Victor Martin

 
sus

Victor Martin

 

Toată lumea face reguli

                                                                       

Toată lumea face reguli. Și Măria Sa editorul, și Măria Sa criticul, și Maria Sa cititorul. Pentru scriitor.

În articole foarte interesante, unii editori ne povestesc cum au fost și ei începători în ale scrisului, cum, de la startul literar și până azi, s-au autoeducat continuu în spiritul supunerii în fața regulilor impuse de alții și cum au ajuns, la rândul lor, să imagineze reguli.           

Nu ne spun dacă demersul le-a folosit la ceva. Ne iau pe după umeri și ne bat condescendent pe spate, la maniera: „Nu te supăra, frate! Și eu am fost scriitor!”.

Din punctul lor de vedere, au dreptate. De două ori. Întâi, pentru că, așa cum am spus, s-a auzit ca editorii să-și elaboreze propriile lor reguli și să le aplice scriitorilor, debutanți sau nu. De cazul invers, n-am prea auzit, aici, pe întinsele plaiuri mioritice. În al doilea rând, trăim o perioadă în care legea liberală a cererii și ofertei înclină balanța în favoarea ofertei. Prost sau deloc plătiți, în accepțiunea editorilor români, scriitorii ar trebui să vină cu bani de acasă. Dacă fac acest lucru, sunt considerați, din start, niște nulități, care și-au finanțat cărțile. Trăim o mare generalizare; chiar și a celei mai insignifiante reguli.

Pe nimeni nu mai interesează cartea; doar modul cum a fost publicată și prezentată pe la târguri și expoziții, dacă s-au respectat sau nu niște norme impuse; e prea puțin. Iubim tradiția, dar urâm tradiționaliștii. Neplătiți sau nepremiați consistent, scriitorii noștri nu pot, nici să vrea cu ardoare, să se ridice la înălțimea anglo-saxonilor; chiar dacă, în lipsa concurenței, străinii au coborât ștacheta calității. La un nivel impus de ei, americanii știu că tradiția se construiește cu bani; sentimentele nobile și talentul sunt necesare, dar  nu ajung.

Și dacă mai apare căte unul, nu avem un sistem de publicitate stimulativ. Distribuția de carte sau revistă se face preferențial, ca și editarea. Nici legea sponsorizării nu e stimulativă; în țările civilizate, patronii se roagă de scriitori să le accepte sponsorizarea.

Trăim literatura, nu o producem. Habar nu avem că, în lumea reală, ca să cumperi un automobil, ți se face o reducere de 40%; avem impresia că trebuie să plătim 50% în plus pentru a achiziționa un automobil în rate. Exemplul e valabil și pentru cultură, și pentru literatură, în particular. Într-o țară virtuală, cu o creștere economică negativă, cu minus venituri, bani imaginari, fără acoperire valorică, e clar că nu putem lucra decât cu IQ-uri negative.

Înainte de 1989, în interiorul marii pușcării numită România, se construia o pușcărie mai mică, literatura, pentru a-i ține laolaltă pe cei ce aveau prostul obicei să gândească, dar, în foarte multe țări, ca Iugoslavia, de exemplu, existau mai mult consumatori de film străin și traduceri decât producători slabi. Azi, vedem că totul a fost un fals; am devenit și noi consumatori. Până la un punct, Internet-ul a ținut loc de cultură, dar, datorită tot mai deselor delicte de interpretare, acesta se va sparge în mii de bucăți. Revigorată timp de o secundă, oferta de carte românească e tot mai firavă. Se confundă cartea de calitate cu cea de succes. Nu avem carte de calitate cu succes la public. Nici o critică, din acest motiv, insomniacă.        

În condițiile astea, să vorbești despre introducerea de reguli draconice, e cel puțin neproductiv. Pentru a arăta Europei de Est cine e mai puternic, SUA și Occidentul au inventat literatura de calitate. De ce n-ar fi fost acesta de calitate dacă putea îmbogăți peste noapte un întreg sistem: impresari, producători, critici, proprietari de edituri și reviste, editori, scriitori etc.? Capitaliștii nu au avut prostul obicei de a se minți, invidia, fura, înșela sau denigra unii pe alții. Au știut să-și recunoască valorile, nu să le drogheze cu reguli de circumstanță. Mi-am dat seama de acest lucru când am văzut ce castel grandios i-au construit inventatorului compact-disc-ului. La noi, oamenii inteligenți și talentați sunt priviți cu suspiciune chiar și de cei ce sunt în stare să vadă inteligența și talentul. Cei care nu sunt în stare să vadă inteligența și talentul îi privesc cu ură, specifică neînțelegerii sau proastei înțelegeri.       

La noi, se consideră că diferența dintre un scriitor și o găleată de gunoi e găleata.          

Editorii români nu au bani să te plătească. Nici ei nu știu de ce s-au apucat de o astfel de activitate: poate din disperare, poate din orgoliu, cine stie? În general, e pruritul dat de orgoliu. Nu pot ști dacă „se scot” cu traducerile anglo-saxonilor, acestea nefiind nici pe departe ceea ce au fost în „epoca de aur”. Inventarea și impunerea de reguli e o mască a neputinței de a da un produs românesc comparabil măcar cu nivelul avalanșei de traduceri de acum. În general, lucrul prost plătit e de slabă calitate. La noi, merg și „chinezăriile” literare. La noi sunt proaste și lucrurile bune; nu sunt de firmă. Se preferă lucrurile proaste, de firmă, cu reclama făcută; în Vest sau America, se fac cele mai bune lucruri proaste. Bune pentru noi. 

Înțelege fiecare ce vrea. Sau ce poate. Sau ce îi convine. Într-o maree de traduceri, cauți literatura cu lumânarea. Orice se publică este numit, convențional, literatură. E trendy să fii scriitor. În măsura în care fiecare consideră că e la modă ceea ce face el, toată lumea e la modă. În acest moment, de exemplu, s-a hotărât că fantasy-ul e la modă și trebuie tratat separat de mainstream. Poți să contrazici pe cineva? Prin ceea ce publici, e mai ușor să literaturizezi, până la diluare, decât să faci ceva distinct literar; trebuie prea mult talent. Prost sau deloc plătit, dintr-o pasiune considerată de prost gust, care calcă în picioare regulile convenționale, mai apare câte unul, mai cu moț, dar e imediat tuns la zero, să arate și el ca un pușcăriaș al literaturii. Fiecare se lovește de cel de alături; nici un scriitor român nu poate trăi de răul altuia. Gâlceava de după moarte cu lumea literară, a unor autori decedați, e tot mai prezentă. Nu e adevărat că nu avem o grămadă de scriitori, dar, în loc să-și vadă fiecare de opera proprie, stau adunați să nu se piardă. Dacă comiți o proză-două și respecți regulile unei asociații, uniuni sau ligi, poți fi băgat în seamă, într-un dicționar sau în altul, și poți emite păreri. Avem un foarte mare număr de critici pe metrul pătrat. Se scriu cronici, se dau sfaturi; toată lumea știe câte ceva.

Toți fac reguli și se supără dacă nu le respecți. Redactorii se adresează unei categorii de disperați, care, în speranța gloriei și banilor, sunt în stare să se conformeze oricăror reguli, călcând în picioare orice alte reguli. Bătrâni care au ratat șansa, tineri care nu știu de unde să apuce frânghia succesului, adunați în paginile vreunei reviste, nu reușesc nici împreună să producă masa critică menită să confere saltul calitativ dorit. Spre Premiul Nobel pentru literatură, de exemplu. Politica editorială nu este altceva decât oglinda oricărei guvernări românești. Prin faptul că li se taie și ceea ce nu li s-a dat, scriitorii sunt niște medici ai imaginației. Când nu e plătit, oricine se poate imagina scriitor. Cănd nu e plătit, oricine se poate imagina medic. Literatura română e o boală mai mult sau mai puțin cronică, tratată cu paliative.

De la șeful de scară, care hotărăște cât de tare trebuie să-ți latre câinele, până la ultimul parlamentar, care hotărăște că ar fi bine să te îmbolnăvești din 15 în 15 minute, la preț de 5 lei, toți redactorii fac reguli. Și îi sfătuiesc părintește pe scriitori să facă „ciocul mic!”; adică „să accepte” regulile arbitrare impuse de o anumită parte a literaturii românești „și să tacă”.

Dacă tot nu are nimic de câștigat, scriitorul român ar face bine să execute o „mică mare diferență”, să se „indigneze în particular”, pentru că „n-are nici un interes să se revolte public”. De ce?! Deoarece e „contraproductiv”, deoarece „își va înstrăina cu siguranță niște potențiali cititori”, ne spune „fiul surfistului”, luat de val. „Dacă vreți să vă fie bine, ascultați-mă pe mine!”, pare să fie regula de aur a politicii editoriale dâmbovițene. Experiența vieții lor i-a învățat pe aceia care fac reguli că „orice afirmație cu caracter general riscă să-i nemulțumească tocmai pe cei ce reprezintă excepțiile de la generalitate”. Adânc, împăciuitorism adânc înfipt în sol, unde se ridică particularul la general și generalul la particular, pentru a pleda pentru iubire între scriitor și cititor, iubire care trebuie să se desfășoare după reguli stricte, emise de ei, criticii momentului, conform programului de 8 ore, câștigat cu greu de înaintașii comuniști de centru dreapta. 

Scriitorul e un tip orgolios, dar orgolios poate fi și redactorul, și criticul, și cititorul, și gunoierul, și cerșetorul din colț. Într-o zi, un cerșetor, după ce și-a terminat „programul de lucru”, și-a numărat banii, și-a pus teancul de bancnote într-un buzunar, iar pălăria plină cu mărunțiș, a vărsat-o într-un coș de gunoi. Cu mărunțișul strâns de acesta într-o lună, se poate scoate o carte, dar, orgolios, cerșetorul, va prefera să-i arunce la gunoi. El nu citește; el „muncește”. Orgoliul poate fi menținut la un procent rezonabil doar prin educație, fiind, astfel, benefic, generator de concurență loială. Când dă pe afară, orgoliul devine violent. Între a fi convins de propria valoare și a-i convinge și pe alții de acest lucru e un întreg ev mediu întâmplător. Unii reușesc să străbată acest deșert în timpul vieții, alții după moarte. Sau nu. Istoria literaturii își alege exponenții după criterii considerate de-a dreptul absurde, indiferent ce fel de reguli urmăm, indiferent de ce reguli vrem să impunem altora. Unii vor să asculte sfaturile editorilor, alții nu. Cui, ce-i pasă? Trăim o epocă a falselor criterii, care generează false valori. Nu s-a constatat nici o legătură între respectarea sau nu a regulilor și succes. Prins între editor și scriitor, cititorul poate sau nu cumpăra o carte. Aici, intervin alte reguli, cele ale pieței, care sunt greu de controlat. Nimeni nu cumpără o carte pentru a-l ajuta financiar pe scriitor sau editor.

Fiecare cu regulile lui, fiecare cu adevărul lui. Într-o paranoia aproape generalizată, fiecare are impresia că nu există decât un singur adevăr: al lui. Toată lumea are dreptate și, mai rău, caută să o impună tuturor. Prin sistemul deficitar de învățământ post revoluționar, am ratat o generație de editori, critici, redactori și cititori. S-a format o pătură arbitrară de editori, critici și cititori caracterizați prin încăpățânare. Internetul dă o idee despre literatură, dar nu dă nici o idee despre faptul că aceasta doar se repetă, la un nivel superior cărții pe suport de hârtie. Cei de azi nu au habar că au redescoperit apa caldă, dar în alt fel de vase comunicante. Oricît ar fi de absurde, regulile sunt respectate doar dacă aduc un beneficiu. În contextul actual, chiar dacă ar fi genial elaborate, regulile sunt inutile. Scriitorul nu scrie pentru bani; dacă face asta, e un simplu administrator al scrisului său. Nu scrie nici pentru redactorul de carte, care poate fi tot timpul altul. Între autor și critic, cel mai deștept cedează: scaunul.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey