Petrişor Militaru

Narcisa Turony


 
sus

Petrişor Militaru

 

 

De fiecare dată ne prefăceam

 

Am început să mă aud cum cad. Am început

să plec şi să nu mă mai întreb de unde vin.

De unde trec. Să nu te mai ard cu imagini.

Sub arini, printre băncile aruncate în dezordine,

 

frunzelor le crescuseră urechi pe care şi le lipeau

de pământ. Hainele respirau într-un fel care ne

ajuta să ne recunoşteam. Luasem acest obicei de la

anticariat. Ne dădeam de trei ori peste cap şi ne

 

răsuceam în respiraţiile celuilalt. De fiecare dată

ne prefăceam uimiţi de rezultate. Frunzele se

ascundeau atunci de noi şi tăceau. Uneori era

destul de greu să le faci să te audă din nou.

 

Sub arini, printre bărcile crescute în dezordine,

frunzele îşi lipiseră ultimele perechi. Dar tu aveai

un cristal care era tot timpul cald şi care cunoştea

copacii. Treceam pe lângă arini fără să ştim care

 

sunt şi fără să dorim să îi descoperim. Culegeam

săptămâni cu pielea. Tu îţi dezlipeai încet culorile

de pe haine, le desfăceai în ceasuri apoi le exprimai

 

în limbi cunoscute doar de şerpii din aer. Ne plăcea

să ne întâlnim între respiraţii. Am început.

 

 

Rotirea obiectelor

 

Drumul nu mai avea mâneca scurtă.

Revizuiam ploile din după amiezile în

care ne roteam împreună. Aerul era

colorat de cuvintele cu care tu îţi

 

hrăneai trecerea. Eu te priveam

şi tu treceai de frunte. Părul tău

îmi acoperea faţa de întuneric.

O oglindă crescuse în apropierea

 

degetelor cu care îmi apucai

cuvintele şi le scufundai în apă.

Vizitam forma pe care o luaseră

obiectele moarte dintr-o lume

 

vecină. Îmi spuneai că ai găsit

un trecut prieten cu celălalt sfinx.

Că obiectele se mişcă dacă le

scoţi afară, dar noi nu ştim.

 

 

Dublul sertar

 

Aveam un ochi pe care îl deschideam

dimineaţa,

şi un altul pe care îl închideam lunii.

 

Tu aveai un picior cu care stăpâneam

pământul

şi altul cu care mă învârteam pe cer.

 

Aveam un trup pe care îl hrăneam şi

altul

cu care ne aduceam hrana la masă.

 

La cină priveam prezent fructele

şi după

ce se auzeau greierii le dădeam la păsări.

 

Păsările nu le mâncau decât seminţele.



Comentarii cititori
sus

Narcisa Turony

 

descompunere în culori

 

de parcă mă pleznește peste ochi

nerăbdarea/distanța/absența asta delirantă

elastică

nenorocito nenorocito

ai să uiți râsul/ brațele/ tricoul mulat

câinele lui

plăcerea lui

dimineața când ține în brațe pe cineva

o femeie frumoasă

pe care o poate săruta fără kile de fard sau ruj

pieptul cum se dezlănțuie monoton

ca o molimă ciudată

haosul biologic

încolăcirea tânără

lumina cum răsare din piatră

 

îmbăierile devin tot mai lungi

gleznele se caută absent

spumantul înconjoară hipnotic

închipuie mângâieri

o acalmie ciudată mă pătrunde duios

carnea (e) una cu gândurile

se strânge în grămăjoare crude

scheaună ușurel

rimelul își așterne crucile

mă scufund

trag lumea peste mine

râsul/brațele/plăcerea lui

emoția asta precisă

îmi incendiază simplu sângele

într-un vârtej de roșu galben și negru

pleznește

 

 

o vreme

 

de o vreme îmi ascund febra în cearșafuri reci

un braț îmi înțelege tâmplele

genunchii îmi ascultă sânii

mi-e sângele minat cu dor de explozii

izbește în trup ca pietrele într-o sticlă goală

alt braț îmi înfășoară tălpile

dar tu să nu te-apropii să nu te-apropii

e doar fuga asta sihastră din mine

păcătoasă himeră tarkovskiană.

 

o vreme toate cuvintele

mărturiseau cum că răsuni în mine

ca șoapta Hatikvei într-un ghetou

"o vioară poate dărâma un pod" spuneai

iar zilele se duc se duc…

și uite așa mon amour

rămânem doar nopți

în ambivalență nu sunt mirese și nu se nasc copii.

 

o vreme ți-am cuprins amintirea

ca mâna unui bătrân paharul cu țuică

mi-e nimeni și tremur

păsări mi se așează în ochi

mi-e oriunde și ninge

 

 

poate se cuvenea să-ți vorbesc și despre fericire

poezie [ ]

 

ei / vorbesc agasant despre primăvară

uneori mai bat din picior

ochiul meu se dilată

cineva îmi scurmă prin gânduri

același galop

poate ar trebui să fulgere câteodată

 

îmi strunesc tâmplele în palme

sedată cu o realitate

cer frânghii plumbuite pentru vis

sau doar un antreu pentru noapte

o altă capcană

poate ar trebui să plouă

 

*

de parcă mă primenesc pentru miez

nuanțez pupilele

înghit furnici

se mai încălzește

cineva tace

mă legăn și mă rog încetișor

pentru un dus fără întoarcere

 

 

presupunând că e toamnă

poezie [ ]

 

privești înainte, privesc înăuntru

mâinile tale pe volan

mâinile mele dezghiocând de mister

o nucă.

 



Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey