Mircea Năstasie
Franciscus Georgius
Adriana Macsut
Ștefan Grosu
Rodica Mixich
Radu Marini

 
sus

Mircea Năstasie

 

Servitor de partid și de stat
IV
33

 

Numărul 33 are acum, pentru mine și alte milioane de oameni, o rezonanță biblică dar ce rezonanță putea avea în 1988 când Elena Bărbulescu, sora mai mică a Mult Iubitului și Stimatului, venea să verifice dacă s-au întrunit toate condițiile pentru încă o dovadă a strălucitei priceperi a respectivului și în asasinarea în masă, cu o pușcă dotată cu lunetă, a cerbilor goniți în bătaia puștii.

Așa că, în frunte cu tov. Leana nr.2 în stat, după Leana 1, care era la București iar a doua la Scornicești, și Primul-secretar de la județ, ne-am, strâns 33 de servitori de partid și de stat să vedem dacă totul e pregătit la cabana de vânătoare și porumbul copt.

Inspecția a durat circa o oră, Doamna a făcut mereu observații (dumneaei i te puteai adresa cu acest apelativ deși fratele său, cu dezvoltatul lui simț cetățenesc dăduse o lege care interzicea adresarea cu „domn” și „doamnă”, doar eram toți egali), deci după o oră de trăncăneală neîntreruptă a Doamnei, care nu uita nicio secundă să ne amintească relația sa de rudenie cu Șefu' (în familie își puteau permite astfel de alintări), am ajuns la concluzia că totul va fi bine a doua zi cînd evenimentul exterminării cerbilor lopătari (aduși din alte părți ale țării, ei nefiind  specifici zonei) se va încheia cu un firesc succes pentru Primul Vânător al Țării.

Ne bucuram că puteam să plecăm pe la treburile noastre dar nu înainte de a săruta mâna Doamnei în semn de înaltă prețuire și omagiu pentru aportul neprecupețit adus în slujba județului și al țării.

Așa că ne-am aliniat pe alee, fiecare după rang, începând cu Prim-Secretarul județean și terminând cu cel din urmă servitor, adică eu. Fiecare încerca să-și sublinieze enormul respect lăsând cât mai multe bale pe mâna rudă cu Tovarășul, de parcă pe El îl pupam.

Vă dați seama cam cum arăta acea mână când a ajuns la mine, al 33-lea, ca o piftie din flegme. Mi-am depus și eu aportul de salivă cu o firească și respectuoasă îngrețoșare peste stratul semilichid gros ce se așezase de la predecesorii mei cu funcții mai înalte.

Dar un lucru mi-a plăcut. Mirosea bine cucoana. A spray de import aplicat cu nemiluita peste niște zbârcituri adânci provocate de lupta de clasă.

Măcar de-i pupam inelul ca Papei sau șefului mafioților...

Dar asta nu se putea. Doar trăiam într-o țară a muncitorilor și țăranilor, în care aveam libertatea de a pupa orice parte a corpului se nimerea în dreptul orificiului mastico-bucal. Fiecare după posibilități și poziția în Partid.

Iar eu, pe acea alee, aveam numărul 33.

Ghinion! (vorba cuiva).

Comentarii cititori
sus

Franciscus Georgius

 

În tine este scara

 

Rasa ungurească de câine ciobănesc Puli are o vechime multimilenară și în tot acest răstimp i-a ajutat pe păstori să mâne turmele și să le apere de atacurile lupilor. Puli este un câine de talie joasă, înveșmântat într-o armură groasă de cârlionți, greu de străpuns cu colții. Perii aspri și lungi, ca niște fâșii spiralate de câlți negri, îl acoperă uniform de la nas până în vârful cozii. Practic, până când paznicul cu patru labe nu începe să latre, omul nu-și dă seama unde-i este capul și unde-i coada. Inteligent, gălăgios și neobosit, ajutorul lui a fost de neprețuit în câmpiile întinse până dincolo de orizont, deci să nu ne mirăm dacă în istorie s-au înregistrat cazuri când pentru câte un exemplar destoinic s-a plătit un preț echivalent cu cel pentru achiziționarea unui taur de prăsilă.

puliPuli Space Technologies este o echipă de voluntari care dorește să participe la concursul Google Lunar X Prize (pe scurt: GLXP). Ei și-au propus să trimită pe Lună o sondă care va transporta un vehicul-robot (un „rover” selenar), capabil să străbată cel puțin o jumătate de kilometru și să transmită imagini de la fața locului. Mecanismul destinat să amușine craterele lunare ca un ciobănesc Puli a fost construit, el are patru roți cu câte cinci spițe degajate și este alimentat de celulele solare plasate pe spate.

De la noi, s-a înscris în competiție Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA).

Pentru o călătorie de o asemenea anvergură, costurile sunt de circa 30 milioane de dolari, dintre care obligatoriu 90% provin din surse private (participarea finanțării de la stat este sever limitată din start). Dacă vi se pare că este o sumă enormă, gândiți-vă că încă de la înscriere condițiile au fost restrictive: taxa de participare a fost de 50.000 de dolari. Întocmai ca și eroii lui Jules Verne, Barbicane and Co., echipa maghiară a început să-și popularizeze obiectivele ca să atragă atenția cât mai multor sponsori.  Printre altele, a profitat de cea de-a șaptea ediție a Festivalului „Kultúrpart” (Țărmul, malul, chiar limanul culturii) și a anunțat un concurs pentru desemnarea unui text reprezentativ, cu o lungime de cel mult 12 rânduri, menit să fie transportat împreună cu micul automobil pe solul selenar.

Până în ziua de Anul Nou 2015, fanii aventurii selenare au trimis mai multe sute de propuneri, creații proprii sau citate din clasici. Juriul a fost format din fizicianul Pacher Tibor (liderul echipei de constructori spațiali), actrița Molnár Piroska, istoricul literar Tarján Tamás, poeții Turi Tímea și Fehér Renátó. Ei au ales 15 fragmente și au rugat publicul să-l voteze pe cel mai potrivit.

Multă vreme, în top s-a situat Petõfi Sándor cu Elegia Lunii (A Hold elégiája): „Oh! care suflet simțitor nu s-ar înduioșa de a mea soartă?/ Fiece câine, orice poetaș mă latră!”. (Oh melyik jó lélek ne szánná sorsomat?/ Minden kutya, minden poéta megugat! )

Pilinszky János a îndreptat pentru prima dată atenția publicului pe tărâmul spiritual cu „Harmadnapra” (Și-n cea de-a treia zi): „Și vor vui în zori/ copacii din Ravensbrück pe cerurile cenușii/ Și rădăcinile lor vor pipăi lumina...” (És fölzúgnak a hamuszín egek,/ hajnalfele a ravensbrücki fák./ És megérzik a fényt a gyökerek.)

Dintre cele două fragmente scrise de rebelul József Attila, nu atât Oda cât Lipsit de speranță (Reménytelenül) l-au propulsat în primul eșalon: „Inima mea stă pe o creangă a nimicului,/ trupușorul ei tremură înfrigurat,/în jurul ei se adună blajine/ stelele și o privesc, o privesc.” (A semmi ágán ül szivem,/ kis teste hangtalan vacog,/ köréje gyûlnek szeliden/ s nézik, nézik a csillagok. )

Radnóti Miklós l-a secundat cu o dublă prezență, De unde să știu? (Nem tudhatom) și Odă nesigură (Tétova óda): „Din Lună, noaptea tigrată se strecoară deasupra-mi/ și-nhață mici vise țiuitoare.” (A holdtól cirmos éj mozdul fejem fölött/ s zizzenve röppenõ kis álmokat vadász.)

O remarcabilă prezență feminină a fost Szécsi Margit cu În căușul luminos al Lunii (Világos hold alján): „Acum în stea s-a preschimbat omul, domn al vidului de sus a devenit.” (Csillag most az ember, úr az ûr fölött.)

Din păcate, n-a trezit nici un ecou frumoasa imagine a lui Babits Mihály din Campania de cucerire în zadar (Hadjárat a semmibe): „ca ceața se risipesc toate vechile bariere,/ iar din imagini se-ntregește infinitul neîngrădit de imposibilele stavile” (Köddé mosódik minden régi korlát,/ s képekbõl összeáll a képtelen korlátokból korlátlan végtelen.)

Dintre ardeleni, Ady Endre s-a calificat cu două propuneri: Piatra necontenit aruncată în cer (A föl-földobott kõ) și Am grijă de ochii tăi (Õrizem a szemed).

Alți finaliști: Juhász Gyula - Galilei; Nagy László - Cine ne va duce dincolo dragostea (Ki viszi át a szerelmet?).

În cele din urmă, după trei săptămâni de emoții, drept câștigător a fost desemnat Weöres Sándor. Din vasta lui creație, au fost propuse trei fragmente: Tufa de păducel (Galagonya), Luntrașul din Lună (Holdbéli csónakos) și Oglinzi așezate față-n față (Szembe-fordított tükrök). Ultima a apărut în volumul Spre împlinire (A teljesség felé, 1945) și a întrunit numărul maxim de opțiuni ale votanților (24%):

„Există un singur adevăr, celelalte sunt doar adăugiri:
Sub tine, stă pământul; deasupra-ți este cerul; în tine este scara.”

(Egyetlen ismeret van, a többi csak toldás:
Alattad a föld, fölötted az ég, benned a létra.)

Întâmplarea a făcut ca anunțul să fie făcut joi, 22 ianuarie, la exact un an după comemorarea a 25 de ani de la trecerea poetului printre nemuritoarele astre, în 1989. Cei care cunosc viața și opera lui Weöres Sándor nu s-au minunat defel: nimic nu se petrece la întâmplare. Foarte puțin cunoscut de publicul român, el a fost o personalitate luminoasă și creativă: creștin practicant, declarat persona non-grata de către puterea comunistă, autor al unor foarte îndrăgite poezioare pentru copii, un mistic interesat și de revelarea altor forme ale spiritualității universale. Discipol al filosofului Hamvas Béla, căruia i-a dedicat Spre împlinire, el a contribuit decisiv la realizarea celei mai expresive traduceri maghiare din Lao Zi, Dao De Jing (Cartea Căii și Virtuții, 1958). A scris și a tălmăcit câteva zeci de cărți. Referitor la Jibou, romanul Psyché cuprinde un episod din tinerețea seniorului local, Wesselényi Miklós jr.

Pe internet, curioșii vor găsi câteva poezii traduse în românește și publicate de Molnár Judit în nr. 11-12 (480-481) / noiembrie-decembrie 2005 al revistei 'Familia', într-un grupaj intitulat „Templele împlinirii”. Alte traduceri românești, realizate în primul deceniu a celui de-al doilea mileniu, s-au pierdut pe valurile etern mișcătoare ale internetului. În încheiere, să amintim doar una dintre ele:

MERINDE DE DRUM

Dacă te străduiești să trăiești după măsura dintotdeauna: nu te supăra pe aceia cărora nu le pasă de ea și a căror râvnă se risipește rătăcind prin încrengătura de felurite măsuri finite. Nu te uita la ceea ce n-au, ci la ceea ce au: pentru că până și cel mai mizer dintre ei poartă în suflet o comoară care lipsește dintr-al tău. Oricine poate să obiecteze, să-și dea aere; tu învață să înveți de la alții.

Comentarii cititori
sus

Dr. Adriana Macsut

 

Viața nu este doar o luptă

                                                                                                                   

macsut2În general, oamenii tind să spună că viața este o luptă, dar uită să spună că această luptă a vieții se impune a fi  purtată după anumite reguli și nu trebuie zdrobiți cu orice preț adversarii.

Viața nu se reduce la o valorizare egoistă a eului. În acest sens, Carmen Sylva vorbește despre singurătatea învingătorilor care, ajunși aproape de biruință, se plâng de faptul că lumea nu îi înțelege.

„Alții spun că ei se luptă, că sunt aproape de biruință, dar aproapele lor e nemilostiv și fără iubire către dânșii, și lumea nu-i înțelege” [(Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), Despre regulile luptei, în sylvaregina.wordpress.com, 15 October 2014 by Silvia Irina Zimmermann].

Dacă lumea nu îi înțelege pe învingători înseamnă că lupta lor nu este dusă în întuneric și nu au nicio legătură cu lumina: „Dacă lumea nu te pricepe, în tine nu e lumină. Dar atunci de ce aștepți ca alții să te înțeleagă? Pricepe tu pe alții!” (ibidem).

Învingătorul nu devine cu adevărat câștigător decât în momentul când muncește într-o echipă și scopul său este să vadă neodihna celor care îi sunt alături în demersul lui.

„Căci nu-ți sunt de folos, oricâtă voință ai avea, oricâtă luptă, oricâtă cunoștință de lume, dacă toate acestea nu-ți luminează ochii ca să vezi suferințele, lipsele, dorințele și neodihna altora (ibidem).

Doar în aceste condiții un învingător nu mai este un solitar care își valorizează eul, ci  își poate construi un destin în care lumea să-l înțeleagă: „Până când ești încredințat că nu te înțelege lumea, până atunci nu te cunoști pe tine însuți și încă n-ai câtștigat nici o biruință” (ibidem).

macsut1Biruința aduce cu ea libertatea dar nu este vorba doar de dobândirea libertății de sine, ci și de puterea de a dărui  libertate pentru  oamenii înconjurători.

„A birui înseamnă a fi liber. Și a fi liber înseamnă a se mântui întâi de toate de sine însuși, apoi pe alții, și a dobândi astfel putința de a da, de a suferi, de a ajuta, de a sprijini” (ibidem).   

Luptătorul trebuie totuși să își asume curajul de a fi altfel,  chiar dacă această asumare a stării de a fi altfel aduce după sine o neînțelegere a societății din care face parte. Chiar dacă bătălia se dovedește a fi dificilă, luptătorul trebuie să știe să meargă pe drumuri necunoscute.

„Când în sfârșit are cineva curajul să fie altfel, să gândească și să acționeze altfel, aproape că este omorât de ceilalți care nu știu altceva decât să urmeze căile obișnuite” ([(Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), Curajul de a fi altfel, în sylvaregina.wordpress.com, 13 April 2011 2014 by Silvia Irina Zimmermann].

P. S. Redacția mulțumește Dr. Silvia Irina Zimmermann inițiatoare și membru fondator al Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied.

Comentarii cititori
sus

Ștefan Grosu, bursier doctoral Academia Română

 

 

Nu este simplu să fii rege

 

Oamenii cred, de obicei, că a fi rege înseamnă doar o meserie bănoasă și nu sunt nicidecum conștienți de faptul că un rege are responsabilitatea de nu a nu își dezonora tronul. O meserie este frumoasă doar în măsura în care omul care o practică o face frumoasă. Chiar și cărbunarul dacă își face meseria lui cu responsabilitate își transformă cuptorul într-un altar.

grosu1„Nici o meserie nu este frumoasă, dacă nu o faci tu frumoasă. Regele poate să-și dezonoreze tronul său și să-l tragă în noroi, pe când cărbunarul poate să facă din cuptorul său un altar, pe care se jertfește în fiecare zi pentru ai săi și pentru datoria sa. Nu în înfățișare este frumusețea, ci în gând. Gândul înseamnă măreție, iar nu poziția în lume. Gândul trebuie să domnească, iar nu omul“ [(Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), Gândul trebuie să domnească, iar nu omul, în sylvaregina.wordpress.com, 9 October 2014 by Silvia Irina Zimmermann].

Carmen Sylva consideră că a fi rege înseamnă să fii ca un far pentru oamenii din țara în care ai fost desemnat suveran. Așadar a fi rege nu este în niciun caz ușor. Suveranul trebuie să fie conștient de îndatoriile pe care le are și să le respecte. De asemenea, este necesar ca el să fie impersonal în deciziile pe care le ia, să nu fie sclavul puterii, ci să urmărească binele țării.

„Tronul este o slujbă grea, trebuie să fii și far și port și ancoră și stâncă și încă multe altele, și pentru toate acestea tot nu ai decât o viață și o putere. Dar când ai ajuns la sfârșit și ți se recunoaște astfel ceea ce ai încercat să fii, atunci poți închide ochii în liniște, atunci poți să spui că viața a fost foarte frumoasă. Dacă e cu putință, trebuie să fii totdeauna impersonal, să nu urăști, să ierți totdeauna, să fii totdeauna liniștit și credincios datoriilor tale” (Silvia Irina Zimmermann, Portretul Regelui Carol I în opera lui Carmen Sylva, Curtea Veche Publishing, București, 2014).

Un rege nu se poate vinde: „nu poate nimeni crede că un suveran este sieși singurul stăpân și că nu se vinde nimănui” [(Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), Regele este regele tuturor – de aceea nu trebuie închisă ușa în fața nimănui!, în  sylvaregina.wordpress.com, 24 August 2014 by Silvia Irina Zimmermann].

Regele, așa cum s-a mai arătat anterior, trebuie să fie imparțial. Acest suveran se impune a nu uita că oamenii sunt schimbători: „Există întotdeauna mulți Paveli printre Sauli. Iar în Orient schimbările sunt cu totul neașteptate, și de aceea nu trebuie închisă ușa în fața nimănui!” (ibidem). Nimeni nu trebuie să creadă că este proprietarul lui și că ți pot influența deciziile, chiar dacă suveranul din respect față de oameni este prietenos.

„Regele este regele tuturor și nu poate alege, pentru că toți au același drept asupra lui, iar noi trebuie deseori să fim foarte apropiați de oameni, pe care nu i-am fi învitat în salonul nostru în mod particular.” (ibidem)

Regegrosu2le este și el om, iar atunci este conștient că nimeni nu este deasupra lui Dumnezeu:  „Oamenii văd numai ce am realizat – singur Dumnezeu vede cât am vrut să facem“ (Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), Ce am realizat, în sylvaregina.wordpress.com, 9  July  2014 by Silvia Irina Zimmermann].

P. S. Redacția mulțumește Dr. Silvia Irina Zimmermann inițiatoare și membru fondator al Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied.

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

Doar pentru adulți

 

Ce vrei să te faci? Intrebarea îi părea ușor absurdă, o speria prin gravitatea cu care era pusă și apoi, ea nu dorea să facă ceva. Îi era bine la cei 18 ani ai ei, îi era atât de bine încât chiar nu avea chef de făcut ceva, iar faptul că existența ei viitoare depindea de acest răspuns îi dădea fiori reci pe șira spinării.

La școală învăța cu mare plăcere ceea ce îi trezea interesul și curiozitatea, citea pe sub bancă, mai bine zis înghițea literatură universală la orele profesorilor plictisiți ca și ea și participa la sistemul caritas de copiere la materiile pe care nu le înțelegea și nici nu se străduia să o facă. Era înconjurată de prieteni preocupați de tot ceea ce înseamnă a-ți face viața frumoasă și, într-adevăr, totul părea a-i face fericiți, de la cele mai mici gesturi lipsite de importanță, care deveneau o sursă de bucurie. Când apărea o problemă, o analizau, disecau, studiau și era a lor, a tuturor, pentru că ei formau un singur spirit numit tinerețe.

La o “plăcintă” sau la o hoinăreală prin oraș discutau aprins, dar nu despre ceea ce doresc să se facă, chiar ocoleau coregrafic subiectul ivit sumbru de undeva, dintr-o întâmplare. Era interesată de cum arată și mândră de succesele ei, iar un băiat era îndrăgostit până peste urechi de ea, iar ea de dragoste. Era foarte îndrăgostită de dragoste. Inspirată de lecturi, se îmbraca în rochii grațioase, în tonuri pastelate, spre deosebire de verișoara ei, care prefera roșul aprins și bentițele pe frunte gen Janis Joplin și, tot spre deosebire de ea, nu cerea nimic și era mulțumită cu ceea ce avea. Iar acum se trezea în fața întrebării obsedante: ce vrei să te faci? Din șirul nesfârșit al ocupațiilor i-ar fi plăcut să decupeze orice, bineînțeles doar pentru o perioadă de timp. Dorea să se facă grădinar, avocat, moașă, psiholog și chiar spălătoreasă, să poată experimenta extremele și să-și plângă de milă mai ales că era o certitudine că într-o zi va apărea el, cel ce îi va săruta mâinile albite și încrețite de apă, cu unghiile roase de leșie.

Pentru a nu da un răspuns ferm și a ocoli o eventuală explorare serioasă a abisurilor vocațiilor ei potențiale, s-a gândit că este bine să se folosească de un răspuns cât se poate de comun. Vrea să își facă o familie, să se căsătorească, nu acum, și neapărat cu un bărbat de o eleganță perfectă. Înalt, cu ochii albaștri după o serie de pumni aplicați adversarului, actorul ei preferat își încheia sacoul și își aranja cravata cu gesturi impecabile ce o cucereau devastator. Câtă eleganță poate sta în închiderea unui nasture la un sacou bărbătesc poate înțelege doar o tânără de 18 ani. Sacoul nu avea buzunare.

Ca în multe alte situații, destinul i-a oferit soluția salvatoare pentru că întrebarea gravă ce ascundea o garanție a stabilității viitorului și implicit, a fericirii ei, s-a transformat în: ce îți place ție să faci? O, era altceva! Însemna că viața ei putea să fie o plăcere continuă. Bucuroasă, a întocmit o listă cu tot ceea ce îi plăcea să facă însă, în următorul moment, a fost cenzurată de gândul despre ce ar fi posibil să fie decent, să îi placă și ce nu s-ar cuveni să-i placă. Era prima femeie din familie căreia i se punea o astfel de întrebare pentru că cele dinaintea ei au făcut ce au trebuit să facă, iar plăcerea ținea de intimitate  și vise.Așa că a fost nevoită să întoarcă săgeata întrebării spre ea cu toată sinceritatea. În sufletul ei chircit de spaimă avea ascuns un vis, dar cum să-l mărturisească cînd răspunsul așteptat de toți trebuia să cadă greu, serios și mai ales decent.

 

***

Era o clădire mare, severă, așezată chiar pe dealul Feleacului, pe Calea Turzii. Când a împins poarta grea de lemn masiv, pe alocuri distrus de vreme, a liceului de coregrafie, s-a simțit cuprinsă de un curaj cum nu mai avusese niciodată până atunci, ca și când nu mai avea nimic de pierdut. Curaj să dea consistență visului ei sau cel puțin să scape de istovitoarea îndoială pe care nu o putea mărturisi nimănui. Un culoar lung cu multe uși și nici țipenie de om. Din cauza emoției, tot ce făcea avea transparența cristalului, iar lumina ce intra pe ferestrele mari i se părea diferită ca de obicei. Liniștea, lumina și așezarea ordonată a ușilor îi crea o stare de bine și forță. Sunetele pianului ce au umplut culoarul i-au părut serpentine colorate. Trebuia să pătrundă în spațiul acela misterios pentru a afla. A mai deschis o ușă și în fața ei era visul, așa cum îl visase, o încăpere mare, luminoasă, cu parchet lucios, o oglindă ce cuprindea întregul perete și care acum o reflecta îmbujorată și speriată, și un pian, în colț. A înaintat spre bară si a făcut câteva piruete, un demi plié, un tendu, învățate la cursul de coregrafie pentru care fusese selecționată. Sunetele pianului s-au oprit, iar perspectiva întrebării a lovit-o direct în piept:

mixich-Ce cauți, draga mea?

-Vreau să mă fac balerină.

-Este prea târziu!

Întrebarea care o măcinase până la exasperare, o simțea ca pe un adevăr înfrânt... A înțeles că trebuia să-și facă datoria ca toate celelalte femei din neamul ei, care au făcut ce trebuiau să facă și, mai ales, ce „se făcea” să facă. Azi, în rafturile librăriilor, stau una lângă alta cărți cu titlul și răspunsurile la întrebarea: ce mi-ar plăcea să fac și cum să fac ce-mi place?

O văd adolescentă în fața întrebării „ce îți place ție să faci?” și îi aud răspunsul:

-Îmi place frumosul, muzica, culoarea, mișcarea, cunoașterea.

-Draga mea, nu poți să te faci muzică, culoare și cunoaștere. Cei ca noi, trebuie să fim!

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

emailul răspunde      

 

Am avut probleme, ne-am creat probleme, ni s-au creat probleme, tuturor. Atunci am căutat soluții, remedii, un binefăcător, un ceva sau altceva care să ne scoată din impas. Și de care să te agăți ca de o soluție miraculoasă, oportună și de efect pentru conjunctura dată. Ba a fost un vraci, o vrăjitoare, un doctor, un astrolog, un clarvăzător, un paranormal, un zodiac, un horoscop, și mai nou un email care să-ți trateze cauza. Fiindcă nu-i așa, există soluții pentru orice…

recreație mică, cu cumnatu’

Sunt  multe de zis: adică că sunt din Satu Mare, sunt de unde se agață harta-n cui, sunt măritată de ani buni. Mama mea zice că sunt ani răi, în care mi-am mâncat tinerețea și mi-am slugărit  jumătatea, cu toate că aveam servici, bașca doi copii cu care mă mândresc. Ca orice femeie care procreează. M-a pricopsit Dumnezeu cu 2 copii frumoși. O fată și iar o fată. Florile mele curate și cuminți.

Pentru prima dată-n viață după 15 ani de căsnicie, am îndrăznit. Cu toate că sunt o mare fricoasă. Vă spun cu mâna pe inimă că nu știu de unde am avut așa tărie de caracter. Dar când e să se întâmple neîntîmplatu, parcă te împinge necuratu de la spate.

N-a fost necuratu. Zău. A fost doar cumnatu. Odată, și pe urmă unde s-a dus suta merge și mia. Așa a zis el. Eu n-am zis. Nimic, nimic. Mi-era frică, parcă să nu se destrame visu’. Cu el. Am tăcut, adică m-am dezbrăcat. Iar și iar. Chiar, nu știu nici până azi cum de am făcut palpabilă recreația asta. Adică alt fel de mâncare. Mă înțelegeți dv.

Am avut o mică aventură. Mică. Mică. Ca o recreație. Mică. Cu cumnatul meu. Și m-am fript. Rău de tot. Halal aventură, halal cutezanță, halal recreație. Mică. N-am ascuns această situație. S-au mai corect am fost dați de gol. Și așa a aflat toată lumea.

Acum mă gândesc că ai aflat și tu. Soțul meu și nevasta cumnatului meu bineînțeles au aflat și ei. Am ajuns la divorț și eu, și el. Cu taxiul. Și cu ajutorul a 2 avocați dornici de a ne scăpa, de niște bani și de păcatele noastre.

Acum la ceva vreme îmi dau seama că într-un moment de slăbiciune am distrus două  familii. Ce să fac, să mă împac cu soțul sau să rămân cu cumnatul? Eu, Eve.

emailul răspunde: EV(e)O, taie răul de la rădăcină. Nu mai mânca mere.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey