Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu

Câinii

 

Antonio nu veni când îl strigă, îl găsi tocmai în dormitor, se uita în sus cu o față preocupată și torcea cu nuanțe tragice. Ana privi și ea într-acolo: un liliac, intrase prin fereastra deschisă și stătea agățat de tavan.
- Marele vânător unde era, zise și scoase motanul în hol.
Trase perdelele, deschise larg cercevelele pe care vântul le împinsese, stinse lumina și ieși. Aprinse veioza în sufragerie, se așeză pe fotoliu și studie cu atenție peretele din față. Zilele vulnerabile, când i se goleau bateriile, erau tăcute, nervoase, cu gesturi frânte. Prea adâncită în hăuri ca să se analizeze, dădea la tare muzica pe care o asculta într-o anume singurătate și mesteca păr sau făcea baie în cada plină cu petale de trandafir. Capricii.

Pisoiul îi aduse un cărăbuș mort, dădu urechile pe spate și începu torsul vesel. Ana îl mângâie mai întâi în răspăr și protestă morocănos, în numele lui: „Mătușă, blana are și ea o direcție!”, apoi îl răsfăță regulamentar, „Așa da! Mai vii de-acasă!”, și iar îl necăji. Antonio se răzbună pe ceasul ei de mână. „Ce curea bună! E clar că acea curea te trage de coadă!”, îl întărâtă. Își puse apoi un pahar cu vin și îl goli pe jumătate. Era una din zilele când ar fi adormit imediat, chiar și fără emisiuni electorale în fundal. Amestec de nesomn vechi și frig.
Țârâi telefonul, era un domn din corpul diplomatic, voia detalii pe care ea nu le știa despre întâlnirea cu ambasadorii din acea seară.
- Sunați-o pe Elvira Herman, îi zise. Am treabă.
Și continuă să privească fix peretele.

După al treilea pahar, încercă să se ridice.
Liliacul plecase. Închise geamul, se îmbrăcă și ieși.
Se plimbă îndelung, cu ploaie multă în păr și vânt în urechi, pe străzi cu nume de poeți sau de muzicieni, printre dughene împuțite pe care scria Lucky Land și maghernițe în care vreun bătrân asculta aceeași melodie la tonomat. Îi plăcea vremea asta cîinoasă, cu oameni mai puțini, câteva femei grăbite, adăpostite sub umbrele în culori pastelate, un băiat și o fată care se certau ținându-se de mână.

Alergă prin parc, pe alei ascunse, picura pe frunzele căzute și ea se ferea de crengile pomilor care o loveau peste față și se gândea amuzată la agenții care o urmăreau, apoi, pentru că mai era până la 9, ridică media de vârstă în câteva baruri din orașul vechi. Vin fiert peste tot. N-avea nevoie de prieteni cu care să iasă la un pahar, niciodată n-avusese. „Amicii… Sunt necesari, dar să le găsim alt cuvânt și să îi punem în locul pe care îl merită! Viața e prea scurtă pentru conversații în gol și complezențe de salon!”, își zise, ocolind un Lincoln vechi parcat de-a curmezișul pe trotuarul prea îngust pentru el.

Ajunse la Patriarhie cu mintea limpede, printr-un labirint de străduțe neluminate, era o pană de curent. Îi făcuse bine ploaia și întunericul ăla mohorât

Portarul dormea în cabină, Ana nu-l trezi, știa drumul. Sună la intrarea fostei case boierești și-i deschise un monah tânăr, mirat că Petre, omul de la intrare nu o condusese.

- E vreo problemă?, întrebă Ana, fără să-l dea de gol pe somnoros.

- Nu, nu, dar aici e un regulament strict, care nu permite ca oaspeții noștri să se plimbe singuri prin curtea Palatului Patriarhal, îi spuse, în timp ce o conducea prin holul cu leandri înfloriți către camerele părintelui Simion.

La ușă, o luă în primire maica Tatiana, o femeie frumoasă, de o surprinzătoare eleganță în hainele cernite, presupus austere. Un zâmbet inteligent și prietenos îi lumină pentru câteva clipe chipul pistruiat, Anei îi păru cunoscut, deși nu o întâlnise niciodată, era genul acela de figură pe care parcă o știi dintr-o altă viață.
- Vă așteaptă, părintele, îi zise călugărița. Să nu îl țineți mult, e obosit, adăugă, revenind la sobrietate, și îi deschise ușa.
- Ana, ai venit! Intră, intră!, o întâmpină părintele Simion, ridicându-se de pe marginea patului. Ia loc, îi arătă un fotoliu vechi, cu mânere și spătar sculptate în lemn și tapițerie fină, în culori pastelate. Maică, adu-ne te rog câte un ceai din ăla bun.

Tatiana înclină din cap și se retrase.
- Mai plouă?, o întrebă pe Ana, când rămaseră singuri.
- Da. Toarnă cu găleata.
- Ce bine! Se vor face bucatele...
Tăcură amândoi.
- Ce mai faci?
- Bine, răspunse. Nu mă plâng.
- Profesional, ești impecabilă. Dar o femeie, când e fericită, vorbește despre relația ei. Tu, din 2002, de când te-ai despărțit de Tudor Preda, nimic!
Era, aparent, bine informat. Se întrebă dacă știe ceva de dincolo de pojghiță, dar nu-și făcea prea multe griji. Bărbații sunt doar mitocani, femeile sunt groaznice.
- La biserică mergi?
- Cam rar. Sunt fugărită de timp.
- Să vii mai des. Și să te rogi. O să apară creștinul potrivit, veți mânca amândoi un cartof. Dar fiecare rugăciune rostită pentru asta e bine să o închei cu „Doamne, facă-se voia Ta!”.
Cuvintele lui nu rezonau deloc în ea, de când îl văzuse prima oară ținând o slujbă i se păruse un predicator care își calculează prezența lui Dumnezeu în grafice nu pentru că Îl simte, ci pentru că vrea să Îl demonstreze. Tatiana le aduse ceaiul fierbinte, așeză cănile și ieși.
- Îți promisesem că îți mai spun o istorioară de la vlădica Iustinian, își aminti Patriarhul. În satul lui natal, trăiau un bărbat mai leneș și nevasta lui, o femeie harnică. Aprigă muiere, el stătea în car și ea mâna boii...  Aveau casa pe o colină, iar mai încolo, pe alt deal, locuia o văduvă tânără, Bogdana. Omul nostru își pregătea banițele cu grâu să se ducă în vale, la moară, și apoi striga cât îl țineau puterile: „Bogdano! Eu cobor să macin niște grâu. Nu vii și tu? Hai, mai stăm și noi de vorbă!” Nevasta lui asculta și, după un timp, zicea: „Auzi, bărbate? Ia stai tu mai bine și fă treabă prin curte, că mă duc eu la moară”. Și pleca luptându-se cu sacii, iar „boierul” rămânea acasă, cu burta la soare, cum își dorise.
Ana îi urmărea cu interes operațiunile de învăluire. Gustă din ceai. Era bun, de mere și ghimbir.

- A fost și Elvira pe aici, astăzi. Să se intereseze de cei doi preoți pe care i-am propus lui Ionescu. La plecare, părea că îl preferă pe părintele Matei, zise Patriarhul.
Se auzi toaca de la mânăstirea de lemn chemând călugării la Pavecerniță.
- Dirijorul ce spune despre copiii dispăruți?, întrebă Simion.
Ana zâmbi. Doar adversarii îi ziceau așa lui Roseti.
- Nimic. El nu spune niciodată nimic.
- Știe că te întâlnești cu mine?
- Da.
- Băiat deștept! Dar nici noi nu suntem proști...
- Care „noi”?
Simion tăcu o vreme și chipul lui deveni grav.
- Am un mesaj pentru tine, dar e confidențial, continuă. I-l vei împărtăși?
- Cred că da. Îi pot și ascunde, dacă e ceva demn de ascuns.
- 10 milioane de euro, un post de consul sau o altă sinecură, dacă ne duci la ei.
- Este oferta lui Aristide?
Patriarhul îi făcu un semn aprobator din cap, dar atât de vag încât Ana se întrebă dacă nu i s-a părut.
Liderul opoziției o mai curtase profesional, gen scrisori învelite în brocart, delicatețuri și subtilități. Avea 60 de ani, i se dădeau 38, nu știau ce copii mănâncă. Era galant, periculos și atât de plin de el! Ar fi făcut prăpăd dacă ar fi avut „armele”.
- Presupun că nu trebuie să răspund pe loc.
- Nu. Dar mâine seară ar trebui să știm. Lucrurile se rostogolesc repede și pot scăpa de sub control. Omul zice că dacă nu reușește acum să-l dea jos pe Ionescu, pleacă din partid și din politică.
- Bine, zise Ana și se ridică. Mulțumesc pentru ceai.
- Cu bucurie, răspunse Simion, blândețea îi revenise în glas.
Ana se apropie, primi binecuvântarea și ieși. O cam păcălise și în privința alegerii lui Matei, dar ce, ea îl crezuse? 

Tatiana o conduse până la poartă. Ploaia se oprise, aerul era tare și curat, iar pașii lor răsunau pe dalele de ciment în stratul gros de liniște ce părea să acopere taine.
- Am înțeles că e un regulament strict aici, nu avem voie să ne plimbăm neînsoțiți, îi zise Ana când se despărțeau.
- De fapt, a râs maica, strângâdu-i cu afecțiunea mâna dreaptă în palmele sale, nu e vorba atât despre un regulament, cât despre o cățelușă, pe care o cheamă Burkina. De la Burkina Fasso. Dacă te prinde, sigur te rupe!
Și tocmai când se bucura că a scăpat, îi auzi mârâitul și o văzu cum se apropie, arătându-și colții, în ciuda strigătelor călugăriței, care o gonea. Începu să latre și, dintr-un gang de peste stradă, îi mai sări un dulău în ajutor. Ținta era Ana, când se întoarse cu spatele, încercând să iasă, se repeziră amândoi la picioarele ei. Dacă stătea cu fața, păstrau o distanță și se mulțumeau să amenințe. Portarul ieși înarmat cu o coadă lungă de mătură și animalele se retraseră, oarecum rușinate, sub apostrofările Tatianei și ale bărbatului, dar pentru Ana era limpede: la dușmani să stai întotdeauna cu fața. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey