Victor Martin
Franciscus Georgius

 
sus

Victor Martin

 

Poezia științei

                                                                                   

La o  lansare de carte mi s-a dat și mie cuvântul. Când mi se dă cuvântul am în preajmă oameni care sunt curioși dacă mai sunt în stare să spun și altceva decât au auzit de la mine într-o luare ulterioară de cuvânt. Asta, deoarece foarte puțini oameni caută să nu se repete, căutând, în același timp, să nu se refere la spusele antevorbitorilor sau colegilor de față de masă.  

Pe scurt, am vorbit despre apropierea pe care o fac între poezie și science fiction. I-am luat cu binișorul, pornind de la politică; și anume, de la politica unicei noastre uniuni a scriitorilor, mai cu moț decât ligile, asociațiile sau societățile ce gravitează prin preajmă.

Ideea paradoxală era că scriitorii de science fiction, dacă sunt considerați scriitori adevărați, trebuie băgați de Uniunea Scriitorilor la secția de poezie, nu la aceea de literatură pentru copii și tineret. Asta l-a făcut pe un critic reputat să scape aproape involuntar: „Nu se poate domnule! Se inflamează poeții!”.

Nu vreau să spun nimic despre faptul că poeții români sunt ca frunza și ca iarba. Nu vreau să spun nimic nici despre faptul că tineretul abia își ia și bacalaureatul „profesional”, darămite să mai citească și să mai și înțeleagă ceva din science fiction. Vreau să spun ceea ce am scris și în titlu: science fiction-ul este poezia științei. Am văzut cu toții, doctoratele în fel de fel de științe au fost demonetizate într-o singură vară, vara anului 2012, în care nimeni n-a mai vrut să doarmă, ci să se certe, să spună minciuni gratuite sau să vorbească prostii.

Cum lumea politică, economică, culturală, sportivă, juridică sau de orice alt fel s-a umplut de profesioniști fără imaginație, meseriași brutali, era normal să se umple și lumea science fiction-ului românesc de profesori, ingineri, doctori, traducători, ziariști, activiști culturali sau vânzători de carte fără o legătură prea solidă cu talentul și imaginația, lianții care te fac scriitor.

Bine, bine, veți întreba, cum putem face legătura dintre poezie și science fiction fără a recurge la postmodernism, suprarealism, chestii de-astea? Putem. Călătoriile pe Lună sau în jurul Pământului sunt poezie până în momentul în care se întâmplă. Armele infernale imaginate de H.G.Wells sunt poezie până când sunt inventate și folosite în tot felul de războaie. Avionul e poezie până când e inventat. La fel videotelefonul, sistemul de sateliți, computerele, bacteria, virusul, becul, penicilina etc.

Totul e poezie. Totul e încă poezie: universurile paralele, energia pură, particulele subatomice, inteligența artificială, transplantul de organe, vindecarea cancerului. Orice e imposibil până în momentul când se întâmplă. E fantastic să imaginezi ceva în știință. Lucrul imaginat poate să rămână lucru imaginat sau poate, la un moment dat, să devină realitate. S-a dovedit că scriitorii de science fiction sunt mai dezinhibați decât oamenii de știință închistați în materie. E bine să fie scriitorul doctor într-o știință oarecare, dar e mult mai ușor să călătorești fără să părăsești Franța sau să-ți imaginezi că suntem atacați de un bacil fără să fii neapărat biolog. E mult mai ușor să fii doctor în biochimie și să devii scriitor celebru de science fiction. Totul e să ai talent.

E plin Pământul de savanți de renume mondial. Scriitorii sunt mult mai puțini. Până să vină cei ce și-au imaginat că Pământul e rotund, acesta a fost plat. Abia după aceea au venit cei care au demonstrat matematic, pas cu pas, în mai multe secole, forma cunoscută azi. E la fel de fantastic să poți imagina ceva în mainstream, dar e chiar mai greu să devii un poet celebru decât un poet al științei. Absurdul prinde, dar nu rămâne; seamănă mult cu delirul verbal. Din păcate, linia de demarcație între poeții vorbei goale și cei ai logicii poetice este tot o ceață. Deoarece nu se prea mai citește poezia, nu prea se mai scrie poezie; se scriu mai mult volume de versuri.          

La scriitorii de science fiction, apele se decantează singure. Oricât ai afirma despre un poet al științei că e grozav, că are talent, că îl iubești, că ai băut cu el, că te-a lăudat la rându-i, timpul îl șterge într-o secundă, oră, an, deceniu sau într-o viață întreagă dacă nu consideră că are talent. Cunoștințele le poți lua de pe Google, dar, dacă nu știi ce să faci cu ele, rămâi fizician, medic, chimist, sociolog, jurist sau simplu doctor.

Suntem mici în fața berii. Azi se mai laudă câte unul că trăiește din scris, dar se anticipează deja de cei ce se ocupă cu anticipația că, în curând, vor mai trăi din scris doar cei care, dacă nu ar scrie, ar muri, cei care scriu ce le-ar plăcea lor să citească, nu pentru un public tot mai atomizat.

Cei ce vin către scris dinspre știință sau dinspre filologie vor afla că nu mai contează cine îți dă dreptate; contează să ai dreptate.

Va conta dacă vom putea imagina altceva decât ceea ce știm, dacă vom ajunge la poezia științei mult înainte ca savanții să pună în practică ceea ce am imaginat noi. Va conta cum vom scrie; nu va interesa pe nimeni dacă am făcut o filologie sau alta.

Din păcate, azi, lucrurile proaste evoluează mai ușor. Acesta e motivul pentru care, dacă vrem ca lucrurile să se întâmple, nu trebuie să le amânăm. Nici să ne cățărăm prea mult pe culmile sensibilității; din prea multă nerăbdare, să creăm fără să simțim.

Comentarii cititori
sus

Franciscus Georgius

 

 

Pisica-turnesol

 

Turnesolul este o substanță chimică numită „indicator”, destinată să-și schimbe culoarea în funcție de proprietățile mediului. Dacă în condiții obișnuite, o hârtie de filtru (sau o sugativă) îmbibată în turnesol este violetă, o dată pusă în leșie devine albastră, în vreme ce în oțet capătă culoarea roșu-aprins. Sucul proaspăt de sfeclă roșie ori mustul de struguri negri reacționează asemănător cu bazele și acizii, însă acestea se oxidează rapid în contact cu aerul și devin brune.

Ideea de a folosi schimbările de culoare pentru a semnala variații ale calităților ambientale a generat recent o soluție șocantă, care implică și pisicile negre:

     Don’t change color, kitty.

     Keep your color, kitty.

     Stay that midnight black.

     The radiation that the change implies

     can kill, and that’s a fact.

 

     Nu-ți schimba culoarea, pisicuțo.

     Păstreaz-o, mâț adorat.

     Rămâi negru ca Miazănoaptea.

     Radiația care provoacă schimbarea

     ne poate ucide, e adevărat.

Ați citit câteva versuri dintr-un cântecel obsedant intitulat „10.000-Year Earworm to Discourage Settlement Near Nuclear Waste Repositories” (Un vierme de strecurat în urechi vreme de zece milenii pentru a descuraja locuirea regiunilor din preajma gropilor de gunoi nuclear) scris de Chad Matheny, aka Emperor X. (de citit aici).

Radiațiile nucleare constituie un pericol insesizabil simțurilor noastre, ele sunt invizibile, tăcute, fără gust, fără miros. Doar aparatele cu contoare Geiger-Müller sau cu senzori semiconductori ne pot avertiza, dar ele sunt foarte scumpe și foarte rare, inaccesibile publicului larg, care rămâne la cheremul măsurătorilor efectuate de agențiile guvernamentale de control al calității mediului. Și în lipsa acestora, cum ar putea fi avertizată populația despre existența unei amenințări radioactive? Pisicile-turnesol ar putea constitui o soluție. Altfel ar dura ani sau decenii până când oamenii ar observa numărul mare de nou-născuți cu malformații sau creșterea cazurilor de cancer din zonă.

În articolul „Mâța a trecut pe deasupra muntelui radioactiv” (The Cat Went Over Radioactive Mountain), publicat în  revista trimestrială de știință Method, Sarah Zhang prezintă monumentalele galerii săpate în interiorul Muntelui Yucca, un complex subteran destinat păstrării produselor de reacție rezultate în urma experiențelor din poligonul nuclear din Nevada. El a fost construit pe banii contribuabililor americani consumatori de energie electrică, pe factura cărora s-au încasat câțiva cenți în fiecare lună din 1983 până în 2014, deși nu s-au forat decât 5 kilometri din cei 40 prevăzuți inițial, iar administrația Obama a suspendat lucrările în 2010.

Sub Mount Yucca ar fi trebuit să fie depozitate produsele prelucrate de celula pilot de izolare a deșeurilor radioactive (WIPP = Waste Isolation Pilot Plant). Prima instalație de vitrificare a fost construită în deșert, lângă orășelul Carlsbad din New Mexico. Dar și aici au apărut probleme în 2014. Datorită faptului că firma de încărcare și sigilare a înlocuit materialul stabilizator cu un absorbant plastic, butoaiele cu reziduri radioactive s-au încălzit, au pornit o reacție chimică și au eliberat substanțe care au afectat 21 de muncitori.

Ceasul rău, pisica neagră?

Ironia este faptul că pentru absorbția și stabilizarea deșeurilor nucleare s-a folosit inițial așternutul pentru pisicile domestice, amestec utilizat pentru a fi pus în lădițele de nisip ale mâțelor ținute în casă. Dacă producătorul nu s-ar fi zgârcit cu absorbantul casnic, butoaiele cu substanțe deosebit de periculoase ar fi rămas intacte. Dar atunci când executantul nu respectă întocmai specificațiile proiectantului, intră în vigoare Legea lui Murphy: „Dacă există o șansă ca un lucru să meargă prost, natura va conspira în favoarea împlinirii acelei șanse.”

Iată cum într-un domeniu atât de sensibil, problemele au apărut încă de la început, iar peste ani și ani ele se pot agrava, mai ales dacă locuitorii au părăsit regiunea, iar urmașii urmașilor lor au uitat de motivul plecării și vor încerca să se reîntoarcă.

Muzicianul Chad Matheny a pus pe muzică versurile scrise de semioticienii Françoise Bastide și Paolo Fabbri, destinate să ne avertizeze stră-stră-nepoții că, în urmă cu multe milenii, anumite locuri au fost folosite pentru depozitarea unor produse radioactive și continuă să reprezinte un pericol pentru sănătatea tuturor. Ei au propus să se folosească „pisicile-turnesol”, capabile să-și schimbe culoarea blănii, pentru a semnala creșterea nivelului de radiații dintr-o regiune după ce au citit lucrările lui Thomas Sebeok, publicate în 1984 în revista Zeitschrift für Semiotik. Sebeok a avut și alte idei: întemeierea unui ritual, fondarea unei sărbători anuale când tații să le povestească fiilor legende ale muntelui blestemat ori chiar constituirea unui ordin religios pentru prevenirea nucleară.

Însă niciuna nu se compară cu imaginea pisicilor care se întorc cu ochii strălucitori de pe muntele la suprafața căruia particulele alfa bombardează cactușii pietrificați, iar radiațiile gamma coboară lumina fantomatică a aureolelor boreale printre stâncile presărate cu sulfuri metalice:

     Keep your color, kitty.

     God said it's not right.

     So don't change color

     or flash your eyes.

     Lord knows if you do,

     I hope you think it's cozy in your travel case,

     because it's time to move.

 

     Păstrează-ți culoarea, mâțișor.

     Dumnezeu spune că nu-i a bună,

     deci nu-ți schimba culoarea,

     rămâi fără strălucire în privire.

     Domnul știe că dacă totuși va fi așa,

     sper să te simți confortabil în cutia de transport

     pentru că e timpul să ne mutăm! 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey