Florentina Decă
Oana Dumitrescu
Carla Berneanu

 
sus

Florentina Decă

 

Cărțile din liceu, cărți de comentarii

 

Aud, la tot pasul, că suntem o generație de neperformanți. Noi, cei pe la 20 și ceva de ani. Prima reacție este să mă enervez, că doar n-o să las pe oricine să ne jignească, când atâția și atâția colegi au mers la olimpiade și au venit cu premii. Chiar și subsemnata, și asta o pot demonstra cu diplomele conservate în mobila din sufragerie.

Am spus totuși prima reacție A doua, la rece, este să le dau dreptate celor care ne numesc așa. Asta pentru că, în standardele mele de etichetare a deșteptăciunii unei persoane, nu stă nimic altceva decât limba română. Cât de corect scriu/vorbesc cei pe care îi cunosc. Poate nu mă credeți, dar mă bucur sincer când primesc un sms scris corect de la o persoană nou întâlnită. Da, îmi zic, l-a nimerit și pe „vii” în loc de „vi” și pe „să fii”, în loc de „să fi”. Știu, e simplistă metoda mea de selecție, dar uneori e eficientă.

Să revenim la performanțe, că scrisul corect nu intră (încă) în categoria asta. Îmi făceam ordine printre cărțile de liceu, ca să le fac loc celor din facultate. Am golit sertarele și am început să selectez: o carte de comentarii la română, și încă una, la doi metri o alta, un teanc de cărămizi din litere. În total vreo cinci cărți, de autori diferiți, culori anoste, un gri șters, bej, un albăstrui și un galben pal. Mă gândesc de ce oare, ca generație performantă ce suntem, avem nevoie de cinci cărți de comentarii, plus net, plus meditații și profesor la clasă, ca să înțelegem o operă. Una (ne)citită. Și ce înseamnă acel 10 tânjit de toți? Un comentariu identic la sute de mii de elevi? În mare, da. Situația a fost identică și la istorie. Am găsit nu mai puțin de șapte (7) cărți. Nici nu știu să fi dechis mai mult de două, știu doar că ni se serveau comentarii făcute din toate șapte. Dar dacă programa așa cere, așa facem. Din nou, revin la sortat. Nici nu știam ce să arunc când mă gândeam că alocații întregi au fost risipite astfel. Nu pe cărți reale, ci pe cărți care vorbesc de alte cărți. Mi-am luat inima în dinți și am hotărât: le pun la vânzare pe forum, că doar bacul ăsta sau următorul, alte și alte generații vor alerga după ele.

Așa cum noi am alergat și alergăm după diplome. Să ne ateste performanța, desigur. Vă spuneam că am și eu un dosar cu astfel de „certitudini”. Cât de relevante sunt, vă exemplific imediat: în școala generală am participat la un concurs de creație Marin Sorescu. C-r-e-a-ț-i-e. Și, că tot necesita multă imaginație, ni s-a dat dinainte poezia pe care trebuia să o analizăm. Așa că, am mers, la concursul de creație, cu comentariu gata învățat. Așa am venit acasă cu o diplomă care să îmi ateste creativitatea (mai era la partea a II-a și un textișor cu o temă dată, compunere sau cum era numită, dar și aceea o mai scrisesem de nșpe mii de ori la ora de română). În liceu nu s-au schimbat prea multe. Ba, mai rău, puteai să ai 10, să nu ai manual, să nu fi citit opera, dar să știi comentariu.

Sunt multe de scris. Poate romane întregi despre învățământul neperformant care naște neperformanți. Și desigur, aceste romane comentate apoi în cărți de comentarii. Un în care totul este la foc rapid: materii, concursuri, olimpiade etc. Întrebarea eternă rămâne: e vina noastră sau a altora?

 

Comentarii cititori
sus

Oana Dumitrescu

 

Suntem tineri și dubioși

 

Era o zi frumooooasă de vară. Cam așa începe poveste mea, o tânără de douăzeci de ani, cu preocupări legate de grămada de feluri în care aș putea să mă distrez. Dar nu. Zic stop și derulez banda. Nu era o zi frumoasă pentru că era cald. Încep din nou povestea. O zi caniculară de vară. După o tonă de draci pe care mi-i fac singură în timp ce îmi schimb, pe rând, zece posibile ținute care nu mă mulțumesc, plec de acasă. Mă îndrept către stație și îmi aștept tortura sau după celălalt nume, autobuzul.

Cam în cinsprezece minute vine și el, emanând căldură din toți porii. Urc, îmi găsesc cu greu un locșor, mai la umbră, și îmi pun muzica să îmi bubuie în căști, în speranța că voi reuși să îmi potolesc nervii.

Mai am vreo două stații și ajung. Parcă încep să îmi revin și să prevăd un shopping sănătos. Oprim brusc, înainte de stație, dar nu dau prea mare importanță, că așa suntem noi tinerii. Gălăgia, însă, mă trezește din starea de melancolie și arunc o privire la ce se întâmplă în jur. Se face un control la legitimațiile de călătorie. Domnii responsabili, serioși ca niște oamenii mari ce sunt, urcă în autobuz și încearcă să tune și să fulgere, în stânga și în dreapta. Încearcă, dar nu le reușește. Răpuși de căldură, adulții din mijlocul de transport urlă și refuză să le prezinte biletele că vezi tu domne „căldură mare monșer”.

Astea fiind zise, ce să facă și ei săracii, se iau de tineri, că doar de ăia pot. Controlorul ajunge în dreptul meu: „Don’șoară să îmi prezentați biletul, vă rog! Ce? Nu aveți?”. Văzând că de cele trei femei pe la vreo patruzeci-cinzeci de ani de pe lângă mine nu se ia, mi se încing creierașii. Pesemne că sunt o posibilă infractoare. Nu încep să urlu că nu e cazul. Scot frumușel abonamentul și i-l prezint domnului, care îl verifică cu atenție să nu cumva să fie expirat.

Se pare că am mințit. Singura mea preocupare nu e distracția, pentru că altfel aș fi uitat să îmi iau abonament. Și nici nu aș fi tăcut. M-aș fi mahalagit un pic cu el, că așa fac tinereii aștia. Nimeni nu se gândește, însă că tinereilor părinții nu le spun problemele și nu le cer părerea pentru că sunt prea necopți. Tot lor li se întâmplă adesea să fie urmăriți de paznicii din magazine să nu cumva să bage ceva în gentoaiele alea mai mari ca ei pe care le târăsc. Suntem dubioși.

Se presupune că suntem generația care va revoluționa lumea și care va împlini fapte mărețe. Dar fapta, cu adevărat măreață, pentru noi, ar fi să ni se acorde un gram de încredere.

 

Comentarii cititori
sus

Carla Berneanu

Boxul, sport de stradă

 

Câți dintre noi nu am făcut un sport atunci când eram mici? Fetele la înot și la aerobic, iar băieții la fotbal. Când ne-am mai mărit puțin și am început să adunăm câteva kilograme în plus (din cauza pungilor de chipsuri savurate în timpul navigării pe internet) am furat un alt clișeu de la vedetele de pe sticlă: sala de gimnastică unde facem câteva abdomene, lucrăm la aparate, facem piciorul frumos. Reprezentanții sexului masculin fie au rămas la fotbal, fie s-au dus la box. Lor li se cam potrivește orice fel de sport.

Eu sunt un mare fan al filmelor de smardoială. Unde e Vin Diesel, Van Damme, sunt și eu. În același timp, apreciez sportul curat, profesionist. Urmăresc orice meci de box al lui Lucian Bute. Pentru o femeie, cred că am suficiente cunoștințe încât să comentez strategiile greșite și apărarea proastă. Știu, știu, acum o să se revolte toți șmecherașii de cartier care au dat doi pumni în sala de box și o să îmi spună: ,,Da’de unde știi tu, mă? De ce nu ai tupeu să TE BAGI la box?’’. Pentru că nu vreau. Nu vreau să îmi facă o bătăușă d-aia de ,,club’’ ochii cât gura borcanului. Nu vreau să stau printre miros de transpirație și nici să am de-a face cu ,,păruiala în stil bărbătesc’’.

Motivul pentru care scriu despre box nu este unul la întâmplare. Acum vreo câteva săptămâni mi-a sunat telefonul și cineva m-a anunțat că o jurnalistă de la 3TV a fost bătută de o PUGILISTĂ în mijlocul străzii. Am fost sunată și eu pentru că îi știu pe cei de acolo, am făcut practică ceva timp la 3TV. Evident am întrebat despre cine e vorba și mi s-a spus că Ana Maria Gîlcă, prezentatoarea știrilor, a încasat-o de la o mucioasă de cartier. Prima variantă pe care am auzit-o a fost cea a unui prieten de-al Dorei Mustață (pugilista lu’pește prăjit). Apoi m-am documentat ceva mai bine și am aflat următoarele: Anei Maria Gîlcă, jurnalistă la 3TV, i s-a oprit mașina exact într-o intersecție. Mă gândesc acum că trebuie să fii tâmpit de la atâția pumni încasați când erai mai mic încât să crezi că o femeie întreagă la căpuț și-ar PARCA mașina în intersecție. Nu, nu trebuie să fii Einstein, nu trebuie să fii un geniu ca să îți dai seama când un șofer are o problemă la motor, zic eu. În timp ce Ana Maria dădea niște telefoane ca să vină totuși cineva să o scoată din impas, trece pugilista, asta de împarte ea nuielușe copiilor care nu sunt cuminți. De fapt, nu’s chiar nuielușe, ci pumni. Și cum trecea ea așa, ca o campioană națională la box însoțită de un fan de’al ei de o ajută să decojească sămânța în fața blocului, o vede pe Ana. Și normal că trebuia să îi atragă atenția, doar era agent rutierist. Și eu, și oricine cu o astfel de problemă, ar da o replică. Am înțeles că Ana i-a zis: ,,Mișcă-te că nu-i treaba ta’’. Eee, păi bine mă, Ana! Să îi spui tu campioanei că nu e treaba ei? Nu știai că în timpul liber pugilistele dirijează circulația? Și să vezi că se supără șmechera: ,,Făă, tu ești tare în gură? Stai că îți arăt eu tupeu!’’

După pumni, dureri și sânge, a venit și poliția. Ana Maria a ajuns pe la spital și campioana s-a culcat flămândă în patul ei după ce i-a mai dat sacului câțiva pumni. O fac flămândă pentru că acum ceva timp se plângea prin emisiunea Anei Maria că nu are ce mânca în casă și să o ajute și pe ea să se facă polițistă.

Am văzut fel și fel de cazuri, bagă la răcoare oameni care nu ies pe stradă și împart pumni. Dora Mustață nu reprezintă un pericol social? Nu ar merita să vadă ce nu a văzut la ea acasă? Adică trei feluri de mâncare și căldură în timpul iernii? Dar pe Vasile Alecsandri, că e de maximă securitate și nu riscăm să îi ia la pumni pe paznici.

Ne mândrim cu sportivii noștri. Ne pare rău de ei că nu sunt apreciați de stat așa cum ar trebui și nu primesc niște sume de bani decente, de bun simț (eu vorbesc de personaje precum pugilista din orașul nostru, nu de sportivi PROFESIONIȘTI) și încercăm să îi ajutăm cum putem. Ana Maria Gîlcă a ajutat-o pe Dora Mustață să își facă o imagine. O imagine pe care a avut grijă să și-o strice cu pumnii ei. Jurnaliștii îi promovează, iar răsplata lor este o mamă de bătaie. Antrenorul care a învățat-o pe ,,campioană’’ să își ia certificat medico-legal pentru niște zgârieturi făcute în legitimă apărare, ar fi trebuit să o învețe că strada craiovenilor nu este ringul ei de box. Pentru că ea are un mare avantaj. Știe să se bată. Ana Maria Gâlcă știe să vorbească, să scrie. Îmi pare rău de cei care merg pe stradă. Și aici mă includ și pe mine. Pentru că părinții mei nu m-au trimis la box.

P.S.: Mă aștept să vină să îmi fixeze aparatul dentar când va afla ,,că m-am luat de ea”.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey