsă privirea.
Apoi, lucrul pe care toata lumea īl aştepta, s-a petrecut. Profesorul şi-a īngustat pleoapele şi a părut gata să spună ceva.
"Mda... īn mare este bine. Doar că nu sunt mulţumit de acest detaliu!"
Şi a indicat mica vānătaie din frunte, produsă īn momentul impactului cu podeaua, acasă la ea.

Comentarii cititori
sus

EX ABRUPTO

Radu Ţuculescu

N-avem gloanţe....!!

Era sīmbăta după masa. Didi trebuia dusă la veterinar, vorbisem cu el la telefon, totul era īn regulă. Doar maşina mea nu prea era īn regulă, prin urmare eram nevoit să apelez la un taximetrist iubitor de animale. Unul care să nu aibă alergie la părul de cīine, cum īmi explica vecina de la etajul imediat inferior că are, de exemplu. Nu cumva să-mi scutur covoraşele de pe balconaş ori de la ferestre. Bate vīntul sau nu, tot īi intră ei vreun fir de păr de cīine īn apartament şi pac, alergia. Vecina īmi spunea toate astea pe un ton cīntat, privindu-mă drăgăstos īn ochi, umflīndu-şi pieptul prin capotul roşu, dīndu-mi de īnţeles că eu, īn schimb, aş putea intra cu toate firele de păr pe care le am, nu pe fereastră ci pe uşă, ea-i casnică, are timp, iar bărbatul ceferist bīntuie prin ţară, vine rar pe-acasă iar cīnd vine, nu face altceva decīt sforăie precum o veche locomotivă cu aburi. Taximetristului trebuie, de asemenea, să nu-i miroase Didi. Nici nu are cum, ea e spălată zilnic, ceea ce se īntīmplă tare rar cu animalele superioare care umblă īn două labe şi au impresia că gīndesc. Dar un alt vecin de-al meu zice că-i pute gura. Căţelei, evident, pe el īnsuşi nu se poate mirosi. Vecinul ăsta are mereu o cuşmă pe cap, de-i vară de-i iarnă, care-i acoperă fruntea tip tanga, ajungīndu-i pīnă deasupra ochilor cu priviri bovine. E mătăhălos, cu nişte palme cīt două capace de WC, şi singura lui problemă din viaţă este că le pute gura cīinilor şi nu ar trebui lăsaţi īn lift. Chiştoacele de ţigară, scuipatul şi toate celelalte gozuri din lift ori din holul liftului, nu-l deranjează defel, doar stomacul cīinilor şi ce emană din el, pe gīt īn sus. L-am asigurat că voi cumpăra o perie de dinţi pentru cīini şi , de cīte ori urmează să ies cu căţeaua mea la plimbare, o voi spăla cu pastă mentolată, ca să duhnească frumos ori, i-am mai zis imbecilului, īi dau o ţīră de bere, să duhnească a borhot, să intre şi ea īn rīnd cu lumea. N-a priceput nimic, a zīmbit tīmp şi-a continuat să gīlgīie ameninţător la adresa cīinelui căruia īi pute gura.

Īn staţie erau numeroase taximetre. Am privit atent şoferii, am dibuit unul cu o mutră mai simpatică şi mai tīnăr, cu un cap ce n-ar fi suportat o cuşmă pe el īn plină vară şi l-am īntrebat dacă mă ia cu cīinele. S-a făcut, nene, a zis zīmbind, dă-i drumul pe bancheta din spate! Aşa am procedat apoi am luat loc līngă el, lăudīndu-l pentru īndrăzneală.

Asta-i mizilic, nene, mi-a zis el, cīte nu vedem noi, taximetriştii! Sīntem căliţi cu īntīmplări grozave. Păi, să-ţi spun. Ieri la amiaz am dus doi poliţişti!! Nu mi se pare ceva grozav, am remarcat. Ba da! explodă şoferul. Au urcat īn taxi şi mi-au spus să-i duc, urgent, la Abrud, ca să-l aresteze pe unul care i-a tăiat gītul cumnatului! Ei nu au maşini destule la sediu... I-am dus, i-am aşteptat pīnă l-au găbjit pe ăla, i-au pus cătuşele şi i-am adus pe toţi trei īnapoi! Halal să ne fie! Ăştia nu mai au azi nici gloanţe pe ţeavă, ascultă-mă pe mine nene, poţi să-ţi faci de cap īn linişte şi pace. Dacă fac arestări cu taximetrul, īţi dai seama ce nasoleală e şi-n poliţie. Īn curīnd, īi vor ruga pe toţi borfaşii să se prezinte singuri şi nesiliţi de nimeni, la arest. Să vină cu maşinile personale, care vor rămīne īn dotarea poliţiei pīnă ce ies de la bulău. Dacă posedă arme şi gloanţe, cu atīt mai bine. Lasă totul la garderobă! Īn curīnd, vor īmprumuta şi cīini de la ăia care au, ca mata. Om te faci, prieten cu poliţia!

La auzul perspectivei care o aşteaptă, Didi īmi rīnji īn oglinda retrovizoare.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey