Radu Marini
Mircea Năstasie
Mia Popa

 
sus

Radu Marini


La scara mea
(IX)

 

La noi pe scară toată lumea respectă. Omu’, vecinu’, animalu’. De la ăl mic, până la ăl mai mare. Sunt vecini buni. Și animale rele. Sau invers. Sau...nu știu. Admirabili, cumsecade, sus-puși. Cocoțați fiecare pe unde au putut. Pe apartamente, pe etaje, pe familii, pe capul meu. Se ajută între ei. Cei care au, ajută pe cei care bineînțeles n-au!!! Cu mărinimie, cu o cafea, cu o pâine, cu o înjurătură. Fiindcă au: milă, bunavoință și înjurături la ei. Mereu puși pe fapte bune, memorabile și bârfitoare. Darnici oameni, vecini cumsecade, specimene cu suflet! Ajută pe cei ce n-au: asigurată pâinea și cafeaua cea de toate zilele. Sau o minimă înjurătură, care să le aducă aminte de mamele lor, ori chiar de originile lor. Emoționante gesturi. Și uluitoare, jenante și necizelate trivialități. La grămadă. Pe etaje. După vorbă, după port, după etajul de cultură... 

In memoriam R.G.

Nea Gogu, stă la 3! La etajul 3, e clar?! Mie unu nu prea îmi e clar. Ca colocatar, ca om, ca musca-n lapte. Mulți oameni stau tot la 3. Chiar câte 3, sau mai puțin de 3. Și chiar de câte 3 ori câte 3; chiar dacă nu toți sunt femei. Mai sunt și bărbați, ca Nea Gogu. Să fie sănătoși! Nea Gogu de la 3 nu-i sănătos. O viață întreagă n-a prea fost.
Bine văzut, bine așezat, bine că nu mai plouă. Și toată lumea a aflat cum Nea Gogu, adică Gheorghe Rădulescu de la 3 era nesănătos. Nea Gogu e bolnav!!! Oauuu! Îl dor toate alea. Și în mod oficial, inima. Aia de câine?! Degeaba, n-are cine să-l audă. Domnul Molière e mort de mult, așa că el, ca bolnav închipuit rămăsese de râsul lumii, necunoscut de nimeni. Adică de nebăgat în seamă, adică de nepus în poveste, adică de milă, adică de adus în prim plan. Cu toate că de când e la pensie nu mai are nici pic și nici urmă de plan.
Nici cincinal, nici anual și nici cotidian. Doar wc-rian. Așteptând vești și nu povești. De bine. Aud, aud parcă ceva. Vai ce jenant, ce bubuitor, ce bătrân nesimțit. Se aud niște bășini. Puturoase. De om care are ceva de spus. Totuși. Într-o relație biunivocă cu wc-ul. Mai puțin cu oamenii. Pe care-i sufocă. Nu cu vorbe, nu cu disertații academice, ci doar cu bășini. Bășini intermitente, rău de suportat și de conviețuit. E un mod tranșant de a se face băgat în seamă.
Recurgând la statageme belicoase. Ieșind cu tot ce are mai bun și mai bun. La interval. Cu pantalonii în vine. Plini de bășini. Actualizate și orientate strategic. Doamne și ce bolnav mai e Nea Gogu!!! Vai de capul lui, cum mai trăiește!? Cum? Bolnav, la 3! Tot timpul la 3! Chiar și cu a III-a nevastă, tot la 3! Nea Gogu se pregătește să moară, pentru că nu-i așa, e  bolnav, bătrân și a îndurat multe. Mai multe însă, cele 3 neveste ale sale.
Tanti Suzana, prima lui soție nu vrea să ne spună. De ce? Pentru că nu mai a vrut să stea. La vorbe. La vorbe ca la vorbe, pentru că erau urâte. Urât din partea lui Nea Gogu. Dar nici faptele sale nu erau mai frumoase. Și nici Nea Gogu nu e un Făt-Frumos. Vorbele lui erau după chipul și asemănarea sa. Iată deci, câteva motive întemeiate ca tanti Suzana să nu mai dorească să stea. Nu la 3, ci cu el. A avansat, s-a mutat de la el, tocmai la 4. La etajul 4.
Acum nu doar un etaj și un cartier îi desparte, ci și o hotărâre judecătorească. De divorț. Așa că: tanti Suzana nu mai poate să ne spună dacă e sănătos, au ba. Iar tanti Mili, soția sa de-a II-a, s-a tot pus de-a doua. Și tace, mormânt. Unii zic că n-a prea avut nici dânsa un viitor prea roz, alături de el. Ci mai curând negru. De aceea l-a părăsit, ducându-se la locul ei. În groapă.
Acolo unde Nea Gogu, în bunătatea sa a onorat-o pe veci, mai mult cu lipsa. Căci un om, ca el, n-are ce căuta alături de o moartă. Logic!  De aceea i-a făcut un cavou special. Doar al ei. Al lui poate să mai aștepte. Ce? Pe el. Dar el zice că nu e încă pregătit. Și nici prea gătit. E clar, Nea Gogu nu e pregătit, ca să se gătească singur. Las’ că-l pregătesc ei, cei din casă.
Se tot pregătesc, doar pentru el. Să-l ajute, cum pot și ei. Că oameni sunt!!! Îi cântă în strună, sau în surdină. Cu lăutarii după el. Bineînțeles cu haine cernite, cu tron, și cu o groapă pe măsura sa. Ca să-l ducă la locul lui. Pe brațe. Jos de la etajul 3. La parter. Acolo unde Stela, steaua lui de nevastă, cea de-a III-a  s-a gândit să-i facă loc. Și să-l tot ducă. Cu cortegiul funerar, popă, colivă și ceva rude, ceva prieteni, ceva probleme. Dacă moare.
Nea Gogu de la 3 nu moare. Nu moare decât de necaz. De necazul celor de la FNI...că l-au lasat. Așa. Cum? Cu buza umflată. Adică i-au cam zorit, grăbit și chemat moartea. Cu trâmbițe și cu surle, cu portavoce, sau fără voce, prin uitare. De nervii ce i-au tot făcut. O mare nefacută, ce nu se face cu oameni ca Nea Gogu. Oameni trecuți de prima tinerețe, de-a doua, și chiar și de-a treia pe răbojul celor de la pompe funebre, ca potențial viitor colaborator. Viitorul îi va suna bine. Stereo.
Direct pe coșciug. Ca împreună să poată ajunge acolo unde nu-i nici durere, nici întristare, și nici suspin. Ci doar viitor. Unde oare??? La un loc doar al lui. Rezervat. Cu toate că Nea Gogu n-a prea fost rezervat. Nici cu el, și nici cu viața sa. Doar nevestele din viața sa au fost. Rezervate. Pentru el și pentru autobiografia sa, care e cam pe sfârșite. De aceea oameni simțiți, Steluța lui, nu cea de sus, ci de la 3, în colaborare nemijlocită cu cei de la FNI și cu mâna de ajutor a celor de la pompele funebre i-au rezolvat un loc.
Adică să aibă și el un loc pe care să-l nu-l mai împartă cu nicio soție. Să fie cât mai bine văzut de marele dramaturg Molière. Și zău că merită orice sacrificiu. Că doar el nu se preface…Nici mort.

Comentarii cititori
sus

Mircea Năstasie

 

Servitor de partid și de stat
I
Busuiocul

 

Nu știu alții cum sunt dar eu, când îmi aduc aminte de Ceaușescu și ai lui, nu mai am niciun fel de resentimente ci doar sentimentul zădărniciei și pierderii unor ani de viață, deși am făcut tot posibilul să ies din obsesia ideologică a timpurilor. Și așa am intrat cu totul în EA.

Soarta a făcut ca întreprinderea la care lucram, de gosporărire comunală și locativă, să aibă un contact permanent cu Partidul și cu nevoile sale, mai ales cu grija față de una din cabanele de vânătoare ale lui Ceaușescu. E impropriu spus că era a lui. Pe hârtie aparținea Ocolului Silvic dar, în fapt, era locul de masacrare a cerbilor lopătari aduși de pe alte meleaguri ale țării și înmulțiți acolo. Am văzut și câte 17 exemplare ucise după o așa-zisă vânătoare. De fapt bietele animale erau alergate spre un foișor unde stătea Conducătorul, dotat cu o pușcă cu lunetă, care trăgea întruna și dacă, din întâmplare, scăpa vreun biet animal, era ucis de către cei din tufișuri, puși acolo pentru a repara gloria cinegetică a Preamultiubitului.

Prin natura sarcinilor de serviciu trebuia să fac ceea ce trebuia ca întreprinderea să facă în oraș și nu în mijlocul minunatei păduri, aveam grijă să nu lipsească apa și căldura, să întrețin aleile și, o dată, să fac rost de... busuioc.

Busuioc, busuiocule...

Ți-am pus busuioc în păr...

Erau versuri din cântece care bucurau o parte a populației dar nu și pe mine, cel cu înclinări mai degrabă violent-rockiste. Așa că propunerea surorii mai mici a Tovarășului care era inspector-șef la învățământ dar conducea, în fapt, județul, m-a luat prin suprindere și m-a pus în fața unei probleme aparent insurmontabile.

-Știți că Șeful (ea își putea permite să-i spună așa, fiind din familie) e născut la țară și ține la florile adevărate, nu la prostiile pe care i le puneți voi pe aici. Așa că să faceți bine și pe aleea de intrare în Grădină să-i puneți busuioc.

Grădina era un loc special amenajat în care se puneau pentru Tovarășul de toate, de la bostani până la porumb, ca să nu mai vorbim de pomii fructiferi ale căror fructe erau învelite în pungi de hârtie deoarece viespile contrarevoluționare atentau la fructul oprit pentru Cel Mare și Cel Iubit.

Poteca era destul de lungă așa că a trebuit să bat tot județul ca să găsesc busuioc. A venit și ziua cea mare în care Doamna (pentru dânsa puteam trece peste barierele ideologice de exprimare) venea să mai arunce o privire asupra modului în care era pregătit Obiectivul pentru vânătoarea de a doua zi.

Am umblat brambura prin toată incinta o grămadă de oameni cu funcții și îndatoriri mai importante decât aceea că un fir de iarbă putea intra în manșeta pantalonilor Tovarășului sau un pietroi să-i taie calea spre Noua Revoluție Agrară.

Doamna a fost încântată când a văzut aleea ornată cu atât de prețiosul și greu găsitul busuioc așa că a rupt un fir și a început să-l miroase cu voluptate. O urma tovarășul-prim secretar de la Județ care s-a bucurat de aceleași satisfacții olfactive. Ceilalți însoțitori (și nu erau puțini) au considerat că e necesar, politic, să se alăture gestului făcut de cei doi. Bineînțeles că în ordine ierarhică.

Eu eram ultimul care am pășit pe cărare și, spre stupoarea și disperarea mea, aceasta nu mai avea niciun fir de busuioc. În schimb toți tovarășii miroseau cu mult zel din firele smulse, parcă erau o turmă de bivoli scăpată pe pășune. Și mai erau 24 de ore până la vânătoare. N-am mai putut face rost de busuioc.

Așa că am fost băgat în ședința Comitetului Orășenesc și criticat principial pentru neglijență în serviciu.

De atunci nu mai suport mirosul de busuioc și urăsesc cântecele din patrimoniul nostru național care se referă la această plantă hidoasă.

După 1989 au apărut trandafirii.

Ce mai! Suntem un neam horticol.

Comentarii cititori
sus

Mia Popa

 

Mireasmă

 

Nu știa prea bine ce se întâmplă cu el... Stătea acolo de ceasuri bune, pe banca din fața casei, și încerca să și-o amintească. Bunica era cea care îi legănase basmele copilăriei, pe ea încerca să și-o amintească acum, să-i recompună chipul, din bucățile unui puzzle, cu miere, alviță, mere coapte... Da, în aer mirosea a mere coapte și mireasma copilăriei adia ca o boare ușoară, în sufletul lui. Copilăria lui nu fusese fericită, mama plecase fără nicio explicație, undeva, departe, și îl lăsase în grija bunicii. Ea fusese zâna bună și, cu nuielușa fermecată, îi îndeplinise orice tainică dorință. Ea, cu părul ca spuma mării, ea, cu ochii ei sfredelitori ca o întrebare fără răspuns, ea, în poala căreia adormise visând un basm fără sfârșit.

Acum?  Acum îi mirosea a smicele de măr, a mere coapte și a copilărie lăsată pe un tărâm unde rămăsese și ea, bunica, să-i vegheze drumul sinuos al vieții. Nu îi era ușor să-și amintească de copilărie, nu fusese fericit decât atunci când ea, bunica, era prin preajmă, să-i liniștească sufletul  obosit.

Acum? Acum aștepta și nu știa bine ce, nu simțea în nări decât mireasma merelor coapte, răscolindu-i, dulce amărui, amintirile pierdute și regăsite aici, pe ulița amintirii.

Era ulița aceea îngustă pe care mergea deseori cu prietenii la scăldat, pentru ca  seara să se întoarcă obosit la mireasma de mere coapte din casa bunicii, la patul călduros și primitor, la basmele nesfârșite legănându-i, dulce și liniștitor visul... Mersese, nici el nu mai  știa cât, nici încotro se îndrepta. Cineva îl striga și nu știa al cui e glasul blând, liniștitor, cineva îl chema și, atras de tainica, unduitoarea chemare, mergea fără să știe prea bine unde... Închisese ochii și cu mâna întinsă înainta... Spre ea, spre zâna cu părul moale îl ducea mireasma de mere coapte și pasul îî era ușor, ca atunci, pe ulița copilăriei.

„Vin, așteaptă-mă că vin“ îngână și mireasma merelor coapte, glasul copilăriei regăsite, candoarea acelor zile fericite, îl duse mai departe, tot mai departe...

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey