Constantin Virgil Bănescu

Livia Roşca

Andra Rotaru

Robert Şerban


 
sus
Zia

Constantin Virgil Bănescu

 

 

Zia

(din tine)

 

aici îmi încep cartea

 

pornesc pledoaria pentru iubire

 

o continuu cu sacramentele tale

 

din tine îmi întind viaţa peste tot

te strâng în braţe şi te iubesc

aşa cum aş iubi peştele viu ce mi-ar fi alături

 

capătul pământului nu e capătul cerului

 

capătul iubirii nu are capăt

 

 

Zia

(frumoasă)

 

răsuflu pe pagină

cu gura aproape de hârtie

 

mă gândesc mai departe la tine

 

îţi scriu numele

cu nerăbdarea conştiinţei

ce nu-şi aşteaptă niciodată greşeala

 

îţi tai numele

cu nerăbdarea greşelii

ce nu-şi aşteaptă niciodată conştiinţa

 

frumoasă cu numele scris şi tăiat

te aud tot timpul

şi nu pot tăia sunetul vocii tale

 

 

Zia

(şi lin şi valvârtej)

 

ca să ajungă la tine

iubirea îşi face drum prin mine

 

şi lin şi valvârtej

 

şi nimeni şi nimic nu o poate opri

pentru că ea este singura dorinţă a Domnului

 

ea este liniştea din căuşul mâinilor

şi spuma scuipatului ce trece de pe limbă

pe limbă

 

iar mâine îi vom sădi un copac

din care să reînflorim

 

 

Zia

(vin vii)

 

te chem să-mi arăţi

cum să pun la loc iubirea în mine

 

mă chemi să-ţi arăt

cum să pui la loc iubirea în tine

 

vin

 

vii

 

nu înţelegem nimic din ceea ce putem înţelege

dar ne ridicăm deasupra firului stors

şi îmblânzit al căldurii

în timp ce în spinările noastre

se înfig sute de găuri

care până la urmă ne vor străpunge

cu gurile lor

 

 

Zia

(aceeaşi masă)

 

iubire după iubire

până ne aşezăm cu toţii la aceeaşi masă

 

 

Zia

(mă luminezi)

 

mă trezesc şi vreau să mă întorc în somn

aşa cum vreau să mă întorc în tine

 

afară e frig

 

covorul din bucătărie se ridică puţin

 

ai cele mai frumoase orgasme

şi mă faci cel mai frumos cu orgasmele tale

 

orgasmele tale sunt nişte păsări tinere

ce dau din aripi în creol deasupra patului nostru

 

mă trezesc şi mă luminezi mai mult decât ziua

 

mă luminezi tot timpul

şi timpul e tot al luminii tale

 

 

Zia

(un măr întreg udat de ploaie)

 

mă întorc la fericirea asta - una

în pădurea cu salcâmi în care ea mă sărută

şi ţine flori de salcâm în poală

pentru ceai pentru gogoşi pentru fericirea mea

fericirea asta - una

fericirea noastră

s-a anunţat ploaie pentru astă-seară

pentru fericirea mea

fericirea asta - una

fericirea noastră

şi dacă va ploua astă-seară

ne vom prinde mâinile

şi vom merge la gărduţul de fier de la etajul opt

şi ne vom scoate capetele în ploaie

şi va ploua peste două din lăcaşele fericirii noastre

şi nu va conta dacă ne vom arunca de-acolo sau nu

tot fericiţi vom fi

fericirea asta - una

fericirea noastră

fericire care dacă ar ploua-o n-ar dispărea niciodată

fericire care n-o să dispară niciodată

şi pentru care sufletele noastre sunt un măr întreg udat de ploaie

 

 

Zia

(toate zilele)

 

ea stă întinsă pe pat

 

ea stă întinsă pe pat şi mă priveşte

şi din privirea ei îmi răsar toate zilele

 

 

Zia

(de peste jumătate de zi)

 

umbra mănâncă soare şi aici

 

e vânt cald

 

mă gândesc mai departe la tine

 

mă gândesc că mă aştepţi

că facem cu rândul la venirea unul către altul

 

azi vin eu la tine

 

m-ai îngenuncheat în aşa fel încât să mă pot ridica singur

şi m-ai îngenuncheat din nou

şi nu m-ai mai lăsat să mă pot ridica fără tine

 

vântul suflă cald

 

gura ta e o rodie muşcată de mine până s-a făcut gură

singura gură din care-mi mai trag sufletul

 

vântul suflă cald dinspre tine

 

mă gândesc mai departe la tine

 

mă gândesc la gura ta

care curând se va deschide

şi-mi va reda răsuflarea pe care abia mi-o mai ţin

de peste jumătate de zi

 

 

Zia

(atât de aproape)

 

fac parte din oamenii trişti ai lumii

cei ce nu se pot bucura nici în faţa bucuriei

 

ies din casă şi fac parte din oamenii bucuroşi ai lumii

cei ce nu se pot întrista nici în faţa tristeţii

 

mă întind pe iarbă

 

scriu în gând cum aş scrie pe hârtie

 

mă ridic de pe iarbă

 

vin la tine

să te iau să te întinzi pe iarbă cu mine

 

ne întindem pe iarbă

 

suntem atât de aproape unul de altul

încât ne atingem

 

 

Zia

(scările fără cascadă)

 

copilă gravidă copilă măritată cu pădure gravidă pădure măritată

 

şed lângă tine şi fac spaţiu în poem

 

te pot imagina oriunde

 

acum pe scările fără cascadă

 

tu contempli ce eu am contemplat

eu contemplu ce tu ai contemplat

 

când ne contemplăm unul pe altul

copilăriile ni se întind între noi ca două covoare persane

din care se ridică alcool şi ţipăt

 

 

Zia

(trei mese)

 

sunt o masă întinsă ţie

Zie

 

eşti o masă întinsă mie

Zie

 

doar mâncându-ne unul pe altul

întindem o masă soarelui

 

 

Zia

(uşorul cerului)

 

ea a visat că ne certasem şi apoi ne împăcasem

 

eu am visat un nume lung încheiat în an

 

făceam o nuntă cu noi doi

ca o sfoară bine împletită

pe care aveam să ne adâncim palmele

până-n hăul întrezărit de lumină al bătrâneţii

 

de azi nu mai e noapte

 

uşorul cerului se mişcă deasupra noastră

până rămânem ficşi dedesubtul lui

 

uşorul cerului se opreşte

rămâne fix

şi începem să ne mişcăm

 

bem vin până ne sărutăm

 

ne sărutăm până bem vin din nou

 

aerul umflă spaţiul

 

ea a plecat spre zilele cu nopţi de până azi

 

mă îndes în vin

şi îndes vinul în mine

 

mă îndes în aer

şi îndes aerul în mine

 

ea a plecat să se serbeze

 

eu am rămas să o serbez

 

e prima zi a vieţii fără noapte

 

serbez

 

o serbez pe ea

aşteptând-o pe cea pe care o serbez

 

 

Zia

(mângâie tu)

 

să fii sinucigaş

înseamnă să vezi lumina de pe o frunză de nuc

şi să nu o laşi să ucidă sinucigaşul din tine

 

mi-e rău peste tot

 

mi-e rău de peste tot

 

mângâie tu acea frunză de nuc

şi am să las lumina de pe ea

să ucidă sinucigaşul din mine

 

 

Zia

(numai cu tine)

 

trăiesc

şi continuu să trăiesc

şi mă voi ridica deasupra tuturor sertarelor pline

şi de-acolo voi privi toamna

 

numai cu tine Zia

 

printre munţi printre păduri

printre prieteni

printre iubiţi şi iubite

voi privi toamna

 

numai cu tine Zia

 

numai cu tine voi fi

printre razele soarelui portocaliu ca inima ta

 

numai cu tine Zia

voi mai privi toamna

 

numai cu tine mă voi întoarce numai acasă

 

numai cu tine voi vedea albeaţa deplină

a ultimei zile

 

şi atunci dintr-un pahar cu vin

va ieşi un nou pahar cu vin

 

 

Zia

(semnele cu semne)

 

e o dimineaţă cu soare foarte mult

deasupra ţiganilor ce strigă după sticle goale

 

Zia e întinsă lângă mine

 

de când am deschis ochii

e o dimineaţă cu soare foarte mult

deasupra ţiganilor ce strigă după sticle goale

 

Zia e întinsă lângă mine

 

de când am deschis ochii

în camera aceasta

în care ne recunoaştem semnele cu semne

e o dimineaţă cu soare foarte mult

deasupra ţiganilor ce strigă după sticle goale

 

Zia e întinsă lângă mine

 

pereţii se desfac de cearceafuri

şi unul de altul

 

Zia e întinsă lângă mine

 

podeaua se face pământ

şi lasă flori portocalii să iasă

din el din ea

 

Zia e întinsă lângă mine

 

camera aceasta e o grădină deja

 

grădina aceasta

e camera în care ne recunoaştem semnele cu semne

 

Zia e întinsă lângă mine

 

e o dimineaţă cu soare foarte mult

 

Zia e întinsă lângă mine

 

e o dimineaţă în care Zia e întinsă lângă mine

 

 

Zia

(ea este Zia)

 

stau lângă ea

şi aud toate răsuflările lumii

 

ea este Zia

Comentarii cititori
sus

Livia Roşca

 

 

Camera cu diafilme

 

Aici sunt trei pereţi de var

şi unul de pânză

eşti ca şi mine

un prunc negru înfăşurat în părul mamei

 

să treci prin sângele mamei

ca printr-o apă mare

apoi

buzele să caute sânul cu lapte

să molfăi între gingii

jucăriile tale fierte mereu

ca nişte seringi sterilizate

să aştepţi biberonul

şi

mamei să-i tremure carnea

de frica sânilor ei albi

din care curge sânge cu lapte

 

mersul de-a buşilea

până la peretele de pânză

peste care umbrele curg

din tavan în podea

diafilmele mă hrănesc

îmi mângâie pielea

 

aici nu intră nimeni

oricum în braţe străine m-aş face

de 10 ori mai grea

doar mama m-ar putea ridica

de la podea

 

după trei ani

pot să ţin indexul pe suprafaţa

oricărui disc de pick-up

şi pielea de pe vârful degetului

să citească striaţiile fine ca amprentele

şi gura mea să spună întocmai poveştile

pe toate vocile

cu toate tonalităţile

 

cu o pătură în geam

un film rulat de la coadă la cap

întâi nunta care durează 3 zile

 

împreună ieşim din camera cu diafilme

 

 

Ruj pe icoane

 

am aşteptat să-mi treacă ciclul

să pot intra în biserică

e liber acolo unde

ar trebui să fie bărbaţii

mai mult de asta m-am aşezat în dreapta

 

sfinţii pictaţi se rotesc de jur împrejur

şi eu ameţesc

până la icoane păşesc în gol

sărut pe rând lemnul lor umed

aprind pentru mama o lumânare

galbenă

ca nişte degete de fumător

 

în frunte în burtă

în stânga şi-n dreapta

îmi înfig până doare unghiile lungi

 

mă legăn pe nişte paşi împiedicaţi

spre lume

strada se îngustează

în urma mea

doar ruj pe icoane

 

 

*

acasă

mă gândesc cum arde lumânarea

cum Dumnezeu împarte

vii şi morţii

 

 

Fără să aştept nimic în schimb    

am să încerc din nou

să fiu o femeie frumoasă

Am să-mi încarc părul cu balsam

şi corpul

să-l  ung de sus până jos

 

În crema aceea frumos mirositoare

ţi se îneacă simţurile

îmi scoţi trupul din rochie

şi conturul nostru devine incert

 

Gura se crapă să guste

torsul umezit al bărbatului

Ca el  să-şi strecoare între buzele mele

respiraţia

Între braţele lui zvâcnesc

precum o coadă de peşte

 

 

Dimineaţa împrăştie fierbinţeala

strânsă-ntre coapse

când vânătaia mea de pe gât

se zbate încet

şi

nu-ţi mai treci mâinile prin părul meu

fără ca el

să le taie de parcă

aluneci pe muchia unui cuţit

 

eu îţi ştiu teama că

oricând m-aş putea îndrăgosti

aş putea naşte copiii unui necunoscut

şi viaţa să-mi continue în altă parte

de unde vocea mea ţi s-ar strecura

sub plapumă

caldă ca un pântec tânăr

 

teama că pielea

întinsă perfect peste coapse

scânceşte la fel

sub corpul altui bărbat

 

 

Împreună calculăm zilele mele fertile

e important să ştim

dacă ne permitem dragostea

şi mai ales când

Am zile întregi în care mi-e greaţă

de corpul meu ghemuit pe cusătura cearşafului

atât de real

atât de femeie

 

E uşor atunci

ca sufletul tău să-mi treacă sub piele

să dospească acolo

la cald

 

Nu ţi-am spus niciodată ce îţi spun acum

nimic nu mă sperie mai tare

decât tu

lipit de sânul alteia 

cu pofta unui nou-născut

 

 

Topesc între buze biscuiţi

şi ceaiul de zahăr ars

se toarnă fierbinte până-n stomac

dedesubt

acolo unde mereu este cald

capul mic cu

genunchii la gură

mânuţele

strânse la piept

or să-şi facă loc

printre maţe

or să facă din talia mea un balon

şi

cicatricea aceea

pe unde mi-au scos apendicele

se va lungi

tensionată

întinsă ca pe gherghef

şi

urmele copcilor adună carnea

cicatricea mea

nişte buze ridate

strânse ca de frica  morţii ce vine în somn

 

 

1000 de grame de calciu fac un schelet sănătos

1000 de grame de calciu şi burta mea se va umfla

fără riscuri

copilul va sorbi din oasele mele cu paiul

până când cartilajele lui se întăresc

şi-n pântecul meu va mişca

un mic schelet sănătos

 

în loc de apă sau suc

pahare în care fâsâie calciu efervescent

Voi avea carnea

încă tânără peste oase

mai subţiri în fiecare zi

 

 

În patul mic de o singură persoană

în care corpurile noastre se fixează perfect

mă întorc pe partea dreaptă spre tine

sub piele

sub oase

conţinutul se varsă

greu într-o parte

şi dintr-o dată nu mai pot să mă mişc

 

ar fi suficient să miroşi aşternutul

ai şti că

despre dragoste e vorba aici

Comentarii cititori
sus

Andra Rotaru

 

 

Un jazz ortodox continuu

 

Lilac wine 

 

din şoaptele celui care se plimbă pe coridor noaptea

şi din viezurii pe care îi scot de sub pat

împart aceeaşi mişcare

mototolesc o cămaşă. pe ea sunt desenate jobene

căderea lumii

desprinderea grotescă înspre oameni

 

viermuim apăsat sub candele

care nu sting

ne potrivim pasul într-un marş funerar

 

suntem descendenţii unei lumi

căreia ne închinăm

 

cu chipul neterminat

ochii mei încercănaţi

izbesc ca fluturii

 

e o aşteptare fără somn

în care trag pături pe mine

să-mi desfacă pieptul în care

să ne ghemuim

 

am voce: îmi spune cum să întind laţul unde

neputinţa seamănă cu mine din ce în ce mai mult

o nevoie pe un corp gol

fără chip/

 

/cu mănuşi de piele

scormonesc

fac dragoste oarbă

 

**

 

scaunul în faţa căruia stau fără să spun nimic

şi geamul unde chipurile muribunzilor trec încet

desenează năvoade care

mă scot cu forţa

 

îmi sunt dezveliţi umerii

focarele beţiei.

atunci caut frigurile îndepărtate

să leg în dorinţe acele saluturi închinate pe la colţul

privirii noastre

spăşirea şi mersul alături

 

**

 

revino în braţele hienei

opreşte-mă un pas în urma ta

să ne mirosim

 

**

 

alergăm împreună ca nişte animale

obişnuite cu acelaşi peisaj blând

 

aducem liniştea

mai aproape de tot ce adulmecă

temerea noastră

 

bluza decolorată în care stau în faţa ta şi căldura pe care o păstrează

acelaşi pat întins unde mă arunc

povestind despre mine

 

 

Requiem &

 

sunt aproape singur

 

în fiecare zi

mai slab

fără spasme

 

dintr-un laţ

care strânge lumea

cu paşi

relaxaţi

 

 

Emoţii

 

soare cu faşă caldă

apeşi pe ochii mei cu degetul

 

*

 

emoţiile perisabile

simt dimineaţa căldura corpului proaspăt trezit

fără tuşări interzise

 

urmăreşte cu un deget trasele războaielor vechi

desenează-le pe un tablou mare

 

acolo se formează viaţa

acolo se nasc expresii noi

culegător de grâu într-un lan vara

 

**

 

un soare mocnit îmi arată din când în când locuri

în care am fost

trecători cu ape şi luntraşi

intraţi până în uscăciunea mea

 

(puşi de-a curmezişul

se alăptează dintr-o mană putredă)

setea până în suflet

 

**

 

de-a lungul pereţilor

mă furişez

vorbim pe ascuns

deschidem ferestre mai largi

care ne pătrund cu gheaţă bunăstarea corporală

 

noaptea escaladăm holuri fără zgomot.

treziţi

ne adăpăm mai bine

 

ne lăsăm prinşi şi duşi acolo unde povestim

în ce credem//

 

**

 

//în mine acolo unde nu există nevoi

ale celorlalţi

unde nu dau explicaţii întins pe suprafaţa fierbinte

a ruşinii

petrecând în haos orele pierderii identităţii

răul voit

 

nu mai vreau nimic

azi uit

răbufnirea târzie

 

**

 

unde sunt legăturile duşmăniei

unde este vocea care să-mi spună că viaţa

este altundeva

că salvele fericirii există

 

nu ascult niciodată cum vine relaxarea

simt rapacitatea cum se încheagă

pe un drum pe ale cărui dale păşesc

 

//cer mai puţină milă

să plimb într-o lume apusă

efebi în urma mea

 

îi iubesc

noaptea

alături de gândurile incestuoase ale lăsării lumii

pe mine

 

 

Viol de dansuri cerebrale

 

încrederea dispare astăzi

când furia se îndreaptă cu paşi împleticiţi

în golul minţilor noastre

 

într-o puritate terifiantă

homunculii mă viermuiesc cu nepăsare

în zonele fericirii naive

unde care de boi îmi trag corpul//

//e o schingiuire

 

beau elixiruri care să-mi ţină trează

inima.

 

o aud cum înaintează într-un pământ dulceag

patrie a promiscuităţii

se aşază cu putere peste mine

unde reveriile nu mai există

unde fiii duhnesc pe gură sărutul femeii

 

unde se zbat năvoadele

cu câţiva peşti

sacrificaţi

fără cruce

 

**

 

într-o mană putredă

înflorim

 

**

 

copil venit

prin ombilice mirositoare

arată-mi o fereastră pe care să-mi arunc corpul

 

să respire

normalitatea

intrinsecă pântecului de jivină

 

cu botul umed adulmec şi scurm după ceea ce ar trebui să trăiesc

păstrat între femei, rubedenii

îmi macerez şi ultimul suflu de libertate

 

Spasm prelungit

 

nu semăn cu nimeni

arunc pe gură viaţă

de la vârsta fragedă

gestul de afecţiune e schelălăitul întrerupt

chinul de a petrece singur

 

**

 

între noi e uscat

o viermuială aridă

în faţa căreia trebuie să cobor până în josul

pântecului

să intru din nou

în moarte

 

**

 

despre despărţiri şi schimbarea omului într-o târâtoare

despre biserici arse cu mâinile bune ale celor mai buni

despre ură şi ponosire

 

un gând care merge împotriva celorlalţi

cât un pumn

cu două limbi

 

ţipă din ţesuturi

trăgându-mă// şi a doua zi

hotărârea

 

**

 

mă desprind şi fug de tot

într-o mană moartă

din când în când deschid ochii la tine

încet

 

 

Dansuri senile

 

oamenii fără simţuri

extind pe spinări rugoase

cresc cu rapiditate. bolnăviciuni

din nou oameni

 

o silă să văd cum totul

ia forma senilităţii

dezintegrării

minţi ciupite până în mijlocul celor mai

intense

forme fără /valoare/

târâtoare moarte

lipite în maţul de

rupere a cogniţiei

destrăbălare a ta cum te simt

 

*

 

îmi sădesc locul de sus

de pe înălţime

unde trag un hăţ în jurul gâtului

deschis. într-o sedare continuă,

poveştile mai departe

de mizeria tovarăşilor

 

oameni îmbătrâniţi

nedezlipirea viermilor

mercantilul pe vârful limbii

pentru ceilalţi întotdeauna groapa

 

în urma mea rămân case

pământul care ţâşneşte cu furie

din propria-mi carne

 

după schimbare în locul plăselelor

intime

tânjesc noutatea superbă

 

 

Halucinaţii

 

O stare

 

cai de tinichea

îmi nechează sub gingii

 

un vis barbar în care

întâlnesc nimfele

trupul ars

iubiţii în concert de orgă

 

le cânt prin turbine goale

prin degete subţiri

în orbitele afundate

în irişii şi ganglionii

vizuali

 

şi apoi uităm. suntem pe un vas de pescari

 

**

 

lipiţi de nisipul cu fericiri

zăpada de pe geam

hublourile pe care nu încape nici jumătate din

corpul meu

 

o amintire de femei cu chipul gol

sângele pierit din obraji

nuditatea şi puritatea sărmanului în colţ

 

şi totuşi petele cafenii de pe noi

 

**

 

libelulele libertăţii îmi taie frăgezimea

cu transparenţa

înţesată pe membrane

 

pe holul cu pereţi de sticlă doar

chipuri statice cu foiţe argintii

 

acolo este locul meu

voi ajunge într-o clipă de relaxare

când stop cadrul va opri

 

 

Descinderi pe scaune şubrede

 

…un mottoJ

 

două ore pe nerăsuflate din viaţa mea

stând

de mână cu ploşniţa prieteniei,

confesorul, atotştiutorul, inchizitorul

lungit pe scaun.

 

povestesc. cheagul unei lumi mărunte

prin spărturi

sufletul de bunăvoie

 

are corpul moale

o schiţă de cabaret cu balerini

în acrobaţie

 

lumea

se opreşte la fiecare jumătate de oră.

schimbăm banda. schimbăm dansatorii.

 

e momentul în care totul e colaj

controlat

 

**

 

povestesc din nou. despre orbi

despre întunericul orbilor. despre nevii.

 

cu nervii putrezi

vă aşezaţi pe orbite

înăuntrul meu

clarvăzători

 

*

 

aş vrea să văd

cum cauţi rătăcirile

unde am impregnate

vibraţiile. povestea mea

 

de ce nu înţelegi

nu vreau să vorbesc într-un timp de linişte

 

îndepărtez imaginea unui pavilion

unde stau şi alţii cu mine

 

îmi plac oamenii cum se ghemuiesc

ca nişte bile de fier

fără îmblânziri

fără bunăvoinţă

 

**

 

nu văd

cum tai din mine contururile

cum viaţa devine un scurt metraj

mut

 

am ajuns o fiinţă violentă

împroşc cuvinte mecanic

am o fişă de amnezic.

pe panoul cu inscripţii de catalog uzat

dansez ca o marionetă

 

în mâinile nebunilor

îmi tai sufletul

 

în mijlocul vocii care mă adoarme

sunt un prădător propriu

 

 

Cunoaşterea

 

alergăm cu trupurile sângerânde

într-o fortună bună

 

cu ochii goi mă apropii de desfrâu

vreau să văd

splendoarea hăitaşilor

ritualul violentării

lumea primitivă cum

doarme

 

întins pe duşumeaua de flori

visez coamele albe ale oamenilor

procesele

vâlvătaia cerebrală

 

dintre toţi, sunt o călăuză sigură

 

**

 

vise şi în afara

vocii tale

secţionări în carusel

hoinăreală prin camera

siguranţei

 

arunc corpul în jos

vreau mai mult

să simt trecerea pasageră

a porumbeilor

 

mă ciupesc în locuri interzise

o roată mai mare decât

cea în care urc de bunăvoie

 

**

 

sunteţi acolo vă simt

încă puţin şi ajung

 

**

 

o micşorare a lumii în braţele mele

se sfărâmă fără

strigăt

 

**

 

despre omul din faţa mea nu ştiu nimic

 

ascund chemările

apropierile

sunt omul târât în mijlocul

vocilor care

se înregistrează

 

simţul comun

şi normalitatea viermoasă a

tuturor.

 

le dau frânturi

cine sunt

 

**

 

aşezat pe scaunul de răchită

adun

gânduri cu maniere bune

construiri accelerate ale trecutului

 

Crescendo

 

deja te gândeşti la ce va fi mâine

prinsoarea ei înăuntrul celei de azi

fumul mai puţin traumatic

în propria voce

 

amintirea

a descleştat

o vizuină în care să legeni puiul orb

 

**

 

să am încredere

de ce îţi vorbesc

 

aş putea să spun ceva fără legătură

cu mine

 

sacadatul monoton al confesiunilor

peştii cum se zbat

niciodată în acelaşi loc

 

tu cu tonul

simplu

două ore în grabă

mişcări pe care le ştii

 

de ce vorbesc

sunt

undeva fără play/reply

 

Rugăminte

 

am o minge care susură

o nuia de răchită care face desene în nisip

câţiva cai

care îşi desprind nechezatul

dintr-al meu

 

le întind în memoria mea pe toate

 

**

 

înăuntrul camerei

cu ferestre acoperite pe alocuri de dospeala libertăţii

toc amintiri

 

acolo sunt fericit. tânjesc după un gest mai puţin dureros

o mişcare lină

pe fruntea mea

 

de ce vreţi să-mi treziţi toate darurile

mângâiaţi-mă la fel

vreau să fac confesiuni care amorţesc atât de bine

momentul acesta

 

Solo

 

în faţa drumului unde

nu ştim

ne oprim.

ne atingem

unii în faţa altora

 

doar păsările zboară deasupra

împingându-ne

 

**

 

înnegurarea îşi masează colţii calzi

rupe

cu plăcere

în lumini stinse de Dumnezeu

 

aştept să mă pedepseşti

ţipetele în cutii muzicale

orele

în care nu mai caut

 

fără spasme

suntem eu

şi derularea pe o bandă prinsă

în urmă

 

vin acolo să mă spovedesc

ca o fiară care se joacă în creştere

 

**

 

mai departe este foamea care usucă chipurile

al meu descuamat până sub ochi

cu privire ştearsă

 

vârstele oboselii continue

senzaţia că alţii trăiesc atunci când

gurile tale încetinite

se închid

 

 **

 

trupul de stinghii

mi-e îndepărtat

când tu pătrunzi

prin ele

 

mă simt gol

cu surâs slab

 

lăcaşurile sigure stau fără veghe

ochii închişi

aşteptând din ce în ce mai rar

normalitatea

 

un studiu cu cruce din care

ascultarea este reîntregită pe ascuns

Comentarii cititori
sus

Robert Şerban

 

 

De ce fug

 

cărţile ieftine de la anticarul Andrei

pe care studentele sărace şi fără culoare în obraji

le ţin câteodată în braţe

miros de departe a plămân obosit

 

fug deseori de la tine să prind poarta deschisă

şi pe domnul Andrei

încremenit în scaunul său

ca în tronul Bizanţului

 

săracele vin şi pleacă

iar în urma lor

ca în Paradis

rămân doar cotoarele

 

deseori fug

iar domnul Andrei aţipeşte puţin

ca să mă poată aştepta

 

 

Peisaj marin cu un căluţ

 

uram dunga liniştită a mării

când eram copil

fiindcă ştiam că apa se umple de meduze otrăvitoare

ce te puteau chiar omorî

dacă te muşcau mai multe deodată

 

însă părinţii doar atunci mă îndemnau să intru:

nici un val nu mă putea ascunde

nu mă putea lua cu el

 

nerăbdător şi precaut ca un pui de cocostârc

intram în apă

privind atent în jur

– ici-colo câte-un disc de gelatină

mă făcea să tresar şi să-mi schimb brusc direcţia –

înaintam în apă ca zmeul din poveste în pământ

până la genunchi

până la coapse

până la piept

până la gât

atunci

şi eu îmi pierdeam capul şi începeam să bat apa

să ridic valuri împotriva meduzelor de care mă ştiam înconjurat

din toate părţile

ca bucata de carne din strachina cu piftii a bunicii

prindeam curaj doar când dădeam cu ochii de faţa tatălui care râdea

convins că învăţ să înot

de cea a mamei

ce inspecta severă cu privirea

în sus şi în jos

dunga evazată a mării

să vadă dacă scama e la locul ei sau nu

 

nicio meduză nu m-a muşcat vreodată

în schimb palmele părinţilor

ca nişte caracatiţe cu cinci picioare

urzicau de câteva ori pe zi

sălbaticul căluţ de mare care eram

 

 

Poveste în oglindă

 

te dor atât de tare dinţii

încât îţi aminteşti de profesoara ta din clasa a V-a

care a spus că "dor" este intraductibil

că el nu există decât în limba română

 

îţi vine să râzi

dar orice mişcare a feţei amplifică durerea

 

te priveşti în oglindă

şi te mai abţii încă o dată

deşi arăţi ca un măscărici

aşa cum eşti

cu ochii injectaţi obrajii umflaţi şi urechile roşii

 

te gândeşti că profesoara aceea

a murit de cancer la ovare

dar nu pentru că tu şi alţi derbedei ca tine

vă uitaţi cu oglinda sub fusta ei

sperând să vedeţi şi altceva decât o umflătură

ci fiindcă acolo nu mai privise şi nu mai atinsese de ani buni

decât un singur bărbat: medicul

când a consultat-o şi i-a pus diagnosticul

 

tu şi ceilalţi derbedei ca tine

v-aţi simţit vinovaţi de moartea ei

colegele voastre v-au reproşat că din cauza

razelor de la oglinzi a făcut doamna cancer

v-au arătat cu degetul ca pe nişte criminali

iar vouă chiar vă venea să le omorâţi

dar ar fi fost prea multe cadavre deodată

pentru o şcoală de cartier

aşa că le-aţi tras de păr

iar fetei înalte cât o prăjină

din ultima bancă

i-ai şoptit chiar tu printre dinţi că-i pui oglinda

dacă mai scoate o singură vorbă

 

pe vremea aceea

cancerul era un ghem de viermi albi şi mici

care înviau la raze şi începeau să te mănânce pe interior

 

ficat stomac pancreas intestine măduvă

ovare

dacă aveai

îţi erau devorate

iar ce mai rămânea din ele putrezea în tine

şi crăpai

de asta morţii duhneau atât de tare

nu te apropiai de ei decât în vacanţe

când îi duceau cu alai spre cimitirul din afara satului

iar pe drum

aruncau cu monede pe care le culegeai

de printre picioarele celor cărora le era ruşine să se aplece

 

au fost morţi care te-au făcut fericit

căci sute de bani zburau peste ei ca nişte fluturi metalici

ce-i însoţeau spre rai

pe unii i-ai prins în aer

pe alţii pe pământ

toţi pentru paradisul tău din caramele napolitane ciocolată şi rahat

 

doamna profesoară nu mirosea

iar la oraş nu se aruncă bani

şi oricum aţi stat în spatele cortegiului

în urma celor din clasele mai mari

tu şi derbedeii ca tine

aţi fost ultimii

trişti

dar bucuroşi

că nu făceaţi şcoală

 

zâmbeşti

zâmbeşti cu toată gura

iar oglinda îţi răspunde şi ea fericită

 

 

Dumnezeu nu vorbeşte cu nimeni

 

de ceva vreme

aud despre mine aceleaşi poveşti

mai toate urâte mai toate triste

şi mă bucur

asta înseamnă că tot ce am făcut în ultimul timp

e

poate

bun şi frumos

adică plictisitor

şi cine-ar pierde vremea cu lucruri de-astea

 

nu-mi fac sânge rău

fiindcă aud că Dumnezeu nu vorbeşte cu nimeni

despre nici unul dintre noi

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theâtre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey