Desoezii [2]
Marius Costel Eși
Anton Georgescu
Franciscus Giorgius
Adriana Mihaela Macsut și Ștefan Grosu
Dan Năstasie
Mircea Năstasie

 
sus

Valentin Boiangiu

 

Mache Șnachilar

 

Desoezii[2]: Exercițiu de poezie contemporană oltenească alcatuită dintr-un vocabular foarte redus, dar încărcat de substanță socio-politică. Poezia are ca scânteie de inspirație un răspuns al unui prieten craiovean, stabilit în Anglia, când a revenit dintr-o vizită la părinți și a fost întrebat : „Cum mai e înCraiova?”. Răspunsul a fost: „milioane de șmecheri”.

 

Moș Manoș, Noșchedil !
Lache, Moșche, Șmicheroș.
Nor de roșmechid,
Milmanoș ordile.
Ide, Ide, șnachilar,
Ahildoș,  midișnoș.

 

Miliardoș șonilar la cașdemil,
Mache șnachilar,
Ahildoș rodemon,
Il manoș decașmil de roș, roș!
Ordile, noș,  noș!
Moșche horilde.

 

La manoș maronel,
Ide midișnoș
Ide horilde
Mancaroș la Arondel
Șaorma,
Cadeșmil,
Doldoroș or mirondel,
Noș, noș, ordile!!!

Comentarii cititori
sus

Marius Costel Eși

 

Despre modelul complementar din filosofia științei

    

Epistemologia (de la episteme = știință și logos = cuvânt, rațiune sau discurs) fizicii nu este nicidecum un domeniu ușor și pe bună dreptate este considerat un fel de coloană vertebrală a filosofiei științei. Acest articol se vrea a fi un execurs în acest domeniu care pune dificultăți de înțelegere. Fără a intra prea mult în analize legate de fizică, respectiv de epistemologia fizicii, se poate sublinia că două noțiuni numite undă și corpuscul se completează și se exclud reciproc (formalismul matematic stă mărturie în acest sens). În aceste condiții, modul de descriere complementar presupune în fizica atomică o expresie dialectică asemănătoare celei dintre analiză și sinteză. Astfel, pornind de la dualismul undă-corpuscul, Niels Bohr recurge la principiul complementarității făcând apel la următoarea exprimare: contraria non contradictoria sed complementa sunt (contrariile nu sunt contradictorii, ci sunt complementare) (Formularea respectivă a fost dată de către Niels Bohr cu prilejul unei vizite la Moscova (Gheorghe Huțanu, Principii și legi fundamentale în fizică, Editura Albatros, București, 1983, pp. 130 - 136). Prin această modalitate de explicitare a realității fizice este evidentă o schimbare de paradigmă, în cadrul căreia complementaritatea (justificată îndeosebi prin apariția noțiunii de quanton) poate fi aplicată și în alte domenii decât cel al fizicii (Petre Botezatu, Cauzalitatea fizică și panquantismul, Editura Universității 'Alexandru Ioan Cuza', Iași, 2002, p.168). Astfel, extinsă și în zona disciplinelor socio-umane (Cătălin Zamfir, Unitate și diversitate în dezvoltarea științelor socio-umane, în Ilie Pârvu, coordonator, Concepții asupra dezvoltării științei, Volumul XVII, Editura Politică, București, 1978, p. 205): în psihologie de exemplu, la nivelul relației dintre analiză și sinteză (Niels Bohr, ,,Asupra noțiunilor de cauzalitate și complementaritate”, în Ilie Pârvu (coordonator), Epistemologie-orientări contemporane, Editura Politică, București, 1974, p. 379) sau în logică, în momentul constituirii logicii operatorii (Petre Botezatu, Schiță a unei logici naturale. Logica operatorie, Editura Științifică, București, 1969, pp. 33 - 67) explicațiilor interdisciplinare din fizică și chimie (Werner Heisenberg, Imaginea naturii în fizica contemporană, Editura All Educational, București, 2001, p. 28.), studiilor asupra structurii moleculare a ADN-ului, structură reprezentată prin patru culori de bază complementare: roșu, verde, albastru, galben (Karl Popper, Mitul contextului, Editura Trei, București, 1998, p. 30) unde se regăsesc legea complementarității specifice bazelor azotate (Giosan; N. Saulescu, Principii de genetică, Editura Ceres, București, 1972, p. 335.), studii realizate, de altfel, ca urmare a succesului obținut de Linus Pauling în domeniul biologiei moleculare, coloana vertebrală a structurii molecule de proteină este înfășurată după o formă elicoidală (Fritjof Capra, Momentul adevărului: știință, societate și noua cultură, Editura Tehnică, București, 2004, p. 127.), domeniului politic unde ,,războiul există în relație cu pacea” (Nicolae Petrescu, Principiile sociologiei comparate, Editura Științifică, București, 1994, p. 373) ș.a., ideea de complementaritate dobândește valențe pragmatice în dimensiunea transdisciplinarității. Astfel, dacă în zona disciplinarității ,,orice manifestare apare ca o luptă între două elemente contradictorii (de exemplu, unda A și particula non-A)” (Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 37) , într-o abordare transdisciplinară apare o logică a „terțului inclus” în care se regăsesc valorile A, non-A, T starea T se regăsește pe un nivel de realitate diferit față de cuplul contradictoriu A și non-A).

Bibliografie

Niels Bohr, Asupra noțiunilor de cauzalitate și complementaritate, în Ilie Pârvu (coordonator), Epistemologie-orientări contemporane, Editura Politică, București, 1974, p.379.
Born, Max Fizica în concepția generației mele, Editura Științifică, București,1969.
Botezatu, Petre, Cauzalitatea fizică și panquantismul, Editura Universității  Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2002.
Botezatu, Petre, Schiță a unei logici naturale. Logica operatorie, Editura Științifică, București, 1969.
Capra, Fritjof, Momentul adevărului: știință, societate și noua cultură, Editura Tehnică, București, 2004.
Giosan, N; Saulescu, N., Principii de genetică, Editura Ceres, București, 1972.
Heisenberg, Werner, Imaginea naturii în fizica contemporană, Editura All Educational, București, 2001.
Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Iași, 1999.
Petrescu, Nicolae, Principiile sociologiei comparate, Editura Științifică, București, 1994.
Popper, Karl, Mitul contextului, Editura Trei, București, 1998.

Comentarii cititori
sus

Anton Georgescu

 

Falling in Love

 

I didn’t love you
when I first met you,
I was just obsessed with your body,
covered by the elusive shadows
of the perverse joys,
enchanted by your long legs,
dazzled by your hair, black, long, shinny
blowing on my cheeks like a forest kissed by the wind,
I craved your thick lips,
tasty like the sweet juice of the freshly harvested grapes,
I filled my eyes with the sight of your breasts
made by a genius angel skilled at sculpting painful beauties
with his bare hands,
and night after night I was chained by an insatiable lovemaking
which asked for more lovemaking
in an endless, contagious ritual

I started to love you
when I let myself out
from my self-imposed cell,
from the sweet prison of carnal desire,
and I realized
that your sweat leaves a heavy odor when your body works hard,
and your skin gets drier and gets crinkly,
and your breath is heavy with the sour scent
left by the night’s constant wrestling
with the dreams’ dragons
in the zigzagged corridors of the sleep,
and your hair is a mess
when you wake up in the morning beside me
and you ask without words
to be caressed
and want me to tell you without words 
that I need you,
that love you,
while your stomach growls like a hungry beast

I started to love you when I noticed
that you talk in your sleep,
that you let a belch out loud when nobody’s around,
that you puke with a grunt when you’re sick,
that you swear when you drive,
that you confront your nightmares without fear,
struggling,
fighting,
screaming,
that you become a bitch
when the hormones take over your judgment,
in the monthly ritual of renewal,
that you laugh with a shrill and you cry with a grudge,
that you’re scared of snakes, of ghosts, of owls,
that you could cheat on me,
or sell me,
or hate me,
or hit me,
or say no to me and everything I am,
but in any case
you wouldn’t hurt me

I totally fell in love with you
the moment I discovered
that both of us walk together on the same stone path,
made from the crumbling marble of the day,
jumping from year to year,
towards our own pre-designed destruction,
that we share the same space,
the same flight in the deep sky,
two travelers through the quiet tempests of space,
on a ship called Earth,
that we felt the same thirst,
the same strong desire
to be protected, lucky, loved,
the same chance to sin or be sinned against,
the same odds to be weak, or sly, or helpless,
the same doubt that there’s life after death,
the same certainty that there’s young and then old,
there’s life and then death

I loved you deeply
when I realized
that you are like me,
so much like me that I can look at you
and see the perfect replica of myself
in a mirror

Comentarii cititori
sus

Franciscus Giorgius

 

Pisica și femeia

 

Se crede că „fericita pisică” (felix catus) provine din Egiptul antic, lucru sugerat de firea iubitoare de căldură și de pofta cu care mâțele ronțăie papirusul (Cyperus papyrus). Pe de altă parte, biologii au ținut cont de faptul că ele se cațără cu agilitate în copaci și își fac culcușurile în locuri scorburoase, așa că mai nou i-au schimbat vechiul nume latinesc în Felis silvestris, „felina din codru”. Adevărul este că rar vezi o frumusețe tigrată mieunând în vârful unui curmal, iar scorburile sunt destul de rare în deșert. Un lucru este cert, locuitorii din Țara Marelui Hapi considerau că micile feline constituie o întrupare a zeiței Bastet și o venerau în întreaga luncă și deltă a Nilului, dar mai ales în Bubastis, oraș amintit și în Vechiul Testament (Iezechiel 30:17) sub același nume (trad. Gala Galaction), Vuvastii (Biblia de la București), Bubasta (trad. Bartolomeu Anania) sau Pi-Beseth (trad. Dumitru Cornilescu).

Tradițiile evreiești susțin că pisica n-a făcut parte dintre speciile create la Facerea Lumii, cărora, ca-n cântecul lui Bob Dylan, Adam le-a dat atunci, la început, câte un nume (Geneza 2:19-20). Când taica Noe și-a făurit arca, odată cu animalele salvate de Potop s-au mutat și șobolanii sub punte și au început să-i roadă scândurile. Când a văzut că imensa navă e în pericol să se scufunde, patriarhul s-a rugat lui Dumnezeu să-l scape de năpastă. Creatorul l-a făcut pe leu să strănute și astfel a apărut o felină mică, pufoasă, răbdătoare și foarte agilă, capabilă să pândească și să stârpească toate rozătoarele.

O legendă de pe-aici, din Ardeal, susține contrariul: că pisica a apărut și a trăit de la început în Grădina Raiului. Dumnezeu, după ce a zidit lumea așa cum o știm: cu câmpii, dealuri, munți și văi, a împodobit-o cu flori și cu copaci, apoi a zămislit animalele și întâiul om. Dar acesta din urmă era fără de soață și atunci Dumnezeu s-a hotărât să-i plămădească o femeie. L-a prins pe Adam și, până să se dezmeticească bietul om, l-a sucit bine și i-a scos o coastă, apoi s-a apucat să-i tămăduiască rana. Dar mâțul, lihnit de foame cum era, dacă a văzut osul nepăzit - țușt! pe el și l-a șterpelit. Simțind furtișagul, Dumnezeu s-a dat iute de-a dura să prindă dobitocul, însă nu i-a apucat decât coada. Și, cum a smucit mânios de ea, cum s-a trezit că a rămas cu coada în mână, iar pisicul a fugit și s-a pierdut printre gozuri. Degeaba l-a căutat și l-a chemat : „pis, pis!”, că mâțul a rămas tupilat acolo și n-a venit. Astfel, Dumnezeu s-a văzut nevoit să facă femeia din ceea ce-i rămăsese, motiv de fală pentru întreg neamul cotoiesc.

Rudyard Kipling a așternut pe hârtie o altă poveste din zorii umanității, unde femeia, după ce l-a îmblânzit pe bărbat și i-a convins pe câine, cal și vacă să se adăpostească în peștera ei, se întâlnește cu pisica, „cea mai fioros de sălbatică din toate animalele, care se plimba singură, singurică și căreia îi era indiferent unde se ducea, căci pretutindeni se simțea ca la ea acasă”. Atrasă de mirosul laptelui fiert, mâța cere să fie primită, însă femeia refuză, deoarece își dă seama că mica fiară nu poate să-i fie nici prietenă, nici servitoare. În cele din urmă se înțeleg ca atunci când gazda o va lăuda prima dată, pisica să fie lăsată să intre; când va fi lăudată a doua oară, se va putea cuibări lângă foc; iar dacă va fi lăudată a treia oară, să fie hrănită cu laptele vacii. Când i s-a născut primul copil, femeia, ocupată cu treburile... peșterii, n-a avut timp să se joace și cu copilul, care, simțindu-se neglijat, a început să plângă. Pisica a intrat în scenă și l-a binedispus distrându-se împreună, i-a tors ca să-l adoarmă, apoi a prins și o rozătoare nesimțită, ceea ce i-a adus eterna recunoștință a gazdei.

Episodul apare și într-o legendă apocrifă despre cele întâmplate la Nașterea Domnului. După ce Fecioara L-a născut și L-a așezat în ieslea din Bethleem, Pruncul a început să plângă și a fost liniștit doar de torsul unei mâțe aflate în trecere pe acolo, în căutarea șoriceilor. Bucuroasă de ajutorul primit, Maica Domnului a binecuvântat mica făptură și de atunci pisicile vărgate au deasupra ochilor patru dungi oblice, dispuse în forma literei M, inițiala numelui Maria.

 

Acest text a apărut în revista 'Caiete Silvane', 16 august 2011
http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=1513
Reproducere cu acordul autorului

Comentarii cititori
sus

Adriana Mihaela Macsut și Ștefan Grosu

 

Regele Mihai la 92 ani

 

În ziua de 25 octombrie Majestatea Sa Regele Mihai a împlinit 92 ani de viață. În data de de 8 noiembrie 2013, suveranul își sărbătorește public aniversarea împreună cu onomastica. Cu această ocazie se deschid porțile Palatului Elisabeta pentru toate persoanele care doresc să îl felicite pe Majestatea Sa Regele Mihai. Iată comunicatul Casei Regale.

„Majestatea Sa împlinește 92 de ani în ziua de 25 octombrie 2013, iar în ziua Sfinților Mihail și Gavriil sărbătorește public ziua de naștere, împreună cu cea onomastică. Români din toată țara și din Basarabia sunt asteptați cu plăcere la Palatul Elisabeta. La ora 11:00, Majestatea Sa va iesi în balconul Palatului, pentru a saluta participanții. Cu ocazia evenimentului va avea loc, timp de trei sferturi de oră, un concert în grădina Palatului. Intrarea este liberă, fără invitații”, se arată în comunicat.
(Principele Radu al României, Regele Mihai la 92 aniwww.princeradublog.ro)

monarhieLa acest ceas aniversar, pe 25 octombrie,  Fundația Principesa Margareta a României a organizat  al șaselea concert anual de binefacere. Evenimentul s-a desfășurat în sala mare a Ateneului Român vineri, 25 octombrie 2013, la ora 18 și a reunit 1000 de participanți. Fondurile urmează a fi folosite pentru derularea proiectelor de sprijinire a tinerilor cu talent artistic. Mugurel Mărgărit-Enescu, directorul executiv al Fundației Principesa Margareta, a precizat în acest sens: „Este un concert care ne oferă ocazia să strângem bani pentru tineri talentați, un program care ne ajută să strângem bani pentru tinerii fără posibilități”. Nu au lipsit dintre spectatori membrii ai Academiei Romane, Corpului Diplomatic, manageri ai unor companii prestigioase precum și reprezentanți ai societații civile. Din partea Casei Regale au participat Principesa Margareta (Principesa Moștenitoare), Principele Radu și Principele Nicolae. Evenimentul a fost deschis de Alteța Sa Regală Principesa Margareta.

„An de an, sute de tineri artiști excepționali sunt privați de posibilitatea de a-și atinge potențialul. Nereușita lor, provocată de lipsurile financiare, este o pierdere pentru noi toți. Am creat programul Tinere Talente pentru a le oferi ajutorul personalizat de care au nevoie. În ultimii ani, peste 120 de tineri artiști plastici și muzicieni au reușit performanțe extraordinare sprijiniți prin burse de studiu, mentorat și promovare. Sunt foarte mândră de ei. Vom continua acest proiect pentru a sprijini tot mai mulți dintre tinerii artiști ambițioși pe care România îi oferă lumii” (ibidem)

De precizat că în 2013, Fundația Principesa Margareta a României a oferit pentru 14 muzicieni și 14 artiști plastici 28 de burse de studiu, o bursă fiind în valoare de 2.000 de euro.
Pe faimoasa scenă de la Ateneu au concertat violonistul Giuliano Carmignola și Ansamblul de fete La Stravaganza, iar dirijor a fost maestrul Christian Badea. Giuliano Carmignola a cântat pe o vioară Stradivarius Baillot din 1732, primită în dar de la Cassa di Risparmio din Bologna ca recompensă pentru măiestria dovedită în colaborările sale cu Orchestra Mozart. Venețianul Giuliano Carmignola, un violonist prestigios, încadrat în stilul baroc, a revenit, după doi ani, pe scena Ateneului Român. El a cântat muzica lui Antonio Vivaldi alături de Ansamblul de fete La Stravaganza.

Luni, 28 octombrie a avut loc la Muzeul Național de Istorie al României, lansarea volumului Coroana în societatea românească, scris de Ioan-Luca Vlad și publicat de Editura Curtea Veche.
„El prezintă cronologic, sub forma unui jurnal, principalele evenimente ale Casei Regale, de la 10 mai 2012 la 10 mai 2013.” (Principele Radu, op. cit).

Capitala Olteniei se înscrie și ea pe aceasta listă a manifestărilor regale, astfel că pe 15 noiembrie va avea loc la Filarmonica de Stat Oltenia Festivalul Internațional Craiova Muzicală  sub înaltul patronaj al Majestății Sale Regele Mihai.

P.S. Fotografia a fost realizată de Daniel Angelescu, fotograful Casei Regale. Pe această cale redacția îi mulțumește.

Comentarii cititori
sus

Dan Năstasie

 

Nostra Scuola, Cosa Nostra
(o poveste dintr-o școală australiană)

 

Acum câteva zile vorbeam cu Jon, în cancelarie, când Helen ne-a abordat cu o expresie de satisfacție întipărită pe față, de parcă tocmai câștigase la loto.
-Luke Marino a fost amestecat într-o altercație într-un bar, sâmbătă noaptea, și a fost dus la urgență. Am privit-o intrigați de tonul ei vesel, de parcă ne dădea o veste bună. Dar după câteva secunde, deși știrea era sinistră, am simțit că de fapt era, probabil, într-un fel o veste bună. „Marino”, a murmurat Jon gânditor... „Îmi amintesc vag, nu e Luke, fratele lui Miro, traficantul de droguri din Payneham?”
-Probabil el însuși, in bussiness, am adăugat. Îmi amintesc cum visul lui profesional era să părăsească școala și să lucreze pentru fratele lui. Părinții însă au insistat să termine clasa a 11-a. Helen ne-a reamintit că a  fost greu și pentru el și pentru noi. Poate că pentru noi a fost mai dificil... Știrea răscolea memorii a căror dezarhivare era neplăcută, mai ales incidentul cu domnulGriffin. „Bietul Mr Griffin” – a oftat Jon.
-Sunt de fapt vreo șapte frați Marino și nu toți au fost la fel. Gina a terminat anul trecut fără probleme. Alisha e încă în clasa a noua, cred...
-Așa e, doar Miro și Luke au fost notorii. Miro a avut întotdeauna probleme cu poliția încă din școală iar acum Luke e în spital, e posibil să piardă un ochi.
-Mă duc să o anunț și pe Rosie, s-a scuzat Helen și ne-a părăsit fredonând o arie de operetă.

Noutatea a readus la suprafață o întâmplare pe care aș fi preferat-o îngropată și uitată. Luke e elevul care m-a înjurat în clasă, în timpul unei ore de tehnologie, în primul meu an laPaynehamHigh School. Incidentul a fost neplăcut și  stresant, la vremea respectivă. Până și amintirea lui îmi evocă gustul amar. Profesorii sunt adesea invidiați pentru vacanțe și zile de lucru aparent mai scurte dar cei ce ne invidiază uită că, printre altele, avem de-a face, în formă incipientă, cu toate tipologiile umane, de la genii până la criminali. Iar geniile sunt foarte rare.

Elevii au atâtea drepturi, și majoritatea le merită, dar în cazuri izolate abuzul lor poate afecta serios programul unei școli. În școala precedentă, Salisbury HS, recunoscută pentru o clientelă dificilă, la sfârșitul unei zile lungi și dogoritoare, unul dintre elevi, dintr-o familie cu o istorie tristă, refuza să mă asculte și l-am chemat pe coordonatorul de an în ajutor. După doar câteva minute coordonatorul a cerut sprijinul directorului adjunct. Efectul lor a fost minim și în final a fost chemată poliția. Eu mi-am vazut de clasă și de lecția mea dar m-a uluit că patru adulți au trebuit să negocieze cu un singur elev, fără rezultate vizibile.   

Știam că Payneham e o școală cu o reputație mult mai bună. Dar de la început Dean, colegul meu de catedră, mă avertizase în privința lui Luke, unul dintre elevi. La prima vedere era un băiat scund pentru vârsta lui, cu o privire sfidătoare și serioase complexe napoleoniene înghesuite sub un breton ridicol. În general avea un ton ironic și provocator. Pentru cei ce-l cunoșteau, Luke era deja o celebritate care impunea precauție, chiar dacă era doar în clasa a zecea. Îi intimida pe unii profesori și îi domina pe colegii lui. Provenind dintr-un mediu în care legea era ignorată, Luke călca și batjocorea regulile impuse de școală sau de societate. Încercând să-i urmeze fratelui, un lider al lumii interlope, Luke își impunea deja voința prin șantaj, agresivitate, intimidare.

Școala, pe care o ura, era locul ideal în care putea exersa și perfecționa fără consecințe dramatice metodele lui antisociale. Faptul că exista un cod de disciplină nu făcea decât să-l scutească de urmări neplăcute serioase. Pentru jignirea sau intimidarea altui elev sau chiar a unui profesor consecințele erau minore, în cel mai rău caz o suspendare internă sau o detenție după școală. Pentru cineva care încalcă regulile, cei care le urmează sunt victime ușoare. În aceeași măsură în care Luke ignora orice legi sociale sau ale bunului simț, avea pretenția să fie tratat cu respect, conform regulilor codului de disciplină care trebuia respectat de toți ceilalți.

Ignorând complet îndatoririle lui, era foarte interesat în a-și revendica drepturile sau privilegiile. Profesorii era mai mult sau mai putin iritați de atitudinea, limbajul și comportarea micului gangster în pantaloni scurți. În fața agresivității elevilor, profesorii reacționează în gama specifică atitudinii umane, de la confruntare directă până la capitulare. Diferența de statut sau de vârstă devine neconcludentă în cazul personalităților puternice.

Domnul Griffin a ales confruntarea și relația lui cu Luke s-a deteriorat rapid. Profitând de poziția lui relativ anonimă în clasă, Luke a trecut la atac prin mici acte destinate să distrugă lecția și să submineze autoritatea profesorului. După părerea lui, reușita îi asigura statutul de lider în rândul elevilor. Gesturi mici pot avea efecte mari, într-o clasă, mai ales dacă nu sunt depistate. Remarci răutăcioase, întreruperi intenționate, glume insultătoare, fluierături anonime erau doar câteva din tacticile lui lui Luke, prin care încerca să-și impună statutul de rebel, erodând credibilitatea profesorului, care părea că-l scapă tot timpul de sub control.

Probabil că evenimentele au evoluat treptat dar tensiunea dintre elev și profesor a crescut ca presiunea într-un boiler care, în final, a explodat atunci când domnul Griffin, exasperat de repetatele atacuri, și-a pierdut răbdarea și a reacționat greșit. Nimeni nu a vrut să-mi povestească evenimentele în detaliu, de parcă nu ar fi vrut să deranjeze praful depus cu timpul peste întâmplare. Sau poate că întâmplarea era atât de dureroasă că nu trebuia dezgropată. Se pare că la vizionarea unui film, cu clasa, în anexele bibliotecii, Luke, profitând de întuneric, a început să-și bombardeze colegii cu Tic-Tac-uri.  Domnului Griffin i-a fost greu să înțeleagă foiala și râsul înnăbușit al clasei, scăpată complet de sub control, până când Raymond i-a cerut lui Luke să înceteze. Lumina care a întrerupt vizionarea a dezvăluit și o carpetă acoperită de Ti-Tac-uri, fiecare conținând doar două calorii.

E momentul în care domnul Griffinși-a pierdut răbdarea, a ridicat scaunul lui Luke și l-a cărat în bibliotecă trântindu-l cu furie. Pentru clarificare, Luke era încă pe scaun și gestul violent l-a speriat serios. Faptul că profesorul nu urmează regulile l-a deranjat și mai tare. Familia Marino s-a supărat pe școală. A doua zi dimineață, doi polițiști l-au așteptat pe domnulGriffinîn cancelarie, la prima oră și l-au escortat până la poarta școlii. Profesorului i s-a interzis accesul în școală pe toată durata procesului. Familia Marino, cunoscută de poliție din alte motive, depusese o plângere și acționase școala în justiție. Familia vroia dreptate și aplicarea legilor. Profesorii nu sunt gangsteri care acționează de capul lor.

A urmat un proces interminabil în care sindicatul a încercat să-l protejeze pe profesor prin proprii avocați. Mass media a adăugat benzina unei situații volatile, încercând să stingă focul. Vremurile abuzurilor trecute din educație au fost dezgropate și amestecate cu prezentul. Adevărul era privit și interpretat foarte subiectiv în funcție de apartenența la un grup sau altul. Cine era victima? Era o întrebare la care fiecare răspundea diferit.

Luke a revenit la școală, după o scurtă vacanță, cu noi cutii de Tic-Tac și M&M. Prezența lui în curtea școlii părea însă radioactivă. Profesorii  stăteau cât de departe posibil, vizibil intimidați, colegii lui însă simțind efectele personalității sale radiante. Luke s-a înălțat câțiva centimetri, chiar dacă nu a crescut fizic, doar prin atitudinea sfidătoare. De la aceea înalțime a continuat să-și perfecționeze metodele mafiote, extrăgând servicii prin forță și oferind protecție în schimbul unei plăți, chiar simbolice, an după an.

După doar câteva săptămâni, într-o școală nouă, în clasa de tehnologie a metalelor, am constatat cu surprindere că proiectul lui Luke era destul de avansat, fără ca el să depună vreun efort, evident. Proiectul creștea de la oră la oră, deși principala preocupare a lui Luke părea să fie întreruperea lecțiilor mele. De fiecare dată când mă adresam clasei, Luke avea grijă să intervină sfidător și atitudinea respectivă începuse treptat să mă agaseze. Întotdeauna impertinența lui era la granița dintre acceptabil și inacceptabil, lăsând loc interpretării. La vremea respectivă nu am înțeles că hărțuirea mea, ca și a celorlalți profesori, era forma prin care Luke își demonstra superioritatea în fața colegilor lui.

Misterul evoluției glorioase a proiectului lui Luke s-a clarificat la începutul unei ore. Am constatat că Rhys lucra de zor la ceva ce nu avea nicio legatură cu proiectul lui personal. Chestionat direct, Rhys a recunoscut că lucra la proiectul micului Capone. Probabil că nu era singurul. Cum Luke nu era în atelier în momentul respectiv, am amânat confruntarea dar i-am cerut categoric lui Rhys să se oprească și să-și vadă doar de proiectul lui.

Eram în magazia de materiale când am auzit înjurătura venind din atelier. Toată clasa a auzit-o, probabil și clasa vecina: „f* you Mr Nastasie”. Clar și simplu, direct și insultător, în limba lui Shakespeare, terminată prin „domnule Nastasie”, ca să nu existe dubii cui îi era adresată.  Mi s-a părut că a avut ecou în întregul Payneham... M-am simțit ca și cum m-aș fi izbit de un zid transparent, de sticlă și mi-au trebuit 2-3 secunde să procesez enormintatea evenimentului. Reacția mea trebuia să fie directă și imediată.

Întors în atelier, fără comentarii, am completat forma necesară și i-am înmânat-o lui Luke, cu intenția să-l trimit la camera de disciplină. Reacția elevului însă m-a surprins, ca de obicei: „De ce vrei să mă trimiți la camera de disciplină?”
-Pentru că m-ai înjurat, continuăm discuția mai târziu, acum ia-ți ghiozdanul.
-N-am fost eu – a negat Luke, privindu-mă inocent și ironic totodată.
Din nou am intrat pe terenul lui Luke, comentând și dezbătând ceva ce n-ar fi trebuit discutat. Încercând să găsesc alte argumente, m-am adresat clasei, întrebându-i pe elevi cine a înjurat, dar nimeni „nu auzise” nimic. O scenă ca legea tăcerii desprinsă din Nașul. În câteva minute m-am pomenit fără argumente și fără martori în fața unui elev care mă sfida și nu recunoștea ceea ce îi reproșam.

Eram cel puțin surprins de întorsătura evenimentelor dar știam că dacă aș fi capitulat aș fi devenit un nou nume pe lista victimelor lui Luke și  nu exista radieră care să modifice acea listă. Categoric și ferm am insistat ca Luke să părăsească atelierul. A făcut-o dar am aflat ulterior că nu s-a dus la camera de disciplină. Nu conta prea mult, din moment ce a părăsit clasa, era un mic compromis.
Fără umbra prezenței lui Capone în clasă, am încercat timid să descopăr un martor, ceea mi-ar fi ușurat poziția care începea să-și cam piardă echilibrul. Refuzul cooperării elevilor a fost categoric și total, deghizat între „n-am auzit din cauza zgomotului mașinilor” și „eram în altă încăpere”. Atitudinea lor oscila între refuzul de a coopera cu mine, un nou profesor care încă nu le câștigase încrederea, spiritul de solidaritate cu alt elev, dar în mod sigur, mai puțin obișnuit, teama de consecințe neplăcute din partea lui Luke.

Meciul meu cu domnul Marino Junior a continuat câteva lecții în care am refuzat să-l las în clasă iar el a continuat să insiste că e victima unei neînțelegeri. În final Rosie, coordonatoarea de an, și apoi Jay, directoarea, au trebuit să se implice.
Directoarea mi-a comunicat că familia Marino e nemulțumită de tratamentul neprofesional pe care-l aplicam fiului lor. Răspunsul meu a fost că nu-l voi primi pe Luke în clasă până nu-și cere scuze și suferă consecințele grosolăniei lui. Directorea, conștientă de urmările ultimei confruntări dintre școală și familia Marino, încerca să înțeleagă situația, înainte de a lua o decizie.
-Ești sigur că a fost el? M-a întrebat de câteva ori. L-ai văzut, ai vreun martor?
-Sunt aproape sigur dar nu l-am văzut, pentru că eram în altă încăpare. „Aproape sigur” nu era un bun început al unui nou conflict cu Clanul Sicilienilor.

Coordonatoarea de an, Rosie, a interogat elevii din clasă, în mod discret, respectându-le drepturile, și rezultatele s-au dovedit inconsistente. Mi-a mărturisit că are impresia că Luke îi ține pe colegi sub presiune, intimidându-i, ceea ce nu putea fi dovedit. Luke continua să insiste că e victima unui profesor care îl persecută. Avea în spate un precedent serios, cazul domnuluiGriffin, care a dispărut din învățământ după incidentul din urmă cu doi ani, când Luke era în clasa a 8-a. În justiția engleză precedentul e un argument în sine. Conflictul a escaladat rapid și confruntarea dintre mine și familia Marino a devenit inevitabilă. Deși de partea mea, conducerea școlii trebuia să păstreze aparența neutralității. Directoarea ar fi vrut ca eu să am dreptate dar eram un profesor nou și poate mă înșelam... Elevii nu vroiau să colaboreze și familia Marino era deja temută.

În final, întâlnirea a fost planificată și cele câteva zile de așteptare m-au făcut foarte nervos. Inevitabil am început să mă întreb dacă nu mă înșelam, dacă nu auzisem greșit, dacă nu fusese altcineva autorul insultei sau dacă, în fond, fusese sau nu o înjurătură. Cel mai neplăcut e că aceste întrebări mă trezeau noaptea. Întâlnirea fusese planificată după prânz și îmi amintesc cum în dimineața respectivă Rosie mă instruise clar să nu cumva să am dubii, să nu cumva să admit că nu sunt sigur, să nu cumva să îmi schimb poziția, așteptându-se la o abordare agresiva din partea doamnei Marino, căreia școala trebuia să-i răspundă printr-o poveste consistentă.

Eram în cancelarie, pregătit să-mi întâlnesc elevul care mă insultase și să fac, în plus, față ostilității doamnei Marino. Trecuseră zece minute de când ședința ar fi trebuit să înceapă și întârzierea m-a făcut și mai nervos. Întâmplător nu mai era nimeni prin preajmă, orele de după amiaza începuseră, ceea ce m-a făcut să mă simt și mai singur și vulnerabil. Într-un târziu directoarea a apărut cu o atitudine mai degrabă triumfătoare, care m-a derutat complet.
-Luke a admis că te-a înjurat, își va cere scuze și va fi suspendat cinci zile. Familia Marino își asumă responsabilitatea și își cere scuze...
Nu eram sigur dacă visez sau e realitate. Abia după câteva secunde mi-am regăsit vocea: „e nevoie să vin să-i întâlnesc?”
-Nu e cazul, prezența ta nu e necesară, dar am vrut să știi rezultatul înainte de terminarea ședinței. Nu cred că vrei să întâlnești ‘Familia’. Și de fapt nu ți-am spus dar Raymond mărturisise că l-a auzit pe Luke înjurând însă i-am promis că voi folosi declarația lui doar dacă toate celelalte argumente nu au efect. Tuturor le e frică de Luke dar Raymond rămânea cumva elevul care nu se lăsa intimidat, deși nu căuta să și-l facă dușman.

Nopțile mele au devenit dintr-o dată mai odihnitoare. În prima adunare a întregii școli directoarea a repetat povestea insultei unui profesor, fără să folosească nume, deși toată școala știa la ce se referă și a instaurat practic pedeapsa de 5 zile de suspendare pentru asemenea abateri disciplinare. Și acum mă întreb dacă salariul de profesor justifică un asemenea tratament, în care elevul se alege cu o săptămână de vacanță.
E mult, e puțin... e preferabil să nu se întâmple, dar uneori e inevitabil. Chiar dacă elevul e suspendat, răul și jignirea nu dispar. Doar vacanțele, pentru care suntem atât de invidiați, ajută... oarecum.

Comentarii cititori
sus

Mircea Năstasie

 

Nopți fierbinți de revoluție călduță
II

 

Premise:
În afară de lucrurile groaznice care s-au petrecut în lagăre sau în luptele din munți, mai ales în „obsedantul deceniu”, adică în anii 50, când era distrusă elita românească, înlocuită cu domnia semidocților, în următorul deceniu frica era deja instaurată și cutumele clare așa că nu mai erau nopțile de groază cu arestări în miez de noapte, generațiile se schimbaseră, și exista o aparență de normalitate specifică acelor vremi.

Pe lângă teama de serviciile speciale ale statului, dictatura aparținea și micilor dictatori creați după tiparul peștilor mari începând de la simplul maistru și până la primi-secretari. Și acasă erai învățat să-ți păzești gura  și să fii respectuos.
Lucruri pe care tinerețea mea le refuza, lucruri care mă sâcâiau.

1. Indiferent cu cine vorbeai sau dacă cereai un drept al tău la vreo instituție, trebuia să te căciulești și să te adresezi cu „Să trăiți!”

Să trăiți! Îi spuse furnica pantofului.
Să trăiți! Îi spuse gospodina aprozarului!
Să trăiți! Spuse șarpele soarelui.
Să trăiți! I-a spus visul gândului.
Să trăiți! I-a spus vinul râului.
Să trăiți! Îi spun zilnic șefului.
Noroc! Îmi răspunde el, morocănos.

2. Așa de tare era frica în popor încât autocenzura era mai tare decât cenzura propriu-zisă. Dar cel mai bine era să taci.
Așa că disimulam înjurăturile împotriva regimului vinovat de foamea și frigul din casele noastre mergând  la stadion unde era voie să-i înjurăm pe fotbaliști sau…

Lungi, senine nopți de iarnă, zile potopite-n ceață
mi-au turnat peste ferestre un oblon de flori de gheață…

eu aștept ca primăvara prin zăpadă să-ncolțească,
spulberând din streșini teama, țurțurii să îi topească…

și tot pun lemne în sobă ca să-mi limpezesc lucarna
bombănind precum tot omul împotriva Babei Iarna!

Cam astea erau premisele pentru începutul unei false revoluții după un fals regim comunist.

Pe curând!

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey