Iulia Badea Guéritée
Hilal Karahan
Ayten Mutlu

 
sus

Iulia Badea Guéritée 

 

Bis repetitia

Iubirea e un fluid datorat întâmplării.
Apriori,
Orice substanță pune-n iminentă mișcare
O clepsidră.
La fel cum fatală este și epuizarea sa. Ca stare.

Inexorabil
Bis repetitia. Totul se repetă, o dată,
De două, de zece ori,
De fiecare dată naivii fiind prezenți și căzători.
Clepsidra, ea, rămâne, șchioapă, în picioare.

Inevitabil
Orice substanță, nouă, strălucitoare,
Potențial e amară și doare.
Fiindu-i terminabilă stupoare, lentoare, strâmtoare, clepsidrei, care, ea,
Se ofilește-n balansare.

Dar dintr-o dată
Serendipity
Clepsidra tresare:
Substanța e fluid.
Și aripile-i cresc din brațele boante
Întregu-i corp devine întrebare
Și totul, absolut totul, se transformă-n mișcare.
Mirare
Tulburare
Perpetuare.

Iubirea este o clepsidră care a învățat să zboare. 

  

Tren de noapte 


Am decis să te înec în amintirile memoriei mele
Mi-ai parazitat suficient visele
Obiceiurile, cele mai
Insignifiante proiecte
Și chiar și diminețile.

Am decis să-ți dau drumul din chinga privirilor mele
A speranțelor
De a te îngropa în vreun colț cu indiferență
Poți să spui de acum că ușurarea a bătut
La geam.
EA nu mai e aici.

Jocul este de acum fatal.
Absența, zgârcenie.
Proba timpului într-o dragoste pentru doi e deja
Anodină.
Când obișnuința locuiește timpul.

E mai bine așa, crede-mă.
Voi fi avut măcar șansa de a face să dureze timpul la infinit.
Te grațiez astfel, Milord
Voi fi traversat viața ta ca un tren de noapte.
Fugind ca un fulger
Părăsind toate piedicile. 

  

Zbor de noapte 


Ploaia are același gust și când o asculți
Prin fereastra unui film foarte trist.
Dar tu, oare, ești mai aproape  
Dacă-ți alint cu voce tare numele? 


Weltanschauung  

Îmi spui mereu că viața nu e făcută din cuvinte.
Si că pot să te părăsesc de câte ori vreau.
Imi spui că simți că noaptea ne va prinde-mbrătișați.
Grăbește-te, amour, mă dor teribil toate visele. 

 

Rendez-vous 


Credeam că soarele apune în fiecare zi
Si se joacă de-a răsăritul în fiecare alta.
De fapt doar se ascunde după noi
Facându-ne să credem că suntem foarte nefericiți. 

  

Iluzie

Dacă ne-am petrece viața fiind fericiți
Probabil că supele ni se s-ar parea prea monotone.

Și tâmplele albe, la fel.
Ne complacem deci zilnic, copii stupizi, în jocuri
De-a scandalul, de-a părăsitul, de-a cancerul.

Te aștept deci la Luceafărul de seară. 

 

Crez 

Poate că am luat drept iubire,

Ceea ce a fost mereu doar dragoste. 

Poate că am crezut mereu că iubesc 

Când de fapt doar m-am dat, tâmpită. 

Poate că am crezut că sunt, 

Că pot fi iubită 

Când de fapt am fost doar amarnic, ca un viol 

Nedrept și fără drept de apel 

Dorită.

Dar am ars de fiecare dată, sincer 

Până la capăt. 

Am trăit fiecare clipă 

Ca și cum ar fi fost ultima 

Și nu am trădat, nu am urât, nu am ucis. 

Poate că sunt, acum, 

Aruncată la colț, ca o cârpă 

Care a prea dorit, prea crezut, prea așteptat 

Prea existat ca Posibilitate. 

Dar am cerut, mereu, să fiu întinsă spre zenit 

Asemeni corzii unui arc, până la capăt. 

Intens, plenar, adânc, ceresc 

Și dacă arcul se va fi rupt, cu-atât mai rău. 

Dacă regret ceva e doar avântul, credința, speranța 

Că poate undeva, cândva, cineva

Dumnezul sau Diavolul 

Va fi inventat o mănușă, un umăr, un sfert de pelvis 

Și pe măsura mea.

N-am făcut decât să cred, și să dăruiesc. 

Să fiu ceilalți 

Până când n-am mai fost eu. 

 

Cântec pentru prieteni 

Vă mulțumesc că m-ați creat.

Mi-a fost bine cât am fost 

O închipuire a ființei voastre. 

Mi-a fost cald cât m-am știut 

Imaginată și alungată astfel. 

Am fost 

Șocant de frumoasă 

Esențială 

Absolut 

Și așa mai departe. 

Tot ceea ce emisfera voastră dreaptă 

Dorea, nutrea, spera, fugea. 

Am fost totul și nimic 

Mi-a fost bine, da, 

În acest pătrat de vanități 

Crezând că sunt minunată 

Că sunt cea mai cea. 

Unica 

Singura așteptată la un colț de lume 

Nefericita albă mireasă 

Din visele voastre. 

Mi-a fost bine și mi-a fost rău. 

Am trăit în câteva luni, un an, totul. 

Am fost 

Fericită 

Iubită 

Sperată 

Dorită 

Alungată 

Torturată 

Trădată 

Mințită 

Disperată 

Plânsă 

Ucisă. 

Vă mulțumesc că m-ați creat, 

Prieteni, și voi, imaginari. 

N-am fost chiar steaua lui Mihai Sebastian 

Dar am fost, cred, 

Steaua mică tristă căzătoare 

De care v-ați agățat cu toții 

O dorință 

O durere 

Un vis. 

Nu mă mai căutați. 

Nu mai locuiesc la adresa indicată. 

M-ați făcut să cred că exist cu adevărat. 

Și am înregistrat pe epidermă 

Și adânc în inimă 

Toate dorințele voastre. Și ale mele. 

Toate strigătele voastre. Și ale mele. 

Mi-a fost bine cu voi, 

Dar, 

Dar îmi prefer 

Neantul și absența 

De dinaintea 

Voastră. 

Îmi prefer senzația că 

Nimic nu mă mai poate atinge. 

Și că, odată ce 

Am străbătut infernul 

moartea sufletului meu 

e doar un fapt divers. 

Numele meu nu este sclavul nimănui 

Numele meu este Nimeni. 

Numele meu este un fapt divers. 

  

Cartea timpurilor 

Eu nu sunt o bibliotecă.

Nu te voi aștepta până la sfârșitul vremurilor. 

Am să presez doar timpul și existența 

Să mă facă mică 

Mic talisman pus la păstrare într-un colț. 

  

Sunt un incendiu acum, 

O rană vie mistuindu-se într-un foc 

Ațâțat de vânturi magice neașteptate. 

Ninse din zori pe-un tărâm al făgăduinței 

Care-a căzut albastru peste nori. 

  

Pădurea demonilor mei era demult uscată. 

Moartă pentru sine și pentru cei din jur 

A luat foc când nimic nu părea să o amenințe. 

Acum, se-amenință pe sine-însăși cu mistuirea. 

  

Dacă iubirea este doar un incendiu after all 

Un dor care mistuie și macină măruntaiele 

Vino nu pentru mine, ci pentru noi. 

  

Poate că noi suntem legați de aceeași repetență 

Si absență la împărțirea lumii 

Literele noastre sunt scrise pe apă 

Si locuim involuntar același infern imposibil. 

Suflete moarte – de dor – ascunse-n corpuri uscate și reci. 

 

Nu mă lăsa nu ne lăsa arzând ca torțe-n absolut 

Tăcute și ascunse de ochii tuturor. 

Dator ești ție să stingi prin atingeri un foc, al tău 

Sau să-l stăpânești ca zeu 

Cu parcimonie. 

  

Atât cât să ajungă nu până la istovirea 

Trupurilor și a sufletelor 

Nici până la contopirea unui singur dor. 

Ci doar cât liniștea să se oprească-o clipă 

Cât ochii unuia să învețe să citească cuvântul, celui orb. 

 

Eu nu sunt o bibliotecă. 

Nu te voi aștepta până la sfârșitul vremurilor. 

Am să presez doar timpul și existența 

Să mă facă mică. 

Dar vino dor 

Sau doar trimite grabnic medicul legist. 

Un foc și-un dor nu pot sălășlui într-un același corp 

Nu foarte mult. Incendiile durează de regulă,

Necontrolate, 

Nemângâiate, 

Necontopite, 

Neadorate, 

Necitite sau nestăpânite, 

Neconfirmate sau neverificate, 

Nesărutate și nepătrunse, 

Doar foarte foarte puțin. 

  

Te rog 

Oh Doamne, dacă exiști,

Fă-mă să tac 

Si ascunde-mă-n-tr-un colț. 

Invață-mă să nu mai simt 

Să nu mai aud 

Să nu mai văd 

Să nu mai dor. 

Să nu-mi mai pese 

Și să nu mai plâng. 

Să uit durerea. 

Dar și fericirea. 

Oricum, pe ea, pe ea nu am văzut-o demult. 

Nici nu mai știu cum arată cu adevărat. 

Doamne, dacă exiști, 

Amintește-ți de mine. 

Doar am căutat să fiu iubită, doar am vrut, 

Doar am încercat, 

Și vezi bine 

Niciodată nu am găsit. 

Deci nu pot fi acuzată de furt/a fi furat. 

De moarte, de ucidere, și nici măcar de sinucidere. 

Invață-mă să nu mai aștept

Și dacă trebuie să-mi iei ceva în schimb, 

Ia-mi speranța și ia-mi visele. 

Nici nu se împlinesc și nici nu mai folosesc la nimic. 

Am obosit să aștept, învață-mă să nu o mai fac.

Nu crezi că m-ai pedepsit prea mult ? 

  

Incertitudine              

Nu cred că dorul dintre noi

Se numeste dorință. 

Ci regăsire și ne va lovi/găsi/ucide 

Că vrem sau că nu vrem 

Că fugim sau că îl provocăm. 

Doar atât că probabil bucuria lui 

De a ne găsi, într-un târziu, 

Ne va ucide poate : 

Va fi așteptat cu mult prea mult. 

  

Durere de dor

Când eram devreme
Și sufeream
Inecam durerea de dor
În zăpadă.

Mă culcam în nea
Îmbrăcată doar într-un morman de
Intrebări
Și-mi ziceam
Plângând
Că durerea se va duce-n alb. 

Acum nici zăpada nu o mai am...

 

Întrebare retorică 

Toamna
A ucis și ultima lacrimă
Din coapsa mea.
Norii 
Și-au uitat esența
Undeva prin tine.
Între mine
Și tine
Un ocean de neliniști
Și escapisme
Pe care ni le inventăm
Doar ca să vedem cât mai 
Ținem.
Cine suntem
Noi, 
Să trimitem așa
La plimbare
Întâmplarea care
Ne-a permis
Măcar să ne găsim?

 

Dor de mine


Când mi-e foarte dor de tine
Fac o razie în bibliotecă.
Poeziile lui Borges, Castelul lui Kakfa, Dostoievski și Frații lui Karamazov
Crima și pedeapsa noastră.
Am citit coperțile atinse de degetele tale
Am simțit cuvintele băute de ochii tăi
Am atins sentimentele pătrunse de buzele tale.
Apoi, m-am culcat la loc, liniștită.
Nimic nu s-a schimbat.

Comentarii cititori
sus

Hilal Karahan

 

Încetișor ai coborăt scările nopții

 

Se deschid încetișor aripile nopții
în calea năvalnicelor insecte
acoperă fața cerului cu un voal
de mătase

Fii răbdător,
astfel se schimbă o noapte,
în plictiseală se transformă fiecare tristețe

Durerea nemăsurată din adâncul inimii
fără îndoială se va sfârși
tot într-o noapte

Iubirea se înfiripă noaptea
fără a o traversa este de neînțeles,

fiecare tristețe este altfel: hai
să folosim fiecare noapte
pentru a-i mulțumi cât suntem
de umani!

 

Prin noaptea mea ai mers

 

Noaptea este o sabie, se aruncă
în focul cuvântului?

De ce umanitatea refuză fața
acestui întuneric nepieritor deși
el trece prin foc?

Cel ce cu tandrețe dă deoparte
umbra nopții, nu se teme de‑a pune
la încercare dorința?

Noaptea ascunde provizii în spărtura
în care timpul aglomerat de trecători
nu poartă niciun răspuns la
nicio întrebare

Lumea trece prin noapte
dar noaptea niciunuia nu-i aparține.

 

Noaptea, luna de merge odată cu noi

 

Peste ierburile argintii
nestingherită luna își revarsă
culoarea

Șuierăturile se întețesc,
șoaptele se risipesc, pământul
se înalță

Câmpiile de cătină
cu uleiuri parfumate
sunt mângâiate de acest vânt rătăcitor
din verile de altădată
rămas

Noaptea,
cu fruntea ei albă
își deschide brațele catifelate

Nesfârșit este freamătul cărnii
sub faldurile nopții

 

Erai vocea, ți-am auzit vocea la căderea nopții

 

Spun că ai pârjolit un cer învechit
și l-ai așezat pe fața mea

În cădere, păsările încă bat din aripi –
peste copilărie mi-ai așezat
trunchiurile grele ale copacilor

Dacă păsările
ar fi simțit creanga măslinului
atunci pământul ar fi mângâiat
semințele abia încolțite

Dacă ar fi lipsit ambra
florile și-ar fi plimbat mirosurile
peste coama vântului

Umbra își pregătește evantaiul
când o seară obosită
pe umerii viței de vie se lasă

 

hilalHilal Karahan, născută la 4 ianuarie 1977, în Gaziantep, Turcia, a studiat medicina la Universitatea Hacettepe din Ankara, specializându-se în obstretică și ginecologie. După o perioadă în care a publicat poezie în numeroase reviste literare, în 2003 a debutat editorial cu volumul de poezie Dicționarul Sufletului sau Rezumatul unei zile.

Alte cărți de poezie: În fața colinei (2003); Secret și ceață (2004); Mumia retardată (2010); Noaptea care risipește focul (2012); Strada care caută marea (2014).

Eseu: Poezie și Cuantum. Eseu despre poezia lui V. B. Bayrîl (2012); Colțul de jos. Însemnări despre poezie (2014). Autoarea este membră a PEN Club și a Asociației Scriitorilor din Turcia.

Poemele fac parte din volumul Strada care caută marea (Editura Tracus Arte, București, 2014)

Prezentare și traducere de Niculina Oprea

Comentarii cititori
sus

Ayten Mutlu

 

Femina

 

I
ce fel de ceremonie este necesară
pentru acest blestem, Femina,
astfel încât cioburi de viață se unesc
în cele câteva cuvinte fermecate pe care tu vei dansa
în zorii noii zile?

este ceremonia mileniilor, Femina,
nu există altă zi nici altă lume
intră în dans cu o ceașcă de otravă în mână
și la glezne cu inele de fier

cu florile de mărgăritar ale silabelor timide
și forța punctelor forte din cărțile sacre
dansează Femina pe tocurile tale subțiri
zguduie opalul roșu al pământului

în bârlogul animalelor cu blana lungă
precum subțirele șarpe din stelele reci
răsucește-te în fața mamei Cybela

nu există nici o altă zi nici o altă lume
joacă decepția milenară
în ceștile acestei orgolioase resemnări!

 

II
în tine ritmul arhaic, vocea cărnii sfâșiate
suspinele tăcerii iremediabile
îți acompaniază dansul
nu aștepta nicicând semnele unui timp al umbrelor argintii
vino precum o umbră în lumină
bea cu mici sorbituri băutura pură a incompatibilității
ca și cum ai bea un sirop din miere
vino precum un ținut care lucește în aburul verii

alături de spiritul ce se confundă cu nebunia
scoasă din patul domnului dumnezeu
străpunge negura și coboară în voaluri negre

în trandafirii negri
în lucirile vaselor de lut dantelate

hai, dansează, ceremonia deja a început
tobele dragostei bate-le cu mâinile tale fermecate
Femina, mireasă înnebunită de-atâta blândețe

Femina, mireasa înnebunită de-atâta blândețe
dansează în ziua firului negru din pietrele strălucitoare
dansează acompaniată de țipetele blestemate
ale păsărilor născute din maree
dansează soldat obosit de războaiele zilnice
dansează în ritmul ce te-a captivat
al vieților pierdute

nu există nici o altă zi, nici o altă lume
dis-de-dimineață
dansează,
Femina!

 

Suntem pierduți în noi înșine

 

se vorbea
despre un loc cu mult prea îndepărtat,
am cutreierat
lăsând vocile desupra întinderilor

luna albastră mergea alături de noi
în privirile oarbe
luminile roșii luminau
o pisică gri
arăta asemenea unui leu măreț,
tolănindu-se privea imaginile
fantomelor oglindite în apele Bozcaadei,
un bărbat sta singur,
o femeie sta singură
ne miram între noi, noi doi
tu și eu
eu și tu
mână în mână
evadând dintr-o singurătate copleșitoare
ajungem la o gloată singuratică

citim mai întâi melancolia de deasupra noastră
apoi ne așeză pe iarba umedă,
tu vorbești în tăcerea ta
eu tac vorbind
în timp ce pe unii vapoarele îi așteaptă
în portul din Bozcaada
luminile se sting
pisica se-ntinde și ea

tu și eu
într-un ungher al timpului
tăcuți lăsându-ne în iarbă

 

Tomba

 

- ah, noapte!, noapte inertă
împingi singurătatea în interiorul vocii mele,
unde sunt misterele mele?
stelele strălucitoare peste cântecele tale
- în mormântul amintirilor,
în mormântul durerilor

-ah, noapte!, noapte învinsă
îmi acoperi cerul cu pânze negre,
unde sunt mânjii mei?
aveam înșirate mărgele turcoaz
- în mormântul amintirilor,
în mormântul durerilor

-o, noapte!, noapte cioară neagră
pe furiș te rotești deasupra capului meu,
unde sunt pasările mele?
le împodobeam aripile cu fire argintii
-în mormântul amintirilor
în mormântul durerilor

-ah, noapte!, noapte incendiară
crești în mine luminând
unde sunt cei pe care îi iubesc?
inima mea bate în inimile lor
-în mormântul amintirilor,
în mormântul durerilor

-ah, noapte!, noapte friguroasă
ești precum pietrele surde de sub picioarele mele,
unde sunt râurile mele?
am alergat cu respirația tăiată
- în mormântul amintirilor
în mormântul durerilor

-ah, noapte!, cine va plânge moartea mea?
nu aștepta, acopere-mă cu întunericul tău!

 

 

mutluAyten Mutlu, născută la 6 octombrie 1952, la Bandîrma, Turcia, în 1975 a absolvit Facultatea de Management a Universității din Istanbul. Este cunoscută ca poetă, eseistă și traducătoare. Poeta a debutat editorial în 1984 cu volumul de poezie Rezistă, dragostea mea.

 

Alte cărți de poezie: Urme de cenușă (1993), Către mare (1996), Copilul și seara (1999), Oglinda de piatră (2002), În căutarea sensului pierdut (2004), Rădăcinile focului (2006), Pragul (2009), Ochii Istanbulului (2013). Autoarea este deținătoare a mai multor premii naționale și internaționale. Ayten Mutlu are un rol activ atât în cadrul conducerii Sindicatului Scriitorilor și a Asociației Scriitorilor, cât și în cadrul conducerii PEN Club Turcia. Volume din creația poetei au fost traduse și publicate în Franța, Macedonia, România și India.

 

Poemele de față fac parte din volumul Ochii Istanbulului (cu o prefață de Mircea Bârsilă, Editura Ramuri, Craiova, 2012).

Traducere și prezentare de Niculina Oprea

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey