Ion Buzera
Cornel Mihai Ungureanu

 
sus


Ion Buzera

   

Excizii

 

Singura posibilitate epistemologică majoră pe care o are un cercetător onest de azi (aproape indiferent de domeniu) este să practice insistent "metoda" telescopului Hubble, cea a asamblării imaginilor în alte imagini, mai complexe, mai profunde și mai clare. 

 

Una dintre tehnicile favorite ale lui Borges a fost aceea a dislocării (prin hiperpotențare) a insignifiantului. În acestă privință, e foarte... bacovian. 

 

Dacă nu e strălucită, repetiția este obscenă.

 

Totdeauna cel mic îi va găsi pete nedeclarate celui mare.

 

Insul simpatic fără anvergură nu are niciun farmec.

 

Cea mai dureroasă absență din istoria literaturii universale: jurnalul lui Borges.

 

Eminescu a pornit, clar, dintr-un epicentru romantic, dar senzația mea e că l-a hărțuit, zdrențuit, demantelat mereu, ca și cum ar fi avut o nemulțumire profundă, iar "Eu rămân ce-am fost: romantic" poate fi interpretat și ca o resemnare, nu numai (sau deloc...) ca o confirmare.

 

Cu cât o cultură e mai mică, cu atât bătăliile pentru putere sunt mai mari: imaginați-vă ce măcel e în rândul criticilor literari boșimani! 

 

Peirce: "producerea convingerii este singura funcție a gândirii". Iată ceva care chiar îți poate da de gândit.

 

Narcisul cultural spune: "Nu mă interesează decât acei (mari) autori în care mă pot oglindi pe deplin." Ce omite el să-și dea seama este că s-ar putea ca, nietzschean, și prăpastia să dorească să privească în el.

 

Cel mai urât în critica literară e clonajul ideatic.

 

Critica literară din secolul 20 (și nu mă refer decât foarte puțin la cea scrisă în limba română) a fost preocupată excesiv de limbajul pe care îl putea vehicula.

 

Am avut nevoie de aproape douăzeci de ani (pînă când am dat peste un autor realmente fabulos) pentru a mă convinge că merită să scrii pe larg, în ce are ea mai bun, despre literatura română.

 

Condiția inteligenței active: sincronizarea volitivității cu posibilitatea.

 

Iubesc pe marii nonconformiști literari ai Europei: se știu ei foarte bine.

 

Uneori, într-adevăr, un singur unghi de înțelegere este cel real.

 

Arta aforismului rezidă în a evita orice tip de vulgaritate: ideatică, morală, religioasă.

 

Bucuria de a constata că lui Nichita Stănescu "îi ieșeau" unele dintre panseuri.

 

Elasticizarea canonică nu poate însemna ruperea elasticului.

 

Atunci când se referea la "temporatura tropicală a romantismului" (Histoire..., 284), Thibaudet avea în vedere, mai mult ca sigur, un fel de suprapotențare (poate artificială, poate nu) a oricărui gest, a oricărei idei implicite în vastul program paneuropean al curentului, cu toate că, evident, el îl avea în vedere, în primul rând, pe cele francez. Poate că metoda fundamentală a romanticilor, "arhimetoda", energeia primă a lor a fost această metafizică literală, această grandificare a ceea ce presocraticii numeau physis, prin aceasta din urmă înțelegând și omul însuși, ca parte comprehensivă a ei: prin urmare, rolul umanului (cu accentuare începând, de fapt, din Renaștere) ar fi, în interirul acestui program literar, strict acela de a se comporta ca o metonimie cognitivă, mobilă, cât de cât lucidă. În schimb, modernii au extras cu penseta minții din physis ființa umană, dându-i aparența (și, uneori, chiar consistența) individuației, individualului, identității. Nostalgia supremă a romanticilor era regăsirea unei unități oarecare, mitice, metafizice, senzitive etc., cea a modernilor distrugerea ei prin orice mijloace, uneori strict experimental, din pură satisfacție a imediateții nihiliste. Postmodernii au sesizat cu acuitate lacerarea și au încercat să o "cârpească" cum au putut, cum s-au priceput.

Comentarii cititori
sus

 

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

De sufletul lui Gary

 

Îmi amintesc nesațul cu care am parcurs, acum vreo 15 ani, jurnalul și corespondența lui I. D. Sîrbu. Mi le împrumutase prietenul meu, Dan, în vremuri în care cochetam cu gândul de a scrie. Simțeam nevoia să furișez privirea spre viețile altora, iar când aceștia erau și scriitori, curiozitatea devenea mai mare. Corespondența lui I. D. Sîrbu, ca să mă refer de data asta numai la ea, mi-a oferit ocazia perfectă. Probabil că nici Gary nu și-a închipuit că scrisorile sale, un fel de a se odihni între două griji literare serioase și un mijloc de a-i binedispune pe alții, vindecând propria melancolie, aveau să alcătuiască, în ochii mei cel puțin, un roman cu personaje pitorești și întâmplări seducătoare, unele prin tristețea lor.

 

Blaga: "Curva, curva!"

 

Numeroase pagini sunt de istorie literară și cititorii corespondenței sale le știu prea bine, dar trec în revistă câteva, spre amintire. Everac uitându-se zilnic în oglindă și zicând: "Sunt mare, sunt tare, sunt fără de asemănare", Beniuc recitând: "Pe unde mă-ntorc, pe unde mă duc/ Lumea vuiește, șoptește/ Acesta-i Mihai Beniuc/ Știe șase limbi și rusește" și purtându-i pică lui Blaga, pentru că îl citase: "Știe șase limbi, dar rusește". Blaga, semnând o scrisoare de amor "Demiurg cu ceapă-n cur", cântând "La Maria Văduva fut de-mi iese măduva" sau pus de colegii de școală să strige de pe Tâmpa: "Vreau la curve!" și el țipând doar: "Curva, curva!" și mărturisind apoi: "M-am ușurat teribil. Ador cuvântul acesta, îl consider catarctic, de o poezie rezonantistă unică".

 

Sunt numeroase impresiile de lectură și schițele de portret! Jurnalul de la Păltiniș, "o splendidă carte de literatură, dar teribil de anacronică, de îngâmfată"; despre Eugen Barbu: "Cine a pornit-o ca jandarm, jandarm rămâne și în Parnas. Am văzut mulți escroci în viața mea, dar ca cineva să se autopăcălească de-a lungul unei vieți și a unei opere mi se pare fantastic. Tipul mă umple de scârbă. A avut tot, i-a lipsit un singur lucru: caracterul".

 

Apoi, prietenul Doinaș. "E frumos, îmi place. Faustul lui e lăudat de toată lumea. Am un imens noroc cu el, nu mă poate suferi, ca să scape repede-repede de mine, mă servește cu orice îi cer". Și, desigur, ceilalți colegi din Cercul de la Sibiu, dezertați, cei mai mulți, către traduceri și comentariu. "Etei îi scriu, o aud cum râde, dar nu-mi răspunde; amorul a fost întotdeauna așa: unul iubește și celălalt se lasă iubit. Ea se lasă iubită..."; "Regmanii sunt placizi, blânzi, dar vor să-și cumpere un câine rău"; editorii fug speriați din calea Soranei Coroamă, văduva lui Dominic Stanca, gata să le dea foc dacă nu îl publicau integral. Versul lui Dominic: "...Să-mpletiți rogojini, să le duceți la târg/ Auzit-ați putori?". O replică a celuilalt Stanca, Radu, mai puțin romantică decât poezia sa: "Gary, nu ridica femeia în ceruri că se fute cu îngerii". Tot Stanca povestind prima sa vizită "la curve", în Sibiu: "O cameră verde, o femeie verde, un divan verde. Un act verde. Apoi eu, gol, stăteam verde în mijlocul camerei. 'Ce stai ca un dobitoc?', strigă femeia. 'Ce să fac?', întreb. 'Spală-te! Nu vezi ligheanul?'. Și atunci m-am dus spre ligheanul (verde) și m-am spălat. Pe față".

 

Craiova, orașul plin de cozi și turnători

 

E multă prietenie, împărtășită și de cei care îi scriu lui Gary: Nemoianu și Negoițescu, pe axa epistolară Washington-Koln-Craiova. Nego, folosind perfectul simplu la tot pasul, Nemo privind filme de groază la cinema, Gary publicând o carte pe care nu o poate suferi pentru că se naște nu după 9 luni, ci după 19 ani. E comunism crâncen, anii '82-'84, dar Nego predă la universitate în Germania, Nicolae Balotă are succes în Franța (și n-am să deschid paranteza colaborării cu Securitatea, dar e vizibil că scriitorii nu păreau chiar oropsiții zilei, chiar și cei care înfundaseră pușcăria. Gary îl desconspiră, ca și în Jurnal, pe Doinaș: "Boeingul lui extraordinar are un cauciuc mai vechiu, numai eu știu cu ce a fost umflat, aș putea, prost și invidios cum mă știi, să i-l dezumflu cu sula unei singure vorbe. Doinaș a fost și este cel mai talentat dintre noi toți. Nici măcar bețiv sau muieratic nu a fost, dar n-a avut norocul de a suferi. Toate i-au ieșit bine, până și anul acela de stagiu în Iad l-a făcut la clasa întâia").

 

Regman era în Austria, fusese în Elveția, urma să plece pe Adriatica. Gary avusese și el o bursă de trei luni în Germania, vizitase Danemarca, Elveția, Franța, Belgia, Olanda. Acum aștepta, în Craiova, orașul plin de cozi și turnători, să-i aducă poștașul pensia, în 1983 i se mărise la 4.000 de lei. Se împrumuta, de la Fond, Doinaș îi aproba. Stătea în apartamentul lui Amza Pellea ("Mi-a fost director, s-a purtat cu mine ca un prinț"), pe Tudor Gheorghe, când îl prindea, îl punea să-i cânte cântece de ocnă țigănești, iar pe Carandino, ajuns la 78 de ani, îl întrebase: "Te văd mereu cu femei din ce în ce mai tinere și mai frumoase. Spune-mi, domnule, ce le faci?" "Le compromit!", răspunsese acela.

 

Tudor Vornicu, "cel mai cult și cel mai priceput anchetator"

 

Le punea la poștă prietenilor nu doar rânduri pline de umor, ci și cărți, iar ei îi trimiteau cafea, pixuri, medicamente, prafuri pentru proteza dentară. Dar mai ales cafea și pixuri. Scrisorile făceau săptămâni pe drum și cu siguranță între expeditor și destinatar erau citite de alți ochi. Milițianul apare și el periodic să îi ceară amprentele de la mașina de scris. Pe micul ecran îl vedea, altfel decât noi, pe Tudor Vornicu, "cel mai cult și cel mai priceput anchetator din Ministerul de Interne, în 57-58", când îl interogase.

 

Concedii scurte la mare, Gary recitând pe plajă din Euripide, cu brațele ridicate: "Doamne, cât albastru ai cheltuit ca să nu te putem vedea!". Durerea de a nu avea un copil. Și iar Craiova, "orașul în care sunt citit, dar nimeni nu mă gustă. Scrisul meu le e străin, îi lasă rece, îi plictisește chiar". Poate era doar o nepotrivire de receptare între regățeni și ardeleni, nici  Blaga nu putuse termina Moromeții, primul volum, din cauza limbii și spunea despre Caragiale că a băgat umorul românesc într-un șanț din care nimeni nu a reușit să îl scoată.

 

Și iar Blaga, servindu-i de ziua lui cu un lichior din Portugalia (el nu bea, iar ei au constatat că e apă, dar nu au spus nimic). Peste câteva zile, profesorul i-a invitat din nou, s-a scuzat, un nepot îi golise sticla. "Ce generație ați fi voi, să beți apă, în loc de lichior și să nu spuneți nimic?", s-a mirat, iar unul i-a răspuns: "Dar ce generație sunteți dumneavoastră să ne dați apă în loc de lichior?"

 

Proba infinutului și banul coclit din ciorbă

 

Și iar Gary, povestindu-i lui Blaga cum era dascăl la un liceu de fete unde se aflau și vreo 30 de profesoare între 40 și 50 de ani. El avea 30 și le spunea că, în Japonia, inițierea erotică a gheișelor se face, între altele, prin proba infinitului: se vâră un creion în sfincterul candidatei și aceasta trebuie, doar mișcându-și bazinul, să deseneze pe o foaie întinsă sub fundul ei, semnul infinitului. Îi zic lui Blaga: după ce le-am povestit porcăria asta, deodată am simțit cum se introvertesc, cum încep, în scaunele lor să mimeze, să-și imagineze acel parșiv infinit. 

 

Zile de scris, harnic, încercând să recupereze anii mulți din închisoare și pe cei în care nu a avut drept să publice. Lizzi: "Ce te-a apucat? Ce muscă te-a pișcat?" sau "Ce mai taci, Gary?" sau celebra: "Încă o carte ca asta și vindem și televizorul!". Ori povestea despre femeile ai căror bărbați le înșelau, erau bețivi ori le băteau, cum le puneau ele un ban de aramă coclit în ciorbă și în câteva luni, respectivul se stingea. "Niciodată nu poți ști ce se ascunde în sufletul unei femei, cel mai puțin ne cunoaștem soțiile, tocmai fiindcă stau prea mult, prea aproape de noi", zicea Gary. Tot el: "Și ea și eu avem sentimentul stupid că ne deranjăm".

 

Și profesorul vecin care, ieșind la pensie, și-a înregistrat pe bandă zgomotul pauzei mari, al pauzei mici, al clopoțelului. Și prietenii care plecau din țară. "Trecutul nostru fuge prin Otopeni", remarca Lizzy. Gary scria. Se mai ducea la filme, la cinema. "Văd tot ce e color", că tot povestea Viorel Pârligras, recent, la o cinematecă improvizată, în Duțulești, cum a văzut într-o zi de 31 decembrie, la Modern, filmul sovietic Ură, doar el și încă un spectator aflat undeva în spatele sălii. Când s-a terminat și s-au aprins luminile, Viorel a privit curios spre celălalt. Era I. D. Sârbu.

 

Șocat, când Lizzi cumpără un loc de veci

 

După '85, vin ani întunecați, chiar dacă îi apar cărți, piesele i se joacă în țară, la radio, la televiziune, este premiat de Academie, de Uniunea Scriitorilor, este tradus. La Craiova, biletele la Iarna lupului cenușiu sunt vândute pe 10 spectacole înainte, dar pașaportul îi este refuzat și în '85 și în '86, când, ca o ironie, l-au aprobat pe cel pentru Lizzy.

Cu gândul la Regman, care scria despre ultima carte a lui Gary: "Mi-e rușine, știindu-l aplecat peste umărul meu, analizând, cu lupa lui disecantă, scrisul".

Le mai trimite prietenilor, "gânduri din imediata singurătate", dar corespondența cu Nego și Nemo se stinge treptat, iar unii scriitori, artiști sau soțiile lor trec prin operații grele sau mor. Se duc Nichita, Horia Lovinescu, Amza Pellea, Fory Eterle, Ion Finteșteanu. După un concediu la mare, în septembrie, cu Lizzi, cu Eta Boeriu și soțul acesteia, în noiembrie Eta moare, iar Gary simte amenințarea.

 

Sunt zile de trudă, cu simțul datoriei, pentru a lăsa în urmă o operă, pentru că, după cum îi spunea lui Nego: "În jur se moare, stimate domn!". Scrie mai greu, are ceea ce alergătorii numesc "tracul de finish", încep și insomniile, plimbările lungi în Parcul Romanescu, să vadă caii de la hipodrom. "Numai în pușcărie mai trecea așa ziua, ca un sac cu bolovani; dar anul trecea ca un fulg". Simte că nu mai are puterea de a lupta "fiindcă nici untdelemn în candelă nu mai am deloc. Ard pe feștilă".  Îi e urât să stea singur acasă, devine mai atent la spectacolul înmormântărilor. "Om muri și om vedea!", repetă un citat. Când spune: "Bătrânețea, asta e, m-a atins ca o boală rușinoasă. Anul trecut am simțit deodată că mi s-au terminat zilele. Așteptam moartea să sune la ușă", nu mai are încărcătura de alint de altădată.

Pare șocat când Lizzi cumpără un loc de veci. Deși glumește: "Presimt că din toamnă vom face economii pentru ciment și marmoră; locul de veci obligă", își pregătește epitaful: "Nu mă judecați după cele ce le-am făcut, ci după cele ce am refuzat a le face".

 

Începe să surzească soldatul literar Gary, încearcă să își țină în frâu diabetul, are, de 12 ani, o eczemă și își amintește de un deținut de la Jilava care avea și el una și ce fericire și extaz fizic trăia acela seara, în celulă, când se putea scărpina în voie după o zi de muncă. "Tot ce nu doare, ca boală, e mortal", îi spune un doctor, referindu-se la cancer și diabet, iar în 1988, toamna, I. D. Sârbu află că are cancer. "Nu am apucat să-mi văd țara așa cum aș fi meritat s-o văd", îi scrie Marianei Șora. Operație, radiații cu cobalt, morfină și, în sfârșit, se simte eliberat de literatură. "Acum știu că talentul meu major a fost bunătatea", notează în una din ultimele scrisori și se stinge ca Ghepardul lui Lampedusa printre oltenii pe care îi întruchipase în acela supărat pe cioara care îi furase o prună din grădină și care o urmărise cu furie și ciudă. Cu greu, cioara reușise să scape de pietrele și bețele zvârlite spre ea și trecuse dincolo de Olt. Țăranul, văzând că nu mai poate recupera pruna pierdută, și-a făcut cruce, milostiv: "Să fie de sufletul tatii!"

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey