Maria-Gabriela Constantin
D-na Gheo
Alina Savin

 
sus

Maria-Gabriela Constantin

Liniştea unei după-amiezi

Se afla chiar īn dreptul porţii, o poartă boltită din fier forjat, lucrată cu migală şi mult bun-gust īnfăţişand flori, frunze, īngeri. Păşi īnăuntru. Cimitirul era mai degrabă un fel de parc uriaş cu alei largi, de-a lungul cărora se īnşiruiau castani īnalţi cu umbră deasă şi primitoare. Mai erau şi cīţiva mesteceni, şi niscaiva plopi ce se īndoiau alene īn bătaia vīntului potolit de īnceput de toamnă.

O linişte nemaiīntīlnită īl cuprinse. Īn dreapta şi īn stīnga lui multe statui şi bănci. Pe o alee apropiată o tīnără īşi plimba noul-născut īn cărucior, iar īn depărtare aşezaţi chiar īn faţa unui strat de panseluţe un cuplu de īndrăgostiţi veniţi să-şi caute aici liniştea. Īnaintīnd īncet privind mormintele, statuile. Le cercetă: unele īnfăţişau īngeri, femei, altele chipuri de copii. O statuie īnfăţişa un soldat cu mustaţă şi chipiu. Alţii aveau şi profesia cioplită īn marmura albă: director. De fapt dir.gen., chiar aşa stătea scris. Toţi oamenii aceia părea că voiau să fi luat cu ei şi după moarte orgoliul din viaţă. Zīmbi. Pe o lespede scria simplu: Tata, fără vreun nume, ori vreo dată de naştere, iar puţin mai jos: Vom īnvia. Nimic mai mult. Privi adīnc impresionat. Iată un om care murise plin de nădejde, ca un bun creştin. Nimic nu părea să fi fost important faţă de vălul morţii decīt că acel tată care iubise şi fusese la randul său iubit de ai săi. Şi la dreapta o piatră tot fără nume şi date pe care cineva aşezase castane jur-īmprejur, cum era obiceiul la evrei.

Cum se plimba adīncit īn gīnduri deodată printre crengi desluşi pe una din aleile mai īndepărtate trei siluete aşezate pe o bancă. Se apropie. Erau o bătrīnică, un bărbat īntre două vīrste şi un tīnăr blond de a fumuseţe răpitoare. Bărbatului părea să īi fi fost rău. Respira anevoie. Bătrīnica īi zīmbi prietenos de sub basmaua neagră legată sub bărbie. Parcă n-ar fi avut vīrstă. Se salutară.
- Bună ziua.
- Bună să-ţi fie inima.
- Frumoasă zi avem astăzi.
- Īntr-adevăr, tare frumoasă.
Apoi zărind privirea curioasă a celui sosit, bătrīna spuse fără ca şi cīnd ar fi răspuns la o īntrebare nerostită.

I s-a făcut rău, maică, a venit să aducă flori la mormīntul nevestei lui şi m-a strigat. Eu, pe aici, cu treburi, m-am dus numaidecīt. Acum īşi trage sufletul. Pe el, spuse bătrīna arătīnd spre tīnăr, īl cunosc de cīnd mă ştiu. Se afla prin apropiere şi īl ajută acum pe săracul om să meargă pe drumul lui. Singur nu poate.
O privi mai atent. Pentru o īngrijitoare părea prea vīrstnică, dar poate o fi fost vreo cuvioasă cum erau atītea, care venea să se īngrijească de morminte. Cum nu păreau să aibă nevoie de ajutor, mai rămase puţin cu ei privind īn zare fără un cuvīnt apoi le ură o zi bună şi plecă mai departe.

Se plimbă mai departe cu pas uşor bucurīndu-se de lumina albă, duioasă a acelei după-amiezi. Era totul atīt de frumos, atīt de liniştit...Ascultă păsările ciripind, şuierul unui tren īn depărtare. Apoi se aşeză pe o bancă chiar īn dreptul unei statui care-l īnfăţişa pe Mīntuitor. Se simţea aproape fericit.

La moment dat văzu o statuie care semăna izbitor cu tīnărul pe care tocmai īl zărise pe bancă cu puţină vreme īn urmă. Se apropie şi citi inscripţia. Rafail. Şi chiar pe o lespedea alăturată īşi zări propriul nume.

Comentarii cititori
sus

D-na Gheo

Act

Afară e iarnă, iar zăpada s-a aşezat, īncetişor, pe acoperişurile caselor, pe crengile copacilor, pe cutia poştală şi chiar pe gardurile astea ascuţite, care mereu īţi prind pantalonii cānd vrei să le sari. De multe ori s-a īntrebat Act cum de stă zăpada asta aşa de liniştită pe gardurile astea aşa de subţiri.

Acum, īn pat, acoperit cu plapuma pānă sub bărbie şi aşteptānd-o pe mama să-l ia īn braţe şi să-l ducă la baie, să se spele, Act īşi pune aceeaşi īntrebare, dar imediat īi reapare īn minte şi īntrebarea cealaltă: De ce nu mai vine…? Dar nu mai are timp s-o termine, că īn faţa īi apare un disc mare, cu doua braţe de argint, unul mic şi unul mare, şi īncă unul auriu care se mişcă īntruna. Discul alb este īncercuit cu o ramă toată din aur. Da. Act īl recunoaşte. Este un ceas. Atāta doar că-i un ceas mai mare decāt cele pe le care ştie el, şi mai frumos.

- Ce-o fi cu ceasul ăsta la mine īn cameră?, se īntreabă Act. Da, mi-ar place să am şi eu unul la fel.
- Eu sunt ceasul regelui, şi locuiesc la castel, pe-o măsuţă numai din aur şi cristal, iar vecinul meu de măsuţă este un balerin din porţelan, care, de cānd a venit lāngă mine, nu-şi mai dă piciorul drept jos. Stă aşa, parcă-i īn aer. Suntem tare buni prieteni.
- Tu eşti un ceas vorbitor!, se miră Act.
- Da, vorbitor, şi important, ca stăpānul meu, regele. Eu şi regele ne īnţelegem tare bine. Dacă regele īmi spune că are chef să doarmă pānă la ora doisprezece, ziua, eu īmi īnchid soneria, iar braţului ăsta mic şi harnic īi spun să meargă fără zgomot.
- Cum de te īnţelegi aşa de bine cu regele şi regele cu tine?, īntreabă Act tot mai mirat.
- Ce te miră? Doar şi tu ai un ceas! Fiecare om are un ceas, un ceas-prieten…
- Da, răspunde o voce necunoscută.
Act se uită nedumerit īn jur. Un alt ceas luase locul celui dintāi. De data aceasta, ceasul este pus īntr-o lădiţă lucioasă, iar braţele lui sunt dintr-un lemn deosebit de fin.

- Eu sunt ceasul profesorului de fizică, bătrānul ce locuieşte peste drum de tine. Eu te văd cānd te duci dimineaţa la şcoala. Stau pe biroul de lāngă fereastră, printre cărţile şi ochelarii profesorului. De-aici văd direct īn stradă.
- Şi tu te īnţelegi bine cu stăpānul tău?, īntreabă din nou Act.
- Desigur. Avem aceeaşi vārstă, şaptezeci de ani. Cāteodată nici nu-i nevoie să dau din clopoţelul ăsta pe care-l vezi atārnat deasupra capului meu, că profesorul numai se uită la mine şi ştie că trebuie să se trezească pentru a-şi continua cartea pe care a īnceput s-o scrie, acum douăzeci de ani.
- Ce frumos! Vreau şi eu aşa un ceas.
- Dar ai şi tu unul! Uite-l pe noptieră! Fiecare om are un ceas-prieten.
- Da, se aude o altă voce.
De data aceasta, Act nu mai īnţelegea nimic. Cum? O tigaie? Ce legătură are ea cu toate ceasurile cu care a stat de vorba pānă acum?
- Eu nu sunt o tigaie. Eu sunt ceasul doamnei Priti, vecina din portiţă cu voi. Īntr-adevăr, chipul meu se sprijină pe o tigaie, dar eu am braţe care o anunţă pe doamna Priti cānd e gata prăjitura din cuptor sau cānd trebuie să-şi ia medicamentele. Ce-mi place mie la stăpāna mea e că niciodată nu-mi dă īn cap cānd sun, cum am auzit că fac alţi stăpāni de ceasuri. Parcă suntem noi vinovaţi că ei ne pun să sunăm!

- Bine. Īmi place ce-mi spuneţi voi. Dar oare copiii pot avea un ceas-prieten?
- Bineīnţeles. Uite, văd că şi tu ai un ceas, se aude vocea cristalină a altuia, care tocmai luase locul ceasului-tigaie. Fiecare copil poate avea un ceas-prieten.
- Şi tu eşti tare frumos! Văd că chipul tău seamănă cu o păpuşă. Sigur stăpāna ta este o fetiţă. Uite ! Toate orele tale sunt desenate pe cāte o mărgică, iar braţele tale sunt făcute din şiraguri de mărgele. Eşti tare frumos! Vai! Dar ce clopoţel ai! Parcă-i un jeleu!
- Īţi mulţumesc, īi răspunde ultimul ceas. Să ştii că şi stăpāna mea mă laudă la prietenele ei, pentru că sunt frumos, dar mai ales că dimineaţa o scol la timp, cu clinchetul meu. Datorită mie, nu īntārzie niciodată la şcoală. Pentru asta īmi este foarte recunoscătoare: īn fiecare zi mă şterge de praf şi mă aşează pe mileul cel mai frumos şi mai pufos, lāngă ursuleţul de pluş şi iepurilă de catifea. Ne īnţelegem tare bine cu toţii, suntem ca o familie.

Act auzea şi nu-i venea a crede. Dădu să se mai uite o dată la ceasul-păpuşă, dar nu-l mai văzu. Afară era, īn continuare noapte, iar sub razele de lună, zăpada sclipea din ce īn ce mai tare.
- Oare de ce nu mai vine mama? Doar ceasul a sunat demult!, se īntreabă Act, uitāndu-se lung spre fereastră… iar afară… Oo! E tot īntuneric! Parca-ar fi noapte, noapte!
- Nici nu trebuie să vină mama ta, că-i de-abia miezul nopţii. Cānd am sunat, nici nu te-ai uitat la mine. Mi-ai dat una īn cap, uite aici, de mă doare şi acum. Dacă te-ai fi uitat la mine, puteai să vezi că n-am sunat pentru dimineaţă. Mai ai de dormit. Somn uşor!
Grăbit, Act se īntinde, aprinde veioza de pe noptieră şi-şi ia ceasul īn braţe.
- Stai! Stai! Iartă-mă! N-am vrut… Ştii… de azi īnainte, vreau să fim prieteni. Tu ai văzut şi ai auzit ce am văzut şi auzit eu? Vrei să fim şi noi la fel? Uite! Oh! Dar nici nu mai ştiu cum de mai poţi suna, din cauza prafului de pe tine! Vai de mine cāte julituri ai! Eu ţi le-am făcut pe toate? Te rog iartă-mă!

Dimineaţa, cānd a venit mama să-l ia pe Act din pat, ia-l de unde nu-i… Tare s-a mai speriat! Chiar a crezut pentru o clipă că i-a furat cineva odorul. Dar de cānd hoţii īţi strāng patul? De cānd hoţii īţi aerisesc camera? Şi īţi mai şterg şi ceasul de praf?
Īn timpul acesta, Act era de mult īn faţa chiuvetei şi-şi spăla dinţişorii.

Īn după-amiaza aceleiaşi zile, cānd m-am īntālnit cu el, Act īşi aducea ceasul de la ceasornicarul de pe strada noastră.
- Ştiţi, doamna Gheo, că am un prieten nou? s-a grăbit el să-mi spună, de īndată ce-a ajuns īn dreptul meu.
- Īmi pare bine, Act. Şi cine e noul tău prieten?
- Uitaţi-l! E aici cu mine. El e. Ceasul meu. Am fost cu el la ceasornicarul nostru, care mi l-a curăţat de praf, mi l-a lipit, īndreptat şi vopsit din nou. Nu arată el ca ceasurile din noaptea trecută, dar este ceasul meu, şi prietenul meu.
Pānă acasă, Act mi-a spus toată povestea despre ceasurile pe care le-a văzut şi cu care a stat de vorbă.

(Poveste din volumul īn pregătire Copiii de pe strada mea)

Comentarii cititori
sus

Alina Savin

Marion

(Continuare din numărul trecut)

Un magazin de veşminte, primitor şi aglomerat.
Marion şi-a cumpărat o cămaşă bărbătească şi un braţ de candelabru.
Cīnd am trecut pe līngă cabina de probă, perdeaua s-a dat la o parte şi o fată blondă, cu zīmbet şiret, ne-a arătat cu degetul inscripţia de pe chiloţii ei.
Eu nu m-am uitat, gestul mi s-a părut indecent şi gratuit, īnsă Marion şi-a īncordat privirea ca să distingă cuvintele.
- Sīnt mioapă, iartă-mă, a strigat ea, vrīnd să se apropie, dar fata s-a ascuns din nou după perdea, chicotind. Am tras-o pe Marion afară din magazin, ea se zbătea, clienţii se uitau la noi.
Luni de zile a străbătut kilometrii nesfīrşiţi ai magazinelor din oraş, căutīnd-o pe fată.
- Mi-a fost transmis un mesaj important, īmi spunea ea ştergīndu-şi cu batista lentilele ochelarilor noi, iar eu am trecut pe līngă el fără să reuşesc să īl citesc. La naiba.
Īntr-o zi a bătut la uşa noastră la belle religieuse sans merci.
Vindea trandafiri de hīrtie.
Marion a invitat-o īn casă, i-a făcut un ceai şi un masaj la tălpile goale, apoi a īntrebat-o:
- Cine te-a trimis la noi?
Fata a dat din umeri şi nu a răspuns nimic.
Era mută şi nu ştia să scrie.
- Niciodată nu o să aflăm răspunsul, mi-a spus Marion, ciudat de liniştită, de īmpăcată, de fericită.
Un cuţit cu plăsele de os, păstrat īn oţet de iasomie.
Un tunel subteran.
Un telefon de epocă, stricat.
O pungă cu bomboane de mentă.
Un triunghi pubian năclăit de īngheţată.
Am umplut un borcănel cu ulei şi am īnceput să īmpletesc din trei fire de līnă un fitil.
- Ce vrei să faci?
- O lampă.
- De ce?
- Se apropie furtuna, s-ar putea să avem o pană de curent.
- Aha.
Au trecut orele.

După tunet, luna avea trei aure.
Stăteam īntinsă pe terasă, udă de ploaia de nacru, şi priveam trecīnd norii nopţii cu nuanţe roz.
Răsuflarea oraşului umfla draperiile roşii din salon. Se auzeau lătrīnd cīini bolnavi. Trecea cīte un tren īn depărtare. Vorbeam īncet cu mine īnsămi şi nu ajungeam la nici o concluzie.
Antologia amintirilor mele cu Marion e comoara mea cea mai de preţ. Īn rest, cīteva rochii, carioci colorate, cutii din metal serigrafiat.

Cu capul pe un prosop curat, Marion dormea de multă vreme īn dormitor, cu buzele īntredeschise, la lumina firavă a veiozei cu abajur de hīrtie, care pīlpīia vag īntr-un colţ al īncăperii.
Corpul ei īmi era atīt de familiar.

***

Īn restaurantul mexican, Marion Īnainte-Mergătoarea citeşte cu atenţie meniul şi cere lăcuste marinate īn miere sălbatică.
Eu nu iau decīt cafea. O privesc mīncīnd şi īi spun:
- Nu aş putea să trăiesc īn alt oraş decīt acesta.
- De ce?
- Pentru că aici sīnt cele mai frumoase autobuze din lume, cu bilete de călătorie pe care sīnt reproduse picturi celebre sau citate din literatura clasică. Īn plus, pe ziduri sīnt desenate cu creta cele frumoase organe sexuale din lume.
- Atīt?
- Şi pentru că tu ai cele mai frumoase īncheieturi din lume. Şi pentru că ne place, la amīndouă, cea mai frumoasă melodie din lume. Dar ia spune, ai făcut vreodată dragoste īntr-un lan de floarea-soarelui?
- Nu.
- Şi nu ţi-ai dori?
- Nu.
- De ce?
- Prefer să am un duş aproape.
- Eşti infectă.
După aceea am fost la muzeu.
Marion s-a īntristat văzīnd o cariatidă de marmură cu un sīn īnnegrit.
S-a īntors īn timpul nopţii. Porţile se deschideau singure īn faţa ei. A desprins sīnul canceros, l-a īnfăşurat īntr-o pīnză curată şi l-a băgat īn rucsacul meu.
Spre ieşire, am făcut un ocol pe la secţia de hărţi vechi, şi am furat o hartă a cartierului, īnainte de a se construi pe Grand Rue clădirea noastră.
Bătrīnul paznic ne-a urmat peste tot, cu privire īngăduitoare şi reproşuri mute.

Acasă, Marion a pus sīnul bolnav īntr-o fructieră de alpaca argintată şi a lipit peste tot prin apartament file desprinse dintr-o carte de rugăciuni scrise īntr-o limbă pe care nu o cunoştea nici una dintre noi.
- Ce te-a apucat?
- Vreau să am un contact cotidian cu limba asta. Poate aşa o să o īnvăţ mai repede.
(Mult timp Marion fusese tristă pentru că eu o limbă vorbeam īn gīnd şi alta cu ea. De la o vreme, ca să o liniştesc, īncepusem să mă prefac că aş vorbi şi īn gīnd aceeaşi limbă ca cea pe care o vorbeam cu ea. Apoi ne-am propus să īnvăţăm toate limbile de pe pămīnt
- Oare cīţi ani crezi că o să ne ia?
- Ce contează. Cīnd o să ne plictisim o să ne oprim, oricum. După aceea ne apucăm de altceva.
)

La muzeu eu văzusem un relicvar medieval din cristal albastru, şi, deşi era interzis, īl fotografiasem.
M-am dus după cīteva zile la un atelier de sticlărie şi am comandat unul exact la fel.
Cīnd a fost gata, l-am dus acasă şi l-am umplut cu bomboane de mentă.
Lui Marion i s-a părut o idee extraordinară.
Am şi eu cīteva pasiuni derizorii, pe care ea le cultivă cu grijă.
- De ce faci toate aceste lucruri pentru mine?
- Ca să fii liberă. Nu vreau să am un sclav līngă mine.
Am lăsat să īmi cadă pe palmă un miligram de mercur dintr-un termometru şi m-am privit īn el. Nu m-am recunoscut. Marion a luat o sticlă de şampanie, a făcut incantaţii şi cīnd a scos capacul, din sticlă au explodat zeci de litri de lichid gros, care au inundat apartamentul. Lumea noastră a fost pentru o noapte cleioasă şi dulceagă. Dimineaţă am curăţat totul cu un burete muiat īn apă cu detergent şi am īnceput o viaţă nouă. Dar mecanismul ceasului de la mīna lui Marion ruginise şi scotea un scīrţīit īnfiorător; de aceea, visele īmi erau populate de biciclete uriaşe de piatră, care alunecau īnspre sfīrşitul verii.

***

Marion coboară uneori scările īnvăluită īntr-o lumină albă, īmbrăcată cu o rochie lungă de borangic, cu părul prins cu o fīşie īngustă de dantelă. Deschide cutia poştală şi citeşte cu interes facturile la lumină şi la telefon: veştile acestea o fac să rīdă sau să plīngă.
Uneori vecinii īşi bat joc de ea şi īi pun īn cutia poştală scrisori scrise de ei.
Dar lui Marion nu īi pasă.
Ea se duce īn fiecare sīmbătă dimineaţă la piaţa Notre-Dame şi īmi cumpără jerbere roşii de o prospeţime artificială, cu un fir aproape invizibil de metal spiralat īn jurul tulpinii. După un timp, desprind capul florii īncă suculente, īl usuc pe o foaie poroasă de sugativă şi īl bag īn interiorul mandolinei atīrnate pe perete.
Īntr-una din sīmbete Marion a citit cu glas tare, īn ziarul local de anunţuri, că va muri peste trei zile.
Nu am crezut-o, am continuat să mănīnc pīine prajită cu unt sărat şi dulceaţă de kiwi..
A murit după trei zile, lovită de trăsnet īn timp ce privea, de la fereastra dormitorului, o trupă de dansatori ambulanţi care alerga pe Grand Rue, căutīnd adăpost de ploaie.
Amintirea ei a ramas la fereastră multă vreme, făcīnd din mīnă trecătorilor.
Īntr-o zi, Marion s-a īntors acasă ca de obicei, şi a pus pe masă cheile maşinii.
S-a aşezat pe canapea şi a īnceput să sublinieze ziarul local cu carioca. După ce a terminat şi s-a dus să facă duş, am citit pe furiş ziarul, curioasă.
Pe iubita mea o atrăgeau ştirile cu mulţi morţi.
Poate din cauza īnclinaţiei ei naturale către dramatism.

***

Un elicopter publicitar a lăsat să zboare peste oraş mii de cărţi de vizită ale unui pictor faimos.
Una a căzut pe terasă. Am ridicat-o. Am format numărul de telefon şi am aşteptat să mi se răspundă. Auzeam apa curgīnd īn sala de baie. După jumătate de oră Marion a revenit, şi-a turnat o cafea, a venit līngă mine şi m-a īntrebat:
- Arăt oribil?
- Nu, nu arăţi oribil.
- Ba da, am slăbit, iar pudra īmi accentuează ridurile. De ce nu eşti sinceră cu mine? Aş vrea să pot să am īncredere īn tine.
- Bine, Marion, arăţi oribil. Acum lasă-mă-n īn pace.
(Se uită la mine cu duşmănie.)
- Ştiam eu că nu pot avea īncredere īn tine. Stai cu mine din milă, nu-i aşa?
(Soarbe din cafea ţuguindu-şi buzele.)
- Mai bine pleacă.
(Continui să fumez, impasibilă.)
- Pleacă odată, ţi-am spus! Nu mai suport să te văd!
(Mă ridic să plec. Mă gīndesc să īl vizitez pe pictorul faimos căruia i-am telefonat mai devreme. Īmi pun un pardesiu lung şi o eşarfă īn jurul gītului. Marion mă urmăreşte dispreţuitoare. Cīnd dau să ies pe uşă, aleargă īnspre mine, mă prinde īn braţe şi īmi şopteşte să o iert. Pardesiul meu cade pe podea şi ne sărutăm.)

După o vreme, Marion vrea să ştie, suspicioasă, dacă s-a īntīmplat ceva deosebit īn lipsa ei. O mint:
- Am vorbit la telefon, pe terasă, cu un pictor faimos, prieten de-al meu, mort īn urma unui stupid accident casnic. E un bărbat de treabă, a fost şi el īndrăgostit de tine, săracul.
Deşi nu mă crede, Marion, bolnavă de febră, e mulţumită. Īmi spune:
- Līngă mine respiră un trup la limita singurătăţii, cu carne obosită şi păr īnsīngerat. Cafeaua se răceşte īn faţa mea. Umbrele de pe tavan se sting rīnd pe rīnd. Nimic nu mai există.

Cīnd Marion are febră, ea vindecă oameni, care o răsplatesc dīndu-i măşti africane din abanos sau clopoţei de vīnt din sidef. Singurul remediu pentru ea este uleiul din seminţe de ridiche neagră. Trebuie să o forţez să īl bea. Ea nu vrea să se facă bine, ea vrea să poată vindeca oameni toata viaţa.
Inutile jocuri ale curiozităţii.
Gīndurile mele se īnfig īn pielea lui Marion ca nişte bulbi de lalele.
După un timp, petalele cad rīnd pe rīnd.
Īnţep buricele degetelor lui Marion cu o fibulă ascuţită de metal. Din rana invizibilă explodează un sīnge sărat, pe care īl sug cu poftă sau īl picur īntr-un pahar de lapte.
De ziua mea, i-am īnţepat buricele degetelor cu suporturi de lumīnări din ceară proaspătă, pe care le-am aprins rīnd pe rīnd, cu bricheta. Marion era tortul meu de aniversare.
Am rugat-o să īmi ruleze o tigară, pe care am pus-o īn buzunarul rucsacului şi am plecat. Am luat trenul pīnă īntr-un sat pescăresc izolat. Am ajuns īn faţa oceanului şi am fumat ţigara īn timp ce mă uitam la valuri. M-am īntors īn oraş cu următorul tren. Aveam nisip īn tenişi şi īn păr şi adusesem īn gură o piatră mică şi albă, perfect ovală, pe care o culesesem de pe plajă. Īncercam să īnvăţ să tac.
Am traversat piaţa din faţa gării, tīrīind după mine o valiză goală. Am mers un timp fără ţintă, apoi am simţit că oasele īmi devin moi ca măduva de trestie. Simţeam cum cresc īn mine munţii somnului de după-amiază; īn aer zburau frunze moarte de plop. Am īntins valiza pe trotuar, am deschis-o, m-am ghemuit īnăuntru, am adormit. Cīnd m-am trezit şi am ridicat capacul, m-am mirat să nu văd balcoanele din fier forjat si cerul, ci un tavan īngust, din scīnduri pictate īn roşu. M-am sculat īn picioare, mi-am netezit hainele cu palmele, am privit īn jur, eram īntr-un hol mărginit de două uşi de sticlă, īn faţa uneia dintre ele stătea nemişcat un cīine de o rasă indecisă, cu blana murdară si picioare foarte lungi, de ogar. L-am mīngīiat pe cap şi am urcat spre apartament. Marion, fără să mă salute, mi-a spus:
- Eu de ziua mea vreau o orgă adevărată, ca cea din catedrală.
Fără să vadă ea, mi-am scos din gură piatra albă şi i-am răspuns:
- Eu mă gīndeam să īţi cumpăr o pereche de mocasini de piele.
- Bună idee. Dar vreau şi o orgă.

***

Inima bătrīnă şi dezarticulată a apartamentului īşi pulsa īn mine germenii unui prizonierat alambicat. Priveam de la fereastra dormitorului cum, īn camerele oraşului, lumīnările parfumate se aprindeau rīnd pe rīnd.
Am mīncat o tartină, am făcut un duş fierbinte şi am ieşit singură să vagabondez pe străzi. Am ajuns la fluviu şi am privit īn apele dezordonate trecerea milenară a broaştelor ţestoase cu carne albă.
Cīnd m-am īntors acasă, Marion īmi cosea nasturii de sticlă ai cămăşii, pe care tot ea īi smulsese, cu cīteva zile īnainte.
Glezne subţiri, acoperite cu puf auriu.
Un corset indecent, din dantelă neagră, strīns prea tare pe o talie deja foarte fină.
O tristeţe butucănoasă, cu care nu reuşesc să mă obişnuiesc.
- Hai să dansăm.
- Unde?
- Aici.
- Pune nişte muzică.
- Nu, am să īţi cīnt eu īn ureche cea mai frumoasă melodie din lume. Apropie-te.

A doua zi, un explorator faimos ne-a invitat la micul dejun. El ne-a spus:
Cīnd a murit soţia mea, am suferit enorm. Stăteam īn faţa fotografiei ei şi nu mai aveam nici o speranţă. Avea o rochie de catifea şi, pe un fir de piele, un medalion de lemn, capul unui zeu african, pe care i-l luasem eu din cătunul unor negri, īn timpul unei expediţii. Am investit toţi banii pe care īi aveam şi am produs acest medalion īn serie. S-a vīndut foarte bine īn magazinele de bijuterii tradiţionale. Acum sīnt bogat şi īmpăcat. Scrotul mi l-am īngropat līngă soţia mea. E mai bine aşa.
Tartine cu icre şi brīnză de capră, ciocolată fierbinte, ţigări de foi.

***

Mirosea a ierburi amare.
Pe acoperişurile de ţiglă se prăjeau la soare şopīrle tinere.
Creşteam pe terasă, īn ghivece mari de lut ars, floarea-soarelui şi cimbru.
A sunat la uşă un poştaş foarte furios. După ce am semnat actul de primire, el a mototolit scrisoarea şi mi-a aruncat-o īn faţă, spunīndu-mi că sīnt o curvă. Nu īnţelegeam ce are cu mine, m-am gīndit că poate īi este sete, aşa că l-am invitat să bea un ceai.
Furia i s-a potolit.
S-a făcut comod pe canapea şi şi-a sorbit fericit ceaiul.
Am netezit scrisoarea şi am citit-o. Era de la Marion, care mă părăsise mai demult. Fugise cu o trupă de dansatori ambulanţi să colinde lumea. Din cīnd īn cīnd īmi trimitea scrisori lungi īn care īmi descria muzeele pe care le vizitase, īncercīnd să schiţeze cu stiloul tablourile care o impresionaseră cel mai mult, pentru că nu avea bani de vederi.
Poştaşul ajunsese la capătul tuturor adreselor.
I-am găurit urechile şi i-am pus o pereche de cercei de-ai lui Marion. El a īnceput să se unduiască prin apartament īn ritmul celei mai frumoase melodii din lume.
Nu l-am mai lăsat să plece.
Ne petreceam timpul recitind scrisorile pe care el refuzase să le mai distribuie.
Nu am aflat nimic nou din ele, nici una nu mi-a spus cīnd se va īntoarce Marion.
Īncepusem să īmi fac planuri minuscule de viitor.
Īnsă īntr-o zi am văzut-o pe Marion pe stradă, īn mijlocul unui carnaval. Mi-a făcut semne că se īntoarce imediat. Mi-am pus capul pe braţe, să o aştept, şi am leşinat de oboseală.
Treceau pe Grand Rue care alegorice cu motor şi clanţe de argint la portiere, conduse de femei tinere, cu sīnii goi, spre bucuria gălăgioasă a delicvenţilor minori.
Ici-colo, cīte un ponei cu funde īmpletite īn coama pieptănată necheza vesel.

***

Stăteam pe canapea şi curăţam cu acetonă o scrumieră de aramă.
Marion ieşise la plimbare cu un filozof faimos, pe care īl dispreţuia sincer.
- De ce mai ieşi cu el, atunci?
- Mă fascinează brutalitatea lui inocentă. Nu īşi dă seama de nimic, e un mare naiv.
După ce am terminat de curăţat scrumiera, mi-am făcut o limonadă şi mi-am aprins o ţigară. Priveam catedrala prin fumul parfumat care mi se revărsa din plămīni.
Marion s-a īntors cīnd discul lunar a īnceput să se solidifice. Şi-a descheiat pardesiul şi s-a aşezat īn faţa mea. A băut din limonada mea şi mi-a spus că īntīlnirea cu filozoful faimos nu a făcut decīt să īi confirme părerea proastă pe care şi-o făcuse īnainte despre el.
- Nu īţi poţi imagina enormităţile pe care le produce creierul lui gelatinos de florăreasă. Nu are nici un respect pentru cuvinte, cărora le găseşte de fiecare dată ipostaze de o eleganţă desăvīrşită, īnsă complet lipsite de sens. Nu face decīt să macine ideile altora, păstrīnd pentru cititorii lui fideli numai frazele īntortocheate.
Am ascultat-o cu atenţie şi la sfīrşit am ameninţat-o blīnd cu degetul arătător.
- De ce vorbeşti aşa despre florărese, Marion?
M-a privit uimită.
I-am spus:
- Īn acest oraş de la marginea lumii, tăiat īn două de un fluviu cu ape tīrzii, trăieşte o florăreasă de o frumuseţe răcoroasă, cu pielea de culoarea şi consistenţa rocii vulcanice. Pe ea au pictat-o artişti celebri şi au cīntat-o trubaduri. Imnurile dedicate ei se difuzează zi de zi la toate posturile locale de radio. Ne īntīlnim o dată la cīteva zile şi īnnotăm īn baia publică, pentru că sīntem prietene.
Marion stătea īncremenită pe canapea. Nimbul din jurul pupilelor ei era īntunecat.
Dintr-o dată mi-am dat seama că i-am făcut rău, mult rău.
Dacă vrei, o chem mīine aici, să bem īmpreună o cafea, vei avea astfel ocazia să o cunoşti.
A acceptat şi s-a dus să se culce fără să īmi spună noapte bună.

A doua zi am vorbit la telefon cu prietena mea şi am invitat-o la noi, dictīndu-i rar adresa. Marion stătea līngă mine. Am sărutat-o şi m-am dus la supermarket să cumpăr cafea proaspătă, fructe şi biscuiţi.
Cīnd m-am īntors, am găsit-o mai frumoasă ca niciodată. Īşi unsese pletele cu ulei de nucă şi īşi dăduse pe gene cu antimoniu. Se īmbrăcase după obicei turcesc, cu jupă lungă, pelerină din camelot fin, lucrată la borduri cu aur si argint, şi cămaşă albă de flor subţire. Īn picioare, papuci lucraţi īn fir de mătase, cu vīrful ascuţit.
Mi-a spus că īl aşteaptă pe un filozof faimos, de compania căruia se bucurase deseori. Mi-a lăudat vasta lui cultură generală, distincţia exprimării şi manierele desăvīrşite.
Ai să vezi, este un bărbat admirabil.
Invitaţii noştri au venit aproape īn acelaşi timp. Amīndoi ne-au adus crizanteme albe.
Īn timpul cinei ei au īnceput să īşi vorbească exaltaţi. După cīteva ore au plecat īmpreună, salutīndu-ne vag.
Marion a izbucnit īn rīs, a scos din celofan crinzantemele şi le-a pus īntr-o vază mare. După cīteva săptămīni am trecut din īntīmplare pe la florăria prietenei mele. Ea şi cu filozoful faimos stăteau īmbrăţişaţi printre plante şi īşi aşteptau clienţii. Au fost īncīntaţi cīnd m-au văzut şi m-au servit cu prăjituri şi gem de gutui.

(Va urma)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey