Andreea Bratu
Dan Năstasie

 
sus


Andreea Bratu

 

Lulu și Haiducii

 

Lulu are vreo douăzeci și cinci de ani. Are ochi albaștri și un zâmbet ușor timid. Părul lung și ondulat  e mai tot timpul ascuns sub o pălărie ponosită.  Se îmbracă în negru, cu fuste lălâi și straturi după straturi de bluze peste care atârnă invariabil câteva lanțuri și medalioane cu însemnătate numai de ea știută.

Lulu are o cutie jupuită din piele, în care își ține vioara. O poartă cu ea peste tot, de fapt mai degrabă vioara e cea care o poartă pe ea prin Europa, căci Lulu a cântat și cu Goran Bregoviæ prin Serbia și prin Bosnia, și în galeriile subterane din Niš, apoi la Budapesta, în Cehia ori în Grecia.

Am cunoscut-o anul trecut, prin vară, când am primit un mesaj în care mă ruga să le găzduiesc vreo două zile pe ea și pe două prietene, în drumul lor spre o tabără de muzică și spectacole dintr-un sat transilvănean. După ceva amânări și peripeții balcanice, au apărut: trei fete tatuate din cap până în picioare, însoțite de două biciclete și o groază de genți, rucsacuri, bocceluțe și baloți în care îndesaseră un teatru de păpuși ambulant. Ar fi dorit să facă traseul pe bicicletă, dar le lipsea una și le prisoseau bagajele. Camera pusă la dispoziție s-a transformat în cinci minute în depozit, atelier de reparații (au mai avut ceva de meșterit la marionete), dormitor improvizat, și mai apoi în sală de spectacol: Lulu a cântat la vioară, iar mâinile celorlalte două au înviat păpușile și au inventat povești neștiute. Era întuneric bine afară când în apartment au răsunat ritmurile sârbelor de pe la noi și tânguielile cântecelor lăutărești de demult, și s-au rostit nume ca Maria Tănase, Fărămiță Lambru și Ion Păturică.

Acum vreo doi ani, Lulu a petrecut două săptămâni în casele din Clejani și a cântat cu Haiducii melodii numai de ei născocite. Au rămas prieteni. Luna trecută, după un drum în Grecia la o nuntă și un popas în Serbia la un festival, Lulu a hotărât să vină iar la noi. De-astă dată, însoțită de o prietenă specialistă în masaj, pasionată de filozofii orientale, și de un acordeonist, un fel  de om-orchestă care mânuiește cu har multe instrumente în trupa fratelui său, cântând jazz și muzică tradițională din Balcani. Am avut parte de un nou concert în semi-obscuritate, căci lui Lulu nu-i place să cânte în lumină. Socotește că muzica e ceva mult prea intim, și o poate tălmăci în largul ei numai așa, aproape în beznă, aproape pe ascuns.

Lulu a pornit încă o dată spre Clejani, după ce a vorbit pe Skype în franceză cu unul dintre Haiduci, pentru  a-și anunța sosirea. Am fost tentată să merg cu ei, dar știam că la Clejani trăiește o comunitate destul de închisă, și am văzut și din stânjeneala lui Lulu că ar fi fost nepotrivit. Nu era călătoria mea. Și-apoi, Haiducii au lumea și prietenii lor. Am primit totuși promisiunea că o voi putea însoți cu o ocazie viitoare.

Un amănunt: Lulu e din New Orleans. E absolventă de Conservator, cu părinți instrumentiști în faimoasa orchestră din Chicago. E o americană îndrăgostită de muzica noastră lăutărească. Vine în fiecare an să învețe și să cânte adevărata muzică tradițională, cât mai există. Cutreieră Balcanii de câțiva ani, căci existența nomadă e o a doua façon de vivre pentru Lulu și amicii ei. Șase luni pe an trăiesc  acasă, la New Orleans, din mici slujbe care au sau nu legătură cu arta, pentru ca apoi să hălăduiască prin Balcani în căutare de festivaluri și ocazii de a cânta cu muzicienii de prin partea locului, încă păstrători de tradiții. Nu sunt pretențioși, dorm pe unde apucă și mănâncă ce li se oferă, răsplătind  ospitalitatea gazdelor cu mici concerte ad hoc, născute din bucuria de a petrece câteva clipe împreună. Apreciază enorm tradițiile și cânturile adesea uitate de localnici, și vorbesc cu patimă de adevărata muzică după care scotocesc cu încăpățânare prin colbul vreunui cătun. Cel mai mult le place muzica românească, mai ales cea țigănească. Li se pare mai vie, mai autentică, mai neîmblânzită și mai greu de strunit, aidoma cailor neînșeuați călăriți de copiii de-o șchioapă din Clejani.

Lulu, americana de douăzeci și cinci de ani cu zâmbet timid și pălărie ponosită, vine în fiecare an din orașul jazzului să mai învețe un cântec-două de la Haiducii lăutari din Clejani.


Comentarii cititori
sus


Dan Năstasie


When A Blind Man Cries

 

Smoke On The Water este, probabil, cel mai ușor de recunoscut riff din muzica rock. Piesa a apărut prima dată pe albumul Machine Head din 1972, al trupei Deep Purple. A fost un album de vârf al primei perioade, în formula clasică a grupului. Urmat de Made In Japan, a consolidat poziția trupei în topuri și le-a asigurat popularitatea internațională. La vremea respectivă totul părea perfect și disensiunile serioase dintre membri nu au fost cunoscute de către fani. În mod brusc însă, Ian Gillan părăsește grupul și Deep Purple pare în mare încurcătură, înlocuirea unui asemenea talentat solist vocal fiind incredibil de dificilă.

Abia ani mai târziu, după ce Deep Purple și-a revenit cu David Coverdale ca vocal și Gillan și-a lansat cariera solo, fanii au aflat cu tristețe că divergențele dintre Ritchie Blackmore, chitaristul, și Ian Gillan aveau o istorie lungă și unul din cele mai triste episoade s-a petrecut chiar în timpul înregistrărilor pentru Machine Head. Albumului îi lipsește o baladă sau o piesă lentă dar de fapt piesa fusese compusă de Gillan și înregistrată sub numele When A Blind Man Cries. Blackmore se impusese în ochii producătorilor ca liderul grupului și a  manipulat situația făcând ca piesa să fie omisă de pe album.

A fost un șoc pentru toți membrii trupei, unii comentând omisiunea drept "criminală". Faptul că discul a avut mult succes a ascuns pentru un timp natura relațiilor dintre membri. Până la urmă însă, Gillan nu mai suportă situația și părăsește trupa. Se spune că, la aflarea veștii, Blackmore l-ar fi căutat cu furie, cu dorința să-l ucidă... Se spun multe, nu știu dacă asta e realitatea.

When A Blind Man Cries a devenit o piesă de bază în repertoriul trupei Ian Gillan Band. Dupa reuniunea Deep Purple, din anii 80, și plecarea definitivă a lui Blackmore din trupă, cântecul devine o piesă de bază a repertoriului live, făcându-se dreptate. Oficial, apare pe re-editarea albumul Machine Head din 1997, la aniversarea de 25 de ani, și pe un album live din 2000.

Un grup de muzicieni iluștri lucrează la un album tribut Deep Purple si Machine Head, la aniversarea de 30 de ani, și When A Blind Man Cries e inclusă în mod natural pe lista pieselor. Mai bine mai târziu decât niciodată... 

Și un orb ar fi văzut mai bine...

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey