Franciscus Georgius
Monica Mocanu

 
sus

Franciscus Georgius

 

Fiii lumii și fiii luminii
2. Spre veșnică pomenire

 

fr1În seara de 1 Noiembrie, în Banat și în Ardeal se prăznuiește Luminația, ajunul Zilei Morților, când pe morminte se aprind zeci de luminițe ca să le arate spiritelor eliberate la Halloween unde să se întoarcă și să stea cuminți încă un an, până la următoarea permisie de... groază. După apusul soarelui, cimitirele punctate cu pâlpâiri albe sau roșii se transformă în niște tărâmuri feerice. Nu-i de mirare că și românii de ambele confesiuni (uniți sau ortodocși) au preluat obiceiul de la catolici și reformați. Priveliștea este cu totul copleșitoare. Când se întunecă, flăcările lumânărilor și candelelor plasate jos, la nivelul solului, transformă totul într-un fel de sătuc vesel, cu mii de ferestre luminate. Luminația dă un sens optimist despărțirii de lume și de cei dragi, ne amintește că este suficient să aprinzi o singură lumânare ca să risipească bezna unei nopți fără de zori și că, deși ne ducem la groapă singuri, despuiați de orice avere, ceea ce rămâne după noi sunt cei cărora le vom lipsi.

fr2Nu-mi plac cimitirele și, bineînțeles, nici înmormântările, deși întotdeauna se întâmplă câte ceva ieșit din comun pe acolo, ba la capela mortuară, ba pe drum ori chiar pe buza gropii: fâlfîie pânze nebătute de vânt, cad coroane puse în locuri necuvenite sau de mâini nelegiuite, caii de la dric refuză din senin să urce dealul, dubițele pompelor funebre rămân în pană, groparii scapă sicriul în groapă. De unde nu dă Dumnezeu, chiar se poate întâmpla ca preotului să i se facă rău la slujba de îngropăciune. Doamne-păzește de vreo întâmplare de pomină la vreun asemenea prilej, deoarece ea se întipărește în memorie, este scoasă de la naftalină și repovestită la fiecare priveghi următor, întoarsă pe toate fețele, desăvârșită întru trezirea groazei față de trecerea Dincolo, de teribilul pas în necunoscut pe care odată și odată îl vor face toți cei care s-au născut.

Un ziarist înzestrat cu har, atent la tot ce se întâmplă în viața de zi cu zi și la posibilele semne din lumea nevăzută, a fost italianul Giovannino Guareschi, creatorul unor personaje charismatice precum părintele romano-catolic Don Camillo și primarul comunist Peppone (un Iosif la superlativ).

„Roșii” au negat întotdeauna existența lui Dumenezeu și au promovat ateismul materialist-științific: omul se naște, trăiește, muncește, își crește copiii (când este lăsat să-i aibă) cu frica să nu supere Partidul și moare. Punct. Nimic în continuare. Cel puțin asta trebuiau să propovăduiască activiștii în numele lui Marx, Engels și Lenin. Scrierile lui Guareschi ne arată de ce nu a fost bine așa, de ce ideologia terorii n-a făcut prozeliți și de ce lumea n-a acceptat lipsa de speranță ca piatră la căpătâi.

În Don Camillo și turma sa, cel de-al doilea volum din serie, există o povestire despre Libero Martelli, omul poreclit Romagnolo, cel care toată viața a cerut să fie înmormântat civil, fără preot, doar cu o fanfară care să intoneze imnul lui Garibaldi (un fel de marseilleză italiană), într-un tempo lent, potrivit cu ritmul cortegiului mortuar. Și-a repetat opțiunea și atunci când a împlinit 90 de ani. Dar când a aflat de „ciudata afacere a cailor”, a decis că, în ultimul ceas, trebuie să ia urgent măsurile potrivite.

În desenul animat cu pisicile din veselul Paris, există o secvență unde motanul ticălos Miaurice o plimbă pe naiva Mewsette cu trăsurica prin pădure și îi cântă că, deși caii râd și umblă, ei nu pot vorbi, mai ales despre ceea ce se întâmplă în caleștile pe care le trag. Dar nu există secret neaflat, mai ales la noi lațară.

În anii '50, când nu erau prea mulți doctori pe la sate, câte unul avea în grijă mai multe așezări și, ca să ajungă la ele, umbla cu șareta de la un loc la altul. Trebuie să reținem faptul că psihologia cabalină este puternic marcată de rutină. Caii lăsați liberi se întorc de obicei singuri la grajdul lor, iar celor care fac zi de zi - ori chiar noapte de noapte - același traseu, li se întipărește drumul în minte. Când omul nu-i îndeamnă altcumva și alegerea rămâne la latitudinea lor, ei aleg să procedeze după cum au fost învățați.

Medicul care a tras ponoasele în cazul de față s-a obișnuit să poposească la o domnișoară asistentă, pe care o vizita după lăsarea întunericului și de unde pleca acasă, unde-l aștepta soția și cei trei copii. Nimeni nu bănuia nimic și nici nu s-ar fi aflat în veci, dacă o dată doctorul n-ar fi băut un pic mai mult și n-ar fi adormit în teleguță. S-a trezit abia de dimineață, în zori, la poarta drăguței, unde-l purtase - ca de obicei - bidiviul. Desigur, la ora aceea începuse deja forfota în gospodăriile din împrejurimi, căci țăranul se trezește deodată cu soarele, așa că una-doua s-a aflat de relația ilicită dintre cele două cadre sanitare.

Eroii lui Guareschi au fost surprinși tocmai de această latură de întipărire a memoriei cabaline. Când în satul vecin a murit bătrânul lider comunist, tovarășii săi au dorit să-l îngroape fără cuvenita slujbă religioasă. De prohodit l-a prohodit secretarul de partid, apoi au desfășurat steagurile roșii, au așezat pe laturile dricului coroanele decorate cu garoafe roșii, lumea îndoliată și-a legat câte-o cravată roșie la gât și i-au cântat „Bandiera Rossa” în tempo de marș funebru. Cortegiul a pornit de la casa răposatului către cimitir. Drumul trecea prin centrul localității, deci prin fața bisericii. Când au ajuns în dreptul ei, caii care trăgeau dricul s-au oprit. Degeaba i-a îndemnat vizitiul, i-a suduit, i-a biciuit, i-a prins de zăbală și i-a tras. Atelajul nu s-a mișcat nici un pas până când cineva a trimis după preot și l-au rugat să tragă clopotul. Așa fuseseră bidivii obișnuiți și n-aveau de gând să procedeze altcumva. Abia când au auzit dangătul lugubru al clopotului bătut în dungă, atunci s-au opintit și au pornit mai departe.

Romagnolo era bogat. De teamă să nu pățească și el la fel, a cumpărat o camionetă neagră și a donat-o consiliului local pentru a servi la înmormântări. „Așa i-am aranjat și pe preoți, și pe cai! Când mă vor așeza în sicriu, voi avea un ultim drum fără peripeții” a declarat satisfăcut. Dar n-a avut cum să constate că s-a înșelat. De bucurie că și-a aranjat ploile, a băut câteva pahare de vin în plus și a adormit în șanț, ceea ce la nouăzeci și unu de ani i-a fost fatal. Astfel, noua mașină de la serviciul comunal de pompe funebre l-a purtat în primul ei drum spre locul de veci chiar pe donator.

Toți locuitorii au venit să-l petreacă, mai ales că nimeni nu mai participase la o înmormântare cu camioneta. Fanfara a intonat melodia cerută, motorul a pornit să toarcă în surdină, mașina a început să avanseze încet și constant. Până când a ajuns în centru, în fața bisericii. Atunci, dintr-odată, s-a oprit. Pur și simplu, a încremenit. De uimire, a tăcut și orchestra. Șoferul a coborât, a luat manivela și a învârtit-o de câteva ori ca să-i dea un imbold. Degeaba. A ridicat capota și a verificat bujiile, carburatorul, nivelul combustibilului în rezervor. Totul era în regulă și totuși mecanismul nu pornea.

Printr-o crăpătură a jaluzelelor, Don Camillo s-a uitat o vreme la motorul încăpățânat și la oamenii care se agitau în jur, apoi și-a făcut o cruce pentru sufletul mortului și s-a dus să tragă clopotul, spunând: „Domnul să se îndure! Dumnezeu să-l miluiască!”

fr3Speriat de dangăt, șoferul a răsucit din nou cheia în contact și de această dată motorul a pornit. Dar nici oamenii, nici fanfara n-au ajuns să-l însoțească, deoarece, îngrozit, a băgat mașina în viteză, a dispărut într-un nor de praf și i-a așteptat pe ceilalți în poarta cimitirului.

Pentru că, la urma urmei, forța de tracțiune a autovehiculelor se măsoară în cai putere, iar caii sunt victimele propriei rutine, nu-i așa? 

Comentarii cititori
sus

Monica Mocanu

 

Raport de observator la o bătălie câștigată dinainte

 

M-am hotărât acum câteva săptămâni să merg observator la alegeri. Retroactiv, aș putea să spun că am avut în cap să fac ceva 'transmisie', de acolo, pe net, gândindu-mă că va fi diferit față de votatul din oraș, în consecință destul de instructiv. În subtext mă gândeam că poate merg și alți prieteni de-ai mei, să observe. Nu cred că s-a dus vreunul (eșec, aici, asumat), așa că îmi rămânea doar satisfacția că fac ceea ce mi-am pus în plan. Una peste alta, am simțit că m-a tras ața aici, în plus s-a întâmplat ceva, cu o zi înainte, care m-a binedispus teribil despre această călătorie, dar despre asta altă dată. Locul trebuia să îndeplinească trei condiții: să fie o comună mare, să aibă o comunitate semnificativă de etnie romă și să fie la suficient de mare distanță de oraș. Acreditarea de la Pro-Democrația a mers ceas, deci logistic niciun impediment, locul s-a auto-selectat singur cu setările astea, a ieșit comuna Calvini, despre care nu știam nimic altceva decat ce zice Wikipedia.

Nici acum nu știu cu mult mai multe, dar vi le împărtășesc aici, în textul ăsta, pentru că a) cred că vorbitul despre ce ni se întâmplă este folositor, terapeutic chiar, și b) am ceva impresii care ar putea să fie utile celor interesați. Cum n-am avut net din primele minute ale ajungerii mele acolo (compania Vodafone a fost înjurată cu sârg în sinea unui abonat în acea zi), m-am 'imersat' într-o localitate la exact atâția kilometri de Buzău spre nord-vest (50 km), ca și casa părinților mei, situată însă spre nord-est și la câmpie.

Meseria de observator nu-ți permite prea multă libertate, pentru a nu fi interpretată ca intervenție în procesul de vot, așa că în cele peste 15 ore n-am avut altceva de făcut decât de plimbat între cele două secții, vorbit cu ceva cetățeni în afara secției, suit-coborât în căutarea acoperirii de mobil (inclusiv până la biserica dintr-un deal), zâmbit copiilor care dădeau într-una bună ziua și pus cap la cap informațiile obținute. Și comentat/sesizat în câteva situații care au apărut. Cu siguranță n-am părut prea de încredere făcând asta, de vreme ce răceala a fost totală și într-o secție și în alta, timp de ore bune.

Să vă zic din prima rezultatele, că poate aveți curiozități de-astea. Daca la una din secții voturile au fost apropiate de cele din media națională, la a doua (cea cu cel mai mare număr de înscriși), voturile pentru PSD/Ponta au ajuns la 75%, iar voturile pentru ACL/Iohannis 13%. Mai precis spus, diferența dintre primii doi a ieșit mai mare de șase ori decât diferența medie din plan național.

Oamenii votează liniștiți. Nu vorbesc prea mult despre asta, vin și aruncă votul în urnă, însoțindu-l cu „hai să fie cu noroc“ sau alte mici zicători de felul ăsta, atunci când chiar zic ceva. Se cunosc cu cei din comisie, se salută amical și fac gestul de intrat-ieșit din cabină. Spațiul este foarte strâmt, așa că orice fotografie sau mișcare de scoatere a vreunui buletin din pălărie s-ar simți. Și nu s-au simțit. Oamenii au exprimat realmente aceste voturi. Ne rămâne de ales între varianta că alegerile s-au câștigat și s-au „jucat“ înainte de ziua votului sau varianta că într-un astfel de loc, din dealurile Buzăului, este centrul forței PSD și că de aici iradiază în țară energiile creatoare ale partidului.

Înclin să cred că prima variantă ar fi cea validă. Nu am realmente dovezi pentru ceea ce voi relata, ci doar pun cap la cap frânturi de lucruri pe care le-am auzit pe parcursul zilei și câteva raționamente.

Senzația puternică după ziua asta este că politica e un exercițiu al forței și autorității, care prelungește relațiile de putere în care bărbații își joacă rolurile din familie și în pozițiile sociale din comunitate. Din câte am înțeles, există sisteme de informații în localitate, care permit aflarea cu rapiditate a oricăror opinii despre un partid/candidat sau altul, iar sistemele de mituire electorală (nu mi-am dat seama dacă înainte sau după vot) au mare legătură cu asta. În plus, asta face să nici nu fie nevoie de dovezi ale votului exprimat pentru un anumit candidat, ci e suficient să fie lansat mesajul și banii pentru ca oamenii să voteze cu cine li se indică. Asta îți poate da o stare de amețeală gândindu-te că lucrul ăsta se întâmplă în multe locuri, nu doar în comunitățile de romi, și că sărăcia și lipsa însemnătății/mizei pentru acești oameni face ca gestul vândutului votului să nu fie interpretat deloc ca unul de „nefăcut“. Presupunerea mea este că în locurile unde sistemul ăsta de informare internă este atât de eficace și poate securiza procesul, capacitatea poliției de a interveni (daca și-ar dori asta, desigur), devine limitată și succesul manipulării și fraudării, fără greș.

Ajung la relația cu autoritatea/legea, în sens larg. Aici aș descrie succint două situații: prima era legată de sesizarea de către un membru al opoziției, a plimbatului la secție cu mașina a unor votanți; cealaltă despre sesizarea ca un membru al partidului de guvernământ să nu mai aștepte votanții în fața secției. La ambele am comentat atât cât îmi permitea mandatul de observator. La ambele, membrii autorității (jandarmul și președintele unei secții) au făcut rapid ceea ce trebuia făcut. De unde deduc că existența unor martori externi poate fi importantă, pentru că în situații de decizie oamenii se simt mai siguranță atunci când nu sunt singuri în încurajarea de a respecta legea. Oamenii din partide nu fac politică pentru ideile puse în mișcare de campanii sau de candidați. Intră în politică pentru că fac parte deja dintr-un sistem de relații și de transfer de bani/putere, în procente variabile de la un loc la altul. E important să ne reamintim asta pentru a vedea care sunt limitele pe care le are sistemul în astfel de momente. Asta nu înseamnă că nu sunt și oameni care acționează curajos, asumându-și riscuri de multe ori serioase și grave. Un astfel de personaj, vehement în încercarea de a opri plimbatul cu mașina la secție, povestea la un moment dat felul în care a câștigat în instanță un proces pe o cauză inventată de primar, ca represalii pentru atitudinea critică avută în opoziție.

Am venit cu două stări în acea zi. Una despre politică și alta personală. Prima, că mișcarea de trecere a primarilor/consilierilor de la un partid la altul a deteriorat major relația între putere și opoziție. Buzăul este campion pe țară la asta, după trecerea președintelui Consiliului Județean de la PNL la PSD, cu toate promisiunile de bani aferente. Apoi, mi-e mult mai clar că multe dintre confruntările politice vin din conflicte personale acumulate în ani de zile (era să zic masculine) și că în genul ăsta de locuri va mai dura până când votul va exprima voința liberă a oamenilor. Dar și că sunt peste tot oameni curajoși care au capacitatea să-și utilizeze resursele personale de competență și atitudine și care se opun, în mod individual sau în grupuri de prieteni, unor presiuni care pot deveni insuportabile și pe care puțini dintre noi și le-ar asuma dacă am fi acolo.

A doua este o observație de atmosferă: oamenii simpli au o capacitate foarte mare de a evalua și ierarhiza, având chiar puține date la îndemână. Suntem o nație în care ne scanăm aproape instantaneu unii pe alții, cu o precizie demnă de studii de specialitate. Asta mă tem însă că n-are nici o legatură cu deciziile sociale pe care le luăm, adică cu felul în care ne facem aliați sau în care ne asociem pentru diverse întreprinderi. Putem să apreciem pe cineva pentru curajul de a se opune curentului, dar asociatul de afaceri ni-l luăm dintre cei mai descurcăreți, cu riscul de a ne înșela și pe noi la prima cotitură. Multe de zis aici.

Am câteva poze din acea zi. A fost o zi luminoasă în care m-am plimbat și am luat mai degrabă poze cu casele colorate. Copiii zâmbesc mult și dau bună ziua pe stradă, ca în genul ăsta de zone rurale. Îți vorbesc și în franceză, dacă le zici că ești de la oraș. Deloc greu de observat discrepanța între familii, în funcție de dimensiunea și numărul de etaje. Sunt și multe case de munte, cu grinzi și curți mari, ca și multe case din beton, unele cu turnuri (dar diferite de cele de câmpie) care par părăsite și de la care n-am poze. Există și un palat pe intrarea căruia scria „intrare palat“, aici am luat un cadru. Mulți din comună sunt plecați în străinătate, n-am găsit să-mi povestească decât despre afacerile cu fier și reciclabile, discuția s-a oprit de regulă în zona asta. Își iau și copiii cu ei și în tot timpul ăsta ei lipsesc de la școală. În vară a fost îmormântarea unui lider important rom ('omul cu fierul', cum zicea o puștoaică atunci când am întrebat-o al cui e mormântul de zece metri de flori), la care au venit și politicieni importanți de laBuzău.

La turul al doilea nu voi mai merge, îmi expiră buletinul și acreditarea nu mai poate fi refăcută. De fapt nu știu dacă m-aș mai fi dus, pentru că senzația că alegerile sunt rezolvate dinainte este una „tare“ și am înghițit o doză serioasă acum. Mă întreb ce e de făcut în astfel de situații, în care „cei care n-au fost atinși cu bani n-au venit“ (localnic), pentru că vor fi multe locuri în care probabil singura luptă va fi a sumelor investite. Unul dintre oameni zicea „la noi în România ar fi trebuit să vină observatori internaționali, nu trebuia să fim lăsați să organizăm singuri".

Raport încheiat.
Buzau, 3 noiembrie.

Nota redacției:

Articol bazat pe o postare pe facebook a autoarei:

https://www.facebook.com/notes/monica-mocanu/raport-de-observator-la-o-batalie-castigata-dinainte/10205263991147805?pnref=story

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey