Adela Efrim
Ioana Gruia

 
sus

Adela Efrim

 

 

îmi asum 

despărțiri vulcanice
iubiri înșirate cum ardeii iuți pentru iarnă
*
pastile laolaltă cu dezgoliri
aceeași 
moarte
viața mă încurcă
*
o iau de la capăt
în aceeași incertitudine 
*
nu îmi mai ies la fel de bine 
despărțirile
nu mai am curaj să vorbesc despre
iubire
e aproape iarnă

 

dragostea ta

cade în mine cum ploaia în burlane
învolburată
oarbă 
caută 
de la stânga la dreapta
de la dreapta la stânga
lunecă
în zig-zag
să plângi
să ierți
să uiți
abia atunci simți cum cade ploaia 
și prin tine

 

impertinentă

să te rupi de zbor 
să cobori lângă valuri
să uiți zborul 
pentru a-ți înțelege plutirea

 

nisipul

se sedimenteazā în timp
și nu primești nicio notificare pentru asta
îl simți doar
atingându-l cu tālpile fin 
apoi înoti
de teamă
cā ai putea să-l 
tulburi 
cu
indecența ta

 

am împins valul cu piciorul 
nu s-a împotrivit 
*
s-a întors când nu îl mai așteptam
venea învolburat mă
acoperea 
eram 

algă lângă celelalte
*
goneam asfințitul
devenisem amanți
doar pescărușii înțelegeau 
*
marea 
ne izbea de ponton
se îndulcea sorbind sarea din noi
țipătul
era singurul 
reper

 

Comentarii cititori
sus

Ioana Gruia

 

 

Încă nu e suficient de bine cunoscută în propria ei țară, adică în România, una din cele mai talentate  scriitoare ale Spaniei de astăzi - Ioana Gruia. Se năștea în 1978 la București, deci abia intra în adolescență în momentul acelei violente schimbări de regim, perioadă din care pare să-și amintească doar euforia voltijurilor într-un carusel sau tristețea de pe chipurile oamenilor. A profitat ulterior de ofertele deschiderii noastre spre spațiile universitare occidentale, și-a făcut studiile în Spania și în Franța, a fost apoi cooptată la Universitatea din Granada, unde chiar predă literatură comparată.  Uimitoare, pentru mine, este în primul rând adaptarea ei perfectă  la limba lui Llorca, și nu doar fiindcă trăiește în orașul predilect al marelui poet. În mai puțin de zece ani, din 2009 încoace, a publicat mai multe volume de poezie, proză, și cîteva serioase studii critice, între care și o carte dedicată lui Norman Manea,  cu care a recoltat câteva premii dintre cele mai prestigioase. Ultimul din această serie, Premio Emilio Alarcos pentru poezie, i-a fost desemnat la Oviedo, în Asturia, pentru volumul Carrusel (publicat deja în cea mai prestigioasă colecție de poezie din Spania, la editura Visor, care îi tipărise mai înainte și studiul sinteză Eliot și scriitura timpului în poezia spaniolă contemporană). Cu volumul de versuri Soarele în fruct - publicat și de Tractus arte - obținuse deja în 2011 premiul pentru Poezie tânără  al Andaluziei (Andalucía Joven), iar cartea fusese editată și în Franța. Dar și mai important e faptul că despre această „seducătoare intensitate lirică” a Ioanei Gruia au scris deja câțiva scriitori importanți, între care Garcia Montero. Toată lumea remarcă, pe bună dreptate, limpezimea și densitatea acestei poezii; iar eu aș adăuga și cuvântul „onestitate”, adică acea rară calitate a unui text care s-a decantat până la o foarte fină și elaborată simplitate ce pare că-ți vorbește direct, eliminând artificiile. Bine procedează Ioana Gruia (și cred că are instinctul de a nu se depărta de limpezime al oricărui scriitor care se decide să se exprime într-o limbă de adopțiune, sprijinindu-se deci în primul rând pe controlul inteligenței). Dar este, mai cu seamă, emoție autentică în această poezie, de unde și misterul acestei comunicări sensibile care depășește barierele și particularitățile traducerii interioare. Vă propun deci un mic florilegiu din Carusel, si reproduc câteva fraze de prezentare, de pe ultima copertă: „Vertijul caruselului exprimă iluzia și dezamăgirea. A conversa cu propria ta copilărie implică a descoperi cicatricile din care noi ne alcătuim. Temele ce apar în acest Carusel sunt copilăria ca etapă încorporată a identității noastre de adult, identitate ce oscilează între celebrare și dezamăgire,  complexitatea naturii feminine,  maternitatea, iubirea ca salvare și de asemenea ca fractură, erotismul, cruzimea lumii contemporane și multe altele ce alcătuiesc subiectivitatea noastră”.

                                                                                                            Dinu Flămând

 

 

 

Cineva de pe cealaltă parte

 

O fetiță extrem de serioasă,
de pe vechea stradă a copilăriei mele,
mă vizitează în somn.
Ce am făcut eu cu viața mea? mă întreabă.

Și nu știu ce să-i răspund. Poate numai
că mă aflu pe partea cealaltă străzii,
acolo unde ea nu mă mai poate prinde.

Precis că ceva are s-o-mpiedice:
fie precauta umbră a tăcerii,
fie subita frontieră a spaimei.

Într-o zi am să știu ce să îi răspund.
Sau poate nu voi ști niciodată, poate voi plânge.
Poate că noi cu toții devenim niște treceri
iar eu voi fi visul ei:
deci cineva care nu-și amintește trecutul,
și are în amintire doar viitor.           

Cineva care va trebui să afle
dacă deja a învățat 
                                să mă ierte.

 

 

                                               Carusel

 

Prin anii nouăzeci tocmai se construise
caruselul cel auriu de la București.
S-ar zice că orașul învăța să se și distreze,
dar cu timiditate și nu prea încrezător.

Iar eu de asemenea deprindeam dându-mă pe roată
un fel de beție și de amețeală străină.
Ajunsese la noi pe ritmuri de lambada și de Jackson,
odată cu sticlele de Coca-Cola și chiar de Pepsi.

Începea o vreme foarte spumoasă
se cerea s-o dansezi cât poți tu mai repede.
Să urci rapid pân’ la cer, să privești
sus de tot, peste cenușia tristețe a țiglelor.

Nu te puteai opri să te rotești cât mai mult.
Ca și cum ai fi descoperit un adevărat secret,
sau ascunsul dar de a te înălța tot mai sus,
ori indefinibila repetare a bucuriei.

Iar orașul se vedea cum era el dintotdeauna,
în nuanțele sale stinse și chiar brutale.
Case urâte, sumbre umbre înveșmântate,
toate și totul erau la fel, însă îndepărtate.

Așa am învățat cum se alcătuiesc mirajele
pe care viața le ține în ea ghemuite,
ca unii copii ce nu vor să piardă,
știind ei după amețeală cum e dezamăgirea.

Nimeni nu mai merge la carusel, acuma e și prea vechi,
Dar eu încă-mi aduc aminte de acele vârtejuri.
Iar clipele mele de bucurie intensă
precum caruselul cel auriu încă mă uluiesc.

 

 

În afara cadrului
(București, 1972)

 

Aici te uiți cu atenție spre cineva sau ceva
aflat în afara cadrului.

Erai tânără în această fotografie veche, mamă,
dar aveai
surâsul obosit al eșecului.

Trăiești
într-o țară crudă și de neînțeles.

Iar lumea se află, o știi și tu, undeva-n altă parte,
undeva în afara cadrului imaginar,
fiindcă oricine ar încadra ea va fi totdeauna
la fel de mizerabilă.

Știai deja că aici nu există
nimic altceva în afara cadrului.

 

 

Noapte ploioasă

 

Plouă încet peste oraș. Tu dormi
Mă duc la fereastră și privesc îndelung
micile pârâiașe în lungul străzii,
farurile ce se îndepărtează prin noapte.

O femeie pășește grăbită
spre nu se știe ce secretă poveste.
Un bărbat trece repede și nerăbdător
peste bălți, peste cicatricile asfaltului.

Îmi place
naudibila muzică a peisajului,
orchestra cea fantasmatică din piețele goale
pe care le duc apoi cu mine în pat.

Plouă încet peste oraș. Te trezești,
mă caută din tine urgența unei dorințe,
pasul tău prin această ploaie zorește.

 

 

                                            Summertime pe Pont des Arts

 

Când visez că plutesc în derivă,
saxofonul mă trage pe Pont des Arts și mă salvează.

Tot așa lacătele îndrăgostiților prinse pe balustradele podului,
trag  din mine în jos toate fricile și le ferecă.

Cineva repetă acorduri din Summertime,
le aud din străfundul visului meu.
A venit din nou vara iar tu pășești
spre mine să ne-ntâlnim la mijloc pe Pont des Arts.
Învăluindu-mă cald de jur-împrejur,
ca un refren de jazz,
iată că dorința mă asaltează,
mă ia și mă transportă deasupra spaimelor.

Nimeni nu scapă de propriile sale visuri,
dar nici de propriile sale cântece.

 

 

Pietre pe plajă

 

Fetița caută niște pietre pe plajă.
Le alege pe cele mai bune: întregi,
cu marginile rotunde și neștirbite.
Tot așa sunt salvate și amintirile
la datele de aniversare, la sărbători.

Concentrată, dezmoștenindu-le dintr-o simplă privire
pe cele care nu au strălucire, pe cele ciobite,
eu atunci când le culeg le ascund.
Chiar dacă deocamdată fetița nu știe asta
și pentru ea vor constitui nocturna ei piele cea mai intimă.

Fetița aceasta doarme în mine,
învelită în această piele de care încă nu știe,
pe care degeaba și-o imaginează piele de șarpe.

Privește cu încântare pietrele ei frumoase,
se bucură de strălucirea ei,
la solara flacără a promisiunii sale:
ziua e impecabilă, ea alungă
toate coșmarurile unei copilării.

Se va înopta nu peste multă vreme,
ca o piatră ciobită ce nici nu mai strălucește.

 

 

Gară abandonată

 

O bancă, un orologiu, ierburi sălbatice.
Multe mâzgălituri stridente.
Departe de tot, niște păsări.

E vorba de un loc din afara timpului.
Și nimeni nu-l așteaptă pe nimeni pe-această bancă,
deși există speranță în fiecare dintre obiecte.

Trenul nu se oprește,
imaginea persistă doar preț de-o clipă.
Însă e destul cât să înțelegi
că ceea ce ne așteaptă la urma urmelor
nu e decât o gară abandonată.

 

 

Casa poem

 

Mi-ar plăcea să locuiești în acest poem
așa cum locuiai în pântecul meu,
care era pentru tine o casă. 

Iar poezia să fie refugiul tău.

Mama ta
vorbește în toate limbile
cu accent străin
și știe
că exită mereu în refugii ceva ca intemperiile,
o fragilitate ce te va face puternică.

Pentru tine revin la casa poem.
Iar în iernile pe care urmează să le cunoști
să sperăm că-ți va ține de cald și te va proteja.

 

 

Cea de a doua țară

 

                                                            Un hijo es el segundo país donde nacemos

                                                                                                Luis García Montero

 

Îți caut prin noapte mâna,
mânuța ta cea minusculă,
mânuța ta de copil, talisman al meu,
ca să scap de aceste tulburi gânduri.

De zorii zilelor lucrătoare.
De umbra cea amorțită a absenței sale.
De faldurile nocturne din care privește,
tot mai sigur de sine,
tot mai crud în blândețea lui,
eșecul,
în zbaterile sale de animal prins.

În timp ce dormi tu surâzi.
Mă aștepți
pe partea cea luminoasă a nopții.

Și nu-mi mai este teamă. Mă protejezi tu.

 

 

Traduceri din spaniolă de Dinu Flămând

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey