Julien Caragea
Ștefan Diaconu
Camelia Puțureanu

 
sus

Julien Caragea

 

 

poveste șuie

focul era rece și
avea formă de tufărișuri la marginea
nisipoasă a dunării
avea cârâit alarmat de clapon
agita o cotreanță ca un steag
și răspundea la numele ion
dar și la oricare alt nume
ca oricare altă pădure

era un neîntrecut actor
și juca roluri de lavă de piatră
de urcuș de bici
de jale fulgerată ninsă din slavă
îi plăcea să-l vorbești de bine
și îl încerca o mare rușine
dar cel mai frumos înainte de zori
te învăța cum să mori

avea lumina beteagă bolnavă

așa a fost dragul moșului focul
ascuți-te-ar ca pe un zbor norocul

îți dăruiesc această cotreanță
(găsită lângă un ponton lustruit cu petrol
unde la o sută de ani zice-se
că ar acosta bacul
acolo unde fluviul făcând un cot
ar permite o casă)

 

genunchii poticniți
(și repede redresați)
ai unui dangăt de clopot 

 

calimort calimort
cântă turnurile neguroase grele
atrăgând precum coloana
       vertebral-a unei mame-nsărcinate
o sferă de liniști limpezi
       bine conturate către ele
calimort calimort
veacu-ntreg al lumii voastre
       viu și proaspăt eu îl port
ca pe-un antic pașaport
cântecul pe buza mea e ort

sânt o gară neguroasă
        lângă un mic port
într-o noapte pustiită fără stele
cântecul pe buza mea e ort
cântecul pe buza mea e ort

când eram copil
am suit
(cu intermitențe firește)
o rolă de sârmă de telegraf
într-un cuib de barză
(pe atunci copacii erau umbroși)

 

totem 

toți am fost membri ai familiei
      câinelui
spune schiorul
strângându-și faldurile parașutei
spune iarba
strângându-și nașterile
și-n acel caleidoscop de culori
      rombic cizelate
m-am simțit bogat
m-am jucat cu miliardele
de aceea
pot oricând să mă duc la târg
într-o sanie de lemn
trasă de o mică vacă de lemn

 

noapte de iarnă

nu mai e duminica ce a fost –
       mulcomă coamă de munte
       iluminată de granulele zăpezii
curea de pantaloni a unui sat
       pierit în calamități naturale

stai și fumezi
      aprinzi coșuri de transatlantice
      pentru traversat noaptea lungă de iarnă
      până la apele liniștite și vagi
      ale cântecului de cucoși
cu cât urci mulcoma coamă de munte
     bulgării de zăpadă devin
     urâți și posomorâți ca sângele tău 

Comentarii cititori
sus

Ștefan Diaconu

 

 

@

zilnic mă urc în autobuzul de pe calea lactee
mă așez cuminte la locul meu
închid ochii
și mă trezesc, rând pe rând, în câte-o stație
(mai mult sau mai puțin spațială)
de pe traseu
în fața semafoarelor măsor eternitatea
galben sau roșie, verde
prea puțin agreabilă
la ultima oprire ne înghite o gaură neagră
iar noi, muncitorii, suntem niște jeleuri super-delicioase,
gen sugus sau din alea în formă de ursuleți
dacă aș fi producător de parfumuri,
aș face unul care să-i semene aerului inspirat după 8 ore de muncă pe schimbul 3.
Tot timpul cu draperiile trase.

  

alb

albul e singur, imens de singur,
înăuntrul meu deschis, online
tabla de pe care mut involuntar culoarea pieselor
alb șah mat.
frica sau ceva care seamănă cu frica
o mireasă bipolară
se aprinde și se stinge jos
sub ecran, ca o iconiță
nu adoarme niciodată înaintea mea.
Aveam o pastilă pentru acest sfârșit de pagină, un fel de axiomă: nu poți simți niciodată două dureri în același loc. Acum am doar un gust ciudat de medicament și mai mult de jumătate de pagină goală.

 

aromă vama veche

arunc chiștocul în iarbă, o frunză cade răpusă de prea mult soare și vânt, jumătatea goală a ceștii de cafea o umplu cu babe i'm gonna leave you, drumul din fața casei e colindat de căruțe, cai obosiți, potcoave de fier înfipte-n smoală ca în nisipul ud de la malul mării, țăranii scufundați în fân fac snorkeling.

 

#‎ceai

mă durea îngrozitor gâtul
de
la ultimile pachete de țigări arse-n furnalele
plămânilor mei
și mă simțeam îngrozitor știind că nimeni altcineva
nu este vinovat pentru faptul că eu mă simt îngrozitor.
ehei, ar fi fost complicat să împroșc în stânga și-n dreapta cu acuze:
tu ești vinovat, oh, nu, tu ești vinovată
pentru durerea asta îngrozitoare!!!!
eram pe punctul de a mă răzbuna
pentru că nu puteam să învinovățesc pe nimeni
și chiar aveam de gând să scriu un poem
când am găsit în dulapul din bucătărie cutia cu
ceai de mentă și eucalipt.

 

Câinele a tăcut.

Înconjur norii de praf pe câmpul de grâu ras la mustață de zecile, sutele de tractoare aterizate de pe Marte. Conduc rabla lui frate-meo, o dacie 1300 din ‘78, motorul merge perfect, huruie ca un tanc rusesc, geamurile le țin închise, dar e ca și cum nu. Suport căldura mai bine decât pulberea. Berea din petul de sub banchetă e o oală de supă cu capac, doar câteva grade în plus și e gata să explodeze. Adevărul e că nu sunt în cele mai limpezi ape ale mele. Adevărul e nervul de măsea înfipt cu o scobitoare, câinele lui frate-meo schelăie cu limba scoasă de-un cot, iar eu știu sigur că nu are cum să mi se rupă planetarele, dar mi se pare că le aud pocnind. Le simt ca pe genunchii mei uscați, două ciotârci bune de aruncat în sobă, scârțâie și ele precum planetarele. Trebuie să mă opresc. Sigur am să mă opresc. Am dat ture tot câmpul ăsta nenorocit ca să aud planetarele. Apoi a început să schelăie câinele. Nici Wagner nu putea s-o comită mai bine. Frate-meo îi în Irack, e soldat. Am vorbit cu el anul trecut. I-am promis că-i repar planetarele, că-i plimb câinele, că am grijă de casă, numai să vină naibii ‘napoi. Aș fi făcut-o oricum. Acum n-are nici un sens. Câinele a tăcut.

  

râul

Oboseala e râul în care mă scald
Pietricele mici, albinoase, zgrunțuroase
Îmi înlocuiesc unghiile
Precum solzii peștelui mort din lighean
El se bronzează la bec
În farfuria mea pe post de șezlong
Îl privesc cum stă întins, relaxat, pe spate
Dacă ar putea și-ar scoate dintr-o borsetă o pereche de ochelari de soare
Ar trage câteva înghițituri dintr-un pahar cu umbreluță
Ceva alcoolic, habar n-am
Apoi și-ar îndesa mâna sub cap mulțumit de sine.
(n-ar refuza un blowjob)
mi-l amintesc pe bunicul meu, exact la fel de calm și de mulțumit
dormind la umbra unui alun, în iarbă
cu traista pe post de pernă și bărdița
scoasă de sub curea, alături.
Peștele e neam cu bunicul meu
Amândoi tac, sunt liniștiți, mulțumiți, departe
În acest râu, dedesubtul memoriei mele. 

Comentarii cititori
sus

Camelia Puțureanu

 

hotărâre

am aruncat azi toți dumnezeii falși de care știam
aproape uitasem poate nici nu mă gândeam
că prezența lor în casa mea mă desparte de Tine

Domnul meu, vreau să Te primesc într-o casă curată și goală
acolo unde Tu să decorezi după sufletul Tău.

 

limită

sunt zile întregi când n-aud nimic în afară de mine
alerg mă zbat cerșesc în toate monologurile mele.

mă doare starea de neliniște impusă de neputință
nu pentru că doare ci pentru că ajut la facerea ei
alerg dar nu mă depărtez.

poate tacit, dar evident de tacit
tocmai maratonul acesta îmi clădește voința
iar dacă nu voința atunci nu vreau nimic!

 

pari să fii de toamnă

pari să fii de toamnă
ca un amurg care atunci se trezește
când este chemat.
altfel tace vânturat de visări.

în culorile lui îmbinare de palid și strident
o oarecare teamă îți prinde mâna întinsă
îți iubește de fiecare dată venirea
în lipsa ploii compensează cu plâns.

o oarecare teamă nu știu care

 

ai un pic de răbdare, Doamne

puțina credință din inima slabă și neînțeleaptă, iart-o
rimele albe și seci nu sunt parte a primăverii de-afară
încă n-a plouat destul să se umple pământul cu viață

mai așteaptă
aproape că pot vedea cu ochii lupta semințelor în pământ
visează la soare și râsete de oameni veseli ca și Tine

acum se pregătesc de răsărit smochinii și merii
rostește binecuvântări acum să-și împlinească rodul
ai un pic de răbdare Doamne și cu primăvara aceasta!

 

cum numai Tu

Te priveam cum urcai treptele reci, în spirală. de puțină vreme Te eliberasem, iar acum puteai umbla. interesant cum schimbasem eu locul și rolul cu Tine!
Te ridicaseși tăcut, politicos, mă priviseși suficient de blând și ascuns cât să înțeleg că ești jenat, că ai vrea să faci ceva dar nu peste voința mea, că nu-Ți place să fii în plus.
am văzut că îți rețineai lacrimile ridicându-ți sprâncenele, că Te dureau articulațiile mâinilor de la legăturile aspre, că îți coborai privirea în vârful degetelor de la picioare, că apoi Îți erau ochii pe jumătate închiși, inundați.
număram acum treptele pe care le mai aveai până la mine. Te așteptam să mă ierti și să mă îmbrățișezi, cum numai Tu poți primi după așa o mare depărtare. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey