Alexandru Ionașcu
Lorena Stuparu

 
sus

Alexandru Ionașcu

 

 

Jurnal

 

 cuvinte să alegi atunci când ochii te găsesc pentru prima oară 

̽
aparențele albe alcătuind visul 

̽
așa se întâmplă când visezi 

̽
altfel ce-ar putea însemna totul

 ̽
în carapacea ta

 ̽
câinele în cușcă

 ̽
vietăți care nu cunosc ultimele șanse

 ̽
menhirele vii din malta

 ̽
moartea ca limbaj universal

 ̽
transcende umanul

  ̽
și o poezie aici

 ̽
nu transcende nimic

 ̽
                   poate singura poezie                   

  ̽
în orice caz, embrionul poeziei

 ̽
se mai spune și uterul poeziei, metapoezia nu este prea departe  

  ̽
moartea-poezie

  ̽
nu este poezie ci fugă de moarte

 ̽
nu se poate supraviețui aici

 ̽
casa este neagră cu natura copilăriei

  ̽ 
trei camere se prăbușesc în abisul oglindei prima este epidermă a doua imagine a treia oboseală ruginită

  ̽
 de câte ori visează un om într-o viață?

  ̽
este evident că somnul insuficient te apropie de propria-ți moartea dar este la fel de evident că somnul nu mai este același ca în secolul trecut sau ca în evul mediu timpuriu de pildă motiv pentru care este absolut vital să se alcătuiască o istorie a somnului așa cum avem istoria lumii

  ̽
visele sunt dovada epidemiei se răspândește când se epuizează toate resursele entuziasmului acea vreme nu este prea departe repede ridică lama scrijelește-ți beregata până la osul hioid

  ̽
totul este o epidemie chiar și viața dă dependență

  ̽
ridicat de la pământ

  ̽
nu se poate scăpa de nimic

  ̽
încep să obosesc la intervale geometrice

  ̽
umbre din interior forfotesc

  ̽
nimic nu poate fi planificat

 ̽
bloc ceaușist din anii ‘80 

 ̽ 
cu un creion însemnez numărul săptămânilor care au trecut de la debutul șomajului

  ̽
 vederea periferică prin pagini putrede micșorare corporală s-a oprit lângă prima treaptă

  ̽
ceața deasupra orașului se comportă ca o viețuitoare malnutrită sau în pragul morții

  ̽
ultimele vârtejuri ridic un genunchi trupul este pandemic identitatea îmbolnăvește totul 

  ̽
câinele de sub fereastră dă târcoale aceleiași cuști improvizate

  ̽
e incredibil cum rezistă pe orice vreme dar e la fel de vinovat ca orice urmă de viață

  ̽
realizezi că bătrânețea nu e deloc o evadare când îți crapă în premieră o unghie 

 

Comentarii cititori
sus

Lorena Stuparu

 

 

După ce-a trecut un marfar

mă luasem cu vorba despre o pereche de mănuși
mă aprinsesem de dorul căciuliței, umbrelei, eșarfei, fularului
îmi căutam prin geanta uriașă tezele
actele și salariul pe mai
trusa cosmetică din tramvaiele trase de cai
unde staționau după mănușile cu degete albastre de mohair și
palme albe de melană împletite de bunica
după umbrela liliachie pe care-o aveam de la tata
așa mă simțeam mai aproape de tine
și obișnuiam să plâng din orice

 

Carnavalul

începea la-ntâmplare
ca orice somnolență
nici plantă, nici carne
ca un nume
fără de sâni și fără de coapse
fără dorință de realitate
și fără de țară -
mă jucam la fermă
și animalele erau toate pe bară
au venit stăpâni desenați și-au cântat
apoi au șters-o
în Recycle Bin

 

Confisco

Despre tine ar trebui să scriu într-o carte,
Confisco!
Și când mă așezi în pat,
să simt cum alunec
într-un capac de pudrieră
plin cu scrum de țigară
să nu mă pot contempla
din palmele mamei și compresele tatei,

și-n râsul tău
să mă-ntorc pe sub duzi de la Mariana
și când mingea mă lovește în ceafă
să vă ameninț ”Dacă nu sunteți atenți,
o confisc!”
Și tu să-mi arăți frunza ta mică
și să-mi răspunzi:
Confisc-o!

 

Elu

când îi schimbam pansamentul
la venă
îl țineam strâns de lăbuțe și urechi
iar mama îi turna soluție cu propolis
peste răni
mai mari decât el
era efectiv ciuruit
un erou străin de ce-i pisicesc
mama îl iubea de pe vremea când îl striga Ela
într-o zi
a făcut pipi în fața ei
pe covor

 

Colecționez

sticle de-o jumătate de litru
să le umplu cu vin oamenilor
că le-am dat destul florilor
trandafirul japonez s-a și ofilit
de atâta vodcă
ieri, când nu te-am găsit la fântâni
nici la colțul căii Victoriei
când se intersectează cu bulevardul Dacia
cu mâinile scoase din buzunare peste
zgribulite mâinile mele
colecționez
paduden, nospa, antinevralgic și ortanol
că numai lângă tine se poate muri
îți spuneam
dar ce păcat că nu se poate trăi.

 

Fără să fi văzut

cu vorbele mele aș putea să-ți fac amintirea
mai trainică decât
întreaga ta existență
dar ca să nu fiu patetică
mi-ar ajunge să mergem împreună la Iași
sau măcar la un film
și să mă uit pe fereastră
tot timpul călătoriei

 

Dar acum dintr-o dată totul contează

în copilăria noastră trăită cu artă
nu conta că Nicușor Tonitza de la scara 2 cânta la vioară
importantă era aleea din spatele blocului F 8 pe care mă-ntorc și-acum
de la școală căutând-o pe mama la fereastra cu flori și păpuși
nu contau biblioteca din lemn de nuc, nici scrinul din lemn de trandafir
important era atelierul de sculptură în cretă de la capătul blocului
nu conta încleștarea bătăliilor cu sulițe din pomii de iarnă
importante erau steagul de luptă și armistițiul
important era etajul trei care însemna cerul etajului doi
acolo strigam la Mena și la bunica ei "None" din Milano
când mi se făcea urât
important era să pronunțăm cât mai corect
înger individ inginer inorog

 

Probleme personale

știam că sunteți un mare prozator
dar nu-mi aminteam cum vă cheamă
știam că ați scris un titlu
fascinant ca un rândunel de Oscar Wilde
un fel de lup de stepă un fel de autobiografie un fel de simfonie
dar nu-mi aminteam cu exactitate
așa încât mi-a părut bine că v-am văzut în tren
și nu am avut loc lângă dumneavoastră
nu știu ce fel de conversație aș fi legat dac-ar fi fost ora potrivită
când oprea trenul prin gări
tremuram de frică să nu-mi ia cineva locul

 

Printre alte ciudățenii din viața mea

încercați vă rog
să nu mă mai duceți cu vorba
între mine și nebunia lăsată în urmă
au crescut munți și blocuri și ape
le străbat
cu grija de-a nu le atinge
printre săruri de baie
haine vechi și coronița mea
dintr-a opta
de sub tei
după ce notez visul sau invers
pentru pagina nescrisă
vă rog frumos fiți fericiți
printre alte ciudățenii din viața mea

 

Prin libera trecere a formelor

un rândunel mă-ndeamnă
la plecare
o ploaie-mi ține de urât
un imn mă-nchide în alt imn
cei care văd
nu se mai întristează

 

Recenzie în carne și oase

aceleași păpuși, aceiași urși de pluș
aceleași figurine de porțelan
îmi traversează și astăzi copilăria
printre orele amiezii
o vrabie pe firul telegrafic
un pinguin cu aripile prea strâmte
cireșele dăruite de tata în somn
și vocile ni s-au îmbrățișat
- „ferice de acela pe care-l vei iubi”
- „acestea nu-s doar amintiri…”
și
asta e
că-ntotdeauna mi-a fost frică să trăiesc
în realitate

 

Acesta nu-i cântecelul meu

în filmul meu ce ocolește orașul tău
cuvintele se fac scrum
și nici unul nu le poate visa

în filmul ce ocolește orașul tău
nu-i cântecelul meu

 

Unde stăteam înainte

mult timp ca o floare carnivoră
așa se cubărise-n gândul meu și-n inima orașului
multiplicată-n mirosuri de vinete coapte și ardei la cuptor
în poziția asta caldă, comodă, în patul ăsta acvatic
Strada 13 septembrie

 

Clătinare

Spăl rufe
Îmi fac din coroană mărgele
În foșnetul plopilor     

ai putea să crezi că
îmi fac rău vacanțele
tu știai asta 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey