Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Farmecul infailibil al unei nebănuite asimetrii

 

Se privi în oglindă. Deși fata aia îi semăna nu era ea. Ieși în stradă, un bulevard din Paris, se strecură printre grupuri de punkeri, hippioți și cocalari, mirajul Occidentului nu era conform cu așteptările. Uneori fluierau în urma ei și-i strigau cuvinte - purta fusta scurtă de blugi pe care o văzuse în vitrină la consignația și un tricou strâmt, kaki. Apucă pe o stradă laterală, îngustă, pietruită și simți că se ține cineva după ea. Nu întoarse capul, nu era nevoie, se vedea, ca și cum ar fi fost filmată de o cameră de luat vederi, pe sine, dar și pe tânăra care o urmărea, o siluetă înaltă, neclară. Într-o curte cu multe flori zări fereastra deschisă a unei case și intră. Trecu printr-o cameră pustie, prin baie și ieși în grabă pe alt geam, mai mic, îi era frică și urât, zidurile de faianță obișnuiau să se strângă în jurul ei. Repetă figura de multe ori, intra și ieșea din casele oamenilor, mergea tot mai departe, spera ca, la un moment dat, să ajungă în propria cameră, de acasă. Îi ducea lui Albert ceva prețios, de genul bijuterii, să-și plătească marile datorii. Se opri, la un moment dat, în mijlocul unei încăperi străine. De sus, de la etaj, se auzea un cântec trist, ce venea parcă dintr-un alt timp. Porni după sunetele care o chemau, urcă pe o scară spiralată, hainele ei se transformaseră într-o rochie scurtă și mulată din hârtie creponată, foșnea îngrozitor, pașii celeilalte nu se auzeau, dar știa că o urmează, că se uită la coapsele ei și poate, uneori, îi vedea chiloții. N-avea decât!

Camera de sus era goală și muzica se oprise. Tavanul și pereții se transformară în întregime în oglinzi, doar într-o parte văzu o fereastră în care încăpeau cerul senin și păsări mici, colorate, ce desenau traiectorii curbe sau frânte într-un joc liniștit. În fantele de lumină care traversau încăperea pluteau leneș particule de mărimi asemănătoare, urcau sau coborau, lin, la discreția curenților de aer. Singura mobilă, o canapea acoperită cu o cuvertură ușoară, din catifea verde, era îndreptată spre geamurile deschise. Se apropie și se aplecă peste spătar, rezemându-și palmele de materialul neted și moale. Își văzu, fără să se întoarcă, urmăritoarea intrând și scoțându-și hainele. Îi zâmbea amuzată că nu o recunoaște, apoi îngenunchie în spatele ei și-i scoase cu un gest sigur, de necontestat, singurul veștmânt de sub rochia ce redeveni fustă de blugi. Abia atunci își dădu seama că era Francesca și se relaxă. Știu, înainte să-i simtă atingerea, că îi va face sex oral, apoi voluptatea fu amplificată de faptul că, oriunde s-ar fi uitat, în afară de fereastră, vedea, din unghiuri diferite, aceeași scenă, insuportabil de plăcută. În cele din urmă închise ochii, căutând să prelungească starea desăvârșită din care nu ar fi vrut să iasă, dar după o vreme îi deschise: în fața ei stătea un pisoi mare cât un om, mai mult ca sigur intrase pe geam. „Poate te-ar interesa niște informații”, toarse el, cu glas gutural. „Ce fel de informații?”, îl întrebă, jenată că motanul îi vedea în oglinzi fundul gol, dar și enervată de întrerupere.

- Bună dimineața! Ce ai visat?, o întrebă Albert.
- Ce faci aici?, răspunse, năucă, strângându-și așternutul peste piept.
- Voiam să-ți spun că plec. Vii să pui siguranța?
- Nu. Încuie tu!
- Bine. Pa!
- Pa!         
- O inviți la noi, duminică?, se întoarse el din ușă. Te rooog!
- Da, mă, da! Așa facem!, răspunse somnoroasă.

După ce Albert plecă, întâmplarea cu Francesca i se mai zbătu puțin în minte, ca o pasăre abia decapitată, apoi spasmele se opriră și visul muri.

*

Lumina chioară din holul Universității îi amintea de aceea din zilele când era mică și se ducea la școală în zori. O văzu apropiindu-se: un copil frumos, de o stranie maturitate și cu o atitudine de rege, în ciuda ținutei lejere – o rochie simplă, bleumarin, cu buline albe. Pășea alene, cu o țigară neaprinsă în colțul buzei și avea aerul interesant al femeilor care ascund taine. Veni drept spre ea, cu chipul exotic și întunecat, de grecoaică, cu privirea distrată, care devenea brusc tactică. Nimic fragil, doar ochii mari și verzi lăsau uneori să se vadă cât e de nesigură.

- Neața, îi zise, cu glas plăcut, puțin răgușit, de fumătoare și cu permanenta ei lejeritate.

Anielei i se întâmplase foarte rar să-i placă alte fete, dar pe Francesca avusese, de la început, impulsul să o strângă în brațe, un gest inofensiv de simpatie, așa cum poți avea față de un animal exotic. Atingerea – întâmplătoare? – de sub pătură, când stăteau lângă focul de tabără, privind cu aviditate lemnul vechi ce troznea, parcă de bucuria propriei distrugeri, împrăștiind în aer mii de steluțe pe cât de spectaculoase, pe atât de efemere, fărâma de clipă când Francesca îi zisese, în baraca-dormitor ce le fusese repartizată, „Uite!”, și își ridicase fusta, pentru a-i arăta – inocentă camaraderie feminină? - jartiera de pe coapsa dreaptă, o bandă lată, din dantelă neagră, cu margini sinusoidale sus și jos, legată cu fundă în lateral, contrastând cu pielea albă a picioarelor dezvelite până sus și alcătuind ceea ce Aniela avea să numească „farmecul infailibil al unei nebănuite asimetrii”, invitația Francescăi să doarmă în același pat, refuzul fricos al Anielei - toate astea declanșaseră nebunia. De atunci înota în oceanul ciudat, într-o lume imaginară și stranie, ca într-o pastă în care te recunoști și nu te recunoști, în care ești tu și nu ești tu.

*

Stătură la cursurile lungi și plicticoase. Îi auzea ciorapii cum foșnesc și atunci, pentru o clipă, avea senzația că toate leagănele din oraș începeau, ca la un semn, să se miște, goale, din ce în ce mai tare, ca și cum s-ar fi dat în ele ființe nevăzute.

*

Se ridică și se duse la fereastră. Era o zi leneșă, ca o nevastă de ofițer. Privi spre apartamentele din blocul vecin, identice, și, în fond, la fel ca toate locuințele lumii, cu încăperi pentru bucătărie, sufragerie, dormitor, baie. Îi plăceau casele oamenilor, aerul lor intim, mirosul de tihnă și confort, spiritul de familie, atât de comune, dar și de specifice, așa că rămase o vreme cu nasul și fruntea lipite de geam. Ea însă nu mai putea să se relaxeze, plutea într-o permanentă și plăcută zonă de neliniște și nehotăre. Își închipui iar o zi cu Francesca, o zi a lor, departe de ceilalți. Pe o plajă pustie, de exemplu, cu briză ușoară. Stăteau pe cearșaful alb și, în afară de vuietul valurilor și țipătul vreunui pescăruș, nu era decât tăcere și curățenie. La un moment dat, Francesca se ridica și se plimba cu picioarele desculțe prin apa mică de lângă mal, în rochia lejeră, și ea, privind-o, îi mângâia în gând cu gesturi încete sânii imenși, inegali. Când se întoarcea, o ruga cu ton plictisit, bine calculat, de absentă, să-i dea din prăjiturile de casă: „Bulgăraș, Corăbioară, Capriciu, Fagure sau ce ai”. „Cuib de Viespi. Gură de Broască”, o tachina Francesca. „Și «Zâmbetul Negresei», desigur, adăuga surâzând, în timp ce, ușor stingherită, începea să caute în rucsac.

Avea și alte vise din categoria asta. Roi harnic, în fiecare zi. Încercase, dar nu găsea, ca alții, suficientă putere să abandoneze, purta o luptă pe care tot mai rar o câștiga, milităria cu sine nu funcționa. Trecea prin ape tulburi, tocmai pentru că nu se îndura să renunțe – de dragul oglinzilor exterioare, cinstite și corecte – la tentația unei întâmplări cu încărcătură de miracol, pe care poate doar ea o vedea astfel. Erau și momente, rare, în care încerca să privească lucrurile cu ochi rece, străin și atunci, pentru o secundă, fără firul fermecat, fără încărcătura magică, totul se întina, devenea soios, trivial, nu rămânea nimic din bucuria care îi umplea inima, din amestecul de îndrăgostire și prietenie ce-o invada când o privea pe fata asta – ce făptură! - și pentru o clipă, existau numai ele, restul lumii dispărea. Și, de parcă situația nu ar fi fost îndeajuns de bizară, ambiguă și complicată, Albert intrase și el în joc, o revendica pe Francesca de parcă i se cuvenea, iar Aniela avea rolul să-l ajute s-o obțină.

Tot dansând cu închipuirile ei, ajunsese într-un impas, dorința și curiozitatea crescuseră necontrolat, jocul plăcut și nevinovat cu sine se rostogolise, bulgăre de zăpadă, luase proporții și nu-și mai ajungea. Putea să-l păstreze ca miraj sau să încerce, să îndrăznească, să facă naibii ceva!

Luă de pe birou carnețelul albastru și începu să scrie cu litere mici, grăbite: „Te așteptam în stația de autobuz și când ai coborât, nu am vorbit, să nu ne vadă cineva împreună. Am pornit către blocul meu, iar tu mă urmai, la 5-10 metri distanță. Am urcat, am descuiat, am intrat în hol și îți pândeam prin vizor apropierea. Când ai ajuns, am întredeschis ușa și după ce ai intrat, am încuiat repede în urma ta. Te-ai așezat pe canapeaua din sufragerie, nu mai era loc de discuții sterile, știam la ce să ne așteptăm, stabilisem în prealabil. Am început să îți scot pantalonii maro, din velur, conlucram, era reconfortantă constatarea că nu te opui”. Se termină pagina și trecu la următoarea, nu-i plăcea să scrie pe verso: „I-am aruncat pe parchet, întorși pe dos, ți-am dat jos chiloții și tu ai luat o poziție mai comodă pe marginea canapelei. Erai epilată acolo, aveai pielea foarte fină, ca de copil și am început să-ți fac sex oral - cu încântarea aia pe care o ai uneori în vise. Mi se părea incredibil că, în sfârșit, îmi dădeai... șansa, așa că îmi vedeam de treabă cu bucuria unei împliniri nesperate. Aveai un zâmbet mirat și mi-ai atins ușor urechile cu podul palmelor”. Rupse cele două foi, le împături și le puse în buzunarul de la spate al blugilor. Apoi ieși. Închise ușa, apăsând clanța bandajată - să nu lovească în bibliotecă.

*

Albert se bărbierise, își dăduse cu aftershave, se spălase cu săpunul Camay, de la tanti Mimi, pe care îl păstra de doi ani în raftul cu maiouri și chiloți. Își luase reiații cumpărați de la mare, de la un polonez, și sacoul de velur peste cămașa în carouri.

- Cum arăt?, întrebă în fața oglinzii din hol.
- Dai lecții de eleganță și unui lord!, îi răspunse Aniela.

Ea purta blugii pătați de la hipoclorit și, deși era răcoare, doar un tricou verzui pe care scria „John Player Special”. Nu avea chef de nimic, o durea capul, tensiune și oboseală la un loc, drumul din lumea visului în realitatea zilei era întotdeauna dezamăgitor.

Soneria zbârnâi și Aniela se îndreptă spre ușă.

*

Într-un moment când Albert și Francesca spionau de la fereastra deschisă o vecină care făcea patul și scutura pe geam cearșafuri de un albastru intens, vinețiu, pretextă că duce ceștile goale de ceai în bucătărie. La întoarcere strecură dublul bilet în geanta pe care Francesca o lăsase în hol și inima îi bătu repede, ca atunci când se trezea brusc dintr-un vis și salteaua tremura ușor, iar ea aștepta câteva secunde să își dea seama dacă e cutremur. O ajută însă că băuse.

*

Era duminică și ascultau discuri.
- Credeți că e posibil ca o întâmplare dintr-un vis pe care l-ai avut cândva să se petreacă aidoma în realitate?, întrebă Francesca.
- Câteodată mi s-a întâmplat să recunosc o stradă pe care am visat-o demult, răspunse Albert.
- Ce pot să spun? Poate ar fi frumos. Depinde de vis, nu? Ți s-a întâmplat ție?, zise Aniela, mai degrabă cu indiferență.
Se ascundea sub măști de oamenii de care se simțea atrasă.

*

- Nu am o influență rea asupra lui, îi șopti Francesca înainte de a coborî pe scări.
- Nu e influență. E seducție, zâmbi Aniela.

Pândi din spatele perdelei până apărură în fața blocului și se îndepărtară ținându-se de mână. Nu era geloasă, îi privea cu sentimentul de după ce pleacă musafirii, când rămânea singură, cu jucăriile împrăștiate peste tot și trebuia să le strângă, cu dojana bunicii pentru poznele făcute pe parcursul serii, cu lecțiile pe care le avea de scris, cu singurătatea care îi țiuia în urechi.

Se opriră la colțul străzii. Vorbeau și râdeau. Apoi Francesca se întoarse și privi către geam, iar Aniela făcu instinctiv un pas în urmă, deși în cameră era întuneric, nu putea fi văzută.

- Ce bilet? Nu, te asigur. Pentru mine e coșmarul de pe lume să am de scris, zisese Albert.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey