Marta Petreu: Turneu literar catalan
Luca Cipolla - poeme

 
sus

 

 

Marta Petreu: Turneu literar catalan

 

În perioada 29 aprilie – 4 mai 2016, publicul din Oliva și din Barcelona s-a bucurat de prezența scriitoarei Marta Petreu care a participat la trei evenimente de mare anvergură. Turneul a fost susținut de ICR Madrid.

marta petreuPe 30 aprilie, Marta Petreu a participat la Poefesta - Festival Internațional de Poezie din Oliva (València) invitatǎ de poeta Àngels Gregori. După acest eveniment poetic, a urmat unul academic, pe 3 mai, când scriitoarea a luat parte la o masǎ rotundǎ despre literatura feminină contemporană românească. La această dezbatere, ce a avut loc la Centre Dona i Literatura – Universitatea din Barcelona, au participat și doctoranda Adina Mocanu și traducǎtorul Xavier Montoliu Pauli.  Evenimentul care încheiat turneul cultural, a fost lectura poetică de pe data de 4 mai, la Horiginal din Barcelona, unde scriitoarea a citit din poeziile sale în română, însoțitǎ de doi poeți catalani: Marc Romera și Amadeu Vidal i Bonafont.

Ne face mare plǎcere sǎ publicăm textul intervenței Martei Petreu, cu titlul România: construcția unei literaturi după căderea comunismului și literatura doamnelor. Această întâlnire fost de mare impact pentru publicul participant care a fost activ la dezbaterea literară. Pe lângă interesul despre literatura din perioada de tranziție, despre tematica literară în literatura doamnelor, au fost întrebări și despre cum tehnologia afectează sau promovează literatura română, bineînțeles scrisă de femei.

 

România: construcția unei literaturi după
căderea comunismului și l
iteratura doamnelor

 

Faptul că sînt profesor de istoria filosofiei românești la o universitate mare și bună din România nu mă califică să vorbesc despre literatura scriitoarelor din România, dar faptul că de 26 de ani conduc o revistă lunară de literatură, Apostrof, proprietatea juridică a Uniunii Scriitorilor din România, și pe deasupra scriu și eu destul de frecvent despre scriitorii români contemporani, toate aceastea îmi dau o oarecare competență și, cu îngăduință, chiar un strop de autoritate în materie.

marta petreuRomânia a fost pînă în 1989 sub regim politic totalitar, iar totalitarismul, după cum bine a observat filosoful româno-francez Cioran, încearcă să controleze omul de la religie la sexualitate, adică de la felul cum se ancorează în transcendent pînă la viața de noapte, ca să zic așa. Totalitarismul roșu românesc a încercat să controleze și literatura; fără să reușească deplin; iar prin asta le-a conferit scriitorilor foarte multă importanță.

În 1989, la ieșirea din totalitarism, a început în România o schimbare adîncă – inclusiv în literatură. Libertatea de expresie, care fusese mirajul scriitorilor, a venit cu binefacerile și cu revelațiile ei. Nimeni nu trebuie să își închipuie că, începînd cu 1990, principala problemă a scriitorilor sau măcar a scriitoarelor ar fi fost să dezvăluie crimele comunismului folosindu-se de forța de persuasiune a literaturii. Să ne amintim că după al Doilea Război Mondial, evreii care au supraviețuit Holocausului au păstrat o vreme tăcere în privința cumplitei lor experiențe de lagăr... iar mărturisirile și beletristica despre Holocaust au trebuit să aștepte cam pînă prin anii 1960, după cîte știu eu. Iar dacă ne întrebăm de ce – răspunsul se află în psihismul uman, în natura acestuia: scăpat dintr-o mare suferință sau umilință, trebuie întîi cît de cît să te vindeci, și abia apoi să te reapropii de ea, de preferință însoțit, ca Dante în Infern, de o călăuză, de „un Vergiliu”... Asta, ca să-i poți face retroactiv față.

Cred că la fel au stat lucrurile și în Spania, după războiul civil și dictatură. Și la fel au stat în România, la ieșirea din Gulag: întîi, scriitorii au tăcut, răniți și derutați... Așa că primii care au venit cu cărți tulburătoare despre comunism nu au fost scriitorii, nici scriitoarele, ci... foștii deținuți politici. Cei mai mulți își aveau cărțile de mărturisire deja scrise sau, dacă nu, au fost în stare să le scrie foarte repede. În primii vreo 5-6 ani după căderea lui Ceaușescu toată România a citit mai ales memorii de pușcărie. Iar dacă se întîmpla ca un poet sau romancier să-și publice un volum de beletristică, chiar unul care așteptase mult în sertar, ca nepublicabil în timpul fostului regim, mai nimeni nu i-l băga în seamă. Căci cititorii erau dornici de mărturii trăite, nu de ficțiune. Cele mai bune volume de acest fel scrise de femei sînt pînă azi ale Lenei Constante (Evadarea tăcută, 1990 Paris, 1992 România) și apoi Timpul ce ni s-a dat (2000, 2006) de Annie Bentoiu. Iar dintre autorii interbelici, a fost recuperată Jeni Acterian cu jurnalul ei ce conține insolite informații despre perioada interbelică...

Tot așa, în primii ani au fost citiți autori înainte interziși, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu și mulți alții... Și, la fel, un mare succes au avut în primii ani de după 1990 cărțile de filosofie, ceea ce azi chiar și mie, care sînt de meserie, mi se pare ciudat: dar, presupun eu, din moment ce filosofii făcuseră parte din lista celor interziși, noi, românii prinși în comunism, ne-am imaginat că acolo, în cărțile filosofilor, o să ne găsim nordul magnetic al destinului, sensul vieții.

Am făcut această introducere ciudată pentru că mi se pare obligatoriu să vă spun că scriitorii/scriitoarele nu s-au repezit să tranforme trecutul comunism în obiect estetic. Întîi, fără să înțelegem ce se întîmplă și ce ni se va întîmpla, am fost cu toții prinși într-un fel de mișcare browniană...

Da. Mai trebuie să spun ceva important: dacă pînă în 1990 scriitorii erau persoane importante social, după căderea comunismului, scriitorii și-au pierdut importanța socială. Iar acum, ca în Spania, importanți sînt fotbaliștii, tenismenii, antrenorii, creatorii de modă, oamenii politici etc. Și numai cîțiva scriitori, 3 sau 4, toți bărbați, sînt intens mediatizați de televiziuni sau adună un public larg la o lansare de carte. Printre aceste 3 sau 4 personalități de succes nu se află, repet, nici o femeie – acordul tacit al societății românești nu ar permite o asemenea sfidare.

*

marta petreuÎn literatura românească extrem-contemporană, autoarele cele mai cunoscute fac parte din așa-numita generație 1960, adică debutate cam în anii 1960-1970, și sînt Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu și Gabriela Adameșteanu (debutată în 1975). Mai pe de lături, în sensul că bine cotată de critică și de cunoscători, dar mai puțin știută de publicul larg, este poeta Angela Marinescu, care s-a specializat în călcarea pe tabuuri și într-o premeditată estetică a urîtului, cu versuri de o rară asprime fracturată. Toate aceste autoare sînt formate în timpul regimului comunist, și-au scris o mare parte din operă în timpul acestui regim și contra lui și și-au completat operele cu texte vechi, restabilind ce le tăiase cenzura, sau cu texte noi. Blandiana este și o prozatoare interesantă. Mălăncioiu, eseită și bună cercetătoare a fenomenului tragic, aflat în consonanță cu propria ei poezie, a înfruntat regimul comunist în volumul de poeme Urcarea muntelui, pe care l-aș putea socoti, fără exagerare, echivalentul cu mult mai amplu al Recviemului Annei Ahmatova. Ca prozatoare, cea mai bine cotată este Gabriela Adameșteanu, autoarea unui roman excepțional, Dimineața pierdută (1983); iar tema trecutului o preocupă în Provizorat, roman mai recent despre sordidul lumii comuniste, surprins prin viața erotică a unei femei. Un roman despre suferință și moarte, o adevărată carte-unicat, este Bietele corpuri (1986) de Sonia Larian. Dintr-o promoție ceva mai vîrstnică face parte Nora Iuga, poetă de factură suprarealistă, care și-a descoperit vocația prozei după 60 de ani, dînd interesante romane erotice. Poete precum Constanța Buzea, Maria Banuș (aceasta, și excepțională memorialistă), Nina Cassian (cu scriitura suprarealistă, adesea), deși nu mai sînt printre noi, există prin cărți.

Din generația mea de scriitori, așa-numita generație ’80, există cîteva poete: Mariana Marin, din păcate moartă acum un deceniu, Magda Cârneci (aceasta, și excelent comentator de artă), Mariana Codruț, Elena Ștefoi.

Iar din promoția imediat următoare optzeciștilor, Simona Popescu (poetă), Ruxandra Cesereanu (poetă, prozatoare, cercetătoare a fenomenului concentrationar comunist), Letiția Ilea (tradusă chiar de Xavier Montoliu...), Florina Ilis (romancieră), Doina Ruști (romancieră, foarte crudă în realismul ei), Simona Sora (romancieră care surprinde farmecul balcanic al Bucureștiului).

Lucrurile se complică și devin cumva de necuprins pentru promoția numită 2000, în care au apărut o mulțime de poete și prozatoare tinere, care se anunță excepționale: de la Ioana Nicolaie, cu poezie și literatură pentru copii, Doina Ioanid, cu poezie minimalistă, de notație cotidiană, pînă la poete puternice, precum Linda Maria Baros (în măsura în care mai scrie în română, nu în franceză), Domnica Drumea, Andra Rotaru, Ruxandra Novac, Elena Vlădăreanu. Acest teritoriu eu însă nu îl stăpînesc bine.

Nu există limite tematice în ce se scrie azi în România. Gabriela Adameșteanu, cum spuneam, scrie despre promiscuitatea vieții din timpul comunismului. Florica Ilis, care s-a afirmat ca prozatoare în forță – a luat toate premiile pe care le-ar putea visa un scriitor și a fost mult tradusă – scrie tot despre trecutul comunist, în Cruciada copiilor. Ruxandra Cesereanu, care e o autoare polivalentă, are o proză intens erotizată; dar într-un roman făcut din module – Un singur cer deasupra lor – ea, care este o cercetătoare eminentă a literaturii de pușcărie (memorii, amintiri etc.) a conceput descrierea lumii comuniste prin bucăți mici de proză. Au apărut romane ale avortului (Corina Sabău), iar domnii critici bărbați (sînt foarte puține doamne cu o carieră de critici literari, doar Irina Petraș și Gabriela Gheorghișor) s-au pomenit cu cărți construite pe teme de neconceput înainte: de pildă, despre graviditate, maternitate și a creșterii copiilor de către o femeie cu studii și loc de muncă pe măsura studiilor... și-atunci scriitoare precum Mihaela Ursa, Sanda Cordos, universitare filoloage la Cluj, ori Angela Marinescu, au scris destul de liber despre felul ciudat în care se uitau colegii lor la ele văzîndu-le cu burta la gură și intrînd la clasă. Nu lipsesc fanteziile narative, de pildă Diana Adamek, în Dulcea poveste a elefantului trist, își plimbă personajele între România și Spania.

Vă puteți da seama că azi în România femeile scriu despre orice, despre naștere, avort, despre trecutul comunist ori despre harababura tranziției, despre boală și moarte ori despre viețile noastre nu tocmai în rînduială. Dar știm din Război și pace că acolo unde este fericire, nu există și o poveste de spus, așa că...

Vedeți că mă ocup numai de prozatoare și poete, în treacăt de literatura subiectivă, nu și de eseistele și de universitarele care și-au publicat cuvenitele opere științifice, obligatorii pentru carieră. Acesta este un fenomen practic de necuprins.

Pot spune cu mîna pe inimă că în toată viața noastră literară de azi, numele de scriitori care au ajuns la publicul larg sînt, în proporție de 90 de sută, ale scriitorilor afirmați și consacrați pînă în 1990. De acea, Blandiana, Mălăncioiu și Adameșteanu, receptate ca reușite majore înainte de 1990, și-au păstrat integral și și-au consolidat statutul. Dintre scriitoarele afirmate după 1990, au ajuns la un public ceva mai larg, deci și înafara lumii strict literare-intelectuale, Florina Ilis cu Cruciada copiilor – titlul ei a fost genial, pentru că toată lumea a auzit cîte ceva despre cruciade, și Ruxandra Cesereanu, cu cercetările ei despre foștii deținuți politici. Și cam atît.

De ce? pentru că la noi nu avem instituția agentului literar, așa că, dacă nu ne regizăm singuri succesul, întîlniri cu cititori etc., nu prea avem audiență... Poezia are în principiu o audiență limitată, proza – numai cîtă ți-o organizezi singur. Iar mediul românesc are o rezistență de tip psihanalitic la femei, pe care, deși le admite, le percepe, așa cum a observat cineva, ca pe niște jucărele și ca pe niște personaje care se joacă și ele cu literatura și de-a literatura etc. Un anumit misoginism neconștient de el insuși sau conștient și explicit este țesut, alături de un ciudat naționalism inert, în fibra încă retardată a sufletului românesc.

marta petreuEu am călătorit puțin, am puține contacte cu lumea literară străină. Dar, din cîte știu eu despre străinătate, nu aș spune că scriitoarele – scriitorii în general – nu ar duce-o totuși relativ bine în România, dar în alt sens decît al receptării și al încrederii pe care o trezește opera lor. Orice scriitoare își găsește pînă la urmă un editor. Avem multe edituri, de toate mărimile. Avem multe reviste literare de circulație națională sau locală în care orice scriitoare sau scriitor își găsește un loc pentru publicat. Nu avem glorie și nici bani de pe urma cărților noastre. Nu avem decît un acces aleatoriu la presa cotidiană și la televiziuni, care, sigur, ne-ar putea îmbunătăți receptarea. Cărțile ies într-un tiraj mediu de 400-500 exemplare. Trăim din alte surse de venit decît literatura – scriitorii, bărbați și femei, sînt ziariști, oameni de televiziune, universitari, bibliotecari, profesori de liceu etc. și nu aș spune că sînt bogați. Dar nu sînt la fel de săraci ca un țăran sau un vînzător de supermarket. Și, fapt important, își fac cheful: scriu și publică. Există, în momentul de față, măcar 2.500 de membri înregistrați în Uniunea Scriitorilor din România, și cam o treime sînt femei. Dintre acești 2.500, cam o sută sînt, după părerea mea, scriitori autentici, adică talentați, cu creații care contează pentru prezentul și viitorul imediat și mediu al culturii românești.

Dar, repet, nici o femeie, oricît ar fi de valoroasă, nu este și nu va fi aplaudată la scenă deschisă așa cum sînt cei 3 sau 4 scriitori bărbați (dintre care unul chiar merită aceste aplauze în cor), distinși autori în care lumea literară își pune nădejdea.  

*

Onorată asistență, vă mulțumesc că m-ați ascultat. De asemnea, permiteți-mi să le mulțumesc gazdelor, întîi de toate dnei profesoare Helena González, directoarea Centrului de Studii Dona i literatura, apoi venerabilei Universități din Barcelona, gazda acestui eveniment; la fel, aduc vii mulțumiri Institutului Cultural Român pentru participarea la proiect; și nu în ultimul rînd, dlui Xavier Montoliu Pauli și drei doctorande Adina Mocanu, dragi prieteni care au avut nu puțină bătaie de cap să pregătească venirea mea.

 

Comentarii cititori
sus

Luca Cipolla

 

 

Per raggiungerti

Per raggiungerti
ho lacerato piedi
d'emozioni pungenti,
tizzi 
su sassi ardenti,
deserti
che di rado 
annunciavano l'oasi.
Intorno a me
solo ombre bipedi,
sorelle
di pochi denari,
ma per raggiungerti,
la schiena rotta,
ignorai l'età reale
nell'aura d'ambra
d'illusori trascorsi infantili
fra braccia
ancor 
di giovane madre.

 

Ca să-ajung la tine

Ca să-ajung la tine
mi-am sfâșiat picioarele
cu emoții înțepătoare,
tăciuni
pe pietre arzătoare,
deșerturi
ce rareori
prevesteau oaza.
În jurul meu
doar umbre bipede,
surori
de nimic,
dar ca să-ajung la tine,
cu spatele rupt,
ignorai vârsta reală
în aura ambrei
a iluzoriilor trecute infantile
în brațele
din nou
ale tinerei mame.

 

Magia

Piova una lacrima
sull'assito
ed una magia
sleghi le stringhe
che c'incatenano al suolo.
Siamo assuefatti,
lucciole di fuoco
che penetrano l'atmosfera
ed entrano, escono,
si chiedono e perdono
il tizzo che lento
consuma
per poi ridare
fiamma.

 

Magie

Să plouă o lacrimă
pe pavaj
și o magie
să dezlege șireturile
care ne înlănțuie de sol.
Suntem dependenți,
licurici de foc
ce pătrund atmosfera
și intră, ies,
se caută între ei și pierd
tăciunele care încet
se consumă
ca apoi să redea
flacăra.

  

Zafferano

Semi di zafferano
sulla terra sparsi,
li raccolgo
in nome della guerra
che brucia il mio cammino;
sogno in plenilunio
- pavo che da lontano guardi
e timido -
saluto il futuro
ov'ombra di porta  
cigola
nelle sere stregate
da complice morna.

 

Șofran

Semințe de șofran
pe pământ împrăștiate,
le culeg
în numele războiului
care mi-arde calea;
vis la lună plină
- pavo ce îndepărtat privești
și timid -
salut viitorul
unde umbra ușii
scârțăie
în serile vrăjite
de o complice morna.

  

L'Europa è morta a Idomeni

Giaccion fogli abortiti
da una mente stanca,
l'azzurro crespo delle ortensie,
treni in lontananza...
Mi seguirai 
sul viale del tramonto?...
Fendon tenebre
mani da ricordi
screpolate,
il bovindo di Plovdiv
già tremava ai fuochi...
2007,
il nuovo anno a sorsi di rakija
dispensanti auguri
a destra e manca...
Arlecchino il cielo di colore,
oggi
la radio annuncia
“L'Europa è morta”
e ingenue urla di bimbi,
madri, vesti di stracci
sul fango di Idomeni.

 

Europa a murit la Idomeni

Zac foile avortate
de către o minte obosită,
albastrul creț al hortensiilor,
trenuri în depărtare...
Mă vei însoți
în mersul meu spre asfințit?...
Despică tenebre
mâini din amintiri
crăpate,
bovindoul Plovdivului
tremura deja la focuri...
2007,
anul nou, înghițituri de rachiu
răspândind urări
în dreapta și în stânga...
Arlecchino este cerul de culoare,
astăzi
radioul anunță
“Europa a murit”
și urlete naive ale copiilor,
mame, rochii din cârpe
pe noroiul Idomeniului.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey