Mihók Tamás
Haugh Béla

 
sus

Mihók Tamás

 

Jennifer și eșecul poeziei

 

Îmi dau jos căciula de schior și mi-o ascund în geanta legănândă. Intru în supermarketul în care din zece ocazii de nouă ori nu cumpăr nimic. Vizita pe care o fac mereu vânzătoarei constituie prilejul, o ființă poate mai apropiată de sufletul meu și totodată mai săritoare decât o verișoară. Yvette o cheamă. De data asta o găsesc în picioare, cu spatele la mine și cu două brațe străine încrucișate cuprinzându-i trupul. Mă retrag într-un colț și urmăresc cum pendulează și saltă lipită de ea o fetișcană cât un germen de om. Drăgălașa își ascute catifelat perechea de mărgele de pe frunte înspre Yvette, iar bărbia și-o ține înfiptă deasupra sânilor ei.
- Aș dori să fii tu maică-mea, rostește fetița cu o voce candidă.
Yvette își sporește dragostea cu care o strânge.
- ... pentru că tati și mami întotdeauna se bat. Ce bine că a trebuit să vin după apă minerală (își mută bărbia pe capacul flaconului strâns între cele două trupuri) și te-am întâlnit, Yvette. Te iubesc, Yvette.
Simt că nu mai pot privi la rece acest schimb de iubire cvasi-maternă respectiv cvasi-infantilă și mă apropii de ele, stăpânindu-mi o picătură sărată din ochi. Poate încă nu s-a ajuns la momentul culminant, iar eu mă fac aici de râs scăpând lacrimi, gândesc.
- Sziasztok! le salut eu parcă mai dezmeticit.
Fetița sare în spatele lui Yvette, probabil speriată de cercelu-mi negru, neobișnuit pentru un băiat îmbrăcat la patru ace. Îi pune întrebări șoptite, gen: cine este acest băiat?, este prieten cu tine?, nu ne va vătăma? Desigur eu le aud pe toate și chiar mă mir de perspicacitatea fetiței.
- E prieten, nu te speria, o liniștește Yvette strecurându-și unghiile date cu ojă prin părul castaniu al micuței.
- Atunci să cumpere de la tine o pereche de cercei! replică aceasta răspicat.
Așadar ajung să scormonesc prin vitrina cu bijuterii. Încerc să-mi coordonez mișcările în așa fel încât să exprim cât mai mult interes. Dar sinceritatea nativă cu care copiii sunt înzestrați să analizeze fiece amănunt îmi desființează strădania.
- Nici nu te interesează cerceii, prietenul lui Yvette, nu-i așa? Nu ești bun cu ea.
La acest verdict rămân împietrit.
- Atunci ce te interesează? De ce sunteți prieteni? Ce aveți în comun?
- Poezia, îi așez acest cuvânt pe timpan suflecându-mi cămașa cam incomodat de avalanșa de întrebări.
- Ai venit cu mașina? întrerupe Yvette dialogul și se apleacă după ceva din spatele tarabei. Ca să știu dacă pot aduce și plasa asta grea...
- Tu conduci? continuă uimită fetița interviul ca o reporteră înnăscută, timp în care eu confirm acceptarea plasei.
- Am douăzeci de ani, îi spun. Ascultă. Dacă vrei să fii cea mai citită poetă la vârsta ta, să mai treci pe aici. Te voi învăța puțină stilistică, iar tu mă vei plăti molipsindu-mă cu inocență.
- Ce amabil e prietenul tău, Yvette, chiar dacă nu cumpără cercei de la tine. Of, se întristează fetița, trebuie să plec că ai mei iar mă vor certa și mă vor bate până la oase.
- Un lucru să ții minte, indiferent cine se ceartă, tu ești învingătoarea. Te declar eu învingătoare. Ai ceva ce poate ei nu au. Ai inimă.
Își ia rămas bun de la Yvette, o îmbrățișează și nu uită să ne complimenteze:
- Mă simt mult mai bine între voi decât acasă.
- Ai facebook? o întreb total neinspirat.
- Nu am computer, îmi spune mai mult obișnuită cu acest răspuns decât dezamăgită.
- Las’ că te mai prind eu aici, steluță mică, și știi că pe Yvette o găsești și mai des prin preajmă. Acum hai, du-te! și mă întorc în direcția opusă. Mi-o imaginez o prepeliță care se află tocmai la prima experiență de zbor afară din cuibul ei ferit de necazuri. Sper să nu pățească asemeni mie în ultimul meu vis. În loc să-mi iau zborul lin de la sine înțeles, peste Criș, am plonjat de m-am prăbușit pe coaste. Sper să aibă mai mult noroc...
- Jennifer mă cheamă și am unșpe ani, pe tine?
- Kevin.
- Hihih...
Sper să aibă mai mult noroc Jennifer...

 

Dialog

 

Mă trântesc pe canapeaua facultății din sala de așteptare. Nicio mutră cunoscută în jur, deci îmi bag formal botul într-un caiet spiralat cu notițe în engleză. Subliniez tot ce găsesc cu majusculă. Consider că nimic nu poate fi mai important decât acele cuvinte. Sunt unicate. La capătul celălalt al divanului zăresc fata pe care de câte ori o întâlnesc îi imaginez craniul decojit de piele. Coincide cu o iapă. Una simpatică, îngrijită. Ce-mi pasă. Vede că nu prea mă omor cu parcurgerea materialului necunoscut pentru ea.
- Helló! mă salută, am diaree de azi-dimineață, nu știu cum îmi voi prezenta lucrarea (am denumit-o Dia în timp ce îmi aducea argumente și consecințe). Când mă așez, îmi vine rău, când stau în picioare, îmi vine să fug la toaletă.
- Ar fi o soluție să fugi acasă, îi spun, nefiind familiar cu sfaturile posibile în astfel de situații. Dacă nu îți trece.
- N-ai mai fost acasă de când cu Erasmusu’ ăsta?
- Ba, și încă nu o dată. Sunt familiocentric, improvizez această descriere de un cuvânt care să mă scape de eventualele dezvoltări ale biografiei mele. Nu aș fi rezistat fără socotitoare.
- Excursia mea la Oradea, de acum doi ani, a fost cea mai fantastică, îți jur! Atunci tu știi și românește?
- Gândesc românește, visez românește, vorbesc în somn românește…
- Multe limbi știi, te admir pentru asta! Eu știu doar engleză și ceva franceză, dar yuck! mă dezgustă Franța!
- Haoleu! Cum așa? mirarea mea atingând aici paroxismul. Ce fată ești tu de nu te atrage Franța?
- Am fost în Rennes, Bretania, cu o... să o numesc tabără creativă. Orgoliul francezilor e mai mult decât caraghios. Niciunde n-am întâlnit oameni așa plini de ei. Tu n-ai fost în Franța niciodată?
- Și ce termen de comparație ai, când spui că sunt cei mai încrezuți? continui eu interviul informal, evitându-i întrebarea.
- Am fost în multe țări, trăncănește ea cu superioritate, înșirându-mi vreo cincisprezece.
- Chiar și-n State? o opresc din enumerare, fiind convins că urmează țările din fosta Iugoslavie. Cu
ce ocazie?
- Bunicul meu de nouăzeci de ani trăiește în Boston. A cunoscut în tinerețe mulți Nobeliști și alte personalități de seamă. Învârtea o politică curajoasă în cercurile lui înalte de prieteni. E foarte trecut prin viață. Intenționează să-și publice un roman suprarealist anul acesta. Am fost la el acum trei ani pentru a-i expune pe hârtie ideile dictate. Are Parkinson.

În sfârșit o poveste incitantă.
- Oricum, săracu’, nu e cu toate, e dili. Mi-a povestit o experiență de nu mai puțin de zece ori. Nu zic, chiar este impresionant la prima ascultare, dar apoi devine... scuze fug până la toaletă!
- În regulă, bolborosesc, privind-o contemplativ.
Revine.
- Te rog, Dia, continuă!
- Ana mă cheamă, unde rămăsesem?
Roșesc de rușine.
- Iartă-mă. Totuși eu îți voi spune Dia.
- De unde vine acest Dia?
În fuga unui zâmbet îi fabric argumentul:
- Dia se numea vecina mea de pat din grădiniță. O chinuiam la fiecare prânz să nu adoarmă. Când mă trezeam ca fiind singurul treaz, făceam pe mine. La propriu. Dar, te rog, povestește-mi experiența bunicului tău.
- A, da! Prima dată când am auzit-o, mi-a plăcut teribil! A găsit o viespe într-o frăguță.
Liniște.
- Și?
- Păi atât. Niciodată nu a terminat povestea. Din cauza asta îmi place! Are și Alzheimer.

Comentarii cititori
sus

Haugh Béla


Isprăvile lui Háry János (1914)
IX.
O întâlnire cu diavolul

 

(Povestea precedentă, în numărul 52

Oricât de tare m-a durut inima, n-am avut altă opțiune. Mi-am luat rămas bun de la toți cei din casa contelui Ypsilon. Deja luasem hotărârea să mă înrolez în armată și să mă prezint în tabăra din Gyõr, unde oștirea de viteji se pregătea să-l înfrunte pe marele Napoleon. Dar înainte de toate, am trecut pe acasă ca să-mi iau rămas bun de la părinți.

A trebuit să vin noaptea, pentru ca solgăbirăul să nu afle de vizită. Am așteptat în pădure până când a sosit momentul potrivit și, pe la miezul nopții, am pornit. M-am strecurat până la marginea satului, unde, intr-o colibă dărăpănată, îndepărtată de restul caselor, locuia lelea Kati, doftoroaia care-mi peticise urechea. Fereastra îi era luminată, nimic de zis, lucru normal. Însă am auzit un fel de cucurigu ca un geamăt. M-am furișat curios către geam ca să arunc o privire, însă în zadar, deoarece o perdea roșie ascundea restul încăperii. În schimb, am auzit întruna cucurigul gemut.

Mi-am zis, probabil că baba boscorodește cine știe ce farmece și m-am pregătit să merg mai departe, când geamătul de durere s-a preschimbat într-un țipăt oribil. M-am decis să intru și să văd ce se întâmplă. Și-am dat să trec pragul.

În clipa aceea,ușas-a trântit de perete și ceva m-a izbit năpraznic în piept, de parcă m-ar fi trăznit. O umbră înspăimântătoare s-a strecurat pe lângă mine.

Cu chiu, cu vai, am reușit să mă târăsc până în cameră și ce mi-a fost dat să văd! Lelea Kati atârna cu ambele mâini legate de grinda din coama casei, gura îi era astupată cu niște câlți, iar pieptul îi sângera din belșug. I-am scos călușul din gură și am întrebat-o ce i s-a întâmplat.

Sărmana mi-a șoptit cu o voce chinuită, pentru că de-abia mai pâlpâia viața în ea, că diavolul a legat-o ca să-i jupoaie pielea, să-i smulgă inima, s-o usuce, ca s-o doftoricească astfel pe Talpa Iadului, bunica tartorilor. Aceasta fusese lovită de dambla și s-ar fi înzdrăvenit numai dacă dracul i-ar fi adus inima leliței s-o ronțăie. Apoi m-a îndemnat să mă strecor sub pat, să scot de acolo o sticluță cu agheazmă și să stropesc pragul casei cu ea, altfel Michiduță se va întoarce. Așa reușise și adineaori să se strecoare înăuntru, pentru că doftoroaia uitase să presare apă sfințită pe prag. Vreme de o sută de ani, s-a îngrijit de fiecare dată să-l stropească zi de zi și vreme de o sută de ani demonul a pândit un prilej s-o înhațe pe babă. Iar acum chiar ar fi jupuit-o de vie, dacă n-ar fi avut ghinionul să trec pe acolo și să i-o scap din gheare.

Când lelea Kati a terminat de povestit toate acestea, m-a rugat să-i slobozesc mâinile din legătură, deoarece îi amorțise întregul trup. Am vrut să tai funia, dar m-a trăznit iar o lovitură soră cu cea primită la intrare. Baba mi-a atras atenția să aghezmuiesc și cânepa, precum am făcut pe dată. Dumnezeule mare! Funia s-a desprins imediat singură și am văzut că nu era una răsucită din câlți, ci o spurcăciune de șarpe, care a mierlit-o imediat. Cu un șut, l-am dat afară din casă.

Odată isprăvite toate cele, doftoroaia s-a întins în culcuș ca să se odihnească un pic. A scos o pomadă fermecată, cu care și-a uns pieptul acolo unde diavolul se apucase s-o jupoaie și deîndată s-a simțit mai bine. Curând, și-a revenit pe de-a întregul și a început să-mi mulțumească pentru că am scăpat-o de demon. Am încercat să evit efuziunile, dar băbuța m-a oprit și m-am rugat să-i cer orice, pentru că îmi va îndeplini pe dată dacă îi va sta în putere.

Eu nu i-am cerut nimic. I-am mărturisit că mă duc la oaste și aș dori să înfăptuiesc ceva nemaipomenit, ca apoi regele să mă înnobileze. Nu mă putea ajuta cu absolut nimic ca să devin conte. Dar doftoroaia a insistat că există o posibilitate de a-mi înlesni năzuința.

- Ce anume? m-am interesat.
- Pot să te ajut mult, fiule, mi-a zis. Dacă tu te duci la război, riști să-ți scurteze căpățâna sau să te împuște. Nu merită nici să ajungi rege dacă e să mori pentru asta.
- E adevărat, am aprobat-o.
- Ei, vezi? Am o unsoare cu care, dacă te ungi pe piele, n-o să te vatăme nici glonțul, nici sabia. Numai să ai grijă să nu-ți speli trupul cu apă. Ar îndepărta pomada și atunci vei rămâne din nou fără apărare.

Ceea ce mi-a împărtășit doftoroaia m-a bucurat peste măsură și i-am mulțumit pentru bunăvoință. Prin urmare, a adus leacul vrăjit, l-a turnat într-un ceaun, a aruncat mai multe fiare ruginite în lichid și, când acestea s-au topit și au devenit o parte a conținutului, mi-am uns trupul cu el. Pe loc, am încercat să-mi înfig cutițul în piele, dar cum am atins-o lama i s-a rupt deîndată.

Am plecat de la coliba lelei Kati potopind-o cu mulțumiri și am luat-o agale către casa părintească. S-au bucurat foarte mult să mă vadă, dar n-am putut să rămân prea mult, deoarece începuseră să se ivească zorile. Tata mi-a dăruit unul dintre cai și sabia cu care pe vremuri îi rărise pe bașbuzuci. Arma mi-a prins tare bine, însă nu mi-a fost dat să mă bucur de cal.

Am traversat un codru foarte des și am adormit în șa. Nu știu cum s-a întâmplat și nici până azi n-am găsit o explicație. Ajunge să știți că de dimineață m-am trezit cum spânzur agățat de creanga unui frasin. Mantaua mi se prinsese într-un ciot al ramurii și eu rămăsesem acolo, în vreme ce bidiviul trecuse liniștit mai departe, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Numai bunul Dumnezeu știe încotro a luat-o, de un singur lucru era sigur, atârnam agățat de creangă ca o păstaie de roșcovă și nu reușeam să mă eliberez.

Poate că aș spânzura și azi acolo, dacă nu s-ar fi pornit vântul și n-ar fi început să mă legene. Am început să dau din picioare și am prins un avânt de m-am răsucit în aer ca un cărăbuș pironit de-un ac în insectar. Și m-am rotit din ce în ce mai iute, tot mai iute, de mă cuprinse amețeala când, în sfârșit, s-a rupt mantaua. Am făcut o tumbă îndrăzneață în aer și am atins pământul în picioare, de-am surprins-o pe ciocănitoarea din copacul vecin. Probabil că și-a zis, uite ce ditamai pisică înveșmântată, pentru că s-a repezit cârâind să-și caute scăpare în miez de codru.

Iar eu m-am îndreptat spre Gyõr.

----------------------------------

(Povestea următoare în numărul 54)

Traducere de Franciscus Georgius

Ediția de bază:
Haugh Béla, Vitéz Háry János hõstettei, Budapest, Franklin-Társulat, 1914
Cartea premiată cu mențiune la concursul Szehér de către Societatea literară Kisfaludy
http://mek.oszk.hu/11300/11375/11375.htm

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey