Liviu Andrei
Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

Liviu Andrei

 

Ovidiu Sensibilu

 

Aurică își făcea bine treaba de ofițer operativ. Avea rezultate, dar și dezamăgiri. Puține, ce-i drept, dar care-l marcau. Nu era un perfecționistul lu’ Pește. Totuși, simțea că face parte dintr-un puzzle de rahat în care el era doar o amărâtă de coajă de roșie. Ciugulea și el de pe unde putea. Era foarte atent cu sursele, dar îi disprețuia. Îi provocau scârbă pentru că turnau - deși turnau pentru el - dar îi remunera bine și întocmea raportul și notele la săptămână. Exact așa cum se cere; fără întârzieri și futere de cap. Nu poți să faci treabă fără d-ăștia. Ce să fac?! De ce să bag eu mâna în căcat când pot să o bage ei pân’ la cot? Neah… Să zgârme, tată, că așa e societatea! Să bage gheara adânc în limbricăraie și să nu mai comenteze!. Nici nu comentau. N-aveau niciun motiv financiar să o facă. Sifonarii, clănțănitorii și diversioniștii puteau face lunar mai mulți bani decât ofițerul. Bună treabă!

O sursă serioasă și sigură era Ovidiu. Ocupația: depanator de moleculare și computere. Adică îți lua toate datele din telefonul mobil și computer (numere, fotografii pe care ți le faci penisului singur în cameră, fețe, locuri) și le dădea cui trebuie. Ovidiu lucra cu mai multe servicii și, implicit, mai mulți ofițeri că banu’ nu strică. Am cap și am valoareee / Țigănia nu-ți dă de mânca-re… E-ie-ie! Service-ul lui, S.C. SKOI-K SRL, era foarte căutat. Era prima destinație a jecmănitorilor și manglitorilor. Aduceau laptop-uri ciordite, telefoane, camere video și foto, tot. SKOI-K își avea sediul la demisolul unei terase de și pentru barosani, foarte aproape de sediul I.P.J. Arad. Ovidiu nu se sfia să tragă cu geana la cine are drum pe-acolo. Știa că polițaii aduc curve de pe centură, cel puțin o dată pe lună. Erau la concurență curvistică cu Jandarmeria. Fiecare își cunoștea orarul și nu se intersectau niciodată în calea pizdei. Milițienii erau mai blânzi. Deosebirea nu era mare, dar băscoșii puțeau un pic mai mult a oameni decât jandarmii. Le luau ca să le amendeze și să facă mișto de ele. Mai o ciupitură de cur, mai o hârjoneală sau un scuipat mic după urechiușă. Încă o razie pe la haimanale, sufla-mi-aș nasu’ în chiloții lor! Să treacă noaptea mai repede. Mai miroase a găuroaică și pe la noi p-aici prin ipejeu. Sensibilu ar fi dat și el ceva la supapă, dar era cam gol prin buzunare. Era pe limita pâinii cu banii.
Scăpate din declarații și contravenții, fetele se întorceau înapoi la schimb de fluide. Lasă, fă, că cu Bendea, ăla care ne pusă să semnăm, m-am cardit io acum două săptămâni… E un nespălat cu o pișpirică de râmă! I-am zis: HAI, CONCENTREAZĂ-TE ODATĂ, CĂ NE-APUCĂ IARNA ACI!

Ovidiu era o tentativă de securist. O tentativă fără sechele sau remușcări. Nu fusese primit în sistem, dar prin natura lui de sifonar ambițios și hoț de informații private era o sursă respectată. Mai toți știau de el, dar și el știa pe unde le joacă picioarele și li se învârtesc roțile mașinilor. Între el și Ciot se stabilise o legătură specială, o legătură intimă, cu toate că amândoi gravitau, vrând-nevrând, în jurul unui anumit vagin de care li se făcuse cam scârbă.

Primul lor contact sexual fusese și primul pentru Ovidiu. Până să-l cunoască pe Aurică Ciot, Ovidiu fusese homosexual doar prin vestimentație și gusturi muzicale. Acum devenise de tot. Era full. Nu avea remușcări, deși simțea atracție sexuală și la vederea unor picioare chemătoare terminate cu fustă scurtă. Nu multă, dar tot îi ridica nervu’. Cu Aurică o făcuse calm, ca un ostaș model. Oricum, de vreo doi ani totul i se părea gay. Absolut tot. Chiar și Petru și Pavel dintr-o pictură bisericească erau gay. Mă întreb dacă poartă sau nu lenjerie intimă… Hmm... Sigur erau popo! Se prostituau și predicau. Asta înseamnă sfințenia: să nu te atingi deloc de femeie… Asta înseamnă neprihănirea, neputrezirea. Să nu te amesteci cu Diavolul pentru că Diavolul lucrează prin femeie și o să te sexezi cu el! Uite! Dacă-l întreb pe popa ăsta tinerel, îmi va spune același lucru. Ia, zi, poponeț!

Cel mai excitant lucru i se părea militarii care depuneau jurământul. Băieți tineri, hetero și sănătoși clinic, vărsându-și năduful și ținându-și gazele între buci printre zeci de tancuri și trompete pline de scuipat. Ce fanfară grasă! Fanfară de osânzoși! Fanfară de osândiți de popotă! Porci… Groștei de o sută patruzeci de kile... Huooo!
Odată cu prima penetrare și prima discuție de după, totul a început să se schimbe. Ovidiu mânca altfel. Dumicații erau mai mici, dar parcă intrau mai greu în gură. Dinții nu-i mai atingeau lingura sau furculița. Mesteca artistic. Devenise mai delicat. Sufla nasul ca o femeie afectată din pricina bătăilor lu’ bărbatu-său, care-și povestește oftul unei prietene crețe, într-un compartiment slinos de clasa a doua.
- DE CE PLÂNGI, MIOARO? NU MAI PLÂNGEEE!
- ÎHÎ-ÎHÎ-HÎÎÎ... M-A BĂTUT FLO-RI-AAAAN! ...HÎÎÎÎ!

Purta batiste femeiești pe care le ținea necălcate. Totuși, erau frumos împăturite și parfumate. De ceva vreme, pelvisul îi provoca mâncărimi neobișnuite, iar barba îi creștea mai greu. Sau cel puțin așa i se părea. Aburea oglinda privindu-se, dar cel mai mult îi plăcea să privească manechinele unisex de plastic, din vitrine. Bărbații i se păreau niște vibratoare-demon pe care i-ar fi înecat în cadă de plăcere, încercând să-i umple cu apă. LA FUND! IA APĂ LA FUND! DE CE N-AI NICI D-AIA NICI D-AIA? CE ÎNECĂM? FETIȚĂ SAU BĂIEȚEL? Ă? Părul începuse să-l enerveze și voia să se tundă scurt de tot ca să-și pună ochii în evidență. Mă tund gazon... Da’ dacă nu mă prinde? Deși le avea super-conice, de gentilom înmănușat, începuse să-și urască mâinile. I se părea că are răzoare de mărar scălămbăit pe degete. Urât mi le-a îmbrăcat Dumnezeu ăsta! Parcă sunt arctic, în pula mea! Degeaba le pensez că zici că am mănuși... În loc să-mi pună-n cap mi-a pus pe atingătoare! Sunt făcut pentru supraviețuire polară. Gândea prost. Îl pregătise doar pentru supraviețuirea homosexuală. Nimic mai mult.

 

- Da, Măria Ta… Da, Mărioara Ta… Da, Măriuca Ta… DAAAA! OA-A-AH!
S-a terminat. Brusc, dar s-a terminat bine, cu ejaculare epuizantă. Camera crapă de păcat. Ovidiu e un pic amețit de plăcere. Mă doare capul de la pernă. Parcă am dat cu capul de ciment. Maica Domnului din icoana cu autocolant aurit pare să se fi schimonosit, cuprinsă în chingile gemetelor bărbătești. Mirosul din cameră e stătut, înecăcios de parcă ar fi ars mocnit două pensule cu păr de om. Aurică își mângâie concubinul din plictiseală. Îl pășește cu arătătorul și mijlociul. I se pare urât. Simte că ceva s-a schimbat. Spatele lui e rece și fin ca un costum de scafandru. Îi mângâie doar partea netedă. Ferește aluna cea mare la fel cum orice vegetarian grijuliu mușcă cu precizie de stomatolog din partea neviermuită a unui măr. E ceva, da’ nu știu ce… Nici mătreața lui Ovidiu nu mai e la fel. E mai măruntă, lipicioasă și se ia pe palme. I-am spus să se spele cu șampon de urzică. Șampon românesc la kil. Eu nu mai folosesc săpun de trei ani. Mă șamponesc din cap până-n picioare.

Nu e vina lui că e și pe reverse. S-a întâmplat cronologic: creșă, grădiniță, chinuit de giardia și oxiuri, somn în același pat cu frate-său, îmbăiat forțat cu el în cadă că apa caldă e scumpă și curge o dată la patru zile, tachinări că o are mai mică, șocul apariției primelor fire pubiene, școala militară, pilozitatea excesivă, nevoia să pupi ceva după băutură. La mulți ani și îți lipesc limba de obraz fără să simți că am făcut-o! Atinși de aburii alcoolului, unora le vine să borască, altora să scuipe prin păstrungă sau prin colțul gurii. Lui îi vine să pupe așa în prostie, de parcă ar fi o ștampilă umană. Cu vârsta toți bărbații devin un pic homosexuali. El e un pic mai mult. Homosexualii vorbesc cel mai frumos despre Dumnezeu. Îl laudă în cur și-n cap. Au toate motivele să o facă pentru că Dumnezeu egal plăcere. Îți mărturisesc ție, Ovidiu, și îmi mărturisesc mie, că atunci când am simțit pentru prima oară falusul între sfincteri am strigat: AU, DOAMNE! Plăcerea a fost dumnezeiască, divină… De aceea l-am pomenit pe Dumnezeu.

Sensibilitatea ridicată la rang de golănie grotescă este cea mai sublimă trăsătură pe care o poate avea un bărbat. De când sexul lui Aurelian i-a invadat chiloții ieftini, trăgându-i în jos, cu sau fără mângâieri, răscolindu-i sufletul de eunuc păros, Ovidiu este atât de sensibil încât izbucnește în plâns atunci când se taie la bărbierit. Își mulge lacrimile pe rând, întâi din ochiul stâng, apoi din cel drept. Își gustă sângele la fel cum făcea și Bruce Lee în filme și pișă ochii. S-a îndrăgostit rău. Rău de tot. Îl iubește pe Aurică de parcă corditorul lui ar avea un handicap major. De parcă ar avea o bubă vindecabilă doar plin flegma lui; o rană mică, dar adâncă, care își încetează țăcănitul corpului din care provine doar când gura lui plombată își suflă briza peste ea. Aurelian! Mânca-ți-aș peleul tău! Te iubesc ca și cum aș iubi o femeie mută! Dacă nu cădeam în patima asta andro, îmi trăgeam o femeie cu handicap. Mută, dar nu surdă. Șchioapă, dar nu paralizată cervical sau lombar. În niciun caz oarbă. O prefer cu tufiș acolo jos. Să depindă de mine. Să o rad eu la păsă când doresc. Să-și lase părul pubian să crească liber, în semn de protest pentru bărbații fără handicap care au refuzat-o. Și eu să mă supăr și să înjur statul român pentru că nu-mi recunoaște handicapul. Stat Român! Bă, Stat Român! Eu, Ovidiu Vlădescu, nu am un simț! De trei ani nu mai am miros. Mai bine zis, nu prea am... Păi, de ce?! Păi, nu tot golanii tăi mi-au spart nasul și m-au lăsat fără miros? Golanii și sinuzita acută... E un simț pe care eu nu-l am, deci tot handicap ar fi. Dar lasă că e mai bine.... E mai bine, zău! Nu vreau să-ți mai miros jipul de stat prost! Ai un miros de veceu de gară! Puți! Puți, bă, nu vezi că puți? Manelistule! Ordinarule! Bătăușule! HUOOO!

Cam ăsta era Ovidiu cel moral. Fizic e mult mai simplu de descris. Tuns între-și-între, cu o moacă de Toto Cutugno, urechi de dac, înălțime bună, adică 1,78 cocoșat și 1,83 când trage aer în piept. Are pilozitatea moderată, că doar nu mi-am dat de mic cu lama ca prostu’, și dinți rari de vegetarian.
Aurică era afectuos. Se juca de-a fantezia și cu Ginuța dar și cu Ovidiu. Sensibilu avea fantezia nebună să aibă un iubit orb. Să mă iubească orbește. Să mă uit în ochii lui negri și sclipitori ca într-un lac fără fund și să nu înțeleg nimic. Să scot limba la el, să-i arăt degetul, să-mi caut un muc, să știu că nu mă vede...
- Aur! Aurrrr!!! se agită Ovidiu.
Aurelian ezită să-i răspundă. Aude și vede, dar nu-i răspunde. Se lasă rugat, căutat. Se simte râvnit și îi place să fie râvnit. E ca o floare bisexuală proaspăt înflorită pe care o rup și bărbații, și femeile deopotrivă, fără să știe că tocmai bisexualitatea ei o face așa de frumoasă. Nu are nevoie de insecte ca să înflorească, iar copiii nu au voie să o rupă, să o calce sau să o strivească cu mingea. De aceea, e tabu ca Aurelian să se atingă de copii. Io? Io sunt o floare galbenă… E în floarea vârstei. E floarea securiștilor arădeni, dar e crescut ca și floarea sa, dintr-un excrement canin ce a acționat ca furaj pentru rădăcina sa plină de răutăți inimaginabile. DA, Ovidiu!
- Aur!!!
- Ce?!
- Știi ce am observat tot privind, așa, sute și mii de femei pe stradă? se destăinuie Ovidiu.
- Nu. Nu știu… De unde să știu? se dă interesat Aurică.
- Femeile cu capul mare nu se vor mărita… Sau cel puțin vor divorța. Sunt N exemple. Capul mare, ochii mari, bulane groase și curu’ tare cum e cărămida… La fel ca unguroaicele ălea din Ardeal care se cred emancipate și nu vor să se mărite cu niciun ungurian românos. Se aruncă peste sute de măciuci, dar nu se-nfig în niciuna… Nu vor. E normal să nu vrea. Femeia puternică vrea un lanț de aur la gât și nu unul legat de picior ca să-i îngrădească mișcările și să o împiedice să alerge după tarap până-i crapă splina...
- Mda... Femeia...

Aurică se gândește la Gina. La chipul ei de cățelușă pofticioasă și la mâinile ei mici cufundate în chivetă. Adoră să-i audă pielea scârțâind pe vase. Îi simte parfumul dulce. De unde vine, fută-l Dumniezău! Da. Vine din puloverul lui.
- Mă duc să beau niște apă! se eschivează el, ca să scape din mediul masculinizat și strict al camerei, în care simțămintele pentru orice purtătoare de vagin sunt o lovitură în boașe.
- Bea! Te țin io să nu bei?! răspunde Ovidiu, preocupat de mărimea neobișnuită a unei alune de la subraț. Ce mă-sa-n cur?! De unde dreacu apar alunele astea nenorocite? Să nu fie negi... Or fi de la ficat? Dacă se rupe asta, am pus-o! Aurrr! Ia vino un pic! Vino, băi!
Nu e o chemare afectivă. Nicidecum. E o chemare nevolnică în care Sensibilu simte nevoia să-și destăinuie patimile verucilor. Ciot e cufundat în parfumul Ginei. E gâtuit de el. L-a apucat un dor ucigător de ea și de casă și acum își soarbe puloverul ca un nor înecăcios de vată sufletească. Pfuu, ce iubesc și pizda asta! N-am ce să fac... Mă gâdilă, nu mă gâdilă, dar mă înnebunește... Ar fierbe pulovărul, i-ar pune patru lingurițe de zahăr și ar bea un ceai din el, doar ca să și-o bage prin măruntaie și să-și pișe dorul. Nu-l mai îmbracă. Mai trage un nas și se prezintă la chemarea sensibilă. E la bustul gol.
- Da, mă! Ce te-agiți ca sifonu’?
DA, MĂ?! SIFONU’?!? Ovidiu i-a simțit răceala. I-a trimis un fior congelat în lada familială a nevesti-sii, lada urii. A fost o miștocăreală voită și percutantă. L-a înghețat din consoană. I-a vorbit ca unui pulihău care vine să-i repare o țeavă; i-a dat un răspuns obligat. Niciunul dintre ei nu era încă pregătit să fie gay mai mult de douăș’patru de ore. Corpurile lor nu suportau o doză așa mare de homosexualitate. Nu prea erau rodați în gay-isme și începeau să se pălmuiască cu privirea și să se respingă dacă petreceau mai mult de o zi împreună. Se voiau ușchiți. Era limita masculină a plăcerii.
- Tu ai alune d-astea? îl întreabă Ovidiu speriat.
- E chiar urât... Ești urât, să știi! Acum ești bocciu pe bune... Nu! Ai văzut vreuna?! Da’ vezi că o să-ți apară și pe oase! îi replică ofițerul râzând. Sunt alune osoase care se prelungesc până-n cămașă. Uite, din cauza asta o să plec... Ești bolnav, tată! Ai muci pe tine! Du-te la control! Pipăie-te!

Totul se clarificase din câteva replici și-o dâră de parfum pizdesc. Erau inundați de lichide hetero care le gâdilau nervii. Du-te tare-n Cernavodă, bă! Aur-Gaur! Dă-te-n pisici de papițoi!

 

Fragment din romanul GAYZER (în curs de publicare)


Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Bărbații aceștia pe care îi iubim
(fragment)

 

Eline se trezi brusc, la 5 și jumătate. De mult nu mai visase povești din alea cu cap și coadă, dar acum i se arătase o prezență, cumva, care încerca să îi pună la gât un lănțișor. Pe urmă însă acțiunea glisase, era pe o stradă, cu Maria în brațe și cu Dan de mână, o fugărea un bărbat rău și ajunsese la blocul în care locuia Matei. Sunase la interfon, el răspunsese, în cele din urmă, și ea alergase pe scări și intrase ca o vijelie în apartament, trăgând și copiii înăuntru. Îi ieșise în întîmpinare soția lui, Antonia, era veselă, Matei se îmbrăca în liniște, fără grabă, lângă fereastră, iar Eline înțelesese că tocmai făcuseră dragoste. Și se trezise.

Rămase câteva minute în pat, era răcoare în cameră, păsările cântau în copacii din fața blocului și se gândi să profite de timpul primit cadou, cât Isabela și copiii încă dormeau. Mulțumită că nu o trezise Maria, cu metoda proprie, punându-i câte un deget arătător pe fiecare pleoapă și trăgând apoi în sus, respectiv în jos, în timp ce întreba: „Mami, dormi?”, se duse apoi în bucătărie, făcu o cafea neagră și bună la ibric, cu tot dichisul, își aprinse o țigară și răsfoi revista cu surprize, singura pe care o mai cumpăra. Rezolvă și un test despre cât de satisfăcătoare îi e viața sexuală, după ce bea cafea avea multe certitudini și nu se temea să le spună, rezultatul fu chiar mai rău decât îl bănuia. Se retrase în baie, își scoase pijamaua și, în timp ce își îndesa balsamul în părul scurt, tăiat băiețește, se privi în oglinda lucidă: urme de pernă pe față, un rid apăsat, a încruntare, între sprâncene, câteva fire albe la rădăcina părului, lângă tâmpla dreaptă, le știa de doi ani, dar era încă mirată că le găsește acolo, țâțele mari și grele, lăsate puțin, acum, fără sutien, de care era însă mândră. Zâmbi amintindu-și un SMS primit de la Matei, la câteva luni după ce născuse primul copil: „Cred că ar trebui să îi spună cineva lui Dan că nu e corect ca unii să aibă acces nelimitat la sânii ăia minunați, iar alții nu”. Era singurul bărbat care îi făcuse avansuri înainte și după ce ea se căsătorise, dacă, din ultima categorie îl excludea, cum era și firesc, pe băiețașul Clarei. Matei o iubise, știa, dar, dacă tot se lăudase că dragostea lui va fi veșnică, de ce nu mai era leșinat după ea de doi ani, de când avea nevastă și copil? Ba, pe deasupra, se mai și popise!

În timp ce intra sub duș, își spuse că lipsa întâmplărilor spectaculoase din viața ei, în ultima vreme, era doar un răgaz de regrupare a magicului care urma să vină. Își dădea speranțe, se simțea cel mai bine la adăpostul lor, uita pentru câteva clipe cotidianul ca un clei, care o agasa prin monotonia lui și o făcea să se simtă „ofilită”, asaltată mereu de îndatoriri noi și de neîmpliniri vechi. Nu credea în rezolvări cinematografice ale vieții, dar voia cu o ardoare crescândă să scape de gustul de alienare de sub limbă, să joace un rol sau măcar să-și găsească o pasiune, ceva care să-i placă și să-i confere un loc, altul decât acela de mamă, de soție sau de soră, era sătulă de „Mami, mami, iubito, Eline!”. Își dorea ca lumea să fie mai bună și mai îngăduitoare, iar ei să i se întâmple ceva frumos, să alerge, să citească, să aibă o altă canapea în sufragerie și multă ciocolată cu mentă, să se uite la ciorapi în magazine, să stea ascunsă până la ochi într-o geacă mare și cumsecade la munte sau doar în iarbă verde și miros de corcoduș înflorit, să aibă o căsuță pentru agroturism, cu un lan de margarete în față, de exemplu, ar fi făcut mâncare bună, n-ar fi dus lipsă de clienți. Râvnea, în serile când Albert lipsea, să fie cu un adult și, dacă ducea sinceritatea până la capăt, ar fi preferat un bărbat.

Avea impresia că e anchilozată, visa tot mai des mângâieri, dar despre asta nu se vorbește, nici despre abisuri sau căderi. Își dorea o petrecere în pijama sau fără pijama, se trezise întrebându-se cum ar fi să aibă un amant, care să o iubească „mult, cel puțin 15 minute!” și să nu o sărute, să facă doar chestia aia, iar când termină să îi aducă pâine, unt, gem, ceai și povești. În câteva rânduri, se gândise să-l lase pe Matei să-și împlinească visul, să petreacă „măcar o noapte”, împreună, îi răsuna încă în urechi glasul lui gâtuit de dorință: „Trebuie s-o facem! Și pentru tine, și pentru mine! Vinovăția asta e o prostie, ne-o inoculează de mici, nu e infracțiune, ești prea aspră cu tine. Ar pierde Albert ceva? Ce? Te aștept!”. Nu se dusese, nu voia să se tulbure reciproc și zadarnic, își apărase fidelitatea mai mult cu gândul la copii, căci Albert o ducea la exasperare. Cu grija lui aparentă: „Să te îmbraci bine, să nu îți fie răcoare!”, cu vechile șanțuri în care intrau de fiecare dată, din inerție, și calmul lui de comentator de tenis, cu lecturile ce-i umpleau puținele ore petrecute acasă și remarcile lui despre cât de „genială” e o carte. Îl întreba despre ce e vorba, el îi spunea vreo poveste încărcată de durere și atunci ea tăcea sau, când nu mai putea, izbucnea, se înfuria, spunea lucruri răutăcioase, apoi se închidea în baie, vechiul obicei, și plângea, chinuită de mustrări că iar a fost nesuferită, orgolioasă, supărăcioasă, greu de mulțumit, dar și frustrată, căci în interiorul ei se găseau încă, deopotrivă, copilul frumos și naiv care dansa la petreceri și baluri, pe stradă și în piețele orașelor medievale, care privea luna, stelele, fulgerele și, da, OZN-urile de pe cerul de deasupra luncii cu miros de salcâm și de mușețel, și care voia să fie răsfățat, o persoană profundă, căreia i-ar fi plăcut să-și împartă gândurile, și, în sfârșit, o femeie atractivă, dornică să fie dezmierdată, explorată și, de ce nu, futută din când în când. Albert însă nu vedea nimic din toate astea, iar în ce privește viața lor sexuală, o tratase întotdeauna „homeopat”, cum zicea Carla, singura ei prietenă, divorțată și, deci, lipsită și de o astfel de rețetă, după cum povestea în timpul vizitelor de suspinat în ceaiuri. Cum se poate trăi așa? Cu senzația asta de baltă, de loc stătut, de cameră mobilată perfect cu un manechin de plastic lângă tine? Eline încercase să spargă inhibițiile soțului ei, preluase inițiativa, dar el rămăsese previzibil și cu un libidou care o făcea să se întrebe uneori cum făcuseră copiii. „Ești sigură că nu te înșală?”, o întrebase Carla. Era sigură, da, încrederea și sinceritatea fuseseră de la început implicite între ei, se priveau și știau ce gândesc, cel puțin așa își închipuia fiecare. Într-un fel, ar fi preferat ca el să o înșele, chiar dacă ar fi durut-o, măcar ar fi ieșit din imobilitatea asta care o sufoca, în special în zilele când clocotea în ea ceea ce îi plăcea să numească „inteligenta neliniște a unei femei sălbatice și pline de viață”. Ar fi vrut atunci ca Albert să-i alunece printre degete, să-l facă să fiarbă precum mustul, să creadă că el vrea, dar când bărbatul venea acasă obosit, la sfârșit de săptămână, nu-l mai scormonea, lăsa lucrurile așa, presupunea că lui nu i-ar plăcea ca insistența ei să depășească niște limite. Mai mult decât de gândul că i l-ar putea lua alta se temea de posibilitatea ca pentru el să fie în ordine dacă ar vorbi cu ea doar o dată la 10 luni. În astfel de momente, ar fi acceptat, cel puțin așa susținea, ca el să calce strâmb, ar fi strigat: „Uraaa! Trăiește! Are părți slabe, nu e un robot!”. Albert părea să considere că e o dovadă de forță să reziști oricărei ispite, iar Eline începuse să se întrebe dacă ești într-adevăr puternic atunci când nu te culci cu o femeie care te dorește, iar dacă o faci este acesta musai semn de slăbiciune? Fără să își dea seama, apela la nuanțe mai permisive tocmai pentru a-și colora cu ele propria lume, luminată parcă altfel de câteva zile, de când primise e-mailul de la Victor, fiul Carlei. O șocase copilul ăsta, altfel atât de politicos și cuminte, îl știa de când avea 8 ani, iar de trei era coleg de liceu cu Isabela. „Sunteți o femeie frumoasă, dar nu vă asumați rolul, uneori mi s-a părut că fugiți de el. Nu vă spun asta ca și cum ar fi bine sau rău”, îi scrisese, după ce o invitase la cinema și îi mărturisise că furase adresa ei de e-mail de la maică-sa, Carla își lăsa adesea calculatorul deschis. Năzbâtia era la Post-Scriptum. „Mi-ar plăcea să facem asta. Sau asta”, zicea puștiul, și adăugase două linkuri către un site cu poziții sexuale animate, de pe care alesese două variante de cunnilingus, dintre care una cu personajul feminin deasupra.

Eline le deschisese de mai multe ori, în acea seară și în următoarele, după ce îi culca pe copii, iar Isabela stingea lumina în camera ei. Le privea îndelung și se simțea tristă și dureros de singură în viața ei plină, dar pustie, de femeie aproape între două vârste, cu un copil în brațe și altul de mână. Învechită, neglijată, parcă nu mai știa să funcționeze în societate, nu mai spunea ori auzea decât lucruri neînsemnate, platitudini comune, nu avea timp și nu se mai putea destăinui nimănui, iar dintre toți prietenii ei de altădată, veseli și superficiali, doar pe Matei l-ar fi sunat. Dar nici pe el.

Era și bine, dar nu-i ajungea. Erau și bucurii, dar și claritatea că trage de sine pentru ca lucrurile să meargă, că tânjește după ceva nou, fără să fie dispusă să renunțe la nimic din viața ei invadată de copii, de programul zilnic de baie, povești, cântece, mâncare, bastonașe cu Dan, care îi ridicau probleme, nu reușea să ia mai mult de 7, mângâieri și țineri în brațe, păreau îngerași, fără greutate, dar cântăreau un pic. Ceva se schimbase definitiv în sufletul ei când își auzise băiatul plângând pentru prima dată, era minunat când Maria se agăța de ea, ca un cimpanzeu, sau luni dimineața, când se băgau amândoi în geanta de voiaj a lui Albert, pregătit să plece la serviciu. Aveau nevoie de tatăl lor, și ea obișnuia să fie mai echilibrată lângă el, doar că voia, măcar din când în când, atenție, intimitate și întâmplări speciale, care ar fi trebuit născocite, căci, dacă așteptau să pice din cer, știa prea bine, nu vor veni niciodată.

Nu îi răspunsese puștiului. Dacă era cinstită cu sine și nerușinată, cum se întâmpla în curajul de noapte, când nu putea să doarmă și nu se mișca, între copii, să nu-i trezească, nu ar fi avut nimic împotrivă ca el să facă lucrurile alea, de ținea cu tot dinadinsul. Ziua, în lumina precauțiilor, i se părea însă că ar fi corespunzător, în situația ei de mamă a doi copii, să îi taie îndrăzneala cu două-trei vorbe strepezite, așa alunga, înainte de a se mărita, oamenii din viața ei, bărbații în special, ei erau mai sperioși. Nu fusese niciodată „dășchisă”, nu-i plăcea flirtul, poate și pentru că nu prea avusese ocazia să-l exerseze, își făcuse, fără să-și propună, o reputație de inaccesibilă, se temuse, înainte de a-l cunoaște pe Albert, de complicații, de bărbații teritoriali sau geloși, iar după căsătorie se simțise ferecată.

Privind filmulețele acelea, se gândise, în schimb, tot mai mult la Matei și îi venea să strângă în brațe unele amintiri: aburul degetelor lui peste frunte, coronița din flori pe care i-o pusese pe cap în excursie, cum sărea garduri pentru a fura și a-i aduce trandafiri și caise verzi, buzele lui fragede și răcoroase, cu parfum de zmeură și ciocolată, căci mâncase înghețată, când o sărutase, după ce ea ieșise de la examenul de admitere la facultate. Da, se eschivase, nu din întâmplare îi plăceau broaștele țestoase. Îi dăduse dreptate când el îi reproșase că oprește jocul dacă nu-i mai convine, știa că așa fac de multe ori femeile, dar mesajul lui Victor o făcuse să înțeleagă că fugise și de ce vrusese ea. Se gândea la Matei și acum, sub duș, își explica furia și amărăciunea lui că unele gânduri nu apucaseră să devină amintiri, și îi era limpede că, dacă în clipa asta el i-ar propune să meargă undeva amândoi, s-ar îmbrăca imediat și s-ar duce. Nu putea scăpa însă de impresia că visul din acea noapte a însemnat ruperea de Matei, deși ar fi vrut, mai mult ca oricând, să poată vorbi sau tăcea cu el, dar și să facă împreună ceea ce îi propunea băiatul ăsta de 17 ani, care avea o prietenă de vârsta lui - știa de la Carla - și cine știe ce o fi îndrăznit el, iar fata i-a dat peste mână! Eline, la 33, cu doi copii, se presupunea că are o anumită experiență!

(Vezi un alt fragment din roman aici)

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey