Dan Dănilă

 
sus

Dan Dănilă


Mansardă

Pe oglindă un fel de abur care seamănă
cu profilul meu și nu se lasă șters atât de ușor.
E semn că o să cadă prima brumă de octombrie,
văd prin geam frunzele cum se sinucid pieziș,
contra vântului și din nou atingerea discretă
a singurătății, ca a unui hoț de buzunare care
și-a cam pierdut dexteritatea. Sunt destul de
încăpățânat când e vorba de recunoaștere,
atunci mă cramponez de vechile argumente
și mă trezesc uneori cu degetele încleștate,
ca după un coșmar. Mă cert cu jumătatea mea
mai tânără, mai răzvrătită. Definiția singurătății?
Simplu, să nu mai ai cui să îți povestești visele.
E preferabil să nu visezi deloc decât să rămâi
cu ele în gât, diminețile. Fiecare zi, o picătură
leneșă prelinsă pe geamul în spatele căruia cineva
spionează. Sticla e deja puțin mată de atâta frecat
inutil și nimic nu mai e cu adevărat limpede.
Aud pași care coboară treptele și nu mai ajung
niciodată, voci care urcă și se frâng de tristețe.
Chiar și stafiile sunt mai blânde pe înserat.


Jurnal

Azi noapte m-a trezit un țânțar rătăcit,
m-a supt puțin. Am scris un poem
despre calea laptelui, care nu curge,
pe care nu o bate nimeni cu pasul
dar mă ține treaz uneori. Un fel de nor
mult mai spiritual decât generația 90.
Sau decât jurnalistul acela căruia toți
îi ascultă platitudinile cu gura căscată.
Prefer să privesc calea laptelui decât
ziarele noi cu miros de cremă de ghete
sau DDT, cu titluri de o șchioapă
sub care e vid scris mărunt. Și un fumător
în lanț, cu topor, nebărbierit pirpiriu și jegos
care și-a ucis toată familia la beție.
Deșteaptă-te române deschide programul
cu cel mai colorat steag din lume. Știrile.
Acum nu se mai vede calea laptelui.
Viața claxonează, zdrăngăne, înjură,
latră, plânge, miroase a mici, a varză
urlă ca o salvare. Îndură. Să vedem ce zi
o să mai fie și asta. Plec la servici.


Început

Dintr-o singură literă moartă
poate începe totul - blestemul
râului de noroi sau întoarcerea
fiului risipitor în straie de aur,
izvorul luminos al labirintului.
La fel curge povestea pojarului
perpendicular pe oricare brad,
când scrisorile rămân închise
iar pleoapele livide sunt pline
de așteptări, trupuri de nesomn.
Doar așa înțelegi deșteptarea:
termină jocul dinainte pierdut,
lipește-ți țeasta de membrane
să auzi dintr-o dată gândurile
negre, ca din sârmă ghimpată
carbonizate în contralumină.
Aerul descântat cu limba,
conturul tău imprecis, respirabil.


Înger de toamnă

Într-o seară tulbure de octombrie
mi-am recunoscut îngerul - avea
culoarea ochilor mei, iar aripile
străvezii, de libelulă, cu nervuri
complicate precum o hartă veche
dădeau impresia de mare sfârșeală.
De demult se tot ținea după mine,
poate mă scria ca pe un jurnal
fără să simt nimic, ca un somn,
sau îl purtam mereu în ureche,
ca tinitus aproape imperceptibil.
Oare câte leghe făcuse încoace,
cât plutise umbra lui alungită
peste păduri și ruine, peste toate
lucrurile care nu mai au pereche,
să ne vedem, să tăcem împreună?
Nu îl voi mai întreba niciodată,
îmi ajunge să-i bănuiesc mirarea,
să știu că ne hrănim din aceleași
nuanțe de cer, că ni se dă o formă
complicat de simplă, matricea
pe care nu putem să o spargem...


Scrisori

Nu mai vin scrisorile acelea lungi
de altădată. Am citit destul din tratatul
de tortură despre rana încă deschisă a
depărtărilor? Ca o întunecată cangrenă,
interval dureros, un sol fără chip
care aduce mereu veștile fatale
de pe front, plicurile parfumate
din caseta bunicii, din scrinul vechi.
Peste tot sunt scuturate cuvintele:
iată am trecut cu bine atlanticul,
iubita mea, cu iz de lămâi și levănțică,
pe curând, azi e ultima zi de război.
De când caligrafia e scoasă din școli,
epistole dorm îmbălsămate în muzee.
Totuși, ce tot cară postașii în saci,
din zori și până seara târziu?
Ce se revarsă mereu din cutiile de la intrare?
Te apleci deasupra unei scrisori cenzurate,
prost lipite, ca și cum ai cerceta un lepros
și uiți imediat numele tăiat cu albastru,
crima returnată prin ramburs la destinatar,
o minciună frumoasă despre moarte.


Insomnie

Neauzit, îngerul zdrențuit bâjbâie la ferestre,
renunță și dispare. Un foșnet sau o părere de rău
în zori. Cei luminați de nesomn cu greu s-au
obișnuit în partea lor de umbră ca să mai caute
întoarcere, aproape bolnavi, aproape muți
de rugăciune. O lumânare ca o mână le măsoară
orele. Astronomul plânge în fața hărților cerului
cu strigătele înghețate într-o mașină a timpului.
Pustiului îi cresc aripi, îngerii sunt călăuzele
orbilor, cu pulberea de aur din păr vor plăti
ultima vamă, vor intra în labirintul făgăduinței.
Un suspin, apoi vor recunoaște locul din care
au fost alungați cu pietre - acolo vor reface
lumea visând-o. Între viața cât un strănut
și eternitatea de piatră curge toată lava istoriei.


Străinătate

Sub aceste cupole am îmbătrânit
sub cerul liber am ars tinerețea,
nici loc fără de mistuiri, nici umbră
nevinovată. Ce caut în altă limbă,
cum se aude tăcerea străinului?
Am uitat prea multe cuvinte
pentru altele noi, greu de folosit
regretând elocința altor vârste.
Mi-e milă uneori de toate
corzile nevindecate din gât.
Dar ajunge să cobori într-o piață
și babilonul reînvie, ești prins
în vacarmul care te va trăda
implacabil ca o femeie scoasă
din lumea ei strâmtă, pentru
o ladă de zestre plină de molii.
Străzile înguste ca niște dialecte rare
prin care te-ai putea întoarce acasă.
Pe corso mulți au tălmaci și hamali
care le poartă bagajele de cuvinte
înspre mereu alte locuințe. Lumea
ca un hotel îmbâcsit din care te bucuri
când pleci. Să fi rămas în orașul
din altă lume acum, casa cu tei la poartă
și odăi cu oglinzi, așteptând să bată
pendula care ordona zilele, bucuriile
de copil cu mult dinaintea crăciunului.
Sub ferestrele deschise, viața
o așteptare a unei irepetabile minuni.


Noiembrie

Anotimpul aleargă pe străzi ca un cocoș
pierzându-și penele cozii, un duh colorat
regretând urcarea la cer. Își proiectează
în amurg tot ce-am iubit în picturile vechi,
încă dinainte de a ni se usca pe retină.
Copaci se aprind, din felinare cad foșnete,
într-o fântână se oglindește tristețea
frunzelor și biletelor de loterie. Monstrul
blând, rămas fără dovleac, fără labirintul
porumbiștilor, își caută o nouă scorbură
în parcul secular. Noaptea intră în oraș
în ritmul burlanelor picurând și scrie
încă un rând inspirat în jurnalul secret.
Doamna bovary așteaptă la o fereastră
pe când un cerșetor își privește pantofii
asemenea unui chirurg aflat în fața unei
operații foarte riscante. Doar în palatele
din carton nimeni nu se mai întreabă
cine va fi regele vînătorii, câte vulpi sau
mistreți vor mușca țărâna. Pe strada mea,
după miezul nopții vântul a smuls afișele
ca un agent electoral plătit de opoziție.
Ghinionul a fost călcat de ultimul tramvai,
tocmai în sâmbăta balului mare. Se zvonește
că va cădea guvernul, odată cu ultima frunză.
Toamna aceasta e o divă rece, intangibilă,
care ne lasă pe toți fără replică, în așteptare.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey