Desoezii [4]
Luca Cipolla - poezie
Adriana Macsut și Ștefan Grosu - Excursus despre lumea modernă și posmodernă
Adriana Macsut și Ștefan Grosu - Crăciun Regal în 2013
Radu Marini
Dan Năstasie
Mircea Năstasie

 
sus

Valentin Boiangiu

 

Pilu Zăpuzdilă
Poezie Pop

 

Poezie Pop (popular culture) care conține cuvinte uzuale, pe înțelesul tuturor, puține (două), dar foarte efective. Intonația are un rol hotărîtor în comunicație. Vocabularul popular devine din ce în ce mai limitat, lăsând loc creativității intonației și al contextului.

Conținutul poate fi comunicat în multe maniere. Spre exemplu: evocativ eroic, tip baladă, de jale, de supărare, de încrâncenare, vesel și naiv, naiv și ironic, complet aiurea ori batjocoritor. Toate aceste potențiale moduri de interpretare depind de talentul și personalitatea recitatorului și al dispoziției audienței.

Această poezie este creată pornind de la două cuvinte uzuale românești. De asemenea, ea are un nivel gramatical destul de ridicat.

 

Ǎdil, Ǎdil!...
Dupizil.
O’! La zupă pupizdulă,
Lă puză-i  pudilil.
Pupi! Pupi! Pupi!
Ăă, ăă! Puză, puză!

Lidă, lidă, lădiluză,
Il pupi… O’! Il pupi, zdup!
Puză păpăzdălu,
Lidă, lădiluză…

 

Pilu pudilil, zupă-i pupizdulă,
Dupizil, zipuzdăl,
Păpăzdulă, lădiluză.
Liz pupi lipudul!
Ǎdil, Ǎdil!
Zăpuzdilă dupizil.

Lidă, lidă, lădiluză,
Il pupi… O’! Il pupi, zdup!
Puză păpăzdălu,
Lidă, lădiluză…

 

Liz dăluză-i puzildă
Lipudulă pupizdulă, puză dupizil.
Dăluz lipă păpăzdulă,
O’!, Dupizil ipă zăpiluză,
Ipă pupizdulă.
Pupi, lipă ladiluză.

Lidă, lidă, lădiluză,
Il pupi…O’! Il pupi, zdup!
Puză păpăzdălu,
Lidă, lădiluză….

Comentarii cititori
sus

Luca Cipolla

 

L'uomo e' risorto

Ed ho esposto Kahlil come vessillo
ché la saggezza chiama saggezza
ed essa scivola dal cielo,
goccia inquieta di cascata
spruzzata via negli istanti felici,
per poi sentirla tra i capelli
a capo chino
in quelli tristi -
Noè e la sua arca,
salvo dalla fiumana.
L'età ti scava in viso
come lebbra,
quali eventi a lapidarti stanno,
ridotto a crusca da mola
e non è già il Tempo del Sogno,
culla dello spirito?
Raccolsi legna di cedro
e l'aura che mi veste
su un tappeto di spine
dell'ombrosa valle,
un recitante,
essenza essente, carne,
effetto a catena
dell'infinita specie.

 

Omul a înviat

Și l-am expus pe Kahlil ca un drapel
fiindcă înțelepciunea naște înțelepciune
și ea lunecă din cer,
picătură tulburată a cascadei
aruncată în clipele fericite,
și apoi s-o simt în păr
cu capul plecat
în acelea triste -
Noe și arca lui,
salvat din revărsare.
Vârsta te sapă pe față
ca o lepră,
ce evenimente te lapidează acum,
redus la tărâța de moară
și nu e deja Timpul Visului,
leagănul sufletului?
Culesei lemne de cedru

și aura care mă învelește
pe un covor de spini
al văii umbroase,
un recitant,
esență care este, trup,
efect în lanț
al infinitei specii.

 

Sufi

Il cielo non ha pareti
ed io avverto la scure della luna
nella valvola
che trasmette l'incanto;
il monaco parla ungherese
e greco il suo profilo,
ora mi aspetti,
il marciapiede sa di sale,
sei su un filo mistico,
terra dimenticata
dove apriron le porte
ma anch'io respirai
l'incenso
d'una notte rischiarata
dalla danza.
Ogni creatura recitante.
distacco...

 

Sufi

Cerul n-are pereți
și eu simt securea lunii
în valva
care transmite vraja;
călugărul vorbește maghiara
și este grec profilul lui,
acum mă aștepți,
trotuarul are gust de sare,
ești pe un fir mistic,
țară uitată
unde deschiseră ușile
dar și eu respirai
tămâia
unei nopți luminate
de dans.
Fiecare creatură recitantă.
desprindere...

 

Asincrona

Se davvero lasciassi questo binario
tra i fuggiaschi
un posto l'avrei senz'altro;
la mia è solo riva di pietra
disgregata,
riarsa da acqua di fonte;
scivolano schive
foto dei '70
d'un grigiore parco opaco,
coppie marcite metri sotterra,
così un giorno
le nostre salive
mischiate a viole ritratte
in bianco e nero;
verrà il tempo che tornerà a risplendere il colore.

 

Asincronă 

Dacă într-adevăr aș părăsi linia asta
printre fugari
un loc l-aș avea cu siguranță;
al meu doar este un mal de piatră
dezagregat,
uscat de apă de izvor;
alunecă sfioase
poze din anii '70
ale unui gri frugal opac,
cupluri putrezite la câțiva metri sub pământ,
astfel o zi
salivele noastre
amestecate cu viorele pictate
în alb și negru;
va veni timpul când va străluci din nou culoarea.

 

27/08/1989

Un coro dalla Bessarabia,
quel giorno il cielo era cupo
e già nell'aria suonavan i versi
di Mateevici,
“limba noastră-i foc ce arde,
limba noastră-i frunză verde”.
ed i cavalli di Ștefan
nella notte appollaiata
tra le stelle,
forte
il muggir d'un uro.

 

27/08/1989

Un cor din Basarabia,
ziua aceea cerul era întunecat
și în văzduh răsunau deja versurile
lui Mateevici,
“limba noastră-i foc ce arde,
limba noastră-i frunză verde”.
și caii lui Ștefan
în noaptea cocoțată
printre stele,
tare
mugetul unui bour.

 

La tua lingua, la nostra lingua

Un carretto da Afumați
mi ricordava,
un fuocherello di Chiajna,
odor di gomma bruciata
e il tuo idioma,
figlio di Decebalo e Traiano,
ora lo sento pure a casa,
fieno ed il gendarme
si fa beffe
ma non di Nichita e di Tudor.
Tutto il rispetto.

 

Limba ta, limba noastră

O căruță de la Afumați
îmi amintea,
un focușor din Chiajna,
mirosul cauciucului ars
și idiomul tău,
fiul lui Decebal și al lui Traian,
acum l-aud și acasă,
fân și jandarmul
își bate joc
ci nu de Nichita și de Tudor.
Tot respectul. 

Comentarii cititori
sus

Adriana Macsut și Ștefan Grosu

 

Excursus despre lumea modernă și posmodernă

 

Lumea postmodernă este entuziasmată de propriile descoperiri științifice, dar a pierdut sensul sacrului. Modernismul se conturează la sfârșitul Evului Mediu, fiind stimulat de descoperirile lui Coepernic, Galilei, și se poate defini precum știința împotriva religiei. Are loc declanșarea revoluției industiriale. Oamenii încep să aibă încredere în știință, care dă preziceri exacte. Postmodernismul reprezintă o explozie a revoluției industriale declanșată la începtul secolului XX și care continuă și astăzi (apar telefonul analogic și mai apoi cel mobil, automobilele, avionul, elicopterul, rachetele cosmice, televiziunea, computerele din ce în ce mai performante). Elementul definitoriu al modernității și posmodernității îl reprezintă din punct de vedere sociologic, actul rațional în raport cu un scop. Apare, astfel, paradigma care determină o practică spirituală variabilă și pentru care liturghia catolică reprezintă doar o dramă antică. Religiozitatea pierde sensul tradițional, iar în acest context sincretismul religios pare mai accesibil (a se vedea, în acest sens, Adriana Mihaela Macsut și Ștefan Grosu, New Age, un sincretism, global și periculos, lucrare prezentată la conferința internațională PHEADE 2013). Chiar și noțiunea de adevăr are valențe noi în acest context modern și posmodern: "Noțiunea de adevăr capătă așadar valențe noi în postmodernitate: Rorty o înlocuiește cu termenul de solidaritate, iar Vattimo cu acela de dragoste" (Dana Stănciulescu, Limbajul religios potmodern în tradiția anglo-americană, lucrare prezentată la Conferința internațională, PHEADE 2013) deoarece, așa cum notează Vattimo, „Dumnezeu nu este conținutul unei propoziții, ci o persoană venită între noi și care ne-a lăsat un model de iubire” (Rene Girard, Gianni Vattimo, Adevăr sau credință slabă? Convorbiri despre creștinism și relativism, traducere de Cornelia Dumitru, Editura Curtea Veche, București, 2009, p. 56). Acest om desprins de lumea sacrului percepe doar lumea materială și omul "chinuit de setea iubirii de arginți, ajunge mai galben decât aurul, iar atunci gândul rătăcește spre legenda regelui Midias care transforma totul în aur dar nu era fericit" (Cornel Robert Sîrghea, Mai este nevoie de familie în societatea secularizată?, manuscris).

Lumea modernă și posmodernă a dus la o zeificare laică a mașinilor care au ușurat munca fizică. La rândul ei, posmodernitatea vine cu explozia informațională, ducând chiar la apariția sintagmei 'lumea virtuală' prin care omul poate fi orice vrea pe rețele de socializare și pe bloguri. Modernitatea a adus automatizarea muncii, care i-a permis omului mai mult timp de reflexie, pentru că omul nu a mai fost în mod efectiv devorat de munca fizică drept o condiție a muncii pentru supraviețuire. Așa cum s-a precizat anterior, posmodernitatea a dus lumea virtuală, o lume în care omul poate crea un avatar, prin care își trăiește identitatea visată. Timpul de reflexie din modernitate devine, astfel, un timp de visare în postmodernitate. Rezultă că omul nu mai știe cine este cu adevărat. În acest context modern și posmodern, un teolog contemporan "trebuie să fie pregătit din orice punct de vedere, ca să dea răspuns tuturor acelora care îl solicită" (Vladimir Petercă, Calea spre oameni, Editura Sapienția, Iași, 2011, p. 664).

În sine, modernitatea și posmodernitatea nu sunt nici bune și nici rele, ci sunt doar etape din dezvoltatea civilizației umane. Aceste etape își lasă amprentele "pe toate planurile: reliogios, politic, social, economic" (ibidem, p. 664). Aceste etape civilizatoare au adus însă și "procesul de laicizare" (ibidem) unde "religia este conturată în sfera particularului" (ibidem) și devine doar o dramă antică. Dar aceste procese moderne și postmoderne de laicizare "se întorc cu furie împotriva propriilor origini și... ramân... departe de inima omului" (ibidem). În acest context, se conturează o lume egoistă, iar teologul nu trebuie să se izoleze de această lume rea, ci "trebuie să fie un bun cunoscător al câmpului său de activitate, al modului de viață al credincioșilor săi..., să fie un model de gândire,... și, mai ales, să fie bun la inimă, căci bunătatea va cuceri lumea" (ibidem). Din nefericire modernismul și postmodernismul au adus în lume egoismul, și teologul trebuie să întruchipeze chipul omului bun care să aducă alinare omului singur, prăbușit datorită răutății lumii în care trăiește. Acest om care a pierdut sensul sacrului călătorește cu un tren care nu duce nicăieri. Educața religioasă oferă acestui om debusolat posibilitatea de "a face să înflorească esența lui Dumnezeu, pe care o poartă în suflet" (ibidem, p. 665). 

Comentarii cititori
sus

Adriana Macsut și Ștefan Grosu

 

Crăciun Regal în 2013

 

familia regalaCrăciunul Regal pare desprins dintr-o poveste a copilăriei, iar această poveste a fost de curând descrisă într-o carte, publicată la Editura Curtea Veche și lansată pe 18 decembrie 2013 la Timișoara: „Crăciunul regal de Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu ai României vă invită la o călătorie de un secol și jumătate în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o mașină, ci reședințele regale” (Principesa Margareta și Principele Radu aduc Crăciunul Regal la Timișoara, www.curteaveche.ro/blog/2013/12/16/). Încă din octombrie 2013, Alteța Sa Principele Radu de România a povestit jurnaliștilor despre acest despre proiect care va fi un cadou oferit românilor cu prilejul Craciunului din 2013.

„Scriu o carte cu Principesa Margareta, carte care se numește Crăciunul Regal. Ne-am gândit să o oferim societății românești pentru acest Crăciun din 2013, când avem norocul să avem lângă noi un suveran de 92 de ani. Ne-am gândit să oferim societății civile o carte despre toate cele 150 de Crăciunuri regale pe care România le-a avut în istoria ei“. (Cadoul Principesei Margareta pentru români: `Crăciunul regal`, o carte despre cum au trăit monarhii României sărbătorile de iarnă, în adevarul.ro/locale/cluj-napoca, 30 octombrie 2013)

Tradiția a început în anul 1866 când Principele Carol I a sărbătorit în Palatul Domnesc al Casei Regale de România. Tot atunci a fost împodobit primul brad românesc de Crăciun. Cartea cuprinde patru capitole. Primul capitol prezintă Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai, petrecut, pe de o parte, la București: "la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reședința princiară din Șoseaua Kiseleff și la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleș, Pelișor și Foișor), locul care rămâne, prin excelență, Scaunul Casei Regale" (Andrada Văsii, Craciunul regal – o carte specială, lansată la Ateneul Român, în Metropolis, 10 decembrie 2013). Al doilea capitol „cuprinde Crăciunul regal din exil (în principal reședințele Bramshill și Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia și Villa Serena de la Versoix, Elveția, și Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florența, Italia), precum și sărbătorile petrecute în România în anii 1989–2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv” (ibidem). Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre, petrecut la Săvârșin de Regele Mihai și de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradițiile dinainte de plecarea Regelui în 1948” (ibidem). Ultima partea cuprinde mesajele regale de Crăciun ale Majestății Sale Regele Mihai începând din anul 2001. În aceste mesaje emoționante Majestatea Sa Regele Mihai este un adevărat purtător de cuvând al poporului român arătînd că nimeni nu are voie să insulte poporul român. De precizat că la ora actuală Majestatea Sa Regele Mihai este personalitatea numărul unu în câmpul politic, iar oamenii de politici se agață de această imagine încercând să câștige capital politic.

În atmosfera magică de Crăciun se înscriu și poveștile Reginei Maria reunite într-o carte lansată în 2011. Poveștile Reginei Maria a României cuprinde o serie de treisprezece basme scrise de Majestatea Sa Regina Maria, toate inspirate de dragostea Reginei pentru copiii săi și pentru poporul român. Basmele au fost publicate pentru prima dată în limba română în anul 1923 sub titlul Cartea de basme a Reginei Maria (Poveștile Reginei Maria în dar de Crăciun, în www.curteaveche.ro/blog/2011/12/21/).

Această lume de basm din scrierile Reginei Maria este deja un eveniment ce face parte din magia Crăciunului Regal: astfel, între 10-14 decembrie 2013, Fundația Princepesa Margareta a organizat a șaptea ediție a galei regale numită Seri de poveste. Aceste seri de poveste au însă și o latură caritabilă.

„Pe lângă latura publică, educațională, evenimentul Seri de Poveste are drept scop strângerea de fonduri pentru copiii mai puțin norocoși, sprijiniți prin proiectul Fondul Special pentru Copii al Fundației Principesa Margareta a Romaniei, copii ce provin din familii sărace și dintr-o familie cu grave nevoi sociale care riscă să abandoneze școala din cauza lipsurilor materiale.” (Fundația Principesa Margareta a României organizează Seri de poveste 2013 - Eroii de basm prind viață prin vocea povestitorilor celebri la Cărturești -, în casa-regala.blogspot.ro/2013/12)

De Crăciun Familia Regală nu a uitat de oameni năpăstuiți de soartă: pe 14 decembrie 2013, Alteța Sa Regală Principesa Margareta a pregătit, alături de maeștri gastronomi, sarmale, brioșe, paste la cuptor, cu pui și ciuperci, în sos de smântănă, donate bătrânilor și copiilor fără posibilități materiale.

„Reporter: Pasionații de gastronomie au fost invitați la Palatul Regal pentru a prepara bucate alese.
Bucătăreasă: Paste la cuptor cu pui și ciuperci și sos de smântână și totul cu mult cașcaval pe deasupra.
Bucătăreasă: Ce am folosit eu față de sarmalele obișnuite de post sunt nucile pisate, ele dau o aromă pământie.
Bucătăreasă : Brioșe cu banane și ciocolată, un produs de post.
Reporter: Principesa Margareta va dona toate preparatele bătrânilor și copiilor fără posibilități. Scopul campaniei spune ea nu este de a oferi o masă îndestulată sărmanilor ci de a aduce spiritul sărbătorilor în sufletul tuturor.
Principesa Moștenitoare Margareta: Oamenii au nevoie de ajutor pentru că cei care sunt mai bătrâni și nu au posibilitatea de a mânca cum trebuie sau se simt singuri mergem acasă și le dăm de mâncare, mergem și la cumpărături cu ei, și așa nu sunt singuri de Crăciun. ” (Masă Regală pentru sărmani, în www.princeradublog.ro, 14.12.2013)

Lansarea cărții Crăciunul regal a fost doar un preludiu pentru Sărbătoarea Nașterii lui Isus Cristos, celebrată în 2013 la Săvârșin, care a fost pentru câteva zile un loc de poveste în care s-a simțit magia unui Crăciun de poveste când „ne simțim copii și încercăm să credem că există Moș Crăciun” (Crăciunul Regal din 2013, în www.princeradublog.ro, 23.12.2013). Într-o declarație de presă, Alteța Sa, Principele Radu descrie această atmosferă magică.

„Duminică, 22 decembrie, Familia Regala a României a primit, la Săvârșin, grupuri de colindători din țară. În jurul prânzului Principele Radu și Principesa Elena au ascultat colindul elevilor de la Transilvania College, al Dubașilor de la Almăș-Săliște, al reprezentanților comunităților locale din Timișoara și Simeria. Colindătorii au fost primiți cu daruri, cozonac și ceai cald în Satul Regal, la intrarea pe Domeniul Regal Săvârșin. După-amiaza, Majestatea Sa Regele, împreună cu Principesa Moștenitoare, cu Principele Radu, Principesa Elena și Principele Nicolae au participat la concertul susținut de Corul Catedralei Episcopale din Deva. Colindătorii au fost primiți de Majestatea Sa, în jurul bradului de Craciun, împodobit în Muzeul Regal al Automobilului. La eveniment au participat, alături de săvârșineni, reprezentanți ai autorităților din județele Hunedoara și Arad. Evenimentele publice au continuat la Săvârșin și în zilele următoare, Familia Regala participând în preajma Crăciunului la peste 15 angajamente” (Colindători regali la Castelul de la Săvârșin, în www.princeradublog.ro, 23.12.2013).

Deviza regală este Nihil Sine Deo așa că în mod logic reprezentanții Casei Regale de România nu au uitat nici în acest an să participe la liturghia de Crăciun: „Miercuri, 25 decembrie, Familia Regală a participat la Slujba de Crăciun, la Biserica ortodoxă din Săvârșin” (Programul evenimentelor publice ale Familiei Regale a Romaniei pentru Craciun 2013, în www.princeradublog.ro, 16.12.2013).

Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regele Mihai se înscrie pe linia catezei creștine oferind tinerei generații ,,care dovedește vigoare și talent” (Mesajul Majestății Sale de Crăciun, în www.princeradublog.ro, 24.12.2013) un punct de reper numit familie.

„Familia noastră a avut însemnate sărbători în 2013. Pe 10 iunie Regina și cu mine am împlinit 65 de ani de căsătorie. Amândoi am dori ca exemplul nostru de viață să înspire pe contemporani, arătând importanța familiei în timpurile de astăzi” (ibidem).

Tabloul familiei este întregit cu evocarea figurii luminoase a Reginei Elena care, arată Majestatea sa Regele Mihai se bucura de atmosfera Crăciunului de poveste de la Săvârșin: "sunt sigur că de undeva, din ceruri, Regina Elena se bucură de toate acestea" (ibidem). Mesajul regal se încheie cu urarea de pace sufletească adesată tuturor românilor aflați în țară, în Basarabia precum și oriunde în lume : „Tututor, copii, părinți și bunici, celor din țară și din Basarabia, celor care petreceți Crăciunul în alte țări ale lumii, ca și celor care vă aflați în misiuni care fac cinste României, vă doresc sărbători fericite, pace sufletească și motive de mândrie” (ibidem). Propozița finală invocă ajutorul divin: „Așa să ne ajute Dumnezeu” (ibidem)    

P.S. Fotografia a fost realizată de Daniel Angelescu, Fotograful Casei Regale de România, căruia redacția îi adresează mulțumiri.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

Marfă 9

   

Așezați cuminți, care în banca lui, care în băncile altora(!!!), porniți cu mic, cu mare, cu sare, cu ce are omu’ pe bătătură mergem cot la cot, fără să dăm din cot în cot. Mergem cu bagaje, cu armele fiecăruia pentru binele colectiv, cu marfă 9.

SPUNEM PREZENT!!!

     pentru copii, părinți, soacre fără număr
     pentru orice tăieri de moț sau de pe liste pentru orice înmormântări de situație
     pentru răzmerițe artificiale sau false-false
     pentru marșuri de protest cu bani sau cu bani
     pentru meciuri directe-indirecte
     pentru mese gratuite, cu picioarecu tot
     pentru parade de modă la modă
     pentru partide de vânătoare cu pușcă sau fără
     pentru mersul pe jos, în cerc, în pătrat, sau în zadar
     pentru apă de ploaie în bocanci, sau pe piele
     pentru bătăi gratuite, cu doi-trei-patru la zero
     pentru schimburi de microbi, de ture, de mame sau în natură (moartă sau vie)
     pentru nașteri, renașteri, boteze, raboteze și chermeze spontane sau organizate
     pentru corecții financiare, corporale, gramaticale
     pentru degustări moca
     pentru orice miștouri fără
     pentru eșecuri garantate
     pentru adevăr adevărat
     pentru distracție fără număr
     pentru succese degeaba
     pentru laude plagiate
     pentru băutură cu grade sau fără
     pentru nașpeți/nașpete cu CNP sau fără
     pentru a ieși în față sau verso
     pentru cele 4 anotimpuri + al V-lea, al iubirii
     pentru toți copiii de la 1-101ani
     pentru acte culturale și artistice încopciate sau ne

Pentru toate acestea și pentru multe alte găselnițe ne punem amprenta. Cu drag, cu interes, cu dreptul înainte. Slujind o idee, o construcție, o speranță. Iată câteva idealuri pe care le-am pus pe masă. In 2013. Convinși fiind că prin mesajele noastre, prin prezența unui demers artistic, recte cultural și anul și amprenta sa vor marca evolutiv oamenii. Anul cultural ca orice an așteaptă evenimente, așteaptă oameni cu competențe, pregătiți să-și pună în valoare atuurile.  Iar mulți se strecoară, se infiltrează să rămână efigii ale culturii. Câștigători fiind doar cei ce au ceva de spus. A fost ceva rod anul trecut. La cele trecute în față. Fiindcă numai cultura poate salva spirite și spiritele. Din amorțire. Ea nu trebuie să ațipească în plin mileniu III, din contră, nu trebuie să-și piardă identitatea, specificul național, suflul creației și bucuria de a trăi. Avem pentru ce trăi, pentru bucuria spiritului, pentru o marfă 9. Pe care toți o așteptăm. Scuze, scuze nu vă mai rețin…fug, am primit un SMS. S-a băgat MARFĂ 9, pentru 2014. Poate, poate prind și eu ceva…

Comentarii cititori
sus

Dan Năstasie

 

To B or to A
Diferența dintre A și B

 

De fiecare dată când calculez punctajul final al elevilor mei, la sfârșit de trimestru și rezultatul e la granița dintre două medii, mă întreb dacă notele mele nu sunt cumva subiective și temperatura clasei sau modul în care am dormit noaptea trecută a avut un impact în modul în care le-am acordat.

Deși în general stabilim criterii clare cu scopul de a cuantifica precis efortul elevilor, în anumite discipline subiectivismul e inevitabil. Criteriile care măsoară originalitatea, inspirația, estetica sunt destul de vagi și greu de aplicat.

Nu cred că dubiile mele mă fac un profesor nehotarît pentru că experiența, flerul și cunoașterea elevilor mă ajută să decid ușor și fără ezitări în majoritatea cazurilor dar uneori diferența dintre un A și un B, de exemplu, nu e suficient demarcată și doar pentru câteva procente elevul poate avea nota maximă sau doar o notă bună. În fond diferența dintre A și B e la fel de mare ca diferența dintre prima și a doua literă a alfabetului, chiar dacă, împreună, sunt primele litere din alfabet.

În mod sistematic am constatat că e preferabil ca întotdeuna să corectez toate lucrările elevilor referitor la un subiect, făra întrerupere, în intenția de a nu fi subiectiv sau de a aplica același grad de subiectivitate, deși pe parcursul procesului oboseala poate avea un impact. Dacă încep să mă uit la ceas nu e un semn bun. Corectarea seamănă cu citirea unei cărți în care același capitol e repetat din puncte de vedere diferite, cu voci diferite. Unele capitole sunt scrise însă mai bine decât altele și rolul profesorului e de a marca diferențele.

Atunci când corectez îmi amintesc adesea de unul dintre profesorii mei de la universitate, domnul Caramavru. Modul în care corecta m-a marcat și afectat personal cu mult înainte de a ști că eu însumi voi deveni cândva un profesor. Materia pe care o preda era termodinamica, domeniu important în inginerie. Aveam cursuri, seminarii și laboratoare. Cursurile domnului Caramavru au fost însă foarte diferite de cele ale celorlalți profesori printr-o caracteristică esențială: întindere. Aveam un scris mic și economic și în medie un curs de două ore dictat și scris pe tablă se întindea cam pe patru pagini. Am rămas plăcut impresionat când am constatat că la termodinamică foloseam în general o singură coală de hârtie pentru cele două ore de curs.

Profesorul intra în clasă la timp dar după aceea petrecea o mare parte din prima oră organizând clasa. Activitatea principală părea să fie verificarea prezenței. După ce condicile completate de șefii de grupe erau depuse pe catedră, domnul Caramavru începea să le recite tacticos controlând personal prezența. După vreo jumătate de oră, cursul începea domol, ca în bancul cu moldoveanul motociclist care are trei viteze la Mobra lui, „înșet, înșetișor șî pi loc”. Până la pauză eram familiari cu titlul și tema noului curs, un început de desen și cam atât.

Pauza era de obicei generoasă, aveam timp de o cafea mare și reluam învățatul termodinamicii fără grabă. Încet, încet, având mult timp la dispoziție, mi-am editat și elaborat cursurile reducându-le în mod frecvent la o pagină. Recordul a fost un curs de o jumătate de pagină, datorat mai puțin talentului meu editorial cât stilului academic al domnului Caramavru. Poate că lungimea cursului nu e foarte relevantă dacă ar avea vreun impact. Cursul bazat pe cicluri Carnot era doar o extrapolare a capitolului din fizică însă, pentru mai buna înțelegere, era dublat de laboratoare și seminarii.

Laboratorul de motoare termice era plăcut și liniștit, fără fum sau zgomot, pentru că nimic nu funcționa niciodată. Ziua când tehnicianul a încercat să pornească unul dintre motoarele Diesel, a fost o excepție. Motorul nu a pornit dar a produs ceva fum și zgomot.

În sfârșit, după îmbinarea teoriei termodinamicii cu practica, aveam și seminarii cu scopul clar dezvăluit de a rezolva probleme de termodinamică. Problemele erau abstracte și greu de înțeles. Prezența era însă obligatorie pentru că, din nou, domnul Caramavru analiza condica plin de minuțiozitate și rădbare.

Circula zvonul că profesorul fusese mutat disciplinar din Timișoara. După o jumătate de an de liniște în laborator, probleme la seminar și o broșură compactă de curs, de mărimea celei oferite de Muzeul Satului, a sosit și ziua examenului.

Examenul avea două părți, scris și oral. Cei care obțineau o notă foarte bună din scris erau scutiți de subiectele de oral. Nu-mi făceam iluzii că voi avea o asemenea șansă, învățatul pentru mine rezumându-se la două, trei săptămâni de sihăstrie în care memoram ceea ce era de memorat, după care uitam cu aceeași viteză totul. Ingineria a fost probabil o alegere greșită, într-un context fără prea multe opțiuni.

Metodele prin care încercam să învățăm erau diferite dar cea mai populară punea accentul pe memoria vizuală. Un expert al metodei era colegul meu Sever. Comentând între scris și oral, ne-a descris cum își amintea subiectul de teorie punct cu punct, vizual, de parcă ar fi avut cursul deschis în față. Subiectul începea în cursul șapte, continuând în prima parte a cursului opt – povestea Sever – și în mod incredibil îmi aminteam și desenele și textul de parcă aveam toate paginile în față. Ca să ne convingă, mima întoarcerea paginilor ținând ochii închiși și explicând procesul.

- Memoria vizuală poate fi foarte eficientă. Nu aveam decât să întorc pagină de pagină și totul era acolo. Am scris tot ce era în cursul șapte în detaliu. Subiectul continua în cursul opt dar când am întors pagina, în memorie, am avut un mic șoc - îmi lipsea cursul opt.

Teoria mi se părea relativ ușor de memorat dar în mod neașteptat am reușit să rezolv cea mai mare parte din problema probei de scris, care avea câteva puncte distincte. Primind lucrarea corectată am fost plăcut surprins că am luat nota opt deși, verificând problema, greșisem în aplicarea unei singure formule. Rezultatul numeric greșit însă a fost folosit pentru punctele următoare și valorile numerice erau deci contaminate, deși raționamentul și aplicarea formulelor fuseseră corecte.

Opt nu era o notă suficient de mare ca sa fiu scutit de oral, așa că a trebuit să mă prezint la a doua parte a examenului. Așteptarea în fața ușii sălii de examen era plină de tensiune și fiecare reacționa diferit într-o asemenea situație.Adrianîncerca să citească până în ultima secundă posibilă, Vasi fuma gânditor, Carmen își aranja machiajul. Luminița se plimba cu pași mici, măsurând lungimea culoarelor.

Cravata mă cam strângea dar învățasem lecția că trebuie să mă prezint la examen în costum, de parcă era cununia civilă a termodinamicii cu mecanica. Domnul Vătafu, un alt profesor favorit al meu, mă dăduse afară de la examen pentru că nu aveam o cămașă călcată impecabil și cravată. Ingineria s-a dovedit mult mai festiva decât aș fi crezut la admitere, atunci când credeam că voi fi tot timpul murdar de ulei. N-am avut de ales, am mers acasă, m-am schimbat, am revenit și am intrat din nou la examen, ca la o serată academică matinală.

De data asta, însă, la termodinamică, mi s-a părut că aș fi meritat o notă mai bună. Am răspuns acceptabil la oral și domnul Caramavru se pregătea să-mi scrie nota în catalog când mi-a venit ideea inedită de a contesta nota de la scris.

Politicos, l-am rugat pe profesor să verifice din nou lucrarea mea, mai ales problema care chiar dacă avea câteva rezultate numerice greșite, în fond avea o singură greșeală. Pentru acea greșeală pierdusem două puncte. Mi s-a părut că cererea mea l-a agasat puțin pe domnul Caramavru dar, cu un oftat înfundat, și-a pus ochelarii și a aruncat o privire pe lucrare. Dintr-un dosar copertat în roz a scos foaia cu rezultatele problemei și a început să le compare în fața mea, unul câte unul. Mi s-a părut o metodă primitivă pentru mediul academic.

Profesorul a confirmat că primele răspunsuri erau corecte dar la al patrulea punct rezultatul era greșit. Eroarea modifica răspunsurile la punctele următoare, deși raționamentul era corect. Oprit la punctul patru și văzând discrepanța, profesorul a meditat, a pus teza jos și după un moment de ezitare a tăiat nota opt cu un pix cu pastă roșie.

Mă felicitam pentru curajul de a-i cere să verifice din nou lucrarea și așteptând schimbarea notei, am început să mă relaxez. O notă  buna la termodinamică ar fi fost mai degrabă o surpriză dar, fiind placută, nu mă deranja. Sub nota opt, profesorul a scris mare și citeț, șapte. Am rămas stupefiat, privindu-l fără să înțeleg. Domnul Caramavru mi-a aruncat o privire rapidă, cu subtitrarea „mai vrei ceva?” și s-a pregătit să-mi treacă nota în catalog.

Mi-au trebuit câteva secunde ca să mă autoconving că e de fapt o neînțelegere și sancționarea de două ori a aceleiași greșeli era doar negarea negației interpretată negativ. Pierdusem trei puncte pentru o singură greșeală doar pentru că cerusem reluarea meciului. Disputa alegorică, deschisă, student-profesor, devenise mai degrabă un joc de p o k e r impredictibil. Am calculat rapid că șapte mă menținea într-o poziție acceptabilă din care puteam risca o nouă licitație.

Înainte ca domnul Caramavru să poată scrie șapte în catalog, l-am întrerupt politicos și l-am mai rugat să verifice încă o dată lucrarea. Am repetat că, după părerea mea, era o singură greșeală în lucrare și ar fi trebuit să pierd mai puțin de trei puncte. N-am avut curajul să mai menționez câte.

Vizibil agasat de insistențele mele, care-l împiedicau să-și guste cafeaua tocmai adusă de la bar, profesorul a redeschis dosarul cu rezultatele problemei și a pus alături lucrarea mea și lista respectivă. După ce și-a aranjat îndelung ochelarii, ca să sublinieze efortul, a comparat unul câte unul rezultatele, confirmând din nou că punctele a, b și c aveau răspunsurile corecte. La punctul d s-a oprit meditativ, și-a scos ochelarii și a început să-i șteargă gânditor. Când a terminat, cu mișcări sigure a tăiat nota șapte. Am simțit o anumită ușurare dar și o emoție ciudată și mi-am dat seama că niciodată nu mai contestasem vreo notă, ceea ce era probabil o atitudine defetistă. Deși preocupat, domnul Caramavru răspunsese politicos cererii mele și părea că va face corecțiile necesare. Sub nota șapte, pe care a tăiat-o din nou cu pixul, profesorul a scris tot cu cernelă roșie, șase, după care m-a întrebat doar din priviri dacă sunt mulțumit. Mi s-a părut că întrezăresc o umbră de ironie în acea privire dar nu puteam fi sigur. Pierdusem încă o mână la p o k e r.

Ca în jocurile electronice, mai aveam o viață dar mă confruntam cu un adversar formidabil și deja destul de predictibil. Consecvența stupidității lui era șocantă dar în perfectă armonie cu atitudinea lui profesională. O alta contestație ar fi însemnat o altă modificare a notei și poate că nu doar de un punct. În final aș fi putut pica examenul doar pentru o singură greșeală. Mi s-a părut normal să-i spun ce cred despre modul lui de notare absolut arbitrar și lipsit de orice logică. Mi s-a părut că merită să afle cât de ridicole sunt cursurile lui miniaturale. Dar mai ales mi s-a părut important să subliniez că, în afară de câteva noțiuni teoretice, cursul lui e complet inutil și, în general, o pierdere de timp. Prezența ar fi putut-o face mai bine în cafeneaua 'Aroma' de peste drum. Ar fi trebuit să-i spun toate cele de mai sus sau doar să-i cer să verifice din nou lucrarea... 
În realitate nu am făcut nimic și nu am mai deschis gura deși rămăsesem cu gura cascată în mod figurativ, privind cum domnul Caramavru mi-a trecut nota șase în carnet.

De aceea, adesea, când corectez lucrările elevilor mei, îmi amintesc acest episod caraghios și mă întreb cât de dominant e Caramavrul din mine. Cât sunt de afectat de temperatura din sală, de confortul scaunului pe care sunt așezat, de ceea ce am mâncat la dejun sau de faptul că echipa mea favorită de fotbal a pierdut din nou. Cât de mare e diferența dintre un A și un B?

Profesorul și elevul par că privesc această diferență, uneori invizibilă, printr-un binoclu dar de la capete diferite. Elevul privește normal și imaginea lui e amplificată în vise, planuri, idealuri cu traiectorii divergente care ies din zona vizuală. Profesorul pare să privească invers, prin binoclu, imaginea lui fiind micșorată, cuprinzătoare dar lipsită de detalii. Pentru un elev, diferența e mult mai mare decât pentru profesor și poate influența atitudinea lui de o viață.

Comentarii cititori
sus

Mircea Năstasie

 

Nopți de revoluție călduță
IV

 

Scene de tot râsul dacă n-ar fi fost triste și, uneori, jalnice

1. Nelu era mândru de el și de tot ce-i aparținea. Așa că se îmbrăca la patru ace iar la mașină și la nevastă ținea ca la ochii din cap. De aceea nici nu împrumutase mașina cuiva, vreodată. Mașina era neagră ca a celor de la Partid și făcuse rost și de număr mic. Asta dovedea că face parte din lumea bună a orașului. El era, de fapt, doar un simplu tehnician și se ocupa cu diverse reparații orin oraș, dar când apărea în mașina sa neagră cu număr mic, îmbrăcat in haine negre perfect călcate si cu helanca sa gri pe gât, se credea cel puțin primul-secretar.

În dimineața zilei de 22 decembrie 1989 avea treaba undeva prin centru. A parcat regulamentar și s-a dus la treaba lui. Nu a stat mai mult de o oră. Când s-a întors in parcare a găsit o haită de revoluționari ad-hoc ce discuta cu înverșunare.
-Ți-am spus eu, domnule, a parcat mașina asta plină de armament și a plecat după ceilalți teroriști ca să înceapă lupta.
-Da, l-am văzut și eu, era intr-un combinezon negru și cu o helancă gri.
-Ce ne oprește, tataie, să deschidem portbagajul și să vedem ce e înăuntru?… intervenea câte un tânăr entuziast și impertinent.
-Tu să-ți vezi de treburile tale și să nu-ți bagi mucii unde nu-ți fierbe oala că, uite, eu am fost în două războaie la serviciul intendență și, dacă am fost prevăzător, uite-mă și la al treilea.
-Și atunci ce facem? întreba câte o babă venită cu papornița goală de la piață.
-Eu zic să o răsturnăm și să o distrgem! zise unul.
-Eu zic să-I dăm foc! propuse tânărul entuziast,

Nelu se infiltrase prin mulțimea de gură-cască revoluționară și, cu inima cât un purice, se adresă poporului.  Aruncase paltonul negru și îmbrăcase o șubă mai proletară recât tot proletariatul.

- Oameni buni, mă cunoașteți, sunt unul din oamenii respectabili ai orașului. Nu-l cunoștea nimeni dar hotărârea cu care vorbea i-a convins. În numele FSN am venit să ridic această relicvă a trecutului întunecat. Se urcă și plecă lăsând lumea să comenteze în continuare.

A doua zi, mașina era roz. Dar cu ce emoții!

 

2. În acel orășel, cel mai mult au avut de suferit instalatorii de la instalațiile de furnizare a apei calde. Din cauza subdimensionării rețelelor, apa se drămuia, așa că instalatorii trebuiau să intre în căminele îngropate, cu cheile lor speciale și să manevreze robinetele mari de apă caldă care deserveau câte un grup important de blocuri.

În după-amiaza zilei de 22 decembrie a început urgia.  Un nene vigilent ce fuma o țigară pe geamul de la bucătărie a zărit ieșind ca din pământ un individ imbrăcat în negru, exact cum spuneau la TV, și având în mână ceva ce aducea a pistol. Imediat a dat alerta în bloc, oamenii au ieșit vitejește și l-au înhățat pe cel care se jura pe tot ce avea în lexicul său destul de limitat că e doar un simplu instalator și, cu alai mare l-au predat militarilor ce apărau FSN și Victoria Revoluției.

Iar scena s-a repetat în mai multe colțuri ale orașului.
Așa că oamenilor li s-au confecționat un fel de patrafire pe care scria și în față și în spate – intervenții instalații. Traiască Revoluția.
Lumea s-a calmat și doar câte o babă chioară, trecând pe lângă instalator, îi spunea – Binecuvântează, părinte!

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey