Franciscus Georgius
Radu Marini
Mircea Năstasie
Liviu-Florian Jianu
Ionuț Laurențiu Dușcă

 
sus

Franciscus Georgius

 

Stonehenge, ultima strigare!

 

Toți cei care au citit Fantoma din Canterville, de Oscar Wilde, știu ce se poate întâmpla atunci când niște bogătași de peste ocean cumpără ceva ce reprezintă o serie de valori tradiționale britanice, precum ar fi un castel bântuit de o fantomă. Americanii sunt practici și casa lor nu este o cetate unde să se simtă stăpâni („My home is my castle!”), ci un loc cald, comod și intim („Home, sweet home!”), drept urmare multiseculara pată de sânge din fața șemineului a fost curățată cu un detergent-minune, fantomei lui Sir Simon de Canterville i s-a oferit ulei ca să-și ungă lanțurile, iar când duhul blestemat s-a revoltat și a pornit la contraatac, el s-a împiedicat în sfori și i-au căzut găleți cu apă în scăfârlie. Așa i-a trebuit dacă i-a provocat pe gemenii ambasadorului Hiram B. Otis, cei porecliți „Stelele și Dungile” („băieți încântători și, în afară de respectabilul ministru, singurii adevărați republicani ai familiei”).

Ei bine, fix cu o sută de ani în urmă, un alt simbol național al Angliei, ansamblul megalitic Stonehenge din Câmpia Salisbury a fost scos la licitație. După ce vreme de secole a aparținut familiei Antrobus, când Sir Edmund, ultimul moștenitor de sex masculin a pierit în luptele din „Marele Război” (Primul Război Mondial), rudele au hotărât să vândă domeniul de 30 de hectare și au apelat la serviciile Casei Knight and Frank. În cele din urmă, lotul 15 a fost adjudecat cu suma de 6.600 lire, ceea ce astăzi ar reprezenta peste o jumătate de milion de euro (392.000 lire sterline la un curs de 1,35 euro pentru o liră).

Domeniul a fost achiziționat de Cecil Herbert Edward Chubb, descendentul unor meșteri făuritori de șei și de hamuri din Shrewton, o localitate din vecini, devenit jurist cu studii la Cambridge și un prosper om de afaceri. El a declarat că, inițial, n-a dorit să ia parte la licitarea terenului și l-a cumpărat doar ca să nu ajungă pe mâna vreunui străin. Și s-a mai gândit să-i facă o surpriză soției, Mary Bella Alice, născută Finch. Bănuim cum la aniversare i-ar fi spus consoartei: „Draga mea, ți-am cumpărat niște pietre prețioase.” Și i-a înmânat actul de proprietate a menhirilor de lângă Amesbury.

Doamna Chubb n-a apreciat gestul conform așteptărilor soțului, așa că în 26 octombrie 1918, milionarul a donat Stonehenge statului, care a devenit proprietarul celebrului sit arheologic în următoarele condiții: biletul de intrare să coste cel mult un șiling, localnicii să aibă acces gratuit, ansamblul să fie permanent întreținut (și nu pe cheltuiala donatorilor) și să nu se ridice nici o clădire (doar eventual o gheretă pentru taxator) pe o rază de patru sute de yarzi (360 m). Actul de donație este accesibil on-line aici.

Pentru a-i răsplăti dărnicia, prim-ministrul David Lloyd George i-a obținut titlul de baronet în anul următor. Blazonul nobiliar reprezintă un trilit (trilithon) în câmp verde și albastru. De altfel, Sir Cecil locuia la Bemerton Lodge, un conac vizitat adesea de prințul Alfred (celebrul Bertie din filmul de 4 premii Oscar, The King's Speech), încoronat ulterior ca regele George al VI-lea (1936-1952). Dacă tot veni vorba despre premii și Stonehenge, și filmul Tess, de Roman Polanski, după romanul lui Thomas Hardy, cu Nastassja Kinski în rolul principal, a adunat 3 distincții ale Academiei Americane de Film (din 6 nominalizări).

Sir Cecil Chubb a murit în 22 septembrie 1934, lăsând în urmă o văduvă și o fată. A fost înmormântat în cimitirul de pe strada Devizes din Salisbury. Pe casa natală din Shrewton, în anii '80 a fost amplasată o placă comemorativă. Titlul a fost moștenit de John Corbin Chubb (1904–1957), care nu l-a transmis mai departe.

În 2010, s-a făcut un sondaj de opinie, când li s-a cerut mai multor agenți imobiliari să prețuiască diferite clădiri și ansambluri de valoare națională din Marea Britanie. Conform estimărilor de atunci, inelul megalitic reprezintă un obiectiv turistic de prim rang, în valoare de cel puțin 51 milioane de lire sterline. El are în continuare și o semnificație religioasă, în special pentru adepții neo-păgânismului și New-Age, care se adună în număr mare în vecinătatea ansamblului preistoric cu ocazia soltițiului de vară (21 iunie).

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

emailul 4 răspunde

               

Am avut probleme, ne-am creat probleme, ni s-au creat probleme, tuturor. Atunci am căutat soluții, remedii, un binefăcător, un ceva sau altceva care să ne scoată din impas. Și de care să te agăți ca de o soluție miraculoasă, oportună și de efect pentru conjunctura dată. Ba a fost un vraci, o vrăjitoare, un doctor, un astrolog, un clarvăzător, un paranormal, un zodiac, un horoscop, și mai nou un email care să-ți trateze cauza. Fiindcă nu-i așa, există soluții pentru orice…

Blondă, blondă, blondă…

Bun găsit! Sunt Crețan Aurel, 14 ani. Aur, pentru toți prietenii mei. Vă rog să nu vă exchivați și să-mi ziceți cum vă vine la gură. Aurel, Aiurică, Auraș, Aur, Argint, Bronz, Fier, Cașcaval, Mămăligă. Toate acestea îmi sunt de mic copil atât de uzuale, că nu mai mă miră nimic. Adică lipsa totală a celor din anturajul meu a culturii metalurgiei și al respectului pentru bunul altuia.

Mi-am dorit de mic să am în brațe o femeie blondă, bună, rău. Să fie doar a mea. Nu mă interesa cum să fie. Înaltă, scundă, grasă, slabă. Doar să fie blondă, să-mi facă mâncare că sunt cam fomist, și să mă lase s-o țin în brațe. Tot timpul. Să fie alături de mine. Mai bine eu, alături de ea. Și ea cu mine. Ziua și noaptea. Să stăm ca porumbeii. Mă înțelegeți, adică să nu prea stăm…

Că așa auzisem eu, că îndrăgostiții stau ca doi porumbei. Bot în bot. Să răsară busuioc. Hai, c-ar fi mișto. Să țină cineva la tine. Toată viața. La bine, la rău. Ca-n filme, când se iau ăia de să căsătoresc, și își atârnă zeci de conserve goale de mașină. Conserve am. Gârlă. Femeie nu prea am. Adică am, dar parcă n-am. Sunt de 2 ani cu o fată de 18 ani și ne înțelegem bine, în general, dar nu și în pat. Poate pe sub pat.

Hai că sunt răutăcios! Întreb și eu, știți eu nu prea am experiență prea mare la fete. Prima fată pe care am pus ochii este și acum cu mine. Pentru că, sper că ați intuit. Da, e blondă. Și a vrut din prima să se uite în irisul ochilor mei, și nu la card, sau la mașină. Cred că ar fi făcut o mare greșeală. Impardonabilă. Prima, eu n-am card. Am portofel. Intotdeauna în buzunarul din spate de la blugi. Mai mereu gol.

Secondo, dacă se uita la mașina mea chiar și cu ochelari n-ar prea fi văzut-o. Nu pentru că ar fi fost prea mică, adică de litraj mic, ci pentru că nu era prin arealul orizontului ei vizual. Intuiți de ce? Poate pentru că era în service, poate pentru că era în garaj, poate pentru că nu era. Decât în vaga mea închipuire. Oriunde ar fi, mariajul nostru spiritual e cam defect? Și în pat și sub pat.

Eu mă tot amăgesc. Adică să lungesc boala. Îmi spuneți, vă rog, de ce iubita mea nu vrea să facem sex decât o dată la două-trei luni? Și atunci mă lasă baltă. Doar s-o privesc… cum se tot canunește. Fără mine. Doar ea cu ea. Să renunț la sex sau la minciună. La ce minciună? La aia pe care mi-o tot livrează sistematic. Că ea e femeia visurilor mele.

Deci, trebuie s-o accept așa precum e. Cu bune, cu rele. Mai mult cu bătaie de cap. Pentru mine. Blondă, blondă și iar blondă. De acord! Ea e blonda visurilor mele. Da, ea e. Blondă. Vede toată lumea. Că e blondă…peruca ei. În rest doar de bine. Pentru alți porumbei. Apropos, donez cu titlu de gratuitate totală toată colecția mea din copilărie. De conserve goale. Chiar mai goale decât prietena mea.

emailul răspunde: Poate prietena ta nu e a ta, e doar a ei. Așa că dă-i mai bine ei conservele…

 

Comentarii cititori
sus

Mircea Năstasie

 

Servitor de partid și de stat
VI

Cum a rămas un francez statuie

 

Oraș mic de provincie, fostă reședință de județ în perioada antebelică. În curtea fostei Prefecturi, actualmente Primărie, a fost amplasată o statuie, din antimoniu, a zeiței Ceres, zeița prosperității în agricultură. Dorind să o mute, niște muncitori ce nu prea apreciau eforturile lui Rodin&Co au spart-o.

Grijuliu, Organul de partid și de stat a încredințat această lucrare unor oameni verificați ideologic, adică un maistru mecanic și un fierar. Deoarece moșierii, în disprețul lor față de mase, o făcuseră din antimoniu, aceasta nu a putut fi sudată nici cu electrozi de 3,25  și nici oxiacetilenic.

Așa că cei doi au apelat la sinapsele personale și au făcut un mulaj din ipsos pe care au lipit bucățile de statuie, au chituit-o si vopsit-o cu DUCO, după care au și amplasat-o prin grija celor în drept în inima orașului. Și așa a trecut o vară frumoasă și călduroasă.

Numai că a venit toamna capricioasă, cu elemente subversive precum ploaia și înghețul, care s-au strecurat insidios în ipsosul nepartinic și higroscopic, care a tras  toată umezeala după care a înghețat și, la primul dezgheț , statuia a crăpat în mult mai multe bucăți, aducînd o ofensă organelor și mustrări celor doi maeștri.

Deci ce să ce sa facă Organul? Ce era normal. A aruncat bucățile intr-o remorcă și le-a depozitat în curtea întreprinderii de gospodărie comunală. Aici, niște indivizi profund nepregătiți politic și, am putea spune, chiar dușmani ai statului de democrație populară, au atentat la capul rămas intact al statuii, căreia i-au vopsit buzele cu roșu, i-au pus un fes fiindcă iarna bătea la ușă și o țigară între buze pentru a-i trece vremea mai repede. Numai că niște pensionari vigilenți au sesizat acest sacrilegiu direct la ziarul 'Scânteia'. S-a făcut o anchetă și aceiași indivizi, în frunte cu inginerașul lor, au primit sarcina de mare răspundere și urgență de a restaura statuia, din cioburile rămase.

Destoinici, aceștia s-au pus imediat pe treabă. Adică au făcut rost de o damigeană de 10 litri de vin iar pe parcursul consumării licorii și prin fumul des de țigări Carpați au elaborat o strategie. Au confecționat din sârme de oțel un fel de brad de Crăciun pe care au nituit cu aluminiu bucățile disparate, ca la puzzle. Și, minune, deși cam tălâmbă, creația lor frankensteiniană aducea cu statuia originală.

Impresionat, tovarășul Prim le-a adus de la service-ul Dacia chit de mașină și o frumoasă vopsea gri metalizat, care era la mare vogă. Apoi, cu mare tam-tam, această nouă Ceres a fost instalată pe un monstruos soclu proiectat de către tehnicienii Primăriei.

Și acolo a rămas câțiva ani, până când un francez care nu-și vedea de treburile lui în țara sa, a aflat că un duplicat al statuii Ceres originale din Franța se află într-un modest orășel din România. Prin urmare a venit să-i dea de urmă.

A ajuns cu bine în fața a ceea ce i se prezenta drept replica originalului galic. Soarele strălucea falnic asupra creaturii vopsite în gri metalizat. Și uite așa a rămas francezul statuie.

Comentarii cititori
sus

Liviu-Florian Jianu

 

 

Criteriul de rememorare

 

Lucru curios, criteriul lui Nyquist, din Teoria Sistemelor, nu l-am înțeles de la nimeni.

Aveam colegi care îl înțeleseseră, îl considerau un lucru de la sine înțeles, ori, mie tocmai lucrurile de la sine înțelese mi se păreau mai greu de înteles, atunci când nu reușea să mi le explice și mie cineva, în așa fel încât să fie și pe înțelesul meu. Era cu atât mai greu să vorbesc despre criteriul lui Nyquist altora, unui profesor, la examen, de exemplu, când nu înțelegeam nimic, dar să mai explic și altui coleg, ceva, legat de el. 

Mă rog, pentru examen, încercam să îl învăț pe dinafară. Figura, asimptotele, vorbăria, știți cum vine asta în matematică? Ca și cum ai fi medic, și ai învăța cum să tratezi un pacient pe dinafară. Pe dinăuntru, omul moare în fața ta. 

Lucru de mirare, nici din cursurile citite nu înțelesesem. Nici din cursul  profesorului Belea. Din vina mea, firește.  

Nici din explicațiile celui mai iubit dintre asistenți, Tudoroiu, care se străduia atât, cu fiecare, care insista că nu pricepe, până își pierdea suflul, odată cu ora de seminar, roșu la față, ca racul, și transpirat, de tururi de forță de simplificări, și maratonuri de elocință.
Și așa aș fi terminat Automatica. Cu criteriul lui Nyquist - o enigmă de neexplicat.

Într-o bună zi însă, a lipsit. Profesorul Belea? Tudoroiu? Marin Constantin? 
Nu mai știu. Și a venit profesorul Papuc. Calm. Elegant. Detașat. Negrăbit. Așa cum nu mi-l aminteam cu ani în urmă. Se demonstra o altă teoremă, pornind de la criteriul lui Nyquist. Și i-a făcut, întâi, demonstrația. În 20 de minute. Figura, asimptote, explicații. 

Totul îmi era clar. Și simplu. Asta nu înțelegeam? Cum puteam să nu înțeleg
ceva atât de simplu? 

Și nu numai eu. Nu mai aveam nimic să ne întrebăm. Nimeni din an. Nimic. Despre criteriul lui Nyquist.    

“Oamenii învățați, dar fără talent propriu, mi-i imaginez ca o sală întunecată, cu o ușă de intrare
și alta de ieșire. Ideile străine intră pe o ușă, trec prin întunericul sălii, și ies prin cealaltă, indiferente, sigure, și reci. Capul unui om de talent este ca o sală iluminată, cu pereți, și oglinzi.” (Mihai Eminescu) 

 Sunt profesori, elevi,  meșteri, ucenici - mari, care știu enorm. În toate domeniile. Dar care transmit atât de puțină lumină, și atât de mult întuneric.
Cum poți cere, exigent, lumina, din ce ofilești? 

 Și sunt alții de care îți amintești bucuros. De ce ai trăit împreună cu ei.
 La lumânarea unui zenit. 

Uneori, un simplu înțeles. 

 

22 aprilie 2015 

Comentarii cititori
sus

Ionuț Laurențiu Dușcă

 

Amintiri cu regele meu

 

Nu mi-a plăcut niciodată să-mi povestesc trecutul. Aveam senzația că fiecare amintire scoasă la suprafață omoară câte puțin din copilul care am fost odată. Însă, odată cu aceste vremuri tulburi, trebuie, indiscutabil, să facem apel la memorie. Asemenea vulturului din baladă, trebuie să ne aducem aminte cine suntem, să ne ridicăm dintre găini, să ne îndreptăm capul spre cer și să zburăm spre nesfârșita zare.

Pe când aveam vreo 8-9 ani, într-un oraș pitoresc din România, s-a anunțat la televizor cum că Regele Mihai va face o vizită.

La locul întâlnirii am fost întâmpinat de-o mână de oameni, toți trecuți de prima tinerețe, discutând între ei, cu un aer nostalgic, probabil depănând amintiri despre România  interbelică, țara copilăriei și probabil și a tinereții lor. O mașină s-a oprit în fața mulțimii, doi oameni au coborât din ea. Câteva strigăte gen „Monarhia salvează România” se auzeau în timp ce acei doi oameni se apropiau de noi. Erau doi oameni în vârstă, eleganți, mereu zâmbitori. Nu aveau coloană oficială, nici bodyguarzi și nici șofer.Regele Mihai era îmbrăcat într-un costum maroniu, obișnuit, cu bine-cunoscuta cravată strânsă pe gât, etalând o privire senină și ocrotitoare. Nu se afla în campanie electorală, nici într-o baie de popularitate, nu vroia nici publicitate și nu făcea nici promisiuni electorale. Efectiv, era un om nobil, ce nu avea disconfort și nici teamă în a se afișa cu oamenii simpli din țara pe care o condusese cândva.

S-au apropiat de oameni și au început să strângă mâna celor ce se apropriau de ei. Mama, care era lângă mine mi-a spus să ridic și eu o mână pentru ca regele să mă salute. Din timiditatea specifică vârstei am refuzat și m-am retras sub brațul mamei. Aceasta insista, însă nu era chip să mă convingă să fac acel gest. Când „disputa” părea încheiată, o mână întinsă s-a întrezărit în fața mea. Mi-am ridicat capul din pământ, desigur, era mâna Regelui Mihai. Brusc, am uitat de timiditate și am răspuns salutului, precum un cavaler ce-și primește decorația. A mai rămas privindu-mă câteva clipe, apoi a plecat pe drumul său.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey