Ștefan Diaconu
Haugh Béla

 
sus

 Ștefan Diaconu

 

mersul trenului când n-ai un ceas la îndemână să știi cât mai e până la destinație, iar așteptarea se transformă într-o limită la plus infinit

                                                                                           

Femeia trece strada. Ar fi preferat ca strada să treacă peste ea și nu invers. Trecuse prin  perioada de recuperare din spital, unde fusese internată pentru operație. Urma perioada de recuperare de afară, din parc, de pe stradă, din familie, de la serviciu, din pat, unde fiecare privire o urmărește de la chip în jos. Fiecare om, femeie sau bărbat, mai cu seamă bărbat, o va analiza ca pe o ciudățenie a naturii, ca pe un extraterestru vânăt în putrefacție. Dacă i se putea spune perioadă de recuperare. De fapt, cum să se recupereze? Ce are, mai exact, de recuperat? Încă îl vede în fața ochilor pe doctor cum îi explică procedura chirurgicală. În ce constă, cum va manevra bisturiul ultra-performant. Un fascicul de laser. Îl vede negru, o umbră care împroașcă în ură halatul său alb. Un fel de Dark Vader teleportat în Transilvania, ca să-i fure Dorinei Brustkrebs un sân. Dark Vader nu le suportă pe femeile bibliotecare care au pasiunea să citească din germană. Texte precum cele ale lui Immanuel Kant, Schopenhauer, Hegel sau Nietzsche. Dark Vader le urăște de moarte. Tocmai de asta s-a gândit să le pedepsească pe tot restul vieții – extirpându-le un sân. Dorina Brustkrebs se află, din păcate, în categoria femeilor mai sus menționată.

Trecând strada, Dorina dă cu ochii peste o tânără care-și stâlcește picioarele, într-un mers în cadență pe niște tocuri enorme. Ea abia își târăște corpul, ce mai rămăsese din el, în tenișii chinezești care nu s-au demodat din anii 80’ până acum. Dorina, cât este ea de femeie, niciodată nu a suportat mersul pe tocuri. Nu-și poate imagina de unde atâta plăcere în sunetele acelea, toca-toca, boca-boca, toată ziua, parcă i-ar bate toaca în cap. Pentru ce? Pentru câțiva centimetri în plus? Pentru un funduleț bombat, din care să ridice ca pe un galantar, în vitrină, strident, prin pantalonii mulați sau prin fuste și rochii, câte-o bucă, apoi cealaltă și tot așa? Și dacă ar fi fost acesta efectul. Dar ceea ce le ia mințile privitorilor nu este imaginea, ci sunetul de toacă. Le sună moartea-n cap. Inconștientul lor pricepe și atunci le excită corpul, îi ațâță, îi grăbește spre reproducere ca să nu se piardă sămânța. E demonstrat psihologic. Metafizic. Când orice fizic trebuie depășit, trebuie upgradat cu ingeniozitate și adus la perfecție. Înapoi în paradis. Dorina știe că tocurile deformează picioarele și coloana vertebrală, în cele din urmă. Dark Vader le prostește și pe femeile care poartă tocuri. E misogin, un maniac incorigibil.

Se urcă într-un taxi și-l roagă pe șofer să o ducă la gară. Vrea să se întoarcă acasă, să părăsească orașul cât mai repede. Era cu totul altfel când venise aici. Spera la o metodă vindecabilă onorabilă. Nici înainte nu se simțea în largul ei cu mărimea sânilor. I se păreau mici, deși rotunjimea lor îl făcea să se bâlbâie pe tânărul profesor de matematică de la școala din sat. Sub aparatul de taxat de pe bordul mașinii, taximetristul ține un calendar pe fundalul căruia e ipostaziat un bust de femeie topless. Să nu piardă șirul zilelor, sau doar de dragul imaginii. Oricare ar fi fost scopul calendarului, acela se află acolo. În fața ei. Radioul funcționează în surdină, zgomotele făcute de motoarele în trafic îl acoperă cât le stă în putere. Tema discuției emisiunii postului de radio local e despre sânii unei actrițe, Monica Belucci. Unul dintre vorbitori traduce pe cont propriu, de pe imdb, titlul producției în care apăruse supradotata starletă: Pasiunile lui Christos din 2004. Avea sens. Orice Mântuitor, fie El răstignit pe cruce, la vederea Monicăi Belucci, și mai ales la auzul senzual al tocurilor ei, apucă în dinți cuiele înfipte în palme și-n picioare. Le trage afară mai ușor decât dacă s-ar folosit de un patent și ar scoate cuiele din șindrila de pe acoperișul vilei Duhului Sfânt din Împărăția Cerului. Christos a cucerit Moartea, urmărind-o ca un puber afară din Iad. Moartea își uitase din nefericire pantofii cu toc în picioare. Iisus, ajungând-o din urmă cu limba scoasă de doi coți, gâfâind, o descalță de-un pantofior. Toarnă vin în el. Bea precum rusul lui Dostoievski vinul din pantoful Morții. Se împărtășește cu cele veșnice. De extaz și de fericire, se cunună cu Moartea și se ridică la Ceruri. Explicația metafizică se susține, mai bine ca niciodată. Pe tocuri.

Nimic nu e mai frumos decât o călătorie la muntele Sinai. Dorina Brustkrebs, văzând și auzind detaliile despre sâni, are impresia că vine din vârful muntelui Sinai, obligată să poarte tocuri, iar din spate o aleargă haita de câini gata să o sfâșie. Îi vine să plângă. Dar de ce? Scăpase de-o boală, sau încă se lupta să o înfrunte. Genetica lăsa în urma ei sute, mii, milioane de victime. Se abține. Lacrimile sparg barajul voinței sale și-i împăienjenesc privirea. Le șterge repede cu un șervețel, să nu fie observată de șofer. Acesta o vede. O urmărea de când se urcase în mașină, pe locul din spate. Prin oglinda retrovizoare. Conducea cât conducea și mai arunca ocheade, pe furiș, la pasagera din spate. Nu arată deloc rău. E la vârsta când femeile sunt mature, în deplinătatea farmecelor de atracție. Dar are un chip trist, uscat. Normal că are o expresie posomorâtă, ea nu e Monica Belucci și nici mântuitorul Iisus Christos: i se extirpase un sân. Trebuie să continuie tratamentul, rutina pentru ea urmează să aibă un alt înțeles.

Brațul drept îi este imobilizat. Smucește poșeta de fermoare până scoate portofelul cu bani. Plătește. Șoferul se oferă să-i deschidă portiera, dar i-o ia înainte. Împinge cu forță după ce trage de mânerul de plastic. Ușa se deschide larg. Din spate, un wolksvagen cu geamuri fumurii claxonează și evită la timp impactul.

- Aveți grijă, doamnă! îi strigă taximetristul, precipitat, ofticat de refuz și de neatenția pasagerei.

Dorina trântește portiera, să se asigure că o închide bine. Nu vrea să mai facă o greșeală, să fie atenționată de șofer. Fără să-și dea seama, răspunde violent. Ca orice ușă izbită. Istovită de instabilitatea de pe bancheta din spate și mai ales de discuțiile radiofonice, se grăbește să se piardă în aglomerația din gară.

Trenul sacadează calea ferată ca și cum ar felia mărunt o ceapă. E o după-amiază însorită de mai. Norii se agață de vârful copacilor de pe margine, se curentează în firele stâlpilor și se reflectă încremeniți pe geamul vagonului de personal, fără compartimente. Nu plouă, urmele scuipaților de pe geam se reîmprospătează de la o cursă la alta. Linia trece printr-un cătun ce se mândrește cu tineri sportivi de excepție, care concurează proiectând-și saliva pe fețele călătorilor. Performează de mici, de la vârste fragede. Organizează campionate, turnee, pe categorii de vârstă. Se întâmplă ca un puștan de 8-9 ani să-l bată pe vreo unul de 14-15, cu scoruri degajate. Atunci gașca îl privește cu admirație și invidie în același timp, respectându-l și gândindu-se la viitoru-i spectaculos din față. Viitor care-l așteaptă ca o stație de tren. În mijlocul pustietății, fără nici o urmă de civilizație.

Refuză priveliștea de afară. Puștanii o ratează la limită. Dar îl decapitează cu o flegmă verzuie, crâncenă, pe bătrânelul din fața ei. Sar, ca niște aborigeni, de bucurie și le arată degetul mijlociu. Exact ca în filmele de Hollywood cu adolescenții rebelilor africani înarmați cu kalașuri, din Sierra Leone, unde joacă Leonardo DiCaprio; ai noștri au doar flegme și semne obscene și-s la fel de periculoși. Bătrânelul n-are nici o reacție. E imun. Cu ziarul desfășurat pe jumătate, completează tabla de Sudoku pe 16 pătrățele.

Dorina și-l imaginează pe profesorașul de matematică în aceeași postură. Cu un volum de jocuri de logică, notând de zor, coloană după coloană, până la ultima pătrățică. Limba șmecherește în colțul gurii, o foaie alături pentru scheme și strategii, calcule. Murdar de pasta albastră de pix, pe degete și pe buze. Și-l imaginează senil. O figură geometrică ce-și schimbă forma, dar fără să prindă contur, fără să se oprească într-un tipar. Ca mersul trenului când n-ai un ceas la îndemână să știi cât mai e până la destinație, iar așteptarea se transformă într-o limită la plus infinit. De unde atâta plăcere în jocurile alea stupide de logică matematică? Oare cum de nu se plictisește aplicând mereu același principiu cu aceleași numere? Ce-o fi așa de amuzant și de îmbietor să-ți pierzi vremea cu niște fleacuri? Și matematica, și Sudoku, și genetica și mersul trenului nu sunt decât niște flegme cu care se delectează niște draci împielițați. Niște naivi care nu-și dau seama că timpul e sacadat ca o ceapă tocată mărunt, iar viitorul e o stație de tren în care speri să nu te aștepte prea curând Moartea, pe tocuri. Dorina se gândește, iar boala o gândește pe ea. Se lasă gândită și dusă acasă de vagonul care merge ca pe ace, încet. Optimismul ei se ruinează cu fiecare chip pe care-l vede.

Coboară din tren și își dă seama că nu mai are chef. Cheful fusese ascuns în sânul extirpat. S-a scurs cu celelalte lichide prin rană, pe sub bandaje. Nu mai are chef să scoată telefonul mobil, să-l sune pe profesorașul de matematică, să-i spună că aproape a ajuns acasă. Nu vrea nici în ruptul capului să-și anunțe rudele că s-a externat. Nu vrea să audă de nimeni. Motanul o întâmpină cu mieunături lungi. Motanul ei drag, dresat, un șantajist emoțional. Îi pune mâncare și apă în cutiuța lui și se blochează în dormitor. Când era mică și o bătea maică-sa, adormea plângând. Nu mai are lacrimi de plâns, le-a scăpat fără să vrea pe bancheta din spate a taximetristului. Știe că odată ce va închide ochii, va adormi și se va trezi. Mai bine, mai puțin bine, habar n-are; închide ochii și așteaptă. Motanul zgârie ușa. Răstoarnă câteva obiecte din cameră și devine agitat. Ea adoarme.

Mâna dreaptă îi amorțește pe abdomen, încă înfășurată în bandaje, prinsă de gât. Se trezește. E îmbrăcată în hainele cu care a venit de la spital. Sunt îmbibate cu transpirație și duhnesc. Inima îi bate repede, îi este sete, are impresia că se sufocă. Stările de panică au luat-o prin surprindere. Pentru început coșmaruri. Îi ies capete de șerpi, din rana operației, care o mușcă de celălalt sân. Degeaba se zvârcolște și-l strigă pe tânărul profesor de matematică, dânsul completează fermecat fascinantul volum de Sudoku. Senil. Dark Vader o urmărește pe tocuri, toc, toc, toc, prin pereții clădirii blestemate din vis. Sfredelește cu ochii lui roșii zidurile spitalului și-i arde sânul bolnav. Îl deschide ca la autopsie, din cutia toracică se repede același șarpe. O prinde de sânul teafăr și-l suge, încercând să-l ingurgiteze. Se ridică de pe masa de operație, cu toracele desfăcut. Aleargă după doctori și asistente, pe holuri. Nu reușește să vadă decât intestinele cum i se scurg pe podea. Se rup. Din ele ies la iveală pământul negru de pădure, cu bucăți de frunze uscate, mici, mici, colcăite de viermi. Dark Vader deschide ușa, îl aude cum vine înspre ea. Toc-toc, toc-toc, toc-toc. TOC-TOC!!! TOC-TOC!!! TOC-TOC!!! Din mațele ei cresc viorele și ghiocei. De la fereastra ultimului etaj se aruncă într-un hău. Uneori, când era mică, putea să zboare în vis dând din mâini ca din aripile unei păsări sau ale unui fluture, nicidecum ale unui înger. Nu visase niciodată îngeri. Încercă figura, flutură din mâini speriată. Se prăvălește ca un bolovan, într-o baltă adâncă. Îi simte gustul de mâl, de sânge coagulat. Se izbește de fundul prăpastiei, nu conștientizează lovitura căci strânge tare din ochi și întunericul o cuprinde. Pe obraji și pe frunte, de sus o urmează în beznă petalele de viorele și ghiocei. Broboanele de transpirație.

Comentarii cititori
sus

Haugh Béla

 

Isprăvile lui Háry János (1914)
III.
 Cum l-am prins pe iepure de coadă

 

(Povestea precedentă, în numărul 46)

Tata n-a vrut să creadă nici în ruptul capului că Sfântul Părinte îi transmite salutări; dar am scăpat numai cu o ceartă în loc de bătaie, pentru că i-am adus lămâi și smochine dințaraitalienească. La fel, prietenii s-au arătat neîncrezători în privința faptului că aș fi călătorit până la Roma și înapoi. Ei susțineau că clopotul m-a dus numai până în satul vecin, unde m-a scuturat de pe funie și s-a lepădat de mine. La început, m-au amuzat, dar apoi m-am supărat și i-am luat la palme pe câțiva - drept urmare, nimeni n-a mai îndrăznit vreodată să pună la îndoială cuvântul meu.

Ci odată le-am arătat că nu-s un copil obișnuit, cum credeau ei. Ne-am luat la sfadă, care dintre noi este cel mai iute de picior. Desigur, când ne-am întrecut, eu am ajuns primul la linia de sosire. Într-un acces de mândrie, m-am lăudat că, dacă îmi pun în minte, sunt în stare să prind și un iepure. Se cuvine să mărturisesc că m-a luat gura pe dinainte, dar Dumnezeu de-aia a dat să fiu ungur ca să mă țin de cuvânt. Am pus rămășag pe zece nuci. Prima dată am încercat să-i păcălesc prinzând unul dintre iepurii de casă crescuți de vecin. Însă ei mi-au spus: nu-i cinstit, când am făcut pariul, noi ne-am gândit la un iepure de câmp.

- Prea bine, le-am răspuns. numai dați-mi o săptămână ca să mă pregătesc oleacă.

Mi-au îngăduit timpul cerut. Iar eu am ieșit în câmp și am pândit iepurii. Cum ajungeam în preajma vreunuia, porneam după el și goneam ca un ogar să-l prind. Dar n-am putut să înhaț niciunul. Încetul cu încetul, săptămâna s-a terminat și am început să mă tem că voi fi prins mâța-n sac, când o întâmplare norocoasă m-a ajutat să scap de necaz. Tocmai mă întorceam de pe ogor și abia îmi târam picioarele de oboseală, când mi-a tăiat calea un armăsar înnebunit de durere. În sat, am aflat că era un animal foarte încăpățânat, drept care, ca să-i îndrepte purtarea, stăpânul îi vârâse o bucățică de iască aprinsă în ureche. De-aia o luase razna și începuse să gonească ca vântul turbat.

Când au trecut cele șapte zile, i-am chemat pe toți băieții din satul nostru pe câmp ca să vadă cum se înhață un iepure. Înainte de toate, am șterpelit luleaua lui tata și am pus în ea o bucată de iască aprinsă. N-a fost nevoie să hălăduim prea mult, pentru că imediat de pe o tarla a țâșnit un iepure, iar eu m-am luat imediat după el. Bineînțeles că la început urecheatul s-a descurcat mult mai bine, dar dintr-odată, în iureșul goanei, am scos iasca fumegândă din lulea și mi-am îndesat-o în ureche. Ei, ce mi s-au iuțit picioarele! E adevărat că urechea mă cam chinuia, dar m-am gândit că onoarea trebuie pusă mai presus de neînsemnatele dureri trecătoare.

Am ajuns, cu una, cu două, lângă iepure și tocmai mă pregăteam să mă aplec și să-i apuc piciorul, când urecheatul a simțit primejdia; cu o mișcare vicleană, a cotit-o către o țarină cu porumb. Dacă ajungea să se piardă în păpușoi, sigur pierdeam cele zece nuci puse ca rămășag. M-am repezit după el cu forțe înzecite și, la marginea lanului, tocmai acolo de unde începea desișul mălaiului, l-a apucat de coadă, l-am săltat și l-am arătat prietenilor mei.

Stăteau sărmanii, toți, cu gura căscată - iar iepurașul a început să se vaite. Întotdeauna am avut o inimă bună și niciodată n-am răbdat să văd cum se chinuie animalele - Domnul să te aibă în pază!, i-am dat drumul urecheatului cel agitat. Oricum, câștigasem pariul.

Dar vai, urechea, urechea mea! Rămăsesem surd pe partea stângă. Nu mai auzeam nimic cu ea, nici să bubuie tunul alături. E adevărat, în acele vremuri, la noi, nu prea se punea artileria la treabă, dar la francezi se trăgea salvă după salvă, iar eu nu auzisem nici canonadele cu pricina.

Acum vă minunați că nu mai sunt surd? Ei, asta este o altă poveste. Când taică-meu a aflat ce nebunie am făcut, s-a mâniat foarte tare și mi-a făgăduit că mă va omorî în bătaie dacă voi mai îndrăzni vreodată să-mi bag iască aprinsă în ureche. Pe de altă parte, i s-a făcut milă de mine pentru că mi-am pierdut auzul și a trimis îndată după doctor, care a aruncat o privire în pavilionul urechii și i-a spus că nu mă poate ajuta cu nimic, deoarece sâmburele de jăratec mi-a distrus timpanul.

Ne-am speriat, dar tata nu s-a lăsat pradă deznădejdii. ªi-a zis, e doar un felcer de la țară, nu se pricepe la de-astea. Prin urmare, m-a dus la doctorii de la oraș, care au susținut la fel, timpanul s-a crăpat, ei n-au cum să-l peticească.

Ne-am întors acasă triști și a trebuit să mă împac cu gândul că nu voi mai auzi cu urechea stângă. Ci s-a întâmplat ca doftoroaia din capătul satului, lelea Kati, să afle de nenorocirea de care am avut parte. I-a căutat pe părinții mei și a susținut cu tărie că ea mă va vindeca. Tata a izgonit-o pe vrăjitoare afară din curte, dar eu m-am strecurat după ea și am rugat-o să mă ajute dacă îi stă în putere. Lelea Kati m-a dezmierdat cu mâna ei cea năclăită și m-a încurajat, dacă-i dau două rațe grase îmi va petici timpanul, numai să-i aduc o bucată câtpalmadin toba crainicului sătesc. Pentru că numai din ea se poate pune petic.

I-am promis cele două rațe-ndopate, plus o gâscă leșinată și am stabilit ca în ziua următoare să-i aduc frântura de piele din tobă.

N-a fost dificil să ajung la darabana pristavului, deoarece notarul își petrece mai tot timpul în crâșmă. Nu m-a văzut nimeni când m-am strecurat în birou și am tăiat o parte din membrană.

În ziua respectivă, s-a stârnit o furtună năpraznică și a trăznit în mai multe locuri. Consiliul comunal a stabilit cu înțelepciune că și toba crainicului a fost detunată de mânia divină - însă n-au reușit să priceapă în veci pe unde a ieșit descărcarea electrică, pentru că fundul tobei rămăsese intact. Judele a rezolvat problema pe loc, a statuat că trăznetul nici n-a ieșit, deci, foarte probabil, urgia a rămas înțepenită înăuntru. Drept urmare, nimeni n-a îndrăznit vreodată să se atingă de darabana, ca nu cumva să scape trăznetul pe neanunțate și să nenorocească pe cineva. Au preferat să cumpere o tobă nouă.

Iar eu m-am dus cu pielea la lelea Kati, care a fiert o poțiune magică și a înmuiat-o într-însa. Când a devenit suficient de moale, m-a așezat pe o băncuță, apoi a scos un ac și o ață. N-am prins nici să zic: „Mâc!”, că mi-a și întors urechea pe dos. Restul a fost simplu. M-a durut un pic când a cusut peticul de timpan, dar am suportat totul cu stoicism.

Așa mi s-a vindecat urechea și aude toate cele, cum nici că se poate mai bine. Uneori însă mă trezește un răpăit. La început, am crezut că se pregătește pristavul să dea ceva de știre, dar apoi mi-am dat seama că numai îmi țiuie urechea din cauza peticului de pe timpan.

traducere de Franciscus Georgius

(Povestea următoare în numărul 48)

-----------------------------------------------

Ediția de bază:

Haugh Béla, Vitéz Háry János hõstettei,Budapest, Franklin-Társulat, 1914
Cartea premiată cu mențiune la concursul Szehér de către Societatea literară Kisfaludy
http://mek.oszk.hu/11300/11375/11375.htm

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey