Ionel Ciupureanu
Gellu Dorian
Boris Gumeniuk
Eliza Macadan
Andrei Zanca

 
sus

Ionel Ciupureanu

 

 

„Pe o câmpie acoperită de grâu , în spatele clădirii din fața mea , mult mai departe, se zăreau artificii . Și muzică se auzea.  Am ajuns la clădire. Dusesem bicicleta de ghidon. Era și-un geam deschis. Stăteai pe scaun în fața geamului, lângă cineva. Din când în când întorceai capul. Nu vedeam ce faci acolo. Spuneai: ah ce-mi place, da, ce-mi place așa! Te uitai și la mine, mă întrebai de spectacolul din spatele casei, de artificiile care nu se mai vedeau .”

*

„Ai venit să-mi spui că nu-i bine. Concursul de motociclete la care voi participa ar putea fi un prilej. Acum îmi iei și puterea de-a mă lăuda. O fac fără niciun efort, doar prin prezența buzelor tale. De-acum voi încerca o altă formulă, vorbele altor buze. De-acum va fi bine .”

*

„ridurile mă vor împiedica să vărs
merg ca să nu-mi fie rău

întoarce-te cum intri pe stânga
lipește-ți rănile scâncește ușor

visam în timp ce vorbeam
m-aș pregăti să am o dorință”

*

„nici tu nu putrezești nici eu nu exist
niciun sens nu te murdărește

unde vă duceți gândacii mei
să dansăm și să ne vindecăm ”

*

„Ce mi-ai trimis este un membru amputat. Sunt sedus de membrul tău amputat. Eu nici măcar nu m-am chinuit, tu nici măcar nu mi-ai amintit. Nu te-am ironizat, de ce să nu greșesc? Decalaje între ce sunt și ce-ai vrea să crezi. Aș vrea să tenuăm și să atenuăm... Am găsit o metodă de-a scăpa de ce mi se-ntâmplă. Nu-ți spun decât atunci când nu voi mai fi. Sper să aibă efect.”

*

„N-o să mai dezgrop mortul, este prea cald. Nu am nicio motivație pentru a face ceva. O trepidație în gol nu se mai termină. Vei auzi gânduri nespuse care te vor agresa. Dacă nu le-ai gândit, bănuim că le-ai știut demult. Neîncrederea și duplicitatea se alimentează.” 

 

Comentarii cititori
sus

Gellu Dorian

 

 

Ce să faci într-o lume ca aceasta

 

Te uiți prin vizor în timp ce o sonerie străină îți sună în cap,
pustiu înainte, pustiu înapoi – numai
oamenii fericiți văd răul în bine,
în casa lor se uită prin vizor
doar Dumnezeu și trage cu creta cîte o linie pe cer
pînă cînd răbojul se umple și-i vezi golind ochii
ca pe niște pahare din care niciodată n-au dat nimănui să bea,

ei trăiesc într-o țara a lor
în care nu mai încape nimeni,
țara lor este acea lume din care fugi cît vezi cu ochii
și dintr-odată un zid rozaliu ți se arată în cale,
păzit de o mie de inși cu cefele cît burțile
și de o altă mie care le aduce de mîncare,
de încă o mie de cîini care cînd aprind lumina
vin o mie de proști și le aduc sufertașe pline cu carne,

în spatele zidului e un hău în care te arunci,
acolo sunt livezi mari de portocali,
lanuri întinse de căpșuni,
vii nesfîrșite,
spinări aplecate care nu văd decît pămîntul,
iar cînd privesc cerul plin de stele ochii li se închid
și visează cum într-o altă țară
erau fericiți și săraci, dar acasă,
cum cineva le atingea cu palmele obrazul,
cum buzele lor atingeau sfîrcul plin cu lapte,
cum cineva îi îmbrăca și-i lăsa slobozi prin curte,
cum cineva le spunea pentru prima dată cuvintele
cu care au înțeles lumea din jur,
cum ochii celor apropiați se transformau în dor,
dorul în dragoste, iubirea,
în cealaltă parte a vieții care le arăta destinul
de după care săreau bucuriile, necazurile,
cum cineva le lua pămîntul, le vindea sufletul,
îi îndepărta de sîngele lor pe care-l făceau apă
pe care la rîndul ei cineva o făcea vin,
iar cîrciumile deveneau raiuri pline de iadul din care
ieșea lumea din care acum fugi cît vezi cu ochii
și deodată un zid rozaliu după care se înalță un alt zid rozaliu
în fața căruia stau mii și mii de inși cu cefele
sub care ascund nuci fără circumvoluțiuni
care s-au întins pe pielea burților imense
în care ascund toată averea cu care vor intra în mormînt
odată cu haita de cîini ghiftuiți
urlînd la lună, în timp ce luna este privită din altă parte
ca o poezie pe care ei n-o înțeleg
și tot ce nu înțeleg e împotriva lor,

te uiți și tu prin vizor și simți un aer fierbinte în ochi,
ieși din casă și fugi prin lumea a cărei față tumefiată
te sperie, înapoi nu mai e loc,
înainte e un hău din care ies fantomele unui viitor
în care nu mai crezi,
de după zidul rozaliu se vede țara lor pustie,
urme adînci în nisipul în a cărui memorie
scormonești cu unghiile pînă la sînii fetei morgana
întoarsă din dubaiuri ca din bordelurile din care a fost alungată
din cearceafurile ca niște nori pe cer,
mototolite de mîinile lacome ale celor ascunși acolo,
țara lor e acolo, în acele urme lăsate pe fața de masă
dintr-o cîrciumă părăsită –
astăzi au vîndut ultimul pahar,
pînă la el au mai avut de vîndut cîteva navete de votcă,
după ce au vîndut rafturile, frapierele, mesele, scaunele,
frigiderele, tapetul de pe pereți, perdelele, totul,
lăsînd locul gol, bun și el de vîndut pe nimic –
ochi hulpavi privesc locul viran,
mîini lacome agonisesc ce se mai poate,
ultimul om lasă loc unui șuvoi de migratori
care șterg și ultimele urme autohtone,

tu îți retragi privirea și te baricadezi între pereții casei
prin care bate vîntul, un aer rece
iese din casă și urcă la cer unde nu mai e loc de atîta gol
din care speri să iasă lumea care a fugit cu mult timp
înaintea ta, cînd aici
încă înfloreau merii,
cîrciumile erau pline și vesele,
oamenii plecau dimineața să-și umple ziua de mîine
cu viitorul celei de ieri și prezentul celei de azi,
era bine, era frumos, erai sigur că vei muri fericit
chiar dacă trăiai trist –
dar ce putea fi fericirea într-un loc unde
numai unii aveau parte de ea –
era, ce mama dracului, viață, și viața cerea sacrificii,
acestea erau cu duiumul și nu mai țineai cont
că în locul îngerului venea activistul,
că în locul crucii se ivea steaua,
că în locul icoanei se ivea tabloul,
era al dracului de bine și frumos încît dacă-ți venea
să-ți iei lumea în cap, n-o puteai face decît în jurul casei
sau dacă îndrăzneai mai mult deveneai castravete la borcan
ținut la răcoare pînă dădeai în floare,
singurul loc în care puteai evada
era iluzia pe care o ascundeai cît mai bine
între boarfele tale sub care îți sălta inima
la fiecare semn de-ntrebare, o păpușă plină de cîrpe
din cămășile din care lehămesiți de atîta fericire
au plecat ai tăi să te lase singur
într-o lume în care ultimul om stă pitit într-o biserică
și cîntă în gînd, gînd care cîntă în gînd
alt gînd care se ascunde în alt gînd
pînă cînd nici un alt gînd
nu se mai ivește din alt gînd în alt gînd –

trîntești ușa, spargi vizorul, pe cer
luna se face secere
cu care vei secera prin ziua de mîine
gîndurile unei țări în care toți cei care au rămas
rîvnesc între ei la tot ce au, pînă cînd de sus,
dintre nori, va pica un stîrv de vultur
peste un stîrv de țară în care nu-și va putea face cuib
decît moartea din hăul de după care se poate doar
întrezări un zid rozaliu de după care sunt aruncați
sumedenii de ochi pe a căror retină se văd visele pustiite
ale celor care au crezut ieri
că vor putea fi fericiți mîine –

ieși și tu din lume
să fii în rînd cu lumea care nu mai este
decît un simulacru, ca acele femei care părăsesc dubaiurile
și se întorc într-un cimitir fără cruci,
cenușă din care a zburat de mult pasărea phoenix,

nici tu inimă,
nici tu suflet,
nici tu trup,
doar o iluzie din care nu mai pot fura nimic,
un așternut boțit ca fața unei femei bătrîne
pe care poți citi tot viitorul clădit alaltăieri,
doar ochii stinși ca două scîntei sub cenușa unei sobe
uitată într-o noapte fără sfîrșit,
nici tu trup,
nici tu suflet,
nici tu inimă,
nici tu Dumnezeu, plecat din cerul lui în alt
cer în care oamenii își fac țările lor
din care să poată fura pînă la epuizare,

și după ce trîntești ușa, cade
vizorul prin care ochiul tău se rostogolește
în mîinile lor, gata să-l fure, să-i citească
retina pe care stă scris numele celor
care, furîndu-și țara, și-au furat
sufletul,
inima,
iar cu trupul încearcă să se joace
ca porcul în lama cuțitului –

în inima ta e un înger mort
care păzește tot ce-au furat cei cărora le cîntă
lanțul la ureche, aerul
rece le trece prin vene, în timp ce
cerul li se pare un loc din care ar mai putea trage
ultimele foloase –

aici cîntă lebăda
cîntecul ei mut,
iar tu ce să faci într-o lume ca aceasta,
disperat că și cealaltă lume va fi la fel,
te uiți pe celălalt vizor
care îți rostogolește și celălalt ochi
și rămîi orb ca toți orbii. 

 

Comentarii cititori
sus

 

                                                                           

Poezii din războiul ruso-ucrainean

 

În urmă cu doi ani, atunci când Rusia a atacat Ucraina, poetul Boris Gumeniuk a luat arma în mână și a mers să-și apere Patria. Între pauzele de luptă din Donbass, poetul a scris poezii, le-a scris direct în tranșee, pe patul automatului, oglindind în ele tragismul și absurditatea războiului. Poezii din război- așa se numește volumul unde au fost publicate. Sunt niște poezii unde poți auzi cum bate inima tuturor soldaților care au luptat sau luptă în acest război. Cu toate că arată atrocitățile războiului, nu promovează ura față de inamic. Față de dușman, Gumeniuk vorbește cu respect și milă. De aceea, poeziile sale stau sub semnul umanismului. Vă prezint mai jos una dintre ele, inclusă într-o antologie de poezie ucraineană contemporană coordonată de Leo Butnaru, care va apărea în curând în România. Traducerea îmi aparține. (Dumitru Crudu)

 

 

Boris Gumeniuk

XXXXX

Pe nepusă masă, pescăruși pe câmpul de luptă

Aș mai înțelege dacă ar fi ciori
pentru că ciorile dintotdeauna se hrănesc cu trupurile războinicilor,
ciorile, care, de altfel, nu fac nicio diferență între
carnea eroilor noștri sau a dușmanilor
nu știu dacă merită să ne supărăm pentru asta pe ele

Oricât de tare ne-ar afecta

Eu încă mai pot înțelege porumbeii
care s-au obișnuit să ciugulească gunoiul oamenilor.
e oarecum firesc că le vor smulge părul năclăit


                                 și în craniile lor găurite de gloanțe
își vor face cuiburi
nu m-aș mira

eu mai înțeleg vrăbiile
pur și simplu le e foame
ciripind vesel
ciugulesc din buzunarele morților

(doar întâmplător atingându-le orbitele)
rămășițe de pâine pesmeți zahăr cafea

Și tot ce mai găsesc
sunt niște trofee de război

care niciodată nu o să le mai folosească celor uciși
pe vrăbii le mai pot înțelege
dar pe pescărușii care

Zboară încolo și încoace pe câmpul de luptă
pe care zac morții

În razele soarelui care răsare și apune, nu,

Nu îi pot înțelege–
                                                                          

încerc să mă conving că penele lor sunt trandafirii de la soare,

și nu de la sânge
că numai flamingo e roz
de la cantitatea de creveți mâncați
că pescărușii nu pot deveni așa de repede trandafirii
de la carnea mâncată a celor căzuți de ambele părți
(pentru a se obține un efect ornitologic de tipul ăsta

războiul ar trebui să nu se mai termine niciodată)

Ei zboară deasupra câmpului de luptă
pe care nu mai ai cum să-l mai ari de acum încolo
nu mai ai cum să mai ridici case pe el
să mai semeni pâine
să mai naști copii

se învârt deasupra câmpului de luptă
căzând razant
apucă prada
și pe deasupra pozițiilor noastre zboară spre mare
deasupra noastră se bat unul cu altul
și uneori pierd prada
bucăți din trupuri omenești cad la picioare noastre
(cel mai îngrozitor e că nu știm
dacă sunt ale prietenilor noștri sau ale dușmanilor)
e straniu când din cer
la picioarele tale brusc
îți cade un deget
sau o ureche


uneori îți pare
că dacă ai strânge împreună toate bucățile astea
ai putea recompune un om –
un prieten sau un dușman –
dacă ar mai fi și cine să-l învieze

pescărușii trandafirii –
–un coșmar al războiului-

nu aș fi vrut niciodată să-i văd

 cum scapă bucăți de carne de om
din cer direct la picioarele tale

că doar nu ai să te apuci acum să sapi o groapă
și să îngropi în ea un deget

sau o ureche

cu atât mai mult că nici nu știi ale cui sunt

 

Boris Gumeniuk s-a născut la 30 ianuarie 1965 года în satul Ostrov din raionul Ternopol, regiunea Ternopol. Autorul cărții de poezie Metode de apărare (1993), al romanelor Lukianovka (2005), Insula (2007), al nuvelei Cea, care a venit din cer (2009) și al culegerii de versuri Poezii din război (2014, 2015). Laureatul Premiului literar-artistic acordat de Liga Mecenaților Ucraineni în numele lui Vladimir Svidzinski și Boris Necerdî, distincția „Omul anului 2014”, medaliei sfinților Kiril și Metodiu pentru „sacrificiu și dragoste pentru Ucraina”. Participant la războiul ruso-ucrainean din Donbass. Locuiește în Kiev.

 

Comentarii cititori
sus

Eliza Macadan

 

Meteosensibilă

și pe cer în seara asta-s
norii țâțe fese de negrese
biciuite de un sfânt
cad din cer delicatese

n-o să plouă în oraș
stăm cu gurile căscate
și visăm alene-laș
c-am putea fi-n altă parte

sus cu bicele în mâini
huzurind deasupra ploii
am putea să fim stăpâni
ai negreselor și-ai voii

  

De trecere

bătrânii nu mai scot capul pe geam se uită prin sticlă
de lumea de-afară le e tot mai frică
strada-nghițită de vuiet nebun
e-adeseori parcă o rafală de tun

fâșâit de trăsuri țăcănit de potcoave de cai
se mai aud în urechile vechi cât covorul c-o scenă-n serai
se-nvârte decorul acesta strâmt tot mai des
din el bătrânii știu sigur că nu mai ies

decât cu ochii deschiși înăuntru
cu ceara lipită de mâini pusă întru
nemișcarea ce-i bine să țină
eternul din ei vinovat când o să vină

peste case golite dangăt de clopot se-aude acum
uși rămase deschise  nimeni nu se-oprește din drum
să privească la viață s-o atingă cu mâna
să se-oprească din goana de care se-alege doar huma

 

Comentarii cititori
sus

Andrei Zanca

 

 

Exercitarea prezenței

cu aripă de înger de-ar fi scris
și tot nu ar fi îngăduit în ei

o liniște de câmp între coline

însingurându-l, alungându-l
        în recluziunea tăcerii

chiar dacă fiecare se trezește cândva din
         somnul cel mai adânc.

el însă-și sporea prezența pas cu pas
traversând bezna, reîntorcându-se
la începutul nopții spre a-și șterge urmele

cu toții în tranzit în acest pelerinaj
al înapoierii prin pacea răsfrântă

dintr-o țară ce nu aparține
nimănui / cu aripă de înger
      de-ar scrie acum

nu ar spori o liniște de câmp între coline
nu ar diminua tăcerea unei ape curgând

  

Septembrie

închid ochii ascultând
inflexiunile glasului ei
dincolo de vorbe, și nimic

nimic nu-mi mai rămâne ascuns

cum dumnezeu dăruindu-ne un câine
spre a ne învăța pe-ndelete iubirea, stingerea
demnă, unduie în lumina ochilor lui

însă ea se uită neliniștită în jur sperând
că-mi va rămâne mereu ascunsă zona
dinspre care se desprinde fiecare
gest, fiecare vorbă, eu

închizând din nou
ochii, ascultând
mai departe

ecoul stins al sufletului ei din glas, durerea
tăinuită an de an, și-afară un cer de toamnă

senin și sfâșietor
de adânc. septembrie.
și-am mai murit cu-n an.

 

Calea

am fost mereu prezent în absența majorității, azi
văd că a fost calea mea pe drumul umblat, azi

         te zăresc în fiecare
și știu că nimeni, nimeni nu rămâne nemântuit
că pământul răspunde la chemarea încolțirii

unul câte unul trezindu-se în absența majorității

unde orice regret, orice remușcare te repune
pe cale atunci când crezi că noaptea
         nu se va mai sfârși

când durerea devine palpabilă
         în pustiul presupus

când susurul vorbelor între coperți
se-adună într-o spunere decantată
de tot ce am crezut a fi ori a pierde

      prin ezitare de pas
pe calea aleasă a drumului umblat

  

O alertă de pasăre

                         iertarea e mireasma pe care vioreaua
                    o dăruie cizmei ce-o strivește
                                (mark twain)

așezat în fața ferestrei deschise priveam
pasărea lăsându-se pe pervaz
         în pulberea fină

înșirându-și hieroglifele salturilor
peste un manuscris neterminat
atingându-mi ușor mâna, eu

neîndrăznind nici să clipesc
și dintr-odată s-a topit
printre frunzare
și-n mine

doar o alertă de aripă
mistuind toate gândurile, ploaia
răsfirându-se prin miresmele verii
destrămate de picături  sub frunzele
        unde zăcea nezărită.

poți însă împărtăși înălțarea, poți oare
descrie fructul rozei, urmele păsării
pe un manuscris neterminat?

 

Supraviețuitorii

ploaie rece de iarnă.
zorii înscriu cerul, glasul de bronz
peste terasamente, acoperișuri și desfrunziri

și poate e doar freamăt de lumină totul
mărturisirea fiind mereu favoarea unui
        supraviețuitor

bântuit și acum de spaimă la sunetul
telefonului, la o bătaie repezită în ușă
         noaptea, deși

         e atâta mistuire
în viu și-atâta viu în destrămări, încât
oriunde ai fi te afli într-o catedrală, pesemne

numai astfel putem recunoaște în altul
un chip ce ne străbate, răgazul înainte
de a relua povestea desprinsă
         din șoapta celor duși

și el continuă mărturisirea
cu o anume oboseală în glas

- ce-i cu adevărat important fiind
mereu dincolo de-o spunere -

unde mai toți și-au pus mintea în slujba
        nebuniei generale

unde, dacă li s-ar propune să aleagă
          între împăcarea de sine

și ghesul de a avea dreptate, mulți ar prefera
         să aibă dreptate

oboseala limpezind rostirea, ei
cu toții iubindu-l acum
atât de mult, încât

îl trec deîndată sub uitare și tăcere

și el vede că atacul, furia revărsată în jur
sunt doar strigătul de ajutor
al celui privat de tandrețe

unde timpul ispășitor al limpezirii
        bate altfel pentru fiecare

și continuă mărturisirea și simte
cum cineva îl ține acum de mână

îl ajută să treacă prin beznă
și ei încep deodată să-i suspecteze

glasul, oboseala, însă el continuă, deși
simte că vocea care îl străbate
      nu mai este a lui

  

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey