Teodora Gălăţean
Victor Martin
Alina Savin
David Sima
Ovidiu Stanomir
Radu Ţuculescu

 
sus

Teodora Gălăţean

Dumnezeul meu gri

Aveam un Dumnezeu gri. Cu cap mare, rotund, aura īn formă de petale de floarea-soarelui, corp disproporţionat, cu māini şi picioare semănānd mai degrabă a labe de animal. Mă vizita mereu. Apărea pe tăcute, se aşeza lāngă mine şi īmi spunea blānd să nu-mi fie teamă că el e acolo. Cāteodată credeam că e tata, dar culoarea gri şi aura īn formă de petale de floarea-sorelui īl trădau. Niciodată nu avusesem curiozitatea să-l ating. Uneori oamenii mici īl alungau cu chicotelile lor. Erau vāslaşi acei oameni, pe-o bărcuţă albastră, iar māinile lor de sārmă de cupru īmpletită, se chinuiau să mānuiască vāslele albastre. Se ciocneau tot mereu ba de mormoloci, ba de algele verzi care īmpānzeau lacul la suprafaţă, iar ei, oamenii mici din sārmă de cupru nu mai puteau īnainta spre destinaţia lor necunoscută mie. Luam un băţ şi le curăţam calea, iar Dumnezeul gri īmi zāmbea şi īmi făcea cu ochiul, şmechereşte, dar nu de sus din ceruri ca alţi Dumnezei, ci de undeva din aer parcă şi avea chipul atāt de ondulat cāteodată că rādeam tare, tare de tot de mă prăpădeam. Mama mă privea suspicios īn timp ce Mircea īşi continua povestea. "Īntro seară, după lăsarea īntunericului, mă jucam de-a v-aţi ascunselea cu alţi copiii, pe la coteţe. Doar becul mare de la centrală reuşea să ne lumineze cāt de cāt joaca. La un moment dat am văzut o umbră a unui om proiectată pe unul din coteţe. Probabil că vroia să se ascundă, nu ştiu exact. Ţinea un baros īn mānă ridicat deasupra capului gata să lovească. De frică, mi s-au īnmuiat picioarele. Era de ca şi cum cineva mă ţinea pironit pe loc, īn timp ce-i priveam pe ceilalţi copii fugind. Nu ştiam dacă fugeau pentru că l-au văzut şi ei pe omul acela sau pur şi simplu să se ascundă. Vroiam să-i strig să mă aştepte, dar gura mea nu reuşea să scoată decāt nişte şoapte pe care nici eu nu mi le auzeam. Iar copiii se īndepărtau fără să privească īn urma lor. Altă dată l-am văzut urcānd agale dealul. Era ziuă, iar eu l-am strigat. S-a īntors spre mine şi i-am putut vedea faţa. Era acoperită cu o pojghiţă de noroi. Poate de aici i se trage numele". Oamenii mici ascultau īnspăimāntaţi. Īncepuseră să vāslească din ce īn ce mai repede, iar eu cu băţul meu obraznic mă puneam de-a curmezişul vāslelor. Soarele era la apus şi lucea pe suprafaţa apei. Mă orbea, iar eu strāngeam din pleoape, iar cānd le deschideam totul īn jurul meu era verde. Un verde orbitor, ascuţit, aproape zgomotos. "Sunteţi prostuţi", le spuneam, "omul negru nu e aici, e la Brazi, voi nici nu ştiţi măcar unde e Braziul..." şi băţul făcea rotocoale de unde īn apa verde cu oglindirile soarelui. Şi Dumnezeul gri mă dojenea, iar eu mă roşeam pānă īn vārful urechilor de ruşine.

Īntro zi am crezut că l-am pierdut pe Dumnezeul gri. Dispăruse. Mătuşile, unchii, bunicii, părinţii şi toată lumea credeau că e unchiul Gligor. Priveam sicriul de lemn lustruit, cu un cearceaf cu cipcă la capete ieşind dinăuntru pānă peste margini, iar īnăuntrul lui fusese depus un corp gri. Doruca se īntreba unde-i este bunicul, iar unchiul Anania povestea ceva de neīnţeles. Cum că se va preface mort, cu māinile īncrucişate pe piept, ochii īnchişi, pielea gălbuie, īşi va ţine răsuflarea, iar oamenii adunaţi acolo, vor plānge īn sughiţuri, vor boci, vor īntreba "De ce te-ai dus, Ananie, de ce te-ai dus?", iar el va sta cuminte īn sicriu pānă īnainte să-l acopere cu capacul şi să-l bată īn cuie. Atunci el va deschide ochii, īi va privi pe toţi, apoi va rāde, va rāde īn hohote, iar oamenii se vor speria, īşi vor face cruci peste cruci, vor scuipa īn sān şi el va rāde şi le va spune că nu e mort, că doar s-a jucat puţin... "Ce poveste ciudată mai spune şi Ananie ăsta", gāndeam eu strāmbānd din nas şi cu gura la fel de strāmbă ca şi cum tocmai aş fi gustat ceva foarte acru. Priveam spre sicriu, iar corpul gri a zāmbit, mi-a tras cu ochiul şmechereşte, numai mie, sunt sigură, căci īi priveam pe ceilalţi oameni cum plāngeau şi se rugau şi se tānguiau īn continuare "de ce te-ai dus, Gligore, de ce te-ai dus", iar Doruca īntrebānd "unde-i bunu? unde-i bunu?" şi corpul gri mi-a spus să nu mă sperii, dar nu aşa poruncitor, ci blānd. "Eu nu sunt mort", mi-a spus, "ci doar mă joc puţin. Du-te la oamenii mici de pe lac şi ajută-i să vāslească" şi din nou īmi trase cu ochiul şmechereşte. Şi am fugit īntrun suflet la lacul din Gheorgheni să-i caut pe oamenii mici cu braţe de sārmă de cupru, vāslind anevoie īmpotmoliţi īn cāte-un mormoloc sau cāte-o algă verde, iar eu fie le curăţam drumul cu un băţ, fie le puneam piedică vāslelor, iar ei se chinuiau, se chinuiau, chicoteau cu glasurile lor piţigăiate, iar Dumnezeul gri apărea de undeva din aer, cu chipul ondulat şi cu aură de petale de floarea-soarelui şi mă dojenea, iar eu roşeam pānă-n vārful urechilor numai şi numai de ruşine. Apoi a dispărut. Uneori chiar credeam că a murit. Şi o dată cu el şi unchiul Gligor.

Coboram cu Ela de pe munte şi ne prinsese ploaia. O ploaie rece, agresivă, muşcānd sălbatic din trupurile noastre pānă la os, o ploaie cu fulgere de foc şi tunete zgomotoase ce se izbeau furioase de timpanele noastre, o ploaie transparentă intrānd īn carnea, sāngele, măruntaiele noastre, curgānd apoi mai departe, pe pămāntul care o īnghiţea pofticios. Alunecam mereu, iar frunzele putrede amestecate cu pămāntul ne acopereau pānă la genunchi. Reuşeam să ne eliberăm şi să mergem mai departe, grăbit, sacadat, rāzānd de spaimă, tremurānd, cu picioarele īngheţate şi cu trupurile ude, ude şi mocirloase. Ajungeam la rāuri şi treceam direct prin ele, refuzānd punţile-capcană alunecoase, obraznice. Dar ultima punte era de nepăcălit. Rāul era foarte īnalt aici, curgānd agitat şi nervos, iar ploaia care cădea continuu de cāteva ore īl alimentase şi mai tare. Am īncercat să ne ţinem de bolovani, dar īn zadar, căci apa era mult prea repede, desprinzāndu-ne māinile de rocă aproape instantaneu. Podul era salvarea. Am īncercat să ne ţinem de balustradă, dar aceasta căzuse īn apă unde a şi fost īnghiţită pe loc de gurile īnvolburate ce se rostogoleau la vale. Am luat podul tārāş, cuprinzāndu-l cu palmele şi cu genunchii īnaintānd milimetru cu milimetru. Oamenii mici vāsleau īncercānd să ajungă la mal. Apa sărea īn picături mărunte ce aterizau īn barca lor albastră aproape scufundānd-o. Dădeau agitaţi din māinile sārmoase de cupru, īn timp ce capetele lor se aplecau cānd spre stānga, cānd spre dreapta. Abia atunci observasem ca aveau ochii mari, căprui. Un băţ ieşi din vārtejurile apei īmpingāndu-i spre mal, iar nişte braţe uriaşe, ca de sārmă ne ţineau grijuliu de mānă trăgāndu-ne īntr-o barcă albastră. Un Dumnezeu gri se oglindea zāmbind īn apa murdară trăgānd şmechereşte cu ochiul. Ajunseserăm la capăt. Dar tānăra care a trecut puntea tot pe ploaie la două zile īn urma noastră, a alunecat căzānd īn apă, izbindu-se de bolovani, trupul ei desfăcāndu-se īn bucăţi. Cānd i-am văzut chipul īn ziar, am ştiut că e Doruca.

De atunci, Dumnezeul gri nu a mai apărut niciodată...

Comentarii cititori
sus

Victor Martin

Oameni goi pe străzi

Īntr-o bună zi, primarului i-a venit o idee strălucită, care, aşa cum se va vedea, peste mai multe secole, va da roade. El a propus Consiliului Local adoptarea unei hotărāri, prin care să se interzică locuitorilor, indiferent de condiţie socială, religie sau culoare, să mai umble goi pe stradă.
S-a lăsat pe spate, cu spătarul elastic al fotoliului, şi a fixat cu privirea un punct pe tavan, gāndind cinci minute, zāmbind unei idei interioare, apoi a chemat secretara şi i-a dictat textul ce urma să fie dat la ziare, text prin care fixa o şedinţă ordinară de Consiliu.
Cvorumul fiind īntrunit, a expus īn cuvinte simple, de mult bun simţ, cam ce i-a trecut prin cap, rugānd insistent să se consemneze īn procesul verbal.

- Nu cred că iniţiativa domnului primar va avea sorţi de izbāndă, a spus primul īnscris pe lista luărilor de cuvānt, un reprezentant al unui partid de extremă stāngă. E adevărat că īn antichitate oamenii puneau pe ei tot felul de pānzeturi, prinse cu ace de aur. S-a ajuns la o aşa mare risipă de imaginaţie īn conceperea brizbizelor, īncāt omul, "cel mai de preţ capital", n-a mai avut nici o valoare. Īn plus, īn acele vremuri, era frig. Nu s-a ajuns decāt foarte curānd la independenţa faţă de natură. Independenţa faţă de mediu a dus, cum e şi firesc, la o mai mare apropiere de natura umană. Forţele de dreapta au īncurajat simplificarea modelelor de haine, culorile mai puţin enervante, dar să nu uităm că revoluţia tehnico-ştiinţifică, promovată de forţele stāngii politice, a introdus şpilhozenul unisex şi unicolor. Doar mirosurile au fost diferite, īn funcţie de coeficientul de inteligenţă al fiecăruia…
- Ha, ha, ha! a sărit un consilier al unui partid din cealaltă parte a spectrului politic. Lucrurile īncepuseră să pută. Ca urmare a egalitarismului vostru de prost gust, toate puţeau īntr-un singur fel. A trebuit să venim noi la putere, să dăm şulfele jos de pe oameni, pentru a se vedea unii pe alţii īntr-o lumină adevărată.

Preşedintele de şedinţă a bătut cu ciocanul de lemn īn masă, indicāndu-i recalcitrantului să ia loc şi să vorbească atunci cānd īi vine rāndul.
- Politica dezastruoasă a ultimelor guverne a adus omul īn starea primară, l-a lăsat īn fundul gol. Īn numele democraţiei, prost īnţeleasă, se consideră individualismul ca un concept de bază şi se uită munca īn echipă, s-a enervat vorbitorul, privindu-l pe deasupra ochelarilor pe acela care īl īntrerupsese.
- Munca īn echipă duce la devieri sexuale! i-a strigat, la rāndul lui, din sală, consilierul de dreapta. Să-şi vadă fiecare de treaba lui. Şi la antici umblau oamenii goi, mai ales pe stadioane, la olimpiade, dar atunci nu aveau altă treabă decāt să īnalţe temple şi să venereze frumuseţea corpului uman. Nu-şi prea puneau capul la contribuţie.
Văzānd că nu are cu cine vorbi şi că e īntrerupt tot timpul, consilierul de stānga a lăsat locul următorului vorbitor, un membru al unui partid ecologist.
- E posibil să mă consideraţi a avea aplecări spre stānga, dar nu este aşa, a īnceput acesta. Partidul nostru face parte din convenţia de centru-dreapta, aflată la putere. Cu toate acestea, părerea mea este asemănătoare ce părerea primarului: oamenii goi strică peisajul. S-a constatat că, atunci cānd ies din casă, cetăţenii oraşului se dezbracă de tot ce au, ies la plimbare, pe străzi sau prin parcuri, şi nu mai sunt atenţi decāt unii la alţii. E adevărat că atenţia aceasta e foarte bine mascată de educaţia pe care am primit-o, educaţie ce ne foloseşte şi īn relaţiile de serviciu. Ce-ar fi, acum, īn şedinţă, să lăsăm la o parte acest unic punct de pe ordinea de zi, care este introducerea sau nu a hainelor īn afara locuinţei personale, şi să ne pornim a face remarci deplasate privind defectele fizice pe care le are fiecare? Vă spun că ar fi foarte rău. Are dreptate primarul: ceea ce nu se vede, nu intră īn discuţie. Dacă ne acoperim goliciunea, măcar la serviciu, nu trebuie să ne mai gāndim cum să ne īnfrānăm instinctele şi nici nu mai avem nevoie de pedepse aspre pentru cei ce se iau unii de alţii.

Următorul vorbitor, un social-democrat, a spus că lucrurile cele mai simple sunt moştenite din generaţie īn generaţie şi nu are rost să le schimbăm tocmai noi, că suntem mai breji. El a ţinut să releve faptul că ultimele cercetări socio-psihice au demonstrat faptul că instinctele se aprind mai repede atunci cānd li se ascunde ceva. Un simplu cearceaf, pus pe o femeie, o face mai misterioasă, mai atractivă, lucru care nu ne trebuie īn societate, la lucru, prin parcuri sau magazine.
- Sunt de acord cu antevorbitorul meu, a spus un consilier socialist, urmānd la cuvānt. Instinctele de procreare trebuie să se trezească acasă, la fiecare, cānd, după ce am luat masa, ne-am făcut de lucru prin atelier, am lucrat ceva pe calculator, am controlat lecţiile copiilor, am udat grădina, am tuns iarba sau ne-am uitat la televizor, trebuie să ne īmbrăcăm frumos, la cravată, cu pălărie sau fără, īn cizme sau pantofi, după gust, şi să ne ducem la culcare. Sunt de acord, īnsă, şi cu primarul, care vrea, iată, după atāta amar de vreme, īn care ne-am văzut goi, să ne vedem şi īmbrăcaţi. S-ar putea relansa industria uşoară şi s-ar putea crea multe locuri de muncă.
- Da, dar atunci nu am mai face altceva, toată ziua, decāt să stăm şi să ne admirăm hainele, din ce īn ce mai sofisticate şi mai fistichii, unii la alţii. Unde ar mai fi eficienţa muncii? l-a īntrerupt un consilier de pe primul rānd, din stānga.
- Avānd īn vedere eficienţa muncii, vă rog să nu mai īntrerupeţi vorbitorul! s-a enervat preşedintele şedinţei. După luarea de cuvānt a primarului, īşi spune fiecare părerea, mai pertinentă sau mai puţin pertinentă, apoi īşi formează fiecare o părere, pro sau contra, şi trecem la vot. Īntreruperile şi discuţiile īn contradictoriu ne fac să nu mai terminăm pānă deseară.

Deoarece socialistul nu mai avea nimic de spus, a luat cuvāntul un consilier al coaliţiei de la putere, spunānd că dezbrăcarea e o practică liberală, o eliberare de convenţionalismul ieftin, specific evului mediu, cu perucile, blănurile şi păduchii lui, sau comunismului, cu maieul luat peste pufoaică.
- Ce rost mai are să ne ferim de frig, acum, cānd temperatura este constantă, pe toată planeta, din Siberia pānă la Ecuator? a īntrebat liberalul, retoric. Industria uşoară e destul de bine dezvoltată. Dacă vrea cineva să se culce cu nevasta īmbrăcat īn salopetă de mecanic, cu fular la gāt, bocanci īn picioare şi căciulă īn cap, e liber să o facă. Poate comanda la fabrică tot ce pofteşte. Industria merge īn funcţie de cererea clienţilor. Dacă vrei să te duci la culcare cu tractorul, nu te īmpiedică nimeni; fiecare face, la el acasă, ce pofteşte. Hainele īncurajează traficul de droguri, ascunse prin buzunare false, pot adăposti bani, mulţi dintre ei falşi, sau truse de spart bănci. O cartelă de credit, legată de gāt, şi o geantă tip "diplomat", dintr-un material plastic uşor şi transparent, sunt de-ajuns. Să luptăm pentru o societate simplu organizată! a īncheiat.

Timp de o oră, s-au perindat la microfon mai mulţi consilieri, aprobānd ideea īmbrăcării locuitorilor sau, dimpotrivă, criticānd-o cu vehemenţă.
- La un buget de austeritate, cum este cel al oraşului nostru, asta ne mai lipseşte, să dăm miliarde de lei pe haine, a spus un vorbitor, relevānd faptul că s-a pierdut tradiţia croitoriei. Nici ce mai e la modă nu se ştie, aceasta dispărānd odată cu obiectul discuţiei. Să trimiţi şomeri la calificare, īn meseria de croitor, departe, īn micile enclave, unde oamenii nu au evoluat şi umblă īmbrăcaţi, e pierdere de timp şi de bani. Nici nu mai există căi de acces spre zonele respective. Mai bine am folosi banii să astupăm gropile din şosele, să construim mai multe şcoli sau să ajutăm sănătatea şi cultura, a īncheiat el.
- Unde sunt tradiţiile noastre?! şi-a īnceput discursul un al doilea consilier, al unui alt partid de stānga.
Unde sunt frumoasele noastre costume populare? Dacă un minoritar ţine gura īnchisă şi nu se exprimă īn limba lui, nici nu ştii că e minoritar. El se poate strecura īn orice structură a statului, submināndu-i autoritatea.
- Da, dar minoritarii tuciurii şi-au pierdut obiectul muncii. Noi nu mai avem buzunare, unde să-şi bage ei māinile…, a sărit un consilier al forţelor de dreapta.
- Şi, īn plus, cine te īmpiedică pe dumneata să-ţi pui un frumos costum popular, din zona unde te-ai născut, şi să petreci o frumoasă seară romānească, īn intimitate, cu nevasta, dacă eşti aşa mare naţionalist?! a completat un al doilea consilier al uniunii de dreapta.
- Să vă suiţi voi īn pat, īmbrăcaţi īn costum popular, cu iţari de bumbac, cizme, laibăr şi pălăriuţă cu pene, pe o căldură īnăbuşitoare! a strigat consilierul de stānga īn microfon. Am făcut nenumărate cereri, să vină să-mi repare climatizarea. Dacă noi, consilierii, suntem trataţi cu dispreţ, ce să mai vorbim de omul simplu, care umblă cu fundul gol pe stradă şi după care am luat zece piei, printr-o fiscalitate īnrobitoare?…Eu vreau să ies cu nevasta şi copiii, dumineca, la biserică, īmbrăcat īn costum popular, să mă admire lumea.
- E problema dumitale, a intervenit preşedintele şedinţei. Aici, discutăm o problemă cu implicaţii mult mai profunde, cu repercursiuni neaşteptate, imprevizibile, īn timp. Vă rog să reveniţi la subiect!
- Nu revin la nici un subiect. Or să ne mănānce minoritarii. Lor le vine mult mai uşor să demonstreze ceva, altcuiva decāt propriului lor popor…S-au īnmulţit peste măsură şi nici nu mai pot fi depistaţi, umblānd goi pe străzi, ca şi noi.
- Vă rog să treceţi la loc!
- Nu trec niciunde!
- Mă obligaţi să amān şedinţa.

Auzind că e pericol să fie chemaţi din nou, consilierul s-a depărtat de microfon, făcānd semne obscene, şi s-a apropiat următorul īnscris pe listă.
- Vreau să spun, la īnceputul luării mele de cuvānt, că nici eu nu suport minoritarii, care se chinuie să demonstreze că ne sunt superiori, dar un lucru trebuie să recunoaştem: şi ei umblă goi pe stradă, la serviciu, şi lor li se poate deregla climatizarea. Nu-i īmpiedică nimeni să se īnmulţească. Pentru că nu se īnmulţesc ca iepurii, e demonstraţia faptului că au ajuns la un grad ridicat de civilizaţie. Au īnţeles că, dacă trebuie să se īnmulţească numai pentru a fi majoritari, e prea puţin. Au īnţeles că nu trebuie să facă din creşterea numărului de indivizi un scop īn sine…
- Mai la obiect, domnule! a intervenit conducătorul şedinţei.
- Mai la obiect?! Mai la obiect e faptul că suntem un oraş īntre oraşe. Dacă ne apucăm să ne īmpopoţonăm fără aprobarea guvernului, parlamentului şi preşedinţiei, e posibil să ni se taie gazul sau să se bage armata peste noi. Eu zic să nu călcăm legea administraţiei locale şi cea a funcţionarului public. Să ne vedem de micile noastre hotărāri meschine, de spaţii comerciale, nume de străzi, salarii, comemorări, zilele oraşului, delegaţii īn străinătate şi decernări de titluri!

A luat cuvāntul şi o reprezentantă a sexului slab şi frumos, membră a unei formaţiuni politice civic-liberale, arătānd că, paradoxal, s-a micşorat numărul de violuri sau agresiuni verbale la adresa femeilor.
- Cānd eşti gol, te gāndeşti că poţi fi tu īnsuţi agresat, indiferent de sex, a concluzionat ea.
Trecānd peste un mic incident, īn care un cameraman, avānd intenţia să-i facă loc femeii, să treacă la loc, s-a agăţat de un fir, căzānd cāt era de lat, şedinţa a continuat. Părerile au fost pro şi contra ideii primarului.
- Nu am nimic cu minoritarii, a spus un reprezentant al unui mic partid naţionalist. Atāta timp cāt nu fac rele, pe reprezentanţii naţionalităţilor conlocuitoare nu-I bagă nimeni īn seamă. Vreau să spun că, după criteriul culorii pielii, unii, mai īnchişi la culoare, pot fi mai uşor de urmărit, cānd sunt dezbrăcaţi, asta fiind treaba Poliţiei. Treaba noastră, a consilierilor, constă īn faptul că, au n-au haine pe ei, bogătaşii oraşului sunt cei care ne pompează bani. Īn trecut, era la modă sintagma ironică de “corupt īn fund”. Cum īl prindea pe parvenit, instanţa judecătorească īi decupa pantalonii īn fund, supunāndu-l oprobiului public printr-o hotărāre definitivă. Acum, corupţii se acoperă cu acte şi se ascund īn spatele nudităţii, scăpāndu-ne printre degete…
- Vorbeşti prostii! a sărit un reprezentant al dreptei. Am ajuns pānă acolo, īncāt, cu haine sau fără, să nu vrem o anticorupţie a corupţiei, ci o anticorupţie curată. Vehiculăm noţiuni, numai aşa, de dragul noţiunilor.
- Domnilor, vă atrag atenţia că avem un singur punct la ordinea zilei. Nu discutăm despre minorităţi sau despre corupţie.
- Cum să nu discutăm?! a sărit reprezentanta unui partid democrat. Unde e democraţia şi libera exprimare? Totul se leagă: civism, nuditate, minoritari, corupţie, inflaţie…Se apropie, acum, ziua naţională. Mie, īn fiecare an, mi-a fost ruşine să merg la depunerea de coroane de flori īn fundul gol şi n-am spus-o pānă acum.
- Concordă mai bine cu doctrina democrată, a ironizat-o un reprezentant al Domnului pe Pămānt şi membru al creştin-democraţiei, dar nu e lucru creştinesc.
- Ba e creştineşte să te pregăteşti să mergi la Judecata de Apoi, a intervenit primarul.

Pānă cānd rumoarea creată a dispărut, conducătorul şedinţei a bătut, īn mod repetat, cu ciocanul īn masă.
- E o problemă de conştiinţă, a spus el. De asta am fost chemaţi, să ne spunem părerea şi să votăm aşa cum ne dictează conştiinţa. Şi mai lăsaţi-l īn pace pe Cel de Sus, nu-l mai băgaţi īn certurile voastre; păstraţi-l ca pe ceva sfānt şi ca opţiune individuală!
- Nu aveţi dreptate, a spus un reprezentant al dreptei liberale, urcānd la tribună. Vorbiţi de opţiune individuală şi de liber arbitru, punāndu-ne să votăm o opţiune colectivă: ori toţi dezbrăcaţi, ori toţi īmbrăcaţi. Eu aş propune o a treia cale: cine vrea īmbrăcat, să umble aşa pe străzi, iar cine vrea dezbrăcat, să umble dezbrăcat.
- Vrei, poate, īn spirit liberal, să plătească cine vrea impozite, īn condiţiile īn care voi, liberalii, aţi promis reducerea fiscalităţii şi aţi pus un ministru al finanţelor care a luat zece piei de pe noi? s-a enervat un consilier al social-democraţiei. A treia cale ar fi să plecaţi de la conducere.
- Domnu', domnu’! Nu are legătură cu discuţia, a bătut preşedintele īn masă.

Spiritele s-au īncins īn momentul īn care unul dintre consilieri a trecut la microfon, īn locul liberalului, şi a lansat bomba. Ardelean de origine, membru al principalului partid de opoziţie, parafrazānd anecdota cu girafa, el a lansat ideea că e posibil ca oraşul nostru să facă parte dintr-o lume virtuală. Ei, consilierii, puteau să nu existe, să fie doar o īngrămădire de biţi, care poate fi ştearsă de orice virus. Acţiunea lor de a iniţia modificarea Constituţiei, printr-o hotărāre de Consiliu şi o listă de semnături, putea fi stopată de o simplă īntrerupere de curent electric, dacă nu erau băgaţi la timp īn memorie.
- Cum e posibil ca noi, consilierii, oamenii de afaceri, funcţionarii publici, pānă la ultimii paznici şi gunoieri, să umblăm dezbrăcaţi pe stradă? a spus. M-am īntrebat, de multe ori, unde a dispărut ruşinea şi am găsit un singur răspuns: aşa ceva nu există. E posibil să fim doar piesele cu care se joacă vreun nebun pe calculator sau cine ştie ce altă instanţă superioară. De multe ori, vorbeşte gura fără noi sau facem lucruri necugetate. Nu mai vorbesc de iraţionalitatea de a fi goi.
- E speculaţie ieftină! a strigat un socialist. Aţi băgat calculatoare americane şi aţi īnnebunit lumea.
- Ai citit prea multe romane science-fiction, a rās şi preşedintele de şedinţă.
- Ştiu eu?! E posibil să fie cum spuneţi voi, dar eu aşa simt, că e ceva īn neregulă cu noi şi ar trebui să ne īntrebăm ce, a spus.
- Ce ţi se pare dumneata a fi īn neregulă?
- Īn primul rānd că afară s-a īntunecat prea devreme, iar cei de pe ultimele rānduri au īncremenit. Au rămas ţepeni cei de pe ultimul rānd, apoi, după un timp, cei de pe rāndul următor. După aceştia, au īncremenit cei de pe rāndul trei, numărānd din spate, apoi patru. Nici cei de pe rāndul cinci nu mai dau semne de viaţă.

Consilierii aşezaţi īn primele rānduri s-au īntors nedumeriţi, apoi neliniştea a īnceput să-i cuprindă pe rānd.
- Ai dreptate, a spus conducătorul şedinţei. Cei de pe ultimul rānd sunt statui de marmură şi s-a accentuat şi paloarea feţelor celor de pe rāndul următor. Īn felul ăsta, dacă e adevărat ce ai intuit dumneata, vom īmpietri şi noi.
Au văzut cum albeaţa feţei apare şi la consilierii de pe rāndul următor. Unul a dat să spună ceva şi a īmpietrit cu gura deschisă, iar cel de alături rānjea tāmp. Cei mai mulţi aveau īntipărită pe faţă expresia mirării, a fricii sau o īmbinare īntre cele două. Capetele celor de pe ultimele două rānduri īncepuseră să aibă fisuri, iar braţul stāng al unuia se frānsese, căzānd peste speteaza scaunului din faţă.
Speriat, preşedintele a lovit cu ciocanul de lemn īn masă, vrānd să suspende şedinţa, iar acesta s-a spart īn mii de cioburi, de parcă ar fi fost din porţelan.
Primarul a urcat scările, vrānd să spună ceva conducătorului şedinţei, nimeni nu ştie ce, şi s-a oprit brusc, īncremenind la mijlocul drumului, pe podium. Unii au dat să fugă afară, gāndind că locul e de vină, iar cei mai mulţi priveau muţi, cu ură, spre ultimul vorbitor, cel care intuise dezastrul, īmpietrit şi el la microfon.
Īncepānd din spate, consilierii au īnceput să se fărāmiţeze, fragmentele din ce īn ce mai mici īmprăştiindu-se peste tot.

Īntr-un tārziu, o femeie de serviciu a apărut din spatele draperiei ce străjuia sala de consiliu, ţinānd īntr-o mānă mătura şi īn cealaltă un coş de plastic.
- Phiui, ce īntuneric şi tārziu s-a făcut! Iar trebuie să mătur, de pe jos, resturile ăstora. Nu sunt īn stare de nimic. Cānd să ia şi ei o decizie, se fac bucăţi. Acum, de unde să ştiu eu dacă trebuie să plec īmbrăcată acasă sau, aşa, īn pielea goală?! Pānă la alegeri, cānd vor veni alţii, mai sunt opt luni.

Comentarii cititori
sus

Alina Savin

Marion

Marion s-a aşezat la masa mea fără să mă īntrebe nimic, monstruos de frumoasă şi mirosind a săpun parfumat. Şi-a īmpreunat degetele ca şi cīnd s-ar fi gīndit la ceva şi m-a privit adīnc. Apoi mi-a spus, de parcă ne-am fi cunoscut dintotdeuna:
- Demult era o mlaştină īn centrul oraşului, īnconjurată de papură deasă, īn care īşi făcuseră cuib raţe sălbatice şi bītlani. Oamenii au tăiat papura şi au secat mlaştina. Apoi au turnat pietriş peste teren şi au construit case. Toată vara raţele sălbatice au zburat īnnebunite pe deasupra oraşului, căutīndu-şi prin ceaţă cuiburile pierdute.
- Cine ţi-a spus prostiile astea? Nu a existat niciodată o mlaştină īn centrul oraşului. Solul de aici e calcaros.
A părut surprinsă, nu se aştepta să fie contrazisă, cu atīta nostalgie şi maturitate mă minţise. Mi s-a făcut milă de ea. Am mīngīiat-o cu palma pe faţă şi am adăugat:
- Nu te supăra pe mine. Am spus şi eu aşa, īntr-o doară, habar nu am ce fel de sol este aici. Sīnt īn oraş de abia de două zile, şi numai la asta nu mi-a stat gīndul.

Ajunsesem aici la invitaţia unei organizaţii culturale-fantomă, care īmi promisese un post de curator, destul de bine plătit. Oricum, īn perioada aceea, orice ofertă era bine-venită, aşa că īmi investisem ultimii bani īntr-un bilet de tren clasa a doua pīnă aici. Nu cunoşteam pe nimeni īn oraş, iar de organizaţia culturală nu am reuşit să dau. Se evaporase fără urmă. La adresa pe care mi-o dăduseră era, īntr-adevăr, o galerie privată de pictură contemporană, dar care nu avea nimic de a face cu cei care mă chemaseră. Douăzeci de ore am rătăcit pe străzi fără să ştiu ce voi face īn continuare, şi cum voi ieşi din īncurcătura aceasta. Mai aveam doar cīteva monede, care mi-au ajuns pentru un ruj ieftin, de un roşu aprins, şi două cafele cu frişcă. Pe ultima o beam acum, īn cafeneaua aceasta obscură, aşteptīnd de o bună bucată de vreme să vină la īntīlnirea stabilită un fotograf care avea nevoie de modele. Īi descoperisem anunţul īntr-o revistă găsită pe o bancă, īn parc, şi īl sunasem de la un telefon public.
O voce spartă, de om care īşi cunoaşte valoarea.
- Desigur, mi-a spus el, să ne īntīlnim.
Ar fi trebuit să apară de vreo trei sferturi de oră.
O vagă panică, apoi un īnceput de vegetalizare. Urma rujului roşu pe ceaşca de porţelan.
Nici nu mai speram că o să mai vină; īn schimb se aşezase la masa mea fata aceasta proaspătă. Dintr-o dată m-a cuprins o vagă ameţeală şi am uitat de tot. Cu ultimele resurse de energie am făcut o conversaţie uşoară. Lacătul ruginit de pe buzele mele a căzut pe podea cu un zgomot metalic. Gīndurile circulau īntre ochii noştri ca nisipul din clepsidre. Īnainte şi īnapoi.
Marion mi-a spus că locuieşte pe undeva prin apropiere şi m-a invitat la ea.
- Īn curīnd cafeneaua asta o să se umple de o faună ciudată, mai bine plecăm. O să īţi placă la mine, cel puţin, aşa sper. Am o terasă de unde se văd cartierul şi catedrala. Noaptea e foarte frumos, şi foarte linişte.

Mi-am luat rucsacul şi mandolina īn husa de piele şi am urmat-o pe străzile medievale. Era atīt de subţire, īncīt ghemuită cred că mi-ar fi īncăput īntr-una dintre orbite. Eram pur şi simplu fermecată.
Ne-am oprit īn faţa unei clădiri sumbre, cu ferestre īnalte, de pe Grand Rue.
- Aici stau eu.
Evident.
Am urcat scara īn spirală, pīnă la apartamentul ei. O uşă mare, vopsită īn alb.
- Aici stau eu.
Am zīmbit.
Nu mai aveam ce să ne spunem. Pe īntuneric, am sărutat-o.
Au urmat cīteva ore de care nu īmi amintesc foarte bine.
La sfīrşit, Marion s-a dus să facă o cafea. Sau un ceai.
Am rămas īn apartamentul acela un timp nemăsurat.

***

Era o dimineaţă rece şi luminoasă.
Se apropia echinoxul de primăvară, cu invazia lui de insecte necunoscute. Beam ceai de mentă, cu foarte mult zahăr, şi ne sărutam, īnconjurate de perne īnvelite īn pīnză scumpă şi perdele transparente.
La radio, prognoza meteo pentru următoarele zile. Vīnt şi ploaie.
Marion şi-a tatuat pe plămīni semnele noastre zodiacale.
- Iubito, vreau să fiu frumoasă pentru tine, numai pentru tine.
- Nu te cred. Am văzut cum te uitai ieri la dansatorii ambulanţi care treceau pe Grand Rue.
Marion a lăsat ochii īn jos şi şi-a acoperit sexul cu palmele.
- Iartă-mă.
Am făcut un superb gest amplu de dezgust, īnsă am dat cu mīna peste o scrumieră marocană de porţelan, care a căzut pe podea şi s-a spart. Marion s-a īnfuriat, pentru că era o amintire dintr-o calătorie pe care o făcuse cu cīţiva ani īnainte, nu a vrut să īmi spună cu cine.
- De cīte ori te-am rugat să ai grijă cu scrumiera asta? Ţi-am spus că o să o spargi.
Ca să īi arăt cīt de rău īmi pare, m-am descălţat şi am păşit pe zecile de cioburi mici.
Marion mi-a lins sīngle de pe tălpi şi m-a dat cu alifii din uleiuri parfumate.
Apoi am mers īmpreună la bancă.
Cīteva stampe japoneze cu vase de război īn biroul consilierului finaciar.
El ne-a ţinut un discurs contabil fermecător şi ne-am īndrăgostit. L-am invitat după program să bea o cafea. A acceptat.
Acasă ne-am certat care să se īmbrace pentru īntīlnire cu rochia vaporoasă pe care o croise Marion din tapetul de mătase pe care īl desprinsese cu unghiile de pe pereţi.

Consilierul financiar nu a venit seara la īntīlnire.
A doua zi Marion m-a părăsit, lăsīndu-mă singură şi furioasă ca un războinic fără braţe.
I-am trimis unui artist faimos o fotografie recentă de-a ei şi o fişă cu dimensiunile ei exacte.
După cīteva zile am primit prin poştă o cutie lungă şi grea.
Īnăuntru era o păpuşă de cauciuc cu ochi de sticlă şi păr natural. Semăna perfect cu Marion.
Am aşezat păpuşa pe canapea, am sărutat-o şi am dezbrăcat-o, umilită.
După o vreme am plecat şi eu aiurea.

Stăteam īn expectivă la marginea vieţii, citind anunţurile matrimoniale din ziarele vechi pe care le găseam īn tomberoane. Dormeam puţin, īn pavilioane de lemn sau īn grădini părăsite. Zilele mi le petreceam pe treptele de piatră ale catedralei din centrul oraşului, cu coatele pe genunchi, privind cu ochi inflamaţi trecătorii. Soarele trecea īn arc pe deasupra mea, urīţindu-mi obrajii.
Marion s-a aşezat īntr-o zi līngă mine şi şi-a pus capul pe umărul meu, pīnă cīnd frica şi nesiguranţa mea s-au mumificat.
Apoi s-a ridicat, şi-a īntins cu palmele volanele fustei, m-a luat de mīnă şi m-a dus acasă. A tras draperiile şi s-a īnchis īn dormitor. Īn salon, lumina īnserării a devenit vīscoasă.
Am aşteptat-o emoţionată pe canapea, fumīnd cu ochii īnchişi. Cīnd uşa s-a deschis, mi-am ars pupilele cu ţigara aprinsă, pentru că frumuseţea ei era de nesuportat.
S-a apropiat de mine īmbrăcată īn rochie de mireasă din voal şi dantelă cu broderii. Părul şi-l aranjase īn bucle bogate, fixate cu cristale de zahăr.
M-am ridicat īn picioare şi am privit-o, dezarmată. Am scos din buzunarul blugilor un inel cu turcoaz, pe care īl scosesem din gura unui mort tīnăr, la morga spitalului de urgenţe, şi i l-am strecurat pe arătătorul mīinii drepte. Mi-am descheiat nasturii cămăşii şi m-am īntins pe canapea. Marion mi-a scos tenişii şi mi-a atins cu buzele tălpile cu răni cicatrizate. Am prins-o de umeri, am tras-o īnspre mine şi i-am desfăcut şireturile corsetului. Eram īnvăluite īntr-o spumă de voaluri şi dantele. Două gemene răcoroase, cu piele de hīrtie, la orizontul unui cer pustiu.

Dimineaţă, cīnd m-am trezit, mi-a fost frică de ratare. Marion m-a strīns īn braţe şi m-a liniştit, apoi s-a ridicat din pat şi şi-a făcut o cafea. Eu īi priveam picioarele prin cămaşa de noaptea transparentă.
Seara am fost la circ.
O trapezistă īnsărcinată, īmbrăcată cu un costum cu paiete, şi-a īnceput numărul. Dansa prin aer cu uşurinţă, credeam că are burtă artificială. Suspendată īn aer, şi-a scos chiloţii cu o mīnă şi şi-a depărtat picioarele. Prin gaura larg deschisă a apărut capul copilului, care a alunecat uşor şi s-a īnvīrtit īn aer, atīrnat la cordonul ombilical.
- De ce nu plīnge copilul, Marion?
- Nu ştiu.
La sfīrşitul numărului, spectatorii au aplaudat, intrigaţi. Am revenit īn fiecare săptămīnă, pīnă cīnd circul a părăsit oraşul. Trapezista nu ne-a dezamăgit niciodată.

***

O dată pe săptămīnă Marion organizează īn salon serate intime şi elegante.
Invită savanţi erudiţi, oameni de ştiinţă, snobi, artişti, exploratori.
Scrie ea īnsăşi invitaţiile, pe hīrtie colorată, cu cerneală neagră.
Invitaţii vin rīnd pe rīnd, sună la sonerie şi urcă cu grijă scara spiralată de lemn. Bat la uşă şi intră sfioşi īn salon. Fiecare īi aduce lui Marion un omagiu timid şi respectuos: flori proaspete, īnvelite īn celofan, miere zaharisită, ciocolată neagră cu cremă de lavandă, vin roşu vechi, ţigări de foi, picturi abstracte, pe care le scoatem din rame şi le aşezăm unele peste altele īntr-un raft al dulapului, ca să nu ocupe spaţiu.
Ei se aşează pe fotolii īn jurul lui Marion, vrīnd să fie cīt mai aproape de ea.
Cīnd vreunul īncearcă să o atingă, eu īi īnţep mīna cu o fibulă ascuţită de metal.
Le citesc ura şi umilinţa īn ochi.
Ei nu ştiu că īmi este foarte frică de dīnşii, pentru că orice reacţie este posibilă.

Marion ţine īntre palme o clepsidră, pentru că discursurile invitaţilor sīnt măsurate. Īntr-o zi, un savant erudit, īntrerupt la mijlocul argumentaţiei de căderea ultimului grăunte de nisip, a avut o ieşire violentă, īncercīnd chiar să spargă clepsidra. A trebuit să īi īnţep palmele de nenumărate ori pīnă s-a liniştit. Niciodată nu a mai fost primit īn salonul nostru, cu toate că trimitea, din cīnd īn cīnd, prin poştă, extrase din reviste de specialitate, īn care publica articole bine documentate, īn care avansa teorii īndrazneţe, sau scrisori de ameninţare la adresa mea. Nimeni nu īi pronunţa numele, īnsă exemplul lui a rămas adīnc īntipărit īn mintea invitaţilor. Imaginea lui, prăbuşit pe podea şi lingīndu-şi sīngele care īi curgea din palme, i-a oripilat pe toţi, potolind, īn unii, pornirile carnale, iar īn alţii, dimpotrivă, interiorizīndu-le pīnă la obsesie.
Noi toţi trăiam un delir geometric.
Noi toţi o iubeam pe Marion.

Uneori genele lui Marion cresc, lianice. Se acoperă de solzişori vegetali şi devin de o lemnozitate suplă, răşinoasă.
Orbiţi de frumuseţea ei, invitaţii, cu ochii arşi, se prind de liane şi īnaintează, tīrīindu-se prin salon, spre pupilele ei.
Ei īi cariază vederea, īi perforează cu unghiile ţesuturile moi, se adăpostesc īn materia caldă de sub craniul ei de cristal, explodīnd īn orgasmuri frenetice.
Alteori, Marion īşi ridică domol fusta de catifea, permiţīnd traiectoriei bezmetice a privirilor lor să se oprească de coapsele ei īnguste din pīine prăjită. Īn timp ce ei īi ung cu unt sărat coapsele şi muşcă cu poftă, ea se joacă cu un şirag lung de perle negre, privind īn depărtare catedrala din piatră fosforescentă.
La sfīrşit, după ce toţi pleacă, strīng pe făraş firimiturile de pīine prăjită, pe care le adun īntr-un vas de cupru, apoi spăl ceştile de cafea şi urmele de salivă, spermă şi lacrimi de pe podea.
O iau īn braţe pe Marion şi o duc īn camera ei. Ea adoarme instantaneu şi mă lasă singură.

***

La sfīrşitul lui mai am plecat cīteva zile īn vacanţă, īntr-un sat pescăresc de līngă ocean. Cum nu exista nici un hotel īn locul acela izolat, am īnchiriat o cameră īn casa unei bătrīne care īşi petrecea timpul pe verandă, lipind cu clei pelerinele şi cizmele de cauciuc ale pescarilor. Ea ne pregătea de trei ori pe zi o fiertură foarte sărată din scoici vii şi verdeţuri diverse. De aceea, buzele ne erau tot timpul crăpate, iar săruturile noastre aveau gust de sīnge şi de mare. De la unicul magazin din sat am cumpărat ţigări, mult mai ieftine decīt īn oraş, biscuiţi uscaţi, cafea solubilă, bomboane de mentă şi şerveţele demachiante. Ne sculam tīrziu, mīncam, făceam duş cu apă rece, schimbam cīteva cuvinte cu bătrīna apoi ieşeam să ne plimbăm. Stăteam ore īn şir pe plaja acoperită cu pietre mari, ovale şi albe, privind cum pleacă şi se īntorc bărcile pescarilor tăcuţi, care se obişnuiseră cu noi şi ne zīmbeau cīnd ne vedeau.

Īntr-o zi, Marion mi-a scos de la mīnă ceasul şi a īnceput să īi īnvīrtă de rotiţă acele, făcīnd timpul să ţipe din toate īncheieturile. Ne-am lăsat pe spate şi am privit cerul. Umerii ni se atingeau. Treceau īn zbor pescăruşi. Mirosea a alge şi a peşte putred.
S-a apropiat de noi o femeie matură, īmbrăcată īn negru, cu părul foarte lung. Expresia feţei ei avea ceva catifelat, moale, receptiv. A īnceput să ne vorbească politicos, cu un accent străin. Era o cīntăreaţă grecoaică plecată de multă vreme din ţara ei. Venise pentru cīteva zile īn satul acela pentru a se reculege după pierderea unei bune prietene. Nu a vrut să ne spună mai multe; i-am respectat discreţia.
Īi plăcea foarte mult compania noastră şi venea serile să ne viziteze. Rămīneam īn grădina bătrīnei pīnă se lăsa noaptea, bīnd cafea şi fumīnd. Uneori femeia cīnta cīntece stranii; eu acompaniam aceste caligrafii vocale din mandolină. Īn cīntecele ei, ea povestea despre insula pierdută a copilăriei ei. Marion nu īnţelegea cuvintele, şi nici nu voiam să īi traduc, unele lucruri nu pot fi spuse decīt īn limba īn care au fost trăite. Īn limba īn care īşi trăia singurătatea nefirească, femeia mi-a povestit doar mie despre pierderea prietenei ei.

- Tu ştii, agapi mou, mi-a spus ea, că, de cīnd am īmbrăcat chipul muzicii, niciodată nu m-am săturat cu ceva pe acest pămīnt, nici chiar cu apă. Prea multe rădăcini avea sufletul meu, şi prea īncīlcite, care ţipau de dorinţe fără număr. Doar prietena mea a reuşit să īmi potolească setea. Nu īmi mai doream nimic altceva decīt să fiu cu ea, de aceea s-au supărat zeii, agapi mou. A venit o dimineaţă neaşteptată, cīnd soarele a răsărit īn milioane de raze din ţeasta ei sfărīmată. Stăteam īncremenită şi urechile mele continuau să audă ecourile spargerii craniului ei. De atunci, pentru mine ceasornicele se īnvīrt prea repede. Ai grijă, mi-a mai spus ea, privind cu īnţeles īnspre Marion, care continua să īnvīrtă de rotiţă limbile ceasului, apoi m-a sărutat pe tīmpla dreaptă, i-a strīns lui Marion mīna, şi-a trecut degetele peste corzile mandolinei mele şi a plecat.
Eu şi Marion am fumat īncă o tigară şi ne-am dus să ne culcăm.

Īn vis, din ţeasta sfărīmată a lui Marion răsărea un soare artificial, cu lumină obositoare. Am deschis ochii şi, după cīteva secunde, lumina s-a ridicat īnspre tavan, lăsīndu-mă orbită şi buimacă. Marion s-a dat jos de pe mine, ţinīnd lanternă īn mīna. Vino, a spus ea. M-am īmbrăcat īn grabă şi am urmat-o pe plajă, unde corpul fără viaţă al grecoaicei era lungit pe nisip, īnconjurat de pescari tăcuţi. Cīnd ne-au văzut apropiindu-ne, aceştia s-au īndepărtat, vorbind īn şoaptă. Noi ne-am lăsat īn genunchi līngă ea, netezindu-i cu palmele hainele ude şi presărīndu-i nisip pe buzele de ciment. Am vegheat-o pīnă dimineaţă, cīnd a venit o maşină a poliţiei. Īn ultima noapte pe care am petrecut-o īn satul de pescari, īn timp ce īi mīngīiam coapsele din pīine prajită, Marion mi-a şoptit, īn limba īn care īşi potolise cīntăreaţa īn negru ultima sete:
- Eu sīnt īnchisoarea ta nevăzută, agapi mou.
Am zīmbit pe īntuneric, fericită.

(Va urma)

Comentarii cititori
sus

David Sima

Asteroidul

Nu aşteptaţi prea multe de la sfārşitul lumii -
Stanislaw Lem

Cānd cel mai important punct de observaţie astronomică de pe glob a anunţat īntr-un comunicat de presă, după săptămāni de ezitări, că un asteroid uriaş a pătruns īn sistemul nostru solar şi se īndreaptă direct către Pămānt, lumea īntreagă a fost cuprinsă de panică. Asteroidul, imediat supranumit Armageddon, avea un diametru impresionant si venea cu viteza unui obuz azvārlit dintr-o armă de artilerie celestă de calibru greu, astfel că forţa impactului a fost estimată drept catastrofică pentru īntreaga planetă. Timpul estimat pānă la neaşteptatul Sfārşit al Lumii era de nouă luni, cu cāteva zile īn plus sau īn minus.

Pentru cāteva zile, haosul a domnit pe mai toată suprafaţa locuită a Planetei. Economia mondiala s-a prăbuşit, campionatele de fotbal s-au īntrerupt - după īmpătimiţii comentatori sportivi brazilieni, acesta era unicul semn de luat īn seamă că Sfārşitul era iminent - iar posturile de televiziune au preluat imediat ştirea, transformānd-o īn live shows, emisiuni maraton, īn care invitaţii speciali - politicieni, astronomi, generali severi şi mistici de duzină - ţineau cu răsuflarea tăiată o biată audienţă confruntată dintr-o dată cu un scenariu apocaliptic, cāt se putea de real. Un canal de televiziune dintr-o ţară Est-Europeană, pentru care Apocalipsa nu ar fi produs nici o schimbare majoră a nivelului de trai şi a speranţei medii de viaţă, şi-a intitulat chiar o emisiune: Sfārşitul Lumii īn direct. Un calendar micuţ menţiona discret, īn colţul ecranului, răgazul pānă la marele impact: au mai rămas 268 de zile, 8 ore şi 24 de minute.

Pe scurt, pretutindeni pe mapamond, anarhia şi televiziunea erau la putere. Doar pentru puţini la număr, Armageddon īnsemna speranţă, iar aceştia erau - deloc surprinzător - membrii sectei milenariste care de ceva vreme tot invocau Apocalipsa ca pe singura nădejde pentru o viaţă mai bună, atāt īn Cer, cāt şi pe Pămānt. Profeţii se īnmulţiseră ca īn alte dăţi speculatorii la bursă, iar mulţi dintre predicatorii cu minţile zdruncinate proveneau din marile instituţii financiare şi īmpānzeau mai toate locurile publice: de la staţii de metrou pānă la spălătoriile de bloc din cartierele mizerabile aflate la periferia marilor metropole.

Cel mai adesea se puteau auzi pasajele cutremurătoare din Apocalipsa Sfāntului Ioan: ... şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie…
Tot īn Revelaţiile Sfintelor Scripturi i-au găsit şi numele: ... şi steaua se numea Pelin şi va otrăvi toate apele... Atāt a fost de ajuns pentru a stārni o polemică uriaşă amintind doar de teologii bizantini care dezbăteau problema sexului īngerilor, īn timp ce Constantinopolul era asediat de turci. O vastă minoritate a ieşit atunci la suprafaţă, vorbind despre vechi profeţii sumeriene, despre palimpseste babiloniene sau versetele lui Nostradamus şi se pomenea de steaua Hercolubus pe care o aşteptau de cānd lumea pentru a purifica odată această Planetă şi pentru a ridica omenirea pe o treaptă superioară pe scara iluminării spirituale.

Nesfārşitei săptămāni de confuzie şi de polemici onomastice i-a pus capăt brutal prima fotografie a Exterminatorului, transmisă de cea mai īndepărtată sondă spaţială. Reacţiile au fost variate, de la hohote de rās isterice, pānă la nedumerire totală şi era firesc să fie aşa dat fiindcă Omenirea şi-a imaginat īn fel şi chip de-a lungul mileniilor cum va arăta Steaua dezolării: de la spada sāngerie care a vestit distrugerea Ierusalimului la dragonii care vor īnghiţi lumea şi pānă la anonimul meteorit din filmele americane. Īnsă nimeni nu-şi īnchipuise vreodată că Apocalipsa ar putea avea un vestitor atāt de... erotic.
Instantaneul alb-negru trimis de micuţa sondă spaţială a contrazis toate viziunile eschatologice, dezvăluind cum arăta Exterminatorul. La īnceput, nu-ţi puteai crede ochilor, dar era atāt de clar că nu se putea contrazice evidenţa īn nici un fel. Asteroidul avea forma clară a unui falus. Nici o greşeală... un falus de piatră şi gheaţă, gonind cu viteză prin sistemul solar al Planetei Terra. Īn mai toate reproducerile din presă, se vedeau limpede toate amănuntele anatomice care disting organul de reproducere al masculului din rasa umană. Era chiar un pic decalotat şi părea suficient de īmbăţoşat, gata de penetrarea finală.

De la sine īnţeles că totul īncepuse să aibă aerul unei farse sinistre, īncāt cumplita Zi a Urgiei, deşi īşi păstrase nealterată atmosfera eschatologică, părea o nouă fantezie erotica dintr-o Kamasutra astrală, alcătuită anume pentru īmpreunarea corpurilor cereşti. Aproape ai fi zis că Omenirea va muri de rās, dacă ai fi citit titlurile de pe prima pagină a ziarelor: Un sfārşit ridicol pentru o specie ridicolă, Verdictul dinainte de Judecata de Apoi, We are all fucked up, Maintenant, nous savons ce que Dieu pense de nous.

Perspectiva comică a unui viol spaţial a trezit Marile Puteri din letargia de neīnţeles şi s-a trecut imediat la acţiune. Mai marii lumii s-au īntrunit de urgenţă īntr-un consiliu şi au decis că era momentul să pulverizeze asteroidul printr-o lovitură bine plasată. Preşedintele Naţiunilor Unite, un īmpătimit pugilist amator, a făcut anunţul īn termenii sportului pe care īl īndrăgea: Īl vom lovi unde īl doare mai tare: sub centură.

O rachetă gigantică, botezată Pandora, a fost īncărcată cu focoase nucleare puse la dispoziţie de toate puterile nucleare mai mult sau mai puţin declarate. Atunci au ieşit la iveală cāteva īncălcări flagrante ale Tratatelor de neproliferare a armelor nucleare şi s-a constatat cu uimire că numărul puterilor nucleare sporise īn ascuns, dar aceste amănunte au fost trecute cu vederea pānă după sfārşitul lumii, fireşte. Cu ocazia armistiţiului planetar, cāteva organizaţii teroriste au donat focoase nucleare, pentru că Omenirea avea acum un singur inamic comun, care alerga nebuneşte prin sistemul nostru solar, ameninţānd să pună capăt pentru totdeauna civilizaţiei terestre.

5, 4, 3, 2, 1 şi racheta īngreunată de povara distrugătoare s-a avāntat īn spaţiu, plecānd de la baza americană din Pasadena, California, pentru a transforma Sfārşitul Lumii īntr-o sărbătoare cu focuri de artificii prin dreptul planetei Saturn.
Momentul intersectării traiectoriilor a fost calculat cu atāta precizie, īncāt a fost o mare surpriză cānd acţiunea de interceptare s-a dovedit un eşec lamentabil şi Pandora a trecut pe lāngă asteroid. Corpul ceresc se abătuse īn mod inexplicabil de la traiectorie, suficient de mult ca să evite īntālnirea cu arma secretă a Umanităţii, īnsă nu īndeajuns ca să īnlăture ameninţarea impactului cu Terra.
Pacifiştii nu au ratat prilejul să strige că armele menite să distrugă lumea nu o pot salva, iar cercurile de meditaţie prin tehnici orientale s-au oferit să schimbe ruta pe care alerga asteroidul, doar prin puterea gāndului. Atunci au ieşit la rampă o mulţime de maeştri īn arta levitaţiei şi a dezvăluirii corpului astral, iar cel mai renumit dintre aceştia a propus un moment de concentrare a energiei mentale a Umanităţii pe care s-a oferit să o preia şi să o azvārle īn calea asteroidului pentru a-l deturna de la ţintă.
Alte cāteva voci, care īşi recăpătaseră buna-dispoziţie, au propus ca echipa de salvare să fie alcătuită din actorii de la Hollywood cu cea mai vastă experienţă īn acţiunile de salvare a lumii şi cu mare succes atāt la public, cāt şi la final. Cu Bruce Willis īn rolul principal, spuneau, va fi asigurat un Happy Ending, cu condiţia să fie dublat īn scenele mai periculoase pe care le presupunea deturnarea asteroidului de pe ruta sa eschatologica.

Īn cele cāteva luni care au urmat, cāte o rachetă s-a īndreptat săptămānal spre asteroid, dar de fiecare dată a ratat ţinta īn mod inexplicabil. La sfārşitul acestui binecuvāntat răgaz, pe Terra nu se mai afla nici măcar o singură focoasă nucleară. Poate vă uimeşte că am scris binecuvāntat răgaz, dar cred că a fost perioada cea mai liniştită din toată istoria Umanităţii. Războaiele nu-şi mai aveau rostul, dominarea feroce şi politica brutalităţii dispăruseră, nu mai exista bogăţie şi sărăcie, din moment ce oricine putea avea orice īşi dorea. Resemnarea īn faţa inevitabilului adusese cu sine pacea planetară şi pacea interioară, intuiţii pe care le avuseseră doar visătorii, neadaptaţii speciei.

Nimeni nu-şi mai aduce acum aminte cānd anume s-a terminat totul. La fel de neaşteptat precum intrase īn sistemul nostru solar, ridicolul vestitor al Apocalipsei şi-a schimbat brusc traiectoria, dintr-un capriciu necunoscut nouă. Asteroidul a trecut departe, pe la nadirul astronomic, şi doar a lăsat să cadă pe Pămānt o pulbere fină, strălucitoare dintr-un praf stelar cum nu se mai văzuse niciodată. Apoi a dispărut fără urmă īn imensul necunoscut de unde venise numai pentru a tulbura vreme de 9 luni viaţa pămāntenilor.

Nu s-a născut nici un supraom din această fecundare, ci doar temerea că oricānd, īntr-o altă galaxie de la marginea Universului, o gigantică Lorena Bobbitt, sătulă să mai fie īnşelată, va pune māna pe cuţit şi-i va tăia nenorocitului bărbăţia, aruncānd-o apoi la coşul de gunoi interstelar. Data viitoare, cu ceva mai multă precizie.

Comentarii cititori
sus

Ovidiu Stanomir

Din ţānţar, armăsar...
– picoroman –

Iară n-au somn! Vorbesc īn şoaptă, ca să nu mă deranjeze. De fapt, şuşotitul lor m-a trezit. Mama īncearcă să-l liniştească pe tataie, care visează urāt, vorbeşte īn somn şi doarme cu lumina aprinsă. Tataie vorbeşte īn somn cu mamaie, care a murit anu' trecut de inimă rea, cānd tata ne-a părăsit şi-a plecat īn Italia cu una din gagicile lui, mai tānără decāt mama şi mai cu vino-ncoa'. Adică vino-ncoa' să mergem īn Italia. De ce īn Italia? Ce-o fi acolo de pleacă atāţia oameni, că nu e casă de pe strada noastră să nu fie careva plecat īn Italia...

Şi cu tata vorbeşte tataie īn somn. Strigă la el că de ce ne-a părăsit. Mie nu-mi pare rău, că abia nu mai vine beat acasă şi nu mai face scandal, şi n-o mai bate pe mama, care īl face troacă de porci că-şi mănāncă banii cu fufele.

Dacă nu l-aş avea pe ăsta micu', aş īnnebuni. De cānd a murit mama, parcă mi-a īngheţat sufletul. Nu mi-e ciudă c-a plecat ăla īn Italia, veni-i-ar numele, şi m-a lăsat să mă descurc cum oi şti, mi-e ciudă că a pierit mama, de am rămas cu tataie pe cap. Nu e om rău, fireşte, şi-l iubeşte pe Giorgică de parcă-ar fi chiar nepotu' lui, da' orişicāt, mi-e străin. Pe tata meu adevărat nici nu-l mai ţin bine minte; cānd a răposat eram mai mică decāt e Giorgică acum. Mama zicea că era om fălos şi risipitor, şi cānd venea cu chef ne trezea din somn, şi ne punea să-i cāntăm. Eu mă speriam şi īncepeam să plāng, şi-atunci tata se enerva că mama īmi bagă īn cap fel de fel de prostii, şi că... Na, că iară a visat urāt tataie şi vorbeşte prin somn, şi strigă la bărbată-miu că a plecat cu fufa aia īn Italia, şi ne-a lăsat de izbelişte.

La ce bun să mai trăieşti? Io-te la mine, om bătrān şi nevolnic, rămas pe capul muierii ăsteia... De cānd mi se prăpădi muierea, nu mai am nici un rost pe lume. De ce nu m-a luat pe mine Ăl de Sus? Ar fi rămas Vica să le fie sprijin lu' fiică-sa şi lu' Giorgică. Noroc că ăsta micu' ne mai descreţeşte frunţile. Poate nici dacă era de adevărat nepoti'-miu nu l-aş fi īndrăgit aşa. Parcă mă văd pă mine cānd eram ca el, toată ziua p-afară, venind īn casă doar cānd m-aducea foamea ori mă striga mama, să-mi fac lecţiile. Nici eu nu m-am omorāt cu cartea, şi rău am făcut. Degeaba-şi răceşte mă-sa gura cu el, că Giorgică aduce īn partea lu' tac-su, şi-i place să se zbenguie şi să cānte. Da' aduce şi cu mamaie a lui. E gol Vica! D-aia mi-e şi aşa de drag de el, da-i-ar Domnul noroc īn viaţă...

Cu tataie mă īnţeleg cel mai bine. El nu mă bate la cap să-mi fac lecţiile şi nu mă ceartă că iară mi-am rupt pantalonii la fotbal. Cānd plouă, ne uităm amāndoi la televizor şi nu se supără cānd mut la desene sau la sport, că oricum adoarme īn fotoliu, şi se trezeşte numa' cānd opresc aparatu'. Io-s stelist şi tataie-i dinamovist, c-a făcut armata la Securitate, aşa cum mi-a povestit de atātea ori că ştiu totu' pe-de-rost dinainte să īnceapă el bine să ne spună. Chiar dacă tataie ţine cu Dinamo, nu se supără cānd Steaua cāştigă, cum face Tică, ăl mai tare pretenar al meu, cu care stau la şcoală īn aceeaşi bancă, da' care-i rapidist şi-i ciudă că Steaua-i mai bună ca Rapidu'.

Nu ştiu ce să mă mai fac cu tataie ăsta al nostru. După ce că nu mişcă un ac īn casă şi stă toată ziua la televizor, cānd vin de la servici īncepe să plāngă şi s-o căineze pe mama că s-a prăpădit īnaintea lui, că el şi-aşa nu mai are nici un rost pe lumea asta. Şi moţăie seara la televizor, iar noaptea nu are somn şi bāntuie prin casă, verificānd dacă-i bine-ncuiată uşa, dacă am stins gazele, dacă am īnchis robineţii la ghivetă, şi grămădeşte tot felul de boarfe īn uşa de la cămară, de unde vine frigu', zice el. E friguros şi se īnfofoleşte de parc-am fi la Polu' Nord, şi e fricos, de ţine toată noaptea lumina-aprinsă.

Cred că mama e geloasă pe tataie că mă potrivesc mai bine cu el. Păi, tataie nu mă ceartă niciodată că fac glume aiurea, şi nici nu mă bate la cap să-mi fac temele. Zice că aşa-s băieţii, mai bagabonţi, şi că aşa-i normal, la vārsta mea: să-mi placă joaca şi poantele, şi că la ce bun să stai toată ziua cu nasu'n carte, că un fotbalist sau un manelist oricum cāştigă mai bine ca un profesor sau un inginer.

Cānd mă uit la Giorgică, parcă o văd pe Vica! Aceeaşi căutătură, acelaşi zāmbet şăgalnic, acelaşi păr cānepiu; ba chiar şi la mers seamănă cu ea. Atāta că-i mucalit ca tac-su şi se ţine de şotii, cum īmi plăcea şi mie īn tinereţe. Ăsta de actor ar fi bun! Geaba se omoară mă-sa şi vrea să-l dea la meditaţii, să ia ore de matematică; ea zice că matematica e baza acum, cu calculatoarele ăstea. Io zic că to'deauna banu'-a fost baza. Ai bani, ai de toate. Şi, la urma-urmei, de la bani se stārneşte zāzania īn familie. D-aia şi plecă ăla-n Italia, să cāştige mai mult, să aibe ce toca cu fufele, dacă nu care cumva s-o fi făcut peşte p-acolo şi le toacă el pă fufe, toca-i-ar naiba maţele să i le toace!

I-am găsit lui Giorgică cine să-i dea meditaţii la matematică. E o rubedenie mai pe departe cu tataie. A rămas nemăritată, că după ce că e cam saşie, e şi deşteaptă foc, de se sperie bărbaţii de mintea ei ca briciu'. Lui Giorgică nu-i prea place matematica, n-are răbdare, īnsă Ortansa ştie cum să-l ia, face cu el tot felul de glume şi-i cāntă īn strună; c-o fi stelistă sau nu, asta n-am habar, īnsă Giorgică al meu e īncāntat că doamna profesoară īi ştie mai bine decāt el pe jucătorii Stelei şi că-i povesteşte fel de fel de īntāmplări cu Gigi ăla care-i mare patron la club, şi că fredonează şi ea Scutăr Maria, de nu mai ştii dacă Giorgică chiar īnvaţă ceva de la Ortansa ori ea a dat īn mintea copiilor.

De cānd fac meditaţii cu tanti Hortensia, am īnceput să mă ştiu la matematică. I-am prins merchezul, cum zice tataie. Ce-mi place mai mult la tanti Hortensia e că vorbeşte engleza ca artiştii din filmele de la televizor. Şi că e stelistă, normal.

De cānd ia ore de la Ortansa asta nu te mai poţi īnţelege cu Giorgică. Vorbeşte cu noi numa' pă engleză, şi io nu pricep o boabă, că pe vremea noastră se făcea rusa la şcoală, iar cānd mă-sa era de vārsta lui, a făcut franceza, de nu ne mai zicea, mie şi lu' Vica, decāt bonjur musiu şi bonsoar ma mer...

Am īntrebat-o pe Ortansa dacă să-i iau calculator lu' Giorgică, da' ea mi-a spus că-i prea devreme şi să las copilu' să se joace cāt mai mult p-afară, pānă nu-l prinde microbul, că dup-aia şi să vreau să-l desprind din faţa ecranului n-o să mai reuşesc. Că şi-aşa stă prea mult la televizor; noroc că lui George (Ortansa nu-i spune Giorgică, ca noi, zice că mai tārziu o să-i fie ruşine cu numele ăsta de alint ca pe la periferie...); ei, şi cum ziceam, norocul lui că-i place să bată mingea cu băieţii.

Tanti Hortensia zice că īncă-s prea mic să-mi ia mama calculator. Mi-e ciudă pe ele, că aproape toţi colegii mei au calculator acasă, ba unii au şi celular, şi rād de mine că-s un luzăr, şi că degeaba-i plecat taică-miu īn Italia, dacă nu ne trimite bani, că-i toacă cu curvele, şi io atuncea sar la bătaie, numa' că ei īs prea mulţi şi oricum nu-i pot bate pe toţi, to'deauna.

Tanti Hortensia-n sus, tanti Hortensia-n jos, tanti Hortensia a zis aia, tanti Hortensia a zis ailaltă, luau-ar zbenga pe nepoată-mea asta cu nume de floare din grădină, de l-a zăpăcit pe Giorgic㠖 ea-i zice George, că sună mai... domneşte, că de, noi suntem mahalagii! A şi uitat paţachina că tac-su era cārciumar la noi, īn mahala! Da, da, l-a zăpăcit de cap pe bietu' Giorgică-a' nostru, de nu mai poţi face o poantă cu el, că se uită cruciş la tine şi te ia pă englezeşte, că nu pricepi o iotă din ce-ţi zice; poa' să te facă-n fel şi chip.

Nu-i chip să-l mai potoleşti pe tataie. E gelos pe Ortansa – şi ce dacă Giorgică-i zice „tanti Hortensia“; eu de Ortansa o ştiu, şi n-o ştiu de ieri-alaltăieri... –, e gelos pe ea tataie, că Giorgică numai de ea mai ascultă şi toată ziua bună ziua numai de ea vorbeşte, ba a īnceput şi să ne ia peste picior; orice i-ai spune, el īţi răspunde pe englezeşte, iar dacă-l plezneşti te ameninţă că se duce să se plāngă la Protecţia Copilului că-l abuzăm sistematic!

De-abia aştept să merg la liceu, să mă facă ăia olimpic şi io să cāştig concurs după concurs, să prind o bursă-n America şi să scap de pisălogeala lu' mama şi de reproşurile lu' tataie...

Giorgică nu mai vorbeşte cu mine de cānd m-am luat de Ortansa. Nici la televizor nu se mai uită; merge cu băieţii la internet, de vine seara tot mai tārziu, trăznind a fum de ţigară. Dacă era al meu, şi dacă īncă mai eram īn putere, īl puneam io la punct! Da aşa, n-ai ce-i face, c-odată te face pe păsăreşte, de-ţi vine să-ţi iei lumea-n cap!

Pe de o parte mi se frānge inima că Giorgică al meu pleacă la Bucureşti, la liceu, căci l-au selecţionat īn lotul naţional de matematică (şi asta după numai 2 ani de meditaţii! bravos, Hortence!), pe de altă parte, mă bucur că n-or să se mai ciorovăiască el şi cu tataie, c-am ajuns să nu-i mai suport.

Tanti Hortensia mi-a spus că depinde numai de mine cāt de sus vreau să ajung. Deocamdată, vreau să ajung la Microsoft. Păzea, Bill Gates!

(din volumul Tristesse oblige)

Comentarii cititori
sus

EX ABRUPTO

Radu Ţuculescu

Romānul erectil (1)

Īşi cumpără un pui īntreg, bine umflat, după cele mai recente metode. Ceapă, ridichi, usturoi. Verdeţuri de anotimp. Proaspete, că-i plac prospăturile. Şi bere. Multă bere, la litru ori la doi, īn sticle de plastic, sīnt mai uşor de transportat dar şi de golit, hă hă. Şi rīde gros, căci romānul erectil e īntr-o permanentă veselie. Ţigări cīt īncap īn buzunare, pungi cu pīine gata feliată, acum timpurile s-au modernizat, nu-ţi mai pierzi vremea cu nimicuri. Şi multe alte pungi frumos colorate, cu diverse chestii de ronţăit pentru copii. Şi seminţe , pentru gagici, să nu se plictisească. Dar şi fructe, deoarece fructele conţin vitamine de care tot copiii, mai ales, au nevoie. Pentru maturi, se mai adaugă şi o sticluţă cu rachiu, de crescut pofta pentru haleală. O bucată de slănină, ţine de specificul naţional. Se frige īmpreună cu puiul. La iarbă verde. Iarba verde creşte şi līngă terenurile de sport construite la marginea cartierului, līngă ultimele blocuri. Acolo, la nici un metru şi jumătate de ele (de terenuri, normal…) se aşează romānul erectil īmpreună cu prieteni şi familie. Respiră aer curat. Pregătesc focul şi īşi manifestă buna dispoziţie prin răcnete, īnjurături, rīgīieli. Copiii bat mingea pe terenuri, la cīţiva paşi de mamele lor. Fiind atīt de aproape, acestea nu-şi fac griji īn privinţa lor. Zbieretele şi ţipetele celor mici se amestecă, armonios, cu buna dispoziţie a maturilor. Se pregăteşte focul. Adică se adună vreascuri din pădurea aflată īn imediata apropiere. Dar de ce să intre ei īn pădure, să colinde ca tembelii printre copaci īn căutarea unui luminiş? Aici e cel mai bine, văd şi blocurile īn care vieţuiesc. Se aduc vreascuri şi crengi proaspăt tăiate , cīt mai multe. Aşa, ca să fie şi să rămīnă şi pentru alţii căci romānul erectil e un generos, un individ care ţine la semenul său de cartier. Şi de alte cartiere.

Se aprinde focul. Unul mare, ca la indieni. Naiba să-i ia de indieni, noi sīntem romāni! Am ieşit la iarbă verde, cu mic şi mare, c-aşa-i sănătos. Se pune grătarul, se pune puiul pe grătar dar şi bucăţi de slănină şi cīrnăciori. Mirosuri plăcute īncep a bīntui terenurile de joacă, īnălţīndu-se spre etajele superioare ale blocurilor. Tot felul de mirosuri se īmpletesc īn aer. Femeile sīnt grase şi transpirate. Fac salată, desfac farfurii din hīrtie, pahare din plastic, tacīmuri din plastic (īn afară de cuţite). E practic cu chestiile astea de unică folosinţă. Nu mai se duc īnapoi acasă. Nu te mai chinui să le speli. După unica folosinţă, se lasă la locul faptei. Totul se lasă acolo, absolut totul.

Marginile terenurilor s-au transformat īn imense depozite de gunoi printre care, romānul erectil, īşi petrece sfīrşitul de săptămīnă, īngroşīnd stratul de mizerie. De fapt, nu face altceva decīt să prelungească aspectul mizerabil dintre blocuri, pīnă la margine de pădure. Īn pădure īşi face nevoile iar , ăia tineri mai fac şi alte treburi ce ţin de surplusul hormonal. Dar sīnt şi romāni erectili cu personalitate, care duc mizeria şi īn pădure, pentru ca natura să se integreze conceptului lor de viaţă şi de trai. Se scuipă vīrtos pe jos iar unii īşi suflă şi nasul , fiecare nară īn parte. Tot pe jos, ce naiba, de aia sīnt ei īn mijlocul naturii. Ori la marginea ei, tot un drac.

De sus, cartierul arată ca o imensă pubelă. Cine dracu ne vede pe noi de sus, am īnnebunit? Poate extratereştri, hăhă! Ei să-şi vadă de rahatul neamului lor, noi cu al nostru.

Put, deci exist.

De ce romānul erectil? Păi, asta e, un viril, un zdravăn, un sănătos. Romānului şi cīnd lucrează, i se scoală. De exemplu, descarcă saci dintr-un camion şi, pac, i se umflă nădragii īn dreptul şliţului. Doamne fereşte să scape sacul din mīini, că i se rupe. Īn general, i se cam rupe de toate, dar asta nu ţine de erecţie.

Romānul erectil nu e verde. Verde e iarba, crīngul şi altele de care i se rupe. El este mai mult roşu, adică plesneşte de sănătate, de virilitate şi de altele.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey