Mihai Ghițulescu

 
sus

Mihai Ghițulescu

 

Intelectualu’ lu’…

 

Mai întâi nu știu cum s-a făcut că i-am dat like pe Facebook lui Mircea Cărtărescu. Imediat m-au acostat pe chat vreo trei simpatii feminine, plus un vajnic militant pentru toate cauzele care presupun ridicarea vocii: „Ce-ți place, bă’, la Cărtărescu?”. Era cât pe ce să răspund cu niște versuri din Faruri, vitrine și fotografii, dar m-am oprit la timp din tastat. Am crezut că slăbiciunea pentru un poet, oricare ar fi el, intră în coliziune cu imaginea de Gigi Duru’, pe care mă chinuisem să mi-o creez în mintea interpelatorilor. Am fost laș, am dat înapoi: „Bă’, nush ce s-a întâmplat, mi-a scăpat mouse-ul pe butonaș”. Am dat unlike și am scăpat.

Apoi, m-am trezit dând citate din Andrei Pleșu - ceva cu „euforia șprițului” - într-o societate nocturnă. M-am văzut luat în balon: „Hai, bă’, la valoarea ta, vii cu de-ăștia?”. M-am rușinat de intelectualismele mele inadecvate, am spus un banc și am scăpat.

În sfârșit, n-am mai făcut nimic, dar dormitând într-un scaun de amfiteatru, am auzit un stimabil istoric al filosofiei răcnind ceva de Patapievici. Ca unul frustrat că a citit opt luni la Omul recent și tot nu poate spune ce a priceput, am căscat urechile. Era vorba despre un ponei rozaliu care purta pe crupă o svastică. Am crezut că respectivul e ori un apărător al vreunei specii de cabaline roz, ori un purtător de svastică în suflet. Nu era nici una, nici alta. Am tăcut, dar m-au apucat niște gânduri. Și n-am mai scăpat.

După ceva timp, m-am dumirit un pic. La ceas de seară, pe un post tv, un vânător de gazete, cu mare succes la gazele, îi târa prin mocirlă și îi punea la uscat pe toți cei trei numiți mai sus și pe alți câțiva. Toți se făcuseră vinovați, într-un moment sau altul, de vreo vorbă bună, de vreun zâmbet sau de vreo atingere de umăr la înghesuială cu știm noi cine.

Mi-am chestionat apropiații din toate zonele și am constat că majoritatea aveau opinii ferme cu privire la mulți autori contemporani, chiar dacă mai confundau poetul cu istoricul, filosoful cu romancierul, cartea cu antena. Opinii ferme și răspicat exprimate, formate la aceeași creșă de gândire din primetime. Și X și Y și Z erau „intelectualu’ lu’…”. Am întrebat dacă există și vreun „intelectual al ălorlalți”. „Evident că da!”, dar n-am primit nici un nume. Am încercat să dau eu nume, dar mi-au fost respinse pe rând. Nu am reușit să crap câțiva pereți mentali decât atunci când s-a schimbat, măcar parțial, puterea și presupușii neutri de până mai ieri s-au înregimentat cu acte. „Da, bă’ ai avut dreptate, dar ăia dinainte n-au făcut la fel?”. Ba da. „Dacă ăia au făcut așa, ăștia de ce n-ar avea voie?”. Are, dom’le, voie toată lumea.

Dar tocmai asta trebuie să avem mereu în minte: are voie toată lumea. Iată de ce nu trebuie să diabolizăm ce nu ne place. De vreme ce am convenit că un lucru nu e interzis, n-are rost să aruncăm cu lături în adversar. Asta nu-l face să dispară și nici măcar nu-l slăbește. Îl poate eventual scoate din sărite, cât să reacționeze la fel. Rezultatul: o interminabilă și inutilă bătaie cu „frișcă”.

Intelectualii nu se pot feri de politică. Turnul de fildeș s-a dovedit a fi biodegradabil. Se îndreaptă și ei, ca toată lumea, spre o tabără sau alta. Asta nu înseamnă că ajung să aparțină cuiva. Jurnalistul care îi vede într-o lesă ar trebui ar trebui să își aducă aminte cât de neplăcută a fost postura de tonomat. A crede că „intelectualul meu” e adevăratul intelectual, iar „intelectualul lu’” nu e decât un fake e ori o prostie, ori o naivitate. În fapt, în măsura în care e al cuiva, nu mai e intelectual.

E stupid ca unui om să i se nege calităile profesionale, pentru simplul fapt că susține o cauză politică - luăm cazul cel mai puternic - bună, rea, cum o fi ea, pe logica „dacă e bun nu are cum să țină cu ăsta”. Că e strungar, că e lăutar, e aceeași chestie. Iar dacă prectică o „profesiune intelectuală”, e cu atât mai aiurea. Un lucru prea puțin sesizat, dar care se desprinde evident din cartea lui Lucian Boia, Capcanele istoriei, este că toți intelectualii pe care îi ținem minte s-au impus prin operă și nu prin politică. E valabil și pentru cei care au înfundat pușcăria, și pentru cei care au ales lesa și pernița pufoasă; și pentru cei care au ajuns prim-miniștri și pentru cei care au rămas simpli amploaiați. Opera a luat, cel puțin à la longue, fața politicii.

Așa a fost până acum. Așa să fie și de acum încolo? Sper, deși am unele temeri, în condițiile în care se face tot mai mult prin mass media. Ar fi păcat - nu mai zic că ar fi foarte neplăcut - ca receptarea operelor unor Cărtărescu, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu etc. etc. - de care, politicește, eu unul am fost, de multe ori, la distanță în ultimii ani – să fie câtuși de puțin afectată de ceea ce spun despre ei, pe sticlă, câțiva inși cu mult aplomb. „Boierii minții”, cum le zicea cineva, sunt azi atacați de niște „ciocoi ai minții”, cum le zic eu. Ca individualități, cred totuși că boierii ies din lupta asta cu siguranță șifonați, dar nu distruși.

Dar nu de soarta „marilor intelectuali” trebuie să ne îngrijorăm cel mai tare, ci de a celor mai mici. Victime colaterale, ei riscă să fie făcuți ferfeniță în ochii „boborului”, mai ferfeniță decât au reușit să-i facă cei care le doreau moartea la începutul anilor ’90. Pentru că de… acum cititorii de status-uri și burtiere cred despre cititorii de cărți ce le spun cititorii de promptere.

P.S. Scriam o frază de încheiere, ceva cu speranțele mele de alegeri, 12.12.2012, Moș Crăciun și Anul Nou, când m-a sunat o colegă, profesoară de română la o școală cu pretenții. Mi-a povestit mândră că tocmai o vizitase un tătic de adolescent, în căutare de meditație (să nu vorbim acum de asta!). Și cum omul a început să-și verse oftica legată de prezența lui Cărtărescu într-un manual de gimnaziu - e adevărat, cu un text despre care și noi convenisem că e prost ales - într-un stil de tocșou, amica l-a întrebat: „Auzi, mă’ nene, de ce nu-l dai mata’ pe ăl mic la pregătire la ăla de la tv?”.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey