Adriana Macsut
Mariana Dobrică
Cultură, Tradiție, Societate - o cercetare interdisciplinară, Suceava 2015
Theodora Cristina Schnel

 
sus

Adriana Macsut

 

 

Despre teologie, tradiție și actualitate

          

Pe 3 septembrie 2015 a luat sfârșit la Buenos Aires un congres internațional de teologie organizat cu ocazia aniversării unui secol de la înfințarea Facultății de Teologie din cadrul Universității Catolice Argentiniene și la cinci decenii de  la Conciliul Vatican II.  Discursul ținut de Francisc I cu această ocazie a insistat pe câteva  puncte legate de doctrina și pastorala catolică:

- teologul care trebuie să nu uite să fie fidel  poporului său;
- tradiție;
- pericolul relativismului;
- necesitatea păstrării demnității persoanei umane.

Teologul trebuie să cunoască discursul profetic și să evidențieze:

- memoria istoriei biblice;
aspectele spirituale ale rugăciunii;
studiul patristic;
caritate;
vestirea cuvântului lui Cristos.

În acest sens, Pontiful a creionat un portret al teologului din zilele de astăzi care este un fiu al poporului său și care deși „întâlnește persoane și istorii de viață”, trebuie să rămână în „tradiția pe care a primit-o de la Biserică”. De evidențiat că  Biblia nu este o carte de istorie obișnuită, ci  o istorie kerigmatică (kerigma = credință, din limba greacă). În accepție creștină, kerigma se referă la patima, moartea și învierea lui Isus Cristos. La rândul ei, rugăciunea, a aratat Francisc I, are o importanță deosebită deoarece este o punte de legătură „între trecut și prezent, ca și între prezent și viitor”.  Apoi vine tradiția care, consideră Francisc I, este importantă deoarece există  memoria tradiției care insistă pe recuperarea „amintirii parcursului lui Dumnezeu”. Astfel, catolicismul autentic conturează legătura dintre tradiție și prezent, iar atunci, conchide Francisc I, nu poate exista  o „Biserică particulară izolată”, cu pretenția de a fi proprietara și interpreta unică a realității și acțiunii Duhului Sfânt. Doar în aceste condiții, precizează Francisc I, este posibilă „întruparea Evangheliei în orice colț al planetei, într-o lume mereu nouă”. Un creștin de astăzi nu seamănă nicidecum cu unul de ieri, dar creștinul, atât cel de ieri cât și cel de astăzi, este necesar să fie conștient de pericolul căderii în relativismul care ajunge să dizolve credința în multiculturalism deoarece se ajunge la minimalizarea demnității persoanei pe care o transformă „într-un bun de schimb”. De precizat că discursul catolic adevărat este cel care condamnă alunecarea în conservatorism sau fundamentalism. Este vorba aici de un relativism moral în urma căruia demnitatea umană ajunge să decadă. Nu trebuie uitat nici trecutul, iar în acest sens, Francisc I insistă pe întoarcerea la patristică pentru că doar aici pot să fie regăsiți „Irineu, Augustin, Vasile cel Mare, Ambrozie”, care au fost mari teologi și păstori ai poporului creștin. Bineînțeles că discursul papal nu uită să menționeze că doctrina socială a Bisericii trebuie să aibă în vedere săracii, suferinzii și periferia societății. Acesta a fost contextul în care Francisc I a ancorat misiunea creștină de astăzi.   

Comentarii cititori
sus

Mariana Dobrică

 

 

Libertatea de a fi bolnav

 

Povestea asta începe de la o banală cădere pe scări. Trebuise, în acea zi, să aibă o ținută protocolară (veneau niște investitori la institutul lor, ea urma să le prezinte laboratorul), o colegă îi atrăsese discret atenția că ar fi bine să renunțe la blugii și tricourile cam lălăi în care părea că își ascunde trupul și să-și aranjeze părul dezordonat...

„Aiurea!...”, se gândise vag contrariată dimineața când se privise în oglindă, într-un deux-pièces gri, cu părul strâns într-un coc sever și, desigur, cu pantofi cu toc. „Pentru ce toate acestea, când oricum voi purta un halat? ”. Dar vor urma discuțiile, la care trebuia să participe, pentru a mai da explicații, dacă era nevoie.... A privit cu regret cele câteva perechi de încălțăminte, cu talpă joasă, aruncate în dezordine pe mocheta de pe hol, când a închis ușa și a plecat...

Căderea pe scări, în după-amiaza aceleiași zile, nu a fost decât o urmare firească a disconfortului pe care l-a resimțit toată ziua, închistată parcă în ținuta aceea protocolară, și a oboselii... Durerea ascuțită, localizată undeva la nivelul gleznei drepte, a determinat-o să meargă la spital. Medicul a liniștit-o, după ce i-a făcut o radiografie – nu era decât o entorsă, i-a aplicat un bandaj elastic și i-a recomandat analgezice și câteva zile de repaus...

Și tot acest eveniment i-a răscolit vechi amintiri legate de o mătușă paraplegică și sentimentele contradictorii legate de starea ei. Familia se purta cu aceasta protector, așa cum te porți cu copiii neajutorați. Atenția deosebită care se revărsa asupra mătușii, și nu asupra ei, cum era firesc (doar ea era copilul în acea lume a oamenilor mari!), i-a stârnit un fel de sentiment de invidie și frustrare. Avea impresia că mătușa îi fura ceea ce îi aparținea de fapt: timpul celorlalți pentru ea, înțelegerea și afecțiunea lor, însăși lumea ei de copil... Astfel că, printr-o răsturnare a valorilor obișnuite, pe care, din cauza vârstei probabil le percepea deformat, ajunsese să vrea să fie ca mătușa ei. Nutrea o admirație ascunsă pentru scaunul cu rotile al acesteia, îl lustruia toată ziua, uneori, când ieșeau la plimbare îl împodobea cu flori sau cu tot felul de accesorii de la o bicicletă stricată, îi atașase în spate un coșuleț în care își depozita lucrușoarele ei de copil.

A înțeles că greșea fundamental, atunci când îi mărturisise mătușii dorința de a fi asemenea ei, nu din cuvintele pe care aceasta le rostise, cuvinte de dojană, ci din tonul trist și apoi furios, de revoltă aproape (și-a spus mai târziu, când a început să se maturizeze, rememorând acea discuție) și din expresia bizară, chinuită, care îi transforma chipul luminos și calm într-o imagine a durerii.

Însă acum, după acest flashback declanșat de un eveniment banal în fond (o simplă cădere pe scări), și-a pus din nou întrebarea: de ce era greșit să vrei să fii paraplegic? De ce? De ce?... De ce totuși oamenii „normali” îi priveau altfel pe cei care nu erau asemenea lor? De ce înșiși cei care aveau o anume infirmitate se considerau alftel și tânjeau după „normalitatea” celorlalți? De ce unii se autocompătimeau? De ce alții își exploatau infirmitatea? O singură întrebare declanșase atâtea altele, dar, cumva, și acea dorință ascunsă, reprimată, din copilăria ei, de a fi bolnavă, adică de a fi altfel. Acum era matură, putea să discearnă și putea să aleagă.

Avea libertatea de a alege... Libertatea de a alege??? O libertate pe care cei asemenea cărora voia să fie nu o aveau (ce amară ironie!).

Astfel că, în ciuda faptului că entorsa i s-a vindecat, a continuat să poarte acel bandaj elastic, apoi și-a procurat o orteză, întâi pentru gleznă, după aceea una pentru genunchi și o cârjă, acuzând dureri inexistente.

S-a obișnuit cu ușurință cu noua ei postură, cu noua ei viață, doar își dorise să fie așa. Mai greu a fost pentru ceilalți, mai ales pentru apropiați, să accepte această imagine a unei femei bolnave și să se poarte ca atare, tot încercau să o convingă să consulte mai mulți medici, să urmeze diverse tratamente pentru a se vindeca. Nu puteau să înțeleagă refuzul ei de a face acest lucru, seninătatea cu care se accepta în noua ipostază, absența unui efort minim din partea ei de a se „însănătoși”.

După ce a fost implicată într-un accident de mașină, cam la doi ani după căderea pe scări, iar piciorul stâng i-a fost afectat (l-a avut chiar în ghips pentru două luni), a trecut la etapa următoare a „bolii” sale: scaunul cu rotile.

A trebuit, cu greu, să-și mascheze satisfacția de a fi ajuns aici – se simțea minunat, cu adevărat liberă (libertatea de a avea o astfel de opțiune, își spunea sieși, atunci când gândul că ceva nu e în regulă totuși în toată povestea asta nu îi dădea pace) -, adoptând o mască a suferinței și apoi a acceptării senine a unui „dat”, a unui destin căruia nu avea cum să i se opună.

Scaunul cu rotile a devenit o parte integrantă a corpului său, ajunsese să îi cunoască fiecare șurub, fiecare spiță a roților, zgomotul discret pe care îl făcea suportul pentru sprijinul picioarelor atunci când îl rabata, dar și acela pe care îl făceau roțile pe asfalt sau pe aleile pietruite ale parcul în care se plimba de câteva ori pe săptămână...

Și poate pentru a-și confirma acest viitor, pentru a-și întări această ciudată libertate, și-a mai cumpărat un scaun cu rotile (mai scump și mai sofisticat) – trebuia să îl aibă, să îl vadă, să îl atingă, să își construiască, în fond, o certitudine, chiar dacă acesta era bazată pe un neadevăr.

Între ea și ceilalți, oamenii „normali” (totuși ce era normalitatea în lumea haotică în care trăia?), se crease o prăpastie, de fapt ea o crease, ea rupsese punțile; era o prăpastie insesizabilă la prima vedere, dacă priveai cu un ochi superficial părea că nu se schimbaseră prea multe în raporturile ei cu apropiații, dar, scormonind în profunzime, descoperea reacții și atitudini noi ale acestora, unele nu tocmai favorabile ei sau îmbucurătoare.

Dar și-a spus că toate astea nu contau, era prea grăbită să pătrundă în noua lume, cea a oamenilor în scaun cu rotile, să se integreze în ea, să se simtă cu adevărat paraplegică. Însă, dacă accesul în acest univers aparte l-a realizat, traiul în interiorul lui nu a fost așa de simplu cum și-a imaginat. Ea nu putea înțelege suferința reală a acestora, frustrarea imensă pe care o resimțeau cei mai mulți, iar aceștia nu îi înțelegeau bucuria, satisfacția de a fi bolnavă...

 Avea sentimentul că trăiește într-un spațiu iluzoriu dintre două lumi, știa că nu mai aparținea celei normale, dar nici în cealaltă nu pătrunsese cu adevărat, pentru că, nefiind de fapt bolnavă, nu o putea percepe în realitatea ei profundă.

A înțeles la un moment dat că a ajuns în acestă situație din cauza acelei „libertăți de a alege” - ce cuvinte mari pentru a îmbrăca o minciună! -, că tot ce construise de-a lungul a câțiva ani era fals și profund egoist.

Împingând lucrurile și mai departe, s-a gândit să transforme „adevărul” ei într-un adevăr concret – să își provoace un accident în urma căruia să devină paraplegică. Însă riscurile erau prea mari și nu a găsit în ea curajul să facă asta pe cont propriu. Ar mai fi existat o soluție, aceea de a cere ajutorul unui medic care să îi determine paralizia prin secționarea măduvei spinării într-un mediu controlat și steril, însă nimeni nu s-ar fi încumetat să facă acest lucru, mai degrabă ar fi considerat-o nebună...

Oare era? –o întrebare care ajunsese să o chinuie, la care se adăuga sentimentul de vină că se comportă ca un om bolnav fără a fi, că nu are curajul sa-și asume această ipostaziere a eului său...

A mers la psiholog, unde, pe parcursul multor ședințe, a încercat să-și explice acele resorturi intime care i-au declanșat comportamentul, să se limpezească și să hotărască ce va face mai departe. A înțeles că nu va renunța la scaunul cu rotile, dar nici nu va mai ascunde adevărul.

„O voi face chiar mâine...”, gândea seara... Însă a doua zi nu avea curajul să rostească explicațiile, cuvintele care ar fi „eliberat-o” mureau pe buzele ei și continua să fie un fals bolnav într-un scaun cu rotile comod și protector.

„Nu azi, dar mâine sigur o voi face.”

Mâine...

Mâine...

                             

Comentarii cititori
sus

 

 

Cultură, Tradiție, Societate - o cercetare interdisciplinară, Suceava 2015

[Culture, Tradition and Society - a Transdisciplinary Research, Suceava  2015]

 

 

Pe data de 14 august 2015 între orele  10 – 12 a avut loc conferința internațională de nivel academic Cultură, Tradiție, Societate, o cercetare interdisciplinară, Suceava 2015.  Este deja a doua ediție organizată în acest an după Cultură, Tradiție, Societate, o cercetare interdisciplinară, Sighișoara 2015 [Culture, Tradition and Society, a Transdisciplinary Research, Sighisoara, 2015] care a avut loc pe 25 iulie între orele 16.30 – 19.30 la Centrul de orientare turistică – Sala Zander). Conferința a fost  organizată de:
- Societatea Română de filosofie, inginerie și tehnoetică;
- Grupul de Reading Limitele Cunoașterii;
- Ordinul Cavalerilor Lup;
-
Teatrul Scena;

- Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera.

Comitetul științific de selecție a lucrărilor a fost format din:

- Mons. Prof. Univ. Dr. Vladimir Petercă, Universitatea București;

- Prof. Univ. Dr. Viorel Guliciuc, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, consultant la  Grupul de Reading Limitele Cunoașterii și președinte la Societatea Română de filosofie, inginerie și tehnoetică ;

- Prof. Univ. Dr. Docent Yolanda Angulo Parra la  Universitatea Națională Autonomă  din Mexic și președinte la Centrul de Studii Genealogice din Mexic;

- Drd. Liviu Pancu la Universitatea de artă teatrală din Târgu Mureș, președinte al Ordinului Cavalerilor Lup și coordonator la Teatrul Scena;

- Drd. Ana Maria Gajdo,  Universitatea Sapienția, Italia;

- Dr. Gabriel Carăbuș, manager cultural, Biblioteca Bucovinei I.G.Sbiera.

Acest comitet științific a selectat următoarele lucrări:
1)  Drd. Beata Gatti, University of Pécs: Analiza reprezentăriilor de sine și a intangibilității moștenirii culturale a secuilor din Bucovina;
2) Constantin Boboc, scriitor și analist social, Fălticeni, România: Violența în familia și în societatea modernă;
3) Vasile Boștiog, bursier doctoral, Academia Română: Conștiința din perspectiva lui Augustin și Ieronim  [Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului ”Cultura  română și modele cultural europene: cercetare, sincronizare, durabilitate”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contractul de finanțare  nr. POSDRU /159/1.5/136077]
4) Conf. Univ. Dr. Mihaela Bucin, Universitatea din Szeged, Ungaria:  Despre varza secuiască sau... Szegediner Goulasch;
5) Lector Univ. Dr. Marius Cucu, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava, România: Carl Gustav Yung despre agonia cristică ca replică divină la suferința lui ;
6) Prof. Univ. Dr. Emil Dumea, Universitatea Alexandru Ioan Cuza: Despre compasiune și solidaritate;
7) Ștefan Grosu, bursier doctoral, Academia Română: Despre activitatea misionară în concepția lui Francisc I  [Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului „Cultura  română și modele cultural europene: cercetare, sincronizare, durabilitate”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contractul de finanțare  nr. POSDRU /159/1.5/136077];
8) Lector Univ. Dr. Gabriel Hasmațuchi, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, România: Nichifor Crainic - în căutarea sensului vieții;
9) Dr. Adriana Mihaela Macsut, consultant, IBN Khaldun Center for Research & Studies, Amman Jordan: De la eul apodictic din concepția Edmund Husserl la cristologia transcendentală în concepția lui Karl Rahner;
10) Alin Seserman, bursier doctoral, Academia Română: Curente ideologice ca premise în apariția țărănismului [Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului ”Cultura  română și modele cultural europene: cercetare, sincronizare, durabilitate”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contractul de finanțare  nr. POSDRU /159/1.5/136077];
11) Conf. Univ. Dr. Tamás Szilágyi, Colegiul Gál Ferenc, Szeged, Ungaria: Privind identitatea națională și religioasă în Ungaria după tranziția din 1989;
12) Psiholog Claudia Togănel:  Despre istoria ordinului Cavalerilor Lup;

Staful organizatoric a fost format din:
- Dr. Adriana Mihaela Macsut și Ștefan Grosu, consultanți științifici;
- Claudia Togănel și Adriana Constantin,  responsabili PR.

Despre calitatea și conținutul lucrărilor prezentate a vorbit Prof. Univ. Viorel Guliciuc, care a fost moderatorul conferinței. Acesta a precizat că au fost prezentate lucrări complexe și cu o tematică variată:

- sociologică (Beata Gatti, Analiza reprezentărilor de sine și a intangibilității moștenirii culturale a secuilor din Bucovina; Constantin Boboc, Violența în familia și în societatea modernă; Mihaela Bucin,  Despre varza secuiască sau... Szegediner Goulasch; Emil Dumea, Despre compasiune și solidaritate; Alin Seserman, Curente ideologice ca premise în apariția țărănismului; Claudia Togănel:  Despre istoria ordinului Cavalerilor Lup);

- filosofică (Gabriel Hasmațuchi, Nichifor Crainic - în căutarea sensului vieții; Vasile Boștiog, Conștiința din perspectiva lui Augustin și Ieronim); 

- religioasă (Ștefan Grosu, bursier doctoral, Academia Română: Despre activitatea misionară în concepția lui Francisc I; Adriana Mihaela Macsut, De la eul apodictic din concepția Edmund Husserl la cristologia transcendentală în concepția lui Karl Rahner; Marius Cucu, Carl Gustav Yung despre agonia cristică ca replică divină la suferința lui; Tamás Szilágyi, Privind identitatea națională și religioasă în Ungaria după tranziția din 1989).

(Grupul de Reading Limitele Cunoașterii)

Comentarii cititori
sus

Theodora Cristina Schnel

 

 

Un cântec pierdut printre ani

 

Odată cu ștergerea veacurilor se așterne uitarea, se pierd umbre ale omenirii, dar și calde lumini. Însă, câteodată, ceea ce e bun își găsește calea afară și strălucește, nepedepsindu-ne pentru nejustificata depărtare de esență. Într-o seară călduroasă de vară a tumultosului 2015, o lumină aproape pierdută și-a găsit calea spre mine, ea se ascundea simplu și sincer sub numele melodiei Cântec de oameni a lui Valeriu Sterian. Încă de la primele acorduri am simțit apropierea de glie, de natură și naturalețe, de rădăcini. Ca o dimineață montană, ca un mers legănat ce te cheamă să te alături unei lumi ce nu se grăbește spre nimic, ci doar trăiește... răsărit, apus, viață, moarte. Cugetul nostru curat care e, poate, cea mai de preț moștenire, străbate meleagurile ființei și face incursiuni adânc în scoarța istoriei, ajungând la ceea ce a curs, independent de voința noastră, și, fidel, continuu și neîntrerupt în sufletele noastre. Precum spicele de grâu răsar din pământ, chiar și pe vreme de arșiță, și se întremează, ajungând să fructifice, așa și „rumânul” știe, din tată în fiu, că e mai bine să fii „sărac de toate decât sărac de bunătate”, cum strașnic subliniază un vechi proverb românesc; graiul și spiritul acesta al poporului este surprins și în ultimele versuri ale cântecului: „E timpul să-nțelegem/Că pâinea naște pâine!”. Și pentru că „Sfârșitul nu-i aici”, dedic și adresez invitația de a asculta sau de a reasculta această melodie, oricui.

 

(Articol dedicat tuturor prietenilor mei, dar în special lui Mihai Uță)

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey