Franciscus Georgius
Victor Martin

 
sus

Franciscus Georgius

 

Exist-Ent


În 26 iulie, pe pajiștea tunsă englezește din jurul uriașului pin negru al grădinii botanice din Oxford se adunaseră oamenii ca să asculte concertul unui cântăreț folk. Locul nu fusese ales la întâmplare - nu era un arbore oarecare, ci unul cu poveste. De când cu intensa mediatizare a filmelor cu pitici, elfi, orci și hobbiți regizate de Peter Jackson, ghizii sau chiar localnicii spuneau tuturor celor care treceau pe acolo că emblematicul copac fusese vizitat adesea de profesorul și scriitorul J.R.R. Tolkien. Nu este o legendă creată în scop turistic, pentru sporirea  fluxului de vizitatori -  în ultima fotografie cunoscută, cea făcută în 1973 de nepotul Michael și reprodusă în biografia scrisă de Humphrey Carpenter, părintele hobbiților se sprijină cu mâna dreaptă de trunchiul bătrânului conifer în vreme ce în stânga strânge mânerul unui baston. Se zice că frumoasa siluetă înaltă de douăzeci de metri, trunchiul imens din care se desprinde un mănunchi de crengi groase, l-ar fi inspirat să creioneze portretul lui Arborebărbos și al celorlalți enți.

Deci, în ultima sâmbătă din iulie 2014, Ziua Vizitei cu Familia, lumea începuse să se adune la concert, când s-a auzit un trosnet și în partea stângă a apărut o crăpătură în scoarța arborelui. Oamenii s-au speriat, însuși muzicianul a sărit cât colo, dar și-a amintit că a uitat cutia chitarei și s-a întors după ea. A procedat cu înțelepciune, deoarece după doar câteva minute, două crengi s-au desprins de trunchi și s-au prăbușit cu mult zgomot. Un spectator a înregistrat succesiunea de momente cu telefonul mobil și a postat videoclipul pe Youtube:


A fost alertată conducerea instituției, iar directorul Dr Alison Foster a dispus ca perimetrul să fie izolat și securizat. Consiliul local din Oxford a trimis o echipă de experți. Ei au examinat locul accidentului și au declarat că totul se poate repeta, întrucât copacul este deja foarte bătrân. Oficial, s-a consemnat că sămânța din care a crescut pinul negru a fost adusă din Austria de către profesorul John Sibthorp și plantată în 1799, deci arborele ar avea o vârstă de 215 ani. Pentru a evita pericolul, crengile vor fi tăiate pe rând, iar trunchiul va fi secționat pentru ca să i se studieze succesiunea de inele.

Dr Stephen Harris de la Departamentul de Științe ale Plantelor de la Universitatea din Oxford a explicat ziariștilor că profesorul Sibthorp a călătorit în Austria în 1785, iar apoi în regiunea mediteraneană în 1786-1787, dar a străbătut regiuni populate cu Pinus negra și în 1795, cu un an înainte să moară. Nu toată lumea savantă acceptă această cronologie, dar, după doborârea copacului se va putea stabili care variantă este exactă.

În romanul Stăpânul inelelor, întreg satul participă la aniversarea lui Bilbo Baggins cu prilejul împlinirii vârstei de 111 de ani. Pe pajiștea ce se întindea către miazăzi au fost instalate mai multe corturi și pavilioane, dintre care unul sub copacul din mijlocul fâneței. Ulterior, la sfârșitul romanului, când hobbiții se întorc în Comitat după înfrângerea lui Sauron, ei constată că regiunea a fost devastată de oamenii vrăjitorului trădător Saruman, iar Copacul Petrecerii a fost retezat și zace mort în câmp.

Dr Stuart Lee, lector în cadrul Catedrei de Literatură Engleză de la Colegiul Merton, una dintre facultățile oxfordiene unde a predat și Tolkien, a atras atenția asupra faptului că marelui scriitor îi displăcea profund ideea de a doborî un copac și probabil că ar fi protestat în cazul de față, dar se pare că tăierea multisecularului pin este inevitabilă și are loc dintr-un motiv întemeiat.

Arborii, în afara aportului adus la absorbirea bioxidului de carbon din aer și regenerarea oxigenului, fixează solul cu rădăcinile lor și absorb o mare cantitate din apa de ploaie. Defrișările masive din Moldova, Ținutul Secuiesc și Oltenia au condus la erodarea terenurilor și inundarea zonelor din aval. Ar fi bine dacă ne-am gândi la codrul cândva frate cu românul măcar atât cât s-au gândit englezii la „copacul lui Tolkien”. Pentru că doar cei care au pădure vor avea un viitor.

Comentarii cititori
sus

Victor Martin

 

Scrisul din invidie

 

Principala racilă a autorilor de literatură română este faptul că se bulucesc și se agită pe la poarta eternității. Pentru scriitorii mai în vârstă acesta e un sindrom firesc, dat de dorința fiecăruia de a intra în conștiința publică masiv, cu nenumărate editări și reeditări, cu multe participări la jurizarea concursurilor, cu prezențe active pe la ”bookfest”-uri și ”gaudeamus”-uri, cu discursuri paranoice și multe, foarte multe, strângeri de mâini și îmbrățișări pseudo- prietenești. Dacă pentru ”ăi bătrâni” aceste manifestări par firești, datorită fricii de moarte și nimicnicie, pentru autorii care vin din urmă nu e așa firesc. Totuși, asta e realitatea; tinerii nu vin din urmă, ci vor să vină, cu tot dinadinsul, din față. Ei nu știu nici măcar faptul că oricine te poate întrece, dar nimeni nu te poate egala.    

Asistăm la reeditarea ”întrecerii socialiste” pe vastele întinderi de rapiță ale scrisului. Scriitorul nu mai scrie atunci când are ceva de spus și când e inspirat. Scrie ca autorii americani, care gravitează în jurul editurilor. Da, dar scriitorii americani din jurul editurilor sunt armonios integrați într-un sistem de marketing. Chiar dacă romanele lor sunt apă de ploaie, are cine le face reclamă, reclama fiind făcută de cei care se pricep. Autorii români scriu și ei la comandă, dar fără să le comande nimeni acest lucru. Își comandă singuri. Scriu cu speranța că, într-o bună zi, vine impresarul englez pe un cal alb, îl descoperă, îi aruncă un calup de euro drept avans, îl ia la Londra și îl pune să scrie ca pe Salman Rushdie. Când mă mai întâlnesc cu câte un prieten pe stradă, sunt întrebat ce mai scriu. Când spun că nu mai scriu nimic, omul se uită la mine de parcă aș fi cel puțin beat. Când scrii foarte mult, oamenii se gândesc că ți-ai impus o normă zilnică de scris. Nu se gândesc la faptul că poți avea perioade în care ai ceva de spus și perioade în care nu ai nimic de spus, contextul literar, social sau politic fiind de așa natură, sec. Nu se gândesc la faptul că inspirația nu-ți dă târcoale tot timpul și scrisul de dragul scrisului e doar o formă de reacție la ceea ce scriu ceilalți.

Dacă meriți să fii uitat, ești uitat, orice ai face. Dacă destinul hotărăște să rămâi în conștiința celor prezenți sau viitori, atunci rămâi, chiar dacă nu-ți dorești neapărat acest lucru. Destinul nu poate fi forțat; are mecanisme foarte complicate. Nici nu trebuie să te gândești la el. Cel mai concludent exemplu e Demetru Demetrescu-Buzău. E bine să-ți vezi de viața și de scrisul tău și să nu te raportezi la colegii de generație. Intervine invidia și, firesc, autoextincția. Volumul mare de articole, recenzii, proze sau romane poate atinge masa critică și totul îți explodează în față. E sinucidere prin supraînființare. Am râs cum n-am mai râs de mult timp când am citit că unui băiețaș de până în 10 ani  i s-a prezis un ”viitor de aur” și i s-a dat și un premiu, în sensul asta, să aibă de lapte praf. Oricine poate să creadă că are o odraslă de geniu, dar trebuie, mai întâi, să vadă dacă, genetic, a avut înaintași cu genom de aur.

Dacă pozezi în băiat bun, toți te publică, toți te premiază, mai ales că există și în activitatea editorială perioade albe, când te mulțumești să publici orice. N-o să publici pe ăla care îți critică activitatea; îl publici pe ăla cu care ai băut o țuică și cu care te-ai bătut pe burtă. Fenomenul e foarte răspândit la noi, unde nu se cumpără cartea pentru că editorii publică după ureche, lăutărește, iar autorii profită de o sindrofie sau alta, să se bage în sufletul editorilor. Nu e adevărat că nu se citește, dar se poate ajunge și aici. E adevărat că se cumpără din ce în ce mai puțină carte. Se oferă tot mai multă cantitate și tot mai puțină calitate. Critica profesionistă se ocupă cu lucruri mult mai lumești, astfel încât ești nevoit să apleci urechea la criticii de ocazie. Fenomenul e foarte răspândit la noi și pentru că nu se știe prea bine fiecare ce e. Scriitorii fac eseistică, critică literară sau activitate editorială. Editorii profită de poziție și își editează singuri cărțile, practicând și o efervescentă activitate de marketing primitiv sau critică la adresa incomozilor. Criticii literari nu se lasă mai prejos și fac și ei ce pot și, mai ales, ce nu pot. E un haos bine organizat, din ce în ce mai instituționalizat. Se copiază modele și se aplică într-un mod absolut original. Fuga după originalitate e o continuă întrecere socialistă, dar alergarea are loc într-o direcție, nu neapărat greșită, ci opusă celei de dinainte de 1989.

Mulți spun că nu înțeleg ceea ce le spun, neluînd în seamă faptul că sunt și mai mulți cei care înțeleg. Spun că nu înțeleg deoarece vor să sugereze lipsa de limpezime a exprimării sau o încâlceală de idei, nu să afirme propria lor neînțelegere sau ignoranță. 

Cu proze scrise doar din dorința de a fi și tu prezent printre ceilalți, nu se poate constitui o literatură serioasă, cum bine vedem că se întâmplă. Asta nici nu mai e o înghesuială la poarta eternității, ci înghesuială la poarta eternității oricui. E agitație de moment, când fiecare vrea să strălucească prin simpla apariție alături de un altul, când își ia tricoul de duminică și se duce la vreun bookfest, că se fac poze.

Dacă eternitatea de un milion de ani e nimic față de infinitul temporal, își spun preopinenții, de ce n-ar fi eternitatea secundei mai importantă decât cea a vieții particulei Higgs?

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey