Alina Savin
Radu Ţuculescu
Daniel Vighi

 
sus

Alina Savin

Marion
(Continuare din numărul trecut)

Am fost la inaugurarea expoziţiei unui artist faimos, cardiac, pe care īl cunoşteam bine.
Cīnd ne-a văzut apărīnd, el s-a īndepărtat de ceilalţi invitaţi şi a venit să ne salute.
- Dragele mele prietene, inima mea e de acum ofilită şi bolnavă, un biet muşchi atrofiat īntr-o mare de sīnge bolnav, dar pe voi tot vă iubesc. Mulţumesc că aţi venit.
Ne-a luat de braţ şi ne-a plimbat prin faţa tuturor tablourilor lui. Inimi moarte pe platouri de argint.
- Pentru mine la asta se reduce acum infinitatea lumii, ne-a spus el şi şi-a dus mīna la piept.

După ce am făcut turul expoziţiei, pictorul s-a scuzat şi s-a dus să vorbească altor invitaţi. Am īnceput să vorbim īn şoaptă, īn timp ce ne serveam din cupele cu pastă din coajă de banană şi scorţişoară:
- Mă enervează tablourile din care nu īnţeleg nimic.
- Şi pe mine.
- Şi cărţile din care nu īnţeleg nimic.
- Da, şi pe mine.
- Şi filmele prea complicate, din care nu īnţeleg aproape nimic. (după o vreme) Nici pe tine nu te īnţeleg tot timpul. Atunci mă enervezi la culme.

S-a apropiat de noi un artist costeliv, sculptor īn ceaţă. Vorbele īi erau distinse, ne plăcea să-l ascultăm. Ne-a spus că īşi făcea, īn lunile de toamnă, provizii de ceaţă, umplīndu-şi atelierul cu blocuri īntregi şi compacte, iar īn restul anului lucra. Marion, insensibilă la talentul lui, i-a comandat o pereche de pantofi. Artistul a măsurat-o şi peste cīteva zile i-a adus personal la uşa noastră, īntr-o cutie de carton. Marion s-a īncălţat cu ei şi a īnceput să smulgă buruienile care crescuseră īn ghivecele cu plante exotice de pe terasă.
Buruienile ţipau cu limbă de moarte.
- Iubito, de unde ai luat pămīntul ăsta? Nu e bun deloc.
- Din cimitir.
Cīnd a terminat, m-a prins cu un lanţ de picior şi a plecat la cumpărături.
Īi era frică să nu o părăsesc, biata de ea.
Cu o piatră albă, perfect ovală, am lovit īn lanţ, să īl sparg.
Am desfiletat şuruburile īncuietorii cu vīrful unui foarfec muiat īn ulei şi oţet de iasomie.
Cīnd īn sfīrşit m-am eliberat, m-am aşezat pe canapea şi am aşteptat-o să se īntoarcă.
Īmi exersam īn gīnd discursul. Voiam să īi spun că totul se va termina īntr-o zi. Contururile noastre se vor dizolva, plămīnii ne vor arde īncet, topindu-ne carnea, dar noi nu vom renaşte. Ce amintiri jalnice vom avea la sfirsit, cītă cenuşă inutilă vom lăsa īn urma noastră.
Ascultam, īn lumina din ce īn ce mai palidă, cum se loveau de ferestrele salonului păsările bolnave şi ploaia cu gheaţă. Exhumam amintiri la telefonul negru al nopţii.
Marion nu mai venea.

***

(Scena īnfăţişează un salon cu pereţi galbeni, acoperiţi cu desene abstracte, prinse īn pioneze cu gămalii colorate. Pe o măsuţă joasă, un televizor la care se difuzează, fără sonor, un documentar despre un pictor celebru. Pe etajere, clepsidre de diferite mărimi şi cutii din metal serigrafiat. Două canapele acoperite cu pleduri īn carouri, pe care se află, faţă īn faţă, două gemene. Geamăna 1, machiată strident. Geamăna 2, īmbrăcată ca o zeiţă care tocmai a creat o lume adevărată, īn care se petrec īntīmplări adevărate. O fereastră largă, acoperită cu draperii din catifea roşie.)
Eu: Marion, am visat că oraşul a luat foc de la ţigara ta.
Marion: Ştii bine că īmi place cīnd comitem acte antisociale pline de vitejie.
Eu: Vedeam clar clădirile ca de aur, din care ieşea un fum gros, violet.
(Marion īşi aprinde o ţigară.)
Eu: Marion, nu mai fuma, te rog.
Marion: Fumatul e singura mea desfătare. Īn rest, totul e o spectaculoasă impostură.
Eu: Ce spui tu e o crimă oribilă. Şi totuşi, dragostea noastră continuă să explodeze.
Marion (suflīnd fumul īnspre tavan): Da. (Tăcere)
Marion: Salteaua patului nostru e plină de ghimpi vii. Oraşul īn care trăim e un splendid imperiu putred, īn descompunere. Ziduri īnalte īi conservă decăderea. Simt īn măduvă şi īn rinichi distrugerea lui apropiată.
Eu (īntind mīna şi ia ţigara lui Marion): Nu-ţi fie frică. Toate se vor dizolva īn jurul nostru, dar vom rămīne īmpreună. Ia piatra asta şi loveşte-o! (Scot din buzunar o piatră albă, perfect ovală, şi o pun pe masă, īn faţa ei.) Va scoate piatra vreun cuvīnt?
Marion (cu voce neliniştită): Nu.
Eu: Aşa vei ajunge şi tu. Vei uita ce e răul.
Marion: Am uitat deja totul. Zilele cu tine sīnt atīt de pline, īncīt trebuie să īmi exilez amintirile īn zone īntunecate şi necunoscute. Īnainte de tine aveam certitudini. Acum nu te am decīt pe tine. Totul poate să ardă īn jurul meu, atīta vreme cīt eşti līngă mine, sīnt fericită.
Eu: Corpul ţi-e aşa subţire, Marion, īncīt uneori, noaptea, cīnd te īmbrăţişez, parcă m-aş īmbrăţişa pe mine īnsămi.
(Marion zīmbeşte. Strivesc mucul ţigării īntr-o scrumieră de faianţă pictată. Marion scoate din pachet o a doua ţigară, pe care i-o aprind cu bricheta. Īn tot acest timp, ne privim fără īntrerupere. Gesturile sīnt mecanice, dinainte studiate.)
Eu: Alteori stai īntinsă cu orele līngă mine, fără să respiri, şi am impresia că eşti un peşte mort, gigantic şi rece.
Marion: Ştiu. (Tăcere)
Eu: De ce mă laşi singură? Spune-mi.
Marion: Deseori pentru mine lumina se stinge brusc. Atunci fug, pentru că totul īn jurul meu mă ameninţă, chiar şi tu. Nu văd niciodată chipul răului, īnsă prezenţa lui mă īnfioară.
Eu (fredonīnd cu voce joasă): Ca o furtună, ca un tunet, ca o rupere de nori.
(Marion se ridică, dă la o parte draperiile din catifea roşie, deschide fereastra şi aruncă ţigara aprinsă. Īn depărtare izbucneşte o vīlvătaie puternică. Focul se īntinde cu repeziciune. Mă duc līngă ea, o cuprind cu braţul pe după umeri şi īmi lipesc tīmpla de tīmpla ei. Privim, infiorate, cum arde oraşul din temelii. Se ridică īn jurul meu īnchisori. Procese cerebrale fine, īn timpul cărora celulele nervoase mor rīnd pe rīnd.)
Eu: Toţi locuitorii oraşului vor muri sufocaţi, īn chinuri groaznice. Nu ţi-e milă de ei, Marion?
Marion: Nu.
Eu: Nici de copii, nici de femei, nici de bătrīni?
Marion: Nu.
Eu (sărutīnd-o pe păr): Ce bine.

***

Uneori se īntindea pe pat, īntre mine şi Marion, o femeie cu bluză verde şi fustă foarte lungă, care respira regulat şi dormea adīnc. Īi priveam cu īnţelegere picioarele rănite şi o lăsam să se odihnească.
Nu am reuşit niciodată să trasăm un calendar exact al vizitelor ei.
- Săraca, a spus īntr-o zi Marion.
Acesta a fost singurul comentariu pe care l-a făcut vreodată despre ea.

Īntr-o noapte, femeia a intrat īn dormitor tīrīind după ea, de un lanţ gros, o barcă pescărească, pe care a lăsat-o īn mijlocul camerei. Ne-am ridicat de pe pat şi am inspectat-o. Atīt de tare ne-a placut, īncīt am dormit o vreme īn ea, īmbrăţişate, īnvelite īn pleduri īn carouri. Am vīndut-o apoi unui colecţionar de rarităţi.

La sfīrşitul lunii am rămas fără bani. Marion plīngea cu lacrimi de ceară.
- Nu pot să trăiesc fără dulceaţă de kiwi şi lapte de soia, se lamenta ea. M-am săturat să mănīnc īn fiecare dimineaţă pīine muiată īn ceai. Cu mintea ocupată de aceste detalii, cum ai vrea să mai fac dragoste cu tine?
Am adunat īn palme lacrimile lui Marion, le-am frămīntat şi am construit mici figurine zoomorfe, cărora le-am pictat cu ojă ochi roşii. Le-am aşezat īn linie pe raft şi m-am īnchinat lor. Marion s-a oprit din plīns şi şi-a picurat pe palme ceară fierbinte din lumīnările decorative de pe masă. Īn scurt timp ne-am dus la culcare.

Stăteam īntinsă pe pat. Līngă mine respira regulat femeia mea. Am băgat mīna sub pledul īn carouri şi i-am strīns īn palmă sīnul cald. Ea s-a trezit şi m-a īntrebat ce vreau.
- Marion, doar un singur lucru ne mai poate salva acum.
Marion s-a īntors cu spatele la mine şi a adormit la loc, instantaneu.
A doua zi am īnceput să ţinem post cu piure de castane şi să ne gīndim cum să facem rost de nişte bani. Marion era de părere că ar trebui să prostituăm catedrala.
- Cum adică?
- Ai văzut şi tu ce efect relaxant are asupra oamenilor. Am putea să īi invităm aici, contra unei sume oarecare, la numite ore, cīnd piatra este strălucitoare ca o marmură īn culori. Trebuie doar să spălăm geamurile ferestrelor.
- Bună idee.
Ca să o răsplătesc, am spălat īn locul ei vasele; ea stătea cu coatele sprijinite de pervazul ferestrei şi se uita cum trec pompierii. Apoi am udat cu stropitoarea brăduţii argintii din ghivece.

Ne-am dat seama, īnsă, că nu aveam bani nici să dăm anunţ īn ziar, aşa că m-am apucat să fabric trandafiri de hīrtie, pe care īi vindeam vecinilor. Aceştia īi cumpărau de milă, nu īmi păsa.
După o vreme m-am plīns lui Marion că vecinii sīnt brutali şi tăcuţi, pasionaţi de jocul cu zaruri, şi că mă atacă noaptea cu arme albe din oase de balenă, pe scările īnguste, cu trepte de piatră prea īnalte. Ea m-a rugat să īncetez comerţul ilegal, pentru binele amīndurora, şi a īntins o piele de viţel peste lume, pentru că ea e Mesia.

Cu banii cīştigaţi din vīnzarea trandafirilor de hīrtie, am plătit facturile, am luat de mīncare şi am cumpărat de la o florărie un arbore de cauciuc. Am pus ghiveciul pe terasă şi am uitat de el. Marion a făcut o crestătură īn tulpină şi a supt cu poftă. Corpul ei elastic s-a īntins pīnă la nori.
Ea a făcut şi un act caritabil. A ambalat īn sticle de plastic apă de la robinet şi le-a trimis prin poştă, la adrese fictive, īn ţările deşertice.
După aceea şi-a pieptănat părul īn faţa oglinzii şi şi l-a prins īn coc cu o clamă de metal. A ars īntr-un vas de lut esenţe tari de ambră şi lemn-vechi şi a invitat la aperitiv un savant erudit, un om de ştiinţă, un snob, un artist şi un explorator. Ca să īi distreze, a chemat şi cinci dansatoare exotice, care ne-au desfătat cu unduirile lor.
Brīnză de capră, şuncă poloneză cu chimen, pahare cu picior, pline cu puroi şi melancolie.
Au adormit cu toţii tīrziu, īnspre dimineaţă, īmbrăţişaţi pe la colţuri. Ca mă mă răzbun, le-am tăiat tuturor degetul mic de la piciorul drept, ca să nu mai poată vreodată dansa. Doar pe Marion am iertat-o.

Īmi spuneam:
- Marion este tărīmul meu scufundat, cu frontiere īnchise, nu voi permite nimănui să intre aici.
Mi-am pus un colier din monezi ruginite şi am fiert degetele, la foc mic, īntr-un amestec scīrbos de urină, sīnge de cocoş, ulei de castane sălbatice şi vin oţetit.
M-am dus la cimitir şi am turnat lichidul pe mormintele strămoşilor lui Marion, ca să nu īşi mai aducă vreodată aminte de viaţa ei de dinainte. Pămīntul mucegăia pe loc şi devenea cenuşă.
Īntoarsă acasă, i-am cusut şosetele rupte şi m-am gīndit cu violenţă la dragostea ei feroce. Noi sīntem două gemene cu horoscoape comune şi priviri grele, dar numai Marion e Mesia. Eu sīnt geamăna imperfectă, contra-exemplul, produsul dragostei plictisite.
După ce am cusut stīngaci şi tivurile draperiilor din catifea roşie, am trezit-o pe Marion şi am ieşit la plimbare.
Am intrat pe furiş īntr-o grădină cu tufe de mentă. I-am explorat potecile şi i-am strivit īntre degete frunzele parfumate. Pe neaşteptate am văzut īn ierburile văratice un bărbat gol, īntins la soare. Am luat-o la goană īnapoi, rīzīnd.

Ne-am dus apoi la piaţa Notre-Dame şi am cumpărat un iepure mort, cu carne fibroasă. Marion l-a strīns īn braţe ca pe copilul ei.
A trecut prin faţa noastră o femeie grasă, īmbrăcată cu pantaloni de un verde īnchis, cu nişte ochi fenomenali de culoarea mucegaiului de apă. Marion s-a īntristat dintr-o dată.
- Am văzut cum te uitai la sīnii ei, nu e nevoie să minţi. Īţi plăcea, nu-i aşa?
- Eşti nebună.
- Ştiu foarte bine ce am văzut.
S-a oprit din mers (avea o rochie īnflorată, din mătase), a dat drumul iepurelui, care a luat-o la goană īn susul străzii cu salturi egale, şi a īnceput să se lovească cu capul de zidul unei clădiri īnalte, cu balcoane multe.
Am aşteptat cu mīinile īncrucişate pe piept să īi treacă supărarea şi am plecat mai departe.

Īn vitrina unui magazin de animale erau īngrămădiţi cīţiva căţeluşi īn costume de carnaval. Unul dintre ei, īmbrăcat ca un marchiz, cu o perucă miniaturală, a īnceput să lingă vitrina. Marion s-a lăsat īn genunchi īn faţa lui şi a sărutat sticla.
Urma rujului ei sidefat.
La intrare era un clopoţel cu sunet cumplit. Marion s-a ridicat pe vīrfuri, l-a smuls şi a fugit cu el īnspre fluviu.
Eu m-am dus spre casă. A apărut şi ea, īntr-un tīrziu, şi-a pus capul pe genunchii mei şi m-a īntrebat:
- Există vreo parte a corpului meu care nu īţi place?
Am luat lupa de pe noptieră şi am īnceput să o examinez cu atenţie.
- Nu. Īmi placi toată. Īmi plac mai ales īncheieturile tale. Ai cele mai frumoase īncheieturi din lume. Şi gustul de piper al buzelor tale īmi place.
Ca să-i dovedesc sinceritatea mea, am fotografiat-o goală, am developat fotografiile īn baie şi le-am pus īn rame de lemn, pe care le-am atīrnat peste tot prin apartament.
Ea a rīs, a decupat din reviste de modă rochii elegante, pe care le-a lipit peste corpul ei din rame, apoi şi-a colorat cu cariocile ochii şi buzele. Cīnd s-a văzut īntr-o fotografie prost cadrată:
- Aşa arăt eu īn realitate?
- Da.
- De ce nu mi-ai spus că sīnt aşa de urītă?
- Dar nu eşti urītă.
- Cum nu? Uită-te şi tu ce piele obosită, ce cearcăne adīnci.
- Asta e din cauză că dormi puţin.
- Nu contează din ce cauză e. Oricum, ai făcut o mare greşeală cīnd m-ai ales pe mine.
Am stat şi m-am gīndit cīteva secunde.
- Tu m-ai ales pe mine.
- Tu adică nu ai avut nici un cuvīnt de spus?
- Nu prea.
- Vrei să zici că te-ai fi dus cu oricare?
- Da, cred ca da.
A īnceput să plīngă. Ca să o consolez i-am spus:
- Marion, eşti lichidă, şi pielea ta e din sticlă preţioasă. Īţi tai cu lama īncheieturile fragile şi te scurgi pe podea. Te solidifici īn faţa ochilor mei īn dantelă roşie, din care īmi croiesc o rochie lungă. Sīnt īmbrăcată īn tine, Marion.
Marion s-a apropiat de mine şi m-a dezbrăcat. Mi-a aruncat rochia pe fereastră.
- Acum ai rămas singură.
Stau chircită pe canapea, cu fruntea īn mīini. Mă doare capul. Mă ridic şi īi caut o aspirină. Uit totul şi mă inundă o fericire incredibilă.

***

Nu pot să adorm. Se aude īn depărtare, īn vreun cartier necunoscut, o melodie tristă. Īmi aduc aminte de īntīmplări īngrijorătoare cu saxofonişti tineri, şi mă īntreb pe unde şi cu cine o fi umblīnd Marion, īntr-o noapte de o asemenea profunzime.
Īn tren cīnta un saxofonist tīnăr, cu plete lungi de femeie.
Ne-am apropiat de el şi am aşteptat să facă o pauză ca să īi vorbim.
- De ce cīnţi jazz prin trenuri?
- Cīştig şi eu un ban. Nu plătesc chirie, mănīnc pe gratis şi mă īmbăt īn fiecare seară. Īmi place viaţa mea. Sīnt liber, asta e important.
sau
Era vară şi căldura topise clădirile oraşului. De la fereastra salonului se vedea un cīmp pustiu.
- Ce căldură, fetelor!
Marion l-a privit cu scīrbă pe saxofonistul faimos din faţa noastră.
El avea dantura perfectă, un sīn de femeie şi un şoricel galben pe umăr.
Ne-a spus că e Mesia şi că va muri la treizeci şi unu de ani.
sau
Un saxofonist cu o garoafă de plastic după ureche cīnta īn piaţa publică.
Īn faţa lui, o pălărie pe fundul căreia erau cīţiva bănuţi.
Marion s-a căutat prin buzunare şi, pentru că nu a găsit nici o monedă, şi-a scos din ureche cerceii şi i-a pune īn pălărie.
Saxofonistul şi-a īntrerupt cīntecul şi a privit-o adīnc.
Ochi de cristal negru.
sau
Un matematician genial, saxofonist de ocazie, ne-a invitat la o cafea.
Am vorbit o vreme banalităţi, apoi el a spus:
- După calcule complicate de astronomie şi analiză, am ajuns la concluzia că Mesia a venit din nou şi este printre noi.
L-am lăsat să vorbească şi mi-am imaginat că o dezbrac pe Marion, care stătea şi asculta concentrată. Ei īi place cīnd oameni inteligenţi vorbesc despre ea la persoana a treia.
sau
Īn ghivece de porţelan aurit, vecina noastră saxofonistă creştea urzici şi brusturi.
Locuia īmpreună cu mama ei la etajul de deasupra.
Erau două văduve pline de viaţă. Le plăcea jazzul.
Apartamentul lor era micuţ, dar curat şi plin de obiecte nostime.
Aprindeau seara, pe televizor, cīnd se uitau la serialul lor preferat, beţigaşe chinezeşti.
Făceau cele mai bune prăjituri cu vişine din lume.
Vecina noastră cīnta uneori pentru noi. O ascultam cu foarte mare plăcere.
Īntr-o noapte, cīnd ne-am īntors de la ele, Marion mi-a spus:
- Iubito, o să plantez īntr-un ghiveci o umbrelă, care, după un timp, o să se deschidă şi o să facă frunze, flori şi fructe.
- Ce fel de fructe?
- Păi nişte umbreluţe uite-atīta de mici, din alea ca pentru cocktail.
Īn vase de ceramică orientală, noi creşteam iederă sălbatică.
Marion imita serile o frunză de mesteacăn īn bătaia vīntului, īn ritmul saxofonului care se auzea de la etajul de deasupra. Se legăna şi dansa, iar faldurile rochiei ei verde-deschis foşneau uşor.
sau
Marion s-a īndrăgostit la un concert de un saxofonist frumos dintr-o ţară străină, care a plecat a doua zi din oraş, fără să lase vreo adresă.
Ea şi-a pictat faţa cu farduri stridente, ca să nu văd cīt suferă. Am desprins cu unghiile stratul de culoare, am sărutat-o pe frunte şi mi-am plimbat palmele pe trupul ei. Sub arsenalul meu de mīngīieri, tristeţea ei s-a destrămat pentru cīteva ore.
sau
Īntr-o curte interioară, o făbricuţă de lumīnări, cu un frontispiciu de ipsos cu o inscripţie īn latină. Proprietarul, fost profesor de saxofon īntr-un colegiu de băieţi, făcuse cinci facultăţi şi conservatorul. Vorbea paisprezece limbi şi pura costume impecabile de gabardină englezească. O iubea pe Marion şi īi trimitea o dată pe săptămīnă o cutie cu lumīnări parfumate. Poate că şi Marion l-ar fi īndrăgit pe el, dacă īntr-o zi nu i-ar fi spus:
- Īn altă viaţă am fost arbore.
- Ce ridicol au sunat cuvintele lui, iubito, nici nu poţi să-ţi imaginezi.
Īn timpul marilor īngheţuri, femeia aceasta, care se preface cu atīta uşurinţă īn faţa străinilor, se plimbă prin oraş īmbrăcată cu o rochie violet şi ciorapi verzi. E singură pe străzi. De aceea eu sīnt īngrijorată şi nu pot să adorm.

(Va urma)

Comentarii cititori
sus

EX ABRUPTO

Radu Ţuculescu

GĂOAZĂ, filozof de cartier

Găoază e un tīnăr voluminos. E de-a dreptul pătrat, pot afirma fără mustrări de conştiinţă. E gras, adică. Potrivit de īnalt, datorită sacilor de carne şi grăsime care-i inundă corpul, pare uriaş. Se mişcă legănat, frecīndu-şi pantalonii, constant, īntre picioarele de elefant, picioare īn formă de X. Ceafă groasă, bărbie triplă, faţă rotundă cu obraji umflaţi, trandafirii. Dar nu are burtă proeminentă, doar piept conturat, de parcă iar fi crescut şi sīni. E băiat de cartier. Frecvent la discoteci şi īn barurile cu jocuri de noroc, mereu īmbrăcat īn negru şi mereu transpirīnd, Găoază e, īntr-un fel, un ascet. Nu fumează şi nu bea alcool, doar īnghite pe nerăsuflate, zilnic, litri de Cola. E īn stare, īn momentele sale de inspiraţie, să nu desprindă sticla de 2,5 de pe buze pīnă nu dă gata şi ultimul strop. De unde-i vine porecla, fu odată īntrebat de-o blondă impresionată de masa de carne şi care īşi imagina cīt de strivită ar putea fi ea de dīnsul şi cīt de tare ar geme, īn consecinţă. Găoază i-a vorbit despre bunicul său a cărui īnjurătură favorită era, să-mi pupi găoaza, chiar şi īnainte de a da ortul popii le-a şoptit celor din jurul patului, pupaţi-mă-n găoază, apoi despre tatăl său care are o vorbă preferată, să-ţi astup găoaza şi apoi despre el īnsuşi care, atunci cīnd īl scoate careva din sărite, īi şuieră la ureche, calm, īţi bag un pumn de-ţi fac o găoază-n cap. Şi uite aşa, s-a căpătuit el cu porecla respectivă.

Găoază e un tip care şi citeşte, cīnd ajunge acasă şi nu-l doboară imediat somnul. Nu doar ziare de scandal, chiar cărţi. La biblioteca din cartier e o tipă pe care o duce, uneori, la discotecă, o tipă micuţă şi slabă, cam cīt braţul său drept, pe care īi place să o ţină pe genunchi cīnd se oboseşte de prea mult dans. Ea, nu el. Găoază nu dansează, atīta i-ar mai trebui, ar inunda ringul cu transpiraţie, pe toţi i-ar īneca, să-i ia naiba. Bibliotecara īi mai aduce cărţi, cīnd īi cere, şi īntotdeauna tipa se miră foarte tare de cerinţa lui, ea n-a deschis o carte de cīnd mama a făcut-o, la ce bun? Mai afli una alta, tīmpiţico, īi hīrīia Găoază īn urechiuşele ei minuscule şi roze. Aşa a aflat el, din dicţionarul de sinonime, că găoază īnseamnă şi vagin sau anus. Păi, a completat Găoază, atunci la fel de bine poate fi şi gură, doar şi aia e tot o gaură umedă. Bibliotecara l-a privit admirativ şi i-a spus că e un adevărat filozof ceea ce pe Găoază l-a īncīntat. Adică el este un gīnditor, un cugetăreţ. El este cugetăreţul cartierului iar cartierul īn care gīndeşte e unul mare cīt un orăşel, ba chiar cīt două.

Dintr-un ziar a aflat de faptul că şi cu cărţi se poate cīştiga bine. Chiar foarte bine. Un tip care se numeşte Dan Brown, (poate o fi frate cu Sandra Brown, gīndi Găoază, şi scriu la acelaşi birou) a făcut avere cu o carte poliţistă despre Iisus. Găoază a citit-o şi şi-a pus īn minte să scrie şi el una care să se vīndă-n milioane de exemplare. Se simte īn stare. Cel puţin īn cartier, unde-s peste suta de mii de locuitori, se va vinde din greu. Mai ales că o va intitula simplu, GĂOAZA. Şi-apoi, cīte găoaze nu există pe lumea asta! De toate mărimile, formele, de toate mirosurile şi de toate culorile, mai mult ori mai puţin hrăpăreţe, palpitīnd ori moţăind umed, unele pline de mister, incitīnd fantezia, imaginaţia, īnfierbīntīnd simţurile, altele de-a dreptul respingătoare, īndepărtīnd orice suflare , găoaze simple, găoaze sofisticate, găoaze cu pretenţii, găoaze aristocrate, găoaze vulgare, găoaze intelectuale, găoaze proletare, găoaze politice, găoaze literare, găoaze religioase, găoaze pur şi simplu. Ideea e super, gīndi Găoază, trebuie doar pusă-n practică. O va face mai tīrziu, spre bătrīneţe, dacă nu crapă pīnă atunci de atīta grăsime şi din cauza atītor... găoaze ce mişună-n jurul lui.

Comentarii cititori
sus

Daniel Vighi

Din cauza ţiganului Poligrad
nu a reuşit Filomela să devină directoare

Domnul Sandu, şi domnul Gogoaşă, şi nea Milan, şi dom' Petrică Suru, profesorul de la Politehnică, toţi sīnt la pensie şi stau īn bloc, mai bine spus īn faţa blocului, şi mănīncă īngheţată de la unitatea Macul Roşu - cofetăria de peste drum unde vinde doamna Ghizela. Prietena şi confidenta multora dintre cei care stau pe băncile din BCA peste care au pus o scīndură de la fostul şantier socialist de la Poşta Mare. Care a fost şantier şi acum nu mai e nimic. Dom' profesor Petrică Suru se vaietă toată ziua după Odiosu şi Sinistra, mănīncă īngheţată de la Macu Roşu, stau pe banca din faţa blocului şi se uită fix la cei care intră şi cei care ies. Ling din īngheţata fără gust faţă de cea a italienilor de la cofetăria vecină Viva Italia : "i-auzi, să pună un asemenea nume de firmă", spune dom' Petrică Suru, conştient că nu mai e nimic de făcut. Pīnă şi Filomela, nevasta lui dom' Petrică, oricīt este ea de pornită īmpotriva noului regim, acceptă treaba şi a cerut să primească pămīntul soacră-sii īnapoi. "Moşia", cum spune Silvică, băiatul lor care este asistent la facultatea de construcţii, la arhitectură, şi lucrează la o comandă de palat ţigănesc cu porţi mari, cu lei din ghips la intrare şi uşi sculptate. A dres pe hīrtie turnuri bulbucate, acoperiş cu ornamente din zinc din flori şi cozi de păuni care strălucesc īn lumina soarelui, de dimineaţa pīnă seara. Proprietarul casei este Poligrad Cārpaci, aparţinător de familia cu acelaşi nume. "Nevastă-mea Filomela", zice Petrică Suru, "a fost dirigintă prin clasa a şasea la Poligrad. Nu ştia citi şi mamă sa, maika Gripa, se văieta pentru treaba asta". "Şi cum, dom' profesor, aşa o chema, maika Gripa", īntreabă dom' Gogoaşă al cărui nume nu e nici el ca lumea. "Ei", zice dom' Petrică, "de ce avea numele ăsta n-aş putea spune, la ţigani te poţi aştepta la orice, poţi să te trezeşti că īi cheamă Vătrai sau Piramidon, parcă nu-s normali la cap", zice. Dom' Petrică le explica cum recunoşti pe cineva dacă e ţigan, n-ai decīt să te uiţi la unghiile lui, dacă sīnt bombate e ţigan, dacă podul palmei este roşu-vīnăt poţi fi sigur. "Hai, dom' Petrică, dumneata exagerezi", se miră dom' Gogoaşă, şi Petrică Suru īl priveşte īncruntat. "Aşa e domnu', nu mă īnvăţa dumneata pe mine, Filomela a lucrat ani de zile cu ei şi īi ştie mai bine. Īi pricepe la fix. Poligrad era greu de cap, toţi sīnt aşa, cīnd văd cartea şi banca parcă īi apucă damblaua, ăsta cum vedea fereastra deschisă cum sărea direct īn coroana teiului din curte, nu-i era frică, trebuia să ţină Filomela tot timpul pe cineva la geam īn pauză. Venea maika Gripa la direcţiune şi se văieta de răsuna īn toată şcoala, şi Filomela era chemată la biroul directoarei şi la secretara Biroului Organizaţiei de Bază din şcoală şi era luată la īntrebări de faţă cu maika Gripa. Īşi plăteau poliţe, Filomela era prietenă cu tovarăşa Melnic, colonel la securitate, care răspundea de īnvăţămīnt şi prin Melnic urmărea postul de directoare. Directoarea şi secretara de partid ştiau asta şi o montau pe maika Gripa contra Filomelei. Venea asta şi se văieta că Poligrad nu ştie citi, era īn clasa a şasea şi ioc, nu ştia nimic, nu pricepea nici o literă şi nu le putea spune ce se īntīmplă cīnd erau filme la televizor. "Ce să-i fac", le spunea Filomela, nu poate lega literele, le spune corect şi pe urmă nu le leagă, ştie care este m, care este l, care a, pe toate le dibuie dar nu le poate lega, zice pe litere şi atīta tot, pe urmă sare pe geam. Nu se poate, tovarăşă profesoară, trebuie mai multă diligenţă, sīnt copii ai oamenilor muncii şi nu putem să-i neglijăm, mai ales dumneavoastră care depuneţi aşa sīrguinţă la partid şi la şedinţele politico-ideologic, īi spunea scroafa de secretară de partid īngīnată de directoare şi de văietăturile lui maika Gripa, de care cele două se foloseau tocmai ca să scape de Filomela. Din cauza ţiganului Poligrad nu a reuşit Filomela să devină directoare. Aveau şi secţie maghiară, aveau şi acolo ţigani gabori ; le zicea aşa pentru că toţi purtau numele de Gabor. Ii repartizau clase cu ţigani care nu veneau la şcoală şi Filomela nu avea frecvenţă la elevi. Acum Poligrad e mare şi tare, are foale, ceas din aur, lanţ la fel, un Mercedes nou nouţ şi pe fiu-meu arhitect la palat. Tot la două săptămīni venea la noi colonelul Melnic şi o serveam cu plăcintă făcută de soacră mea la sat şi discutam problemele şcolii. De fiecare dată ne dădea toate asigurările că va fi bine, că Filomela va ajunge directoare. Nevastă mea avea doi colegi cu probleme. Despre ei se interesa īn mod special coloneleasa. Voia tare mult să ştie ce fac şi ce mai pun la cale. Īşi dorea să-i īnhaţe şi să-i aducă īn anchetă. Avea nevoie de o activitate despre care să se vorbească prin toate cancelariile profesorale din oraş. Aşa zicea coloneleasa: cancelarii profesorale. Ne povestea că veneau de la capitală şi īi certau pe cei din teritoriu că nu aveau rezultate. Ca peste tot, de altfel. Cei doi erau pentru ea ca pita moale. Trebuiau găsite īnsă motive īntemeiate ca să-i ridice. Unul se numea Lică. Celălalt Trică. "Iacătă pe Trică şi Lică, ăştia-s tot timpul īmpreună", spuneau colegii de la alte şcoli şi rīdeau de ei cum apăreau, şi ei nu rīdeau deloc, cel puţin de faţă cu nevastă mea, ceea ce īi īngreuna mult treaba. Oricum toată lumea īi ştia, aşa că tovarăşa colonel Melnic era foarte interesată de activităţile lor subversive ca să-i poată sălta. Ar fi fost pentru ea o reuşită profesională. "Dragă Filomela, aşa cum vrei tu să ajungi cīt mai sus, īţi dai seama că vreau şi eu. Mă ajuţi, te ajut", īi spunea, şi nevastă mea īnnegrea pagini cu note informative. E adevărat că erau greu de dovedit. Īntr-una din zile a dibuit la panoul de pionieri ai clasei a VII a unde era diriginte Lică, cel mai june şi mai gras dintre ei, titlul Cinste conducătorului iubit. Era după aniversarea din 26 ianuarie a fiecărui an, cīnd se cerea detaşamentelor să treacă aniversarea īn planul de activităţi al detaşamentului de pionieri, subliniat cu o linie roşie. Aparent nimic deosebit. Numai că grasul trecuse īn continuare o altă activitate, tot cu linie roşie, cu denumirea : Īncă o cinste. Ecou la prima. "Ce e asta", a īntrebat-o pe Melnic, după ce i-a arătat foaia pe care a sustras-o din clasă, de la panoul pionieresc. Coloneleasa a privit cu atenţie, şi-a notat īn agendă şi a recunoscut că e greu de dovedit subversiunea. O altă acţiune, intitulată La cererea tovarăşului Nicolae Ceauşescu – primul econom al ţării era clar antistatală, dar nu o putea nici pe asta instrumenta deoarece era īn numele şi sub īnaltul patronaj al şefului partidului şi statului. Cei doi au prevăzută o acţiune de strīngere a hīrburilor din circumscripţia şcolară cu o scrisoare profund duşmănoasă. Filomela a adus scrisoarea pe care pionierii au lăsat-o īn cutiile poştale care avea următorul text: "dragi tovarăşi părinţi, vecini şi locuitori ai circumscripţiei noastre şcolare, vă este desigur cunoscut de la şedinţele de īnvăţămīnt politico-ideologic faptul că secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cel dintīi bărbat al ţării, ne cere să fim la īnălţimea idealurilor socialismului şi să facem economii unde putem şi cu orice ocazie. Animaţi de măreţele īndemnuri părinteşti ale preşedintelui ţării, noi, colectivele de pioneri reunite ale detaşamentelor din clasele a VI-a şi a VII-an, vă cerem să scoateţi īn stradă toate hīrburile pe care le aveţi īn vederea reciclării lor pentru propăşirea ţării şi cinstirea partidului nostru care ne conduce ca un părinte plin de grijă".

A doua zi s-au blocat străzile Drubeta, Emile Zola şi Islaz cu munţi de gunoaie. Coteţe. Canapele. Sobe. Frigidere. Acumulatoare. Mormane de gunoaie. Era suficient pentru arestare, dacă cei doi n-ar fi supus scrisoarea spre dezbatere şi aprobare biroului organizaţiei de bază a partidului din şcoală care a votat cu unanimitate de frică să nu fie socotiţi careva īmpotrivă. "Sīnt foarte şmecheri", a oftat coloneleasa Melnic. "Ştiu toţi, din păcate, care e treaba", i-a spus Filomela "şi se feresc de mine, nu pot intra īn discuţii intime, e o atmosferă foarte tensionată din cauza lui Trică şi Lică, nu poţi avea īncredere īn nimeni, toţi discută numai prostii, cum e vremea, despre subiectele de la teze, despre cum să ne facem cīt mai bine datoria la pionieri şi la şcoală. Parcă am fi tot timpul la o şedinţă de partid. Nu pot să dau de urma nici unui fir״, se plīngea nevastă mea şi ne băteam capul cum să o ajutăm : şi eu şi coloneleasa. Colac peste pupăză s-a auzit la Inspectorat că de la şcoala Filomelei ar fi venit o notă telefonică fictivă cu titlul Să mergem cu ulciorul la popor - analiza gīndirii estetico-literare a secretarului general din Cuvīntarea de la Mangalia cu activul din propagandă şi cultură. Nu s-a putut stabili cine a trimis nota telefonică. A căzut măgăreaţa pe Filomela deoarece fusese dictată chiar īn ziua īn care era profesor de servici pe şcoală. Au chemat-o la discuţii şi a trebuit să intervină coloneleasa să o scoată din bucluc. "Ei sīnt", ne spunea īnnebunită, "ştiu că ei sīnt, numai că nu pot să intru īn discuţie cu ei". "Cum nu poţi", o īntrebam, şi eu şi tovarăşa colonel, şi Filomela ne spunea cum decurgeau discuţiile. Spre exemplu, īn cancelarie īl īntreba pe Trică : "ce mai faci" şi el īi spunea "tocmai am terminat de citit broşura cu ultima cuvīntare". "Ce mă, faci mişto de mine", īi spun şi el mă priveşte nedumerit, pe urmă, chipurile, se supără şi mă ia oficial : "ascultă, tovarăşă Filomela, văd că tratezi superficial politica partidului, cred că ar trebui să propun o discuţie pe tema asta la şedinţele de īnvăţămīnt politic". Şi nu era de glumă, deoarece Trică era propagandistul, era proful de istorie. A introdus treptat teroarea, şi el şi celălalt. Ne spune la şedinţe: "tovarăşi colegi, vă cer vigilenţă, să fim pe linie, nu se ştie care dintre noi īşi face datoria patriotică de a informa organele de securitate cu atribuţii īn īnvăţămīnt, personal pe tovarăşa colonel Melnic, aşa că eu, ca să fiu scutit de orice neplăceri īn īndeplinirea cu bune rezultate a sarcinilor de propagandist, o să-mi rezerv dreptul să o informez personal cīnd va fi cazul. Speranţa mea este ca să nu fie nevoie de asemenea informări". Aşa ne-a spus, şi pe urmă ne-a cerut ca să trecem la lectura expresivă a ultimei broşuri despre cuvīntarea de la Mangalia şi să citim şi parantezele īn care sīnt notate felul aplauzelor, respectiv vii aplauze, aplauze prelungite şi scandarea lozincilor. "Vom face asta tocmai pentru a ne pătrunde mai bine de atmosfera de entuziasm a participanţilor", ne-a spus, şi doamna īnvăţătoare Szuszana de la secţia maghiară a citit īntocmai cum ne-a cerut Trică. "Mari şmecheri", zice coloneleasa şi dă din cap īncurcată.

(Fragment din Trilogia Timişoara - un veac pe Corso. 1)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey