Mircea Năstasie
Mia Popa
Radu Marini
Rodica Mixich

 
sus

Mircea Năstasie

 

Servitor de partid și de stat
Postepilog: Mândria de a fi pionier

 

Nu a trebuit  să ajung adolescent pentru a fi Servitor de partid și de stat. Încă din primele clase primare am primit cravata roșie de pionier care mă obliga să mă comport altfel decât colegul meu de bancă ce își putea permite să se scarpine în nas și să umble cu unghiile netăiate. Pe mine cravata încredințată într-o ceremonie de tip nord-coreean mă obliga să fiu profund moral și devotat.

Astfel încât am fost încîntat de sarcina primită de la propria mamă, de a-l plimba de mână și de a-i șterge mucii unui puști din vecini.

Povestea e destul de interesantă. Noi locuiam în locuințe CFR și aveam ca vecini o famile al cărei cap, dacă pot să-i spun așa, de familie era un feroviar necalificat dar cu mari pasiuni pentru artă. Când lua banii își cumpăra blocuri de desen si acuarele, precum și discuri de ebonită pentru patefonul pe care și-l procurase din micul său salariu. Două zile mergea cu nevastă-sa, care nu lucra pe nicăieri, nici măcar pe acasă, și mânca doar la restaurant, după care făceau foamea sau apelau la ajutorul vecinilor.

Acest comportament a făcut ca într-o zi, auzind plânsete din casa respectivilor, să intru iar ceea ce am văzut a fost terifiant. Cei trei copii foarte mici, lăsați de izbeliște de mama lor care cine știe pe unde găsise ceva de băut, își mâncau propriile excremente făcute în singura cameră pe care o aveau. Am fugit imediat și i-am spus mamei mele care a venit de urgență, i-a luat pe cei trei nefericiți, i-a îmbăiat, i-a îmbrăcat în haine de-ale mele și de-ale fratelui meu și le-a dat de mâncare. După care i-a dus acasă dar, din motive pe care nici acum nu le înțeleg, pe unul mi l-a dat în grijă. Așa că timp de câteva ore m-am plimbat cu mucosul de mână având grijă să-l șterg periodic, cu o batisă nouă, la nasul care avea o producție fruntașă pe ramură.  Afacerea s-a îcheiat când s-a întors mama lor beată cui și mi l-a smuls din mână pe micul asistat.

Evident că am raportat acest eveniment la adunarea detașamentului de pionieri și am primit felicitări care mi-au umplut de bucurie inima generoasă și devotată grijei față de om. După care am uitat de cei trei fiindcă aveam probleme grele cu învățatul mersului pe bicicletă: un bun pionier trebuia să aibă și o sănătate de fier (preferabil oțel).

Au trecut vreo doi ani în care nu mai știu ce fapte bune am înfăptuit dar sunt sigur de aceasta deoarece eram un bun pionier. Iar întâmplarea a făcut să apară un alt mare eveniment.

Și totul a pornit tot de la mama mea care m-a trimis la aprozar după niște ceapă. Vânzătoarea, care era locvace din fire, tocmai dezbătea niște probleme în legătură cu tehnica de confecționare a mileurilor așa că nu a observat că eu i-am dat o bancnotă de 25 de lei și mi-a dat restul la 100. Demnitatea mea s-a manifestat imediat și i-am atras atenția vânzătoarei care a luat fără nicio vorbă banii aruncându-i neglijent în tejghea și nici măcar nu mi-a răspuns la salutul meu voios de pionier.

A doua zi am povestit cu mândrie colegilor mei această întâmplare în timp ce ei jucau fotbal de masă pe catedră. Puiu, rivalul meu în fapte bune și note la școală, a pus la îndoială veridicitatea afirmațiilor mele care mi-ar fi adus un plus de prestigiu pionieresc. Ceilalți i s-au asociat așa că i-am cerut să mergem împreună la aprozar pentru autentificarea spuselor mele.  Lucru pe care l-am și făcut în aceeași zi.

Cu încredere firească m-am adresat omului muncii din domeniul comercial, respectiv vânzătoarei de la aprozar, cu rugămintea de a confirma fapta morală petrecută cu o zi înainte. Ea avea din nou o conversație aprinsă, pe probleme de zacuscă, așa că s-a uitat la mine ca la o lighioană care îi mânca din cartofii plini cu pământ, ca să atârne mai mult la cântar, și mi-a dat un flit care l-a umplut de bucurie pe colegul meu Puiu. Acesta a raportat, a doua zi, detașamentului că umblu cu cioara vopsită din dorința de a mă impune pe nedrept în fața colectivului. Spusele sale mi-au atras oprobiul celorlalți pionieri care mi-au pus la îndoială și alte fapte pe care le declarasem anterior. Așa că mi-au întors spatele.

Atunci am avut primele îndoieli ideologice iar cravata roșie a devenit doar un obiect obligatoriu de vestimentație.

Comentarii cititori
sus

Mia Popa

 

Despre stele

 

Stăteam liniștită în aburul diafan al nopții de vară și priveam dansul  stelelor .... Sus, pe cer, Calea Lactee…

„Nu pot dansa într-un picior, mi-am zis, dar nici fotoliu pe rotile nu am, încă nu! Mi-e dor de Tine, de Mama, de Cei Plecați. Ce să fac, nu te întreb, ești prea departe și Firul Tău Alb, poleit cu aripi frânte, prea devreme, mă aude doar când plâng! Lacrimi, pulbere și diamant, voi nu vreți. Acolo nu se primește o asemenea... vamă. Nici somnul nu vine, genele-mi picură, stele verzi, rouă a dimineții ce vine, din când în când, voioasă ca firul ierbii și, atunci, te pierd.”
Devin copil, mă întorc în grădina bunicii, stau sub zarzăr și umflu, răbdătoare, baloane colorate. Ele ajung la Voi, ca zmeul cu care Tu, copil, nu te jucai, pentru că, ochii lui, Ochii Tăi, ar fi rănit albastrul cerului. Tu, îl dădeai generos, celor din cartierul vecin, erau prea săraci…

Le dădeai și pâinea și-ncălțările, și bomboanele vacanței, în care nu plecai, niciodată… Acum, mă vezi de Sus, nisipul e ud de urmele tălpilor-lacrimi… Prea înalt, nu mă pot ridica… Nicicum, nu Te ajung!

„Stai”, de pe un nor, mă strigă Bunica!

E generoasă, îți dă și ție vișine. Nu le vrei, sunt timpurii și copilul din Tine le-ar împărți cu Ceilalți copii.
Mătușa și mama îmi dau norul de puf... „Nu, e prea moale,zici…”
Vorbim iar, eu de jos, Tu de Sus, despre stele. Dans, dans… Străveziu!

„Uite, de la Apus, mă înțeapă inima Soarelui-Zeu… Nu, nu merge nici cu Templul lui Apollo!” „Lasă”, zice zâmbind Vocea de Sus, „te chem eu. O dată să vii pe Steaua Micului Prinț... E curat, atât de curat, ai avea halat alb și n-ai mai vrea să cobori.
Ori, acum stelele dansează orbite de patima zărilor, dansează și tu”, a mai zis.

„Stai! Când vin?” Nimic… Vocea de Sus a pus căștile pe urechea lumii absente, și, mâna Ta tremură, transpirată de pulsul inimii și de geana zglobie a zorilor. Nu mă ridici… Mama zâmbește, tac îngerii și eu mătur nisipul. Lălăie Clepsidra Timpului și ochii ei se pierd în albastrul de goarnă sfârtecată de neputința Ultimei Chemări.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

emailul răspunde      

 

Am avut probleme, ne-am creat probleme, ni s-au creat probleme, tuturor. Atunci am căutat soluții, remedii, un binefăcător, un ceva sau altceva care să ne scoată din impas. Și de care să te agăți ca de o soluție miraculoasă, oportună și de efect pentru conjunctura dată. Ba a fost un vraci, o vrăjitoare, un doctor, un astrolog, un clarvăzător, un paranormal, un zodiac, un horoscop, și mai nou un email care să-ți trateze cauza. Fiindcă, nu-i așa, există soluții pentru orice…

 

RUSA- DUSA

Te întrebi (sau te faci) mai mereu după ce ai făcut o alegere mai grea, de capul tău, fără să te consulți cu cineva din familie sau cu cineva mai apropiat, oare am făcut o alegere bună? Dar de cele mai multe ori nu te mai întrebi, nici pe tine, nici pe ai tăi. Mergi la risc, la plesneală, la rupere. Așa că o mai dai și-n bară.

Parcă văd bară lângă bară, iar lângă ele alte și alte bare. Mai mici, mai mari, mai noduroase, mai șlefuite, după plac. Sunt mormane de mormane de bare și lângă ele ce să vezi!, alte bare. Așteptând izolate, în tăcere să dai cu capul. Ca omu’.

La câte alegeri neisprăvite am făcut cre’că ar trebui să cam am capu’ plin de cucuie. Da’ de unde cucuie, dacă eu n-am cap?! Pe unde să se aciueze și ele, sărăcuțele, tărtăcuțele. Fi-mi-ar de cap să-mi fie, că iau niște decizii de te doare capu’ și alta nu!

Stați să vedeți, să vă cruciți, să vezi că iar plouă și azi! Dar nu de ploaie catadicseam să vă atrag atenția, sau să vă inoportunez.

Scuze de deranj, de bătut câmpii, de ploaia care va să vină. În rafale, în curând, în bătătura mea, sigur și pe-a dumneavoastră.

Eu spun și fac doar prostii, belele și mă fac că plouă. Pretext îndreptățit de a-mi folosi umbrela nouă. În dar, oferită de ea. Adică de’a mea. Cu ocazia celor 10 ani de mariaj fericit. Împreună. Da, dar mai mult nu. Căci există mai mereu câte-un nu. Par exemplu al părinților mei, care n-au fost de acord nici în ruptul capului s-o iau pe ea. Pe a mea. Nici de mână, nici de soție, nici gând de ploaie.

Băi, ăștia chiar sunt nesimțiți, de la meteo?! Se joacă cu nervii oamenilor, cu țăranii, cu recolta. Așa îmi trebuie dacă am ținut cont decât de contul ei. Mai corect de-al lor ei. Că aveau. Și eu aveam. Nevoi, dorințe și o durere de măsea de-mi venea să-l bat pe ăla de la ofițerul stării civile că ne tot amâna cu cununia. Ne făcea capul mare, cu familia fericită, cu statu' care ocrotește familia (familia mamelor lor...), iar eu muream de tânăr, de durere de măsea, că mi se umflase capul de ziceai că-s extraterestru. Dus cu preșul, la însurătoare. Preșul fiind ex-soția luată cu fast, cu falca umflată, cu capul cât lubenița, de soție.

Ce să mai spun și eu? Mi-a tras-o, mi-a tras-o! Nu la măsea, ci la corason. Am de ce să sufăr, de ce să mă plâng, de ce nu mai plouă? Să-mi spele rușinea și aroganța, că mașina nu mai e cazul, am dus-o la spălătorie și e ca și nouă.

Ei, recunosc, mă învârt în jurul cozii, de rușine și nu trec direct la necaz, la cestiune, la dracu' să mă ia de dobitoc ce sunt, am fost, dar nu mai sunt. Că după ce pățești ce-a pățit sufletul meu cu jenă, obidă și umilință, ți-e greu să dai pe de lături și la vecini. Nu de zgârcenie, din chitrism, ci din of și iar of.

Eu sunt un om pâinea lu’ Dumnezeu, mie milă și de-o muscă, de găini nici nu vă spun, că n-am tăiat niciuna, în viața mea. Le-am luat gata-gata tăiate, mai puțin muștele că nu are cine le tăia. Ca să nu fac notă discordantă cu tăietorii mă voi înscrie totuși la tăiere. De pe listă.

Toate animăluțele mă iubesc și le iubesc și eu nemăsurat. Sunt ca și tatăl lor. Dar cu belele pe cap. Și iar fi-mi-ar capu’ să-mi fie, de ignorant, de om cu fițe, nu cu cap. Așa îmi trebuie, dacă mi-am tras bunăciune de muiere.

Ziceam în prostia mea că să am cu ce îmbolnăvi lumea. Și muieretul sclavagios, și păsăretul masculinos. Și dă-i la invidii, și dă-i la nervi, și dă-i băiete mai bine pasărea de pe gardu’ tău. Cu mânuța ta. Așa cum m-am priceput a o înstrăina. Vai de viața mea și de trofeul meu victorios și contagios.

De băgat muierile în invidie și de băgat boala în masculii ochioși. Că și lor le era dragă și chiar și draguță, hopa-hopa-n poieniță… La loc răcoros și nesupărăcios. Doar bun de băgăcios în seamă, în intimitate, în zadar îmi făceam iluzii că pot s-o păstrez doar pentru mine și doar pentru vanitatea mea de mascul feroce. Mascul da, feroce mai pauză.

C-așa trece timpul și moda, și gusturile. Iar ispitele-s la doi pași. Uneori pe lângă casa ta. Pe lângă a mea n-au prea fost, decât niște resturi de neglijat. Așa că și-a mutat trupu-i mlădios, de băgat în boli, de pus în poveste, de arătat în toată splendoarea sa și altor ochi pofticioși și hrăpăreți la bunu’ altuia.

Recte a mea, ca „apropitar”. Și dă-i și luptă și iar luptă… ca românu’ imparțial cu bunu’ altuia. Ia-l în brațe, ia-l în posesie, ia-l frecat, ca să vezi avantajele și dezavantajele altuia. Căci bunu’ Dumnezeu te-a blagoslovit pe nepusă masă cu un bun de lungă folosință. Iar tu, mulțumești sau te faci că plouă, că d’aia nu mai plouă, că mulți nesimțiți se fac că plouă.

Și uite așa rămânem noi aștia cu bunurile neudate și cu femeile în păcat. Păcatul lor cu muierile noastre. Doamne, vezi-i, iartă-i și nebărbătește-i pe cei ce râvnesc și profită de bunuțul altuia. Uite-mă pe mine, fără pic de demnitate, fără nerv și fără, adică lipsă garantată de onoare pierdută prin cine știe ce paturi naftalinoase și sordide. Terfelită cu un mațe-fripte, un coate-goale, un individ fără scrupule, fără verticalitate și fără muiere pe bătătura lui.

Poate doar efemer cu o zeamă reîncălzită de poftele-i habotnice care se bucură ca un hrăpăreț de trandafirul nepătat din curtea unui gospodar așa precum m-am hărnicit să-mi cresc odorul și bunuța mea hrană de suflet, minte și literatură.

Căci ea e poemul epic al sufletului meu dăltuit într-o frumoasă zi de primăvară cu un tril de poezii gravate în armonii stelare. O poezie veșnică pentru degetele mele, amprente cu rouă pe trupu-i de ancoră ca o efigie de lăcrimioare și flori carnale de primăvară.

Ah, pădure tânără, ah, poezie nescrisă, ah, cuvinte pierdute prin sânii pădure…Vă chem cu zbor frânt de clopoței, cu zeamă de ștevie, cu mămăligă visând a toamnă bogată la al chefului logodnă ciufulită de bondari beți, de aroma ciobită a mutălăului păgân în lanul personal de trifoi șchioapăt de incluziunea străină.

Am rămas cu durerea amară, cu buza umflată și cu umbrela proțap în mână ca un semn de întrebare. Ce mă fac, ce mă fac fără punctul ei, de sprijin ? Sărac, plâns, șchioapăt ca limba rusă în câmpia andaluză.

Marin Rusu, Coțofenii din Față, Dolj

emailul răspunde: Nea limba rusă, coțohârla de muiere-ta, a rămas repetentă la a rusă. D’aia ia meditații bilingve.

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

Parfum

 

mixich2Aveam un câine pe care îl chema Ursu, cred că era ciobănesc, mare, alb, lățos, noaptea era lăsat liber prin curte, iar ziua și-o petrecea pe lanț. Ursu anunța apropierea pericolului iminent, acela că un străin era la poartă, iar la poartă erau băieții care veneau cu „stropitul”. La vârsta aceea doar prezența lor ne dădea amețeli și frământări de neînțeles. Parcă am fi dorit să fugim, dar și să ramânem.

Obiceiul stropitului cu parfum a fetelor, a doua zi după Paște, în Ardeal, ar avea origini săsești, iar prin maghiari l-au preluat și transilvănenii. Neapărat în costum închis la culoare, cu cămașă albă și cravată, pieptănați cu grijă, cu o sticlă de parfum de o cât mai bună calitate în buzunar, bărbații ardeleni purced pe la case la stropitul fetelor și al nevestelor altora mai pe seară. Băieții îi urmează cu hotărâre aparentă și o sticlă de parfum în formă de mașinuță, cu un miros abrupt ca și gesturile lor. Cămașa este tot albă, doar că pantalonii lungi, la dungă, sunt susținuți de hosenträger, niște bretele elastice care îi împiedică să cadă de pe proprietar. Trăiesc prima experiență de solidaritate masculină și, totodată, de inițiere spre ceea ce înseamnă să „fii bărbat”. Fetele așteaptă. Părinții privesc. Dimineața este a copiilor și tinerilor, seara aparține adulților, iar noaptea, chefurilor, dansului și glumelor din belșugul miresmelor de parfum revărsate în ritmul muzicii.

Pentru fete, dimineața din a doua zi de Paști, este o combinație de eveniment, care este gata să se producă și căruia trebuie să-i faci față orice s-ar întâmpla, și leșin.

Îmi beam cafeaua cu lapte cu mâna tremurândă și incomodă din cauza elasticului de la bluza cu mâneci bufante, apretată în exces. Picioarele îmi păreau mai subțiri ca de obicei din cauza pantofilor negri de lac, iar bucla de păr din vârful capului era caraghioasă. Nu era o sărbătoare, ci o frustrare, nu era un joc pentru noi copiii, ci o pedeapsă, iar glumele cu subînțeles ale adulților ne iritau la culme.

Ursu a început să latre să rupă lanțul. Pe masa din sufragerie, un platou cu prăjituri făcute de buna, ouă roșii, sirop de zmeură cu sifon, iar în mijloc... eu cu prietenul meu de joacă, mai puțin bărbat, chiar înfrânt, roșii la față și transpirați. Îi aud, de undeva, de departe, vocea gâtuită de emoție:

Eu sunt micul grădinar
cu sticluța-n buzunar
și-am venit la dumneavoastră
să ud floarea din fereastră.

Jumătate de parfum din sticluța mașinuță mi se prelinge pe bucla de păr. O zăresc pe mama, frumoasă, în rochie largă cu jupon, sprijinindu-și capul râzând pe umărul tatei, în timp ce unchii mei o stropesc cu parfum pulverizat dintr-o sticlă elegantă. O boare de parfum ne învăluie pe toți, dar aerul înmiresmat și elanul visărilor romantice ale adulților ne fac mai triști, de-a dreptul ursuzi, așa că ieșim în grădină. O tăcere grea se așterne pentru că umilința aceasta fermecată este inexplicabilă pentru noi și așteptăm cu nerăbdare sfârșitul ei. Nu dorim încă să fim fete și băieți, cum ne împing părinții să fim, ci copii cu genunchi juliți, pantaloni scurți, rochițe pătate cu dude, păr despletit, liberi și puri.

mixich1Este foarte greu să surprinzi momentul transformării viitorului în prezent, pentru că el se transformă prea busc în trecut. Împlinirea unei fetițe în adolescentă are, la propriu, ceva din misterul înfloririi. Se întâmplă ca primăvara, când pașii ne poartă pe străzi știute sau neștiute, absenți sau prezenți, să simțim un parfum suav, abia perceptibil, de floare. Simțurile se suspectează de incertitudine, iar mintea de iluzii, ca într-un final primele să fie lovite de forța miresmei și obligate să sesizeze prezența. Mirajul copilăriei coboară cortina și apar umbre vineții sub ochii încă de copil.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey