Victor Martin
Simona Cratel

 
sus

Victor Martin

 

Eminescu, contemporanul

 

Așa cum Caragiale este contemporanul politicii actuale, Eminescu rămâne contemporanul poeziei române dintotdeauna și de oriunde. Nu e exponentul metafizicii în literatura noastră, ci metafizica însăși.

Cei ce nu sunt capabili să-și recunoască antemergătorii nu există; chiar din cauza asta. Cine nu-l înțelege pe Eminescu nu se poate înțelege pe sine. Faptul că nu se minte în fiecare zi la fel nu e o scuză; adevărul trebuie ocrotit să nu devină minciună.

Mihai Eminescu există în primul rând pentru că nu a negat pleiada de poeți, naratori sau critici, care au mers pe dinaintea lui, către el. Un epigon există doar dacă afirmă un pachet de mijloace literare specifice unui maestru, iar Eminescu a avut sute de pachete de mijloace specifice  divers colorate.

Trăim o civilizare întoarsă pe dos. Dacă, de obicei, trecutul e glorios sau perceput astfel și prezentul josnic, astăzi trecutul e șters cu buretele și ultimul fel de poet se crede buricul Pământului. Încercarea de a scrie lucruri inspirate cu orice preț, cu orice prețuri, fără să ai talent, e ca și cum ai căuta să-ți amintești dacă ți-ai luat pastilele de stimulare a memoriei.

Cei care neagă azi poetul Mihai Eminescu nici nu știu prea bine ce sunt: nebuni sau proști? Ei se leagă la cap fără să aibă. Geniul unora nu deranjează decât oameni deja deranjați; abia atunci când își încordează mușchii se vede cât sunt de inteligenți. Atâta timp cât unul dintre noi e necivilizat, suntem cu toții necivilizați.

Criticii lui Eminescu încep prin a fi plătiți să spună anumite lucruri, cu speranța că, după un timp, vor fi plătiți pentru a nu mai spune exact aceleași lucruri. Sunt simpli meseriași; n-au idei, dar sunt atât de orgolioși încât nu le acceptă pe ale altora nici dacă le primesc de-a gata. Spun ce cred, fără să creadă ce spun.

A fi altceva, a fi altcumva, a fi mai bun, nu înseamnă să negi scriitorii ce ți-au premers, ci să te ridici măcar până la nivelul lor, dacă nu poți să-i depășești.

Literatura română e un eșafodaj pe care ești sau nu ești. Nu poți fi scriitor român în afara literaturii române. Nu poți fi scriitor român decât printre scriitori români, indiferent dacă aceștia te plac sau te ignoră.

Dacă, în orgoliul tău morbid, negi scriitorii români din jurul tău și cauți să-ți coși etichetă de scriitor român între scriitorii Europei sau întregului Pământ, direct, ești în aer. Numai pe cei deștepți îi deșteaptă străinătatea. Un premiu internațional sau altul nu te face mai scriitor dacă nu te face mai român. Mihai Eminescu a înțeles acest lucru. Lucrurile simple se înțeleg mai greu.

Eminescu nu e un poet oarecare, ușor încadrabil în timp. E monedă de schimb; când apar unii, sunt „eminești” ai literaturii române, cum criticii lui nu sunt critici oarecare, ci „eminescologi”.

Dacă de contemporani mai poți face abstracție, din interes meschin, orgoliu, prostie, nebunie sau cine știe ce altceva, de înaintași nu poți face abstracție. Aceștia sunt de piatră; nu-i poți clinti. Poți, cel mult, să-i așezi altfel, să imaginezi noi ierarhii ale trecutului, dar numai o minte bolnavă poate nega vreuna dintre valorile înaintașilor.

Nu ești mai bun negându-l pe Mihai Eminescu, cum văd că fac foarte mulți trăitori ai zilelor noastre. Ești mai bun dacă demonstrezi asta semenilor tăi, dacă reușești să le arăți că ai mai mult talent și mai multe idei. Și mult mai mult bun simț.

Oricine poate scrie o carte, dar numai talentul te poate face ca această carte să fie de bun simț. Bunul simț este ingredientul necesar cărții care vrea să fie citită. Altfel, confundăm scriitorul adevărat de scriitorul de vagoane sau rețete medicale.

Și nici aceste lucruri nu sunt de ajuns. Pentru simplul motiv că, dacă te tot întreci cu semenii într-ale scrisului, ajungi să fii convențional sau lipsit de originalitate.

Eminescu e contemporan cu noi chiar și prin faptul că a trait într-o epocă în care s-au întâmplat foarte multe lucruri, similară cu cea pe care o parcurgem acum. Cine nu scrie azi cărți, ori e tâmpit, ori mai mult decât atât. Societatea noastră cunoaște un suflu nou; acesta vine dinspre Kozlodui.

Un scriitor adevărat nu face din scris o competiție sportivă. Competițiile sportive se fac pentru premii, iar premiile în literatură nu reflectă decât în mică măsură valoarea adevărată.

Nici clasificările arbitrare ale criticilor contemporani nu ne pot așeza acolo unde ne e locul.

Mihai Eminescu a trăit o tragedie prin faptul că și-a înțeles criticii iar aceștia nu l-au putut înțelege pe el. Criticii cataloghează doar ce pot înțelege; tristețea lor e veselia fără rost. Geniul e ceva de neînțeles. Eminescu nu poate fi vârât în nici un canon. Dacă nu poate fi măsurat de minți înguste, convenționale, mulți au impresia că poate fi lăsat pe dinafară.

Nu poate. Există oameni care îl citesc încontinuu. Când dai peste un geniu, simți nevoia să-l recitești tot timpul. Geniul îți relevă noi și noi valențe.

Paradoxal, cu cât e citit mai mult, Mihai Eminescu e din ce în ce mai proaspăt.

Nici criticii timpului său, nici cei ai zilelor noastre, nu pot știrbi ce a construit trecerea timpului. Primăriile și uniunile de scriitori înalță false statui. Doar trecerea timpului înalță statui adevărate, mai mari sau mai mici. Mihai Eminescu este una dintre marile statui adevărate.

Dacă este cea mai mare statuie sau nu, prea puțin contează. Principalul e că nu se poate urca nimeni pe soclul său, din simplul motiv că soclul lui Eminescu e în inimile noastre, nu la Ateneu.

Mihai Eminescu n-a avut nevoie să facă parte din nici o societate sau uniune de scriitori. Și-a văzut de drumul său. Dacă detractorii din veacul XXI vor să se suie pe soclul lui Eminescu, să meargă pe drumul acestuia, nu pe urmele poetului, ci înaintea acestuia, le spun să-și vadă de drumul lor! Doar așa pot ajunge undeva; istoria literaturii nu se confundă cu literatura istoriei.

Comentarii cititori
sus

Simona Cratel

 

Nu vreau un homosexual drept soț

 

Problema homosexualității m-a preocupat după ce la 20 de ani am avut un iubit homosexual. Sigur, nu știam. Îl iubeam foarte tare și am aruncat toată vina asupra mea când relația nu a mers, și până și sexul a fost ciudat. Iar pentru că el devenea nevrotic după episoadele de intimitate, ca tânără fată care abia își începuse viața sexuală, nu am luat asta ușor. M-am întrebat ce e greșit cu mine, de acest bărbat nu poate să mă iubească și se simte atât de dezgustat de fizicul meu. Până după câțiva ani când l-am zărit într-un bar cu alt bărbat și evidența m-a lovit în creștetul capului. Am pus dintr-o dată totul cap coadă. Totul a căpătat sens dintr-o dată. Am ținut la el îndeajuns de mult cât să citesc ani de zile după aia cărți despre homosexualitate și să fiu interesată ori de câte ori a apărut pe undeva subiectul acesta în discuție. Nu are nimeni nici un drept asupra sexualității altcuiva, asupra vieții private a altui om. Nu privește pe nimeni ce excită pe cine, dacă nu sunt voyeuriști mascați în moraliști. Nu poate impune nimeni nimănui să îi placă ceva și nu altceva, să-i facă ordine cu forța în viață în numele unor principii îndoielnice. Mereu se trezesc unii să fie mai buni decât alții, mai ales când realitatea dezminte asta.

 

Vrei să impui stilul tău de viață altora, să bagi cu forța pe gât altora alegerile tale? Un fel de viol psihic? Să forțezi oamenii să trăiască cum vrei tu, ca să fie lumea pe înțelesul tău, că altfel nu mai știi cine ești. Vrei să forțezi foarte mulți oameni să trăiască o minciună ca să te simți tu mai bine. Eu sunt hetero, dar decât să trăiesc cu un imbecil încuiat pe care-l disprețuiesc, urându-mi viața, cred că mai degrabă aș băga botul la savarină, cred că aș putea învăța să-mi placă asta dacă ar fi vorba de o femeie inteligentă, cu care viața să facă plăcere. Eu sunt hetero, cel puțin până în momentul de față, cine știe ce revelație îmi rezervă viitorul. Viața m-a învățat că totu-i relativ, nimic nu e bătut în cuie și viața, ca și sexualitatea, ca și eul unui om, sunt fluide. Nu există alb și negru. Am aproape 43 de ani, sunt heterosexuală, fac parte din scena S&M și țin să menționez că sunt de o cruzime desăvârșită. Am o sexualitate foarte puternică, abrazivă și îmi place să fac amor cel puțin trei ore. Îmi place la nebunie să fac amor, e cel mai bun și mai frumos lucru în viață. Să faci amor cu bărbatul pe care îl iubești. Revoluția sexuală am trăit-o după 30 de ani, pentru că eram o constipată din cauza educației foarte severe de care am avut parte, și foarte religioasă. Am fost terorizată că nu sunt destul de bună pentru Iisus, că Dumnezeu mă vede în fiecare clipă, iar când stăteam pe toaletă îmi trăgeam rușinată tricoul peste genunchi, să se oprească Dumnezeu să se holbeze între picioarele mele. În afară de sexul propriu zis, actul copulativ, restul era ceva oribil pentru mine, dezgustător. Am simțit mereu un conflict referitor la sex, un conflict interior cumplit, nu reușeam să mă împac cu viața mea sexuală, mă simțeam umilită de propriile nevoi, mă simțeam murdărită în timpul actului sexual. Era o schizoidie totală. Abia după ce m-am măritat și am părăsit România am ajuns să îmi cunosc propria sexualitate, să mă explorez, să mă înțeleg și să fiu sinceră cu mine. Nu am fost niciodată mai fericită și mai împlinită ca acum.

 

Ce radicalizează oamenii în halul acesta? Întreb și eu în fața unor discursuri atât de absurde ca acelea pe care le aud în ultimul timp. Știu că aici aduce sărăcia, excluziunea socială, lipsa de perspective, hai să adăugăm atmosfera toxică și intoleranța din România care servesc drept cultură oficială, fără ca nimeni să mai poată face ceva, că a devenit normalitate. Mafia și nedreptatea. Atmosfera asta care-i înrăiește pe toți și devin cât mai răi posibil ca strategie de supraviețuire în jungla românească. Un prieten mi-a răspuns amar, când l-am întrebat despre asta, că fi-sa face nu știu ce facultate dar că mai bine ar învăța să dea din cur. Tatăl prietenei soră-mei, din școala generală, i-a spus maică-mii că ar face din nou pușcărie, oricând, pentru tot ce a furat, ca să aibă un viitor asigurat pentru copii, mai ales când toți fură. Asta e? Asta este ceea ce radicalizează oamenii, ce îi face agresivi și dornici să găsească țapi ispășitori? Mă uitam la cuplul de gay de la o scară mai încolo și mă gândeam că în România asta nu ar fi posibil, că ar fi fost de mult omorâți în bătaie și ar fi fost chemat părintele cu crucea să scoată dracii din parchet.

 

Am citit undeva despre modelul superior de căsnicie bărbat-femeie. În Germania se destramă una din două căsnicii. Nu vorbesc de România, că nu știu, presupun că rata e mai mică având în vedere mentalitățile și sărăcia, oricum acolo femeile pleacă de lângă așa-zisul bărbat abia când le sparge capul la aniversarea de 20 de ani de căsnicie și ajung la spital. Așa e și vorba pe acolo, dacă nu te bate, e bărbat bun, de ce să-l părăsești? Ca să nu mai vorbim de bărbați păcăliți în căsnicii nedorite datorită unor copii aduși pe lume fără voia lor. Sau care stau în căsnicii oribile pentru copii. Ai o datorie față de copii, față de țară și față de Dumnezeu. Și față de vecini. Și față de conducătorul multiubit. Dar cu tine cum rămâne? Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din piață? Ce copii ies din căsnicii unde se bat părinții ca chiorii, țipă unul la altul, unde atmosfera de nefericire e atât de densă încât o tai cu cuțitul? Ce exemplu le dai? Îi încarci cu vinovăția de a-ți fi sacrificat viața pentru binele lor? Vor această vinovăție? Vor să trăiască cu ea? Căsniciile fericite sunt o raritate. Șansa să găsești omul potrivit pentru tine în lumea asta mare este extrem de mică, iar înainte de toate trebuie să te cunoști pe tine mai întâi. Cu adevărat. Și până nu bagi botul prin toate, nu ai cum să știi cine ești. Eu îi repet lui fiu-meu, abia pe la 40 de ani să îți treacă prin cap să te căsătorești, pentru că abia atunci o să știi cine ești.

 

Uneori iubim mai mult modelele culturale, de altfel învechite, care au nevoie urgent de o regândire serioasă, decât oamenii. Nu vrem să vedem oamenii, realitatea, iubim minciuna.

 

Homosexualii sunt oameni, ca și tine, buni, răi, proști, deștepți, nu au de ce să se bucure de privilegii și nici să fie discriminați. Nu ai tu de ce să te gândești măcar o secundă la ei. Să fie între ei, acolo, nu vreau în pat un homosexual care se ascunde de societate. Nu e treaba ta ce fac homosexualii. Sunt la fel ca tine, e vecinul de alături, tatăl, vreun unchi, băiatul tău, dracu’ știe. Mai bine du-te și fă amor, testează-te la maxim, află cine ești de fapt, încearcă de toate. Călătorește, vezi lumea, află cât mai multe despre lumea asta, dezvoltă-te, îmbogățește-te, ocupă-te de tine, nu de alții.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey